Autarhie

Hălăduind pe net (mi se mai întâmplă!) am dat de o lucrărică care analiza, socio-economic, starea agriculturii noastre, adicătelea cam cum am înflorit noi la drum de seară, pe marginea şuşelelor din spaţiul rural, de când ne-am intromisionat în UE. Frumos, clar, să priceapă prostu'.

Ca socotitor nominal şi vocaţional ce mă aflu, mă izghii din prima, ca trenu' turma, de contribuţia agriculturii la PIB (produsul intern brut, adicătelea), care, cu subiect şi predicat e cam 6,5 procente din VAB-ul naţional (valoarea adăugată brută). Nu e cine ştie ce zicea autorul.

Cum cunoştinţele mele în ale macroeconomiei nu dau pe afară (dé, socotitor de ceapé, care nici erou al noii revoluţii agrare nu fui!), dădui iama prin dicţionare, să mă luminez. Zicea unu’ că valoarea adăugată brută e o adunare dintre marja comercială şi producţia exerciţiului, din care dai de-o parte cheltuielile materiale totale şi cheltuielile pentru alţii (terţi, zicea). Vrui să mă dumiresc şi cu marja comercială, care e cât îţi rămâne din veniturile obţinute din vânzarea unei mărfi, dacă dai de-o parte cât te costă ea.

Să văz dacă am priceput. De un par examplu' finu’ Gheorghe! Are ca la şase  pogoane de loc, cum îi untu', în partea zvântată a unei bahne, gard în gard cu ograda, pe care-l lucrează cu muierea şi vreo doi dănaci de nepoţi. Adicătelea o fermă de subzistenţă. Ce culeg aia mănâncă, nu vând la nimeni, nu cumpără de la nimeni, mai dau de pomană şi la copii, de la care au nepoţii. Utilizează factorii de pro­ducţie şi forţa de muncă de care dispun: pământ, ploaie de la Ăl de Sus, reveneală de la Ăl de Jos, sămânţă din pătul, cal, căruţă, prăşitoare, coase, sape, furci, el, muierea şi cârlanii. Mai iau, pe produse şi servicii (o vadră de vin, de ţuică, un godăcel, un ied, o dublă de grăunţe, o prăşeală, un cules, un car de bălegar), un tractor pentru arat şi semănat şi o căzătură de combină. Se descurcă, fără să puie banu' jos. Oricum, nici nu ar fi de unde. Finu’ mai lucrează cu ziua în târg, mai spre negru, decât spre gri. Prin ogradă: o ghiţică cu ghiţăl, trei capre şi un ţap, o târlă de orătănii, zece stupi, o scroafă puielnică  şi trei cotarle negre'n ceru' gurii. Vie, pomi, alambic, pompă de apă şi grădină de legume cu un solar de vreo 10 ari. Una piste alta, au pe masă cam tot ce le pohteşte rânza întru îndestularea pântecelor: ca la 150 de duble de grâu, 300 de porumb, cinci mierţe de barabule. Pun şi oleacă de floare, că au oloiniţă în sat. Şi un pogon de luţernă. Moara-i colea, făină şi uruiala's pe uium, devine că merge treaba şi n'au vorbe cu criza alimentară de la ue, că muierea nu se lasă făr' de varză, cepe, usturoaie, pătlăgele, mă rog, toate ălea. Socotind şi trăgând linia, devine că una peste alta (cereale, legume, fructe, vin, ţuică, lapte, brânză, ouă, porci, păsăret, ieji şi ghiţăl),  strâng din roada pământului şi sudoarea frunţii ca la opt mii de euro pe an, după vrerea lu’Ăl de Sus. Şase mii îi au numai din grâu, porumb, floare, barabule, fân, lapte şi ouă. Restul din carne, legume, fructe şi derivatele lor gospodăreşti. Doar că n-au valoare adăugată, de unde n-au marjă comercială, că doar n-au bolunzit să cumpere cu o mână, ce vând cu haialaltă. Adică nu produc valoarea adăugată brută, după regulile artei contabiliceşti. M-am liniştit, statistica macroeconomică nu-i prinde. Deci nice fişcalu', nice socotitoru', nice ministeru', nice uia n-au ce le cerşetori la poartă! Io da, că l’is naş.

Gheorghe Socotitoru

P.S. Mă întreb (poate ar trebui să se întrebe şi oficialii!) câţi de alde finu’ nu sunt prinşi în macroeconomica pibului atunci când se analizează performanţele agriculturii. Aşa, de-o curiozitate!

Acelaşi
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013