Adama 04 mai 2020
update 3 Jul 2020

Cestodozele, boli parazitare periculoase la erbivore

Cestodozele sunt boli parazitare produse de viermi plați și segmentați, de culoare albă, în formă de panglică, care evoluează la rumegătoare şi cabaline, având caracter sezonier.

Aceşti viermi, în stadiul adult, parazitează intestinul subţire al animalelor. Animalele parazitate elimină, odată cu fecalele, ouă sau segmente de cestod care conţin ouă. Acestea se răspândesc pe păşune, de unde vor fi consumate de către acarienii de păşune, adică de către insecte de mici dimensiuni, care trăiesc pe păşuni umede. Aceste ouă de paraziți sunt foarte rezistente la temperaturi ridicate şi la îngheţ. Insectele, fiind coprofage, se hrănesc cu materii fecale, iar în organismul acestora ouăle parazitului vor evolua în larve infestante.

Contaminarea animalelor are loc la păşune, începând cu luna martie până toamna târziu, prin ingerarea odată cu iarba a acarienilor contaminaţi cu forme larvare ale parazitului. De asemenea, contaminarea poate avea loc şi la grajd, când se administrează fân proaspăt cosit de pe terenuri umede.

În corpul unui singur animal pot fi întâlniți mai mulți paraziți care formează adevărate ghemuri ce pot bloca intestinul. Aceşti viermi pot provoca, de asemenea, iritaţii ale mucoasei intestinale. În plus, au acţiune toxică asupra organismului deoarece eliberează o cantitate mare de toxine în organism, care acţionează asupra sistemului nervos al animalului. Mai mult, paraziţii produc dereglări ale metabolismului deoarece cantităţi mari de substanţe nutritive şi vitamine sunt consumate de aceştia.

Cestodozele cailor

Cestodozele cailor sunt boli produse de paraziṭi din fam. Anoplocephalidae – Anoplocephala magna, ce parazitează tineretul cabalin.

În cazul infestărilor masive, ṣi mai ales când animalele sunt slăbite, se pot observa o ușoară anemie ṣi tulburări digestive. Deoarece semnele clinice nu sunt concludente, diagnosticul se poate stabili pe baza unui examen parazitologic. Prognosticul este, de obicei, favorabil. Pentru a evita neplăcerile produse de paraziṭii intestinali, se recomandă deparazitarea cailor folosind produsul ECVIROM sau ECVIROM I.

Cestodozele rumegătoarelor mici

Cea mai importantă cestodoză se întâlneşte la tineretul ovin, iar boala se mai numeşte „panglica mieilor“ sau moniezioză, fiind produsă în general de parazitul Moniezia expansa. Frecvenţa cea mai mare se întâlneşte la miei şi iezi cu vârste de până la 1 an.

Simptomele apar în cazul parazitării intense şi se exprimă prin: anemie lentă, paliditatea mucoaselor ochilor, buzelor și gingiilor, diaree cu fecale negricioase, alternând cu constipaţie, abdomen balonat, colici, mers nesigur și dezechilibrat. Mieii care prezintă aceste simptome sunt denumiţi de ciobani „toboşari“.

Oile adulte nu manifestă semne clinice, chiar dacă sunt parazitate.

Diagnosticul se pune pe semnele clinice de slăbire avansată, balonarea abdomenului, pe prezenţa fragmentelor de parazit în fecale şi se confirmă prin metode de laborator.

Profilaxia şi tratamentul se bazează pe deparazitarea animalelor de 2 ori pe an, primăvara – cu două săptămâni înainte de ieşirea la păşunat şi toamna – după 2-3 săptămâni de la intrarea în stabulaţie, folosind următoarele produse: ROMBENDAZOL 2,5%, ROMBENDAZOL 10 % sau ROMFENBENDAZOL.

De asemenea, se recomandă tratament adjuvant cu produsele: Multivitarom, Vitamina AD3 E, Vitamina B1 + B6 şi Vitamina C.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

RombendazolRomfenbendazol

Actinomicoza, boală cu etiologie bacteriană des întâlnită la rumegătoare

Actinomicoza este o afecţiune cronică de natură infecţioasă, dar necontagioasă, produsă de germeni din genul Actinomyces, întâlnită la mai multe specii de animale domestice şi sălbatice, dar mai frecvent la ierbivore (vacă, capră, oaie) şi unele carnivore, având evoluţie sporadică.

Cauzele şi mecanismele bolii

În genul Actinomyces la ora actuală sunt incluse 41 de specii de bacterii care au caractere asemănătoare şi produc afecţiuni asemănătoare, la om şi mamiferele domestice şi sălbatice. Toate au ca loc de dezvoltare mucoasa oronasofaringiană a unor mamifere domestice sau sălbatice, majoritatea putând să producă, în anumite circumstanţe, piogranuloame caracteristice, localizate în os, ţesutul conjunctiv subcutanat, în piele şi organele interne.

La om, actinomicoza a fost descrisă pentru prima dată în 1877, dar la animale a fost identificată pentru prima dată ca entitate distinctă abia în 1902, când s-a diferenţiat de alte entităţi morbide, prin apariţia în puroi a unor formaţiuni caracteristice cu aspect de rozete (gr. Actinos = rozetă).

Principalul agent etiologic este Actinomyces bovis – germen al mucoasei orofaringiene, întâlnit în special la ierbivore. De regulă, germenul nu produce boala deoarece nu dispune de factorii de agresiune necesari pentru a penetra o mucoasă normală. Însă dacă intervin anumiţi  factori de natură să lezioneze integritatea mucoasei, facilitând astfel ajungerea germenilor în submucoasă, devine posibilă multiplicarea germenului şi iniţierea procesului patologic. Astfel de factori sunt furaje grosiere, dure, ţepoase, cu spini sau ariste, bucăţi de sârmă, dar şi alveolele dentare în momentul schimbării dinţilor sau leziunile parodontale. Imediat ce a traversat mucoasa, începe multiplicarea bacteriei în ţesuturile moi, cuprinzând apoi şi osul mandibular şi, posibil, maxila. Organismul reacţionează în încercarea sa de autoapărare, prin apariţia unor mici formaţiuni nodulare, care cu timpul vor creşte în volum, se vor uni şi vor suferi o transformare purulentă, cu formarea unor adevărate abcese.

Simptomatologie şi leziuni

La ierbivore, de cele mai multe ori, primele semne clinice care scapă adesea neobservate sunt dificultăţile în prinderea şi mestecarea hranei. Boala este sesizată la nivelul mandibulei sau maxilei; se observă o umflătură aparent insensibilă, tare, rece, a cărei dimensiune creşte lent, dar continuu. La apăsare se constată că formaţiunea cu aspect tare nu se mişcă, incluzând deopotrivă osul şi ţesuturile din jur. După câteva săptămâni sau luni se poate simţi o mică zonă mai fluctuantă, care va fi locul de deschidere prin care se va elimina un puroi gros, galben-cenuşiu în care se pot observa mici granule – tufele actinomicotice.

În această fază, din cauza dificultăţii în apucare, mestecare şi înghiţire a hranei, animalul îşi reduce la minimum consumul de furaje şi, ca urmare, slăbeşte. Extinderea procesului inflamator poate determina şi dificultăţi în respiraţie.

Diagnostic

Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere actinobaciloza, o afecţiune asemănătoare la prima vedere, dar care afectează doar ţesuturile moi din zona gâtului sau a feţei; tumorile sunt situate numai perimandibular, nu şi intraosos – şi de aceea, adesea, pot fi mobilizate faţă de mandibulă –, iar limfonodurile submandibulare, retrofaringiene sau subparotidiene sunt tumefiate.

Precizarea diagnosticului se poate face printr-un examen direct al puroiului actinomicotic nativ, pentru evidenţierea tufelor actinomicotice cu aspectul caracteristic descris.

Profilaxie şi combatere

Dată fiind sporadicitatea bolii, profilaxia generală are în vedere îndepărtarea plantelor ţepoase de pe păşunile frecventate de aceste animale şi evitarea furajării lor pe timpul iernii cu asemenea furaje.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. La nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi) pe cale bucală sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice administrate intramuscular – AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Menținerea stării de sănătate la curcile de carne

Creșterea păsărilor, în general, și a curcilor de carne, în special, este o preocupare importantă pentru o parte a populației. Se asigură, astfel, o sursă de hrană pentru familii, dar și venituri substanțiale.

Carnea de curcă este o sursă de proteină de înaltă calitate, comparativ cu alte surse de proteine. Conține o cantitate mică de grăsimi și este bogată în vitamine (B6, B12, niacină, riboflavină), minerale esențiale organismului (fie, zinc, seleniu, fosfor) etc.

Pentru a fi rentabilă, creșterea păsării de la stadiul de pui de o zi și până la sacrificare trebuie realizată într-o perfectă stare de sănătate a efectivului. Numai în aceste condiții se pot obține sporurile de creștere în greutate planificate.

La primirea puilor se asigură o densitate optimă, ventilație, temperatură, umiditate și un program de lumină corespunzător. Creșterea curcilor separat de alte specii de animale, mai ales în faza de tineret, este recomandată. Hrănirea și adăparea animalelor trebuie făcută în așa fel încât să nu se împrăștie pe jos apă și furajul ce constituie mediu de dezvoltare pentru coccidii, histomonas, bacterii etc. În principiu, adăpătorile și hrănitorile trebuie să fie cu margine superioară la nivelul spatelui curcilor.

Se recomandă administrarea din primele zile de viață a Complexului polivitaminic buvabil (1 ml/litru de apă) și a probioticului Bioenterom (1 ml/litru de apă și Prodigest (1 ml/litru de apă). Administrarea de Bioenterom și Prodigest se repetă la 2 săptămâni, toată viața economică a curcilor de carne. După vârsta de 10 zile se recomandă vaccinare cu vaccin viu contra pseudopestei (Avipestisota) la 10 și 20 de zile de viață. La vârsta de 6 săptămâni se poate efectua vaccinarea cu Pestiholvac (0,3 ml/pasăre).

Prevenirea și combaterea bolilor

Prevenirea și combaterea coccidiozei, frecventă în primele 2 luni de viață, se poate realiza cu Amprolium pulbere hidrosolubilă sau Sulfacoccirom soluție buvabilă.

Dintre bolile majore ale curcilor, histomonoza și micoplasmoza trebuie avute în vedere. Histomonoza este mai frecventă la puii și tineretul de curcă, dar poate apărea la orice vârstă. În cazul acestei boli se constată diaree cu fecale moi de culoare aurie și congestia pielii capului. Se recomandă tratament cu Enteroguard pulbere (5 grame/kg furaj) sau comprimate (1 cpr/kg greutate vie/zi, timp de 5 zile, sau cu Rometronidazol  pulbere hidrosolubilă (1,5 grame/10 kg greutate vie/zi), în apă sau furaj timp de 5 zile.

Micoplasmoza  apare la toate vârstele și se manifestă prin dificultăți în respirație, inflamații și umflături la nivelul ochilor. Se recomandă tratament cu Enrofloxarom 10% (1-2 ml/litru de apă), timp de 7-8 zile, Doxyrom pulbere (2 g/10 kg greutate vie/zi, timp de 7-8 zile, Aviaprotect 1 cpr/kg greutate vie, timp de 7-8 zile, Eritrovit 1 cpr / 0,5  kg greutate vie /zi,  timp de 7-8 zile, Fosfotilrom pulbere 1 g/litru de apă, timp de 5-7 zile.

Deparazitarea periodică a curcilor de carne se poate face cu Rombendazol F 1 cpr/greutate vie/zi, 2 zile la rând, cu repetare la 14-18 zile.

Respectarea parametrilor tehnici și a măsurilor sanitar-veterinare duce, în final, la obținere unei producții de carne de calitate, la prețuri convenabile pentru crescători.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Asigurarea stării de sănătate a albinelor în perioada iernii

Importanța economică a albinelor este determinată de producția de miere și subproduse ale stupului (polen, ceară, propolis etc.), dar și de rolul lor în polenizarea culturilor agricole (rapiță, floarea-soarelui etc.) și a livezilor de pomi fructiferi. Creșterea numărului de stupi, cu familii de albine mari și puternice, contribuie la obținerea de cantități crescute de produse ale stupului, dar și de legume, fructe, plante tehnice etc.. Aceasta se poate realiza numai prin menținerea unei stări de sănătate optime a familiilor de albine.

Obținerea de familii puternice și sănătoase în perioada de toamnă (după încheierea culesului) se realizează prin respectarea lucrărilor tehnologice din această perioadă, prin hrăniri suplimentare (energetice, proteice etc.) și aplicarea de tratamente care să reducă numărul de microorganisme potențial patogene (paraziți, bacterii, virusuri, fungi). Albinele trebuie să aibă o vitalitate crescută care să le permită trecerea peste sezonul rece și obținerea în primavară, a unei noi generații de albine.

Susținerea mecanismelor naturale de apărare a albinelor împotriva factorilor de stres (paraziți, virusuri, miceți, bacterii) reprezintă o metodă eficientă de menținere a populațiilor de albine. Se reduc, astfel, și cheltuelile cu tratamentele (antiparazitare, antifungice, antibacteriene), urmate de creșterea veniturilor din apicultură.

În acest scop, Compania Romvac a realizat produsul Apivirol Forte.

Aprivrol forte Romvac

În stupinele în care se efectuează sistematic tratamentul biostimulator cu Apivirol Forte, chiar și în anii cu condiții mai puțin prielnice pentru apicultură, se obțin producții de miere mai mari cu circa 35-40%, față de stupinele netratate.

Administrarea produsului se face la toate familiile de albine din stupină, inclusiv la cele aparent sănătoase.

La familiile la care s-a făcut tratamentul biostimulator de toamnă (august, septembrie), se constată o mortalitate redusă în perioada de iernat și stimularea ouatului timpuriu, la mătci. La controlul stupinei după primul zbor de curățire, se găsesc în medie 3-4 rame cu puiet compact pe toată suprafața ramelor.

După încheierea sezonului de cules, în vederea pregătirii familiilor pentru iernat, se efectuează tratamentul biostimulator de toamnă administrând în zilele călduroase, 150-250 ml de Apivirol Forte, prin aspersare pe corpul albinelor și al puietului.

Apivirol Forte se administrează prin aspersare (pulverizare) pe suprafața ramelor cu albine și puiet cu ajutorul unor pompe manuale. Aspersarea este cea mai sigură și eficientă modalitate de administrare a acestui biostimulator, întrucât produsul este consumat imediat de albine la care declanșează puternic reflexul de autocurățire.

Pentru perioada de iernat, siropul, turtele de zahăr sau șerbet, se prepară cu un adaos de circa 150-250 ml Apivirol Forte pentru o familie de albine.

Administrarea de Apivirol Forte ca biostimulator se aplică imediat în stupinele în care se observă un declin al stării generale a familiilor de albine sau când se suspectează anumite semne de boală apărute în sezonul de cules activ sau în perioadele în care culesul este slab.

Apivirol Forte trebuie administrat fără întârziere, ori de câte ori starea generală de sănătate a stupinei nu este cea mai bună, când se constată apariția de malformații ale aripilor la albinele tinere, când apar semne nervoase la albinele culegătoare, paralizia aripilor și instalarea fenomenului de depopulare a familiilor de albine, fără prezența vizibilă a simptomelor specifice vreunei boli, dar și ori de câte ori sursele de hrană sunt reduse.

Apivirol Forte nu are nici un fel de contraindicații sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor și puietului și nu produce reziduuri în miere, polen, păstură și propolis, permițând obținerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Terapia antiparazitară preventivă la rumegătoare, în sezonul de toamnă

Toamna, odată cu intrarea în stabulaţie a ovinelor/bovinelor, se recomandă tratamentul antiparazitar profilactic, împotriva geohelmintozelor (boli parazitare) digestive și respiratorii. Acestea sunt boli sezoniere, cu evoluţie clinică la tineret, manifestate prin tulburări digestive şi metabolice, malnutriţie, anemie și întârzieri în creştere. Parazitarea animalelor prezintă importanţă economică, influenţând negativ producţia de lână, lapte etc. Existenţa geo-helmintozelor este strâns legată de condiţiile de mediu, larvele infestante putând supravieţui pe păşune până la 75 de zile. Geohelmintozele pot fi întâlnite chiar şi pe păşunile teoretic slab poluate cu paraziți.

Ideal este ca tratamentul antiparazitar să fie precedat de un examen coproparazitologic, în funcţie de care se alege produsul corespunzător. Este importantă respectarea dozelor recomandate, precum şi alternarea produselor utilizate, evitându-se riscul apariţiei rezistenţei helminţilor faţă de substanţa activă.

Compania Romvac produce antihelmintice/produse antiparazitare uşor de dozat, bine tolerate şi cu spectru larg de acţiune, ideale pentru terapia geohelmintozelor.

ROMFENBENDAZOL 10%, suspensie buvabilă poate fi administrat la femele gestante sau în lactaţie. Tratamentul constă într-o doză unică. Se recomandă 4 administrări anuale (înainte de ieşirea la păşunat, după intrarea în stabulaţie şi pe perioada păşunatului, în iulie şi septembrie). Doza este de 2,5 ml/50 kg  la oi și capre, iar la bovine 5 ml/50 kg.

LEVAMISOL, soluţie injectabilă, reprezintă un antihelmintic activ, în doza de 1 ml/10 kg împotriva nematodelor. Este și un imunostimulator nespecific excepțional; se administrează 1 ml/40 kg g.v., în 3-4 reprize, repetat o dată la 4-5 zile, care reprezintă un sfert din doza antihelmintică curativă.

ROMBENDAZOL 2,5% şi ROMBENDAZOL 10%, suspensii buvabile, sunt antihelmintice active faţă de trematode, cestode şi nematode, în toate formele evolutive (ouă, larve, adulţi). Dozele sunt de 3-5 ml/10 kg g.v. (bovine, ovine, caprine) pentru Rombendazol 2,5%, respectiv 5-7,5 ml/50 kg g.v. pentru Rombendazol 10%, repetat la 24 și 48 ore (bovine, ovine).

ROMBENDAZOL PLUS, suspensie orală, conţine două substanţe active: albendazol şi levamisol. Albendazolul este activ faţă de trematode, cestode şi nematode în toate formele evolutive. Levamisolul acţionează asupra nematodelor. Doza este de 3-5 ml/10 kg g.v., repetat la 24 și 48 ore.

ROMAVERMECTINA B1 PLUS, soluție injectabilă cu avermetină și clorsulon. În doză de 1 ml/50 kg g.v., administrat subcutan, pentru combaterea endo și ectoparaziților, având și acțiune în combaterea gălbezei.

ROMIVERMECTIN 1%, soluţie injectabilă, are acțiune antihelmintică şi acaricidă, cu activitate asupra nematodelor (ex.: limbrici etc.) şi artropodelor ex.: râie, căpușe, păduchi hematofagi). Nu are acţiune asupra cestodelor şi nematodelor. Este activ faţă de larvele unor miaze şi faţă de insectele care se hrănesc cu sânge şi detritusuri celulare. Doza este 0,5 ml/25 kg g.v.

TONDIGEST, sirop, este adjuvant tonic digestiv. Conţine extracte de: iarbă de pelin, rădăcină de ghinţură și fructe de chimen. Stimulează secreţia sucului gastric, secreţia bilei şi eliberarea acesteia. Se recomandă după terapia parazitozelor intestinale. Nu se administrează animalelor cu hiperaciditate digestivă. Doza este de 0,25-0,5 ml/kg g.v., timp de 4-5 zile.

Se recomandă, ca în paralel cu tratamentul efectivelor, să se efectueze dezinsecţia adăposturilor şi a utilajelor cu ROMPARASECT 5% sau TETRACIP ZAPI.

Dr. Cătălin TUDORAN, Romvac Company S.A.

BioRomSil - auxiliar tehnologic pentru însilozarea plantelor furajere

Producțiile dorite de la animalele de interes economic se obțin prin crearea unor condiții optime de adăpostire, dar și prin asigurarea hranei de cea mai bună calitate. Acest deziderat este mai greu de atins în special în sezonul rece. Însilozarea furajelor este o metodă de conservare în condiții optime a plantelor verzi, prin care se păstrează calitățile nutritive ale acestora.

Cum obținem un siloz de calitate?!

Calitatea silozului obținut depinde de mai mulți factori, primul fiind momentul optim al recoltării plantelor, când substanța uscată conținută de acestea trebuie să se încadreze în jurul valorii de 32-33% din planta întreagă.

De asemenea, contează și tocarea materialului vegetal. Dimensiunea la care trebuie să fie tocată planta este de 1-3 cm. Prin tocare se vor obține bucăți mici de furaj care sunt necesare pentru o tasare cât mai bună a furajelor, dar și bucăți mai mari care sunt indicate pentru hrana animalelor.

Tasarea furajului reprezintă o altă condiție importantă pentru obținerea unui siloz de calitate superioară.

Fermentația lactică vs. fermentația butirică

Pentru ca silozul să aibă calitățile optime este necesar ca în masa de furaje însilozate să se producă o fermentație lactică în detrimentul celei butirice.

Bacteriile lactice încep procesul de fermentare prin care zaharurile sunt descompuse sub acțiunea enzimelor în acid lactic, asigurând o palatabilitate și o digestibilitate crescute. Procesul de fermentare poate fi îmbunătățit prin utilizarea produsului BioRomSil.

BioRomSil – un ajutor pentru un siloz de calitate superioară

Produsul BioRomSil este un probiotic și un auxiliar tehnologic pentru însilozarea plantelor furajere compus dintr-un amestec de culturi bacteriene – Enterococccus faecium și Lactobacillus plantarum. Este un produs natural ce nu conține substanțe chimice, nu poluează mediul, asigură produse animaliere de calitate („bio“), fără reziduuri de antibiotice cu efecte secundare negative.

Avantajele însilozării utilizând produsul BioRomSil

  • Are loc scăderea rapidă a pH-ului silozului prin intensificarea fermentaţiei acidolactice a zaharurilor din plante şi creşterea conţinutului în acid lactic.
  • Prin acidifierea rapidă a silozului (pe cale naturală) se inhibă dezvoltarea florei de putrefacţie, a mucegaiurilor şi se stopează fermentaţia butirică, reducând pierderile din cauza degradării.
  • Accelerează maturarea silozului prin reducerea perioadei de fermentare şi eficienţa conservării proteinelor.
  • Asigură calităţi organoleptice crescute silozului, îmbunătăţind palatabilitatea şi digestibilitatea nutreţului însilozat.
  • Asigură o floră probiotică benefică în tubul digestiv al animalelor pe toată perioada de consum a silozului, inhibând dezvoltarea florei patogene (E. coli, Salmonella spp.).
  • Îmbunătăţeşte producţia animalelor furajate, prin creşterea conversiei hranei.
  • Este un produs biologic natural apatogen şi atoxigen pentru animale.
  • Nu are efecte adverse asupra lanțului trofic.

Mod de utilizare

Se diluează cu apă în raport de 1/10: în 9 litri de apă se adaugă câte 1 litru de produs, se amestecă bine şi se pulverizează peste fiecare nou strat de furaj supus însilozării.

Pentru silozurile cu conţinut ridicat de zaharuri (graminee, porumb) se va folosi 1 litru BioRomSil, la 10 tone de furaj însilozat.

Pentru silozurile cu conţinut ridicat de azot (leguminoase) se vor folosi 2 litri de BioRomSil, la 10 tone de furaj însilozat.

Ing. Bioteh. Valentina FILIP, Romvac Company SA

Țânțarii și dirofilarioza (viermii cardiaci)

Dirofilarioza este o parazitoză produsă de Dirofilaria immitis, parazit care se găsește acum foarte des la animalele de companie (câini și pisici), în zonele cu număr crescut de tânțari, climat cald și cu bălți.

După ce un țânțar suge sânge cu larve (microfilarii) de la un câine infestat, transferă prin înțepare, la alt câine, aceste larve microscopice. Timp de 6-7 luni, larvele migrează lent prin corpul câinelui și, ajungând la inimă, devin viermi adulți care pot trăi între 5-7 ani în corpul câinelui.

Semne clinice

În general, câinii nu prezintă niciun semn în primele stadii ale bolii. Însă, când acestea încep să se manifeste, primul semn de boală este îmbătrânirea prematură, cu albirea părului în zona botului și a membrelor anterioare, cu pierderea luciului blănii și scăderea efortului depus în activitățile fizice. Din păcate, în general proprietarii nu observă acest lucru.

În timp, debutează o tuse uscată, persistentă, accentuată noaptea când câinele se odihnește. Tusea apare din cauza bronșitei provocate de viermii morți care ajung în pulmoni, a lichidului care se acumulează în pulmoni în urma insuficienței cardiace și a dilatației inimii bolnave care apasă pe traheea câinelui.

Apare și ascita, adică acumularea de lichid în abdomen, pe măsură ce ficatul se mărește și astfel abdomenul câinelui capătă aspect de butoi.

Inima și arterele pulmonare se dilată din cauza obstrucției mecanice a viermilor, a inflamației și deteriorării valvelor inimii, apărând blocarea parțială a arterelor care conduce la epuizarea cordului. Nu se mai produce oxigenarea sângelui și apare colapsul cardio­vascular care debutează brusc cu respirație greoaie, gingii decolorate și urină de culoare roșu-brun.

Dacă numărul viermilor este mare, aceștia pot rupe arterele pulmonare, ducând la moartea subită a animalului.

Diagnosticul se poate face prin teste ELISA, testul KNOTT sau microscopic (o picătură de sânge proaspăt se observă la microscop, dar trebuie avut în vedere că acest test poate fi uneori fals negativ).

Tratamentul este costisitor, se poate face cu un sigur medicament scump (Melarsomine), dar care are numeroase efecte secundare, putând provoca chiar moartea animalului în stadiile avansate ale bolii.

Prevenția este cea mai importantă! Din păcate, nu toate produsele antiparazitare interne au efect asupra acestor viermi. De aceea este imperioasă administrarea terapiilor corecte. Astfel, se vor folosi, LUNAR, din martie până în octombrie, antiparazitare care ucid microfilariile (larvele):

Rombendazol super Romvac

  • ROMBENDAZOL SUPER (conține avermec­tină și albendazol) 1 comprimat / 2,5 kg de greutate vie / zi timp de 2 zile;
  • PARACAN (conține levamisol și albendazol) 1 cpr / 5 kg de greutate vie / zi, timp de 2 zile;
  • Administrarea simultană a produsului PARAKILL asigură și acțiunea de combatere a puricilor și căpușelor care pot transmite, printre altele, babesioza, o boală parazitară mortală a sângelui;
  • OBLIGATORIU se vor efectua acțiuni de combatere regulată a țânțarilor cu TETRACIP Zapi, administrat prin pulverizare în adăposturi, dar și în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.).

Paracan Romvac

Dr. Cătălin TUDORAN

Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Tetracip Zapi Romvac

 

ECVIPUR, şampon din extract de plante pentru cai

Ţinând cont de noile tendinţe în medicină, ce vizează orientarea spre produsele fitoterapice şi pentru a veni în sprijinul crescătorilor de cai care doresc să folosească pentru întreţinerea animalului produse naturale, Romvac a creat Ecvipur, un şampon pentru cabaline în a cărui reţetă s-au folosit infuzii de plante şi uleiuri volatile (esenţiale).

Beneficiile extractelor din plante

Intenţia specialiştilor care au creat acest şampon a fost de a obţine un produs cu un conţinut cât mai scăzut în componente chimice, înlocuind conservantul clasic cu unul natural, respectiv cu un extract de sâmburi de struguri. Se evită substanţele chimice potenţial alergene, iritante sau chiar tumorale. Extractele din plante hrănesc firul de păr, conferindu-i luciu şi culoare naturală. Pielea devine elastică şi are un aspect sănătos. Nu trebuie omis mirosul plăcut pe care şamponul îl conferă animalului.

Ecvipur pentru pelaj închis

Revenind la compoziţia şamponului, trebuie precizat că în substanţele tensioactive care sunt baza ce dă consistenţa şi gradul de spumare, se înglobează infuziile de plante şi uleiurile esenţiale care diferă în funcţie de cele două formule ale produsului Ecvipur, respectiv cel pentru pelaj de culoare închisă şi cel pentru pelaj de culoare deschisă. 

În reţeta pentru pelaj închis este inclusă urzica bogată în substanţe proteice, vitaminele A, B2, C şi K şi săruri minerale, combinaţie care permite revitalizarea şi fortifierea firului de păr, fără a mai sublinia şi rolul antiinflamator şi astringent al acesteia.

Lavanda are proprietăţi bactericide, anticongestive şi calmante ale durerii şi pruritului.

Uleiurile volatile de salvie sunt un bun cicatrizant, cu bogat conţinut în vitaminele A, B şi C, ceea ce îi conferă produsului un rol important în stările de alopecie. De asemenea, geranium este un excelent antifungic, antiseptic şi antiinflamator, un deodorant natural şi restaurator al ph-ului pielii. Uleiul de tămâie are proprietăţi regeneratoare, antiinfecţioase, hidratante, antialergice şi analgezice (calmante) în cazul arsurilor şi dermatitelor pruriginoase.

Ecvipur pentru pelaj deschis

Ecvipur pentru culoarea deschisă a părului are în compoziţie muşeţel, plantă cunoscută ca având proprietăţi antiseptice şi calmante. Această formulă integrează şi salvia, uleiul esenţial de lemn de trandafir cu proprietăţi antiseptice, analgezice, deodorante, antibacteriene şi cicatrizante.

Mai mult, uleiul de geranium şi cel de lămâie din compoziţia sa au calităţi nutritive pentru piele, elimină mătreţa, se constituie într-un bun tonic al părului, bun antiparazitar şi redau luciul părului.

Adjuvant în tratamentul inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari

Aşadar, şamponul Ecvipur, în cele două formule ce se adresează pelajului de culoare închisă şi deschisă, în condiţii de sănătate ale pielii, se foloseşte exclusiv în conformitate cu nuanţa. Însă, în condiţii patologice pot fi folosite concomitent sau pot fi schimbate între ele, în funcţie de cauza ce trebuie tratată.

În concluzie, Ecvipur nu a fost creat numai în scopul igienizării pielii sănătoase, ci şi în scop curativ, acesta fiind şi un bun adjuvant în tratamentele clasice (alopate) ale inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari.

Este cunoscut ca dermul cabalinelor, fiind extrem de sensibil la influenţele mediului exterior. Lipsa de igienă duce la grave afecţiuni ale pielii, greu de tratat şi astfel legea de aur conform căreia profilaxia este mai ieftină decât tratamentul rămâne un mare adevăr.

Dr. Dana BANCIU, Romvac Company SA

Antibiorezistența în controlul bolilor bacteriene

În creșterea animalelor, un rol important îl deține controlul bolilor infecțioase bacteriene. În cazul apariției acestora, de obicei se administrează antibiotice. Folosirea exclusivă și în exces a antibioticelor în controlul bolilor bacteriene are ca efect secundar apariția ANTIBIOREZISTENȚEI, adică creșterea rezistenței bacteriilor la acțiunea antibioticelor. Din cauza modului în care acționează, acestea afectează totalitatea bacteriilor care sunt în organism, inclusiv pe cele benefice (flora intestinală).

În prezent, antibiorezistența este considerată o amenințare enormă la adresa sănătății la nivel mondial.

În sistemele de creștere și exploatare intensivă, difuzarea antibiorezistenței este facilitată de densitatea mare a animalelor și de nivelul ridicat al microbismului. De la animale, bacteriile rezistente pot ajunge la om, prin contact direct și indirect cu excrețiile și secrețiile acestora.

Utilizarea intensivă a antibioticelor pentru asigurarea stării de sănătate a efectivelor de animale, ca mijloc biologic de producție și biostimulare a producției, a contribuit la selecția, răspândirea și persistența bacteriilor rezistente la antibiotice capabile să producă infecții la animale și om.

Menținerea sănătății animalelor fără utilizarea antibioticelor în exces este o metodă de urmărit în vederea reducerii antibiorezistenței.

Terapii alternative împotriva bolilor bacteriene

Atunci când este posibil, sunt de preferat strategiile alternative pentru controlul bolilor, care s-au dovedit eficiente și sigure în locul tratamentelor antimicrobiene.

În acest scop, Romvac Company SA a dezvoltat o gamă de produse care, prin folosirea lor în creșterea animalelor, contribuie, în final, la obținerea de produse (carne, lapte etc.) de calitate.

Se pot folosi:

  • Dezinfectanți: (DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT) pentru reducerea numărului de bacterii din adăposturi.
  • Vaccinuri:

– la păsări: PESTIHOLVAC contra holerei aviare, TIFOROMVAC contra tifozei, SALMOVACOL contra salmonelozei aviare.

– la porci: ERIROMVAC contra rujetului.

– la vaci și oi: AGALAXIN FORTE.

  • Anticorpi antibacterieni obținuți din oul de găină (gama IMUNOINSTANT).
  • Extracte din plante (ROMENTEROPROTECT, TUSIFUG, TONDIGEST, ENTEROTRAT) ce favorizează dezvoltarea florei bacterine benefice.
  • Prebioticele: ROMZEOFORT, VITAPREMIX BIOMOS, OLIGOLAC ANIMALPREMIX, PRODIGEST, care favorizează dezvoltarea bacteriilor „bune“ la nivel intestinal.
  • Probiotice: COLUMBOPROBIOTIC, BIOENTEROM, reprezentate de culturi bacteriene vii, ce populează sistemul digestiv și elimină bacteriile nocive.

Pentru a nu se ajunge la antibiorezistență, se recomandă ca tratamentul cu antibiotice să fie efectuat numai după izolarea, identificarea și testarea sensibilității bacteriilor (antibiograma) la antibiotice.

În acest sens, în cadrul Romvac Company SA s-a dezvoltat Laboratorul de Diagnostic și Sănătate Animală, unde se pot efectua, pe lângă alte analize, și antibiograme.

Dr. Ion IACOB, Romvac Company S.A.

romzeofort plic

Stimulente bănești pentru depistarea focarelor de pestă porcină africană

Guvernul României a luat măsuri extreme pentru depistarea și lichidarea focarelor de pestă porcină africană. Și cum e posibil ca oamenii să reacționeze rapid și eficace la bani, Executivul a modificat două ordonanțe de urgență (HG pentru completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 830/2016 pentru aprobarea Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane și HG nr. 1156/2013 pentru aprobarea acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale), introducând un soi de recompense financiare pentru cei care vânează animale bolnave sau raportează că au găsit un cadavru de mistreț.

Astfel, pentru porcii mistreți găsiți morți, bolnavi ori care sunt împușcați, proveniți din fondurile cinegetice, în vederea stabilirii diagnosticului, gestionarii acestor fonduri, alte persoane implicate în managementul silvic sau al faunei, precum și vânătorii primesc un stimulent în valoare de 225 lei/animal. Pentru fiecare femelă vânată din perimetre definite ca zonă de mare risc, vânătorii vor încasa un stimulent în valoare de 400 lei. Sumele sunt acordate pentru fiecare set de organe predat laboratoarelor ANSVSA (nu private). În cazul vânării unui mascul de porc mistreț, tot în zonele de risc, și predării organelor la laboratoarele din rețeaua ANSVSA, stimulentul este mai mic, de numai 65 lei. Aceeași sumă vor primi și persoanele fizice – altele decât gestionarii fondurilor cinegetice, vânătorii și cei implicați în managementul silvic sau al faunei – dacă notifică direcțiile sanitar-veterinare pentru siguranța alimentelor județene în legătură cu existența unor cadavre de porci domestici, respectiv existența unor porci care prezintă semne clinice de pestă porcină africană, în zonele adiacente drumurilor publice, pe raza teritorială a localităților, în cadrul sau în vecinătatea exploatațiilor, și asigură prezența animalului/animalelor până la ajungerea unui medic veterinar oficial în locul respectiv. Fondurile necesare pentru plata stimulentelor sunt asigurate de către ANSVSA, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate, în proporție de 75%, de Comisia Europeană.

Maria BOGDAN

Histomonoza sau boala capului negru, la păsări

Histomonoza sau histomoniaza este o boală infecto-parazitară care afectează, în principal, curcile, dar și păunii, fazanii și găinile.

Forma acută a bolii este asociată cu diareea galbenă „ca sulful“ și este fatală. Câteodată apare cianoza capului, de unde și denumirea de boala capului negru. Caracteristic acesteia este apariția de leziuni cazeo-necrotice în cecum și ficat.

Infestarea

Agentul patogen este un protozoar flagelat: Histomonas meleagridis, care se transmite prin ouăle nematodului Heterakis gallinarum, care sunt foarte rezistente în mediul exterior.

În cecum histomonadele se replică cauzând o necroză severă, iar pe calea sângelui ajung în ficat. Ouăle embrionate de Heterakis care conțin histomonade sunt ingerate de râme, care le transportă în mediu.

Transmiterea bolii se face pe cale orală, direct sau prin cloacă, în momentul defecării, particular curcilor, când poate avea loc un transfer de protozoare.

Semnele bolii

Perioada de incubație este de 7-10 zile. Devreme apare o diaree galbenă sulfuroasă. Din a douăsprezecea zi curcile sunt toate slăbite, iar capul acestora poate fi roșu sau negricios. Evoluția poate fi mortală începând din a 14-a zi, cu vârful în a 17-a zi, fapt ce persistă până la sfârșitul celei de-a 4-a săptămâni post infestare.

Apar complicații respiratorii secundare și scăderea dramatică în greutate. Leziunile hepatice tipice apar între a 9-a și a 10-a zi post infestație și pot fi variabile ca mărime (de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri în diametru).

Diagnosticul se bazează pe datele epidemiologice și semnele clinice. Necropsia relevă leziunile cecale uni sau bilaterale, asociate cu leziunile hepatice care sunt specifice bolii.

Tratament

Când vine vorba de tratament trebuie ținut cont de faptul că derivații de nitrinidazol (dimetridazol, metronidazol, ipronidazol, ronidazol etc.) apar mult mai activi decât nitrofurani (nifursol).

La păuni, fazani, potârnichi și curci prevenția histomonozei se va face lunar, toată viața, 4-5 zile/lună cu ENTEROGUARD M pulbere (5 g/1 kg de uruială) sau ROMETRONIDAZOL pulbere (1,5 g/10 kg greutate vie/zi, în uruială). De asemenea, deparazitarea internă trimestrială se va realiza cu ROMBENDAZOL F (1 cpr/1 kg greutate vie/zi, timp de 2 zile) sau ROMOXIBENDAZOL (1 comprimat sau 1 g/10 kg greutate vie/zi).

rometronidazol plic Romvac

Se recomandă tratamentul cu METRONIDAZOL, în caz că boala clinic manifestă ține 7-10 zile.

Se administrează în apă hepatoprotectoare BEDGEN sau/și HEPATOPROTECT asociate cu VITA B COMPLEX (1-1,5 ml/litru de apă/zi, timp de 10 zile).

Se va acorda o atenție maximă profilaxiei cu respectarea normelor de biosecuritate în sensul că: nu se vor crește împreună puii de găină cu cei de curcă și nici tineretul cu curcile bătrâne. Se va păstra așternutul uscat pentru a reduce contaminarea prin cloacă. Se vor face dezinfecții profilactice curative cu DECONTAMINOL/ PURSEPT/CATIOROM.

De asemenea, trebuie realizată și acțiunea de combatere a muștelor, tânțarilor, păduchilor, ploșnițelor și puricilor cu ROMPARASECT sau TETRACIP.

Dr. Cătălin TUDORAN, șef Laborator de Diagnostic, Romvac

Bolile hepatice la păsări

Ficatul la păsări este implicat în aproape toate procesele vitale ale organismului şi, implicit, în evoluţia a numeroase boli.

Bolile hepatice (BH) la păsări sunt cele mai frecvente fie ca entitate separată, fie ca parte din alte boli sistemice.

Tipuri

Bolile hepatice pot fi încadrate în 5 categori:

  • Infecţioase – adenovirus, reovirus, herpesvirus s.a.; chlamidia, bacilul TBC, paraziţi, atoxoplasmoza etc.
  • Metabolice – lipidoza hepatică este cea mai întâlnită: inactivitatea, excesul de calorii consumate şi raţii alimentare dezechilibrate.
  • Toxice – aflatoxicoza este cea mai frecventă şi gravă hepato-toxină naturală; iatropatiile (foarte frecvente şi constau în greșelile de medicaţie).
  • Neoplazice – adenocarcinomul hepatic este cel mai comun neoplasm asociat, în general, cu herpesvirusul.
  • Degenerative – fibroza cronică hepatică este sechela (urmarea) tuturor bolilor hepatice cronice.

Diagnosticul bolilor hepatice

În general, diagnosticul se stabileşte prin evaluarea biochimică a sângelui: enzimele hepatice (AST, GGT etc.), proteina, glucoza, acidul biliar etc.; şi hematologică sau biopsii hepatice, ecografie etc.

Tratamentul constă în echilibrarea dietei alimentare şi adminis­trarea de furaje salubre d.p.d.v. micotoxicologic.

Hepaprotect Romvac

Se poate administra periodic: HEPATOPROTECT (pulbere hidrosolubilă cu metionină, tiamină/vitamina B1 şi glucoză) asociat cu VITA B COMPLEX, inclusiv în cazul apariţiei şi evoluţiei Sindromului Ficatului Gras la broileri sau/şi găini ouătoare.

Vita B Complex Romvac

În furajul combinat, se recomandă adăugarea de ROMZEOFORT (pulbere cu zeoliţi cu efecte absorbante).

La porumbei, se recomandă CARNICOL (comprimate cu carnitină şi polivitamine), BEDGEN, FITOLIV, MYCOLIV etc.

Dr. Cătălin TUDORAN, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Bronhopneumonia viermoasă, o parazitoză favorizată de timpul ploios

Bronhopneumonia verminoasă – numită și dictiocauloză – este o afecțiune cauzată de viermi paraziți  care se localizează în aparatul respirator al rumegătoarelor și cabalinelor. Boala evoluează cronic, rareori acut și afectează mai grav tineretul acestor specii.

Ciclul biologic al paraziților implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor și o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve. Aceste larve sunt deglutite de animal odată cu mucusul din aparatul respirator și apoi sunt eliminate în mediul exterior prin fecale, unde vor evolua în anumite condiții favorabile de umiditate, temperatură și oxigen.

De aceea dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.

Infestarea animalelor se face cu larve, în special la păşune, iar cele mai grave și mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. La animalele adulte boala apare în lunile septembrie-octombrie ca urmare a infestațiilor cu elemente parazitare din timpul verii. Poluarea păşunilor cu larve în ţara noastră începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune.

Astfel, există un cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele o sursă de infestare pentru aceasta. Boala este menținută de la an la an în anumite zone atât de animalele bolnave, cât și de cele clinic sănătoase, dar purtătoare de paraziți.

Infestarea animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau din diferite acumulări de apă de pe păşuni. Larvele parazitului ajung o dată cu iarba sau apa în intestin, de unde migrează în ganglioni și cord şi ajung în aparatul respirator. Pe tot parcursul migrării prin organism, paraziții produc leziuni mai mult sau mai puțin grave, la nivelul organelor pe care le traversează.

Simptome

Dictiocauloza se manifestă clinic atunci când viermii au ajuns în stadiul de adult în aparatul respirator. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult, iar la viţei pot apărea asfixii şi chiar moartea în timpul accesului de tuse. Uneori, la 2-3 zile de la infestarea cu paraziți, apare şi o fază clinică digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare și sete accentuată.

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic, în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreținut pe păşuni umede sau în adăposturi neigienice, cu umezeală. Diagnosticul diferenţial trebuie să se facă faţă de alte afecţiuni pulmonare sau digestive, având alte cauze. Diagnosticul de certitudine se confirmă numai prin examene de laborator.

Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreținere a animalului. Astfel, prognosticul este rezervat la animalele tinere cu întreținere proastă. La animalele adulte, prognosticul economic este grav deoarece randamentul producțiilor scade, iar oile gestante nasc miei nedezvoltați cu diferite afecțiuni.

Profilaxie și tratament

Atât în prevenție, cât și în tratament se folosesc de 4 ori pe an produse antiparazitare sub formă de suspensii buvabile sau soluții injectabile. Astfel, pentru cabaline se recomandă ECVIROM și ECVIROM I, suspensii orale.

Pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) există suspensii orale de FASCIOCID, ROMBENDAZOL 2,5% şi 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS sau soluții injectabile de ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN și ROMAVERMECTIN PLUS.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Cele mai frecvente afecțiuni ale păsărilor în sezonul cald

De regulă, la începutul sezonului cald, ne confruntăm cu factori meteorologici de intensitate mare, cum sunt precipitațiile abundente, care generează îmbolnăvirea păsărilor și, automat, scăderea producțiilor zootehnice.

Prin urmare, umiditatea excesivă afectează sănătatea animalelor (mamifere și păsări), ca și consumul furajelor verzi umede, ambele putând provoca diferite tulburări digestive, cu toate consecințele care decurg de aici.

În al doilea rând, umiditatea ridicată în mediul extern, asociată cu vânt sau cu alte fenomene meteorologice, asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea unor microorganisme, a unor paraziți sau a gazdelor intermediare pentru unii dintre aceștia (melci, râme, coleoptere etc.). Bolile care apar la păsări (găini, curci, bibilici, prepelițe, palmipede, porumbei) mai frecvent în această perioadă sunt bolile parazitare, determinate de paraziți interni: coccidiozele – produse de paraziți aparte care nu se văd cu ochiul liber și se dezvoltă intracelular în epiteliile aparatului digestiv, în ficat sau rinichi. Boala evoluează frecvent la puii cu vârste cuprinse între 14-90 de zile și se manifestă prin abatere, lipsa poftei de mâncare. Puii beau multă apă, prezintă diaree alb-văroasă și sangvinolentă. Mortalitatea poate fi până la 100% din efectiv.

Prevenția și tratamentul coccidiozelor se face cu SULFACOCCIROM în asociație cu Vitamina K3.

Singamoza (viermele roșu al gâtului) este o parazitoză care afectează galinaceele, provocată de un vierme care se localizează în trahee și se manifestă prin respirație zgomotoasă, cu gâtul întins, ciocul întredeschis, plin cu mucus, înghițiri repetate, accese de sufocare, inapetență și mortalitate ridicată.

Ascaridiozele sunt boli parazitare determinate de helminți care se localizează în aparatul digestiv. Această parazitoză produce îmbolnăviri la tineret, caracterizate prin apetit capricios, abatere, diaree, parezia aripilor uneori cu mortalități. La puicuțe și la găinile adulte se întâlnește diminuarea producției de ouă.

Cestodozele sunt boli parazitare determinate de viermi lați (tenii).

Pericolul reprezentat de paraziții externi

Căpușele se hrănesc cu sânge și, odată cu înțepătura, le pot transmite păsărilor boli de natură bacteriană sau virală, dar în același timp le provoacă anemie sau chiar toxicoză.

Păduchii malofagi sunt paraziți care neliniștesc păsările. Acestea ajung să se ciugulească în permanență, provocându-și răni. Astfel apar picajul (ciugulirea penelor, ingerarea ouălor) și canibalismul (ciugulirea pielii, în special la nivelul cloacei).

Prevenirea afecțiunilor

Pentru prevenirea acestor afecțiuni recomandăm o deparazitare suplimentară a păsărilor, în această perioadă, cu ROMBENDAZOL F, pentru deparazitarea internă; cu ROMPARATOX (pulbere) pentru deparazitarea externă. Pentru porumbei se va folosi ENDECTOCID, un produs special formulat atât pentru combaterea paraziților externi (căpușe, păduchi), cât și a unor paraziți interni.

Menținerea igienei în adăposturi este necesară și se realizează cu DECONTAMINOL pentru distrugerea microbilor și cu ROMPARASECT 5%, pentru distrugerea paraziților.

Rația de hrană se va suplimenta cu vitamine sau premixuri proteino-vitamino-minerale: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMSTARTER 9+1 A, OVOPLUS, CAVITROM, ROMZEOFORT etc.

Prin urmare, este necesar să se folosească padocuri sau tabere de vară fără umiditate, iar găinile adulte trebuie să fie separate de pui și tineret. De asemenea, găinile și curcile nu trebuie cazate împreună, din cauza posibilități transmiterii unor agenți patogeni între aceste specii.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Complex polivitaminic buvalic Romvac3 suspenie

Sulfacoccirom Romvac

Rombendazol Romvac

Vitamina K3 Romvac

Măsuri pentru prevenirea şi combaterea zoonozelor

Zoonozele sunt boli produse de numeroși agenți patogeni ai animalelor, ce se pot transmite de la animale la om, dar și invers.

În funcție de agentul patogen care le produce, zoonozele pot fi clasificate în următoarele categorii:

  • zoonoze virale - (gripa, rabia, variola, febra aftoasă);
  • zoonoze bacteriene - (antrax, tuberculoză, salmoneloze, stafilococi, clostridii, infecții colibacilare, bruceloză, campilobacterioză, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva);
  • zoonoze produse de prioni - (encefalopatiile spongiforme transmisibile);
  • zoonoze produse de ricketsii şi clamidii - (febra butonoasă, febra Q);
  • zoonoze micotice - (dermatofitoze); 
  • zoonoze parazitare - (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele).

 Riscul de contaminare a omului este posibil prin:

  • contactul direct cu animalele bolnave sau purtătoare de germeni,;
  • manipularea inadecvată a produselor sau subproduselor provenite de la animale bolnave (carcasele, sângele, pieile, cadavrele, lâna, etc);
  • contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave;
  • alimentele provenite de la animale bolnave;
  • consumul alimentelor de origine animală, neexaminate de medicul veterinar, sau incorect preparate termic;
  • nerespectarea normelor generale de igienă şi profilactice;

Anual sau pe termene medii și lungi sunt stabilite de către autoritățile sanitare veterinare centrale și județene strategii şi programe care să asigure statusului de sănătate a animalelor domestice și sălbatice, corelația dintre bolile animalelor şi transmiterea acestora la om, precum și pentru asigurarea condițiilor de calitate şi salubritate a produselor de origine animală destinate consumului uman, având la bază frecvența, aria de răspândire şi evoluția bolilor transmisibile în rândul populațiilor de animale și umane, gravitatea bolilor pentru om, supravegherea calității hranei animalelor şi a oamenilor, dar și consecințele posibile pe plan social şi economic.

Pentru implementarea acestor strategii şi programe, medicii veterinari care activează în sectorul de stat şi medicii veterinari cu liberă practică, asigură o gamă largă de servicii de specialitate, conforme legislației europene și naționale, în beneficiul celor care investesc în creșterea animalelor şi în domeniul procesării, depozitării şi comercializării produselor de origine animală, prin:

  • efectuarea operațiunilor de supraveghere, prevenirea şi combatere a bolilor transmisibile la animale și de la animale la om, prin acțiuni de monitorizare clinică a bolilor, vaccinări imunoprofilactice, tratamente profilactice şi curative antiparazitare, prelevarea de probe pentru supravegherea bolilor prin analize şi examene de laborator;
  • aplicarea criteriile de calificare a statusului de sănătate a efectivelor de animale în relație cu tuberculoza, leucoza enzootică, bruceloza, encefalitele spongiforme la bovine şi scrapia la ovine, prin operațiuni specifice, prelevări de probe şi examene de laborator;
  • implementarea normelor sanitare veterinare privind biosecuritatea, protecția şi bunăstarea animalelor de fermă şi din exploatațiile individuale. prin evaluări şi controale programate;
  • monitorizarea circulației animalelor, a produselor şi subproduselor de origine animală, notificarea şi certificarea internă şi internațională, în condițiile legii;
  • monitorizarea focarelor de boală declarate, eliminarea operativă a animalelor bolnave, executarea dezinfecțiilor și a altor acțiuni specifice în vederea stingerii focarelor respective;
  • monitorizarea şi controlul respectării legislației privind utilizarea medicamentelor, cu prioritate a antibioticelor și a produselor antiparazitare, a furajelor medicamentate, precum şi a circulației acestora;
  • implementarea legislației comunitare privind clasificarea unităților de industrie alimentară în baza analizei de risc, a obiectivelor identificate, în conformitate cu activitățile lor specifice, prin evaluări anuale, încadrarea în categoria de risc şi monitorizarea progreselor acestora;
  • îmbunătățirea sistemului de inspecții şi control în domeniul creșterii animalelor şi a siguranței lanțului alimentar, prin promovarea unui sistem de informare, educare şi consultanță de specialitate a operatorilor economici, care să genereze creșterea calității activităților și a serviciilor acestora, prin:
    • monitorizarea exploataților de animale, care furnizează materii prime pentru unitățile de procesare;
    • îndeplinirea condițiilor generale de funcționare şi de igienă a unităților de profil;
    • asigurarea condițiilor optime la recepție, la procesare, depozitare, expunere şi desfacere a materiilor prime şi a produselor finite;
    • existența documentelor care atestă originea (trasabilitatea), cantitatea, calitatea produselor şi efectuarea acțiunilor D.D.D;
    • etichetarea produselor, cu informarea corectă privind componentele acestora;
    • supravegherea prin analize de laborator a calității şi salubrității, materiilor prime, produse culinare, produse finite, din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanți şi pesticide, monitorizarea alimentelor care conțin organisme modificate genetic şi teste de sanitație pentru supravegherea stării de igienă a unităților;
    • implementarea unei abordări eficiente în privința comunicării directe, sau în mass-media locală şi centrală, prin punerea la dispoziția publicului a informațiilor de interes general, a actelor normative componente a legislației specifice, a programelor şi strategiilor propuse de autoritatea veterinară;
    • comunicare şi colaborare cu autoritățile centrale și locale, implicate, cu asociații profesionale şi alte organizații civice, având drept scop integrarea activității sanitare veterinare în ansamblul protejarea sănătății animalelor și a populației în contextul dezvoltării economice şi sociale;

Un rol important pentru prevenirea și combaterea zoonozelor, revin autorităților locale, crescătorilor de animale, operatorii din domeniul alimentar şi nu în ultimul rând populației, având obligații în implementarea acțiunilor de protejarea a sănătății animalelor prin măsuri de profilaxie generală, de profilaţie specifică, de proceduri şi mecanisme tehnologice specifice care să asigure că riscul contaminării este redus la minim, responsabilități care se referă la:

  • modernizarea creșterii animalelor în exploatații comerciale (ferme) care să asigure cerințelor optime de biosecuritate, igienă, protecție şi bunăstare;
  • colaborarea cu medicii veterinari, arondați, pentru identificarea şi înregistrarea la timp a animalelor (bovine, ovine, caprine, porcine şi canine) existente în exploatație, acțiune cu motivații din punct de vedere strategic, de ordin sanitar veterinar şi de ordin zootehnic asigurând o supraveghere şi control privind :
    • mișcarea internă şi internațională a animalelor,
    • activitatea de supraveghere a exploatațiilor de animale,
    • controlul şi profilaxia bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om,
    • supravegherea reziduurilor şi a altor deșeuri animaliere,
    • asigurarea conceptului de securitate alimentară şi trasabilitate,
    • sistemul de subvenții, prime şi despăgubiri pentru animale,
      • să permită medicului veterinar monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate şi să anunțe cazurile de îmbolnăviri sau de mortalități la speciile pe care le au în proprietate;
      • să respecte dispozițiile autorității veterinare privind izolarea și eliminarea din efectiv a animalelor diagnosticate cu boli transmisibile;
      • să asigure normelor de protecție şi bunăstare a animalelor, privind protecția sanitară a exploatației, adăpostirea, hrănirea, adăparea şi a normelor de microclimat;
      • să respecte legislația privind gestionarea animalelor de companie (câini, pisici, dihori, etc.) animale care constituie un real pericol prin transmiterea unor boli grave la alte animale şi la oameni, precum şi prin agresarea fizică a populației;
      • să respecte interdicția tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spații decât cele autorizate sanitar veterinar;
      • să prezinte probe de carne de la porcii sacrificați în gospodărie, sau vânat împușcat (mistreț, urs) pentru efectuarea examenul trichineloscopic, de către medicii veterinari din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare de la nivelul municipiilor, orașelor şi comunelor din județ;
      • să efectueze curățirea mecanică şi dezinfecția adăposturilor, a acțiunilor de deratizare şi demuştizare, cu unități și personal de specialitate;
      • să colecteze cadavrele și deșeurile animaliere în vederea transportului cu sprijinul autorităților locale, la unitatea de distrugere Protan;
      • educația sanitară a populației, a personalului care lucrează cu animalele şi consumă produsele obținute de la acestea prin:
    • achiziționarea alimentelor, în special a cărnii, a laptelui, a peștelui şi a ouălor, numai din spații sau unități înregistrate sanitar veterinar, evitând comerțul ”stradal”,
    • evitarea consumului de produse şi subproduse de origine animală necontrolate sanitar veterinar sau nepreparate termic,
    • asigurarea igienei corporale pentru animalele şi a mediului în care habitează acestea,
    • efectuarea deparazitărilor periodice interne şi externe şi a vaccinărilor anuale a acestora,

Statul sprijină activitatea de supraveghere, prevenire şi control a bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituțional şi juridic, a bazei tehnico-materiale, a resurselor financiare  necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activității în domeniul sanitar veterinar.        

Medicii veterinari în colaborare cu autoritățile locale, cu crescătorii de animale, cu operatorii din domeniul alimentar, au acționat și vor acționa și în viitor cu competență, profesionalism și fermitate pentru a impune respectarea legii, intervenind prin mijloace profilactice sau de combatere, în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile, pentru apărarea sănătății animalelor, să prevină transmiterea de boli de la animale la om, contribuind astfel la apărarea sănătății publice, în protejarea mediului. precum și în alte priorități economice și sociale. 

Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Ziua Națională a Medicului Veterinar

Ziua Națională a Medicului Veterinar este sărbătorită, în țara noastră, în data de 15 mai, dată care a marcat de-a lungul timpului evenimente importante pentru această profesie, începând de la înființare.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost cel care, în data de 15 mai a anului 1861, a semnat decretul de înființare a Școlii de Medicină Veterinară în cadrul Școlii de Medicină și Farmacii, înființată și condusă de Carol Davila.

Tot în aceeași dată, zece ani mai târziu, un colectiv de 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară. Această Societate a fost desființată în anul 1949, pentru ca în data 15 mai 1971 să se reînființeze sub denumirea de Asociația Medicilor Veterinari din România.

Data de 15 mai a fost stabilită ca Ziua Națională a Medicului Veterinar la Congresul Național de Medicină Veterinară din anul 1994 și a fost sărbătorită oficial, pentru prima oară, în anul 1995.

Pe parcursul anilor, școlile de medicină veterinară din țara noastră s-au dezvoltat și perfecționat permanent, oferind societății specialiști de înaltă ținută profesională, în acest domeniu atât de important.

Prin înființarea, în anul 2004, a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), ca structură guvernamentală distinctă, cu personalitate juridică proprie, cu rol de reglementare, control și reprezentare în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, s-a consolidat și îmbunătățit rolul și prezența medicului veterinar în cadrul administrației publice și în cadrul societății românești.

Misiunea ANSVSA de a crea şi menţine un climat benefic dezvoltării constante a domeniului veterinar şi al siguranţei alimentelor din România a căpătat o nouă valenţă, aceea de actor important în deschiderea de noi oportunităţi pentru comerţul cu animale sau cu produse alimentare româneşti, atât pe piaţa comunitară, cât şi a ţărilor terţe.

ANSVSA, Institutele naționale veterinare, Direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au un rol cu atât mai important cu cât România, stat membru al Uniunii Europene, face parte dintr-o piață comună care aplică unele dintre cele mai exigente standarde din lume, în materie de sănătate și protecție a animalelor și siguranță alimentară.

Acum 90 de ani, România, împreună cu alte 27 de state a pus bazele Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE). Astăzi, organizaţia, care numără 181 de ţări membre este un partener permanent al ANSVSA. Un partener care certifică eficienţa serviciilor veterinare din România şi contribuie implicit la dezvoltarea comerţului românesc cu animale vii şi produse de origine animală.

ANSVSA a cărei misiune este îndeplinită prin munca dedicată a angajaţilor săi: medici veterinari, medici umani, chimişti de industrie alimentară, biologi şi alti specialişti din diferite domenii au demonstrat că serviciile publice veterinare din ţara noastră sunt printre cele mai eficiente din Uniunea Europeană şi că operatorii din industria noastră alimentară sunt parteneri de încredere.

Mixomatoza iepurilor

Boala este cauzată de virusul Myxoma (genul Leporipoxvirus), originar din America de Sud, unde a produs o pierdere majoră printre iepurii sălbatici. Dintr-un accident, virusul a fost adus și în Europa și numărul iepurilor existenți a scăzut drastic. Virusul se răspândește atât la iepurii de casă, cât și la cei sălbatici, atât prin contact direct (mucoasă, piele, cale digestivă), cât și indirect, prin înțepăturile insectelor hematofage: țânțar, purici ș.a.

Simptomele mixomatozei

Primele simptome își fac apariția după 3-10 zile de la contactarea virusului.

Boala poate avea forma acută, în care semnele sunt severe, iar moartea poate interveni în 48 de ore: febră, letargie, rinită (secreții ale nasului), conjunctivită (ochii roșii), umflături (mixoame) la nivelulul capului și organelor genitale. Mixoamele își măresc rapid volumul apoi se rup, suprafața sângerândă ramasă în urma lor provocându-le mari suferințe iepurilor. Aceștia slăbesc brusc, deși apetitul le rămâne neschimbat până în ultimele zile de viață. Din cercetări s-a constatat că abia în ultimele 2 săptămâni de viață iepurele își pierde pofta de mâncare.

În forma cronică, după 14 zile de la debutul bolii, pot apărea tumorile localizate mai ales la nivelul urechilor, nasului și labelor. Uneori acestea se resorb. Iepurii slăbesc brusc, deși nu-și pierd pofta de mâncare. Complicațiile pulmonare apar aproape de fiecare dată și șansele de supraviețuire sunt aproape inexistente.

Deși este extrem de rar și greu, uneori iepurii pot supraviețui acestui episod de boală mai ales dacă se intervine rapid, sunt bine îngrijiți și sistemul lor imunitar este puternic. Mortalitatea în forma cronică a mixomatozei este de 95-100%, iar media de viață din momentul infectării cu virusul este de 7-14 de zile. Spre sfârșitul epizootiei, animalele dobândesc un oare­care grad de rezistență, dar indiferent de sex, devin sterile.

Tratamentul mixomatozei

Nu există un tratament specific pentru această boală. Virusul, odată contactat, nu mai poate fi distrus. Singurul tratament institutit este cel de susținere a organismului prin administarea perfuziilor cu vitamine, săruri de hidratare și antibiotice. Însă, chiar dacă este o boală cu etiologie virală, se poate încerca un tratament simptomatic cu bune rezultate. Astfel:

Pentru prevenţia/tratamentul infecţiilor bacteriene supraadăugate se administrează ENROFLOXAROM (iniţial injectabil, iar apoi în apa de băut), asociat cu polivitamine (COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITAMINA AD3E, NUTRI VITA-MIN-AMINO), timp de minimum 7-10 zile.

Blefaroconjunctivitele se tratează cu UNGUENT OFTALMIC sau MIBAROM.

Se administrează OBLIGATORIU ramuri proaspete de salcie / răchită (cu efect antiinflamator şi antitermic de excepţie pentru iepuri), timp de 10-14 zile.

Combaterea ţânţarilor şi a altor insecte hematofage se va face cu ROMPARASECT sau TETRACIP.

După administrarea de antibiotice se recomandă administrarea de probiotice: BIOENTEROM (1 ml/2 litri de apă/zi) şi PRODIGEST (0,5-1 ml/1 litru de apă/zi, 2 zile/ săptămână, toată viaţa).

Prevenirea mixomatozei

Singura metodă de prevenire a mixomatozei este vaccinarea periodică a iepurilor, după ce, în prealabil au fost deparazitați.

Vaccinarea împotriva mixomatozei se face de două ori pe an: primăvara, înainte de apariția muștelor și a țânțarilor ,și toamna. Puii se pot vaccina de la vârsta de 6 săptămâni. În cazul în care au existat cazuri de mixomatoză este obligatoriu ca toate obiectele cu care a intrat în contact să fie riguros spălate și dezinfectate.

Profilaxia bolii constă în aplicarea măsurilor de biosecuritate: dezinfecţii cu DECONTAMINOL, CATIOROM, dezinsecţii cu ROMPARASECT 5% și deratizări cu RATITOX F şi BRODITOP.

Vaccinarea iepurilor se face cu MIXOHEMOVIROVAC, vaccin asociat contra mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui care se administrează atât la tineret (după prima lună de viaţă), cât şi la iepurii adulţi nevaccinaţi. Rapelul se face la 21-45 de zile de la prima vaccinare, apoi din 6 în 6 luni pe toată viaţa economică a iepurelui.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Râia psoroptică şi oxiuroza la cabaline - diagnostic diferenţial

Râia psoroptică şi oxiuroza ce afectează cabalinele sunt două boli parazitare diferite, dar care se manifestă prin prurit anal violent şi pierderi de păr la baza cozii, determinând totodată şi agitaţia animalelor.

Oxiuroza este o boală parazitară produsă de nematode din familia Oxyuridae, ce parazitează în intestinul gros, determinând mâncărimi anale şi ducând la apariţia zonelor lipsite de păr la baza cozii. Paraziții adulţi sunt localizaţi în colon şi cecum (intestin gros) la cal, măgar şi catâr, iar masculii şi femelele tinere se regăsesc liberi în intestinul subţire, hrănindu-se din conţinutul acestuia.

Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele infestate, care eliberează ouăle în adăpost și pe pășune. Contaminarea se realizează prin ingerarea ouălor infestate, odată cu hrana sau prin așternutul infestat.

Se întâlnesc două forme clinice de manifestare a bolii: oxiuroza intestinală şi oxiuroza anală.

Oxiuroza intestinală evoluează fără semne clinice, iar atunci când viermii sunt foarte nume­roși, pot apărea colici.

Oxiuroza anală are semne clinice caracteristice și este produsă de femelele mature care depun ouăle perianal, determinând mâncărimi în zona anusului și inflamarea acestuia. În consecință, apar peri zburliți la baza cozii sau chiar zone lipsite de păr. În zona rectului, se poate observa scurgerea unui lichid albicios sau brun ce conține un număr mare de ouă de parazit.

Diagnosticul se poate suspiciona pe baza mâncărimilor anale și a prezenței crustelor din cauza scărpinatului excesiv.

Râia psoroptică este una dintre cele trei tipuri de râie cu care se pot infesta cabalinele. Aceasta este produsă de Psoroptes equi , fiind o parazitoză foarte contagioasă, dar care nu se transmite la om.

La cai, parazitul afectează zonele acoperite cu păr lung: moţ, coamă şi coadă. Debutează prin mâncărime accentuată, se formează vezicule pline cu exudat seros. Prin uscarea acestuia, se formează cruste abundente ce se simt la pipăire. Crustele au miros urât, respingător.

Diagnostic diferenţial

Având în vedere asemănarea dintre manifestările clinice ale celor două boli parazitare (oxiuroza şi râia psoroptică), trebuie făcut un diagnostic diferenţiat, ţinând cont de aspectele lezionale ale acestora.

Astfel, în oxiuroză se observă prezenţa crustelor alb-văroase perianal şi uneori a paraziţilor pe suprafaţa mucoasei anale, iar în râia psoroptică apar leziuni caracteristice la baza cozii, dar spre deosebire de oxiuroză, şi la coamă şi moţ.

Cele două boli se confirmă prin examen de laborator microscopic, când se pun în evidenţă ouăle de oxiuri sau parazitul în cazul râiei psoroptice.

Prevenire şi tratament

Este necesară menținerea igienei corporale și igienizarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și a harnașamentelor cu ROMPARASECT 5% sau DECONTAMINOL. De asemenea, periodic, animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM sau ECVIROM I, medicamente antiparazitare cu spectru larg de acțiune. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 2-3 ori pe an. Pereții adăpostului se spală cu apă clocotită sau cu soluție dezinfectantă (DEZINFECTANT CATIONIC sau PURSEPT) la temperatură ridicată, iar gunoiul se va depozita pe platformă, pentru sterilizare biotermică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

Ovinele și cele mai frecvente boli parazitare ale acestora

Ovinele, indiferent de vârstă, pot fi infestate cu diferiți paraziți și de aceea, înainte de scoaterea lor la pășune, trebuie deparazitate atât intern, cât și extern. Această acțiune este deosebit de importantă deoarece se evită contaminarea pășunilor cu paraziți de la animale și, în consecință, infestarea altor turme de oi. Prin deparazitarea animalelor se înlătură atât pierderile economice, cât și riscul îmbolnăvirii omului din cauza paraziților care se pot transmite de la animale la om. Totodată, este obligatorie dehelmintizarea câinilor, având în vedere rolul acestora ca gazdă pentru unii paraziți, făcând parte din ciclul biologic al acestora. Astfel, prin consum de carne sau organe crude de la oi infestate cu paraziți câinii vor transmite prin fecale ouă de paraziți atât la om, cât și la animale, îmbolnăvindu-le grav. Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine sunt: fascioloza, dicrocelioza, dictiocauloza, cenuroza, moniensioza, scabia și oestroza. 

Fascioloza (gălbeaza mare sau gușa) este una dintre cele mai grave boli întâlnite la ovine atât sub aspectul mortalităților, cât și prin scăderea producțiior. Boala este produsă de un parazit în formă de frunzuliță care se localizează în canalele biliare. Infestarea animalelor are loc în special la pășune, iar gazda intermediară este un melc de apă dulce. Semnele clinice sunt în funcție de anotimp și de gradul de infestație a oilor cu paraziți. Animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, lâna devine sfărâmicioasă și cade, apar edeme, în special la nivelul pleoapelor și submandibular (gușă). La oile gestante apar avorturi, iar mieii fătați sunt debili, nedezvoltați, iar cantitatea de lapte este redusă.

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este produsă de un vierme asemănător cu cel din fascioloză. În general, boala nu se manifestă clinic, dar în infestații masive animalele slăbesc și au o dezvoltare încetinită. De cele mai multe ori, gălbeaza mare coexistă cu gălbeaza mică, agravându-se reciproc.

Dictiocauloza (bronhopneumonia vierminoasă) este o parazitoză a aparatului respirator cauzată de viermi geohelminți cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele traheobronșic. Infestarea animalelor se face, în special la pășune mai ales vara, în anii ploioși. Boala se manifestă prin jetaj (curge nasul), respirație accelerată, tuse mai ales, dimineața sau în urma eforturilor. Uneori apar diaree și sete exagerată, animalele nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult.

Moniensioza (panglica mieilor) este o parazitoză produsă de tenii care se localizează în intestin, mai frecvent la miei. Simptomele bolii constau în slăbire avansată, anemie, colici, constipație și diaree, mieii devin tarați, rămân în urma turmei, fiind numiți de ciobani „toboșari“. Oile adulte pot fi parazitate fără să manifeste semne clinice, dar sunt purtătoare de paraziți și sursă de contaminare a pășunilor.

Cenuroza (căpiala) este produsă de larva unei tenii care parazitează ca adult în intestinul câinelui sau al altor carnivore. Câinele se contaminează cu parazitul prin consum de capete crude (creier) de la oi infestate, apoi transmite din nou parazitul animalelor, chiar și omului, prin intermediul fecalelor. Boala se manifestă în mod special la miei la care se constată semne nervoase exprimate prin mișcări circulare, poziție înclinată a capului pe o parte sau pe spate, animalele se lovesc de obstacole, prezintă spasme și crize epileptiforme etc.

Măsurile de profilaxie ale acestor parazitoze constau în deparazitarea oilor cu două săptămâni înainte de scoaterea acestora la pășune, cu următoarele produse: suspensii buvabile de ROMBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMFENBENDAZOL, FASCIOCID; soluții injectabile de ROMIVERMECTIN sau ROMAVERMECTIN PLUS.

De asemenea, este obligatorie deparazitarea internă a câinilor din gospodărie cel puțin trimestrial, cu PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER sau TOTAL.

ROMBENDAZOL

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar Doctor în ştiinţe medicale

Romvac Company SA

Controlul microorganismelor prezente în ouăle păsărilor

Atȃt ȋn ouăle păsărilor domestice, cȃt și ȋn ale celor sălbatice se pot ȋntȃlni diverse microorganisme ce apar ca urmare a infecțiilor din cursul formării oului, a infecțiilor oviductului sau/și contaminării cojii oului, ȋnainte și/sau după ouat, cu materii fecale infectate. Infecțiile cauzate de materiile fecale penetrează coaja oului ȋn cursul pasajului oului, prin cloacă sau după ce oul a fost depus în cuib.

Paleta de microorganisme ce se poate găsi ȋn ou este largă: virusuri (tabelul nr. 1), bacterii (tabelul nr. 2), micoplasme (tabelul nr. 3), chlamydia (tabelul nr. 4) și fungi (tabelul nr. 5), care pot conduce la moarte embrionară sau la moartea prematură a puilor.

Tabelul nr. 1 – Virusuri prezente în ou

tabel 1

Tabelul nr. 2 – Bacterii prezente în ou

tabel 2

Tabelul nr. 3 – Mycoplasme prezente în ou

tabel 3

Tabelul nr. 4 – Chlamydii prezente în ou

tabel 4

Tabelul nr. 5 – Fungi prezenți în ou

tabel 5

Controlul acestor microorganisme se poate realiza prin dezinfecții profilactice ale volierelor (cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT etc.) și prin evaluarea stării de sănătate a părinților efectuată prin examen de laborator, ȋnainte de sezonul de ouat.

În cazul infecțiilor bacteriene patogene decelate după examene de laborator se vor administra antibiotice cu spectru larg și efect sistemic, inclusiv micoplasmocid conform antibiogramei (FOSFOTILROM, ENROFLOXAROM, DOXIROM, AVIANPROTECT TEN), care se pot regăsi la nivelul ovarului, respectiv oului ȋn concentrații terapeutice.

Pentru controlul bolilor produse de virusuri, se poate administra antiviralul din plante ANTI-AI (1-2 ml/litru de apă, dimineața și seara, timp de 5 zile), urmat de imunostimulatorul natural IMMUNO PLUS (1-2 ml/litru de apă/zi, 3-4 zile).

Recomandările medicului veterinar

Ȋn concluzie: la debutul și în timpul sezonului de ouat, păsările reproducătoare trebuie să fie ȋn cea mai bună stare de sănătate pentru ca progenii lor să se dezvolte armonios și să fie apți de performanță.

Ȋn cazul apariției unor afecțiuni patologice la puii tineri, pȃnă la efectuarea unor analize de laborator, puii pot fi tratați individual cu ENROFLOXAROM comprimate sau AVIANPROTECT TEN de la vârstă fragedă sau vor fi tratați părinții cu doze mărite de FOSFOTILROM, ENROFLOXAROM etc.

Ȋncepȃnd cu vȃrsta de 10-15 zile, dacă apar probleme de sănătate, se poate administra individual ENTEROGUARD (1/4-1/2 comprimate/zi, 2-3 zile) sau ENTEROTRAT (antidiareic natural, 0,2-0,3 ml/zi, 2-3 zile) asociat cu polivitamine (COMPLEX POLIVITAMINIC BUVA­BIL, NUTRI VITA-MIN-AMINO etc.).

Puii vor fi hidratați oral sau pe cale subcutanată cu lichide electrolitice (spre exemplu PERFUZOL, preparat steril administrat oral/injectabil subcutanat, care conține vitamine, glucoză, electroliți sau chiar banalul SER FIZIOLOGIC, 1-3 zile, după caz).

Dr. Cătălin TUDORAN Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS