Mănăstirea Nechit, loc de popas şi închinare
La capătul drumului care trece şerpuit prin Roznov – Piatra Şoimului – Neguleşti, călătorul zăreşte unul dintre lăcaşurile de închinare vestite din Munţii Neamţului – Mănăstirea Nechit.
Pe firul neîntrerupt al vremii a ajuns până la noi numele unui anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit aici, rugându-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri şi de la care apoi i-au împrumutat numele pârâul, valea şi muntele care străjuiau locul său de închinăciune. În jurul său s-au adunat şi alţi rugători ce au ridicat, după obiceiul vremii, o bisericuţă de lemn, punând apoi bazele unei aşezări isihaste, cunoscută mai târziu sub numele de Sihăstria lui Nechita sau Schitul Nechit.
Un document datat din 1399 menţionează existenţa aici, pe pământurile unui boier Huba, a Schitului Nechit cu hramul Sfântul Nicolae, iar în 1419, în timpul domniei Măriei Sale Alexandru cel Bun, este pomenit Schitul Nechit aflat pe „Câmpul lui Dragoş“. Să mai amintim că, după zidirea Mănăstirii Tazlău în 1497, s-au luat de aici, de la Schitul Nechit, călugări pentru obştea nou înfiinţatului lăcaş.
Veacurile au trecut şi, după o perioadă de ruină şi uitare, între 1976 – 1979 se reface în întregime biserica mare cu hramul Schimbarea la Faţă şi se finalizează turnul clopotniţei care străjuieşte principalul drum de acces la mănăstire. Aici este adăpostit şi un paraclis cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, oferind vieţuitorilor şi pelerinilor un loc de rugăciune şi de reculegere duhovnicească. Acest de al doilea hram al mănăstirii este legat de faptul că în anul 2004 stareţul de atunci a adus din insula Corfu un dar – papucul Sfântului Spiridon – oferit de un aşezământ de acolo sfintei Mănăstiri Nechit.
Dintotdeauna drumul spre mănăstirea Nechit a fost călcat de numeroşi credincioşi. Să amintim doar faptul că în „Drumuri de munte“ Calistrat Hogaş, urmându-l pe părintele Ghermănuţă, poposeşte la acest sfânt lăcaş.
„Oamenii vin, ne spune unul dintre vieţuitori, părintele Iosif, să se întâlnească aici cu Dumnezeu, purtând în sine nădejdea că această lume e trecătoare şi veşnicia o găseşte aici, pentru că Dumnezeu are grijă de casa Lui.“
Zilnic cei 15 monahi, ce nevoiesc aici, săvârşesc cele şapte Laude şi Sfânta Liturghie, iar în duminici şi sărbători localnicii şi pelerinii fac ca biserica să devină neîncăpătoare. „La sărbătorile mari de peste an, precum şi la marile Praznice Împărăteşti sau la hramul mănăstirii – pe 6 august – ne bucurăm să primim mii de credincioşi din Tulcea, Braşov, Bucureşti sau Baia Mare, din întreaga ţară, subliniază părintele Iosif. Vin aici pentru a se bucura de frumuseţea locului şi de a aprinde o lumânare, aducând astfel cinstire celor care, cu trudă, au păstrat pentru noi cei de astăzi acest loc sfânt de cultură şi spiritualitate românească.“ De altfel, cei care vin la Sfântul Maslu de sâmbătă seara sunt găzduiţi până a doua zi la Sfânta Liturghie. Participă apoi la masa duhovnicească pentru că, ni se spune, „stareţul s-ar supăra dacă cineva ar trece prin mănăstire şi nu este omenit.“
Tot în spiritul ospitalităţii, nu peste multă vreme, în incinta mănăstirii va fi dat în folosinţă Centrul Social Cultural „Sfântul Cuvios Nichita Isihastul“, care-i va găzdui pe cei ce vor trece pragul sfântului lăcaş.
Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013