reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Jun 2019

Actinomicoza, boală cu etiologie bacteriană des întâlnită la rumegătoare

Actinomicoza este o afecţiune cronică de natură infecţioasă, dar necontagioasă, produsă de germeni din genul Actinomyces, întâlnită la mai multe specii de animale domestice şi sălbatice, dar mai frecvent la ierbivore (vacă, capră, oaie) şi unele carnivore, având evoluţie sporadică.

Cauzele şi mecanismele bolii

În genul Actinomyces la ora actuală sunt incluse 41 de specii de bacterii care au caractere asemănătoare şi produc afecţiuni asemănătoare, la om şi mamiferele domestice şi sălbatice. Toate au ca loc de dezvoltare mucoasa oronasofaringiană a unor mamifere domestice sau sălbatice, majoritatea putând să producă, în anumite circumstanţe, piogranuloame caracteristice, localizate în os, ţesutul conjunctiv subcutanat, în piele şi organele interne.

La om, actinomicoza a fost descrisă pentru prima dată în 1877, dar la animale a fost identificată pentru prima dată ca entitate distinctă abia în 1902, când s-a diferenţiat de alte entităţi morbide, prin apariţia în puroi a unor formaţiuni caracteristice cu aspect de rozete (gr. Actinos = rozetă).

Principalul agent etiologic este Actinomyces bovis – germen al mucoasei orofaringiene, întâlnit în special la ierbivore. De regulă, germenul nu produce boala deoarece nu dispune de factorii de agresiune necesari pentru a penetra o mucoasă normală. Însă dacă intervin anumiţi  factori de natură să lezioneze integritatea mucoasei, facilitând astfel ajungerea germenilor în submucoasă, devine posibilă multiplicarea germenului şi iniţierea procesului patologic. Astfel de factori sunt furaje grosiere, dure, ţepoase, cu spini sau ariste, bucăţi de sârmă, dar şi alveolele dentare în momentul schimbării dinţilor sau leziunile parodontale. Imediat ce a traversat mucoasa, începe multiplicarea bacteriei în ţesuturile moi, cuprinzând apoi şi osul mandibular şi, posibil, maxila. Organismul reacţionează în încercarea sa de autoapărare, prin apariţia unor mici formaţiuni nodulare, care cu timpul vor creşte în volum, se vor uni şi vor suferi o transformare purulentă, cu formarea unor adevărate abcese.

Simptomatologie şi leziuni

La ierbivore, de cele mai multe ori, primele semne clinice care scapă adesea neobservate sunt dificultăţile în prinderea şi mestecarea hranei. Boala este sesizată la nivelul mandibulei sau maxilei; se observă o umflătură aparent insensibilă, tare, rece, a cărei dimensiune creşte lent, dar continuu. La apăsare se constată că formaţiunea cu aspect tare nu se mişcă, incluzând deopotrivă osul şi ţesuturile din jur. După câteva săptămâni sau luni se poate simţi o mică zonă mai fluctuantă, care va fi locul de deschidere prin care se va elimina un puroi gros, galben-cenuşiu în care se pot observa mici granule – tufele actinomicotice.

În această fază, din cauza dificultăţii în apucare, mestecare şi înghiţire a hranei, animalul îşi reduce la minimum consumul de furaje şi, ca urmare, slăbeşte. Extinderea procesului inflamator poate determina şi dificultăţi în respiraţie.

Diagnostic

Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere actinobaciloza, o afecţiune asemănătoare la prima vedere, dar care afectează doar ţesuturile moi din zona gâtului sau a feţei; tumorile sunt situate numai perimandibular, nu şi intraosos – şi de aceea, adesea, pot fi mobilizate faţă de mandibulă –, iar limfonodurile submandibulare, retrofaringiene sau subparotidiene sunt tumefiate.

Precizarea diagnosticului se poate face printr-un examen direct al puroiului actinomicotic nativ, pentru evidenţierea tufelor actinomicotice cu aspectul caracteristic descris.

Profilaxie şi combatere

Dată fiind sporadicitatea bolii, profilaxia generală are în vedere îndepărtarea plantelor ţepoase de pe păşunile frecventate de aceste animale şi evitarea furajării lor pe timpul iernii cu asemenea furaje.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. La nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi) pe cale bucală sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice administrate intramuscular – AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Terapia antiparazitară preventivă la rumegătoare, în sezonul de toamnă

Toamna, odată cu intrarea în stabulaţie a ovinelor/bovinelor, se recomandă tratamentul antiparazitar profilactic, împotriva geohelmintozelor (boli parazitare) digestive și respiratorii. Acestea sunt boli sezoniere, cu evoluţie clinică la tineret, manifestate prin tulburări digestive şi metabolice, malnutriţie, anemie și întârzieri în creştere. Parazitarea animalelor prezintă importanţă economică, influenţând negativ producţia de lână, lapte etc. Existenţa geo-helmintozelor este strâns legată de condiţiile de mediu, larvele infestante putând supravieţui pe păşune până la 75 de zile. Geohelmintozele pot fi întâlnite chiar şi pe păşunile teoretic slab poluate cu paraziți.

Ideal este ca tratamentul antiparazitar să fie precedat de un examen coproparazitologic, în funcţie de care se alege produsul corespunzător. Este importantă respectarea dozelor recomandate, precum şi alternarea produselor utilizate, evitându-se riscul apariţiei rezistenţei helminţilor faţă de substanţa activă.

Compania Romvac produce antihelmintice/produse antiparazitare uşor de dozat, bine tolerate şi cu spectru larg de acţiune, ideale pentru terapia geohelmintozelor.

ROMFENBENDAZOL 10%, suspensie buvabilă poate fi administrat la femele gestante sau în lactaţie. Tratamentul constă într-o doză unică. Se recomandă 4 administrări anuale (înainte de ieşirea la păşunat, după intrarea în stabulaţie şi pe perioada păşunatului, în iulie şi septembrie). Doza este de 2,5 ml/50 kg  la oi și capre, iar la bovine 5 ml/50 kg.

LEVAMISOL, soluţie injectabilă, reprezintă un antihelmintic activ, în doza de 1 ml/10 kg împotriva nematodelor. Este și un imunostimulator nespecific excepțional; se administrează 1 ml/40 kg g.v., în 3-4 reprize, repetat o dată la 4-5 zile, care reprezintă un sfert din doza antihelmintică curativă.

ROMBENDAZOL 2,5% şi ROMBENDAZOL 10%, suspensii buvabile, sunt antihelmintice active faţă de trematode, cestode şi nematode, în toate formele evolutive (ouă, larve, adulţi). Dozele sunt de 3-5 ml/10 kg g.v. (bovine, ovine, caprine) pentru Rombendazol 2,5%, respectiv 5-7,5 ml/50 kg g.v. pentru Rombendazol 10%, repetat la 24 și 48 ore (bovine, ovine).

ROMBENDAZOL PLUS, suspensie orală, conţine două substanţe active: albendazol şi levamisol. Albendazolul este activ faţă de trematode, cestode şi nematode în toate formele evolutive. Levamisolul acţionează asupra nematodelor. Doza este de 3-5 ml/10 kg g.v., repetat la 24 și 48 ore.

ROMAVERMECTINA B1 PLUS, soluție injectabilă cu avermetină și clorsulon. În doză de 1 ml/50 kg g.v., administrat subcutan, pentru combaterea endo și ectoparaziților, având și acțiune în combaterea gălbezei.

ROMIVERMECTIN 1%, soluţie injectabilă, are acțiune antihelmintică şi acaricidă, cu activitate asupra nematodelor (ex.: limbrici etc.) şi artropodelor ex.: râie, căpușe, păduchi hematofagi). Nu are acţiune asupra cestodelor şi nematodelor. Este activ faţă de larvele unor miaze şi faţă de insectele care se hrănesc cu sânge şi detritusuri celulare. Doza este 0,5 ml/25 kg g.v.

TONDIGEST, sirop, este adjuvant tonic digestiv. Conţine extracte de: iarbă de pelin, rădăcină de ghinţură și fructe de chimen. Stimulează secreţia sucului gastric, secreţia bilei şi eliberarea acesteia. Se recomandă după terapia parazitozelor intestinale. Nu se administrează animalelor cu hiperaciditate digestivă. Doza este de 0,25-0,5 ml/kg g.v., timp de 4-5 zile.

Se recomandă, ca în paralel cu tratamentul efectivelor, să se efectueze dezinsecţia adăposturilor şi a utilajelor cu ROMPARASECT 5% sau TETRACIP ZAPI.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company S.A.

Furaje inteligente pentru rumegătoare

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – (INCDBNA Balotești)

La viței succesul tranziției de la un regim de hrană pe bază de lapte la unul pe bază de concentrate și furaje voluminoase reclamă o dezvoltare corectă a rumenului. Însă dezvoltarea rumenului este un proces care necesită timp. Indiferent de cantitatea de lapte administrată sau de vârsta la care sunt înțărcați vițeii, dacă rumenul lor nu este corect dezvoltat, după această perioadă efectele stresului de înțărcare și postînțărcare sunt evidente. Eșecul în această etapă poate duce la încetinirea vitezei de creștere a vițeilor sau la o rată mai mare a îmbolnăvirilor din cauza stresului nutrițional. Ambele situații au implicații economice ulterioare deosebite și vor diminua efortul făcut cu vițelul până la momentul înțărcării.

Dezvoltarea rumenului debutează atunci când vițeii încep să consume hrană solidă. Primul tip de hrană care se administrează este un nutreț starter, iar bacteriile care colonizează rumenul provin în cea mai mare parte din acest nutreț. După ce vițeii încep să consume mai multă hrană solidă se formează tipul de bacterii care domină în rumen. Bacteriile care digeră amidonul produc butirat și propionat, în timp ce bacteriile care digeră fibrele produc în cea mai mare parte acetat. Celulele din peretele ruminal folosesc butiratul ca sursă de energie pentru creștere. Prin administrarea timpurie de hrană solidă la viței este favorizată fermentarea amidonului care reduce pH-ul ruminal și favorizează creșterea bacteriilor și producerea de butirat. Totodată, consumul de nutreț starter stimulează creșterea papilelor ruminale și astfel se mărește suprafața disponibilă din rumen pentru absorbția nutrienților. De reținut este faptul că, indiferent de momentul în care se începe administrarea de hrană solidă, este nevoie de 2 până la 3 săptămâni pentru ca populația bacteriană să crească până la un număr care poate digera eficient nutrețul.

INCDBNA este cel mai important institut de cercetare din România în domeniul științei animalelor ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare pe teme legate de biologia și nutriția animalelor de fermă (rumegătoare mari și mici, păsări, suine). De asemenea, institutul are o rețea extinsă de colaborări cu potențialii beneficiari ai rezultatelor cercetării (fermieri, asociații profesionale, autorități etc.) care asigură relevanța practică a direcțiilor de cercetare și impactul ridicat al rezultatelor. Astfel, IBNA vine în întâmpinarea dumneavoastră și pune la dispoziția beneficiarilor produse elaborate pe fundamente științifice, deja testate pe animale și controlate din punctul de vedere al calității (IBNA deține acreditare ISO 9001 și avizare ANSVSA):

  • premixuri vitamino-minerale pe suport de făinuri de cereale (mălai, tărâțe etc.) cu o structură astfel elaborată încât, incluse în rețete de hrană tipice pentru diverse categorii de animale de fermă, să asigure necesarul de vitamine și minerale pentru categoria respectivă. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura singuri atât cerealele, cât și nutrețurile proteice (șroturi etc.). La solicitare, structura acestor produse poate fi adaptată pentru necesitățile fermierilor (de exemplu, rată mai mare de includere pentru cei care au posibilități reduse de omogenizare).
  • concentrate proteino-vitamino-minerale, adică amestecuri de ingrediente furajere bogate în proteină (șrot soia, șrot floarea-soarelui, mazăre etc.) plus vitamine și minerale. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura/cultiva singuri cerealele (porumb, grâu, orz). Prin respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj, aceștia pot asigura o furajare corectă (pe baze științifice) a animalelor, fără să aibă nevoie de cunoștințe de specialitate și pot obține maximul de spor sau de producție permise de condițiile de întreținere.
  • nutrețuri combinate, adică amestecuri de cereale, ingrediente proteice, săruri minerale (cretă furajeră, fosfat mono sau dicalcic), sare, premix vitamino-mineral etc., elaborate pentru cele mai importante categorii de animale de fermă. Aceste produse fiind complete, se administrează ca atare în hrana animalelor și asigură rații echilibrate nutritiv categoriilor de animale cărora le sunt destinate. La rumegătoare trebuie administrate în completarea nutrețurilor de volum (fânuri, silozuri), în funcție de nivelul de producție al animalelor.

Pe lângă cele aproximativ 70 de rețete standard, institutul poate realiza, la cerere, rețete adaptate necesităților beneficiarilor în funcție de baza furajeră de care dispun sau premixuri de intervenție pentru rezolvarea unor carențe nutritive etc.

Începând cu luna iunie a.c. IBNA realizează, pe lângă produsele clasice, și produse granulate. Detalii se pot găsi pe site-ul institutului la adresa http://www.magazin.ibna.ro/

Dr. ing. Andreea VASILACHI – INCDBNA Balotești

 

Raportul nutreţuri de volum-concentrate, cheia nutriţiei rumegătoarelor

Este bine-cunoscut faptul că performanţele productive ale animalelor de fermă, cum ar fi sporul în greutate, cantitatea de lapte sau de lână, sunt dependente de structura raţiilor, de conţinutul acestora în elemente nutritive şi de potenţialul genetic al animalelor. Dacă ne referim în mod expres la animalele rumegătoare, cele care pot valorifica cu destul de mare eficienţă nutreţurile cu un conţinut apreciabil de celuloză (grosiere, fibroase), va trebui să ţinem cont neapărat de raportul sau proporţia dintre nutrețurile de volum şi concentrate. Sunt situaţii, pentru multe categorii de rumegătoare, când, din diferite motive, concentratele sunt asigurate în raţii, în proporţii destul de reduse sau chiar lipsesc. Se întâmplă în general când animalele se află în diferite etape fiziologice și acestora li se pot administra raţii numite de întreţinere, cum de altfel se practică la ovine, când marea majoritate a fermierilor nu asigură niciun fel de nutreţuri concentrate, cum ar fi toamna în prima parte a gestaţiei, dar şi pe timpul verii, când păşunile nu pot asigura cea mai mare parte din nutrienţii necesari. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la vaci, în situaţia în care acestea beneficiază de nutreţuri de volum (fânuri, suculente, masă verde) de bună calitate, fără concentrate, însă în acest caz nici producţia de lapte nu poate depăşi 15 litri la animalele din populaţii neameliorate şi 20 litri la animale cu un potenţial genetic mai valoros.

De preferat şi fiziologic normal pentru rumegătoarele de fermă ar fi asigurarea unui anumit adaos de nutreţuri concentrate energetice sau proteice, cereale, respectiv şroturi sau seminţe de leguminoase măcinate, într-o măsură impusă de anumite criterii stabilite în mod ştiințific. Problematica raportului dintre cantitatea de nutreţuri de volum şi concentrate a fost şi rămâne o chestiune foarte discutată în mediul nutriţioniştilor, însă în primul rând în cel al fermierilor care, de cele mai multe ori, fac această chestiune la voia întâmplării, ivindu-se frecvent situații cu mari neajunsuri în plan economic şi nu numai.

Se pune astfel întrebarea, destul de justificată, privitoare la raportul ideal sau optim dintre cele două clase de nutreţuri față de categoriile fiziologice sau de producţie şi speciile de animale care se supun acestor reguli.

La prima vedere, răspunsul pentru o astfel de întrebare este destul de complicat, însă, pentru a ne încadra într-un spaţiu cât se poate de restrâns, ne vom rezuma la câteva precizări. Marea majoritate a fermierilor cu mai puţină experienţă sunt tentaţi să creadă că o participare considerabilă a concentratelor în raţii cu siguranţă va aduce automat și mari avantaje fără să ia în calcul reversul, care înseamnă ori încărcarea costului raţiei, ori afectarea sănătăţii animalelor (acidoze). S-a încercat, mai ales la animalele la îngrăşat (tăurași, berbecuţi), creşterea cantităţii de concentrate din raţii până la aproximativ 80% sau chiar mai mult, obţinându-se performanţe superioare, numai că aceste tipuri de raţii s-au dovedit foarte scumpe, implicând un cost de producție exagerat.

În situaţii inverse, când se încearcă atingerea unor performanţe de vârf, fără adăugarea unor surse proteice cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali sau cu ingrediente cu aport energetic insuficient, deci un aport scăzut de nutreţuri concentrate, se înregistrează performanţe nesatisfăcătoare, în multe cazuri deprecierea stării de sănătate a animalelor şi, în final, descurajarea fermierului. Soluţia trebuie să vină în acest caz din partea nutriţioniştilor, a inginerilor zootehnişti sau a medicilor veterinari. INCDBNA – IBNA Baloteşti, prin specialiştii săi, poate oferi consultanţă nutriţională în această direcţie fermierilor care solicită sprijin şi, totodată, poate pune la dispoziţia acestora cantităţile necesare de nutreţuri con­centrate realizate la cerere, luând în calcul stocul şi calitatea nutreţurilor de volum deţinute de fermierul respectiv. Se va înţelege că numai o alcătuire judicioasă a raţiilor, specifică fiecărei categorii şi stări fiziologice a animalelor, va putea asigura în cea mai mare măsură starea de sănătate a animalelor şi aşteptările fermierilor în raport cu potențialul animalelor.

Dr. ing. Ilie Voicu – INCDBNA - IBNA Baloteşti

Cât de valoroase sunt nutrețurile destinate hrănirii rumegătoarelor

Noțiunea de valoare nutritivă a nutrețurilor reprezintă capacitatea acestora de a satisface cerințele de substanțe nutritive ale animalelor și implică atât conținutul energetic și proteic al unui nutreț, cât și pe cel mineral și vitaminic, iar aprecierea acesteia este un proces aproape continuu având în vedere multitudinea de factori care o pot modifica. Dacă pentru monogastrice digestia, absorbția și metabolizarea substanțelor nutritive comportă un anumit aspect, la rumegătoare aceste procese se derulează diferit, dată fiind conformația specifică a tubului digestiv care cuprinde și activitatea ruminală. Aspectele importante ale valorii nutritive sunt date, pe de o parte, de digestibilitatea substanțelor organice, iar pe de altă parte, de degradabilitatea proteinei.

Dacă am analiza în primul rând digestibilitatea nutrețurilor ca indicator de valoare nutritivă și ne-am propune o comparație între nutrețurile care aparțin aceleiași specii vegetale, vom putea observa diferențe notabile, date în general de gradul de digerare a acestora, adică de rezultatul diferențelor înregistrate între substanțele nutritive ingerate și cele excretate in vivo (cu corecții pentru descuamări celulare, reziduuri de secreții digestive etc.). În prezent, o metodă modernă de determinare a digestibilității, care este utilizată frecvent în lume de laboratoare de analiza furajelor pentru fermieri, este cea in vitro Tilley-Terry automatizată folosind aparatul Daisy Incubator (Ankom). Metoda este aplicată în mod curent în INCDBNA Balotești și are avantajul de a fi rapidă. În general, valorile de digestibilitate a substanțelor nutritive se încadrează între 90% la boabe-concentrate și 43% la paie-plevuri. Dintre factorii care pot influența digestibilitatea nutrețurilor, în speță valoarea nutritivă, cel mai important ar fi stadiul de vegetație în care este recoltată planta furajeră. De exemplu, la raigras, scăderea procentului de digestibilitate de la 81% în stadiul de înspicare, până la 57% în stadiul de sfârșit de înflorire este răspunsul creșterii procentului de celuloză brută de la 21% la 37% și al scăderii celui de proteină brută de la 18% la 9%, dar și al celui de cenușă, de la 11% la 9%. De fapt, aspectul determinant al compoziției chimice care influențează digestibilitatea substanțelor nutritive îl constituie conținutul în substanțe greu fermentescibile (lignina și hemiceluloza).

În exemplul dat la raigras, valoarea nutritivă dată în unități nutritive variază de la 1,19 la 0,73 /kg S.U. La fel și la lucernă, care în stadiul tânăr are o digestibilitate de peste 75%, iar după înflorire ajunge la sub 58%, fapt care se reflectă în scăderea de la 1,03 până la 0,78 unități nutritive. La fel de important este și modul de conservare și de preparare a nutrețurilor. Aici putem vorbi în special de plantele însilozate. S-a constatat o diminuare a digestibilității nutrețurilor verzi după conservare sub formă de siloz, în medie cu 2,5-3,5% la plantele însilozate fără conservanți sau după pălire, diminuarea fiind ușor mai mare la plantele mai bogate în apă. În fond, digestibilitatea silozurilor scade odată cu scăderea pH-ului, respectiv cu creșterea conținutului în amoniac, acid acetic, propionic și butiric, și crește proporțional cu conținutul în acid lactic. De asemenea, un factor important care influențează digestibilitatea este și gradul de mărunțire a nutrețurilor. În cazul mărunțirii exagerate a nutrețurilor fibroase (fânuri de lucernă, raigras etc.) dar și al brichetării, are loc o scădere a digestibilității ca urmare a modificării activității microbiene ruminale, cu efect în scăderea producției și utilizării acizilor grași volatili.

Evaluarea degradabilității ruminale a substanțelor azotate este la fel de importantă pentru calculul valorii nutritive a unui furaj, mai ales a unuia nou introdus într-o rație furajeră. De menționat că există o tendință din ce în ce mai pronunțată de a se valorifica în hrana rumegătoarelor, și nu numai, diferite surse neconvenționale. Studiul degradabilității este foarte important pentru caracterizarea surselor furajere proteice deoarece indică disponibilitatea azotului proteic și, implicit, nivelul de proteosinteză microbiană în rumen. Metoda utilizată este așa-numita metodă in sacco în care se determină gradul de degradare a proteinei furajere în funcție de timp; se folosesc săculeți din material poros, umpluți cu furaje, care se introduc în rumenul unor vaci fistulizate la nivelul rumenului.

Acestea sunt numai câteva aspecte care trebuie avute în vedere în aprecierea și evaluarea resurselor furajere pentru alcătuirea unor rații ce trebuie să fie în acord cu necesitățile animalelor și așteptările fermierilor.

Ana CIŞMILEANU

INCDBNA Baloteşti

Boli care apar la rumegătoare în perioadele ploioase

Sezonul ploios și neajunsurile acestuia

Afecțiunile întâlnite la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) în sezonul ploios sunt, în general, cele care apar din cauza unor factori favorizanți de ordin meteoro-patologic: creșterea umidității, variațiile de temperatură, de presiune și încărcătura electrică atmosferică.

Umiditatea crescută cu care ne confruntăm din cauza precipitațiilor este un factor cu implicații serioase asupra sănătății animalelor și a producțiilor zootehnice. Astfel, în aceste perioade apar mai frecvent boli digestive (indigestii, diaree, meteorism ruminal acut la rumegă­toare) din cauza consumului de plante verzi umede sau crescute luxuriant.

De asemenea, o umiditate crescută asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor, a paraziților și a gazdelor intermediare pentru unii paraziți (melci, râme, coleoptere etc.).

Bolile care amenință rumegătoarele

Timpul ploios crește incidența apariției unor parazitoze, astfel că rumegătoarele se pot infesta cu Fasciola hepatica, un parazit care produce fascioloza (gălbeaza) și ale cărui gazde intermediare sunt niște melci de apă dulce. De asemenea, este frecventă dictiocauloza oilor și caprelor (mătăsica) și dictiocauloza bovinelor, ambele cauzate de viermi rotunzi care se localizează în trahee și bronhii. Boala se manifestă prin tuse, dispnee și respirație accelerată.

În această perioadă crește incidența miazelor, boli cauzate de anumite insecte care zboară în jurul animalelor, proiectând din zbor ouă sau larve pe corpul acestora, care vor pătrunde și se vor dezvolta în diferite cavități, organe sau țesuturi, provocând anumite boli ca oestroza ovinelor (falsa căpială) produsă de larvele unor insecte care se localizează în cavitățile nazale, uneori în sinusuri sau meninge, cu semne clinice grave, de tip nervos.

O altă boală este miaza cutanată care afectează, în general, ovinele și este cauzată de insecte (muște de plăgi) ale căror larve provoacă eroziuni ale pielii, plăgi cutanate și tulburări generale grave.

Hipodermoza este o miază produsă de insecte ale căror larve pătrund prin piele, localizându-se în regiunea dorsolombară, unde formează noduli subcutanați sau se pot localiza în canalul vertebral, ducând la paralizie și moartea animalului.

Prezența căpușelor constituie un pericol pentru transmiterea hemosporidiozelor la rumegătoare, de exemplu babesioza ovinelor și caprinelor sau babesioza bovinelor (cârcegul sau boala urinării cu sânge). Caracteristicele comune ale acestor boli sunt febra, icterul, anemia și hemoglobinurie.

Acum pot să apară și unele boli infecțioase, favorizate de umiditate, precum mamitele la vaci, afecțiuni podale la oi și vaci, agalaxia contagioasă a oilor și caprelor (răsfugul alb), boală care afectează animalele în lactație sau nevaccinate.

De asemenea, există posibilitatea ca, în această perioadă, să apară antraxul la animalele nevaccinate din cauza ploilor abundente care scot la suprafață spori de antrax, provenind de la animalele moarte din cauza acestei boli.

Prevenirea bolilor

Pentru a preveni aceste afecțiuni, trebuie să se facă o deparazitare suplimentară, atât internă, cât și externă, cu suspensii orale de Rombendazol 10%, Rombendazol Plus, Romfenbendazol 10%, Fasciocid sau cu injectabilele Romivermectin sau Romavermectin Plus.

De asemenea, este necesar să se aplice insecticide (Romparasect 5 %) în saivane și padocuri și să se evite, pe cât posibil, pășunatul animalelor pe timpul ploii sau pe pășunea umedă.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 32

BRONHOPNEUMONIA VIERMINOASĂ – o boală parazitară a rumegătoarelor și cabalinelor, favorizată de timpul ploios

Bronhopneumonia vierminoasă, numită şi dictiocauloză, este o parazitoză a aparatului respirator care afectează în special rumegătoarele, dar şi cabalinele.

Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul acestor specii.

Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care, fiind înghițite de către animal, odată cu mucusul din aparatul respirator, sunt eliminate în mediul exterior, prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen.

De aceea dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.

Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. Incidența cea mai mare a bolii apare în lunile septembrie-octombrie, la animalele adulte, iar la miel aceasta poate să apară chiar din luna iunie, în urma infestărilor cu paraziți din lunile aprilie-mai. Poluarea păşunilor cu larve în ţara noastră începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele, o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menţinută de la an la an, în anumite zone, atât de animalele bolnave, cât şi de cele clinic sănătoase, purtătoare de paraziţi. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau a diferitelor acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung odată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni, cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării, paraziţii produc leziuni mai mult sau mai puţin grave.

Simptome

Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la infestare, apare şi o fază clinică, digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată.

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice ca: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic, în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive cu alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examen larvoscopic făcut în laborator.

Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreţinere proastă. La animalele adulte prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade, iar oile gestante nasc miei mici cu diferite afecţiuni.

Profilaxie și tratament

Se folosesc următoarele medicamente antiparazitare pentru cabaline: ECVIROM şi ECVIROM I, suspensie orală.

Pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) se recomandă ROMBENDAZOL 2,5% şi 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS – suspensii orale sau ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN şi ROMA­VERMECTIN PLUS – soluţii injectabile.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

FOM și ACEBOP sesizează ANSVSA asupra notificării mișcării intrajudețene de rumegătoare solicitată de unele direcții sanitare veterinare din țară

Federația Oierilor de la Munte împreună cu Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România sesizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor asupra notificării mișcării intrajudețene de rumegătoare solicitată de unele direcții sanitare veterinare din țară.

Această solicitare împiedică circulația animalelor mai ales în intervalul vineri-luni al săptămânii.

Considerăm că perioada liberă de vectori pentru febra catarală ovină a fost deschisă în luna decembrie și că această exigență a serviciilor veterinare nu este justificată.

În plus, această măsură exagerată creează suspiciuni în relațiile comerciale cu alte state.

Boala limbii albastre - o amenințare și pentru rumegătoarele din țara noastră!

Boala amenință mai ales ovinele

Boala limbii albastre (BLA), numită și febra catarală epidemică sau bluetongue, este o boală infecțioasă care poate afecta toate rumegătoarele domestice și sălbatice (ovine, caprine, bovine, căprioare etc.).

Ovinele sunt, însă, cele mai receptive și mai grav afectate, iar tineretul este cel mai sensibil. Boala limbii albastre este cauzată de un virus, răspândit prin intermediul insectelor hematofage din genul Culicoides. Boala are caracter sezonier, manifestându-se mai ales la sfârșitul verii, când există o explozie popula­țională a acestor insecte.

Sursele de infecție ale bolii

Acestea sunt reprezentate de animalele bolnave sau de cele care au trecut prin boală și de la care insectele se infestează, odată cu sângele supt. Boala a apărut inițial în Africa de Sud, iar apoi s-a răspândit pe toate continentele, inclusiv în Europa.

Boala limbii albastre nu se transmite la om nici prin contact direct cu animalele bolnave sau purtătoare de virus și nici prin consumul produselor (lapte, carne). În schimb, BLA produce pierderi economice mari, pe de o parte, prin morbidități (îmbolnăviri) și mortalități crescute, iar pe de altă parte, prin scăderea producțiilor zootehnice.

În România au apărut anul acesta primele cazuri de BLA, având în vedere existența acesteia în țările limitrofe.

Semnele care trădează boala

La ovine boala evoluează sub mai multe forme, forma acută (malignă) fiind întâlnită atunci când boala apare pentru prima dată într-un efectiv de animale. Așadar, iată câteva semne clinice prin care deținătorii de animale pot să suspicioneze boala. Animalele prezintă febră (41-42°C), congestia mucoaselor bucale și nazale, salivație excesivă cu aspect spumos și scurgeri nazale cu sau fără strii de sânge care pot forma cruste prin uscare la nivelul nărilor și botului. Buzele, limba și gingiile sunt edemațiate (umflate), de culoare violacee, iar pe marginile limbii, la comisura buzelor și pe vulvă pot să apară ulcere sângerânde.

Din cauza leziunilor de la nivelul mucoasei bucale, animalele înghit cu dificultate, iar cavitatea bucală prezintă un miros urât. De asemenea, respirația devine accelerată, putând să apară și tulburări digestive (diaree, uneori şi sânge). La membre, în special la cele posterioare, pot să apară șchiopături, ca urmare a modificărilor produse la nivelul ongloanelor. Inițial, apar leziuni ca niște bandelete de culoare roșie deasupra coroanei, ulterior producându-se chiar dezongulări parțiale sau totale. Starea animalelor se agravează, rămân în decubit prelungit, iar moartea poate să apară după 7-10 zile de la apariția semnelor clinice.

La bovine BLA evoluează obiș­nuit benign sau subclinic și, rareori, se exprimă prin semne clinice asemănătoare celor observate la ovine. Starea lor de sănătate, însă, trebuie mereu supravegheată deoarece acestea constituie surse de infecție pentru alte rumegătoare, inclusiv pentru oi.

Măsurile de profilaxie a bolii

Acestea se referă la distrugerea insectelor și evitarea menținerii pe pășune a animalelor pe timpul nopții, când atacă insectele, și în zonele mlăștinoase.

Este extrem de importantă dezinsecția periodică a adăposturilor și padocurilor cu TETRACIP sau ROMPARASECT 5%, precum și aspersarea animalelor cu soluții (1 ml/l apă) de ROMPARASECT 5%.

De asemenea, s-a luat în discuție de către ANSVSA posibilitatea vaccinării tuturor animalelor receptive la BLA începând cu anul viitor, iar a vacilor de lapte din exploatațiile industriale, chiar de anul acesta.

Dr. Viorica Chiurciu, medic veterinar
Doctor în Știinţe medicale

Gestaţia rumegătoarelor mici şi complicaţiile acesteia

După cum se ştie, gestaţia la ovine durează 145-150 de zile, în medie cinci luni. În vederea protejării oilor gestante se vor evita aglomerările, alergările, lovirea oilor, în special la intrarea şi ieşirea din adăpost. Cu aproximativ o lună înaintea fătării, obligatoriu se face codinitul oilor (tunderea lânii de pe coadă şi partea interioară a coapselor şi din jurul ugerului) pentru a se putea asigura un supt cât mai igienic al mielului. Operaţiunea de codinit trebuie făcută cu multă atenţie, având în vedere gestaţia avansată şi posibilitatea producerii de avorturi prin lovire.

Cu două săptămâni înainte de fătare se face un control al gestaţiei, separându-se oile cu gestaţie avansată şi introducându-se în compartimentul de fătare special amenajat, astfel construit încât să asigure o temperatură de 18-20°C. De asemenea trebuie să fie dezinfectat, văruit, iar aşternutul să fie schimbat zilnic. Începerea fătării se manifestă prin simptome ca: oaia devine neliniştită, întoarce capul spre flanc, se ridică şi se culcă des, nu mănâncă și se retrage din turmă.

Toxiemia de gestaţie

Toxiemia de gestație (cetoza oilor gestante, cetonemia de gestație, boala mieilor gemeni) reprezintă o tulburare a metabolismului glucidic. Frigul și transportul acționează ca factori stresanți care măresc necesarul de glucoză. Apare în ultima perioadă de gestație, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare. Animalul refuză mâncarea, prezintă salivație, fecale dure, apoi diaree. Tratamentul este dietetic, cu administrarea de fierturi de sfeclă, morcovi, melasă şi injectabil, cu Glucoză 33%, Vitamina B1+B6, Vitamina AD3E.

Paraplegia antepartum

Este un sindrom care apare în a doua parte a gestației și este caracterizat prin imposibilitatea femelei de a se ridica. Această stare este mai frecvent întâlnită la capră. Paraplegia apare la femelele în gestație avansată și cu mari producții de lapte, dar care beneficiază de puțină mișcare. Primele semne sunt nesiguranța în stațiune, urmată de culcarea și ridicarea greoaie.

Tratamentul constă în administrarea de furaje de bună calitate, tărâțe de grâu, săruri de calciu și drojdie de bere. Se va reface echilibrul mineralo-vitaminic prin administarea de Calciu-Magneziu, Multivitarom și Vitamina C timp de 5-7 zile.

În toate cazurile de fătări greoaie, la animale epuizate, pentru a amplifica eforturile de expulzare a fătului, în retenţie placentară pentru desprinderea şi eliminarea completă a învelitorilor fetale și pentru declanşarea lactaţiei se folosește cu succes produsul Romoxitocin.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS