Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

Paradoxul oieritului românesc

Aproape la unison crescătorii de ovine se plâng de vremurile grele pe care le trăiește oieritul în România. Totuși, numărul de animale este în creștere. Cum se explică acest paradox? Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, spune că situația are o singură justificare: crescătorii de animale investesc mai mult decât câștigă.

Englezii au 85 de rase pure, iar noi le numărăm pe degetele de la mâini

Potrivit dlui Marian, în Franța 80% din efective sunt înscrise în Registrul Genealogic, în vreme ce în România, din 12 milioane de oi, doar un milion sunt înscrise. O parte dintre acestea au origine cunoscută, restul oilor încadrându-se în standardul rasei, dar nu au origine. Prin înscrierea în Controlul Oficial al Producției se introduc berbeci cu origine și astfel în câteva generații avem animale de rasă pură. Este important pentru că, prin existența lor, se menține biodiversitatea. Din 2014 Europa ne sprijină cu bani pentru menținerea raselor. Este vorba despre acordul internațional dintre 192 de țări care au semnat pentru menținerea acestei biodiversități. „Sigur, tendința este de metisare pentru creșterea producției de carne și de lapte. Cu toate acestea, rasele pure trebuie păstrate pentru că vin cu multe avantaje, inclusiv adaptarea lor pedoclimatică în țara de origine. Englezii, spre exemplu, au 85 de rase, francezii – 65 de rase, în vreme ce noi numărăm rasele pure din România pe degetele de la mâini. Procentul acesta mic de înregistrare în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției se justifică și prin faptul că această activitate presupune puțină știință, preocupare, evidențe, încrucișări nominalizate și controlate. Trebuie ținută o evidență foarte strictă, montele făcându-se în harem sau individual“, spune interlocutorul nostru.

Doar în România există situația asta

În ceea ce privește rasa cu cele mai multe efective în România, Țurcana, cu toate varietățile sale, se află în topul preferințelor crescătorilor de oi. Aceasta este o rasă rustică ce se crește ușor, putând făta chiar și pe zăpadă. Însă în România aproape toate rasele românești sunt mixte, nu sunt specializate, de aceea se manifestă în ultimii ani o tendință de metisare, mai ales în direcția obținerii unei producții mai mare de carne. „Având în vedere cerința mare de carne și ținând cont și de aspectul economic, toată lumea se îndreaptă spre aceste rase. Situația este justificată și de faptul că fermierul nu controlează prețul de valorificare. Intermediarii vin și ne fac oferte fără să țină cont de prețul de producție. Și atunci crescătorul trebuie să ia măsuri tehnologice interne pentru îmbunătățirea rasei, astfel încât să aibă un număr mai mare de miei pe oaie. Astfel contracarează prețul care nu crește, ba din contră, scade. În câțiva ani, spre exemplu, prețul a scăzut de la 12 la 5-7 lei. Asta înseamnă faliment total! Da, sigur nu există crescători care să moară de foame, dar ce se ia pe mere se dă pe pere. Probabil numai în România există situația aceasta.“

„Subvențiile ne mai susțin“

În mod paradoxal, susține dl Marian, în România oieritul se menține pentru că ciobanii fac tot posibilul pentru a-și continua activitatea. „În alte țări totul este foarte bine organizat, iar producătorii nu vând sub prețul de producție pentru că altfel dau faliment a doua zi. În Anglia, spre exemplu, foarte multe ferme au fost preluate de primării pentru că fermierii au dat faliment. Aceste ferme sunt scoase la licitație și pot fi cumpărate doar de tineri care au animale. Și vă spun că este bătaie pe aceste ferme. Când se va întâmpla și în România acest lucru? Este un paradox. Lucrăm în pierdere, dar nu dăm faliment. De ce? Pentru că dăm din buzunarele noastre. Ce am acumulat în anii mai buni investim acum. La ora actuală noi producem în pierdere, doar subvențiile ne mai mențin.“

  • Asociația Crescătorilor de Ovine Dobrogea a fost înființată în 1997 și are astăzi peste 1.400 de membri din 17 județe. Dintre aceștia, 300 de crescători au animalele înscrise în Registrul Genealogic și Controlul Oficial al Producției. De fapt, asociația deține 11 Registre Genealogice pentru mai multe rase de ovine, în special cele cu lână fină (de tip Merinos), de carne (Texel și Suffolk) și de lapte (Lacaune și Palace, linia de lapte și de carne).
  • Avantajul crescătorilor care au animale în rasă pură este că prețul de comercializare pentru rasele pure este mai mare. În Anglia, spre exemplu, un reproducător din rasa Texel s-a vândut cu 350.000 de lire. În România prețurile unui reproducător din rasa Țurcană pornesc de la 2.500 de lei și ajung până la 7.000 de lei.

Laura ZMARANDA

Ile de France, creștere în rasă pură sau doar pentru hibridare?

Oile Ile de France sunt originare din Franța și au fost obținute prin încrucișarea dintre rasele Leicester engleză și Rambouillet. Principala caracteristică a acestor oi crescute pentru producția de carne este viteza rapidă de creștere, dar și motivul pentru care Ile de France a fost adoptată în programele de ameliorare din aproape toată lumea. 

În România rasa este de asemenea cunoscută, însă discuția cu Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, pune într-o nouă lumină potențialul acestor oi. Potrivit domniei sale, Ile de France nu este o rasă pretențioasă, dar nici nu poate fi considerată rasă rustică. Se pretează pentru creșterea în orice regiune a țării, pentru că poate fi ținută și pe pășune, dar și în regim de stabulație. Este o rasă cu o prolificitate destul de bună și este policiclică, adică oile au trei fătări în doi ani. Atât timp cât mieii sunt alăptați și li se administrează furaje de calitate, au un spor de creștere foarte rapid și iau în greutate între 300 și 500 de grame. În 100 de zile ajung la o greutate de 35-40 kg.

Deși poate fi crescută în rasă pură, dl Valentin spune că, din postura sa de specialist zootehnist, recomandă ca în România rasa Ile de France să fie folosită pentru hibridare. Argumentele sunt că astfel se obțin metiși foarte buni, mai ales din prima generație, pentru că atunci se valorifică cel mai eficient caracteristica genetică numită heterozis. Cu alte cuvinte, primei generații de miei i se transmite foarte pregnant viteza de creștere. În plus, încrucișarea berbecilor Ile de France cu rase autohtone determină modificări benefice și în calitatea cărnii. Metișii obținuți astfel au carnea perselată, adică împănată cu grăsime, iar mirosul de amoniac este mai estompat.

„Nu recomand oricui creșterea în rasă pură a oilor Ile de France. În schimb, susțin creșterea berbecilor de reproducție din această rasă într-un cadru asociat al fermierilor. Prin încrucișarea berbecilor Ile de France cu rasele autohtone se dublează sporul de creștere. La Țurcană, spre exemplu, de la un spor de creștere de 170 de grame se poate ajunge la 240 de grame. Ce spun aceste date? Că, dacă analizăm apoi prețul pe kilogram și sporul zilnic de creștere, o să vedem că raportul este favorabil. Concret, asta înseamnă bani în buzunarul crescătorilor. Asta este părerea mea ca specialist. Că Ile de France poate fi folosită cu succes pentru hibridare în vederea unei producții mai mari de carne. La producția de lapte este altceva, pentru că acest caracter genetic se transmite mai greu“, declară Valentin Marian.

Laura ZMARANDA

Terapia antiparazitară preventivă la ovine, în sezonul de toamnă

Toamna, odată cu intrarea în stabulaţie a ovinelor, se recomandă tratamentul antiparazitar profilactic împotriva geohelmintozelor digestive. Acestea sunt boli sezoniere, cu evoluţie clinică la tineret, manifestate prin tulburări digestive şi metabolice, malnutriţie, anemie, întârzieri în creştere.

Parazitarea animalelor prezintă importanţă economică, influenţând negativ producţia de lână, lapte etc. Existenţa geohelmintozelor este strâns legată de condiţiile de mediu, larvele infestante putând supravieţui pe păşune până la 75 de zile. Geohelmintozele digestive se pot răspândi rapid, chiar şi pe păşuni slab poluate.

Ideal este ca tratamentul antiparazitar să fie precedat de un examen coproparazitologic, în funcţie de care se alege produsul corespunzător. Este importantă respectarea dozelor recomandate, precum şi alternarea produselor utilizate, evitându-se riscul apariţiei rezistenţei helminţilor faţă de substanţa activă.

Ce administrăm și cum administrăm corect

Compania Romvac a făcut posibilă obţinerea unor antihelmintice uşor de dozat, bine tolerate şi cu spectru larg de acţiune, ideale pentru terapia geohelmintozelor.

Astfel, ROMFENBENDAZOL 10% suspensie buvabilă poate fi administrat la femele gestante sau în lactaţie. Tratamentul constă într-o doză unică. Se recomandă 4 administrări anuale (înainte de ieşirea la păşunat, după intrarea în stabulaţie şi pe perioada păşunatului, în iulie şi septembrie). Doza este de 2,5 ml/50 kg la oi și capre, iar la bovine de 5 ml/50 kg.

LEVAMISOL, soluţie injectabilă, reprezintă un antihelmintic activ, în doză de 1 ml/10 kg împotriva nematodelor şi un imunostimulator nespecific. Se administrează 1 ml/40 kg g.v., în 3-4 reprize, o dată la 4-5 zile, un sfert din doza antihelmintică pentru profilaxie.

ROMBENDAZOL 2,5% şi ROMBENDAZOL 10%, suspensii buvabile, sunt antihelmintice active faţă de trematode, cestode şi nematode, în toate formele evolutive (ouă, larve, adulţi). Dozele sunt de 3-5 ml/10 kg g.v. (bovine, ovine, caprine) pentru Rombendazol 2,5%, respectiv 5-7,5 ml/50 kg g.v. pentru Rombendazol 10%, repetat la 24 și 48 ore (bovine, ovine).

ROMBENDAZOL PLUS, suspensie orală, conţine două substanţe active: albendazol şi levamisol. Albendazolul este activ faţă de trematode, cestode şi nematode în toate formele evolutive. Levamisolul acţionează asupra nematodelor. Doza este de 3-5 ml/10 kg g.v., repetat la 24 și 48 ore.

ROMAVERMECTINA B1 PLUS, soluție injectabilă cu avermectină și clorsulon. În doza de 1 ml/50 kg g.v., administrat subcutan, pentru combaterea endo și ectoparaziților, având și acțiune în combaterea galbezei.

ROMIVERMECTIN 1%, soluţie injectabilă, este antihelmintic şi acaricid, cu activitate asupra nematodelor şi artropodelor. Nu are acţiune asupra cestodelor şi nematodelor. Este activ faţă de larvele unor miaze şi faţă de insectele care se hrănesc cu sânge şi detritusuri celulare (păduchi, căpuşe etc.). Doza este de 0,5 ml/25 kg g.v.

TONDIGEST, sirop, este adjuvant tonic digestiv. Conţine extracte de: iarbă de pelin, rădăcină de ghinţură, fructe de chimen. Stimulează secreţia sucului gastric, a bilei şi eliberarea acesteia. Se recomandă după terapia parazitozelor intestinale. Nu se administrează animalelor cu hiperaciditate digestivă. Doza este de 0,25-0,5 ml/kg g.v., timp de 4-5 zile.

Se recomandă ca, în paralel cu tratamentul efectivelor, să se efectueze dezinsecţia adăposturilor şi a utilajelor utilizate cu ROMPARASECT 5% sau TETRACIP ZAPI.

Dr. Teodora SUPEANU

Romvac Company SA

„Se bate apa-n piuă“ cu centrele de colectare a lânii

În urmă cu un an discutam cu președintele Asociației Zonale a Crescătorilor de Ovine Retezatul Hațeg, Pavel Iovăneasă, despre posibilitatea înființării unor centre de prelucrare a lânii. Acesta spunea că asociația este implicată într-un proiect multinațional prin care se încearcă crearea unei rețele de centre de colectare, spălare, uscare, sortare lână. Președintele asociației completa atunci spunând că, dacă proiectul va deveni realitate, sectorul ovin va fi salvat. La un an de la acea discuție, am aflat de la dl Iovăneasă că „se cam bate apa-n piuă“.

Discuții și... cam atât deocamdată

Ce nu a funcționat în realizarea  acestor centre? Pavel Iovăneasă spune că proiectul inițial în care erau implicate mai multe primării din diferite județe nu a primit undă verde și că în momentul de față este vorba despre o reorganizare și despre încercarea de a depune acest proiect pe alte măsuri. Cert este că timpul este limitat și că situația ar trebui clarificată până la sfârșitul lui noiembrie pentru că se va închide sesiunea de depunere.

„Tot ce pot să spun este că la partea de proiecte «se bate apa în piuă» cu centrele de prelucrare a lânii. Este drept că la MADR sunt discuții pe această temă și există intenția realizării acestor centre, dar viziunea ar trebui să fie mult mai largă. Și vă spun de ce nu este mulțumitoare pentru mine această soluție. Pentru că nu are finalitate. Chiar dacă vom avea aceste centre de prelucrare, ce facem mai departe cu lâna, unde o vindem? Ar trebui să se ia în calcul construirea unei fabrici-pilot de termoizolație care să colecteze tot ce există în România. Așa crescătorii de oi vor avea certitudinea unui contract ferm. Când a fost dl ministru Daea în județul Hunedoara i-am spus acest lucru și a zis că ne va chema la discuții pentru a găsi soluții.“

Cât ajută minimisul pentru lână

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Retezatul Hațeg spune că realizarea acestor centre și închiderea circuitului ar fi trebuit să fie prioritatea numărul 1 pentru zootehnie.

„În momentul în care a apărut actul normativ privind ajutorul de minimis pentru lână oierii și-au pus speranțe. Acum sunt însă dezamăgiți pentru că, deși acest act normativ este stipulat în legislație, nu este încă lucrativ. Noi luăm leul pe lână pe care ni-l dă guvernul, dar cui dăm lâna ca să facem dovada că am vândut-o? Aici este problema. Vin țiganii, o sortează și dau 50 de bani pe kg de lână. Este un lucru bun faptul că se acordă minimisul pentru lână, dar aceasta ar fi trebuit să fie o chestie suplimentară. Avem nevoie de centre și de contracte ferme de preluare a lânii. Iar proiectul unei fabrici-pilot de termoizolații este foarte viabil. Altfel degeaba spune dl ministru că ar trebui să se menționeze în PNDR ca la realizarea agropensiunilor să se folosească lâna pentru termoizolații, pentru că noi nu avem o fabrică în care să se realizeze aceste termoizolații.“

Cu 2 lei/kg de lână nu există niciun câștig

Potrivit dlui Iovăneasă, numărul de oi declarate (pentru că în realitate ar putea fi mai puține) este de 13 milioane, iar dacă de la fiecare oaie se obțin cel puțin 2 kg de lână înseamnă 26 milioane de kg de lână. „Pentru tunsul unei oi se ia în jur de 3-4 lei, uneori chiar și 5 lei per oaie. Pentru ca balanța să fie pe 0, ar trebui ca prețul de valorificare a kilogramului de lână să fie de 2 lei. Dacă ne gândim să rămână ceva bani și oierului atunci ar trebui ca prețul să fie mai mare. Există la Sibiu un centru de colectare a lânii. De acolo producția pleacă spre Turcia. Există așadar export, dar când nu există concurență, nu există preț. Tot ce știm este că prețul de colectare a lânii este de 1-2 lei (dezavantajos pentru ciobani), dar nu știm la ce preț este trimisă mai departe. Dacă am avea cui să dăm producția, ne-am putea asuma costurile cu spălatul lânii pentru că prin acest proces se adaugă plusvaloare și atunci nu este o problemă pentru că automat și prețul crește. Înainte, când lâna se prelucra, se colecta și lâna spălată și nespălată și era o diferență majoră de preț între cele două“, spune dl Iovăneasă.

Măsuri urgente pentru oierit

  • „Pășunile trebuie să ajungă la crescătorii de animale, nu la tot felul de asociații și așa-ziși ciobani.“
  • „Sunt necesare măsuri legislative pe termen lung. Spre exemplu, ajutorul de minimis este foarte bun, dar este pe o perioadă scurtă, de aceea trebuie implementate măsuri pe zece ani pentru a avea o certitudine. Alt exemplu este minimisul pentru berbeci de reproducție care se acordă pe cinci ani. Astfel crescătorii se înscriu în COP pentru a avea acces la acest sprijin cuplat. Problema este că acest ajutor ar trebui să fie transparent, să se știe exact cine sunt cei care pot furniza berbeci cu origine, animalele să fie însoțite de buletin de analiză și acte care să confirme că nu există niciun risc.“
  • „Ar trebui să se facă verificări serioase pentru a ști cu certitudine efectivele reale de oi. Dacă s-ar întâmpla să pice subvențiile s-ar face o selecție naturală a oierilor din România. Ciobanii cu tradiție au ținut oi și atunci când nu erau subvenții. În vremurile alea se vindea mielul la preț bun, se vindea lâna și se găsea forță de muncă. Era mult mai bine. Sunt nuanțe care au schimbat chipul oieritului.“

Laura ZMARANDA

Peste 30.000 beneficiari înscrişi la Ajutorul pentru comercializarea lânii

În 30 august 2017 s-a încheiat perioada de înscriere pentru obţinerea ”Ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”. Perioada de înscriere a debutat în 17 iulie 2017, o dată cu publicarea în Monitorul Oficial a HG nr. 500/2017. Prin acest ajutor de minimis se reglementează acordarea unui sprijin de 1 leu/kg lână comercializată către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

Din datele operative provizorii trimise de către Direcţiile Agricole Judeţene, până la aceasta dată, s-au înscris în Program aproximativ 32.000 de beneficiari pentru o cantitate totală de lână de 22,2 mii tone.

În perioada următoare, reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene, împreună cu reprezentații Agenţiei Naţionale pentru  Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu" vor verifica existența exploatațiilor pentru crescătorii de ovine înscriși în Program.  Ulterior, după controlul administrativ, se vor depune la Direcțiile pentru Agricultură documentele justificative de plată, până la data 1 iulie 2018. Documentele justificative de plată sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Schema de ajutor de minimis are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017). Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie  de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Sursa: madr.ro

Ministerul Agriculturii încurajează investițiile în activități de colectare, prelucrare și valorificare a lânii

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a avut în data de 19 iulie 2017 o întâlnire cu reprezentanții mai multor societăți comerciale din Bistrița-Năsăud, Râmnicu Vâlcea, Cluj precum și cu ingineri sau arhitecți, cercetători dar și crescători de ovine, interesați de valorificarea lânii de oaie ca termoizolator în construcții și în industria textilă.

Accentul a fost pus pe identificarea celor mai eficiente modalități de colectare, prelucrare și valorificare a lânii de oaie, în contextul interesului deosebit pentru lâna oilor din România, manifestat de țări precum India sau Turcia.

Un exemplu apreciat, în acest sens, este cel al unor investitori din Bistrița Năsăud, care au amenajat în Sângeorz Băi un depozit unde lâna este colectată și balotată, urmând apoi să fie trimisă la export. În perspectivă, se preconizează dotarea cu o linie tehnologică de spălare a lânii dar și soluții pentru prelucrare – includere în producția materialelor izolatoare pentru construcții, cu scopul de a înlocui polistirenul și vata minerală.

Totodată, investitorii din județul Bistrița au avut inițiativa realizării unui proiect pilot de valorificare a laptelui, printr-un proces experimental, în satul Ardan, comuna Șieu,. Inaugurarea ar urma să fie făcută în luna august, eveniment la care a fost invitat și ministrul Petre Daea.

Având în vedere preocuparea pentru dezvoltarea zonei montane, participanții la întâlnirea cu ministrul Petre Daea s-au arătat interesați să dezvolte un sistem integrat pe baza resurselor locale pentru a consolida gospodăria țărănească tradițională și a evita părăsirea satelor de munte.

Ministrul Agriculturii a apreciat inițiativele prezentate în cadrul întâlnirii, fiind preocupat de revigorarea activităților de colectare, prelucrare și valorificare a lânii, ținând cont că până în prezent această resursă valoroasă nu a fost utilizată la potențialul maxim.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

MADR reamintește că potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de Guvern din 13 iulie 2017, crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.

Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.

De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploatație de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Timiș - primul județ din țară la porcine și ovine

Cu o suprafață totală de 869.665 ha, județul Timiș este, ca întindere, cel mai mare din țară. 79,7% din teritoriu înseamnă suprafață agricolă (693.417 ha), arabilul ocupând 531.037 ha, fânețurile și pășunile – 149.966 ha, viile – 3.871 ha și livezile – 8.543 ha. Suprafețele cu pășuni (121.735 ha) și fânețe (28.106 ha), situate în partea de est și mai puțin în zona de contact dintre dealuri și câmpii, reprezintă 22,3% din suprafața agricolă. Terenurile agricole aparțin în proporție de 97% sectorului privat și doar 3% sectorului de stat.

Vorbind despre producția zootehnică, o simplă privire pe harta Atlasului agricol, disponibilă pe site-ul Institutului Național de Statistică, indică faptul că județul Timiș este primul pe țară sub aspectul efectivelor de animale și al producției de carne. De altfel, datele recensământului agricol din 2010, iar de atunci încoace lucrurile au progresat, arătau că Timișul era cel mai mare crescător de suine din România, urmat la mare distanță de Brăila, și tot aici se afla și cel mai mare efectiv de ovine. Cu toate acestea, raportându-se la anul 1990, specialiștii sunt de părere că, odată cu reducerea efectivelor de animale, s-au micșorat și efectivele matcă, ceea ce înseamnă un potențial pericol: „Producțiile medii obținute în zootehnie sunt departe de progresul genetic și tehnologic înregistrat în vestul Europei.“

Sectorul ovine, mai dezvoltat decât în 1990. Bovinele, scădere de aproape 80%

Să analizăm evoluția efectivelor de animale din 1990 și până în 2015, ultimul în care sunt date oficiale disponibile. La bovine se remarcă o prăbușire de aproape 80%, cu o fluctuație a numărului de animale ieșită din logică. Minimul nu se înregistrează între anii 1990 și 2000, când agricultura în general a avut o cădere dramatică, și nici măcar în 2007, înainte de aderarea țării la UE, când, de asemenea, a fost o bulversare totală, ci în 2010, când mecanismele financiare europene și naționale ar fi permis redresarea sectorului. În 2015 numărul de bovine reprezenta 21,13% din efectivul existent în 1990.

evolutie animale tabel 1

La porcine, efectivele din 2015 sunt la 45,80% din nucleul existent în 1990, dar cu 638.522 de capete Timișul este cel mai mare crescător din țară. De altfel, așa era și înainte de 1989. Declinul a coincis cu perioada în care marile combinate socialiste de creștere a suinelor s-au zbătut într-o piață în care nu au avut nicio șansă (acestea se aflau în proprietatea statului, iar prețurile de livrare nu au fost liberalizate mulți ani, fiind menținute sub costurile de producție. Nesusținute financiar, aceste unități s-au decapitalizat și multe au ajuns în stare de faliment). După privatizarea unor capacități, lucrurile s-au schimbat fundamental: din 2000, când s-a înregistrat cea mai mare scădere a efectivelor (318.650 de capete), și până în 2015 (638.522 de capete), numărul de animale s-a dublat. La ovine aproape că s-a repetat istoria: cel mai mic număr de oi apare în anul 2000, iar în 2015 avem aproape o dublare a efectivelor, numărul depășindu-l și pe cel din 1990! Este singurul sector în care se poate spune că economia de piață este mai grozavă decât cea dinainte de 1989.

Arad – o zootehnie ușor redresată după 2007, dar mult sub nivelul din 1990

Arădenii spun așa despre agricultura lor: „Fâneața și pășunile sunt o mare bogăție a județului.“ Chiar și așa însă – și aceasta este concluzia autorităților – „agricultura practicată în județ este de subzistență, pentru autoconsum și, deci, neperformantă“. Sectorul agrar ocupă locul al treilea ca pondere în PIB, după industrie și servicii, locul al doilea din punctul de vedere al populației ocupate (21,58%) și din nou locul al treilea, ca număr de firme. Suprafața totală a județului este de 775.409 ha, din care teren agricol – 494.647 ha (arabil – 350.634 ha, pășuni și fânețe – 135.077 ha, vii și livezi – 8.936 ha).

Zootehnia, a doua ca pondere în producția agricolă, așa cum este privită de strategii județului, ar avea „toate premisele să se dezvolte, ținând cont de tradiția privind creșterea animalelor, dar și de suprafețele întinse de pășuni și fânețe“. Speranța s-ar putea concretiza doar în sectorul de creștere a păsărilor și a ovinelor, unde efectivele înregistrează creșteri față de 2007, dar se mențin scăzute față de 1990: păsări – creșteri de 10,47% în 2015, față de 2007, dar față de 1990 efectivul a scăzut cu 67,97%; ovine – creșteri de 17,51% în 2015 față de 2007, dar față de 1990 numărul e sensibil scăzut (8,77%). La bovine, numărul s-a diminuat dramatic, cu 74,5 % față de 1990 și cu 31,89% față de 2007. La porcine trendul a fost asemănător: efectivul a scăzut, în 2015, cu 47,13% față de 1990 și cu 7,36 % față de 2007.

evolutie animale tabel 2

Oglinda zootehniei arădene, la zi

Strategia de dezvoltare a județului Arad face o analiză sumară a sectorului: creșterea păsărilor – în trecut, această activitate era dezvoltată în zona Arad – Pecica – Curtici – Șiria și Gurahonț. În prezent, ea s-a repoziționat, concentrându-se în zona Arad – Vladimirescu – Șiria – Zimandu Nou; bovine – în 1990, creșterea bovinelor era reprezentativă pentru zona de sud-vest, pe axa Arad – Pecica și Nădlac, Sântana, și în nord, în zona Gurahonț – Vârfurile; astăzi, cele mai mari efective au rămas doar la Arad – Pecica. Activitatea este mult diminuată față de nivelul la care a fost dezvoltată până în anii '90 și mult sub potențialul oferit de județ. Soluție: „dezvoltarea lanțurilor alimentare integrate și creșterea viabilității exploatațiilor agricole și a unităților de procesare“; porcine – creșterea suinelor a fost dezvoltată în principal în zona Arad – Vinga – Felnac – Pecica – Semlac – Nădlac, Macea – Curtici și Șiria-Sântana – Zărand – Șicula – Cermei – Craiva. Astăzi, unități de creștere/abatorizare/prelucrare și fabricare a produselor mai sunt în Arad și împrejurimi, Sîntana și Șicula; ovine – creșterea oilor era preponderent dezvoltată în partea de nord a județului, dar și în zona de câmpie a Aradului, Pecica – Secuieni – Vinga. Astăzi, în puține zone această activitate este semnificativă, evidențiindu-se în special doar partea de nord a municipiului Arad și zona Chișineu – Criș. Concluzii: „Potențialul în sistem închis este net superior celui în sistem deschis, acesta ar putea fi și motivul pentru care activitatea de creștere a oilor nu a mai ajuns la dezvoltarea dinaintea anilor '90.“

Pagini realizate de Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 34-35

Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lână

Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri adoptată în ședința de Guvern de joi, 13 iulie 2017.

Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie  de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Sursa: madr.ro

Să fie acesta ultimul an în care se mai arde/aruncă lâna?

  • Pesemne că... nu!

În 1990, la un efectiv de 14 milioane de ovine, România producea 38 de milioane de tone de lână. Cel puțin așa spun cifrele păstrate în arhiva Institutului Național de Statistică. Toată cantitatea era utilizată în industria ușoară românească. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, furnizorul de date pentru statistica INS, a încetat din anul 2003 să mai colecteze indicatorul „producția de lână“. Ultima raportare este de 16,8 mil. tone, la un efectiv de 7,44 milioane de ovine. Probabil încă de atunci a început să se audă despre ciobanii care dau foc lânii, la margine de drum.

Ce se mai întâmplă astăzi cu acest produs? Asta dincolo de promisiunile fanteziste, cum ar fi aceea că statul ar putea colecta lâna pentru a confecționa 12 milioane de plăpumi pentru săracii României! În general, la efective mici, lâna este valorificată în gospodării, fiind folosită ca materie primă pentru țesut și obiecte de vestimentație. La efective mari, depinde de la caz la caz: cei din vestul țării o livrează intermediarilor pentru export în Ungaria, Germania, Italia, Spania; cei din sud ori din Moldova o trimit, dar tot prin intermediari, înspre Turcia. Există și o a treia categorie de crescători care nu se zbat să-și găsească un cumpărător, nu se intere­sează de calitate (lână curată, albă), nu sunt mulțumiți de preț și atunci se întâmplă ca produsul să fie aruncat ori să fie ars. Fermierii care au rasa Merinos n-ar trebui să aibă deloc probleme. Anglia și Germania caută o asemenea lână și și-au trimis cumpărătorii în România; condiția este ca fibra să fie de o anumită calitate, iar lâna să fie cât de cât curată. Prețul la Merinos este unul atractiv: peste 5 lei/kg!

Problema prețului mic

De fapt, cum spuneam, mai mult se pune problema prețului. Crescătorii afirmă că, la 1-1,5 lei/kg, nu merită să facă efortul de a transporta lâna ori de a căuta cumpărători. Întreaga situație s-ar putea schimba de la anul dacă statul, așa cum au promis liderul PSD, Liviu Dragnea și ministrul Agriculturii, Petre Daea, introduc lâna în sistemul de subvenții (1 leu pentru fiecare kilogram vândut cu documente). Sau, peste câțiva ani, n-ar trebui să mai existe nici problema cumpărătorului, dacă statul va construi, din fondul suveran de investiții, centre de preluare a lânii.

Posibilități de valorificare pe piața internă

oi la tuns lana

Până la momentul când promisiunile vor deveni fapte, crescătorii trebuie să se descurce pe această piață oarecum haotică. Ce soluții au în afară de intermediari? În primul rând, în Transilvania, lângă Sibiu, un afacerist turc a deschis un centru de colectare și prelucrare, cu o capacitate de 10.000 tone pe sezon. Teoretic, numai acest centru ar putea prelua jumătate din lâna produsă în țară. Numai că patronul, dacă tot are de unde alege, selectează produsul de calitate (îngrijită, curată, de o anumită dimensiune a fibrei), iar nu toți fermierii sunt foarte atenți la acest aspect ori nu toate rasele au lână de calitate. Lâna de la Sibiu ia apoi drumul Turciei, Chinei, Pakistanului, Angliei, Portugaliei, Spaniei etc. La Bacău, un investitor a început să construiască o fabrică de material termoizolant din lână, dar aceasta nu va putea, în prima fază, să absoarbă mai mult de 20-30 tone de lână/an. În rest, valorificarea se face fie prin centre sau unități de prelucrare mai mici, fie prin intermediari. Sau nu se face deloc. Se aruncă.

Ce spun fermierii

Vasile Turculeț, de la Asociația crescătorilor montani din România, filiala Bistrița-Năsăud, a oferit explicații suficiente, pesemne valabile în toată țara, astfel că astăzi ne vom rezuma la a-l cita doar pe domnia sa: „Lâna o valorifică fiecare crescător prin mijloace proprii. Am văzut ajutorul acela de minimis în fază de proiect (acordarea subvenției de 1 leu/kg, dacă se face dovada vânzării), să zicem că este bun, însă prezintă și vulnerabilități, mă rog, este altă discuție. La ora la care discutăm (n.n. 19 mai) produsul nu este valorificat, sunt oameni care încă mai tund, însă în zona noastră vin intermediarii la noi să cumpere. Dacă te duci tu la un achizitor de lână asta înseamnă să folosești mijloace proprii de transport, care reprezintă cheltuială. Dacă vine el la tine să-ți ceară lâna la poartă, transportul este treaba lui. Dacă lâna este vândută de la poartă înseamnă una, dacă mergi tu la achizitor, e alta. Din acel preț mic să mai plătim și transportul e pierdere sigură, nu te alegi cu nimic. Dvs. mă întrebați dacă se mai aruncă lâna. Se mai aruncă, este un aspect real, dar problema este puțin mai complexă. Toată lumea vorbește despre lână la modul general. Și despre preț tot la modul general. De exemplu, lâna albă, care poate fi vopsită, are un preț. Lâna de «Bucălăi» sau «de Petroșani», care prezintă fibre colorate, nu se caută. Achizitorii centrului de prelucrare de la Săpânța vin și se uită la culoare și la calitate. Acum, crescătorii care țin neapărat la rasele cu lâna tărcată, asta e, suportă consecințele (în general această lână este aruncată ori se arde). Poftim, și mie îmi place mărul pădureț, dar dacă nu se vinde, cultiv soiuri care se caută pentru că vreau să câștig. Așa și cei care doresc rase cu lână colorată! Și lâna albă se vinde diferit. Dacă este grosieră, cu 42-44-48 de microni, de la Țurcană, de pildă, se apropie de 2 lei/kg. Dacă este semifină, cum ar fi Țigaie sau Cap negru de Teleorman, cu grosime de 32-41 de microni, prețul se ridică. Dacă avem Merinos, orice varietate de Merinos, cu fibra fină, sub 19 microni, folosită pentru stofe de marcă, în general englezii caută așa ceva, prețul este dublu sau triplu față de rest. Depinde de achizitor, fiindcă și pe această piață se joacă, fiecare vrea să-i rămână lui câștig mai mare. Pe urmă, lâna albă a oilor crescute la câmpie diferă ca preț de cea a animalelor de la munte. Asta fiindcă prima e murdară, plină de «cornuți» (n.n. scaietele popii), un fel de scai ce nu putrezește, iar cel care cumpără se uită și la așa ceva. Flora de la munte nu are această plantă, deci și lâna e curată. Diferența de preț este de 20 de bani în favoarea lânii oilor de la munte. Bine, la toate acestea se adaugă cheltuiala cu tunsul. Dacă socotești plata, hrana, băutura ori ce-i mai dai tu omului care te ajută, mai suporți eventual și transportul la achizitorul central, e limpede că nu mai rămâi cu nimic.“

Efective de oi

lana tabel 1

Producția de lână

lana tabel 2

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 30-31

Lâna de oaie folosită ca material termoizolant

În data de 31 mai 2017, ministrul Petre DAEA i-a primit pe reprezentanții unei societăți comerciale din județul Bistrița, având ca obiect principal de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului. Aceștia s-au arătat interesați de valorificarea lânii de oaie, în vederea utilizării acesteia în domeniul construcțiilor, in special a celor din lemn, ca material termoizolant.

În acest sens, reprezentanții companiei caută soluțiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor, crescând astfel rentabilitatea activităților de creștere a oilor, venind în sprijinul sectorului ovin. În același timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, față de cele sintetice utilizate în prezent.

De asemenea, investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate.

MADR sprijină și încurajează aceste inițiative, elaborând în acest sens un proiect de act normativ, prin care vrea să asigure un ajutor de minimis în valoare de 1 leu/kg crescătorilor de ovine care comercializează lână. Scopul măsurii este de a impulsiona creșterea numărului de efective și eficientizarea economică a exploatațiilor. De asemenea, această schemă de minimis va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine.

Recomandări privind producerea și valorificarea laptelui de oaie

În prezent, un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producţia de lapte care este utilizat în exploataţii sau în unităţi specializate, cu precădere pentru obținerea brânzeturilor, mai ales telemea, caş, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, produse la care se realizează un randament foarte bun.

Caracteristicile laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină/lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg / 100 g, este bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă.

Laptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

• factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, configuraţia, forma şi dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactaţie;

• factori de mediu respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditatea excesivă pot provoca o diminuarea producției de lapte cu 5-30%;

• calitatea nutritivă a furajelor şi modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g proteină digestibilă, peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);

• asigurarea permanentă a apei potabile;

• condiţiile de zooigienă şi microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;

• igiena şi sistemul de muls;

• calitatea personalului îngrijitor;

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiţie esenţială pentru realizarea unui spor de efective şi implicit de produse animaliere scontate, cantitativ şi calitativ, este starea de sănătate a ovinelor, aceasta fiind o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populaţiei de bolile transmisibile de la animale la om, protecţia şi bunăstarea animalelor, asigurarea pieţei de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută şi salubre, activităţi care se desfăşoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităţilor ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret şi eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

• asigurarea bazei umane şi materiale necesare pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare de prevenire şi combatere a bolilor la animale;

• evaluarea şi monitorizarea exploataţiilor care deţin ovine, implementarea legislaţiei privind identificarea, înregistrarea şi mişcarea animalelor;

• supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice şi inspecţii la exploata­ţiile comerciale şi în exploataţiile nonprofesionale de la gospodăriile populaţiei;

• măsuri de supraveghere şi prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive şi curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;

• monitorizarea și certificarea circulaţiei ovinelor, a produselor și a subproduselor obținute de la acestea;

Realizarea acestor acţiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu poate fi eficientă decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociaţiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu stricteţe legislaţia din domeniu.

Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producţia primară sau produsele obţinute prin procesarea producţiei primare trebuie să obţină de la DSVSA judeţeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, care stabileşte: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare şi aria de distribuţie.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza şi controla respectarea normelor şi regulilor de igienă, trasabilitatea şi siguranţa alimentelor de către toţi crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează şi comercializează lapte şi produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătăţii publice.

În condiţiile în care crescătorii de ovine sunt înregistraţi la DSVSA judeţeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploataţie (stâna) sau independent şi implicit pentru vânzare cu amănuntul, aceştia pot să comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unităţii autorizate, în pieţe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, precum şi cu ocazia expoziţiilor, târgurilor sau a altor manifestări organizate de diferite autorităţi sau organizaţii profesionale în cadrul legal.

Cu referire la importanţa şi rolul crescătorilor de animale (de ovine în situaţia în discuţie) sunt multe aspecte de menţionat ținând cont de contextul social şi economic al acestei activități, fapt ce obligă autorităţile competente să acorde un sprijin real, concret, cu referire la funcţionarea asociaţilor pe specii de animale şi produs, facilităţi pentru amenajarea de puncte de sacrificare, unităţi de procesare a laptelui, a cărnii şi a subproduselor obţinute de la ovine, facilităţi pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni, în spaţiul intracomunitar şi în ţări terţe pentru comercializarea berbecuţilor şi a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiţionale), sprijin financiar etc.

Dr. Ioan PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 36-37

În curând vom avea centre de colectare a lânii

Ediția a 35-a a Târgului Mare de Primăvară de la Răcășdia, judeţul Caraş-Severin, a adunat peste 60 de producători și comercianți din această zonă a țării, dar și aproape 7.000 de vizitatori, cu produse tradiționale, cu ierbicide, pesticide, semințe, îngrășăminte, păsări, animale mari și mici etc.

Proprietarii celor mai frumoase exemplare au primit premii în bani de la Asociația Crescătorilor de Vaci din Răcășdia, unul dintre organizatorii manifestării, alături de Primăria și Consiliul local din localitate și Direcția Agricolă Caraș-Severin.

Prezent la acest eveniment, ministrul Daea a declarat după vizita efectuată: „Aceste târguri tradiţionale sunt excepționale din punctul meu de vedere, mai ales în aceste zone şi nu numai. Am stat de vorbă cu crescătorii de animale, de păsări, cu cei care produc în această zonă pe suprafeţe mici. Să aibă încredere în ceea ce am spus – subvențiile vor veni la timp şi ne dorim ca în continuare să colaborăm în aşa fel încât oamenii să fie satisfăcuţi de munca lor. Să găsească soluţii pentru valorificarea produselor, au un exemplu aici la Cooperativa Agricolă Prisăcarii – Hercules din Mehadia, unde au peste 11.000 de familii de albine şi stau acum în faţa unei oferte din Franţa pentru a valorifica producţia pe care o obţin. Le-am explicat şi crescătorilor de oi ce trebuie să facă, să-şi procure berbeci de rasă, care sunt cuprinşi în Registrul Genealogic, în aşa fel încât să aibă un berbec de rasă la 35 de oi, pentru a putea beneficia de sprijinul cu plata voluntar, care înseamnă un plus de subvenţie.“ În ceea ce priveşte valorificarea lânii, ministrul Daea a precizat: „În programul de guvernare avem şi acest obiectiv de a face în partea a doua a anului, pe baza fondului suveran de investiţii, centre de colectare în aşa fel încât să preluăm acest produs – lâna. Începând cu acest an şi continuând an de an vom dezvolta aceste centre de prelucrare şi valorificare a lânii. Eu nu mă joc cu vorbele şi nici cu cifrele… Cu ajutorul de minimis nu mai putem continua. Pentru pierderile de anul trecut nu avem un răspuns favorabil, îmi pare rău şi am regretul că nici pentru apicultori nu este.“

Text și foto Clement LUPU

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 32

Evaluarea noninvazivă a calității carcaselor la ovine și caprine prin metoda ecografică

Carnea de ovine și de caprine este cu precădere consumată de țările asiatice și câteva țări europene cu tradiție în creșterea acestora ca Spania, Franța, Anglia, Cehia, Grecia, Italia, dar și România. În țara noastră, de exemplu, capra este popular cunoscută ca vaca săracului, fiind ușor de întreținut în sistem tradițional de micii fermieri datorită puterii mari de adaptabilitate în condiții rustice, pe pășunile și izlazurile marginale, cu o bună rezistență la îmbolnăviri în clima secetoasă. Ovinele sunt crescute de două milenii pe aceste meleaguri, iar transhumanța încă se mai practică în zona Sibiului, Branului, Brașovului.

evaluare evaziva animale

Evaluarea calității cărnii la ovine și caprine în vederea atingerii atributelor genetice importante pentru selecție și reproducție se poate efectua prin utilizarea unei tehnologii noi, moderne, noninvazive, metoda cu ultrasunete sau ecografică. Această metodă este eficientă, rapidă și în conformitate cu noile reglementări europene care încurajează reducerea numărului de animale sacrificate în scop experimental, constituind o alternativă pentru clasificarea și aprecierea calității carcaselor la caprine și ovine. Metoda ecografia a fost utilizată pentru prima oară în România la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA Balotești, unde s-a efectuat un studiu comparativ între metoda clasică prin sacrificare și cea ecografică, măsurătorile fiind efectuate cu un ecograf Echo Blaster 64 echipat cu sonda LV 7.5 65/64, TELEMED ultrasound medical systems. În urma studiului s-au obținut corelații mari între măsurătorile pe carcasă și cele ecografice: cantitatea de carne din jigou a fost foarte strâns corelată cu suprafața ochiului de mușchi Longissimus Dorsi (0.90), cu profunzimea mușchiului LD (0.76) și perimetrul mușchiului LD (0.85). Imaginile au fost înregistrate și analizate cu un software Echo Wave II 1.32. Animalele pot fi analizate in vivo, fără a fi necesară sacrificarea lor în vederea obținerii de informații referitoare la cantitatea și calitatea producției de carne. Indivizii analizați sunt contenționați în poziție corectă, astfel încât coloana vertebrală să fie dreaptă. Măsurătoarea se efectuează în zona lombară, la nivelul mușchiului Longissimus Dorsi (LD), între a 3-a și a 4-a vertebră lombară și în dreptul celei de a 12-a coaste, situate perpendicular pe coloana vertebrală la 5 cm distanță de aceasta. Între cele două puncte de măsurare se află o pondere importantă a mușchiului LD, care ne oferă informații prețioase și exacte cu privire la cantitatea și calitatea cărnii în carcasă. Parametrii ecografici vizați sunt grosimea stratului de grăsime subcutanată, profunzimea mușchiului LD, suprafața ochiului de mușchi LD și perimetrul mușchiului LD. Aceste măsurători sunt înregistrate în timp real prin imaginea ecografică și de aceea putem spune că este o metodă rapidă și eficace de obținere a parametrilor ecografici. Se pot efectua de timpuriu în viața animalului, începând de la o vârstă fragedă după înțărcare. Astfel, putem lua rapid decizia de a selecționa sau nu indivizii analizați fără a mai aștepta o perioadă mai lungă de testare, care este costisitoare și presupune și sacrificarea animalelor. Metoda ecografică ne permite astfel selecția indivizilor valoroși, utilizarea lor la reproducție, transmițând calitățile superioare la descendenți.

Cristina LAZAR

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 36

Ovinele și cele mai frecvente boli parazitare ale acestora

Ovinele, indiferent de vârstă, pot fi infestate cu diferiți paraziți și de aceea, înainte de scoaterea lor la pășune, acestea trebuie deparazitate atât intern, cât și extern. Această acțiune este deosebit de importantă deoarece se evită contaminarea pășunilor cu paraziți de la animale și, în consecință, infestarea altor turme de oi. Prin deparazitarea animalelor se evită atât pierderile economice, cât și riscul îmbolnăvirii omului din cauza paraziților care se pot transmite de la animale la om. Totodată, este obligatorie dehelmintizarea câinilor, având în vedere rolul lor de gazde pentru unii paraziți, făcând parte din ciclul biologic al acestora. Astfel, prin consum de carne sau organe crude de la oi infestate cu paraziți, câinii vor transmite prin fecale ouă de paraziți atât la om, cât și la animale, îmbolnăvindu-le grav. Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine sunt: fascioloza, dicrocelioza, dictiocauloza, cenuroza, moniensioza, scabia și oestroza.

Fascioloza (gălbeaza mare sau gușa) este una dintre cele mai grave boli întâlnite la ovine atât sub aspectul mortalităților, cât și prin scăderea producțiilor. Boala este produsă de un parazit în formă de frunzuliță care se localizează în canalele biliare. Infestarea animalelor are loc în special la pășune, iar gazda intermediară este un melc de apă dulce. Semnele clinice sunt în funcție de anotimp și de gradul de infestație a oilor cu paraziți. Animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, lâna devine sfărâmicioasă și cade, apar edeme, în special la nivelul pleoapelor și submandibular (gușă). La oile gestante apar avorturi, iar mieii fătați sunt debili, nedezvoltați, iar cantitatea de lapte este redusă.

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este produsă de un vierme asemănător cu cel din fascioloză. În general, boala nu se manifestă clinic, dar în infestații masive animalele slăbesc și au o dezvoltare încetinită. De cele mai multe ori, gălbeaza mare coexistă cu gălbeaza mică, agravându-se reciproc.

Dictiocauloza (bronhopneumonia vierminoasă) este o parazitoză a aparatului respirator, cauzată de viermi geohelminți cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele traheobronșic. Infestarea animalelor se face în special la pășune mai ales vara, în anii ploioși. Boala se manifestă prin jetaj (curge nasul), respirație accelerată, tuse mai ales, dimineața sau în urma eforturilor. Uneori apar diaree și sete exagerată, animalele nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult.

Rombendazol 10 la sura Romvac

Moniensioza (panglica mieilor) este o parazitoză produsă de tenii care se localizează în intestin, mai frecvent la miei. Simptomele bolii constau în slăbirea avansată, anemie, colici, constipație și diaree, mieii devin tarați, rămân în urma turmei, fiind numiți de ciobani „toboșari“. Oile adulte pot fi parazitate fără să manifeste semne clinice, dar sunt purtătoare de paraziți și sursă de contaminare a pășunilor.

Cenuroza (căpiala) este produsă de larva unei tenii care parazitează ca adult în intestinul câinelui sau al altor carnivore. Câinele se contaminează cu parazitul prin consum de capete crude (creier) de la oi infestate, apoi transmite din nou parazitul animalelor, chiar și omului, prin intermediul fecalelor. Boala se manifestă în mod special la miei, la care se constată semne nervoase exprimate prin mișcări circulare, poziție înclinată a capului pe o parte sau pe spate, animalele se lovesc de obstacole, prezintă spasme și crize epileptiforme etc.

Măsurile de profilaxie ale acestor parazitoze constau în deparazitarea oilor cu două săptămâni înainte de scoaterea acestora la pășune, cu următoarele produse: suspensii buvabile de ROMBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMFENBENDAZOL, FASCIOCID; soluții injectabile de ROMIVERMECTIN sau ROMAVERMECTIN PLUS.

De asemenea, este obligatorie deparazitarea in­ternă a câinilor din gospodărie, cel puțin trimestrial, cu PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER sau TOTAL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar,
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 26

Subvenții în zootehnie Ajutorul Național Tranzitoriu și sprijinul cuplat pentru ovine și caprine

Creșterea oilor și a caprelor reprezintă un segment important al zootehniei românești. Fie și numai din acest motiv, fermierii care lucrează în această ramură nu puteau fi exceptați de la sprijinul acordat pentru desfășurarea activității.

Ajutorul Național Tranzitoriu

Conform Ordinului MADR nr. 619/2015 cu modificările şi completările ulterioare, Ajutorul Național Tranzitoriu (ANTZ) se acordă numai fermierilor crescători de animale înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare.

ANTZ pentru această schemă se acordă fermierilor crescători de ovine/caprine, pentru femelele de ovine şi/sau femelele de caprine identificate conform legislaţiei în domeniu care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) efectivul din exploataţia înregistrată în RNE să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului în care se depune cererea unică de plată;

b) la data solicitării ANTZ efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită ANTZ să fie înscris în RNE;

c) efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită ANTZ să fie menţinut în exploataţia/ exploataţiile cu cod ANSVSA menţionate în cerere pe perioada de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată;

d) să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat.

Sunt eligibile la plată inclusiv femelele de ovine şi/sau femelele de caprine care în perioada celor 100 de zile au intrat, respectiv au ieşit din exploataţiile deţinute de acelaşi beneficiar sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat.

Sprijin cuplat pentru ovine

Sprijinul cuplat (SCZ) pentru ovine poate fi solicitat de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 150 şi 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană definită în „Lista zonelor eligibile M10, M11, M13“ a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, unde minimul de capete pentru care se poate acorda SCZ scade la 60.

În plus, crescătorii mai trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;

b) animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 8 ani la femele, respectiv 6 ani la berbeci, la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări;

c) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data-limită de depunere a cererii unice de plată

d) să deţină registrul individual al exploataţiei completat

e) animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionată/menţionate în cerere;

f) berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei;

g) efectivul de femele ovine înscrise în registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase la 35 de femele ovine;

h) efectivul de femele ovine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine.

Solicitanţii cu un efectiv mai mare de 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci bene­ficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci.

Crescătorii trebuie să prezinte documen­tele care atestă că sunt fermieri activi.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile au intrat sau au ieşit din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar sau din exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat.

Sprijin cuplat și pentru capre

SCZ pentru creşterea caprinelor se acordă fer­mierilor activi care îndeplinesc cumulativ urmă­toarele condiţii:

a) solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 50 şi maximum 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ;

b) solicitanţii cu un efectiv mai mare de 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete de femele caprine şi/sau ţapi de reproducţie;

c) femelele caprine şi/sau ţapii de reproducţie din exploataţie cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 8 ani femelele şi, respectiv, 6 ani ţapii de reproducţie, la data-limită de depunere a cererii;

d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere.

e) să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat;

f) femelele caprine şi/sau ţapii de reproducţie pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute/menţinuţi, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionată/menţionate în cerere;

g) ţapii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei;

g1) efectivul de femele caprine înscrise în registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un ţap înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase la 35 de femele caprine;

g2) efectivul de femele caprine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un ţap cu certificat de origine la 35 de femele caprine.

Ca și în cazul ovinelor, solicitantul trebuie să prezinte și documente care atestă că este fermier activ.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile au intrat sau au ieşit din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar sau din cele în care au fost transferate temporar pentru păşunat.

Documente specifice pentru ovine și caprine

Documentele specifice pentru acordarea SCZ pentru ovine, respectiv caprine, sunt cele care atestă îndeplinirea condițiilor de acordare. Concret, este vorba despre:

a) adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/ţapilor/oilor/caprelor, pentru care se solicită SCZ, în registrul genealogic al rasei şi respectarea raportului de maximum 35 de femele ovine/ caprine la un berbec/ţap, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie judeţene.

b) adeverinţa eliberată de oficiul pentru zootehnie judeţean, prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic la un berbec/ţap cu certificat de origine.

Termenul de depunere a Registrului genealogic este 1 septembrie 2017, iar termenul de înscriere a ovinelor în registru este 1 septembrie 2017. Condițiile de eligibilitate trebuie îndeplinite la data limită, 15 mai 2017, fără penalități. Sursa de finanțare pentru ANTZ este bugetul național, iar pentru SCZ este Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 34-36

România reia exportul de ovine și bovine către Israel

Începând cu data de 28 martie 2017, România va relua exportul de ovine și bovine către Israel, conform unui comunicat de presă transmis de ANSVSA.

Această decizie este urmarea măsurilor ferme întreprinse rapid de ANSVSA pentru a redeschide exportul și a minimiza efectele economice negative generate de impunerea restricțiilor. Concret, președintele ANSVSA a convocat, în data de 2 martie, un grup de specialiști ai Autorității, împreună cu care a stabilit un plan de măsuri prin care să se remedieze cât mai curând neconformitățile semnalate de autoritățile israeliene, dar care să ofere și garanția respectării și menținerii cerințelor și standardelor solicitate de importatori.

Acest plan de măsuri a fost prezentat părții israeliene de către președintele instituției, dr. Geronimo Brănescu, care, alături de o delegație de specialiști, s-a deplasat în Israel pentru a informa despre acțiunile care au fost demarate în regim de urgență, pentru a debloca, în cel mai scurt timp, exportul de ovine și bovine din România.

Demararea și implementarea tuturor acestor măsuri a fost supervizată și verificată personal, de către președintele Autorității, dr. Geronimo Brănescu.

Scandal de-adevăratelea sau întreținut artificial la Stațiunea Popăuți?

Răchiți, Botoșani, o comună suburbie a municipiului reședință de județ. Sau, mai degrabă, după aspirațiile ultimilor ani, o structură administrativă a Zonei Metropolitane Botoșani, situată la 4 km și 5 minute de mers cu mașina de oraș, cu o dezvoltare corespunzătoare a infrastructurii. Cândva, localitatea se chema Popăuți, nume pe care l-a împrumutat și mănăstirea cu același nume din Botoșani. Acesta a fost păstrat și de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor, unica unitate din țară care se ocupă de cercetarea rasei de ovine Karakul. De fapt, despre aceasta din urmă vom scrie astăzi, fiindcă acolo s-au petrecut multe lucruri bune – cândva și multe lucruri mai puțin bune și neplăcute – astăzi.

Ca să ne dăm seama despre ce este vorba, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți (SCDCOC) este cea care, în perioada 1948-1988, a creat rasa de oi Karakul românesc sau Karakul de Botoșani. Discutăm deci despre 40 de ani de cercetare până la omologarea rasei și alți 28 de ani de obținere a altor linii (sur, alb). 68 de ani pe care azi s-ar putea să-i aruncăm pe fereastră! Sau poate nu? Karakulul românesc era o rasă scumpă (la propriu), căutată pentru calita­tea pielicelelor de miei și pentru producția de lapte, rezultată prin încrucișarea dintre Țurcana neagră ori brumărie și Karakulul negru sau brumăriu adus deunăzi vreme din Germania și URSS. Mai ales pielicelele (negre, brumării sau comor) erau căutate pentru calitatea lânii (buclată) și, din câte vă amintiți, erau frecvent folosite în industria confecțiilor (paltoane, haine, căciuli, mănuși). Astăzi, e drept, nu mai sunt solicitate în industria autohtonă, poate pentru că n-o mai avem, ci în cea din afară. Atât cât mai sunt solicitate. Fiindcă directorul stațiunii ne spunea că nu mai întreabă nimeni de ele!

O unitate de elită redusă la 10-12% din patrimoniul de altădată

SCDCOC Popăuți a fost înființată în anul 1909, din Ordinul Ministerului Agriculturii și Domeniilor Statului, profilul inițial fiind creșterea taurilor de rasă pentru ameliorarea varietății moldovenești a rasei de vaci Sură de stepă. Prin anii 1940 și-a schimbat destinația odată cu noua misiune de a obține rasa de oi Karakul românesc sau de Botoșani. La începutul anului 1990, unitatea avea în jur de 10.000 ha și un efectiv de 17.000 capete oi. În 2014, cifre care se păstrează cu aproximație și astăzi, SCDCOC mai avea 1.163 ha, 1.100 capete de femele adulte ovine din rasa Karakul de Botoșani, 150 capete de femele adulte caprine, 750 capete de tineret ovin și caprin. În 27 de ani deci s-au pierdut aproape 9.000 ha și 15.000 de capete de animale. Rețineți aspectul: nu oricare animale, ci de rasă! Pe lângă activi­ta­tea pură de cercetare dedicată în totalitate Karakului de Botoșani, unitatea lucrează și pe linia ameliorării pajiștilor naturale și organi­zării unor pajiști cultivate, cu o compoziție floristică adecvată zonei și a exploatării prin pășunat cu ovinele. Dispune, de asemenea, de un sector de producție, organizat în ferme zootehnice și vegetale, ce asigură necesarul de material genetic (reproducători și material seminal) și semințe de categorii biologice superioare pentru zona de N-E a Moldovei. Ca toate stațiunile din țară, SCDCOC Popăuți a trecut în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ (ASAS), legislația prevăzând un regim de funcționare care a condus, ca mai peste tot, la mari probleme ce țin de subfinanțare și la acumularea unor datorii importante. Au fost perioade în care angajații nu și-au primit leafa cu lunile! Unitatea, se cunoaște acest aspect, se autofinanțează și n-a primit un leu subvenție de la stat de zeci de ani. Singurii bani care au venit sunt pe proiectele sectoriale, în cadrul unui program gestionat inițial de ASAS și mai apoi de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Tentativă eșuată de a lăsa stațiunea fără teren

De parcă nu erau de ajuns aceste probleme (pierderea efectivului, a terenurilor, subfinanțarea, datorii istorice la bugetul statului, acumulate în timp, adică până prin 2014, de 1,35 milioane de lei, aspect care limitează posibilitatea accesării fondurilor europene), SCDCOC Popăuți se confruntă și cu un scandal intern, dus inclusiv la Direcția Națională Anticorupție, între conducerile succesive și o parte a salariaților (inclusiv cercetători), scandal purtat și înspre Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“. Dar până a vorbi despre scandalul intern trebuie să mai amintim două lucruri:

• în 2014 a existat propunerea (nu știm limpede ce interese sunt acolo și cine a venit cu o astfel de idee. Se vehiculează că ar fi fost vorba despre conducerile politice de atunci ale CJ Botoșani) ca suprafața stațiunii (1163,02 ha) să treacă din domeniul public al statului și administrarea ASAS, prin SCDCOC Popăuți, în domeniul public al județului Botoșani și administrarea Consiliului Județean Botoșani. Comisiile de specialitate de la Camera Deputaților au dat aviz negativ și au propus plenului să respingă proiectul. Salariații stațiunii s-au opus cât de tare au putut ei acestei tentative și, până la urmă, transferul terenului a fost zădărnicit;

• tot în 2014, SCDCOC reclama faptul că nu poate recu­pera 147 ha deținute abuziv de o firmă. Firma a câștigat un pro­ces cu stațiunea pentru că ar fi avut un contract de concesiune, cu trei acte adiționale, încheiat cu una dintre conducerile anterioare ale unității de cercetare. Directorul de astăzi, dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan, ne declara că instanța de fapt a constatat că toate variantele de contracte, inclusiv cel de 10 ani, au expirat înainte de pronunțarea sentinței, respectiv din 2013, iar stațiunea a trecut la evacuarea forțată a firmei de pe terenurile unde a amenajat inclusiv niște construcții. Evacuarea se tranșează, chiar în clipa în care scriem, în instanță.

Acuzații grele la adresa conducerii

Revenind la scandalul intern, acum sunt alte plângeri la instituțiile de control. Unii salariați spun că fostul director drd. ing. Ionică Nechifor, susținut de conducerea ASAS, dar și de structurile politice din Botoșani, s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că ar fi deținut o afacere cu profil de activitate similar cu cel al stațiunii (n.n. – starea de incompatibilitate a fost pronunțată în mai 2015, atunci când s-a organizat primul concurs pentru postul de director). Aceștia îl contestă și pe noul director, dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan. Iată ce se spune într-o scrisoare semnată de mai mulți angajați, adresată organelor de anchetă: „Faptele pe care vi le relatăm în acest memoriu îl vizează pe noul director al SCDCOC Popăuți – Botoșani, Atanasiu Traian Ștefan, din Iași, care ar fi lucrat la stațiunea din Bacău, numit în această funcție pe data de 26 octombrie 2015, în urma unui concurs trucat, organizat cu aranjamente de către Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), pe data de 9 octombrie 2015, aranjamente făcute de către președintele ASAS, Sin Gheorghe(...), și de către președintele Secției de Zootehnie a ASAS, Simionescu Dumitru (...) După știrea noastră, Atanasiu a fost numit, în mod nelegal, director la Popăuți pentru că și el, ca și Nechifor în 2013, se află în stare de incompatibilitate și în conflict de interese. Ca și Nechifor, el deține o firmă particulară care are legătură cu profilul de activitate a Stațiunii Popăuți.“ Salariații mai spun că ASAS ar intenționa să desființeze stațiunea, să ducă matca de Karakul la Bacău, iar lor să le fie contractele de muncă desfăcute. Dr. ing. Gheorghe Hrincă, cercetător-biolog gradul I, distins recent cu Premiul Academiei de Științe Agricole și Silvice, cu care noi am discutat telefonic, spunea că stațiunea „a intrat pe mâini rele“, că „patrimoniul genetic este pe cale de a fi pierdut“, că sunt intenții clare ca ea să fie desființată, că echipele manageriale nu au făcut altceva decât să ducă în sapă de lemn unitatea, dar mai ales rezultatul cercetărilor de aproape 70 de ani. Și, atenție!, domnia sa spune că specialiștii au fost efectiv siliți să plece: „Am fost nouă cercetători. Cum a venit Nechifor, cum au plecat. Oamenii aceștia, cu președintele ASAS în frunte, ruinează stațiunea. Eu lucrez aici de 38 de ani, avem niște creații biologice, avem varietăți de culoare, linii, dar ei au adus alt material reproducător, ce să mai discutăm, noi acum nu mai avem rasa ca atare, a fost distrusă! Fiecare trage de patrimoniul unității, de terenuri, sunt interese care-mi scapă.“

Directorul respinge absolut tot ce i se pune în cârcă

Am avut un dialog și cu directorul dr. ing. Atanasiu Traian Ștefan, care a ținut să precizeze dintr-un început că este director de aproape 15 luni, mai precis din octombrie 2015. Ca urmare, n-ar fi corect să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat înainte în stațiune. Sub aspectul suprafețelor, domnia sa spunea că, în comparație cu alte unități din țară, SCDCOC Popăuți stă chiar bine, cu 1.163 ha. Probleme a găsit o mulțime: de exemplu, unitatea nu a fost reorganizată conform Legii nr. 45, care ar permite finanțarea de la bugetul statului ori accesarea proiectelor europene, procedurile fiind în curs de desfășurare abia acum; datoriile acumulate în timp, la bugetul statului, nu au fost anulate, s-au mai plătit o parte dintre ele, dar între timp s-au mai adăugat și altele; cele două proiecte sectoriale, unul condus de domnia sa și altul de colegul Hrincă, s-au diminuat ca valoare, din cauza unor întârzieri la depunerea unor documente; întreaga infrastructură este veche și ar trebui înlocuită (de exemplu, o avarie la conducta de apă a făcut ca aprovizionarea să fie făcută din exterior) etc. I-am solicitat șefului SCDCOC să răspundă punctual la acuzațiile colegilor săi:

1. Există starea de incompatibilitate?

– Am o întreprindere Individuală cu două obiecte de activitate. La cel care avea tangență cu activitatea stațiunii-cercetare, creșterea ovinelor și caprinelor – am renunțat prin notariat înainte de a ajunge director. Am rămas doar cu consultanța, dar de când sunt director n-am desfășurat nicio consultanță, că n-am avut timp. Dar eu nici măcar n-am ascuns că am firmă.

2. Este adevărată intenția dvs. și a ASAS de a închide SCDCOC?

– Nici vorbă! Eu nu știu de așa ceva. Dimpotrivă, dl Sin este cel care ține foarte mult ca unitatea să fie menținută, să existe, dat fiind istoricul său și unicitatea stațiunii la nivel național.

3. Dvs. cu fostul director inițiați acțiuni care fac concurență stațiunii?

– În ceea ce mă privește, nu.

4. Doriți să mutați Karakulul la Bacău?

– Exclus!

5. Ce anume faceți, din moment ce se spune că distrugeți stațiunea?

– Eu zic că mă lupt să mențin totul la linia de plutire. Și mă străduiesc să corectez ceea ce a fost în neregulă. Credeți că din cauză că aș vrea să distrug stațiunea am produs, în 2016, cereale cât să nu mai fie nevoie să cumpărăm, în comparație cu anii trecuți, când stațiunea dădea o grămadă de bani pe porumb? Dimpotrivă, sper să aducem finanțări, proiecte, să reconfigurăm și să modernizăm unitatea. Pe urmă, și eu sunt cercetător și țin la fel de mult la ce s-a făcut și facem încă pentru rasa Karakul. Dar vă spun ce nu ne face nouă bine, exact această tensiune, exact aceste veșnice reclamații; în loc să ne ocupăm de ferme, de stațiunea în sine, ne pierdem vremea pe drumuri și de dat explicații. Și vă mai spun un aspect. Eu, din nefericire, sunt bolnav, am obezitate. Aș avea nevoie să-mi văd de sănătate, să am liniște. Or, de când sunt director, m-am mutat la stațiune, într-un birou, nu știu dacă, însumat, am mers acasă 30 de zile într-un an și patru luni. Asta spune ceva. Și numai de liniște n-am parte, o dată din cauza problemelor dificile, presante de management ale unității, a doua oară din cauza atmosferei create de unii oameni, în mod special de domnul Hrincă“.

Despre alte acuzații nu dorim să discutăm, fiindcă revista noastră păstrează o anumită ținută.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 38-41

ANTRAXUL

Antraxul (cărbune, dalac, buba neagră) este o boală infecțioasă care se transmite de la animale la om, fiind o zoonoză deosebit de gravă. Incidența acesteia este legată de frecvenţa îmbolnăvirilor la animale. Boala este produsă de o bacterie (Bacillus anthracis) care rezistă în mediul exterior, timp îndelungat, sub formă de spori. Sunt receptive majoritatea speciilor de mamifere domestice şi sălbatice, cele mai sensibile fiind ovinele şi caprinele urmate de taurine, cabaline, bubaline şi alte ierbivore. Porcinele şi carnasierele sunt mai puţin sensibile. La păsări, antraxul apare extrem de rar.

Sursele de infecţie sunt animalele bolnave care elimină, prin toate secreţiile şi excreţiile, germeni sub formă vegetativă care se transformă în spori, în contact cu aerul. Sporii sunt răspândiţi pe păşune, furaje, apă, iar prin intermediul vântului și apelor de suprafață sau freatice pot difuza pe suprafețe întinse.

Prin deschiderea cadavrelor sau sacrificarea animalelor bolnave se răspândește un număr mare de germeni în mediul exterior, care în contact cu aerul sporulează şi rezistă un timp îndelungat.

Toate produsele provenite de la animalele cu antrax (carne, piei, păr, lapte, lână) conţin cantităţi mari de spori, fiind surse de infecţie importante în special pentru om.

Contaminarea animalelor are loc fie pe cale digestivă, prin ingerarea sporilor odată cu furajele sau apa, fie pe cale respiratorie, prin inhalarea prafului contaminat cu spori, fiind posibilă însă şi contaminarea transcutanată prin diferitele leziuni ale pielii.

Contaminarea omului se realizează odată cu manipularea animalelor bolnave, a produselor provenite de la acestea, a cadavrelor şi, mai rar, prin consumul de carne.

Infecția cutanată este forma cea mai frecvent întâlnită la om și este localizată, în general, pe mâini și față sub forma unei pustule (buba neagră). Contaminarea se face mai rar și pe cale respiratorie (antraxul pulmonar sau boala scărmănătorilor de lână).

carboromvacSemnele clinice ale bolii nu diferă prea mult de la o specie la alta, dar există unele particularități privind durata şi gravitatea bolii. Astfel, la ovine şi caprine boala este extrem de rapidă, animalele devin brusc agitate, cu respiraţie grea, prezintă tremurături musculare, secreţii mucosangvinolente sau hemoragice la nivelul orificiilor nazale sau anale. Animalele mor în câteva minute sau ore. La bovine sunt aceleaşi semne, dar cu durată mai mare. Acestea prezintă febră, lipsa poftei de mâncare, colici, lipsa rumegării, diaree sangvinolentă, urinare cu sânge, cord accelerat, pocnitor, pulsul slab, filiform. Moartea este precedată de hipotermie şi de convulsii. La cabaline simptomele sunt de ordin general: febră, respiraţie accelerată, cordul bate puternic, iar animalul nu consumă alimente.

Cadavrele animalelor cu antrax se baloneză imediat, iar la nivelul cavităţilor naturale (nazală, bucală, anală) apar scurgeri sangvinolente, acestea fiind primele indicii ale antraxului.

Diagnosticul se suspicionează pe baza manifestărilor clinice şi pe aspectul cadavrului. Diagnosticul de certitudine se stabileşte prin examen de laborator.

Profilaxia

Cea mai importantă măsură în profilaxia antraxului este vaccinarea cu CARBOROMVAC, care a demonstrat o mare eficienţă profilactică, preîntâmpinând apariţia bolii la animalele vaccinate.

Așadar, vaccinarea anticărbunoasă la bovine, ovine, caprine şi cabaline este una dintre măsu­rile de prevenție absolut necesare în sezonul de primăvară sau în cazuri de necesitate.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 26

Awassi, rasa pentru lapte recomandată fermelor de șes

Tot mai mulți fermieri din țara noastră optează pentru creșterea ovinelor pentru lapte, iar în prezent există numeroase rase dintre care pot alege pentru a-și asigura producția zilnică scontată. Una dintre acestea este Awassi, o rasă care, deși este recomandată și pentru carne, producția de lapte de aproximativ 300 de litri în 250 de zile de lactație face ca acesta să fie principalul motiv pentru care ovinele se regăsesc și în fermele de la noi.

Istoric și specific

Awassi este una dintre cele mai vechi rase de ovine, iar astăzi se regăsește cu precădere în țări precum Israel, Siria, Iordania, Iran, Irak și Arabia Saudită, dar și în Europa în țările din bazinul Mării Mediterane - Spania, Franța, Italia, Grecia sau Albania. În țara noastră este întâlnită în special în fermele din zona de câmpie deoarece nu tolerează clima rece și umedă.

Ovinele Awassi s-au format într-o perioadă mai lungă, în zonele de semideșert, motiv pentru care se adaptează foarte bine în ariile în care climatul este mai secetos. Corpul oilor este îngust și lung, coada lată, iar la baza ei are o cantitate de grăsime ce poate atinge câteva kilograme, asemeni rasei Karakul. Capul este îngust și lunguieț, iar urechile sunt mari și atârnă, iar berbecii au coarnele bine dezvoltate. Greutatea femelelor este cuprinsă între 55-65 kg, iar a berbecilor poate ajunge și la 110 kg. Lâna este groasă, dar neuniformă, dispusă în șuvițe de 36-38 microni, iar culorile pot varia de la alb la nuanțe de maro și chiar negru. Deoarece corpul nu este uniform acoperit cu lână, cantitatea obținută la tundere este de aproximativ 2 kg la oi și 3 kg la berbeci.

awasi oi a

Producția medie de lapte obținută este de 200-300 litri în 200-250 zile de lactație și are coeficientul de grăsime cuprins între 5,5-6,5%. În țara de origine, Israel, la ovinele obținute prin selecție controlată și care beneficiază de pășuni îngrijite s-au înregistrat și producții de peste 500 de litri, iar recordul a depășit 1.000 de litri.

S-a constat faptul că rasa dispune de caracteristici fiziologice puternice, deci rezistența la boli și paraziți este una ridicată. Chiar și în condițiile unor deplasări pe distanțe lungi între pășuni, ovinele s-au dovedit a nu prezenta probleme speciale. Se adaptează ușor în alte medii de creștere, însă singura condiție de care au nevoie pentru o bună dezvoltare și apoi o bună producție de lapte este temperatura, care nu trebuie să fie prea scăzută. De asemenea, fiind o rasă ce provine din zone cu temperaturi mai ridicate, Awassi valorifică foarte bine și pășunile mai uscate, cum de multe ori, din cauza secetei, s-au constat a fi și în zonele de câmpie din țara noastră. Astfel, datorită potențialului ridicat de producere a laptelui chiar și în condiții dificile, ovinele au fost adesea selecționate pentru încrucișări cu rase asiatice, europene sau afri­cane, motiv pentru care a devenit a doua cea mai cunoscută rasă de oi de lapte după Friesian de Est sau Friză.

Încrucișare cu rase autohtone

În țara noastră, ovinele Awassi au fost importate în special pentru realizarea de hibrizi cu rasele locale, iar procesele de încrucișare s-au desfășurat în special în stațiunile de creștere a ovinelor de la Bacău și Rușețu. În toate variantele s-a constat o creștere semnificativă a producției de lapte, iar cei mai reușiți hibrizi au fost obținuți în urma încrucișărilor cu rasele Țigaie, Merinos de Transilvania sau Țurcană Albă.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 38

„Există interese ca oierii să dispară din România“

Interviu cu Ştefana Constanţa, secretar general al Federaţiei Oierilor de Munte din România şi preşedinte al Asociaţiei Agricole Ţara Loviştei din Făgăraş.

Locul trei în Europa la numărul de ovine şi... probleme

– O doamnă cu două funcţii de conducere. Este foarte important că o femeie a ajuns lider al ciobanilor.

– O femeie despre care se spune uneori că este aprigă, pentru că insistă ca problemele oierilor să fie rezolvate. Este frumoasă viaţa de cioban, dar în ultimul an parcă toată lumea vrea să ne dea în cap şi să înjumătăţească numărul oilor din România. Care sunt motivele pentru care se vrea acest lucru nu ştiu. Probabil pentru că România este pe locul trei în Europa ca număr de oi. Tocmai de aceea ar trebui ca oierii să trăiască foarte bine şi să aibă nişte venituri nemaipo­menite. Dar nu se întâmplă aşa. Şi să vă spun de ce. Spre exemplu, noi producem carnea de miel cu 10 lei, dar o vindem cu 6 lei. În ultimul timp, din cauza faptului că preţul mieilor nu se mai plăteşte la încărcarea în camion au proliferat hoţii. Oamenii îşi dau animalele, dar nu mai primesc plata pentru ele. Sunt sute de oieri în toată ţara care încă au de încasat bani. Vă spun că anul trecut au fost cazuri când ciobani s-au sinucis pentru că nu şi-au mai primit banii. Presiunea a fost foarte mare şi la asta s-a adăugat faptul că anul 2016 a fost dezastruos. Subvenţiile nu s-au dat la timp, mieii nu s-au vândut. La un moment dat se ajunge la disperare, îţi ajunge cuţitul la os.

„Cineva încearcă să obţină supremaţia“

– Sunt probleme care ar putea fi rezolvate dacă ar exista o punte între oieri şi autorităţi.

– Vă dau un exemplu. O lege care se dă la nivel central este interpretată altfel în fiecare judeţ de către autorităţile locale. De aici întârzieri şi greşeli. Plus că legile nu sunt făcute întotdeauna în interesul nostru. Ar trebui să fie un consiliu consultativ nu numai la nivel de Parlament şi comisii de agricultură, ci chiar la nivel de preşedinţie pentru ca atunci când se promulgă legile să fim întrebaţi, pentru că se strecoară greşeli cum s-a întâmplat la Legea vânătorii. În 2015 am fost toţi oierii în Bucureşti şi ni s-au promis multe, dar nu s-a făcut nimic. Suntem în aceeaşi situaţie. Ştiţi de ce? În primul rând Legea vânătorii încalcă Constituţia României pentru că trece peste cel mai sfânt drept al nostru, acela al proprietăţii. Vine fondul cinegetic până în curtea casei noastre. Îmi povestea un cioban care se ocupă şi de cultivarea legumelor că au intrat vânătorii şi i-au călcat în picioare cultura. Nu se poate aşa ceva. Se lucrează în dispreţ faţă de fermierul român. Eu înţeleg că vânătoarea este o pasiune, un sport, dar oieritul este o tradiţie milenară. Deci cum este posibil să se spună că după 6 decembrie nu mai trebuie să scoatem animalele din adăposturi până aproape de Sf. Gheorghe ca să nu stresăm fauna sălbatică? Spre exemplu, dacă am în grădina mea iepuri, nu mai am voie să îmi culeg roadele ca să nu îi stresez? Cineva încearcă să obţină supremaţia, să ajungem să cerem voie să ieşim pe proprietatea noastră.

„Gulerele albe“ şi subvenţiile

– Se poate găsi o cale de compromis sau o rezolvare a acestei situaţii?

– La Legea vânătorii nu este vorba doar despre faptul că lupii şi urşii fac prăpăd în turmele noastre, iar mistreţii distrug sute de hectare de teren, ci şi că aceste pagube nu sunt plătite de nimeni. Am făcut nenumărate intervenţii, am solicitat ca despăgubirile să fie reale, iar Ministerul Mediului să dea banii în maximum 30 de zile şi să şi-i recupereze ulterior de la vânători. Pentru că aceştia, în loc să folosească banii pentru a hrăni animalele sălbatice, astfel încât să nu mai atace gospodăriile, se războiesc cu câinii ciobanilor şi îi împuşcă. Am impresia că prin această lege se urmăreşte ca ciobanii să dispară. Pentru că ei sunt şi paznicii munţilor şi văd multe lucruri care nu sunt la locul lor. Au început să vadă că habitatele animalelor sălbatice sunt distruse de cei care taie pădurile la ras. Noi mergem în munte ca să facem controlul oficial la ovine şi trecem prin păduri. Atât cât mai sunt. Şi vă spun, plâng de fiecare dată. Este bătaie de joc şi nu ştiu cine va fi în stare să îi stopeze. Dacă nu se vor opri, România o să ajungă deşert. Probabil că de asta trebuie să dispară şi oierii. Plus că ciobanii iau păşunile. Şi de ce să nu fie „gulerele albe“ sau „băieţii deştepţi“ cei care iau subvenţiile, nu? Pe ei nu îi interesează oieritul, dar vor miliardele pentru păşuni.

• Din nefericire, 30% dintre medicii veterinari concesionari, să nu zic mai mult, îşi bat joc de oieri şi munca lor. Pentru că fermierii nu au avut dreptul să aleagă medicul cu care voiau să colaboreze, degeaba protestează în cazul în care acesta nu face lucrările aşa cum ar trebui. Vă spun, unii sunt în stare să te scoată afară pe uşă dacă le ceri o chitanţă. Dar eşti legat de ei, nu ai ce face. Fără avizul medicilor veterinari oierii nu pot vinde şi nu pot lua subvenţii, pentru că depind de formularele lor. Am discutat și la ANSVSA şi cu preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari ca de anul acesta să ne putem alege medicul veterinar, pentru că o conlucrare bună între el şi fermier înseamnă siguranţa sănătăţii animalelor şi, implicit, siguranţa produselor pe care le consumăm.

• Relaţia liderilor ciobanilor cu autorităţile române este aparent de comunicare. Părerea mea este însă că nu-i pasă nimănui de soarta noastră. Ne ducem de zece ori cu o problemă până se rezolvă. Şi în primăvara 2016 am avut multe probleme. Vă dau un singur exemplu. Vor fi zeci de asociaţii care nu îşi vor lua banii de la APIA, şi nu din vina lor, ci pentru că personalul din DSV-uri sau medicii conce­sionari nu şi-au făcut datoria de a trece animalele pe Ro-ul păşunii. O condiţie pe care am fost obligaţi să o îndeplinim ca să fim consideraţi fermieri activi, aşa cum se cere în Uniunea Europeană. Pentru că medicii veterinari au uitat să treacă animalele pe Ro-ul păşunii, vor fi sancţiuni multianuale nu numai pentru asociaţii, ci şi pentru membrii lor. Vă spun, oierii vor fi puşi în situaţia să vândă tot ce au şi tot nu vor putea plăti penalizările impuse.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 32-33

Abonează-te la acest feed RSS