Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

Breaza de Haţeg - oaia românească ce dă mai mult lapte decât Lacaune

Statisticile spun că sectorul românesc de creştere a ovinelor este printre primii lideri europeni. Totuşi, oierii invocă lipsa unei viziuni clare în ultimii 25 de ani, a unor programe pe termen lung şi a unor legi care să îi ajute. Concluzia lor este că, deşi oieritul poate scoate România din unele situaţii de criză, deocamdată sunt multe lipsuri. Asta nu a împiedicat însă realizarea unor performanţe extraordinare în materie de progres genetic. Ciobanii români au motive de mândrie. Ştiaţi, spre exemplu, că Breaza de Haţeg, o varietate a Ţurcanei, „bate“ la producţia de lapte rasa franceză de oi Lacaune, renumită pentru recordurile sale? Pentru a da şi mai multă greutate acestei realizări, Pavel Iovăneasă şi Mircea Petresc, preşedinte şi vicepreşedinte ai Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, vor să obţină omologarea acestei varietăţi.

Regina Ţurcanelor

Asociaţia Zonală a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“ a fost înfiinţată în 2008 şi a pornit la drum doar cu 12 oieri. Cei doi reprezentanţi ai ei spun că şi-au dorit înfiinţarea asociaţiei în primul rând pentru a avea un cuvânt de spus la nivelul federaţiilor şi chiar la nivelul ministerului. „Haiduceşte nu poţi face faţă, de aceea sper să înţeleagă toată lumea cât de importantă este asocierea. Unirea înseamnă putere, un loc pe piaţă şi la masa discuţiilor.“ Mesajul lor a prins, pentru că astăzi asociaţia are aproximativ 20.000 de exemplare de Ţurcană Brează. O rasă despre care dl Petresc şi dl Iovăneasă spun că este regina Ţurcanelor. Lucru confirmat în parte şi de faptul că în turmele oilor din Haţeg ponderea acestei varietăţi este de peste 90%. Genealogia Brezei de Haţeg arată că este o varietate ce s-a format de-a lungul anilor prin izolare reproductivă, având în descendenţă Ţurcana Românească. Rezultatul acestei selecţii a fost obţinerea unor exemplare foarte rezistente, adaptate foarte bine pentru zona montană, submontană şi de deal. O varietate a cărei faimă a făcut ca şi ciobanii de la câmpie să o aducă în turmele lor.

O varietate care va rezista în faţa raselor străine

În opinia preşedintelui şi vicepreşedintelui Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine „Retezatul Haţeg“, Breaza de Haţeg este una dintre cele mai bune oi autohtone pentru lapte, nu doar pentru că se obţine o cantitate mare de lapte pe zi, ci şi pentru că are o lactaţie prelungită. În plus, din fătări se obţin mulţi miei gemeni, iar în cazul furajării de calitate sporul lor zilnic de creştere este foarte bun.

„Dacă vom reuşi să omologăm această varietate a Ţurcanei, Breaza de Haţeg, va fi o realizare importantă, pentru că la nivel de ţară nu avem încă o rasă autohtonă de lapte. Sperăm să obţinem cât mai repede omologarea, pentru că în momentul în care avem un certificat de origine vom şti exact ce trebuie făcut pe viitor“, spune dl Iovăneasă. Dar tot domnia sa completează spunând că există un interes, altul decât cel promovat oficial, de a se aduce în ţară rase străine. Fervoarea cu care sunt prezentate aceste rase, spune dl Iovăneasă, nu înseamnă însă neapărat că sunt atât de bune pe cât sunt de lăudate.

În consecinţă, ciobanii din Haţeg, naţionalişti convinşi, vor păstra această rasă din moşi-strămoşi. Mai mult decât atât, vicepreşedintele asociaţiei, dl Mircea Petresc, se declară optimist cu privire la viitorul acestei varietăţi. Breaza de Haţeg nu doar că va rezista în faţa raselor importate, dar în momentul de faţă poate concura cu succes chiar şi cu rasa franceză specializată pe lapte, Lacaune. Afirmaţia nu este una forţată, ci are în spate semnalele pozitive transmise de tot mai mulţi străini care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra exemplare din această varietate. Experimentele acestor transferuri au arătat că, practic, nu există nicio diferenţă între Breaza de Haţeg şi Lacaune. Oaia românească a fost furajată după modelul intensiv în care sunt crescute oile Lacaune, a fost mulsă mecanic şi a dat o producţie de lapte mai mare decât oaia franceză.

Interviu crescatori de oi

Mircea Petresc: „Ar trebui ca în funcţiile de conducere, poate nu ca secretari de stat, dar cel puţin consilieri să fie aleşi şi reprezentanţi ai clasei muncitoare, în cazul de faţă ai oierilor. Atunci am avea într-adevăr o viziune obiectivă şi pe termen lung pentru acest sector.“

Pavel Iovăneasă: „Un om care vine din sector cunoaşte foarte bine problemele şi nevoile celor care cresc ovine. Sunt tineri cu pasiune pentru oi, care au studii superioare şi sunt bine pregătiţi pentru funcţii de conducere, dar care, din diferite motive, încă nu au ajuns acolo. Sper, totuşi, că acest lucru se va întâmpla şi că aceștia vor contribui la dezvoltarea sectorului.“

Mircea Petresc: „Din păcate, Ministerul Agriculturii nu ne solicită des punctul de vedere. Într-adevăr, au loc nişte întrevederi periodice, dar concluzia noastră este că nu prea se ţine cont de ele. Cel puţin în anii trecuţi, când erau probleme cu boala limbii Albastră, am propus nişte soluţii, dar am constatat, chiar la întoarcerea spre casă, deci la scurt timp de la întâlnire, că în cadrul legislativ stabilit de ministru nu se ţinuse cont de absolut nimic din ce spusesem noi la acea întâlnire.“

Pavel Iovăneasă: „În opinia mea, preţul pe produs este mai important decât subvenţia. Aceasta din urmă ar trebui să fie un bonus. Singura care ne mulţumeşte este producţia de lapte şi derivatele ei. Deocamdată, preţurile de valorificare la miei sunt scăzute, lâna şi pieile fiind cumpărate la un preţ derizoriu. Pentru că în Europa a început să se folosească lâna la termoizolaţii, asociaţia noastră s-a implicat într-un proiect euro­pean prin care se vrea înfiinţarea unor centre de colectare, spălare, uscare şi sortare lână care apoi să fie folosită la termoizolaţii. Astfel sectorul ovinelor va fi salvat în ceea ce priveşte lâna. Sperăm ca acest proiect multinaţional să obţină finanţare europeană, asociaţia va suporta partea de cofinanţare şi, dacă vom reuşi, va fi primul de acest fel în România.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 34-35

Agalaxia contagioasă și mamita gangrenoasă a oilor și caprelor

Cele două boli prezente pe tot globul, inclusiv în țara noastră, provoacă pagube economice însemnate la oi și capre, atât prin mortalitate, cât și prin afectarea producției de lapte.

Agalaxia contagioasă a oilor și caprelor, numită popular „răsfugul alb“, este o boală infectocontagioasă, la care sunt sensibile, de obicei, femelele în lactație, dar se pot îmbolnăvi și femelele sterpe, masculii, precum și tineretul. Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma agalactiae, o bacterie cu rezistență redusă în mediul exterior, dar care poate rămâne în stare latentă în glanda mamară, un timp îndelungat.

Sursele principale de infecție sunt reprezentate atât de animalele bolnave cât și de cele animalele purtătoare care elimină bacterii prin urină, fecale, secreții genitale și lapte. Boala se transmite rapid și prin intermediul mâinilor mulgătorilor.

Clinic, boala evoluează cu mai multe localizări: mamară, articulară, oculară. Localizarea mamară apare la animalele în lactație și se caracterizează prin modificări calitative și cantitative ale laptelui. Acesta devine verzui sau gălbui, se separă în două straturi și coagulează la fierbere. Secreția lactată scade brusc sau încetează. Boala poate evolua ca o mamită benignă sau gravă (ireversibilă), glanda mamară fiind congestionată, mărită în volum, caldă și dureroasă, se poate atrofia, prezentând focare indurate sau abcese. Celelalte localizări se întâlnesc mai ales la miei, tineret berbeci și oi sterpe. În localizarea articulară apar artrite manifestate prin șchiopături și paraplegii care duc la slăbire și moarte. În localizarea oculară pot să apărea forme benigne, reversibile (epiforă, fotofobie, conjunctivite), dar și forme ireversibile, soldate cu pierderea globului ocular.

Mamita gangrenoasă a oilor și caprelor, numită și „răsfugul negru“, este o boală infectocontagioasă gravă, întâlnită la oile și caprele în lactație. Aceasta apare sporadic sau enzootic, fiind influențată de anumiți factori favorizanți: plăgi accidentale ale tegumentului mamar, mulsul traumatizant sau condiții de igienă necorespunzătoare.

Agentul etiologic al bolii, Staphylococcos aureus, este epifit pe tegumentul mamar al animalelor sănătoase. Sursa principală de infecție o reprezintă oile bolnave care elimină bacterii prin secrețiile mamare, contaminând obiectele din jur, devenind surse secundare de infecție. Boala se trans­mite de la un animal la altul prin mâinile mulgătorilor sau prin mieii care sug și provoacă răniri mameloanelor.

Clinic, mamita gangrenoasă debutează brusc, cu febră, abatere, lipsa poftei de mâncare, a rumegării, accelerarea pulsului și respirației, animalul deplasându-se cu greutate. Mamela devine caldă, tumefiată și dureroasă. De obicei, este afectată numai jumătate din glanda mamară, care devine insensibilă, de culoare violacee, iar secreția lactată dispare, fiind înlocuită cu o secreție roșietică cu grunji. În mod obișnuit, după o evoluție de 3-5 zile, boala se termină prin moartea animalului. La animalele care supraviețuiesc, mamela este compromisă, prin eliminarea jumătății gangrenate.

Diagnosticul în ambele tipuri de boli se pune pe semnele clinice și prin anchetă epidemiologică. Confirmarea diagnosticului se pune numai în laborator.

Prevenirea celor două boli se realizează prin măsuri generale și specifice. Profilaxia specifică se bazează pe folosirea vaccinurilor inactivate contra agalaxiei contagioase a oilor și caprelor, AGALAXIN și AGALAXIN FORTE (vaccinuri care conțin germeni inactivați de Mycoplasma agalactiae și Staphylococcus aureus). În profilaxia curentă, vaccinurile se administrează la oi și capre în a doua parte a gestației, iar la celelalte categorii de ovine și caprine se administrează primăvara, în luna mai. Înainte de vaccinare este recomandată deparazitarea animalelor cu ROMIVERMECTIN sau ROMBENDAZOL.

Dr. Viorica CHIURCIU

Doctor în științe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 30

„Nu vrem să întindem mâna la stat, ci să fim ajutați să ne valorificăm produsele“

Să renunți la traiul confortabil din București pentru a trăi la țară printre oi. Cred că este o alegere pe care nu mulți ar îndrăzni să o facă. În mod surprinzător, am descoperit în Brăteștii de Jos, comuna Văcărești, județul Dâmbovița, o tânără care exact asta a făcut. Absolventă a Facultății de Drept, cu speranțe mari în realizarea unei cariere de succes ca avocat, Mihaela Voicu a renunțat la toate ambițiile sale din Capitală pentru a reveni în satul natal. S-a întors acasă pentru a prelua afacerea începută de tatăl său în urmă cu doi ani, o fermă cu 200 de oi. Spune că a trebuit să continue ce a făcut el. Nu s-a îndurat să vândă totul. Inițial și-a propus să rămână aici doar doi ani, însă au trecut patru. Acum mărturisește că administrarea fermei de oi este o misiune pe care doar o femeie puternică o poate îndeplini.

40.000 de euro din fonduri europene

Pentru că a preluat de la tatăl său o turmă îmbătrânită, prima decizie ca administrator a fost aceea de a reîntineri și mări efectivul. Pe lângă cele 200 de exemplare, a mai cumpărat încă 100, iar astăzi are 250 de oi tinere de la care obține zilnic în jur de 40-50 de litri. Producția variază în funcție de sezon (oaia are lapte primăvara, iar din iulie producția scade). Ca să își susțină activitatea a accesat fonduri europene pe Măsura 112. A primit astfel 40.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru achiziționarea de utilaje necesare furajelor (cositoare, presă, greblă etc.). Spune că era o investiție necesară pentru că în primul an doar baloții au costat-o cca 6.000 de lei. O altă parte din bani a folosit-o pentru a-și înmulți efectivul și pentru a mai cumpăra trei hectare de teren, astfel încât acum are în proprietate personală cca 10 hectare. Spre deosebire de alți beneficiari ai fondurilor europene, nu a avut parte de experiențe neplăcute, fiind ajutată de toate instituțiile implicate și tot acest proces a durat foarte puțin. Practic a depus proiectul în decembrie, iar în aprilie primea deja prima tranșă de bani. Problemele au început ulterior, iar cele mai stringente sunt legate de lipsa forței de muncă – Mihaela spune că este foarte greu să găsești oameni serioși și consecvenți – și desfacerea produselor.

Cheltuieli mari, prețuri mici

Mihaela Voicu crescator de oiMihaela Voicu spune că, în pofida investițiilor pe care le-a făcut, afacerea familiei permite doar „un trai de azi pe mâine“.

„Reușim să fim deasupra costurilor de producție, dar nu foarte mult. Fără salariul meu și al tatălui, cheltuielile lunare sunt de cca 6.000 de lei lunar. Am crezut că atât timp cât vom produce mâncare vom rezista, dar este foarte greu. Pe lângă faptul că sunt cheltuieli importante, nu avem unde desface produsele. Din laptele obținut facem doar telemea și urdă pe care vin clienții și le iau de aici. Dacă aș plăti pe cineva să vândă în piață plusul de 3-4 lei pe care l-aș obține la produs ar fi practic salariul celui care vinde. Și atunci tot nu am făcut nimic. Ca să nu mai vorbim de alte avize și autorizații de care ar trebui să mă ocup.“ În plus, spune administratorul fermei din Văcărești, și prețurile de valorificare sunt la limita costurilor de producție, uneori chiar mai joase. Produsele sale se vând cu 15 lei/kg, în vreme ce „brânza bulgărească despre care se spune că ar fi produsă din nu știu ce prafuri“ se vinde cu 7 lei. Și atunci, raportat la nivelul de trai al românului, este lesne de înțeles care este alegerea consumatorului.

„În momentul în care nu mai am bani, sunt nevoită să dau producția en-gros către cineva de la București care ia cu 10 lei/kg telemea de oaie maturată. O să caut soluții pentru a valorifica direct producția de lapte. Astfel aș reduce costurile cu producerea brânzei și cu transportul, pentru că uneori, presată de lipsa banilor, sunt nevoită să duc eu marfa clienților. Din nefericirea, în Dâmbovița există o singură unitate care preia lapte, și nu de oaie. Ar fi o performanță să reușesc să valorific direct laptele.“

Ciobanii nu vor să se asocieze

La întâlnirea cu Mihaela am abordat și subiectul asocierii. Am aflat astfel că ferma sa este înscrisă într-o asociație a crescătorilor de oi, dar că acest lucru nu a ajutat-o nicicum. În cele din urmă a renunțat să mai cotizeze către asociație – plătea cca 1 leu pe cap de oaie – pentru că i se părea o cheltuială nejustificată. Spune în schimb că ar exista o soluție mai eficientă, aceea ca ciobanii din zonă să achiziționeze împreună un tanc de răcire în care să fie colectat laptele de la nivelul comunei. Așa ar putea convinge fabricile de procesare a laptelui să vină și spre această regiune.

În cei patru ani de activitate s-a gândit la tot felul de soluții pentru a-și dezvolta afacerea și pentru a o face mai rentabilă. Însă nu a îndrăznit să pună în practică toate proiectele pe care le-a gândit.

cresterea oilor DB

Ca alternativă, m-am gândit și la înființarea unei făbricuțe de procesare care să îmi permită diversificarea gamei de produse. Un astfel de proiect este însă foarte costisitor – o linie de procesare care să transforme zilnic în smântână, iaurt și brânză cca 400-500 litri de lapte costă în jur de 100.000 de euro. Nu aș avea încredere să mă împrumut la bancă pentru a face această investiție, iar dacă accesezi fonduri europene tot trebuie să ai niște bani puși deoparte.“

• În ferma Mihaelei se valorifică lapte și brânzeturile obținute, dar și carne de oaie și curcan. Kilogramul de carne de oaie-carcasă se dă cu 12 lei, iar mielul de 5 ani îl vinde cu 20 de lei/kg în viu și en-gros cu 17 lei. Pentru Sărbătorile Pascale de anul viitor o să aibă spre vânzare în jur de 200 de miei. O parte dintre ei vor fi vânduți de la poarta fermei, o altă parte va fi trimisă spre abatorizare, iar carnea va fi vândută unei carmangerii.

• Autoritățile susțin crescătorii de oi prin sprijinul cuplat de cca 5,60 lei și prin subvenția de 4,80 lei. Pentru o muncă atât de mare nu este suficient, spune dna Voicu, dar pe de altă parte nici nu consideră ca fiind în regulă „să întinzi mâna la stat pentru că practic banii aceștia tot din taxe și impozite vin. Ideal ar fi să fim ajutați să ne valorificăm produsele și să vindem la prețuri echitabile.“

• Tunsul unei oi costă între 3 și 5 lei, iar producția de lână în ferma de la Brăteștii de Jos este de cca 2-3 tone. Însă nici lâna și nici pieile nu sunt valorificate, pentru că aceste produse nu mai sunt căutate. În urmă cu 4-5 ani a reușit să vândă 100 de piei pe care a primit 1.500 de lei. Nu a mai reușit însă această performanță.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 32-33

Suffolk, rasa de oi cu cea mai rapidă creștere

În urmă cu mai bine de două secole, prin încrucișarea raselor de oi Norfolk Horn și Southdown, a rezultat rasa Suffolk. În prezent este una dintre cele mai apreciate rase de carne din întreaga lume, iar în țara noastră tot mai mulți fermieri aleg să crească aceste oi, pure sau metiși. A devenit repede apreciată pentru că este rasa cu cea mai rapidă creștere dintre toate rasele de carne, dar și pentru că, conform celor mai mulți dintre crescătorii de ovine, carnea este mai gustoasă și nu are mirosul atât de pregnant.

Recunoscută oficial ca rasă pură în anul 1810, Suffolk este rezistentă la paraziți, iar datorită picioarelor cu construcție puternică rezistă chiar și la temperaturi scăzute. Din acest motiv poate fi crescută pe pășuni sau stabulație, mizând pe aceleași rezultate. Față de alte oi, acestea au capul și picioarele negre, nu au coarne, iar lâna este scurtă și deasă. Deși poate părea că lâna nu este folositoare, datorită elasticității este folosită în realizarea păturilor. Un alt avantaj pe care îl au față de alte rase este prolificitatea reproducerii. Oile au construcția osoasă masivă în zona bazinului și astfel asigură fătări mai ușoare. De la împerechere și până la fătare trec în medie 150 de zile și nu de puține ori, la o singură naștere, rezultă 2-3 miei. Greutatea acestora este cuprinsă între 4,5 și 5,4 kg, iar la maturitate greutatea berbecilor poate ajunge și la 130 kg, iar a oilor până la 84 kg.

oaie din rasa Suffolk

Metisarea cu berbeci Suffolk

Dacă de-a lungul vremii Suffolk a devenit una dintre rasele de bază din fermele de peste hotare, în țara noastră agricultorii aleg berbecii din această rasă pentru a realiza încrucișări între rase. Cel mai adesea, hibridarea se realizează cu oi din rasele Țigaie sau Țurcană Românească. Motivul pentru care se optează pentru realizarea acestor încrucișări este faptul că mieii se maturizează rapid și pot fi vânduți și neînțărcați. În condițiile în care Paștele se sărbătorește mai în iarnă și sunt mai puțini miei de vânzare în piață, fermierii care cresc Suffolk pot fi avantajați. Conformația mieilor ce provin din încrucișarea berbecilor Suffolk cu oi din alte rase este mai robustă, iar în anumite cazuri s-a constatat chiar și îmbunătățirea calității laptelui. Carnea are un conținut mai scăzut de grăsime și colesterol, iar dacă este vorba de rasă pură berbecuții au conținutul de carne cu 30% mai mult față de cei din rasele românești.

Loredana Larissa SOFRON

Sursă: Suffolk Sheep Society Ltd

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 32

Federația Oierilor de Munte deschide piața din Europa de Vest pentru Ovine

Având în vedere susținerea publică a M.A.D.R. și a Guvernului României, reiterată de Ministrul Achim IRIMESCU, în prezența Premierului Dacian CIOLOȘ, la “Forumul Internațional al Alimentației: Investim în viitorul agriculturii”, care a avut loc în data de 8 iulie 2016, la București:

“Anul 2016 este momentul în care Europa se preocupă de eficientizarea investițiilor în sectorul agroalimentar pentru a asigura o creștere economică durabilă în perspectiva lansării unor dezbateri legate de viitoarea PAC. Contextul actual, cu toate schimbările pe care le va aduce în viitor BREXIT, ne obligă să identificăm soluții eficiente care să asigure fermierilor noștri piețe de desfacere, oportunități   și șanse egale de dezvoltare și atragere a tinerilor către agricultură.”,vă   facem cunoscut   parteneriatul   dintre   ROM   Sélection  și  Mouton   Vendeen (organizațiile crescătorilor de ovine din zona muntoasă a Franței) și Federația Oierilor de Munte din Romania, implicit Federația Națională „PRO AGRO”, într-un proiect agreat și susținut de M.A.D.R. încă din cadrul târgului SOMMET DE L’ELEVAGE, din Franța inițiat din anul 2015.

Astfel, în perioada 5-8 iulie 2016, cu sprijinul Ambasadei Franței, a avut loc în România,  vizita unei delegații din Franța, formată din reprezentanți ai crescătorilor de ovine din rase specializate de carne, care au fost oaspeții Federației Oierilor de Munte din România. Ca urmare a acestei vizite, a fost convenit un Protocol de colaborare, care să pună bazele unui parteneriat Franța – România, pentru a achiziționa berbeci pentru reproducție din rasele specializate de carne Vendeen și Alba din Masivul Central  în scopul metisării cu rasele Țurcana și Țigaie din România, pentru a facilita dezvoltarea și îmbunătățirea carcaselor, în vederea deschiderii pentru carnea de miel a pieței din Franța, Germania și a acoperirii deficitului din acest sector de pe piața Europei de Vest.

Colaborarea se va deschide încă din acest an,  iar până la 30 august 2016, vor sosi în fermele oierilor din România berbeci pentru reproducție din Franța, în 2017 se vor deschide în România cel puțin 2 ferme pilot, astfel că începând cu 2018 să asiguram toate condițiile pentru exportul cărnii de miel în Franța și piețele din Europa de Vest.

În cadrul parteneriatului FRANȚA-ROMÂNIA, Federația Oierilor de Munte din România, este deschisă colaborării cu toți oierii din România, iar cei care sunt interesați să intre în acest proiect și să înceapă încă din acest an prin achiziționarea berbecilor de reproducție (termen 31 iulie 2016), pot obține caracteristicile celor două rase și informații suplimentare de la reprezentanții F.O.M.R. la numerele de telefon: 0744 432718 – Ing. Eugen Petru GONȚEA, Președinte F.O.M.R. și 0760 876020 – Constanța ȘTEFAN, secretar general F.O.M.R.

****

Federația Oierilor de Munte din România – F.O.M.R. este înființată din 2007, are în componența sa 102 de asociatii județene și locale membre, din rândul crescătorilor de ovine și caprine și are ca principale obiective:

• Implementarea unui Program de Ameliorare Genetică pentru Scrapie la Ovine și revigorarea investițiilor în material genetic autohton de reproducție de calitate superioară;

• Implicarea în inițiativele de deblocare a exporturilor de carne de proveniență ovină pe noile piețe din Europa de Vest și Orientul Mijlociu;

• Modificarea legislației pentru a oferi posibilitatea crescătorilor de a-și apăra efectivele de animalele de prădătoare mari, precum lupii și urșii, nemaifiind în situația de a deține un număr restrâns de câini în stână;

• Facilitarea înscrierii animalelor pentru SPRIJINUL CUPLAT PE ZOOTEHNIE, prin inscrierea in Registrul genealogic pe baza geneticii paternale;

• Simplificarea legislației muncitorilor sezonieri prin folosirea timbrelor tipizate lunare;

• Responsabilizarea și întărirea rolului asociațiilor agricole în activitatea de creștere a animalelor și sporirea încrederii fermierilor în ideea de asociere, etc. .

Ciobănaș din Țara Făgărașului- Liviu Poparad din Sâmbăta de Jos

Deși acum are 300 de oi și 100 de berbecuți, Liviu Poparad, fermier din Sâmbăta de Jos, se jură că este și va rămâne cartofar, ca mulți alți agricultori din Țara Făgărașului. Saivanul oilor este chiar lângă Herghelia de la Sâmbăta de Jos, doar un pârâu și ceva grâu îi desparte. Iar sediul fermei este peste drum de ruinele castelului Brukenthal, aflat în curtea aceleiași herghelii.

A început acum 36 de ani cu 2 mieluțe primite în dar

De atunci le-a tot înmulțit. Dar cultivarea cartofului i-a adus cele mai mari satisfacții de-a lungul anilor. A câștigat bani frumoși și pe vremea „împușcatului“, dar și acum. Nu se poate plânge, mai ales că „anul acesta cartoful s-a vândut la un preț dublu față de anul trecut și a fost și o recoltă bună“, susține fermierul născut în Drăguș. Nu îi prea înțelege pe marii cultivatori de cartof care se tot plâng că e vai și amar. „Măcar să aibă puterea să recunoască că datorită cartofului ne-am ridicat“, spune fermierul cu mâinile bătătorite de muncă.

Dar, vorbind despre oi, anul trecut și-a construit un alt saivan (celălalt saivan i-a luat foc chiar în joia Paștelui, „cu voia cuiva“, susține Liviu Poparad) pentru iernatul oilor. Un saivan generos, care l-a costat o spinare de bani, cu o suprafață construită de 800 metri pătrați (40 m x 20 m). Chiar pe terenul de 47 ha comasat pentru această activitate. A supraînsămânțat pajiștea şi a târlit din loc în loc pentru a-i ridica valoarea. Acum așteaptă să culeagă roadele. Oile sunt Țurcane, dar a cumpărat berbeci de Carabaș din Serbia (cu 1.700 lei, inclusiv transportul) ca să le metiseze cu scopul declarat de a crește valoarea carcasei. După ce înțarcă berbecuții, în luna iulie, o să introducă berbecii mai devreme în turmă ca să obțină 3 fătări la doi ani. E un deziderat de urmat într-o fermă de oi pentru carne pentru creșterea profitului.

Liviu Poparad, un ardelean atipic

L-am cunoscut la Poiana Brașov, la o conferință a cartofarilor organizată de Federația Națională CARTOFUL din România împreună cu INCD pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Centrul de Comunicare al Fermierilor din România. Mi-a plăcut atitudinea lui combatantă și când am auzit că este și din Sâmbăta de Jos, unde tot voiam să ajung să văd la el acasă calul lipițan, mi-am zis că împușc doi iepuri dintr-o dată.

Poparad are 64 de ani și e plin de viață pentru un proaspăt pensionar (are o pensie de 750 lei). Este tatăl a două fete. „Cea mare are două facultăți și este jurista Spitalului Făgăraș, iar cea mică este inginer protecția mediului, dar are o afacere conexă turismului, adică o spălătorie modernă și un atelier de croitorie prin care deservește aproape toate pensiunile din zonă, dar și Unitatea Militară de la Cincu“, spune mândru de copiii săi Liviu Poparad.

Dacă nu l-aș fi cunoscut dinainte aș fi putut spune că vine ori din Oltenia, ori de undeva de prin Buzău. E genul „Speddy Gonzales“. Chiar și la vorbă. Nici nu apuc să pun întrebările că, aproape instantaneu, de parcă ar fi la vreun examen cu termen limită pentru răspuns, începe să mitralieze cu răspunsurile. Poate unde avea și mult de lucru.

Dacă tot vorbim de sfârșitul campaniei de semănat trebuie să spun că fermierul făgărășean a însămânțat cele aproape 60 ha de teren arabil cu cartofi (18 ha cu soiuri de la Agrico - Riviera, Carera, Evolution, Arizona), grâu (20 ha cu soiuri extratimpurii ungurești, care au un procent mare de gluten și dau producții locale de circa 5.000 kg/ha), porumb (10 ha), ovăz (5 ha) și pe 3 ha lucernă. Mai avea de plantat și arpagicul pe 2,5 ha pentru a încheia campania de primăvară.

„Cartoful mi-a adus aproape tot ce am“

Cartoful, zootehnia și turismul definesc Țara Făgărașului. De altfel, când spun Țara Făgărașului mă gândesc aproape instantaneu la cutia albă de carton din copilărie (cu munții albaștri desenați pe ea) cu renumita brânză Făgăraș (brand existent și acum), dar și la cartoful de aici. Mai ales că acum a devenit și el un brand vândut în retail de grupul de producători cu același nume condus de Cleonic Sucaciu (unul dintre vicepreședinții FN C - R). Iar Liviu Poparad susține că „aici, în Țara Făgărașului, cine a cultivat cartoful are bunăstare. Tot ceea ce vedeți am făcut datorită cartofilor!“ Chiar dacă de formație este tehnician veterinar (a funcționat 27 de ani pe această funcție în localitatea Voila), abia de curând s-a reîntors la matcă. Acum a luat și mioare pentru care a cumpărat 40 ha de pășune vecine cu drumul național, cu terenurile lui Cleonic Sucaciu, liderul grupului de producători de cartof „Țara Făgărașului“, dar și cu terenul fraților Șoneriu de la CarmOlimp. Din păcate, ca mai peste tot în România, are probleme cu tulburările de posesie. „Oamenii nu vor să înțeleagă că nu mai suntem în comunism și că proprietatea trebuie respectată. Dar și mai grav este că autoritățile reacționează slab și ne lasă pe mâna celor care s-au obișnuit că noi, ca proprietari, nu putem să facem mai nimic să ne apărăm proprietatea“, își spune oful fermierul.

Parcul de utilaje este pe măsura afacerii

Are 2 tractoare U 650 și încă trei mai mici (un DT 450, un L 450, dar și un John Deere vechi, luat la second-hand, de toată frumusețea). Deține tot felul de freze pentru pregătirea terenului, pluguri și discuri românești, o mașină de scos cartofii, una de plantat (pe patru rânduri), dar și un sortator. Utilaje pentru tratamente, cositoare, greblă mecanică, dar și multe scule pentru a interveni rapid atunci când apar defecte. Inclusiv un strung. Anul trecut a avut la cartofi o producție medie de 30-35 t/ha. Are o hală de 1.000 t unde, împreună cu alți doi asociați, își depozitează cartofii. Prețul a fost mai mult decât bun și nu se poate plânge de venituri. Mai ales că „am vândut foarte bine și absolut toată recolta. Dacă aș mai fi avut vreo 4-500 t nici că mai aveam nevoie de vreo subvenție. Doar într-o singură zi am încărcat 45 t“. De trei ani a ieșit din grupul de producători, dar se gândește serios să intre în Dor de Gust deoarece consideră că a venit vremea când trebuie să se concentreze doar pe producție“, își detaliază hotărârea Liviu Poparad. De asemenea, își dorește să stea cât mai mult cu oile, poate să se apuce și de fluierat și de doinit. Doar e în țara mioriței!

Tudor CALOTESCU

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 38-40

„Putem folosi lâna oilor fără să fie nevoie de o industrie-mamut“

Aceasta este opinia unui tânăr întreprinzător care ne-a răspuns la întrebarea de ce să folosim lâna pentru a ne izola casele?

Pentru că este mai ieftin, mai sănătos și pentru că avem materie primă din abundență. Sunt concluziile unei discuții cu Lucian Stanciu, absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, un antreprenor care a avut curajul să „spargă gheața“ cu un proiect unic în România. În urmă cu trei ani schița pe hârtie conceptul unei fabrici în care lâna să fie transformată în izolatori termici. Teoria s-a transformat în practică, iar după trei ani de experiență, Lucian Stanciu admite că au apărut și neprevăzute în ecuația sa, dar că proiectul merge bine. „Suntem puțin înaintea pieței pentru că nu există încă o cunoaștere a calității izolatorilor de lână, dar este o afacere rentabilă, care va mai crește.“

Un proiect cu „notă“ socială

utilitate lana oaie

Dar cum a început totul? Simplu. Cu o idee, aceea de a folosi o resursă irosită (lâna oilor) și curajul de a se înscrie într-o competiție de afaceri sociale „Fabricat în Ţara lui Andrei“. Teoria lui că „oamenii pot folosi lâna oilor fără să existe o industrie-mamut“ a fost agreată, iar în luna noiembrie 2013 proiectul a fost selectat îm­preună cu alte nouă afaceri sociale pentru a primi o finanţare de 32.000 de euro. A fost un prim pas, însă autonomia a fost asigurată doar cu o investiție de peste 100.000 de euro, sumă amortizată aproape integral în momentul de față. Așa s-a născut în Bacău singura fabrică din România unde lâna oilor, după mai multe procese de prelucrare mecanică și tratare – pentru a reduce timpul de realizare au fost îmbunătățite unele procedee specifice industriei textile – este transformată în material izolator pentru case. Astăzi fabrica poate produce aproximativ 3.000 de metri cubi de material izolator pe an, distribuit direct către clientul final. Proiectul antreprenorului are însă și o notă socială. Practic prin existența acestei fabrici s-a creat pentru crescătorii de oi oportunitatea valorificării lânii. Firește că posibilitatea recreării unui sistem care să „înghită“ întreaga cantitate de lână produsă în România este cel puțin idealistă, dar există o șansă extraordinară în această nișă de piață. Fabrica de procesare a lânii din Bacău prelucrează câteva zeci de tone de lână pe an. Lucian Stanciu spune că este un volum destul de mic, dar în acord cu piața. „Când vine vorba despre izolatori termici din lână de oaie, lumea este încă reticientă. Firește că sunt și oameni care sunt deschiși și spre altceva, dar fără o cultură a calității cei mai mulți aleg produse ieftine, chiar și în detrimentul sănătății.“

Ce au în comun lâna și Garda de Mediu

laurentiu stanciuFabrica este aprovizionată cu materie primă de la crescătorii de oi din jurul Bacăului. Însă una dintre condițiile parteneriatului dintre oieri și antreprenorul unității este ca lâna preluată să fie spălată în prealabil. Rațiunea pentru această decizie este una economică. Procesul de spălare a lânii necesită utilaje specifice și implicit investiții. Investiții pe care nu este încă dispus să le facă. În plus, spune Lucian Stanciu, lâna este considerată poluant de aceea pentru spălarea ei este necesară obținerea unor aprobări de la Mediu. Doar cantitățile mici, de până la 50 kg pe zi, nu au nevoie de autorizație. În contextul acesta crescătorii de oi trebuie să găsească singuri soluții. Din fericire, spune Lucian Stanciu, mai există câteva spălătorii. Prețul de achiziție a kilogramului de lână variază în funcție de calitate ei. Antreprenorul din Bacău spune că în cazul afacerii sale calitatea mărfii nu este atât de importantă. Folosește deopotrivă lână mai puțin calitativă sau de culoare neagră, iar prețurile, spune el, pornesc de 50 de bani/kg și ajung până la 5 lei.

Dacă la începutul proiectului său, tânărul antreprenor și-a stabilit printre ținte transformarea fabricii sale într-un centru al redezvoltării industrii românești bazate pe lâna de oaie, admite că „după ce s-a înscris în această competiție cu chimicalele“ acest obiectiv nu i se mai pare realist. Asta nu înseamnă însă că proiectul său va stagna. Dimpotrivă.

„Piața adevărată va fi la export, dar pentru asta este nevoie de mai mulți bani și autorizații la nivel european. Pe viitor am însă în vedere și realizarea acestui lucru.“

De ce să izolăm casele cu lână de oaie

utilitate lana oaie izolare acoperis

Potrivit unui studiu realizat de ONU despre produsele chimice în gospodării, calitățile izolatorilor din lână sunt net superioare. Primul avantaj este că pierderile de căldură sunt cu 20% mai mici, izolatorii de lână își mențin dimensiunea (spre deosebire de cei sintetici, cărora le lipsește elasticitatea și care își pierd grosimea) și astfel își păstrează proprietățile termice și fonice. Prin comparație cu fibra de sticlă care nu absoarbe deloc umezeala, lâna absoarbe până la 35% din greutatea ei. Mai mult, atunci când temperatura exterioară scade și umiditatea aerului crește, lâna preia din umiditatea suplimentară și eliberează căldură în acest proces. Într-o zi călduroasă procesul se întâmplă invers. Alte materiale, chiar și cele sintetice, se degradează, în vreme ce izolatorii din lână nu putrezesc. Folosirea lânii ca izolator aduce beneficii și sănătății. Practic lâna absoarbe în mod natural diverși poluanți ai aerului precum formaldehida recunoscută ca și cancerigenă (utilizată pentru realizarea plăcilor de aglomerații de lemn – parchet, mobilă care în timp la contact cu vaporii de apă elimină această substanță), dioxidul de azot și dioxidul de sulf (întâlnite în încălzitoarele cu gaz, focuri deschise sau fumul de eșapament). Prin absorbția acestor gaze nocive, izolatorii din lână de oaie filtrează aerul interior.

Când vine vorba despre costurile izolației unei case cu materiale izolatoare obținute din lână, Lucian Stanciu spune că lucrurile trebuie privite din altă perspectivă decât cea a prețului. Chiar dacă acesta nu este cu mult diferit față de produsele similare din piață, eficiența investiției se vede în timp prin faptul că izolatorii din lână de oaie oferă alte avantaje, cum ar fi reducerea pierderilor de căldură.

În competiția cu alte produse izolante, trebuie să se țină cont de lambda – o proprietate adimensională care ne spune practic cât de bun este izolatorul – și grosimea stratului. Tehnic vorbind, în cazul mărcii IzoMiorița lambda este de 0,032 w/mk, în vreme ce produsul mediu din piață are un lambda de aproximativ 0,041 w/mk. Vorbim deci despre o performanță cu cel puțin 20% mai mare decât la majoritatea produselor din piață. În termeni simpli, la 10 cm de izolație IzoMiorița ar trebui puși cel puțin 12 cm de izolație din alt material de pe piață. Prețul per mp este de 14 lei.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 32-33

România poate exporta anual 4,5 milioane de ovine

România ar putea exporta peste 4,5 milioane de ovine în țările arabe, din care un milion de ovine vor fi preluate de Iordania, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la congresul dedicat industriei cărnii din România organizat de publicația "Revista cărnii".

"Am vizitat recent un hub, într-o zonă din Iordania, unde vor fi pregătite milioane de ovine pentru export în țările arabe din zonă. Se estimează că din România vor fi preluate un milion de ovine deoarece calitatatea acestora este foarte bună, fiind asimilată cu calitatea ovinelor din Iordania. În urma analizei efectuate reiese că 4,5 milioane de ovine pot fi exportate anual din România, iar dacă un milion pot pleca acum către Iordania mai avem marjă de export suficientă și pentru țările arabe", a explicat Irimescu.

Șeful MADR a precizat că la jumătatea lunii mai va veni într-o vizită oficială în România omologul său din Arabia Saudită, urmând să fie analizate anumite aspecte legate de exportul de ovine în țările arabe. Acesta consideră că sectorul ovin din România poate contribui cu peste 500 de milioane de euro la comerțul de produse agroalimentare.

"Consider că sectorul ovin poate contribui cu jumătate de miliard de euro la exportul de produse agroalimentare românești. Într-adevăr anul trecut am ieșit pe minus cu aproape 100 de milioane de euro, după ce în anii 2013 și 2014 am avut o balanță pozitivă pentru că s-au exportat masiv cereale. Mi-aș dori să nu mai depindem de exportul de cereale și să mergem pe produse cu valoare adăugată foarte mare. Una este să exporți cereale cu 120-130 de euro pe tonă și alta carne cu 1.500 — 3.000 de euro pe tonă. Trebuie să facem eforturi cât mai mari să ieșim pe piețele internaționale", a precizat Irimescu.

În opinia acestuia, deschiderea exportului de ovine pe țările arabe ar putea contribui la creșterea prețului de vânzare a ovinelor vii, care în prezent în zona Sibiului este de 7 lei pe kilogram în viu, însă pentru a exista un avantaj pentru producătorii români prețul ar trebui să ajungă la cel puțin 10 de lei pe kilogram în viu.

În 2014, România era al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din Uniunea Europeană. Populația de ovine a UE era de 84,2 milioane animale, aproape identică cu cea de vite. Peste un sfert (27%) din ovinele din UE erau crescute în Marea Britanie, care număra 23 milioane ovine, urmată de Spania (18%) și România (11% cu 9,5 milioane ovine).

România a exportat anul trecut peste 15 milioane de tone de produse agroalimentare, în valoare de 5,73 miliarde de euro, în creștere cu 4,6% pe cantitate și cu 6% din punct de vedere valoric, comparativ cu anul 2014, însă a intrat din nou pe deficit, după doi ani în care a raportat excedent în comerțul internațional cu produse agroalimentare, deoarece importurile au fost ușor mai ridicate în 2015 față de anul precedent.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, importurile de alimente au fost de 8,5 milioane de tone și în sumă de 5,82 miliarde euro, depășind cu aproape 2,4 milioane de euro cantitatea de 6 milioane de tone importată în 2014 și cu 19 procente valoarea de 4,89 miliarde de euro înregistrată în 2014.

AGERPRES

Ultima realizare a SCDOC Popăuți, oaia care va schimba trendul producției de carne

Cercetarea agricolă a avut atât de mult de suferit în urma așa-zisei restructurări, încât până la final nu a mai rămas aproape nimic din acest domeniu. Sistematic stațiunile de cercetare au fost „dezmoștenite“ și-au pierdut drepturile, iar cercetarea a rămas în anonimat. Și totuși ultimele stațiuni de cercetare își continuă misiunea. Este și cazul SCDOC Popăuți.

În 2014 aici a început procesul de formare a unor noi creații biologice. Directorul stațiunii, Traian Atanasiu este cel care ne-a vorbit despre ultimele realizări obținute la unitatea pe care o conduce. Sunt încă la începutul unui drum lung și anevoios, dar primii pași au fost făcuți.

Rezultatele obținute sunt promițătoare

– Dle director, în pofida vremurilor dificile pe care le traversează cercetarea zootehnică, oamenii de știință de la Popăuți nu „predau armele“. În anul 2014 și-au stabilit ca obiectiv crearea unor noi rase.

– Într-adevăr, anul 2014 a marcat începutul unor lucrări de ameliorare și selecție pentru formarea unor noi rase. Este vorba despre o rasă specializată pentru producția de carne, iar acum suntem la prima generație, respectiv hibrizi. Pentru această creație biologică s-au folosit în primă faza berbeci Cap negru german și oi din rasa Karakul de Botoșani, iar în celelalte etape ale procesului de ameliorare se vor folosi si berbeci aparținând altor rase specializate pentru producția de carne. Tot în 2014 am început și procesul de formare a unei rase specializate pe producția de lapte. Ca și în cazul rasei pentru carne, și aici suntem la prima generație de hibrizi. Pentru formarea ei am folosit în primă fază berbeci din rasa Friza și oi din rasa Karakul de Botoșani, urmând ca în celelalte etape să se folosească și berbeci din alte rase specializate pentru producția de lapte. În momentul de față loturile experimentale sunt relativ mici, pentru fiecare viitoare rasă avem aproximativ 50 capete, dar rezultatele obținute până acum sunt promițătoare. Produșii de până acum au o viteză de creștere foarte bună, caracteristică moștenită de la genitorii paterni, vitalitate excelentă dobândită de la genitorii materni, precocitate și însușiri morfo-productive superioare rasei materne, Karakul de Botoșani.

O alternativă pentru crescătorii de oi

– Una dintre noile creații biologice este specializată pe producția de carne. De ce ați făcut această alegere?

– Lucrările de cercetare privind crearea acestei rase au demarat din dorința colectivului SCDCOC Popăuți de a oferi alternative crescătorilor de ovine din zonă, în special celor care au în creștere rasa de ovine Karakul de Botoșani. Aceasta vine și ca urmare a faptului că în prezent, pielicelele au un preț de achiziție redus, astfel eficiența economică în acest domeniu este limitată. În condițiile în care piața solicită carne de oaie de calitate, crearea unei rase specializate pentru producția de carne adaptată condițiilor pedo-climatice specifice zonei a venit ca o nevoie firească, normală și pertinentă.

– Ce caracteristici are această creație biologică?

– Având în vedere că suntem la prima generație este prematur să facem publice aceste date. Suntem încă la nivel experimental, așadar unele date nici nu le avem. Putem spune însă câte ceva despre lotul de carne. Spre exemplu, faptul că talia la lotul experimental este superioară comparativ cu lotul martor, alcătuit din indivizi de același sex, vârsta și cu aceleași condiții de întreținere, dar care aparțin rasei materne respectiv Karakul de Botoșani și că sporul în greutate a fost cu aproximativ 30-35% mai mare comparativ cu lotul martor. Viitoarea rasă va fi adaptată condițiilor pedo-climatice existente în zona de Nord-Est a României.

Laura ZMARANDA

Ce mai fac oile roz de la Popăuți. Deși excentrice, pielicelele roz nu și-au găsit încă o piață

Despre oile roz s-a mai scris în presă. Și nu doar în cea agricolă, ci și în cea generalistă. Pentru că, dintre toate realizările cercetării zootehnice, care nu sunt puține chiar și în condițiile improprii de acum, aceasta a fost cea mai excentrică. Cel puțin așa este văzută de către cei care nu cunosc în intimitate complexitatea procesului de selecție și ameliorare genetică. Cum a apărut această varietate de culoare și ce mai fac oile roz am aflat de la directorul Staţiunii de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, dl Traian Atanasie.

– Dle director, una dintre varietățile de culoare obținute de cercetătorii de la Popăuți este Karakulul roz. Care este istoria acestei varietăți?

– Varietatea Karakul roz, cu un efectiv mai numeros, a fost evidențiată începând cu anul 2010. Culoarea roz a apărut în urma încrucișărilor dintre Karakul brumariu și Karakul maro. În cadrul procesului de potrivire a împerecherilor s-a ținut cont de caracteristicile oilor și berbecilor folosiți la montă – culoarea robei, ascendență, descendență etc.

– Ce caracteristici au exemplarele din Karakul roz?

– Particularitatea acestei varietăți constă în coloritul fibrelor ce alcătuiesc roba astfel încât, sub acțiunea razelor de lumină, reflexiile să fie roz, bineînțeles la această particularitate se adaugă luciul, buclajul etc. Modificarea culorii robei este prezentă și la celelalte varietăți de culoare ale rasei Karakul și nu numai ca urmare a factorilor de mediu externi (alimentație, temperaturi exterioare, inten­sitatea luminii etc.), dar și a determinismului genetic. Procesul de ameliorare genetică va continua pentru această varietate de culoare. Prima etapă presupune mărirea efectivelor, urmând apoi consolidarea caracterelor, adică nuanțe de culoare, tip buclaj, luciu etc.

– Câte exemplare din această varietate de culoare aveți?

– Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi are astăzi aproximativ 50 de capete. Deocamdată această varietate există doar la stațiunea noastră și la un singur fermier din Iași

– Aveți în vedere omologarea acestei varietăți de culoare? Când va fi posibil acest lucru?

– Bineînțeles, colectivul din cadrul SCDCOC are ca obiectiv omologarea și acestei varietăți de culoare, dar cel mai probabil acest lucru se va realiza după omologarea varietății sur și alb. Karakulul roz va fi, cel mai probabil, omologat ultimul. Omologarea unei rase/varietăți este supusă anumitor criterii, iar unul dintre acestea este numărul de indivizi dintr-o populație (efectiv), care în cazul varietății roz, dar și alb este deocamdată prea mic.

– Care este prețul unor astfel de pielicele? Ați trimis spre export sau aveți în vedere acest lucru?

– Prețul pielicelelor în general este foarte mic și variază între 20 și 100 lei la pielicica crudă, neprelucrată. Nici în cazul varietății de culoare roz lucrurile nu stau astfel. Din nefericire, vânzarea acestora nu aduce eficiență economică, așa că în strategia noastră de management de anul acesta pielicelele au o pondere foarte mică în veniturile estimate. Principalii cumpărători de până acum au fost intermediarii din piața estică (Ucraina, Rusia, Moldova), care oricum ofereau prețuri extrem de mici. Mai mult, ca urmare a blocajului impus Rusiei, previziunile pentru anul curent sunt extrem de rezervate.

Materialul de față este încă o demonstrație a cercetătorilor români care, prin realizările obținute, au arătat că fără cercetare nu există evoluție. Sau cel puțin nu una rapidă. De aceea este crucial ca acest sector să fie susținut printr-o finanțare adecvată.

„Practic, din 2009 și până în prezent cercetarea agricolă românească nu a mai fost finanțată. Ca urmare, sectorul de cercetare a suferit grav. Tehnologiile folosite, aparatura și tehnica de laborator, mijloacele fixe (imobile) sunt vechi și o mare parte dintre ele are nevoie urgentă de reparații. Din cauza legislației în ceea ce privește salarizarea personalul este demotivat. Plus că tinerii nu se mai îndreaptă spre acest domeniu. În ceea ce privește perfecționarea profesională, ca urmare a nivelului de salarizare scăzut, dar și a lipsei de perspectivă majoritatea personalului este neinteresată. Astfel scad foarte mult atât nivelul de pregătire, cât și productivitatea. În prezent stațiunea realizează venituri din exploatarea terenurilor agricole pe care le are în administrare, din sectorul zootehnic, din două proiecte de cercetare finanțate de MADR și din subvențiile pe care le încasează ca orice fermier.“

Laura ZMARANDA

GALERIE FOTO

Recomandări pentru perioada fătărilor la ovine

O etapă prioritară în tehnologia de creștere a ovinelor o constituie activitatea de reproducție (monta și obținerea de miei prin fătări în campanii organizate), prin care asigură venituri importante din vânzarea de miei vii sau carne de miel, precum și creșterea numerică a efectivului ori înlocuirea animalelor reformate sau moarte.

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, în perioada februarie – martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime și să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, crescătorii de ovine vor asigura, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

- Identificarea și înregistrarea în Baza Națională de Date a ovinelor din exploatație și a mieilor nou-născuți.

- Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric și al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, ulterior la mulgerea oilor, tehnici de dezinfectare și tundere.

- Adăpostirea ovinelor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea și zooigiena la parametri normali (așternut curat, spații dezinfectate și văruite).

- Suprafața totală de adăpostire pentru toate animalele și dimensiunea grupului se determină în funcție de rasă, vârstă, mărime și alte caracteristici biologice ale ovinelor, iar densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mișcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafață minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.

- Ovinelor care nu sunt ținute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecția necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă și la hrană.

- Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).

- Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% și împrospătarea continuă a aerului prin ventilație naturală.

- Menținerea în stare de igienă și funcționare atât a echipamentelor din adăposturi cât și a echipamentelor de muls (unde este cazul), sistemelor de încălzire și de ventilație.

- Hrana administrată zilnic ovinelor să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiții igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate, atunci când este necesar, și cu un aport mai mare pe bază de cereale în această perioadă.

- Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.

- Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puțin primele opt săptămâni de viață. Se recomandă ca, la sfârșitul primei săptămâni de viață, mieii să aibă acces treptat până la înțărcare la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate și la apă de calitate la discreție.

- Administrarea în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.

- Protejarea surselor de apă și furaje pentru a nu fi supuse înghețului și evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) înghețate care pot provoca avorturi sau alte afecțiuni grave.

- Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenție specială la aspectul corporal în ansamblu, la mișcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existența unor diverse răni sau plăgi și starea ongloanelor.

- Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorilor fetale și a straturilor de așternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.

- Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu așternut uscat și confortabil, și să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum și pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare ce se impun.

Dr. Ioan PENŢEA,
Secretar executiv al Colegiului Medicilor Veterinari, judeţul Sibiu

ACEBOP: Embargoul rusesc prelungește agonia fermierului român

Situația gravă din ultima perioadă cu care se confruntă fermierii crescători de porci din România trebuie adusă urgent la cunoștința consumatorilor.

Apelăm la presă pentru a face cunoscută situația reală a sectorului, care subjugă crescătorul  român de porci de mai mulți ani.

Prețul de vânzare la poarta fermei a atins, săptămâna aceasta, pragul de 3,5 ron/Kg, in timp ce prețul de producție al unui Kg de carne de porc este de aprox. 6,0 ron/Kg! Este cel mai mic preț de vânzare al porcului in viu din ultimii cinci ani, in timp ce prețul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat!

Dacă facem comparație cu Franța, prețul unui Kg de carne de porc astazi la poarta fermierului francez este echivalentul a aprox. 6,0 ron. In plus, Franța poate vinde porc viu către alte state membre, pe când România nu are acest drept.

Vânzarea porcilor vii din ferme  a devenit o mare problemă mai ales in contextul ultimelor 60 de zile, când piața a fost efectiv  invadată de carne provenită din Polonia, Ungaria, Germania.

Criza declanșată de embargoul rus la carnea provenită din Uniunea Europeană face ca previziunile pentru prima parte a anului 2016 să fie sumbre, aruncând fermierul român intr-un marasm economic și existențial fără precedent. Toate statele membre produc carne de porc. Piața rusă fiind inchisă, există un război al vânzărilor in care fiecare stat luptă cu armele pe care le are. Noi ne punem intrebarea: România are arme pentru acest război? Cum este protejat fermierul roman față de invazia de carne din statele membre?

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România solicită repoziționarea marilor retaileri față de prețul foarte mic al porcului la poarta fermei și monitorizarea urgentă de către Autoritatea de Concurență a situației prezentate, care aduce atingere fermierului și consumatorului român.

 Să aplicăm exemplul Franței, stat al cărui  Guvern  s-a aliat cu asociațiile  și  producătorii naționali, găsind pârghiile legale pentru limitarea și chiar interzicerea in supermarketuri  a comercializării produselor alimentare cu  origine străină.

Sursa: Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine din România (ACEBOP)

Toxiemia de gestaţie a oilor

Toxiemia de gestaţie (boala mieilor gemeni, paralizia, boala ficatului alb, cetonemia de gestație etc.) reprezintă o tulburare a metabolismului glucidic care apare la oi si capre în ultima parte a gestației. Aceste denumiri arată varietatea factorilor etiologici care produc boala, dar şi multitudinea manifestărilor anatomoclinice ale acesteia. Boala se caracterizează prin hipoglicemie, acumulare excesivă de corpi cetonici în sânge, urină, lapte, aerul expirat, degenerescenţă grasă a ficatului şi se exprimă clinic prin tulburări digestive şi manifestări nervoase.

Boala este cauzată de o serie de factori (gestația, vârsta, frigul, transportul). Astfel, aceasta apare mai frecvent la sfârşitul gestaţiei, la oile cu vârste de 4-5 ani, mai ales la oile cu fetus mare sau cu gestaţie dublă (boala mieilor gemeni). Necesarul de glucoză crește în gestația avansată deoarece o bună parte din aceasta este transferată la făt.

De aceea cauza determinantă în declanșarea bolii este reprezentată de insuficiența de aport glucidic și energetic. La aceasta se adaugă raţii dezechilibrate, exces de nutreţ grosier (paie, vrejuri de mazăre şi chiar lucernă) şi absenţa concentratelor. Niciodată boala nu apare la păşune deoarece furajele verzi conţin elemente nutritive care furnizează glucide şi, implicit, energie necesară organismului. Boala apare iarna spre primăvară, după hrănirea exclusivă a oilor cu vrejuri şi boabe de mazăre. Aceasta este favorizată şi de schimbările bruşte de alimentaţie cu nutreţ însilozat sau furaje grosiere de slabă calitate.

Manifestările clinice ale bolii se instalează de cele mai multe ori brusc, cu abatere, lipsa poftei de mâncare, izolare de turmă, masticaţia este leneşă, prelungită, fecalele sunt uscate sau diareice, iar pulsul şi respiraţia pot fi accelerate.

Boala se manifestă în principal cu simptome nervoase: contracţii ale capului, gâtului, pleoapelor, buzelor, scrâşniri din dinţi, salivaţie; animalele se mişcă în cerc, apoi cad cu capul pe spate. Uneori toxiemia de gestaţie se manifestă cu somnolenţă, diminuarea reflexelor, iar animalul rămâne în decubit. Adesea se instalează moartea fetusului.

Diagnosticul prezumtiv al bolii se pune pe manifestările clinice, pe baza apariţiei bolii în gestaţie avansată, iar diagnosticul de certitudine se pune în laborator.

Profilaxia toxiemiei de gestaţie a oilor necesită asigurarea în gestaţia avansată a unor raţii alimentare echilibrate calitativ și cantitativ. Astfel, se vor administra furaje bogate în glucide ca: morcovi, sfeclă, inclusiv fân de leguminoase de bună calitate. Trebuie să se evite expunerea oilor gestante la frig, ploi, zăpadă sau diferite transporturi. Foarte important este ca oile să beneficieze în permanenţă de un aport de minerale, vitamine şi microelemente. În acest sens, recomandăm blocurile de lins. Acestea au diferite formule care conţin, pe lângă sare, vitamine (A, D3, E) şi elemente minerale (calciu, fosfor, fier, zinc, mangan, magneziu, cupru, cobalt, seleniu etc.). Prin compoziţia lor blocurile de lins previn și problemele de fertilitate la animalele de reproducţie şi diferitele afecţiuni podale.

De asemenea, efecte pozitive asupra riscului de acidoză au probioticele: ANIMALPROBIOTIC și BIOENTEROM, produse care conțin culturi de bacili lactici, cu rol în stimularea microflorei intestinale benefice și inhibarea dezvoltării germenilor patogeni de la acest nivel.

Tratamentul este eficient numai la începutul bolii, când nu s-au instalat leziuni interne ireversibile şi constă în regim dietetic, cu fierturi de sfeclă, morcovi, melasă, sirop de zahăr, glucoză şi tratament medicamentos simptomatic.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company S.A.

Miorița, în colimatorul „băieților deștepți“?

Protestul fără precedent al ciobanilor și oierilor din fața Palatului Parlamentului de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut a ținut prima pagină a presei zile întregi. De altfel, a fost cel mai „nervos“ protest din ultimii 26 de ani din locația respectivă. Între timp, lucrurile s-au calmat, ciobanii s-au liniștit, iar „miorița“ pare că și-a revenit. Amintim că subiectul principal al scandalului au fost câinii ciobănești al căror număr ar fi fost limitat prin noua legislație. Asta să fi fost miza „adevărată“? Unii (majoritatea) spun că da... Alții, mult mai puțini, spun că nu și că de fapt se pusese de o adevărată conspirație...

Când aparențele înșală

În aparență, motivul conflictului gâlcevii pe Legea Vânătorii a fost unul pe cât de simplu pe atât de supărător pentru oieri, și anume obligația de a reduce la minimum a numărului câinilor de stână sub sancțiunea că cine nu respectă legea plătește o amendă de 15.000 de lei. Astfel, legea spunea că o stână de munte are dreptul la 3 câini, una de deal, doi câini, iar una de câmpie, la un singur câine. În plus, vânătorii pot să împuște câinii ciobanilor, dacă sunt în plus, fără să fie sancționați. Cum s-a ajuns la aceste aberații? Greu de spus. Cert este că proiectul de modificare a Legii Vânătorii prevedea că „autorizația de vânătoare acordă un drept de servitute vânătorului“ pe orice teren, fapt ce încălca dreptul la proprietate prevăzut de Constituție. De remarcat că proiectul legislativ, în forma lui inițială, nu prevedea nici acest drept de servitute, dar nici interzicerea pășunatului. Totuși, atât în Senat cât și în Camera Deputaților s-a spus ulterior că aceste prevederi sunt „bune“. Mai mult, în februarie 2014, proiectul legislativ a fost trimis la Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu din Camera Deputaților pentru un raport suplimentar comun. În iunie 2014 s-a ajuns la un consens asupra amendamen­telor. Și așa s-a ajuns și la interzicerea pășunatului. Cum?  Printr-o modificare făcută în iunie 2014, în Comisii. Astfel, art. 23, alin (1) s-a modificat cu următorul cuprins: „În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (...) c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie“. Modificarea, se precizează în raportul suplimentar, a fost făcută „din considerente de tradiție sanitar-veterinare și de protecție a solului și habitatelor naturale“. Nu e oare puțin cam ciudat să interzici cuiva să folosească proprietatea lui cum dorește pe timp de pace? În privința numărului câinilor de la stână, Legea nr. 103/1996 - Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului, prevedea, la art. 24, că „în  scopul ocrotirii și gospodăririi raționale a vânatului se interzice însoțirea turmelor și cirezilor, pe fondurile de vânătoare, de câini (...) în număr mai mare de trei în zona de munte, de doi în zona de deal și de unu la câmpie“. Problema, neobservată însă de presă, este că interdicția și limitarea numărului de câini era valabilă doar în spațiul fondurilor de vânătoare... 

Despre ce e vorba în propoziție?

Așadar, problema e veche de când lumea, după cum bine s-a remarcat... Numai că ne cam scapă logica acestei legi noi - vechi și de ce s-au încins spiritele tocmai la sfârșitul anului trecut? „Băieții deștepți din România au o miză uriașă în acest scandal: aproape 10 miliarde de euro pe care ar putea să pună mâna dacă ar distruge oieritul românesc. Un proces de distrugere care s-a făcut cu pași mărunți, ca să nu tulbure brusc apele“, scrie Opiniatransilvana. De ce este o miză de miliarde de euro? Subvențiile pentru pajiștile montane, aproximativ 3 milioane de hectare, sunt de 1,2 miliarde de euro/an. La un proiect de subvenționare de 7 ani, ajungem la 8,4 miliarde de euro. Și nu este vorba numai de subvenții. Vorbim de multe alte resurse pe care „băieții deștepți“ vor să le administreze, fără ca „ciobanii“ să poată observa manevrele. Așadar, vorbim de zone uriașe destinate defrișărilor, industriei eoliene sau „altele“ care se pot dezvolta la munte... Mai multe decât atât, terenurile ar putea fi reconcesionate pentru exploatarea resurselor solului (metale rare sau gaze de șist). Într-un cuvânt, zeci și zeci de miliarde de euro care ar ajunge în buzunarele „băieților deștepți“ și ale firmelor pe care aceștia le-ar simpatiza. De aceea, ca să îi facă pe oieri să plece din munte și, eventual, să se lase de oierit, s-au dat legi prin care se interzice accesul oilor și vacilor în pădure (vezi Legea silviculturii) sau legi prin care ciobanii ar trebui să își omoare câinii de pază și să nu își mai poată proteja animalele (vezi „fosta“ Lege a vânătorii) și altele…

Concluzia?

De această dată nu mai are rost să ajungem la nicio concluzie... Pentru că nu mai are rost să ne punem nicio întrebare în logica bunului simț atunci când vine vorba de economia sau industria românească oricare o mai fi ea... Pentru că deja avem răspuns la o serie de întrebări de genul: „Mai avem industrie românească? Dar sistem bancar? Dar comerț? Dar economie?“ Întrebări grele pentru un răspuns ușor – „NU“

Reacții...

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România

(...) Intrarea în vigoare a Legii nr. 149 din 2015, care modifică Legea Vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407 din anul 2006, prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România, dreptul la asociere al vânătorilor și îngrădește dreptul la proprietate. În epoca dialogului social instituționalizat, asociațiile crescătorilor de animale nu au fost consultate cu ocazia modificării unei legi dintr-un domeniu atât de sensibil! Într-o perioadă acută a existenței noastre, marcată de boli și restricții comerciale, de prețuri la carne mult sub cele ale altor state membre, de ajutoare naționale și comunitare întârziate, controale întărite și abuzive, falimentarea multor crescători, ajungerea în imposibilitatea de plată a datoriilor către bănci și imposibilitatea susținerii propriilor familii, suntem puși in fața unei legi cu care nu suntem de acord și pe care nu o vom accepta.

PRO AGRO

(...) Crescătorii de animale nu țin câinii de plăcere, ci păstrează un număr de câini suficient în funcție de mărimea turmei care să asigure protecția oilor, dar și a ciobanilor. Pagubele produse de animalele din fondul cinegetic asupra culturilor vegetale, pomilor fructiferi și pășunilor trebuie despăgubite de către gestionarii fondului cinegetic pe raza căruia s-a produs dauna (...). Solicităm introducerea în conținutul Legii nr. 149/2015 a unui articol care să prevadă obligativitatea vânătorilor din fondurile cinegetice de a-și dimensiona încărcătura pe habitate conform prevederilor legale în vigoare și asigurarea hranei animalelor din habitat. Considerăm de bun simț ca pentru organizarea vânătorilor să fie dat și acordul scris al proprietarului/concesionarului/ arendatorului terenului pe raza căruia se desfășoară și introducerea acestei prevederi în conținutul legii (...).

Bogdan PANȚURU

O rasă englezească plus o rasă olandeză = un hibrid românesc

În urmă cu un secol și jumătate în Hampshire County, Anglia, a fost formată rasa de oi pentru carne Hampshire. Tot pentru producția de carne a fost creată în Olanda și rasa de oi Texel, a cărei formă finală a fost dată prin infuzarea cu rasele englezești Lincoln și Leicester. Calitatea superioară a cărnii lor a făcut ca în timp Texelul și Hampshire să fie adoptate și de către fermierii din alte țări. Am găsit aceste două rase și în România într-o fermă din Mizil, Prahova. Proprietarii exploatației, Cristian Ana și Marius Preda, ne-au împărtășit din experiența lor în creșterea celor două rase, iar informațiile pe care ni le-au dat ar putea fi utile celor care vor să se orienteze spre exploatarea oilor create pentru producția de carne.

Caracteristici Hampshire

Despre această oaie englezească Marius Preda spune că este descendenta unei rase străvechi, definită prin corpul masiv și foarte musculos, acoperit de lână albă deasă și scurtă de culoare albă, excepție făcând capul, urechile și picioarele care au culoare neagră (cantitatea de lână obținută de la această rasă într-un an este de 8 kg pe an). În funcție de genetică, un mascul Hampshire poate ajunge la 120 kg, iar femela poate cântări 80 kg. Pulpele și coastele sunt bine împănate, iar conținutul de carne în carcasă este foarte mare. Prin prisma experienței sale cu această rasă, dl Preda spune că Hampshire s-a aclimatizat foarte bine în România și că se pretează pentru creșterea atât la câmpie, cât și la munte pentru că este foarte bine articulată pe picioare. Regimul de furajare nu presupune un meniu special. Nu sunt animale pretențioase și valorifică foarte bine hrana. Dacă sunt ținute pe stabulație pot fi hrănite cu un mix de paie de orz, secară și grâu și chiar mohor și iarbă de pe miriște. Li se poate administra și fân de lucernă, iar în perioada de iarnă se recomandă introducerea în furajare a boabelor și a suplimentelor, pentru că osatura lor nu este foarte bine dezvoltată în raport cu greutatea. Hampshire este o rasă rezistentă la frig, chiar și la intemperii, dar are sensibilitate crescută față de curenții de aer. Acest gen de expunere poate determina apariția bolilor, de aceea trebuie ferite de curent. În rest nu sunt animale sensibile și se administrează aceleași tratamente ca și în cazul raselor locale. Spre deosebire de oile românești care sunt apte pentru reproducție începând cu vârsta de doi ani, oaia Hampshire atinge maturitatea reproductivă la un an și rămâne în producție până la 10 ani.

Caracteristici Texel

Fermierii români știu foarte puține lucruri despre Texel, de aceea în țara noastră nu sunt probabil mai mult de patru crescători care au această oaie, spune dl Cristian Ana. Totuși caracteristicile ei o recomandă ca fiind o oaie de top în categoria raselor pentru carne. Este una dintre cele mai populare rase de oi din Olanda și una dintre cele mai apreciate din lume pentru producția de carne și pentru calitatea de excepție a carcasei. Deși are dimensiuni medii, cu picioare scurte, Texelul este o oaie masivă, bine îmbrăcată în carne și prezintă o carcasă  foarte largă, cu un procent mare de mușchi. Corpul, mai puțin picioarele și botul, este acoperit de o lână albă de dimensiuni medii. Ca greutate, masculii din rasa Texel pot atinge și 130 kg, iar o femelă poate cântări până la 85 kg. Prolificitatea este foarte bună, de cca 2,2, iar mieii din această rasă înregistrează o creștere rapidă, pentru că de la 5-7 kg cât au la naștere ajung la 30 kg în doar trei luni. Pe lângă faptul că este o oaie rentabilă economic, Texelul are și avantajul de a fi puțin pretențioasă în ceea ce privește hrana. Se adaptează cu ușurință în orice regiune geografică, mănâncă orice și este rezis­tentă la intemperii. Spre deosebire de Hampshire, Texelul are o producție mult mai mare de lapte.

Produsul rezultat din încrucișarea celor două rase

Cei doi crescători din Mizil au hotărât să încrucișeze Texelul cu Hampshire, o premieră pentru țara noastră pentru că până acum nu a mai fost făcută o infuzie între cele două rase, iar în Europa crescătorii care au combinat genetica celor două oi sunt numărați pe degete. Ideea acestei metisări a pornit de la faptul că, pentru a avea profit, trebuie să ai produși de bună calitate, care să valorifice bine furajele, iar raportul dintre input și output, spun ei, trebuie să fie unul echilibrat. Hibridul dintre Texel și Hampshire este unul creat special pentru măcelărie, este foarte bine proporționat în ansamblu, iar procentul de carne în carcasă este foarte mare. Combinația de gene ale celor două rase a făcut ca imunitatea, viteza de creștere a produ­șilor și adaptabilitatea lor să fie mult mai mare. Hibridul a luat crupa de la Texel, a luat cutia toracică, picioarele, robustețea de la Hampshire, iar laptele are caracteristici asemănătoare celui de la rasa Texel, aceasta oferind o producție mult mai mare de lapte.

Laura ZMARANDA

Ce alegem, ovine de carne sau lapte?

La fiecare ediție a unui târg important prezentăm noutățile pentru cei care poate nu au ajuns să viziteze standurile expozanților sau pur și simplu pentru a afla noile tendințe din piață. Dacă în numărul trecut am vorbit de noutățile din domeniul utilajelor agricole de la Agromalim – Arad, de data aceasta merită să vorbim de sectorul zootehnic.

Gazde în incursiunea mea printre boxele cu ovine prezente la târg au fost domnii Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana“, și Marcel Andrei, președintele Sindicatelor Naționale care m-au asigurat că cei mai mulți dintre oieri au înțeles care este rețeta succesului: alegerea unei singure direcții – carne sau lapte. În această idee s-a făcut și alegerea raselor şi împărţirea pe boxe a ovinelor prezente la Agromalim.

Cele 27 de padocuri au găzduit pe timpul manifestării atât rase autohtone, cât și hibrizi și rase de import. Dacă ne referim la rasele autohtone trebuie să amintim de mioarele din rasa Țurcană cu varietatea Bucălaie, Oacheșă, Bălă, rasa Țigaie din zona Socodorului, exemplarele de Cap negru de Teleorman. La acestea s-au adăugat rasele ajunse de curând pe plaiurile mioritice precum Țigaia Safork, rasa de lapte Sardă adusă de un crescător tocmai din Sardinia și rasa Lacone. Exemplare deosebite, cu caractere specifice rasei aduse de 22 de fermieri pentru a putea fi admirate mai ales de crescătorii de ovine.

Vizita la standul raselor specializate pe lapte ne-a adus aproape de Dumitru Apetrei, cel care a venit la această ediție Agromalim cu câteva exemplare aduse tocmai din Sicilia. Deși are acasă 1.400 de animale, anul trecut a făcut investiții serioase achiziționând 200 de oi și 100 de mieluțe din rasa Sardă, o rasă specializată pe lapte. „Am acasă Țigaie, dar am vrut și rasa asta italienească pentru că produce 3 litri de lapte pe zi sau chiar mai mult, în funcție de hrana pe care o primesc. Nu sunt deloc pretențioase, vara merg la pășunat, în rest la dăm trifoi, porumb. Singurul dezavantaj este că nu rezistă la frig“, spune proprietarul oilor aduse din Sicilia. Iată deci o rasă specializată, dedicată, care dă o producție bună de lapte, o idee pentru cei care aleg această direcție, cu mențiunea că un exemplar adus acasă ajunge să coste 250-270 de euro.

O altă rasă de lapte care mi-a atras atenția a fost rasa Lacone originară din Franța și o alta din țările arabe numită Avasi, care seamănă ca și conformație cu oile românești Caracul, cu coada lăsată.

Nu au lipsit Țurcanele din varietatea Rațcă, oile cu coarne tip tirbușon aparținând bătrânului oier Ioan Pau familiarizate cu vizitele pe la târguri.

În ceea ce privește rasele de carne aș putea spune că au dominat exemplarele de Cap negru german, proprietatea domnului Nicolea Cioranu, care a motivat decizia lui de a merge pe direcția oi de carne astfel: „Fermierii și-au dat seama că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor, să se specializeze pe carne sau pe lapte. Eu merg în două variante: Țurcană – în rasă curată și Țurcană în hibridare cu Cap negru german. Am ales această hibridare pentru că trebuie să perfecționăm carcasa.“ Tot ce se produce în ferma dumnealui se vinde în viu la 8-9 lei/km către țările arabe, nu rămâne nimic pentru reproducție. În prezent, efectivul numără 1.300 de oi matcă, 200 tineret și berbecii reproducători.

Trăgând linie în urma vizitei la Agromalim aș spune că în sectorul ovin nu mai este derută, oierii știu ce vor și au luat și măsuri în acest sens. Toate bune și frumoase dacă și vremea va ține cu fermierii puși la grea încercare atunci când vine vorba de furajare. Vorba domnului Nicolea Cioranu care, din cauza secetei, a pierdut 2 coase la lucernă, iar acum se roagă la Dumnezeu să nu dea o iarnă grea.

Patricia Alexandra POP

Protostongilidoza - boala ce afectează oile şi caprele în sezonul cald

Protostongilidoza este o biohelmintoză pulmonară subacută sau cronică, produsă de nematode din familia Protostrongylidae, ce afectează ovinele şi caprinele, caracterizată prin leziuni granulomatoase în parenchimul pulmonar şi tulburări respiratorii. Această afecţiune mai este cunoscută şi sub denumirea de pneumonie verminoasă datorită localizării larvelor de paraziţi la nivelul alveolelor pulmonare.

Etiologie

Principalii paraziţi care afectează animalele sunt: Protostrongylus rufescens, care parazitează bronhiolele la oaie şi capră; Mϋllerius capillaris, care parazitează în bronhiole şi alveolele pulmonare la oaie şi capră, şi Cystocaulus ocreatus, care parazitează subpleural, în alveole şi bronhiole la oaie şi capră.

Epidemiologie

Infestarea animalelor se produce de obicei la păşune, prin consumul melcilor infestaţi sau al larvelor infestate libere, odată cu iarba. Receptivitatea este, în general, mai crescută la ovinele şi caprinele adulte. Evoluţia bolii este caracterizată de sezonalitate și este asigurată de dinamica populaţiilor de melci activi începând din vară până în toamnă, perioadă în care se realizează şi infestarea animalelor receptive.

Modificări post-mortem

Modificările sunt reprezentate de: focare de bronho­pneumonie cronică caracterizate de zone proeminente de culoare grivitroasă, în cazul leziunilor noi (pneumonie sticloasă) sau de culoare albicioasă, în cazul leziunilor vechi (pneumonie albă); noduli pseudotuberculoşi în toată masa pulmonului, iar la palparea parenchimului se simte aspectul de „pulmon împănat cu alice“.

Simptomatologie

Evoluţia bolii este cronică şi fără simptome în infestaţii moderate. În cazul evoluției clinice se întâlnesc simptomele unei bronhopneumonii sau pleuro­pneumonii, cu tuse seacă, apoi chintoasă, respiraţie greoaie, fără sufocare, cu secreţie nazală puţin abundentă. La ascultare se percepe suflu tubar şi raluri subcrepitante. Animalele slăbesc şi le cade lâna.

Diagnosticul la animalele în viaţă se pune pe baza semnelor clinice şi epidemiologice, plus prin efectuarea unui examen larvohelmintoscopic.

Prognosticul este favorabil în infestaţii moderate şi rezervat în formele cronice, complicate cu bronhopneumonie sau edem pulmonar.

Tratamentul se efectuează cu antiparazitare specifice, reprezentate de Levamisol, Romivermectină 1%, Rombendazol 10% suspensie sau Romfenbendazol. Tratamentul antihelmintic se va completa cu tratament simptomatic cu antibiotice în cazul formelor pulmonare: Pandrom sau Tylavet şi se va avea în vedere îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a hranei.

Profilaxia vizează îndepărtarea excesului de umiditate din păşunile mlăştinoase, păşunatul rotativ, păşunatul tineretului pe păşuni separat de adulţi, efectuarea de tratamente profilactice la animale cu două săptămâni înainte de scoaterea la păşune şi la 2 săptămâni după introducerea în stabulaţie şi efectuarea de tratamente strategice la 6-8 săptămâni după scoaterea la păşune.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Căldura și insectele - o amenințare serioasă pentru sănătatea oilor!

Unele dintre bolile frecvente care ameninţă sănătatea animalelor în sezonul cald sunt miazele cutanate. Aceste boli parazitare ale pielii afectează în special oile și sunt produse prin dezvoltarea pe piele, plăgi sau în cavităţile naturale a larvelor de muşte din familia Calliphoridae sau Sarcophagidae.

Musca, principalul vinovat

Cel mai des întâlnite insecte ale căror larve parazitează animalul sunt musca albastră de carne, musca verde şi musca de cadavre. Adulţii acestor insecte sunt activi mai ales în sezonul cald. Atrase de mirosul caracteristic, femelele depun ouă pe pielea animalului, în pliuri sau pe pielea murdară de fecale, mai ales la baza cozii, zona fesieră sau dorso-lombară şi baza coarnelor.

Contaminarea animalelor se realizează în perioada iunie - septembrie, pe măsura apariţiei insectelor adulte în natură, sub influenţa temperaturii şi umidității. Receptivitatea la boală este influenţată de specie, rasă și starea de întreţinere. Cele mai sensibile rase sunt cele ameliorate, cu piele fină şi umedă, precum Merinos și Corriedale. Rasele locale sunt mai rezistente, în special Ţurcana şi metişii acesteia.

Semnele care indică boala

Oile afectate de miazele cutanate sunt agitate, bat din picioare, scutură coada, apucă cu gura zona afectată sau se scarpină de obiectele din jur. În zonele unde se găsesc larvele lâna se desprinde uşor, lăsând loc unor zone roase care sângerează. În fazele avansate de boală apar zone de piele putrezită şi puroi în care se regăsesc larvele şi ouăle de muscă. Zona afectată miroase respingător, lâna este murdară şi aglomerată într-un loc din cauza secreţiilor bubelor. Animalele nu mai au poftă de mâncare şi slăbesc, iar în stări toxice fac temperatură, stau mai mult culcate şi în câteva zile mor.

În funcţie de localizarea larvelor pe corpul animalului, se diferențiază miaza corpului cu leziuni în regiunea dorso-lombară, greabăn şi flancuri; miaza codală şi pericodală produsă în urma tăierii cozii şi care cuprinde baza cozii, zona anusului şi vulva; miaza pericornuală care apare în perioada montei la berbecii cu leziuni la baza coarnelor și miaza mamară care apare mai ales la oile în lactaţie.

Diagnosticul se stabileşte prin examenul leziunilor, recoltarea şi identificarea larvelor din secreţii şi exudate.

Pierderi economice mari

Prognosticul este favorabil, în special în cazurile diagnosticate în faza de început, agravându-se atunci când apar leziuni la nivelul pielii, septicetie şi toxiemie. Pierderile economice sunt însemnate ca urmare a scăderii producţiei de lână şi lapte, a reducerii sporului de creştere, la care se adaugă deprecierea pieilor şi a cazurilor de mortalitate.

Profilaxie şi tratament

Fiind dificil să ferim animalele de insectele adulte, în sezonul de păşunat este indicat să se aplice măsuri de dezinsecţie în jurul adăposturilor, în perioada de zbor a insectelor. Se recomandă insecticide persistente ca ROMPARASECT 5% și TETRACIP. Dezinsecţiile trebuie făcute începând cu sezonul de iarnă pentru distrugerea eventualelor larve, astfel încât să se întrerupă ciclul biologic al insectei şi, ca urmare, să nu mai apară insecte mature anul următor. Foarte importantă este deparazitarea animalelor cu soluţie injectabilă ROMIVERMECTIN 1%. În cazurile grave, se îndepărtează ţesutul afectat şi se administrează timp de 3-5 zile antibiotic injectabil AMOXYLROM 10% sau AMOXICOLISTIN, iar pe zona respectivă se aplică soluţia cicatrizantă CICATRISOL.

Ca măsură de prevenire, lâna trebuie menţinută uscată prin combaterea oricăror stări diareice sau a altor surse de umezire. La oi, înainte de fătare se practică codinitul, iar la mieii din rasele de lână, după 3 săptămâni, se tund părţile laterale ale perineului pe o distanţă de 2-5 cm. Tunsul oilor se face cu atenţie pentru evitarea producerii plăgilor.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Oaia cu „lâna de aur“ îşi trăieşte ultimele clipe

Rasele de oi străvechi au fost multă vreme bogăţia ţăranului român, dar sentinţa privind viitorul multora dintre ele pare să fi fost pronunţată. În 1968 inginerii Emil Ştefanache şi Nicolae Pipernea au început lucrările de formare a unei rase aparte, profilată exclusiv pe producţia de lână. După şapte ani în care legile geneticii au fost aplicate, România a prezentat pe podiumul raselor de ovine Merinosul de Suseni, o oaie cu o lână extrafină, cu un grad mare de alb şi cu un luciu foarte intens. A fost un succes menit să răspundă cererii lansate de nenumăratele ţesătorii şi filaturi din ţara noastră. Astăzi, aproape toate aceste unităţi s-au închis, iar piaţa lânii este ca şi inexistentă. Aşa se face că şi oaia cu „lâna de aur“ îşi trăieşte ultimele clipe. Agroind Berezeni, din judeţul Vaslui, este singura fermă din ţară unde mai există Merinos de Suseni. Inginerul Neculiţă Măghiran este cel care ne-a vorbit despre soarta acestei rase.

O rasă formată în aproape două decenii

Parcursul Merinosului de Suseni în istoria oieritului începe în 1968, anul în care au debutat lucrările de formare a rasei. Inginerul Emil Ştefănache şi profesorul Pipernea, oamenii de ştiinţă cărora le datorăm existenţa acestei oi, aveau ca obiectiv formarea unei populaţii de ovine Merinos cu lână extrafină şi un grad mare de alb, care să se adapteze condiţiilor colinare şi de podiş din Moldova. A fost un proces de lungă durată în care şi-au adus contribuţia genetică doar exemplare valoroase. Pe linia maternă au fost folosite oi-mame rezultate din încrucişări dirijate între rasele Merinos de Stavropol – 25%, Merinos Transilvănean – 25% şi Merinos de Palace 50%. Pe linie paternă, au fost folosiţi berbeci din rasa Merinos Australian. Ponderea raselor folosite la încrucişări pentru obţinerea genofondului populaţiei este 66% Merinos Australian, Merinos de Palace – 17%, Merinos Transilvănean – 8,5% şi 8,5% Merinos de Stavropol. Formarea rasei s-a derulat în perioada 1968-1987 şi a parcurs două etape distincte. Prima etapă – 1968-1975 – a presupus obţinerea formei materne. În acest sens s-a practicat încrucişarea sistematică concomitent cu aplicarea unei selecţii severe din punct de vedere morfologic. Etapa a doua a presupus creşterea în sine a rasei, fiind păstrate pentru reproducţie doar exemplarele care corespundeau profilului prefigurat pentru Merinosul de Suseni. Astfel s-a obţinut o populaţie de aproximativ 7.000 de ovine.

Caracteristici

Merinosul de Suseni este definită ca o rasă rezistentă, adaptată foarte bine la condiţiile geografice şi climatice din regiunea Moldovei, ce poate fi folosită pentru reproducţie tot timpul anului, având o prolificitate foarte bună. Femelele nasc de două ori pe an, iar mieii au viteză de creştere mare. Creat special pentru producţia de lână, Merinosul de Suseni are câteva particularităţi aparte. Corpul este bine acoperit cu lână deasă, lungă, uniformă, cu un luciu intens. Spre deosebire de alte rase profilate pe producţia de lână, la această oaie gradul de acoperire cu lână este mai mare. Abdomenul este foarte bine acoperit şi lâna se extinde şi către extremităţi. O altă particularitate genetică a rasei este dată de albul intens al lânii. Această caracteristică şi influenţa ei economică au avut un rol primordial în promovarea Merinosului de Suseni. Lâna sa se caracterizează prin fineţe medie de 20-21 de microni, o lungime medie între 8-10 cm, 7-8 ondulaţii uniforme pe centimetru liniar şi un randament la spălare de 55%. Cantitatea de lână obţinută de la oi este de 5-7 kg şi 9-11 kg la berbeci.

De la preamărire la decădere

Asemeni altor rase străvechi, Merinosul de Suseni a cunoscut drumul de la preamărire la decădere. Fără a mai avea vreun impact economic în zootehnia românească, această oaie este astăzi trecută pe lista raselor în conservare şi singurii specialişti preocupaţi de perpetuarea ei sunt cei de la Agroind Berezeni. Nimeni nu este cu adevărat interesat de soarta acestei rase, spune inginerul Măghiran, şi dacă nu ar exista ferma din Berezeni, unde sunt crescute 1.200 de exemplare, Merinosul de Suseni ar dispărea din ţara noastră. Este un context fericit pentru că unitatea are 4.000 de hectare în exploatare, are o anumită dimensiu­nea economică şi poate asigura viitorul rasei. Nu însă fără eforturi.

„La Agroind Berezeni Merinosul de Suseni va rezista pentru că oamenii de aici sunt dedicaţi acestei misiuni, dar cu mari cheltuieli. Primim ceva bani de la Fondul Genetic şi de la asociaţia în care suntem înscrişi, însă mult mai puţin decât ar fi nevoie pentru conservarea acestei rase. Autorităţile se declară interesate de perpetuarea Merinosului de Suseni, însă noi avem lecţiile trecutului şi ştim foarte bine că nimeni nu face nimic concret, nimeni nu ne dă bani pentru eforturile noastre.“

Exportul lânii, salvarea Merinosului de Suseni

Distrugerea fostelor IAS-uri şi dispariţia ţesătoriilor şi filaturilor din ţara noastră au adus piaţa lânii într-un colaps greu de depăşit. De aici şi până la dizgraţia în care a căzut Merinosul de Suseni nu a mai fost decât un pas. Fără posibilitatea de a valorifica lâna, ciobanii şi-au pierdut interesul pentru această rasă, iar efectivele au scăzut până la un prag critic pentru viitorul ei. O şansă pentru salvare ar fi reglementarea exportului de lână, însă dl Maghiran nu este optimist că acest lucru se va întâmpla. Susţine totuşi că piaţa lânii, deşi este un sector ce trebuie resuscitat, nu este definitiv închisă pentru ciobanii români. Chiar dacă există probleme în valorificarea laptelui şi a cărnii de oaie, lâna Merinosului de Suseni este apreciată de străini. Calitatea superioară a lânii exemplarelor din Agroind Berezeni a fost recunoscută printr-un preţ foarte bun, de peste 5 lei/kg. În anii anteriori producţia de lână estimată la aproximativ 6.300 kg a plecat spre export în Germania. Astăzi întreaga producţie pleacă spre Sibiu.

În Agroind Berezeni au fost făcute încrucişări cu berbeci din rasa Ile de France şi au fost obţinuţi metişi destinaţi producţiei de carne. În cazul acestor infuzii dispare lâna de pe abdomen, iar calitatea ei scade pentru că devine o lână grosieră.

Laura ZMARANDA

Ţigaia de Serbia, „comoara“ din fermele teleormănenilor

Fără a minimaliza importanţa şi calităţile raselor autohtone, trebuie să spunem că în fermele româneşti sunt crescute din ce în ce mai multe rase străine. Explicaţia este simplă. Agricultura este, în fond, un business, iar crescătorii de animale s-au adaptat noilor reguli de joc căutând exemplare valoroase prin calităţile morfoproductive, puţin costisitoare şi care să aducă un profit considerabil. Ciprian Stafie face parte din categoria celor care au optat să crească rase străine. În ferma pe care o deţine în comuna Dracea, satul Florica din judeţul Teleorman, „regină“ este Ţigaia de Serbia, o oaie despre care spune că este net superioară raselor pe care le-a crescut anterior. În interviul pe care ni l-a acordat ne-a vorbit despre calităţile oii sârbeşti, dar şi despre ce înseamnă să fii fermier în România zilelor noastre.

Oaia, mai puţin costisitoare şi mai rentabilă

În esenţă, povestea tânărului fermier teleormănean nu diferă de cele ale altor fermieri. S-a născut şi a crescut într-un sat de câmpie, într-o familie pentru care creşterea animalelor era o tradiţie. A studiat ştiinţele exacte şi a devenit profesor de matematică, dar a înţeles că remunerarea meseriei pe care şi-a ales-o este la limita decenţei. Constrâns de această împrejurare, dar şi dintr-o dragoste „mocnită“ faţă de munca pământului, şi-a întors faţa către agricultură şi şi-a asumat misiunea de a duce mai departe tradiţia familiei. Într-un spirit de glumă spune că a ales să crească oi pentru că în venele poporului român curge sânge de cioban. Dincolo de această metaforă există însă şi o raţiune economică de care profesorul de matematică a ţinut cont atunci când a făcut această alegere. Aceea că oile sunt mult mai puţin costisitoare şi mai rentabile decât alte specii.

După o experienţă de 14 ani ca şi crescător de animale, Ciprian Stafie mărturiseşte că nu mai poate sta departe de zootehnie, chiar dacă vremurile nu mai sunt favorabile creşterii oilor. S-a convins că afinitatea lui pentru agricultură este extrem de puternică atunci când, determinat de lipsa forţei de muncă, a renunţat la ferma de oi pe care o avea. Nu a durat totuşi mult şi a revenit la statutul de fermier. Astăzi are un efectiv de 100 de oi şi 150 de capre, două specii despre care spune că sunt complementare, oaia excelând prin producţia de carne, iar capra printr-o producţie de lapte mai mare şi îndelungată. Cu o participare activă la târgurile de profil, Ciprian Stafie este acum recunoscut în tagma agricultorilor ca fiind unul dintre cei mai mari crescători de Ţigaie Sârbească din sudul ţării.

Teleormanul, fruntaş în creşterea oii sârbeşti

Debutul în zootehnie şi l-a făcut alături de o rasă autohtonă, Oaia cu cap negru de Teleorman. După câţiva ani în care a crescut Carabaşă, dar şi exemplare din rasa Ţigaie de Bulgaria, a descoperit la un târg de profil o oaie care i-a atras atenţia prin statura impozantă. În urma unei documentări ample a decis că Ţigaia de Serbia va fi rasa pe care o va creşte în ferma lui. Astăzi mărturiseşte că a fost o decizie înţeleaptă pentru că este o rasă superioară celor pe care le crescuse până atunci. Pentru a-şi cumpăra primele 40 de exemplare a plecat în Serbia, ţara al cărei nume îl poartă, deşi nu se ştie exact dacă aceasta este patria ei de formare. Intenţia de a-şi crea propriul nucleu de reproducţie valoros genetic a fost una destul de costi­sitoare pentru că preţul unui singur exemplar a ajuns şi la 1.000 de euro. Însă a făcut toţi banii pentru că a cumpărat doar animale de mare valoare genetică şi şi-a putut astfel dezvolta ferma. Ţigaia de Serbia este o rasă mixtă, exploatată atât pentru carne, cât şi pentru lapte. Cu toate acestea, fermierul din Teleorman a ales să se ocupe în special de activitatea de selecţie. Astfel a devenit un promotor al acestei rase în ţara noastră, dar are, fireşte, şi beneficii importate prin vânzarea exemplarelor de reproducţie. În funcţie de valoarea genetică, preţul unui berbecuţ poate depăşi 350 de euro. Câştigă suficient cât să-şi menţină activitatea şi preferă să rămână la acest nivel chiar dacă ar putea obţine un profit şi mai mare. A ales să fie aşa pentru că, spune el, iubeşte mai mult liniştea decât banii.

Există date care susţin că această rasă a fost foarte apreciată în România secolului al XVIII-lea, când oile sârbeşti erau predominante în turmele ciobanilor noştri. Istoria genealogică a Ţigaiei de Serbia sugerează că aceasta ar avea ca strămoşi rase vechi din Asia Mică, însă originea ei nu este pe deplin cunoscută. Ţigaia de Serbia impresionează prin statura impozantă, fiind de altfel considerată oaia cu cea mai mare greutate din Europa. O oaie din această rasă poate ajunge la 150 de kilograme, iar berbecii chiar şi până la 170-180 de kilograme. La fătare mieii cântăresc şi şapte kilograme, pentru ca în trei luni să ajungă la 30-33 de kilograme. În ceea ce priveşte producţia de lapte, media este un litru pe zi, dar în vârf de sezon, adică martie-aprilie, de la o oaie se pot obţine şi doi litri de lapte.

Deşi calităţile o recomandă în topul celor mai productive rase de oi, Ţigaia de Serbia are dezavantajul de a fi mai sensibilă comparativ cu rasele autohtone. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu a cunoscut încă o răspândire foarte mare în România. Teleormanul este singura regiune din ţară unde oamenii au înţeles ce comoară reprezintă de fapt Ţigaia de Serbia.

Laura ZMARANDA

Abonează-te la acest feed RSS