reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Nov 2019

Un secol de istorie la Herghelia Rușețu

„Câinele și calul sunt cele două animale care au însoțit omul de-a lungul întregii sale istorii“, spune dl ing. Romică Bîzu, șeful Hergheliei de la Rușețu. Tocmai din acest motiv, oamenii au fost interesați de crearea unor rase de cai adaptate cerințelor specifice unor anumite zone și tipuri de activități. La fel s-a întâmplat și la Rușețu, care a devenit locul de naștere a rasei Semigreu Românesc.

Nonius și iepe ungurești, pe Domeniul Coroanei

Rușețu este o comună în plină câmpie, aflată la confluența a trei județe: Buzău, Brăila și Ialomița. Dintotdeauna aici a fost o câmpie mănoasă. Poate nu la fel de productivă ca Bărăganul, la a cărui margine se află, dar suficient de bogată ca să fie râvnită de mulți. Până în anul 1864, cele aproximativ 3.000 ha aparținând comunei s-au aflat în proprietatea Mănăstirii Văcărești din București și a Mănăstirii Mărgineni din Prahova. După secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pământul a intrat în proprietatea Statului, pentru ca, mai apoi, în 1884, să devină domeniu al Coroanei. În acest context au ajuns la Rușețu primii cai de rasă. Încă din anul 1900, consemnează documentele, pe domeniul regal au fost aduși un armăsar din rasa Nonius și două iepe ungurești de prăsilă. În anul 1906 a mai fost cumpărat și un armăsar arab pentru prăsilă. În felul acesta, administratorul domeniului își propunea să îmbunătățească rasa locală de iepe ialomițene. Însă acesta a fost doar începutul.

Caii armatei din Câmpia Rușețului

În anul 1918, la Rușețu, a fost înființată, prin Decret Regal, Herghelia Națională Rușețu. Poveștile spun că inițiativa ar fi aparținut Reginei Maria, care era o mare iubitoare de cai și o călăreață desăvârșită. Fapt este că Majestatea Sa a vizitat de multe ori herghelia. De fapt, pe domeniu se află și un palat în miniatură, lăsat în paragină de comuniști și care s-a prăbușit la cutremurul din 1986. Dar unele lucruri din vechea construcție s-au păstrat până astăzi. Spre exemplu, biroul șefului Hergheliei, o piesă masivă din mahon. De asemenea, o parte din mozaicul care acoperea podelele „castelului“, cum i se spune, a fost folosit cândva la reamenajarea pavilionul administrativ al fermei. Fragmente din el se mai găsesc și astăzi prin padocuri...

Primul motiv pentru care a fost înființată Herghelia de la Rușețu a fost nevoia de cai a Armatei Române. În 1919 aici s-a aflat un nucleu al rasei Nonius. Din 1924, locul lor a fost luat de caii din rasa Ghidran, o varietate de cal arab, aduși de la Rădăuți. În 1941 sunt aduși de la Slobozia caii pur sânge arabi. Odată cu mutarea lor la Mangalia, în 1964, Rușețu devine locul în care se desfășoară o intensă activitate de cercetare.

Un cal creat special pentru Câmpia Română

„Era nevoie de o rasă de cai care să poată fi folosită la diverse munci în condițiile de câmpie. Trebuia un cal care să suporte arșița verii, să poată trage greutate în condițiile unui teren relativ plat, dar care să aibă și ceva viteză“, ne-a explicat dl Romică Bîzu, șeful Hergheliei. „După ce s-au încercat tot felul de variante, s-a ajuns la combinarea a trei linii: Ardenezul, care este un cal greu și puternic, Ialomițeanul, un metis adaptat la condițiile de mediu, și Trăpașul Românesc, care să aducă un plus de viteză“, a deslușit inginerul.

În anul 1988 rasa a fost brevetată. Semigreul Românesc se caracterizează printr-o înălțime de

158 cm și un perimetru toracic de cca 186 cm. El poate tracta greutăți de 1,5 tone pe o distanță de șapte kilometri în cel mult 70 de minute, la pas, sau greutăți de 500 kg, la trap. Conform probelor de calificare în standardele rasei, în acest din urmă caz, poate parcurge 15 km în mai puțin de 43 de minute.

La ora actuală, herghelia deține un nucleu de 65 de iepe mamă și opt armăsari pepinieri. Lor li se adaugă mânjii.

Armăsari pentru monta publică

La vârsta de trei ani, caii intră în programul de dresaj, timp de șase luni. După aceasta, o comisie specială îi examinează. Cei care se încadrează perfect în standardele rasei rămân în elita hergheliei, fiind, de asemenea, păstrați pentru reproducere. Ceilalți sunt vânduți.

Pe lângă grupele deja enunțate mai există și 25 – 30 de armăsari de montă publică. Aceștia, riguros selecționați, sunt destinați ameliorării raselor de cai aflate la populație. Practic, dacă într-o localitate se dorește ca iepele populației să fie împerecheate cu unul dintre acești armăsari, edilul face o cerere către herghelie. După îndeplinirea a câteva formalități, armăsarul este dat în custodie pentru o perioadă de până la șase luni unei persoane din localitatea unde se află iepele. În acest timp el se împerechează cu iepele din satul respectiv. Mânjii rezultați vor moșteni aptitudinile tatălui și vor primi certificat de origine.

Și pentru că veni vorba despre certificate de origine, transmitem și cititorilor noștri întrebarea pe care a pus-o dl Bîzu: „Câți dintre noi ne cunoaștem înaintașii până în urmă cu patru generații?“. Ei bine, în ceea ce privește înaintașii cailor de la Rușețu există evidențe începând încă din anii '30!

Caii ofițerilor austrieci s-au mutat la noi

De câțiva ani încoace, la una dintre fermele de la Rușețu se află și nucleul unei alte rase, Furioso Northstar. Această rasă este destinată călăriei și tracțiunii ușoare. Rasa a fost creată în Imperiul Austro-ungar, prin încrucișarea a două linii derivând din armă­sari pur sânge englez, încrucișați cu iepe ungurești. Prima linie a fost cea a armăsarului Furioso, cumpărat la începutul secolului trecut din Anglia. Linia Northstar derivă din armăsarul cu același nume, cumpărat din SUA. Caii din această rasă erau destinați ofițerilor superiori din armata imperială. Acum de ei se pot bucura amatorii de sporturi ecvestre, dar și Poliția și Jandarmeria, care încă mai utilizează caii.

Grajdurile hergheliei au fost construite în anii '20 de meșteri sași, în stilul lor specific. Renovate, ele pot asigura și astăzi toate condițiile de care au nevoie animalele. De pe terenul aferent hergheliei, de aproape 700 ha, se poate obține o mare parte din necesarul de hrană. Așadar, există contextul de a realiza o activitate profitabilă, mai ales în situația în care caii de rasă tind să devină tot mai interesanți pentru unii investitori. Bine gestionată, această afacere ar putea aduce bani frumoși bugetului național! Iar cei 170 de Semigrei Românești, împreună cu cei 130 de Furioso-Northstar, ar putea constitui o frumoasă continuare a unei povești de un secol a Hergheliei Rușețu...

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 34-36

Caii - simbol ai României

Imagine a libertăţii şi a puterii, aflat mereu în miezul legendelor, calul a avut dintotdeauna o putere halucinantă asupra omului. De-a lungul mileniilor acest animal nobil a luat chipul unicornului, a împrumutat din puterile zeilor şi s-a lăsat încălecat de cei mai puternici stăpâni ai lumii. Şi totuşi viaţa lui, dincolo de fantezie, a fost marcată de extreme. A fost adorat şi ponegrit în acelaşi timp, dar omul, în pofida dualităţii sale, a reuşit să păstreze calul aproape de sufletul său. Fără să îi ştirbească din frumuseţea nativă, a modelat rase noi şi le-a dat strălucire.

Deşi nu este fruntaşă în sectorul ecvestru mondial, ţara noastră atrage admiraţia altor state prin faptul că are cele mai pure rase de cai. În fiecare dintre cele 12 herghelii de stat (unde există câte un nucleu de reproducţie) şi în cele patru depozite de armăsari de montă păstrăm un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios. La nivel naţional există aproximativ 650 de armăsari de montă publică, 660 de iepe-mamă şi 100 de armăsari pepinieri, cei care montează doar iepele din herghelia naţională. Aceştia sunt caii-simbol al României. Este un „tezaur ecvestru“ păstrat cu eforturi mari de oamenii care iubesc caii de rasă.

Şi la herghelia Ruşeţu această misiune este primordială. Unitatea oferă crescătorilor de cai de rasă şansa de a folosi cei mai buni armăsari pentru monta iepelor din marea creştere. Construită la 100 de metri de fostul castel al regelui Mihai, rădăcinile secţiei Stupina, acolo unde astăzi sunt crescuţi armăsarii de montă publică, pornesc din anul 1920. Mai târziu, după Revoluţie, a fost abandonată, pentru ca abia în 2014 să-şi recapete statutul. Meritul de a repune în funcţie această secţie aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor, care a făcut aici o investiţie de 400 mii de lei pentru a construi un fânar cu o capacitate de 400 de tone de fibroase, adăpostul de vară şi pentru a repara acoperişul şi geamurile padocului unde sunt cazaţi caii. Astăzi această secţie adăposteşte 23 de armăsari de montă publică, din rasa Semigreu Românesc, patru exemplare din rasa Lipiţan Românesc şi un exemplar din rasa Trăpaş. Din rasa Furioso North Star nu există încă armăsari de montă publică în herghelia de la Ruşeţu, dar urmează o clasare a tinerei generaţii în urma căreia vor fi aleşi, cel mai probabil, armăsarii pepinieri şi armăsarii pentru montă publică.

Întruchipare a lui Adonis în lumea ecvinelor, armăsarii de montă publică sunt o categorie specială destinată perpetuării patrimoniului genetic naţional. Exemplarele se dau către montă publică în marea creştere printr-un contract de custodie încheiat între ROMSILVA şi unitatea sau persoana fizică ce doreşte caii pentru ameliorarea şi îmbunătăţirea genetică a propriilor exemplare. Solicitarea oficială trebuie lansată de primăria de care aparţine. De regulă, armăsarii pleacă primăvara şi se întorc în depozit toamna, însă înainte de pleca de la Ruşeţu sunt verificate condiţiile pe care le asigură cei care au solicitat armăsarii. Acestea se referă la îndeplinirea unor norme igienico-sanitare, la dimensiunea grajdului, iluminarea lui, hrana asigurată, spaţiul de plimbat armăsarii şi de scos la padoc. Dacă nu sunt întrunite aceste condiţii, caii sunt retraşi.

Misiunea de perpetuare a patrimoniului genetic naţional nu are caracter comercial, în consecinţă pentru susţinerea ei sunt necesare eforturi financiare. Calculele arată că întreţinerea, creşterea şi hrănirea cailor din Herghelia Naţională costă anual 7 milioane de lei. Pentru că, de cele mai multe ori, bugetul se termină înainte de a fi achitate toate datoriile, de cele mai multe ori Regia Naţională a Pădurilor primeşte doar 2 milioane lei. Restul până la 7 milioane de lei este acoperit de RNP din fonduri proprii.

Pentru armăsarii pepinieri se acordă o alocaţie zilnică de aproximativ 17 lei, pentru iepe-mamă aproximativ 11 lei, iar pentru armăsarii de montă publică 15,86 lei. Cel mai probabil, din cauza procedurilor birocratice complexe, banii pe anul acesta nu au intrat încă în conturile hergheliei Ruşeţu şi, mai mult decât atât, există o restanţă, pe trei luni, de anul trecut.

Laura ZMARANDA

Regele este în şah. Nestemata din Domeniul Coroanei, la răscruce de destin

În 1919 regele Ferdinand începe să scrie primele rânduri din istoria unei herghelii înfiinţate din dorinţa sa în inima Bărăganului. Prin decret regal, din colbul câmpiei se ridică un adevărat regat al cailor. Herghelia Ruşeţu, un paradis de 2.900 de hectare, mărginit de păduri şi terenuri agricole, a fost locul în care urmaşii fără aripi ai lui Pegas au poposit din galopul lor pentru a strecura în sufletele muritorilor stropi de libertate.

Graniţele sale s-au deschis pentru a primi de-a lungul anilor cai din rasa Nonius, rasa Arabă, Trăpaş Românesc şi, în cele din urmă, Semigreul Românesc şi Furioso North Star. Vreme de 96 de ani, herghelia Ruşeţu, nestemata din Domeniul Coroanei, a strălucit puternic în mijlocul pământurilor vitrege din Bărăgan, amintind mereu de originea sa distinsă şi legătura cu regele Ferdinand. Şi totuşi, destinul intenţionează să spună „şah mat“ regelui. Mutările de pe tabla de joc prevestesc că apărarea calului ar putea fi ameninţată.

Din 2013, herghelia Ruşeţu se află la răscruce de destin. Vremea i-a modelat chipul după propria voinţă şi, din cele 2.900 de hectare, mai are acum doar 696 ha. Incomparabil mai puţin decât i-a fost dăruit, dar suficient pentru nevoile sale, pământul pe care îl mai are este vital pentru supravieţuirea hergheliei.

Din nefericire, acest teren este astăzi subiectul unei dispute între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi RNP-Romsilva, cea care are în grijă herghelia Ruşeţu.

În 2013, ASAS a iniţiat un proces pe rolul Judecătoriei Topoloveni prin care solicită terenuri asupra cărora susţine că are drept de proprietate în calitate de succesoare a Institutului de Cercetări Agronomice a României şi a Institutului Naţional Zootehnic. Vestea că ultima rămăşiţă de pământ, baza furajeră a unităţii, se află pe lista de revendicări a ASAS a căzut ca o ploaie rece asupra celor 50 de angajaţi de la Ruşeţu, care se tem că acesta va fi sfârşitul hergheliei regelui Ferdinand. Prin decizia judecătorească ce urmează a fi luată, va fi hotărâtă nu doar soarta cailor de aici, un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios, ci şi soarta celor care îi îngrijesc. Va fi o tragedie dacă unitatea va fi desfiinţată, mai ales că unii muncesc aici din tată-n fiu.

La fel ca pe o tablă de şah, fiecare tabără a scos la atac cele mai bune piese. Intrigată de deznodământul acestui joc, am pornit spre Domeniul Coroanei, în Buzău. L-am găsit pe dl Romică Bîzu, şeful hergheliei Ruşeţu, în secţia Mărgineanca, în biroul său înconjurat de documente istorice şi registre genealogice şi monografii, vizibil apăsat de povara gândului că herghelia ar putea să dispară odată ce îi va fi luat terenul. După ce am răsfoit împreună manuscrisele vechi am înţeles că istoria pare să ţină partea hergheliei şi a celor 320 de cai pe care îi are. Cât de mult va cântări acest lucru în balanţa justiţiei rămâne de văzut. Cert este că şeful hergheliei nu este singur în această luptă pentru cauza cailor de la Ruşeţu. Ulterior, discuţiei noastre i s-a alăturat şi dl Cornel Pitiş, directorul Direcţiei Silvice Buzău, care a spus un „nu“ categoric retrocedării terenului către ASAS

„Direcţia Silvică Buzău a preluat herghelia în 2002, atunci când se afla într-o stare deplorabilă. La data preluării, herghelia mai avea 700 de hectare de teren arabil în patrimoniu, da, odată cu aplicarea legilor Fondului Funciar, am fost implicaţi într-un proces cu ASAS, care solicită şi acest teren pretextând calitatea de succesoare a Institutului Naţional Zootehnic. Din punctul meu de vedere, istoria acestui teren trebuie avută în vedere încă din 1919, când a fost înfiinţată herghelia şi nu începând cu anul 1942, când a fost încorporată în Institutul Naţional Zootehnic. Este o nedreptate imensă ca terenul pe care regele l-a dat prin decret regal în 1919 Hergheliei Naţionale Ruşeţu să fie dat succesoarei unei societăţi înfiinţate după herghelie.“

De cealaltă parte se află reprezentanţii ASAS, care susţin că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Spun totuşi că cei de la herghelia Ruşeţu nu au de ce să se teamă.

„În 1990 unităţile de cercetare aveau în administrare 156.000 de hectare în aproape toate zonele ţării. Scopul era acela de a surprinde diferite condiţii pedoclimatice, iar cercetările oamenilor de ştiinţă aveau menirea de a da rezultate cât mai bune în marea producţie. Astăzi mai sunt doar aproximativ 32.000 de hectare şi există intenţii de a lua şi aceste suprafeţe. De aici şi iniţiativa noastră de a comasa terenurile care ne aparţin. Sperăm ca astfel unităţile de cercetare să nu mai fie supuse presiunii de a li se lua terenurile. În cazul situaţiei de la Ruşeţu, colegii noştri nu trebuie să fie îngrijoraţi pentru că nu am cerut să preluăm practic suprafaţa, ci doar dreptul de proprietate.“ Spusele vicepreşedintelui ASAS, Mihai Nicolescu, au fost susţinute de juristul instituţiei.

„După mai multe proceduri legale, a rezultat un dosar pe rolul judecătoriei Topoloveni, aflat acum în faza de expertiză. Pe un temei al Legii 45, ASAS poate să-şi reconstituie terenurile din actualele suprafeţe administrate de unităţile de cercetare din subordinea sa. În cazul Ruşeţu, nu am solicitat vechiul amplasament al hergheliei, ci s-a solicitat iniţial compensare în perimetrul Staţiunii Brăila. Ulterior, solicitarea a fost schimbată şi s-a cerut compensarea cu terenuri din cadrul Staţiunii Suceava şi Staţiunii Tulcea.“

Cu toate asigurările celor de la ASAS care susţin că terenul nu le va fi luat, pentru cei aflaţi în slujba cailor de rasă de la Ruşeţu atmosfera este una apăsătoare. Au convingerea că pământul trebuie să rămână proprietarului de drept, adică hergheliei. Către cine se va înclina într-un final talerul justiţiei va arăta doar timpul. Până atunci caii îşi vor duce liniştiţi traiul la herghelia Ruşeţu. Nu vom şti niciodată dacă simt în tremurul mâinilor care îi mângâie teama că paradisul lor ar putea fi destrămat.

În justiţie jocul de şah ar putea continua multă vreme. Să sperăm că rezoluţia nu va fi şah mat.

Herghelia Ruşeţu se înfiinţează în anul 1919 prin secularizarea averii mănăstirilor Văcăreşti şi Mărgineanca. Primii 300 de cai din rasa Nonius au fost aduşi de la Domeniul Coroanei, dar şi din alte părţi ale ţării. A urmat apoi un maraton al celor mai frumoase rase de cai din ţară. În anul 1948 se înfiinţează Institutul Naţional Zootehnic şi se decide comasarea hergheliei cu Staţiunea de Cercetare Ruşeţu. Funcţionează sub această formă până în anul 1972, când herghelia îşi recapătă independenţa. Se află apoi sub patronajul Centrului Republican al Calului până în anul 2000, când este dată în grija Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“. După doar doi ani este preluată prin Ordonanţa 139 de Regia Naţională a Pădurilor.

Herghelia Ruşeţu are astăzi 187 de exemplare din rasa Semigreu Românesc şi 131 de cai din rasa Furioso North Star. Din fiecare rasă au fost selecţionaţi 14 pepinieri, 110 iepe mamă, 23 de armăsari de montă publică, iar restul este tineret în creştere. Caii hergheliei Ruşeţu sunt crescuţi în trei locaţii: secţia Mărgineanca, centrul unităţii, secţia Stupina şi secţia Lunca Nouă. La Mărgineanca sunt crescute femelele din rasa Semigreu Românesc şi femelele tinere din aceeaşi rasă. În secţia Lunca nouă sunt ţinute iepele mamă şi femelele tinere din rasa Furioso North Star. Secţia Stupina este rezervată armăsarilor de montă publică şi masculilor din rasa Semigreu Românesc şi Furioso North Star.

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS