Paradoxul competitivităţii în piaţa grâului românesc

Este un truism că grâul este garanţia securităţii alimentare a unei comunităţi. Deţinerea de grâu a reprezentat şi reprezintă încă, în mentalul colectiv, bogăţia deţinătorului, competitivitatea şi performanţa sa socială. Buun! Pe cale de consecinţă, anul agricol în care se fac „grăunţe“ ar trebui să fie acela în care agricultorul să-şi consolideze veniturile şi să facă proba competitivităţii. Ei bine, tocmai în aceşti ani agricultorul român intră pe o accentuată pantă a scăderii veniturilor, deci a competitivităţii lui. Să mă justific! Scăderea preţului grâului apare în fiecare an cu producţii medii semnificative şi a ajuns deja endemică. Cum „se fac bucate“, cum scade preţul tranzacţiile interne, aproape indiferent de evoluţiile prognozate ale pieţei mondiale. Tot endemică este şi reacţia guvernamentalilor. Peste noapte apare un oficial (de regulă din MADR), care se aburcă pe pârleazul agriculturii naţionale şi cucurighează despre naşterea oului, care încă stoarce lacrimile outoarei. Consecinţa? O scădere semnificativă a preţurilor de achiziţie de către angrosişti! Nu am intenţia să-i pun la index pe angrosişti, nici să-i acuz de cartelare, mai ales că acţionează în conformitate cu legile pieţei libere. Competitivitatea lor ca intermediari atât aşteaptă. Ofertarea unui produs în alte pieţe în care oferta este mai mică creşte în mod logic preţul de vânzare. Raportarea acestuia la preţul de achiziţie arată măsura competitivităţii intermediarului. Temă pentru acasă: 197 minus 133, înmulţit cu 500.000 (v. www.grauro.egipt).

Hai să facem şi alte socoteli! În anul care a trecut s-au înregistrat, după spusele MADR (v.), o medie naţională a producţiei de grâu de 2.650 kg/ha. La un preţ de cca 1 leu/kg, un agricultor a înregistrat în dreptul lui, la venituri,  2.650 de lei. În acest an agricol (2013 - tot MADR citire), acelaşi agricultor înregistrează 3.472 kg/ha, care, la un preţ de cca 0,6 lei/kg (tot MADR), dau, după toate regulile aritmeticii elementare, 2.083 de lei, adică cu 37 de lei mai puţin. Să recapitulăm! La o creştere a randamentelor de producţie de cca 30%, agricultorul român a reuşit formidabila performanţă economică a reducerii veniturilor şi, pe cale de consecinţă, a profiturilor cu cca 2,2%. Dacă acceptăm că profitul rezonabil este de cca 10%, într-un an de maximă favorabilitate fermierii românii au reuşit să-şi reducă competitivitatea cu peste 20%. Buuună afacere! Ca să nu mai spunem că numai recoltarea şi transportul producţiei suplimentar obţinute ridică de o manieră semnificativă costurile.

Concluzia economică care rezultă şi pe care mulţi dintre agricultori au relevat-o cu diferite ocazii în ultimul timp este aceea că nu există niciun argument fezabil pentru maximizarea producţiilor la unitatea de produs dacă veniturile lor scad. Şi atunci de ce facem vorbire în permanenţă despre necesitatea imperioasă de a creşte producţiile medii în România ca instrument irefutabil în creşterea competitivităţii?

Gheorghe Socotitoru

P.S. Mă munceşte o definiţia FAO: „PREŢUL MINIM este un preţ de prag fixat de către GUVERN sub care preţurile de tranzacţionare din piaţa internă nu sunt autorizate. Preţul minim va garanta veniturile producătorilor în perioadele în care preţurile de piaţă sunt foarte scăzute. Exemplul cel mai frecvent este cel al pieţei produselor agricole.“ Domnilor guvernanţi, când credeţi că o să cucurigaţi preţul minim? Ori nu vă lasă piaţa egipteană?

Acelaşi