În 1919 regele Ferdinand începe să scrie primele rânduri din istoria unei herghelii înfiinţate din dorinţa sa în inima Bărăganului. Prin decret regal, din colbul câmpiei se ridică un adevărat regat al cailor. Herghelia Ruşeţu, un paradis de 2.900 de hectare, mărginit de păduri şi terenuri agricole, a fost locul în care urmaşii fără aripi ai lui Pegas au poposit din galopul lor pentru a strecura în sufletele muritorilor stropi de libertate.

Graniţele sale s-au deschis pentru a primi de-a lungul anilor cai din rasa Nonius, rasa Arabă, Trăpaş Românesc şi, în cele din urmă, Semigreul Românesc şi Furioso North Star. Vreme de 96 de ani, herghelia Ruşeţu, nestemata din Domeniul Coroanei, a strălucit puternic în mijlocul pământurilor vitrege din Bărăgan, amintind mereu de originea sa distinsă şi legătura cu regele Ferdinand. Şi totuşi, destinul intenţionează să spună „şah mat“ regelui. Mutările de pe tabla de joc prevestesc că apărarea calului ar putea fi ameninţată.

Din 2013, herghelia Ruşeţu se află la răscruce de destin. Vremea i-a modelat chipul după propria voinţă şi, din cele 2.900 de hectare, mai are acum doar 696 ha. Incomparabil mai puţin decât i-a fost dăruit, dar suficient pentru nevoile sale, pământul pe care îl mai are este vital pentru supravieţuirea hergheliei.

Din nefericire, acest teren este astăzi subiectul unei dispute între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi RNP-Romsilva, cea care are în grijă herghelia Ruşeţu.

În 2013, ASAS a iniţiat un proces pe rolul Judecătoriei Topoloveni prin care solicită terenuri asupra cărora susţine că are drept de proprietate în calitate de succesoare a Institutului de Cercetări Agronomice a României şi a Institutului Naţional Zootehnic. Vestea că ultima rămăşiţă de pământ, baza furajeră a unităţii, se află pe lista de revendicări a ASAS a căzut ca o ploaie rece asupra celor 50 de angajaţi de la Ruşeţu, care se tem că acesta va fi sfârşitul hergheliei regelui Ferdinand. Prin decizia judecătorească ce urmează a fi luată, va fi hotărâtă nu doar soarta cailor de aici, un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios, ci şi soarta celor care îi îngrijesc. Va fi o tragedie dacă unitatea va fi desfiinţată, mai ales că unii muncesc aici din tată-n fiu.

La fel ca pe o tablă de şah, fiecare tabără a scos la atac cele mai bune piese. Intrigată de deznodământul acestui joc, am pornit spre Domeniul Coroanei, în Buzău. L-am găsit pe dl Romică Bîzu, şeful hergheliei Ruşeţu, în secţia Mărgineanca, în biroul său înconjurat de documente istorice şi registre genealogice şi monografii, vizibil apăsat de povara gândului că herghelia ar putea să dispară odată ce îi va fi luat terenul. După ce am răsfoit împreună manuscrisele vechi am înţeles că istoria pare să ţină partea hergheliei şi a celor 320 de cai pe care îi are. Cât de mult va cântări acest lucru în balanţa justiţiei rămâne de văzut. Cert este că şeful hergheliei nu este singur în această luptă pentru cauza cailor de la Ruşeţu. Ulterior, discuţiei noastre i s-a alăturat şi dl Cornel Pitiş, directorul Direcţiei Silvice Buzău, care a spus un „nu“ categoric retrocedării terenului către ASAS

„Direcţia Silvică Buzău a preluat herghelia în 2002, atunci când se afla într-o stare deplorabilă. La data preluării, herghelia mai avea 700 de hectare de teren arabil în patrimoniu, da, odată cu aplicarea legilor Fondului Funciar, am fost implicaţi într-un proces cu ASAS, care solicită şi acest teren pretextând calitatea de succesoare a Institutului Naţional Zootehnic. Din punctul meu de vedere, istoria acestui teren trebuie avută în vedere încă din 1919, când a fost înfiinţată herghelia şi nu începând cu anul 1942, când a fost încorporată în Institutul Naţional Zootehnic. Este o nedreptate imensă ca terenul pe care regele l-a dat prin decret regal în 1919 Hergheliei Naţionale Ruşeţu să fie dat succesoarei unei societăţi înfiinţate după herghelie.“

De cealaltă parte se află reprezentanţii ASAS, care susţin că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Spun totuşi că cei de la herghelia Ruşeţu nu au de ce să se teamă.

„În 1990 unităţile de cercetare aveau în administrare 156.000 de hectare în aproape toate zonele ţării. Scopul era acela de a surprinde diferite condiţii pedoclimatice, iar cercetările oamenilor de ştiinţă aveau menirea de a da rezultate cât mai bune în marea producţie. Astăzi mai sunt doar aproximativ 32.000 de hectare şi există intenţii de a lua şi aceste suprafeţe. De aici şi iniţiativa noastră de a comasa terenurile care ne aparţin. Sperăm ca astfel unităţile de cercetare să nu mai fie supuse presiunii de a li se lua terenurile. În cazul situaţiei de la Ruşeţu, colegii noştri nu trebuie să fie îngrijoraţi pentru că nu am cerut să preluăm practic suprafaţa, ci doar dreptul de proprietate.“ Spusele vicepreşedintelui ASAS, Mihai Nicolescu, au fost susţinute de juristul instituţiei.

„După mai multe proceduri legale, a rezultat un dosar pe rolul judecătoriei Topoloveni, aflat acum în faza de expertiză. Pe un temei al Legii 45, ASAS poate să-şi reconstituie terenurile din actualele suprafeţe administrate de unităţile de cercetare din subordinea sa. În cazul Ruşeţu, nu am solicitat vechiul amplasament al hergheliei, ci s-a solicitat iniţial compensare în perimetrul Staţiunii Brăila. Ulterior, solicitarea a fost schimbată şi s-a cerut compensarea cu terenuri din cadrul Staţiunii Suceava şi Staţiunii Tulcea.“

Cu toate asigurările celor de la ASAS care susţin că terenul nu le va fi luat, pentru cei aflaţi în slujba cailor de rasă de la Ruşeţu atmosfera este una apăsătoare. Au convingerea că pământul trebuie să rămână proprietarului de drept, adică hergheliei. Către cine se va înclina într-un final talerul justiţiei va arăta doar timpul. Până atunci caii îşi vor duce liniştiţi traiul la herghelia Ruşeţu. Nu vom şti niciodată dacă simt în tremurul mâinilor care îi mângâie teama că paradisul lor ar putea fi destrămat.

În justiţie jocul de şah ar putea continua multă vreme. Să sperăm că rezoluţia nu va fi şah mat.

Herghelia Ruşeţu se înfiinţează în anul 1919 prin secularizarea averii mănăstirilor Văcăreşti şi Mărgineanca. Primii 300 de cai din rasa Nonius au fost aduşi de la Domeniul Coroanei, dar şi din alte părţi ale ţării. A urmat apoi un maraton al celor mai frumoase rase de cai din ţară. În anul 1948 se înfiinţează Institutul Naţional Zootehnic şi se decide comasarea hergheliei cu Staţiunea de Cercetare Ruşeţu. Funcţionează sub această formă până în anul 1972, când herghelia îşi recapătă independenţa. Se află apoi sub patronajul Centrului Republican al Calului până în anul 2000, când este dată în grija Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“. După doar doi ani este preluată prin Ordonanţa 139 de Regia Naţională a Pădurilor.

Herghelia Ruşeţu are astăzi 187 de exemplare din rasa Semigreu Românesc şi 131 de cai din rasa Furioso North Star. Din fiecare rasă au fost selecţionaţi 14 pepinieri, 110 iepe mamă, 23 de armăsari de montă publică, iar restul este tineret în creştere. Caii hergheliei Ruşeţu sunt crescuţi în trei locaţii: secţia Mărgineanca, centrul unităţii, secţia Stupina şi secţia Lunca Nouă. La Mărgineanca sunt crescute femelele din rasa Semigreu Românesc şi femelele tinere din aceeaşi rasă. În secţia Lunca nouă sunt ţinute iepele mamă şi femelele tinere din rasa Furioso North Star. Secţia Stupina este rezervată armăsarilor de montă publică şi masculilor din rasa Semigreu Românesc şi Furioso North Star.

Laura ZMARANDA