reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Musca - principalul factor în apariția conjunctivitei verminoase la animale

Telazioza este o boală parazitară localizată la nivelul ochiului și este produsă de speciile de viermi din genul Thelazia, determinând apariţia unei conjunctivite cronice, care nu cedează la tratamentul clasic.

Telaziile sunt viermi subţiri, de culoare alb-sidefiu și sunt localizați cel mai adesea între ochi şi pleoapă (în sacul conjunctival, sub pleoapa a treia și în canalele lacrimale ale animalului).

Femela adultă își depune larvele în sacul conjunctival şi în secrețiile lacrimale, muștele ingeră larvele odată cu secreţiile lacrimale, iar în interiorul muştei are loc dezvoltarea acestora, care durează 30 de zile, urmând ca larvele să se orienteze către trompa muştei şi să iasă activ, în timp ce aceasta se hrăneşte cu secreţii lacrimale.

Descrierea bolii

Telazioza are o evoluție sezonieră în țările cu climă temperată, unde muștele sunt prezente doar în sezonul cald. Sursa paraziților este reprezentată de animalele bolnave. Boala este mai frecventă la animalele care pasc în turme, în comparație cu cele izolate. Perioadele calde, cu puțin vânt, sunt cele mai favorabile pentru răspândirea telaziozei deoarece activitatea muştelor este mai intensă în aceste condiţii. Alţi factori favorizanţi sunt bălegarul și substanțele organice, mediu ideal de dezvoltare a larvelor de muște.

Animalele purtătoare transmit boala de la focar la alte animale, iar viermii supraviețuiesc peste iarnă din cauza localizării oculare. Acest fapt trebuie reținut și luat în considerare când se face controlul parazitologic al bolii.

Simptome

Șansele de apariţie a bolii sunt mai mari în perioada iulie-septembrie. La bovinele intens parazitate simptomele apar la 3-4 zile de la infestare, iar acestea presupun tulburări oculare la ambii ochi, lăcrimare, teamă de lumină, sensibilitate crescută, conjunctivă tumefiată și congestionată (umflarea şi înroşirea pleoapelor), mâncărime cauzată de mișcările viermilor și conjunctivită foliculară.

Complicațiile telaziozei, în lipsa intervenției terapeutice, sunt reprezentate de cheratite, panoftalmie, ulcere corneene și pierderea vederii. Evoluția bolii este de 1-2 luni, timp în care pofta de mâncare a animalelor scade, acestea slăbesc, iar producția de lapte se micșorează.

Diagnostic

Examenul clinic duce la un potențial diagnostic de telazioză, în timp ce confirmarea este dată de evidențierea adulților în sacul conjunctival și de examenul microscopic al secrețiilor lacrimale.

Diagnosticul diferențial se face în raport cu conjunctivitele banale, cu keratoconjunctivită contagioasă cu virusuri sau alte parazitoze care pot avea o localizare rară în camera oculară a animalului.

Tratament

Tratamentul specific acestei boli se face cu LEVAMISOL timp de 5 zile și cu ROMIVERMECTIN 1%, cu vindecare după 9 zile și acțiune asupra gazdelor intermediare. Leziunile produse de viermi se tratează cu unguente sau colire cu antibiotice, antiinflamatorii și cicatrizante.

Profilaxia

Profilaxia include deparazitarea animalelor din focare. Se recomandă aplicarea unui tratament unic pe timpul iernii, când parazitul se află în gazda definitivă, un singur tratament fiind suficient pentru a elimina toate telaziile adulte. Pentru deparazitare vom folosi la cai ECVIROM I, iar la celelalte specii de animale vom folosi LEVAMISOL sau ROMIVERMECTIN 1%. Pentru câni și pisici putem utiliza produsul PARACAN (o combinaţie de albendazol şi levamisol).

Dezinsecția reprezintă o altă măsură de profilaxie în perioada caldă, cu scopul de a reduce populațiile de muște și de a scădea posibilitatea de evoluție enzootică a parazitozei, alături de diminuarea mediilor favorabile muștelor. Aceasta se poate face utilizând produsul ROMPARASECT 5%.

Este de reţinut şi faptul că animalele care pasc în zone mai uscate și deschise sunt mai puțin predispuse la îmbol­năviri față de animalele aflate pe pășuni mai umede și umbroase.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Babesioza la ovine - Cârceag

O boală parazitară importantă întâlnită la ovine este babesioza, caracterizată prin evoluție sezonieră, estivală și zonală, în strânsă concordanță cu aria de răspândire și biologia vectorilor (căpușele). Agenții etiologici ai babesiozelor la ovine sunt reprezentați de Babesia motasi, de Babesia ovis și de căpusele Rhipicephalus bursa, Ixodes spp., Haemaphysalis spp., ca agenți transmițători.

Babesioza oilor, denumită popular „cârceag“, apare din cauza parazitării intraeritrocitare de către babesii care se dezvoltă, ajung la maturitate și se înmulțesc asexuat în celula gazdă. În absența unei deparazitări corespunzătoare a ovinelor, căpușele infestate cu babesii contaminează sângele animalului și declanșează boala.

Simptomele clinice ale bolii evoluează cu febră, anemie, icter și hemoglobinurie, urinare cu sânge des întâlnită în cazul tuturor babesiozelor. Din punct de vedere clinic, evoluția bolii poate fi supraacută, acută și cronică.

În forma supraacută, boala evoluează de la câteva minute până la 4-5 ore, cu mortalitate în procent de 100% și imposibilitatea unei intervenții terapeutice. Oile cad, scot gemete și mor în decubit. În cazul în care oile nu mor fulgerător, în 3-4 ore, se poate constata și hemoglobinurie caracterizată prin urină de culoare cafenie. Animalul moare prin asfixie datorată anemiei.

În forma acută, forma cea mai des întâlnită, animalele suferă de hipertermie, dar cu perioade de remisie a febrei în raport direct proporțional cu numărul paraziților intraeritrocitari; după această perioadă temperatura corporală se menține ridicată timp de 4-5 zile, cu risc mare de mortalitate în această fază, dar de regulă moartea oilor are loc în hipotermie. Oile bolnave sunt abătute și își pierd pofta de mâncare. După 3-4 zile de boală, se instalează anorexia, timp în care oile beau foarte multă apă. Poate apărea paralizia trenului posterior, oile stau culcate, iar ridicarea de la sol se face cu mare greutate, scoțând gemete și scrâșnind din dinți, decubitul este costal cu capul întins pe gât, se observă tremurături musculare. Mucoasele sunt congestionate, ulterior devin anemice, iar uneori mucoasa conjunctivală poate fi colorată subicteric. Urina se modifică și capătă culoare roșiatică la 3-4 zile după infestație și poate deveni cafenie, intensitatea culorii depinzând de numărul de paraziți.

În stabilirea diagnosticului, un rol principal îl au datele epizootologice; boala este strâns legată de sezon și poate evolua din lunile mai până în noiembrie. Simptomele clinice sunt abatere, inapetență, mers greoi, anemie și urină colorată în roșu-brun.

Din punctul de vedere al diagnosticului diferențial, acesta trebuie făcut, din punct de vedere clinic, cu antrax, luând în considerare aspectul congestiv și cianotic al mucoaselor, spre deosebire de babesioză care are o evoluție mai lentă, cu mucoase cu un aspect anemic.

În tratamentul babesiozelor se utilizează dipropionat de imidocarb 0,25 - 0,5 ml/10 kg, greutate corporală în funcție de gravitatea bolii, administrat subcutanat sau intramuscular.

multivitarom borogluconat de calciu Romvac

Se utilizează tonice generale și rehidratante: BOROGLUCONAT DE CALCIU 10-30 ml/animal, CAFEINĂ NATRIUM BENZOICĂ 1-5 ml/zi fracționată în mai multe prize, PNEUMOGUARD 1-2 ml/animal, MULTIVITAROM 7-12 ml soluție/animal, VITA B1+B6 2-5 ml/animal, VITA C 10% 2-10 ml/zi, VITAMINA K3 2-5 ml/animal.

Profilactic, animalele trebuie deparazitate extern cu ROMIVERMECTIN 1ml/50 kg/greutate corporală.

Laboratorul de Diagnostic Romvac Company SA

Boli produse de furajarea necorespunzătoare la bovine

În țara noastră, creșterea bovinelor pentru carne are o tendință ascendentă și de aceea este necesar să știm că acestea au o receptivitate crescută la agenții patogeni care produc bolile specifice. Receptivitatea raselor de bovine de carne față de agenții patogeni este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este mai mică la acestea datorită timpului îndelungat petrecut în aer liber, pe pășune, precum și producției mai mici de lapte.

Afecțiunile oftalmologice la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în special la tineret, cu simptome de cheratită și conjunctivită; în unele cazuri este afectat văzul, producându-se pagube mari din cauza sacrificărilor de necesitate. Cauzele sunt infectocontagioase și parazitare. Factorii favorizanți sunt aerul din grajd plin de amoniac și praf, condițiile de igienă necorespunzătoare, precum și insectele care transmit boala și lipsa vitaminei A. Ca tratament, se recurge la administrarea de unguente sau picături oftalmice (UNGUENT OFTALMIC, OCULOFORTE) și la dezinfecția periodică a grajdului cu Dezinfectant cationic sau Decontaminol. Ca măsură de prevenție se administrează Vitamina AD3E buvabilă în apa de băut, timp de 5-7 zile.

Indigestia ruminală se produce cel mai frecvent prin schimbări bruște de furaje, prin nutreț cu stare fizică necorespunzătoare sau furajare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Alcaloza ruminală este rezultatul greșelilor de furajare, prin administrarea bruscă (fără perioadă de „obișnuire“) de furaje bogate în proteine sau azot și, respectiv, de furaje sărace în glucide. Consecința poate fi afectarea activității prestomacelor.

Indigestia ruminală putridă este consecința administrării de apă sau furaje contaminate cu bacterii, adică foarte murdare, depozitate în condiții improprii sau a pășunatului pe terenuri necorespunzătoare.

Acidoza ruminală este, de asemenea, consecința furajării defectuoase prin administrarea bruscă de nutrețuri bogate în glucide care fermentează ușor, distrug flora bacteriană ruminală benefică, formând în perioade scurte de timp cantități mari de acid lactic.

Meteorismul ruminal acut („balonare“) este rezultatul acumulării masive de gaze de fermentație în rumen și rețea, conținutul putând fi reprezentat de o spumozitate fină de fermentație – indigestie spumoasă sau gaze fără spumozitate – indigestie gazoasă.

Meteorismul ruminal acut este întotdeauna caz de urgență. Eliminarea gazelor din stomac se poate asigura prin consumul de furaje grosiere înainte de consumul nutrețurilor verzi, fragede, umede și reci, mai cu seamă al leguminoaselor. În cazul apariției bolii la un animal pe pășune, sunt obligatorii întreruperea pășunatului și scoaterea animalelor din parcela respectivă, pentru a preveni consumul de furaje și pentru a limita numărul de animale afectate.

Tratamentul este în funcție de tipul indigestiei și urmărește corectarea rației alimentare, administrarea orală de ruminative ca RUMIGEN, cu efect excitant asupra mucoasei ruminale prin stimularea indirectă a rumegării și îmbunătățirea digestiei; antibiotice: oxitetraciclină, 1-3 administrări. De asemenea, se administrează ulei de parafină și sulfat de magneziu.

De asemenea, se administrează un tratament de susținere cu HEPATO­PROTECT, VITAMINA B1-B6, PERFUZOL, GLUCOZĂ ȘI MULTIVITAROM.

În cazuri grave, se recurge la sondaj bucoesofagian sau ruminocenteză și la însămânțarea rumenului cu alt conținut rumenal de la un animal sănătos.

Dr. Gabriela Băncilă, Romvac Company S.A.

Vitamina B1 B6 Romvac

Boli manifestate la bibilici

Bibilica (Numida meleagris) este o pasăre originară din Africa, cu un instinct gregar similar păsărilor de vânat. Acestea sunt crescute pentru carne sau pentru carne și ouă. În general, bibilica este o pasăre mult mai rezistentă decât găina. Peste 50% din afecțiunile patologice se întâlnesc în primele 4 săptămâni de viață, cu o incidență mare a afecțiunilor digestive.

Boli gastrointestinale

Sindromul gastroenteritei transmi­sibil este produs de un astrovirus și apare la vârsta de 8-20 de zile. Tineretul prezintă o stare de prostrație, anorexie și se grupează în zonele călduroase, cu aripile lăsate. Apare diareea profuză și nu există tratament, decât un program strict de biosecuritate care previne această viroză.

Candidoza, cauzată de Candida albicans, reprezintă o micoză a gușii, ce apare, în special, după antibioterapie, iar la necropsie apar depozite albicioase în gușă și în esofag.

Coccidioza este produsă la bibilică de virusurile Eimeria numidae (cea mai patogenă) și Eimeria grenieri (cea mai comună), virusuri care se întâlnesc frecvent la bibilici în vârstă de 3-8 săptămâni, însă tineretul cu vârsta de 8 și 15 zile fiind cel mai susceptibil la îmbolnăviri.

Nu există leziuni specifice pentru această boală, dar poate fi controlată prin administrarea de coccidiostatice.

Trichomonoza produsă de Trichomonas gallinarum, cu localizare în cecumuri, afectează în special tineretul. Păsările prezintă o stare de prostrație și enterită cu diaree de culoare galbenă, iar la bibilicile mai în vârstă, boala are o manifestare cronică, cecumurile sunt destinse și pline cu un material cazeos. Tratamentul se poate face cu ROMETRONIDAZOL sau RONIACTIV.

Capillariaza, ascaridioza și heterakidoza sunt nematodoze (produse de viermii rotunzi) care se întâlnesc în tractul intestinal.

Teniaza este produsă de Raillietina cesticillus și Raillietina tetragona și au ca gazde intermediare furnicile și gărgărițele. Tratamentul pentru această boală se poate face cu ROMBENDAZOL F (inclusiv nematodozele).

Histomonoza produsă de Histomonas meleagridis este o boală care poate prezenta leziuni cecale sau septicemice (în special focare albe hepa­tice). Tratamentul poate fi făcut cu ROMETRONIDAZOL sau RONIACTIV.

Boli respiratorii

Bolile respiratorii pe care le putem întâlni la bibilici sunt descrise în rândurile ce urmează.

Aspergiloza este micoza care apare atunci când așternutul este mucegăit. Pneumoviroza apare la vârsta de 6 săptămâni și prezintă lăcrimare, prostrație, cu mortalitate variabilă. Infecția cu Ornithobacterium rhinotraheale este o boală infecțioasă foarte contagioasă care se manifestă prin scurgeri mucoase de la nivelul sinusurilor infraorbitale, prostrații și mortalitate de peste 5%. Mycoplasmoza, produsă de Mycoplasma gallisepticum, este o boala respiratorie la care bibilicile, ca și alte păsări domestice, sunt foarte sensibile.

Boli sistemice

În cazul bibilicilor, tineretul este sensibil la salmonelozele produse de Salmonella enteritidis, S. typhimurium sau S. gallinarum pullorum.

Erizipelul este produs de Erysipelothrix rhusiopathiae și induce o stare de prostrație și moarte rapidă (mortalitate aproximativ 10%).

Dintre bolile sistemice amintim colibacilozele, însă colisepticemia e foarte rar întâlnită la bibilici și streptococia, septicemia streptococica fiind neobișnuită la bibilici.

Tratament

În general, tratamentele antimicrobiene pentru bibilici, sunt identice cu cele ale găinilor.

Se pot administra ENROFLOXAROM 10%, DOXIROM 10%, OXITETRACICLINA RO 50%, ROMETRONIDAZOL în asociere cu COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITA B COMPLEX, NUTRIVITAMINOMIN.

Dr. Cătălin Tudoran – Şeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Bolile bacteriene la rațe

Rațele sunt crescute pentru producția de carne (rațele Muscovy, masculi și femele), pentru îngrășat (un hibrid Mulard obţinut din masculi Muscovy și femele de rasă comună) sau pentru ouă. Bolile bacteriene se întâlnesc în toate cele două tipuri de producție, inclusiv în sistemul extensiv țărănesc și apar, în general, după 9 săptămâni de viață. Bacteriozele care apar înaintea vârstei de 3 săptămâni (omfalite) sunt produse în 90% din cazuri de E.coli, ca urmare a condițiilor de umiditate excesivă din incubator. Alți patogeni implicați sunt Pseudomonas spp., Klebsiella spp. și, posibil, Salmonella spp. Mortalitatea apare în primele 3 zile de viață, sacul vitelin având o culoare verde închis.

Infecțiile cu salmonella

Aceste infecții provoacă mortalitate la tineretul infectat cu virusuri (reovirus, parvovirus) sau/și la cel stresat, de exemplu, de frig.

Bacteria S. typhimurium este frecvent izolată când transmiterea acesteia se face pe verticală, iar mortalitatea apare între 2 și 10 zile de viață. În cazul infecțiilor orizontale, mortalitatea poate fi observată și la păsările bătrâne. Septicemia apare rapid și conduce la moarte (apare pericardită fibrinoasă, perihepatită, hepatită miliară necrotică, tiflită, diaree, conjunctivită purulentă).

Bacterioze care apar după vârsta de 3 săptămâni

Colisepticemia este provocată de tulpini patogene de E.coli. În cazul acestei boli infecțioase apar congestii hepatice, splenice, pulmonare, renale și pericardite, aerosaculite și perihepatite fibrinoase. Morbiditatea poate ajunge la 50% și mortalitatea la 50% dacă antibioterapia nu este inițiată. Izolarea E. coli pur din ficat și splină confirmă diagnosticul.

Colisepticemia trebuie diferențiată de riemereloză. Riemerella anapestifer (RA), cunoscută drept infecția cu Pasteurella anaspestifer, apare în condițiile clasice la mularzi și la rațele îngrășate, pe cale transcutanată (leziuni ale tălpilor sau ciocului) sau pe cale pulmonară.

Semnele clinice sunt prostrație, încoordonare, slăbiciune musculară, semne nervoase, „căderi“ ale capului; pot apărea și semne respiratorii (tuse, scurgeri nazale și oculare). Moartea subită apare și după câteva zile de evoluție clinică. Își fac prezența leziuni de poliserozită și meningită fibrinoasă. Ecoli complică tabloul clinic și morfopatologic.

Pasteureloza (holera aviară) este produsă de Pasteurella multocida care este cea mai veche bacterioză identificată la păsările domestice și sălbatice. Holera aviară a fost observată la efectivele în vârstă de 4 săptămâni, în special la cele expuse stresului provocat de microclimat, adică frig, variații mari de temperatură sau la cel provocat de transportul la mare distanță. Aceşti factori duc la multiplicarea patogenilor din tractul superior al păsărilor.

Semnele bolii

Semnele clinice ale pasteurelozei se prezintă în două forme. Forma supraacută este fulminantă și se manifestă prin leziuni vasculare: congestii difuze ale carcasei, sângerări ale mușchilor, ficatului sau plămânilor şi epicardită hemoragică. În forma acută, boala evoluează între 1-5 zile. Apar depresia, cianoza capului și diareea.

Leziunile sunt foarte sugestive pentru holera aviară, și anume hemoragii intense ale epicardului („aspect de cord stropit cu fucsină“), hemoragii urmate de necroze miliare ale parenchimului hepatic.

Diagnosticul bacteriologic confirmă prezența pasteurelelor în ficat și cord.

Tratament

Dacă holera aviară este suspicionată, tratamentul se inițiază cu antibiotice injectabile (de exemplu: ENROFLOXAROM 5%, AMOXILROM 10%, AMPICILINA 10%, PANDROM) și trebuie continuat cel puțin 7-8 zile cu antibiotice administrate oral, de preferat în urma antibiogramei (de exemplu: ENROFLOXAROM 10%, DOXYROM 10%, OXITETRACICLINA RO 50%, tratamente utile și în cazul celorlalte bacterioze ale rațelor). Rațele pot fi vaccinate preventiv cu vaccinul HOLEPAL (vaccin inactivat hidroxidat cu 4 tulpini de P. multocida), iar doza vaccinală este de 2 ml/pasăre, inoculat subcutanat, administrat de la vârsta de 6 săptămâni, cu rapel la 2 săptămâni. Revaccinările se fac din 4 în 4 luni.

Dr. Cătălin Tudoran – Şeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Babesiozele - boli grave provocate de căpușe, la câini și pisici

Babesiozele sunt boli deosebit de periculoase care pot duce chiar la decesul animalului afectat. Astăzi, acestea sunt tot mai des întâlnite pe teritoriul României. Babesioza (hemosporidioza) este o boală cosmopolită, sezonieră, determinată de sporozoare din familia Babesiidae care se dezvoltă în celulele din sânge și care sunt transmise prin intermediul căpușelor ixodide.

Babesiile parazitează intracelular și au înmulțire asexuată în gazda vertebrată și sexuată în corpul căpușelor. Babesiile au parazistism strict specific, ceea ce înseamnă că fiecare specie de babesie corespunde unei specii de căpușe. La câine, hemosporidioza este produsă de Babesia canis, Babesia gibsoni si Babesia vogeli, iar la pisică este produsă de Babesia felis, aceste babesii fiind transmise de căpușele Rhipicephalus sanguineus, Dermacentor spp, Haemaphysalis bispinoza.

Manifestările bolii

Boala se manifestă în formă acută cu: abatere, anemie, icterul mucoaselor, febră de peste 39,9˚C, edem intraorbital și al pavilionului urechii, ataxie locomotorie, anorexie, slăbire și tulburări nervoase, renale și respiratorii. De asemenea, pot apărea lăcrimarea abundentă, precum și hemoragii retiniene și con­junctivale.

Se constată bilirubinurie și hemoglobinuria, adică urina are culoare roșiatică sau brună. După câteva zile, boala se manifestă prin hipotermie și refuzul complet al hranei.

Procesul de vindecare, prin revenirea la temperatura și apetitul normale, se reali­zează în cazuri foarte rare.

Diagnosticul

Se identifică paraziții în hematii, în frotiuri din sângele periferic sau din organe: rinichi, cord, splină, ficat (colorate prin metoda MGG – May Grunwald Giemsa), iar prin hemoleucogramă se constată scăderea hematocritului, trombocitopenie.

Tratamentul

Tratamentul se face cu Imidocarb și Diminazen, substanțe care au totuși un potențial toxic destul de ridicat. Simultan, pe parcursul tratamentului, se indică și reechilibrarea hidroelec­trolitică (de exemplu, Perfuzol) și, eventual, în cazuri grave, transfuzie de sânge. Aplicarea din timp a tratamentului mărește rata de succes a vindecarii, însă câinii care au suferit de această boală pot ramâne purtători ai paraziților și rezervor natural.

Prevenția, cea mai importantă

Combaterea căpușelor este esențială și se realizează prin pulverizarea de Tetracip (Zapi) sau Romparasect 5% în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.) și adăposturi.

La câini și la pisici, lunar, din luna martie până în octombrie, se administrează simultan antiparazitare care combat căpușele: Parakill (1-2 picături/kg greutate vie, aplicat pe piele în zona cefei) și Rombendazol Super (1 cpr/2,5 kg greutate vie/2 zile, lunar). Administrarea simultană asigură deparazitarea completă a câinilor și a pisicilor, eliminând inclusiv pericolul dirofilariozei (viermii cardiaci).

Dr. Cătălin TUDORAN

Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Țânțarii și dirofilarioza (viermii cardiaci)

Dirofilarioza este o parazitoză produsă de Dirofilaria immitis, parazit care se găsește acum foarte des la animalele de companie (câini și pisici), în zonele cu număr crescut de țânțari, climat cald și cu bălți. După ce un țânțar suge sânge cu larve (microfilarii) de la un câine infestat, transferă prin înțepare, la alt câine, aceste larve microscopice. Timp de 6-7 luni, larvele migrează lent prin corpul câinelui și, ajungând la inimă, devin viermi adulți care pot trăi între 5-7 ani în corpul câinelui.

Cum recunoaștem boala?!

În general, câinii nu prezintă niciun semn în primele stadii ale bolii. Însă, când, acestea încep să se manifeste, primul semn de boală este îmbătrânirea prematură, cu albirea părului în zona botului și a membrelor anterioare, cu pierderea luciului blănii și scăderea efortului depus în activitățile fizice. Din păcate, în general proprietarii nu observă acest lucru.

În timp, debutează o tuse uscată, persistentă, accentuată noaptea, când câinele se odihnește. Tusea apare din cauza bronșitei provocate de viermii morți care ajung în pulmoni, a lichidului care se acumulează în pulmoni în urma insuficienței cardiace și a dilatației inimii bolnave care apasă pe traheea câinelui.

Apare și ascita, adică acumularea de lichid în abdomen, pe măsură ce ficatul se mărește și astfel abdomenul câinelui capătă aspect de butoi.

Inima și arterele pulmonare se dilată din cauza obstrucției mecanice a viermilor, a inflamației și deteriorării valvelor inimii, apărând blocarea parțială a arterelor care conduce la epuizarea cordului. Nu se mai produce oxigenarea sângelui și apare colapsul cardiovascular care debutează brusc, cu respirație greoaie, gingii decolorate și urină de culoare roșu-brun.

Dacă numărul viermilor este mare, aceștia pot rupe arterele pulmonare, ducând la moartea subită a animalului.

Diagnosticul se poate face prin teste ELISA, testul KNOTT sau microscopic (o picătură de sânge proaspăt se observă la microscop, dar trebuie avut în vedere că acest test poate fi uneori fals negativ).

Tratamentul este costisitor, se poate face cu un singur medicament scump (Melarsomine), dar care are numeroase efecte secundare, putând provoca chiar moartea animalului în stadiile avansate ale bolii.

Prevenția este cea mai importantă! Din păcate, nu toate produsele antiparazitare interne au efect asupra acestor viermi. De aceea, este imperioasă administrarea terapiilor corecte.

Astfel, se vor folosi LUNAR, din martie până în octombrie, antiparazitare care ucid microfilariile (larvele):

  • ROMBENDAZOL SUPER (conține avermectină și albendazol) 1 comprimat/2,5 kg greutate vie/zi, timp de 2 zile.
  • PARACAN (conține levamisol și albendazol) 1 cpr/5 kg greutate vie/zi, timp de 2 zile.
  • Administrarea simultană a produsului PARAKILL asigură și acțiunea de combatere a puricilor și căpușelor care pot transmite, printre altele, babesioza – o boală parazitară mortală a sângelui.
  • OBLIGATORIU se vor efectua acțiuni de combatere regulată a tânțarilor cu TETRACIP Zapi, administrat prin pulverizare în adăposturi, dar și în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.).

Dr. Cătălin TUDORAN
Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Ovinele și bolile parazitare

Ovinele, indiferent de vârstă, pot fi infestate cu diferiți paraziți și de aceea, înainte de scoaterea lor la pășune, acestea trebuie deparazitate atât intern, cât și extern. Această acțiune este deosebit de importantă deoarece se evită contaminarea pășunilor cu paraziți de la animale și, în consecință, infestarea altor turme de oi. Prin deparazitarea animalelor se evită atât pierderile economice, cât și riscul îmbolnăvirii omului din cauza paraziților care se pot transmite de la animale la om. Totodată, este obligatorie dehelmintizarea câinilor având în vedere rolul acestora ca gazdă pentru unii paraziți, făcând parte din ciclul biologic al acestora. Astfel, prin consum de carne sau organe crude de la oi infestate cu paraziți, câinii vor transmite prin fecale ouă de paraziți atât la om, cât și la animale, îmbolnăvindu-le grav. Cele mai frecvente boli parazitare întâlnite la ovine sunt: fascioloza, dicrocelioza, dictiocauloza, cenuroza, moniensioza, scabia și oestroza.

Fascioloza (gălbeaza mare sau gușa) este una dintre cele mai grave boli întâlnite la ovine atât sub aspectul mortalităților, cât și prin scăderea producțiilor. Boala este produsă de un parazit în formă de frunzuliță care se localizează în canalele biliare. Infestarea animalelor are loc în special la pășune, iar gazda intermediară este un melc de apă dulce. Semnele clinice sunt în funcție de anotimp și de gradul de infestație a oilor cu paraziți. Animalele slăbesc, prezintă semne de anemie, lâna devine sfărâmicioasă și cade, apar edeme în special la nivelul pleoapelor și submandibular (gușă). La oile gestante apar avorturi, iar mieii fătați sunt debili, nedezvoltați, iar cantitatea de lapte este redusă.

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este produsă de un vierme asemănător cu cel din fascioloză. În general, boala nu se manifestă clinic, dar în infestații masive animalele slăbesc și au o dezvoltare încetinită. De cele mai multe ori, gălbeaza mare coexistă cu gălbeaza mică, agravându-se reciproc.

Dictiocauloza (bronhopneumonia vierminoasă) este o parazitoză a aparatului respirator cauzată de viermi geohelminți cu corpul filiform care se dezvoltă în arborele traheobronșic. Infestarea animalelor se face în special la pășune mai ales vara, în anii ploioși. Boala se manifestă prin jetaj (curge nasul), respirație accelerată, tuse mai ales, dimineața sau în urma eforturilor. Uneori apar diaree și sete exagerată, animalele nu au poftă de mâncare și slăbesc foarte mult.

Moniensioza (panglica mieilor) este o parazitoză produsă de tenii care se localizează în intestin, mai frecvent la miei. Simptomele bolii constau în slăbire avansată, anemie, colici, constipație și diaree, mieii devin tarați, rămân în urma turmei, fiind numiți de ciobani „toboșari“. Oile adulte pot fi parazitate fără să manifeste semne clinice, dar sunt purtătoare de paraziți și sursă de contaminare a pășunilor.

Cenuroza (căpiala) este produsă de larva unei tenii care parazitează ca adult în intestinul câinelui sau al altor carnivore. Câinele se contaminează cu parazitul prin consum de capete crude (creier) de la oi infestate, apoi transmite din nou parazitul animalelor, chiar și omului, prin intermediul fecalelor. Boala se manifestă în mod special la miei la care se constată semne nervoase exprimate prin mișcări circulare, poziție înclinată a capului pe o parte sau pe spate, animalele se lovesc de obstacole, prezintă spasme și crize epileptiforme etc.

Măsurile de profilaxie ale acestor parazitoze constau în deparazitarea oilor cu două săptămâni înainte de scoaterea acestora la pășune, cu următoarele produse: suspensii buvabile de ROMBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMFENBENDAZOL, FASCIOCID; soluții injectabile de ROMIVERMECTIN sau ROMAVERMECTIN PLUS.

De asemenea, este obligatorie deparazitarea internă a câinilor din gospodărie, cel puțin trimestrial, cu PARACAN, ROMBENDAZOL SUPER sau TOTAL.

rombendazol 10 la suta Romvac

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar CS I,
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Căpuşele, un pericol care apare odată cu venirea primăverii

Căpuşele au o activitate biologică maximă în sezonul de primăvară, atacând atât animalele, cât şi omul. Acestea parazitează temporar pe animal sau om, timp în care se hrănesc cu sânge, iar în stare liberă trăiesc în natură (sol, iarbă, tufişuri).

Aparent inofensive din punctul de vedere al unor proprietari de animale, dar periculoase din perspectiva altor crescători, căpuşele constituie o adevărată problemă atât pentru animale, cât şi pentru om. Odată cu încălzirea timpului, ieşirile în aer liber devin tot mai frecvente. Puţini sunt conștienți însă de pericolele la care se pot expune în urma contactului cu căpuşele.

Căpușele, infecțiile, anemiile, alergiile, dermatitele

Căpuşele fac parte din familia Ixodidae, fiind acarieni ectoparaziţi, adică aceștia trăiesc pe corpul animalelor şi se hrănesc cu sângele mamiferelor. În condiţii deosebite, respectiv de lipsă a hranei, pot supravieţui câteva luni de zile.

Capacitatea căpuşelor de a reţine şi transmite diverşi agenţi patogeni de natură parazitară (babesii), bacteriană, virală şi micotică la animalele domestice şi om face ca aceşti acarieni să devină periculoşi atât pentru sănătatea noastră, cât şi a animalelor pe care le avem în grijă.

Hrănindu-se cu sânge, căpuşele au, în primul rând, rol spoliator, adică sărăcesc organismul de sânge, vitamine şi minerale. Prin saliva care conţine diferite substanţe toxice, anticoagulante sau hemolizante, căpuşele determină fenomene de anemie şi toxicoză. Foarte important de ştiut este faptul că acestea transmit, odată cu înţepătura, numeroşi agenţi patogeni: virusuri (virusul encefalitei de căpuşe, virusul bolii de Nairobi), rickettsii (Cowdria spp., Ehrlichia spp., Coxiella spp.), protozoare (Babesia spp., Theileria spp.), helminţi (Dirofilaria spp., Dipetalonema spp.), paraziţi, miceţi, alte bacterii (Brucella, Salmonella) producând diferite boli, cum sunt: paralizia de căpuşe, encefalite, borelioza, babesioza, ehrichioza, febra Q etc. Acestea pot cauza dermatite sau reacţii alergice de diferite grade. La animalele de talie mică, parazitismul cu câteva sute de căpuşe adulte induce o stare gravă de anemie sau chiar poate provoca moartea animalului parazitat.

Infestarea

Zonele corporale preferate de căpuşe sunt: regiunea abdominală inferioară, faţa internă a coapselor, pieptul, părţile laterale ale gâtului și urechile. O examinare atentă a animalului, în special în zonele corporale preferate de căpuşe, vă poate conduce spre identificarea cu uşurinţă a acestor acarieni.

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele au următoarele stadii de evoluţie: ou, larvă, nimfă şi adult, care se desfăşoară fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau din tufişuri. Pentru animalele de companie (câine, pisică) care trăiesc în casă vectorii pentru aceste insecte sunt chiar stăpânii lor care le aduc în locuinţă pe haine sau încălţăminte.

Prevenirea şi combaterea infestării cu căpuşe

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se realizează atât prin deparazi­tarea lor, cât şi a adăposturilor.

Deparazitarea rumegătoarelor se face cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS. Caii se deparazitează cu ECVIROM și ECVIROM I, câinii şi pisicile cu PARAKILL şi ROMBENDAZOL SUPER, iar pentru păsări vom folosi ROMPARATOX P.

Obligatoriu se va face şi o dezinsecţie riguroasă a adăpostului, folosind produsul ROMPARASECT 5% sau TETRACIP.

Dr. Cătălin TUDORAN
Șef Laborator de Diagnostic Romvac

Jigodia la câine, metode de prevenție și tratament

Atenție la răspândirea bolii!

Boala Carré, numită popular „jigodie“, este o afecțiune foarte contagioasă a câinilor, vulpilor și nurcilor. Aceasta este de natură virală, fiind răspândită în toată lumea.

Cauza bolii este un paramixovirus înrudit cu virusul rujeolic. Calea principală de infecție este prin intermediul secrețiilor, sub formă de particule de aerosoli, de la animalele infectate. Unii câini infectați pot excreta virusul câteva luni.

Virusul se multiplică inițial în țesutul limfatic al tractului respirator. Viremia determină infecția tuturor țesuturilor limfatice și este urmată de infecția epiteliului respirator, gastrointestinal, urogenital, a nervilor optici, precum și a sistemului nervos central.

Cum recunoaștem boala?

Jigodia poate fi suspectată ȋn cazul oricărei stări febrile la cățeii nevaccinați cu manifestări multisistemice.

Cățeii infectați prezintă stare febrilă tranzitorie, la 3-6 zile după infectare și, posibil, leucopenie, adică scăderea numărului de globule albe din sânge. Aceste semne pot trece neobservate sau pot fi însoțite de lipsa poftei de mâncare. Febra dispare pentru câteva zile, înaintea apariției unui puseu secundar de febră care durează mai puțin de o săptămână.

De asemenea, pot apărea secreții nazale seroase, secreții oculare mucopurulente, letargie și anorexie, precum și semne gastrointestinale și respiratorii complicate cu infecții bacteriene secundare.

Mai rar, se poate observa o dermatită pustuloasă. În urma encefalitei apar manifestări nervoase grave. Câinii care supraviețuiesc fazei acute pot prezenta hipercheratoza pernuțelor și a epiteliului nazal, dar și hipoplazia smalțului dinților erupți incomplet.

În general, evoluția îndelungată a bolii se asociază cu prezența semnelor neurologice (mișcări de manej, înclinarea capului, mișcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate direcțiile, pareza, paralizie și convulsii locale și generalizate). Spasmele musculare involuntare care implică un mușchi sau un grup de mușchi, convulsiile caracterizate prin masticație în gol și salivație sunt considerate semne neurologice clasice.

Infecția poate fi ușoară sau severă și asociată cu majoritatea semnelor menționate mai sus. Durata bolii sistemice poate fi scurtă, de numai 10 zile, dar semnele neurologice pot apărea după câteva săptămâni sau luni.

Cum prevenim apariția bolii

Se recomandă preventiv vaccinarea cu DISTEROM-C și/sau TETRAVALENT LCHP conform instrucțiunilor, de la vârsta de 6 săptămâni.

Tetravalent LCHP Romvac

În cazul apariției bolii…

Tratamentul este simptomatic și se recomandă aplicarea cât mai precoce a acestuia. Astfel, se va administra ser hiperimun SALVACAN-D asociat cu PERFUZOL (rehidratant cu electroliți, vitamine și tonice generale), VITAMINA K3 (antihemoragică), VITAMINA C, DROTAVET (antispastic) și ALERGOTRAT (antivomitiv).

În cazul în care cățelul nu mai vomită, se mai pot administra oral CASTANROM, ENTEROGUARD, ENTEROTRAT, BIOENTEROM (probiotic pentru stabilizarea florei intestinale la toate speciile de animale) și ROMENTEROPROTECT (pastă orală, adjuvant în enteropatiile animalelor tinere).

Pentru problemele respiratorii și oculare se mai recomandă PNEUMOGUARD și OCULOFORTE.

Laboratorul de Diagnostic Romvac

Răsfugul alb al oilor şi caprelor

Surse şi căi de infecţie

Agalaxia contagioasă este o boală cunoscută popular sub numele de răsfugul alb şi este produsă de tulpini patogene de Mycoplasma agalactiae tip A.

Receptivitate la boală o au oile şi caprele indiferent de sex şi stare fiziologică, dar mai sensibile sunt femelele lactante şi, în special, cele aflate după prima fătare. Sursele de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave şi cele trecute prin boală, care elimină germenii prin lapte, secreţii oculare, artrite deschise, fecale şi urină.

Căile de infecţie sunt reprezentate de mucoasele conjunctivală, respiratorie şi digestivă, iar la oile lactante, şi de canalul papilar ce se contaminează de pe mâinile mulgătorului. La capre, transmiterea se poate face şi transcutanat, prin paraziţi externi.

Semnele bolii

Forma acută se întâlneşte mai rar şi se manifestă ca o boală generală exprimată prin febră, tremurături musculare, ataxie, şchiopături, conjunctivită şi tumefierea limfonodulilor explorabili. Evoluţia este de 6-7 zile, iar mortalitatea poate ajunge la 15%.

Forma subacută se întâlneşte mai frecvent şi evoluează cu diverse localizări: mamară, articulară şi oculară. Dintre cele trei localizări, cea mamară are frecvenţa cea mai mare.

Forma cronică se întâlneşte la tineret şi se caracterizează prin slăbire progresivă până la cea extremă şi moarte, în special după complicaţii cu bacterii.

Localizarea mamară debutează prin scăderea sau încetarea bruscă a secreţiei lactate; laptele are culoarea verzuie sau gălbuie, este vâscos şi sărat. În perioada de repaus, laptele se separă în două straturi cu prezenţa unui sediment grunjos, iar grăsimea şi calciul scad. Boala poate evolua uşor, ca o mamită catarală benignă, sau grav, ca o mamită parenchimatoasă.

În forma benignă şi dacă boala apare la începutul lactaţiei secreţia lactată poate reveni la normal în perioada de muls curentă, dar în cele mai multe cazuri aceasta se va constata la următoarea lactaţie.

În forma parenchimatoasă, evoluţia este gravă: glanda mamară este congestionată, edemaţiată, dureroasă, caldă, iar edemul inflamator poate fi prezent şi pe faţa internă a coapselor. Secreţia lactată încetează, prin mulgere fiind obţinute numai câteva picături de secreţie galben-verzuie. Deseori, mamela se atrofiază, are consistenţă dură şi uneori abcese, modificări ce compromit ireversibil revenirea secreţiei lactate. Afectarea mamelei este însoţită de hipertrofia limfonodulilor mamari.

Localizarea articulară se întâlneşte la miei şi iezi, tineret ovin şi caprin, berbeci şi oi sau capre nelactante. Articulaţiile, în special cele carpiene şi tarsiene, sunt umflate şi dureroase. Animalele bolnave şchioapătă, merg greu şi preferă poziţia decubitală. La miei, de regulă, se constată poliartrita însoţită de slăbire progresivă şi, în final, moarte.

Localizarea oculară se întâlneşte mai rar şi poate evolua cu manifestări benigne sau grave. Dacă se localizează ocular pot fi afectaţi unul sau ambii ochi. Se constată: frica de lumină, lăcrimarea şi apariţia conjunctivitei. În formele uşoare, vindecarea survine după 5-7 zile de evoluţie.

Diagnostic

În agalaxia contagioasă a oilor şi caprelor, diagnosticul se presupune pe baza tabloului clinico-morfopatologic şi se confirmă prin examene de laborator.

Prevenire

Se vor achiziţiona ovine şi caprine din efective sau zone unde boala nu a fost prezentă în ultimii 2 ani şi se va evita contactul cu turme în care au fost diagnosticate animale bolnave, în ultimii 2 ani.

În focar, pentru prevenirea îmbolnăvirii animalelor sanătoase, se recomandă vaccinarea de necesitate.

Profilaxia specifică se bazează prin folosirea vaccinurilor inactivate contra agalaxiei contagioase a oilor și caprelor cu AGALAXIN și AGALAXIN FORTE (conține germeni inactivați de Mycoplasma agalactiae și Staphylococcus aureus).

Dr. Cătălin TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac

Agalaxin RomvacAgalaxin forte Romvac

Primăvara și recomandările medicului veterinar pentru crescătorii de animale

Mai bine să prevenim!

Principalele acţiuni de sezon care se recomandă crescătorilor de animale în sezonul de primavară sunt cele care țin de prevenție, știind că este mai ușor să prevenim apariția unor îmbolnăviri decât să le tratăm. În primul rând, deparazitarea internă şi externă a tuturor animalelor din gospodărie, inclusiv a câinilor și pisicilor, este o acţiune importantă atât pentru sănătatea animalelor, cât şi pentru sănătatea omului şi protecţia mediului înconjurător. Se ştie că animalele parazitate elimină, odată cu fecalele, şi ouă de paraziţi, contaminând păşunile. Acestea vor fi ingerate de alte animale scoase la păşunat şi, accidental, de către oameni. Orice animal parazitat are un răspuns imun necorespunzător în urma unei vaccinări, iar bolile parazitare, chiar dacă nu produc întotdeauna mortalităţi, afectează negativ producţiile.

Cum facem deparazitare

Acţiunea de deparazitare se face la toate animalele din gospodărie în acelaşi timp, de cel puţin 4 ori pe an, începând din primăvară, cu două săptămâni înainte de scoaterea animalelor la păşunat, cu următoarele produse: pentru cabaline, suspensii orale de ECVIROM și ECVIROM I; pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine), suspensiile orale de FASCIOCID, ROMBENDAZOL 2,5%, ROMBENDAZOL 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS sau soluţiile injectabile ROMAVERMECTIN PLUS și ROMIVERMECTIN.

Pentru porcine se recomandă ROMOXIBENDAZOL comprimate şi pulvis și ROMIVERMECTIN, soluţie injectabilă.

La păsări se administrează ROMBENDAZOL F comprimate, iar pentru deparazitarea externă şi a cuibarelor se folosește produsul ROMPARATOX.

Pentru deparazitarea internă a câinilor şi pisicilor se recomandă PARACAN, TOTAL şi ROMBENDAZOL SUPER sub formă de comprimate, iar pentru cea externă, PARAKILL.

În afară de acestea, este neapărat nevoie să se aplice măsuri de profilaxie generală prin acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare care au drept scop distrugerea agenţilor patogeni ai bolilor transmisibile (virusuri, bacterii, ciuperci) şi a vectorilor acestora (insecte şi rozătoare).

Astfel, concomitent cu deparazitarea animalelor, pentru a se evita noi infestări ale acestora cu paraziți trebuie să se facă şi deparazitarea adăposturilor, inclusiv a ustensilelor folosite la animale, cu ROMPARASECT 5%.

Pentru că în perioada de primăvară poate să apară miodistrofia mieilor, o boală de nutriție cauzată de hiposelenoză și hipovitaminoza E, continuare a carenţelor de la oaia gestantă, recomandăm ROMSELEVIT injectabil la miei.

Vaccinări obligatorii...

În afară de aceste acţiuni pe care pot să le facă gospodarii, există acţiuni sanitar-veterinare cuprinse în PROGRAMUL STRATEGIC de care sunt responsabili medicii veterinari concesionari şi acțiuni pe care le efectuează medicul veterinar la solicitarea crescătorului de animale.

Gospodarii trebuie să cunoască faptul că primăvara vaccinarea la animale este obligatorie pentru pseudopesta aviară și antrax.

...contra pseudopestei aviare

Vaccinarea se face la speciile de păsări receptive la virus (găini, curci, bibilici, fazani, prepeliţe, porumbei). Vaccinarea se poate face cu produse româneşti foarte eficiente, precum: AVIPESTISOTA, AVIPESTIOL FORTE sau PESTIHOLVAC.

...contra antraxului (cărbune, dalac sau buba neagră)

Vaccinarea se face la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) şi la cabaline cu vaccinul Carboromvac.

Dintre acţiunile efectuate la solicitarea crescătorului de animale, menţionăm: vaccinarea oilor şi a caprelor contra agalaxiei contagioase (răsfugul alb) cu AGALAXIN sau cu AGALAXIN FORTE, care previne și mamita gangrenoasă (răsfugul negru), vaccinarea contra rujetului la porcine, cu ERYROMVAC.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company S.A.

Perioada de gestație la oi și complicațiile acesteia

După cum se ştie, gestaţia la ovine durează în medie cinci luni. În vederea protejării oilor gestante, se vor evita aglomerările, alergările, loviturile oilor, în special la intrarea şi ieşirea din adăpost. Cu aproximativ o lună înaintea fătării, obligatoriu se face codinitul oilor (tunderea lânii de pe coadă şi partea interioară a coapselor şi din jurul ugerului) pentru a se putea asigura un supt cât mai igienic al mielului. Operaţiunea de codinit trebuie făcută cu multă atenţie, având în vedere gestaţia avansată şi posibilitatea producerii de avorturi prin lovire.

Cu două săptămâni înainte de fătare se face un control al gestaţiei, separându-se oile cu gestaţie avansată şi introducându-se în compartimentul de fătare special amenajat, astfel construit încât să asigure o temperatură optimă. Începerea fătării se manifestă prin simptome ca: oaia devine neliniştită, întoarce capul spre flanc, se ridică şi se culcă des, nu mănâncă și se retrage din turmă.

Avortul campylobacterian

Campylobacterioza ovină sau avortul campylobacterian este o boală infecţioasă cu evoluție enzootică ce afectează oile gestante. Este produsă de Campylobacter fetus subspecia fetus și se manifestă clinic, prin avorturi în ultima perioadă de gestație şi fătări de produşi neviabili.

Perioada de incubaţie este cuprinsă între una şi trei săptămâni. Ca manifestări clinice se remarcă lipsa poftei de mâncare, decubit lateral, inflamarea și înroșirea vulvei ce prezintă o secreție mucoasă sau mucosanguinolentă. Avortul se produce în ultimele 8 săptămâni de gestație. Uneori, poate fi urmat de scurgeri vulvare și complicat cu infecții ale mucoasei uterine sau chiar cu moartea anima­lului, dar astfel de cazuri sunt foarte rare. La ovinele care au avortat, gestaţia şi fătările următoare decurg, de regulă, normal. În general, boala afectează 10-20% din oile gestante. La animalele care au avortat se recurge la administrarea de antibiotice. Putem utiliza cu rezultate foarte bune ERITROMICINĂ 10% soluție injectabilă, PANDROM, OXITETRACICLINĂ 10% soluție injectabilă.

Toxiemia de gestație

Toxiemia de gestație (cetoza oilor gestante, cetonemia de gestație, boala mieilor gemeni) reprezintă o tulburare a metabolismului glucidic. Frigul și transportul acționează ca factori stresanți care măresc necesarul de glucoză. Apare în ultima perioadă de gestație, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare. Animalul refuză mâncarea, prezintă salivație, fecale dure, apoi diaree. Tratamentul este dietetic, cu administrarea de fierturi de sfeclă, morcovi, melasă şi injectabil, cu GLUCOZĂ 33%, VITAMINA B1 + B6, VITAMINA AD3E.

Paraplegia antepartum

Este un sindrom care apare în a doua parte a gestației și este caracterizat prin imposibilitatea femelei de a se ridica. Această stare este mai frecvent întâlnită la capră. Paraplegia apare la femelele în gestație avansată și cu mari producții de lapte, dar care beneficiază de puțină mișcare. Primele semne sunt nesiguranța în stațiune, urmată de culcarea și ridicarea greoaie.

Tratamentul constă în administrarea de furaje de bună calitate, tărâțe de grâu, săruri de calciu și drojdie de bere. Se va reface echilibrul mineralo-vitaminic prin administarea de CALCIU-MAGNEZIU, MULTIVITAROM și Vita C, timp de 5-7 zile.

În toate cazurile de fătări greoaie, la animale epuizate, pentru a amplifica eforturile de expulzare a fătului, în retenţie placentară pentru desprinderea şi eliminarea completă a învelitorilor fetale și pentru declanşarea lacaţiei se folosește cu succces produsul ROMOXITOCIN.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

pandromromoxitocin

Simptomele, prevenirea și tratamentul bolilor bacteriene la păsări de rasă (II)

Examenul clinic zilnic al păsărilor (vitalitate, numărul de păsări cu semne de boală, numărul de păsări moarte, procentul de ouat etc.), verificarea consumului de furaj și apă oferă indicii crescătorului despre prezența eventualelor boli. 

Aplicarea măsurilor preventive generale și speciale, efectuarea de tratamente rapide în urma unui dignostic de certitudine duce în final, la obținerea de rezultate pozitive în exploatarea acestei categorii de păsări.

Salmonelozele aviare

Sub această denumire se reuneşte un grup mare de boli primare prezente la numeroase specii de păsări domestice şi sălbatice, produse de germeni din genul Salmonella.

Salmonelozele pot fi grupate în două categorii: infecţii determinate de salmonele imobile (tifoza şi puloroza) proprii galinaceelor; și infecţii produse de salmonele mobile comune tuturor speciilor de animale.

La păsările adulte, salmonelozele afectează organele de reproducere de unde trec în ouă, asigurând în acest fel, transmiterea verticală a bolii, adică prin ou.

Puloroza

Boală infecţioasă a puilor de găină şi, mai rar, de curcă şi fazan produce mortalitate ridicată embrionară şi la pui în primele zile de viaţă.

Simptome sunt diaree cu fecale de culoare albă cretoasă, urât mirositoare. Găinile adulte prezintă evoluţie subclinică cu localizări genitale (ovarită, salpingită, peritonită). Producţia de ouă scade, iar multe dintre acestea rămân nefecundate şi deformate.

Tifoza

Boala este frecventă la găinile ouătoare, dar şi la alte specii (curcă, bibilică, păun, prepeliţă, fazan etc.). Are mare difuzibilitate în focar, dar are un pronunţat caracter staţionar. Simptomele sunt hipertermie, diaree cu fecale lichide de culoare verzuie sau galben-portocalie, urât mirositoare.

La necropsie, se constată hipertrofia şi congestia ficatului, splinei şi rinichiului. În contact cu aerul, ficatul capătă un aspect verzui (ficat „bronzat“).

Ca tratament, este activă o gamă largă de antibiotice. Controlul bolii se efectuează prin vaccinări periodice (TIFOROMVAC).

Paratifoza

Boala apare la toate speciile de păsări domestice şi sălbatice. Receptivitatea maximă este la tineret.

Simptomele sunt asemănătoare cu cele din puloroză şi tifoză. Embrionii pot muri în ou. Puii prezintă abatere, diaree cu fecale de culoare galben-verzui, uneori cu sânge. Unele păsări prezintă conjunctivite, dispnee, rinite, artrite, uneori tulburări nervoase (convulsii, incoordonări în mers, pareze şi paralizii).

Particularităţi clinice: artritele aripilor la porumbei care fac zborul dificil sau imposibil, motiv pentru care infecţia este cunoscută şi sub denumirea de boala zborului. Tulburările digestive şi fenomenele nervoase (pareze, paralizii, convulsii) apar şi la păsările de agrement (canari, peruşi).

Tratament: agenţii bacterieni sunt sensibili la o gamă largă de antibiotice (COLISTIROM, ENROFLOXAROM, FOSFOTILROM, ROMIGAL, AMOXINEOVIT, AMPICILINĂ, OXIROM, DOXIROM, AVIANPROTECT, ENTEROGUARD).

Controlul bolii se realizează prin vaccinări cu vaccinuri vii şi inactivate (SALMOVACOL) periodice. La porumbei, se practică și vaccinarea cu vaccin mixt contra salmonelozei și paramixovirozei (COLUMBOPOLIVAC S). Un rol important în controlul acestei boli, îl au măsurile de igienă corespunzătoare printre care și eliminarea vectorilor (căpușe, păduchi, purici, țânțari, păsări sălbatice etc.) care au rol de permanentizare a bolii în efectiv.

Dr. Ion IACOB

Laboratorul de Diagnostic, Romvac Company SA

Colistirom I

Enrofloxarom 1

Tiforomvac

Simptomele, prevenirea și tratamentul bolilor bacteriene la păsări de rasă (I)

Controlul bolilor, în general, și al celor bacteriene, în special, reprezintă o verigă importantă în cadrul măsurilor sanitar-veterinare aplicate în creșterea și exploatarea păsărilor de rasă. Aplicarea măsurilor preventive generale și speciale, efectuarea de tratamente rapide în urma unui diagnostic de certitudine duc în final la obținerea de rezultate pozitive în exploatarea acestor categorii de păsări. Trebuie avute în vedere următoarele boli.

Holera aviară

Este o boală infecțioasă a păsărilor de curte (găini, curci, gâște, rațe etc.) și sălbatice. Produce mortalitate crescută. Este mai frecventă la păsările de apă, sălbatice și domestice. Simptomele evoluează cu rapiditate. Păsările pot fi găsite moarte pe cuibar. Se constată abatere, anorexie, cianoză, raluri, scurgere nazală sau bucală cu mucus, diaree albă sau verde mucoidă. În cazurile cronice se constată inflamația articulațiilor și a bărbițelor. La unele păsări apare și torticolis. Tratamentul se face cu ENROFLOXAROM, AMOXINEOVIT, AMPICILINĂ, OXIROM, DOXIROM, AVIANPROTECT. Controlul bolii se realizează cu PESTIHOLVAC pentru galinacee și HOLEPAL, pentru palmipede.

Colibaciloza

Apare frecvent la tineret, dar și la păsările adulte, fiind favorizată de frig, carențe minerale, vitaminice, leziuni ale mucoasei produse de helmiți, coccidii, folosirea de furaje mucegăite, fermentate, care modifică echilibrul intestinal. Evoluează și ca boală de asociație cu producerea de peritonite, salpingite, sinovite, aerosaculite și panoftalmie. În formele acute se constată abatere, diaree, hipertermie, sete excesivă. Colibacilozele pot fi combătute cu o gamă largă de antibiotice (COLISTIROM, ENROFLOXAROM, FOSFOTILROM, AMOXINEOVIT, AMPICILINĂ, OXIROM, DOXIROM, AVIANPROTECT). Este recomandat ca administrarea antibioticului să se facă în urma unei antibiograme deoarece germenul capătă antibiorezistență într-un timp scurt. Controlul bolii se face prin mijloace de profilaxie generală.

Streptococia păsărilor

Aceasta se manifestă la puii și găinile adulte, mai rar la alte specii. Poate să apară spontan prin streptococi de portaj sau în urma contaminărilor digestive prin furaje de origine animală nesterilizate. Boala evoluează rapid cu tulburări generale grave (anorexie, somnolență, conjunctivită și uneori diaree), urmată de moarte. Tratamentul recomandat este cu antibiotice (ERITROVIT, AMOXINEOVIT, AMPICILINĂ, AVIANPROTECT, DOXIROM, ENROFLOXAROM, FOSFOTILROM).

Stafilococia păsărilor

Se manifestă fie ca boală generalizată cu evoluție gravă, fie ca boală localizată mai frecvent sub formă de artrite și sinovite. Boala se transmite și prin ou. Tratamentul cu antibiotice este indicat numai în formele localizate (FOSFOTILROM ENROFLOXAROM, AMOXINEOVIT, AVIANPROTECT, DOXIROM, ERITROVIT). Controlul bolii se face prin măsuri igienico-sanitare.

Pseudomonoza aviară

Această boală evoluează la găini, curci, fazani, porumbei, rațe și gâște.

Simptomele sunt următoarele: la pui, în primele zile de viață apar febră, catar nazal și conjunctival. Apoi apar diareea, deshidra­tarea rapidă, tulburări nervoase, chiar moarte. La adulte se constată inapetență, diaree cu fecale de culoare verde sau verde-albăstrui, reducerea producției de ouă și slăbire progresivă, iar uneori diverse manifestări nervoase. Moartea poate surveni după o evoluție de 1-2 săptămâni. În ceea ce pri­vește tratamentul, sunt puține antibiotice (COLISTIROM, ENROFOXAROM, FOSFO­TILROM) eficace la acest germen, din cauza extraordinarei antibiorezistențe.

Coriza infecțioasă

Se manifestă prin inflamația acută a cavităților nazale și a sinusului infraorbitar, conjunctivită catarală și fibrinoasă. Sunt sensibile găinile, fazanul și bibilica. Este favorizată de factorii de mediu (oscilațiile de temperatură și umiditate sezonieră). Simptomele sunt strănut, scuturări ale capului, sensibilitate la palpația capului, jetaj seros sau mucos, mucopurulent, respirație bucală, inflamație a mucoasei conjunctivale, a sinusurilor infraorbitare (unii/bilateral), pleoape umflate, lipite de secreție mucopurulentă (cap de bufniță). Tratamentul se face cu antibiotice (OXITETRACICLINĂ 50%, OXIROM, OXIVIT, timp de 5-7 zile), iar păsările bolnave trebuie eliminate din efectiv și vindecate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Avianprotect ten RomvacEnrofloxsarom Romvac

Cum trebuie adăpostite păsările pe timpul iernii

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și, inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii au drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor. În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

De ce trebuie respectați acești parametri

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase ca micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile outoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Dr. Viorica CHIURCIU, doctor în științe medicale, CSI

ovo plus Romvac

Cestodozele, boli parazitare periculoase la erbivore

Cestodozele sunt boli parazitare produse de viermi plați și segmentați, de culoare albă, în formă de panglică, care evoluează la rumegătoare şi cabaline, având caracter sezonier.

Aceşti viermi, în stadiul adult, parazitează intestinul subţire al animalelor. Animalele parazitate elimină, odată cu fecalele, ouă sau segmente de cestod care conţin ouă. Acestea se răspândesc pe păşune, de unde vor fi consumate de către acarienii de păşune, adică de către insecte de mici dimensiuni, care trăiesc pe păşuni umede. Aceste ouă de paraziți sunt foarte rezistente la temperaturi ridicate şi la îngheţ. Insectele, fiind coprofage, se hrănesc cu materii fecale, iar în organismul acestora ouăle parazitului vor evolua în larve infestante.

Contaminarea animalelor are loc la păşune, începând cu luna martie până toamna târziu, prin ingerarea odată cu iarba a acarienilor contaminaţi cu forme larvare ale parazitului. De asemenea, contaminarea poate avea loc şi la grajd, când se administrează fân proaspăt cosit de pe terenuri umede.

În corpul unui singur animal pot fi întâlniți mai mulți paraziți care formează adevărate ghemuri ce pot bloca intestinul. Aceşti viermi pot provoca, de asemenea, iritaţii ale mucoasei intestinale. În plus, au acţiune toxică asupra organismului deoarece eliberează o cantitate mare de toxine în organism, care acţionează asupra sistemului nervos al animalului. Mai mult, paraziţii produc dereglări ale metabolismului deoarece cantităţi mari de substanţe nutritive şi vitamine sunt consumate de aceştia.

Cestodozele cailor

Cestodozele cailor sunt boli produse de paraziṭi din fam. Anoplocephalidae – Anoplocephala magna, ce parazitează tineretul cabalin.

În cazul infestărilor masive, ṣi mai ales când animalele sunt slăbite, se pot observa o ușoară anemie ṣi tulburări digestive. Deoarece semnele clinice nu sunt concludente, diagnosticul se poate stabili pe baza unui examen parazitologic. Prognosticul este, de obicei, favorabil. Pentru a evita neplăcerile produse de paraziṭii intestinali, se recomandă deparazitarea cailor folosind produsul ECVIROM sau ECVIROM I.

Cestodozele rumegătoarelor mici

Cea mai importantă cestodoză se întâlneşte la tineretul ovin, iar boala se mai numeşte „panglica mieilor“ sau moniezioză, fiind produsă în general de parazitul Moniezia expansa. Frecvenţa cea mai mare se întâlneşte la miei şi iezi cu vârste de până la 1 an.

Simptomele apar în cazul parazitării intense şi se exprimă prin: anemie lentă, paliditatea mucoaselor ochilor, buzelor și gingiilor, diaree cu fecale negricioase, alternând cu constipaţie, abdomen balonat, colici, mers nesigur și dezechilibrat. Mieii care prezintă aceste simptome sunt denumiţi de ciobani „toboşari“.

Oile adulte nu manifestă semne clinice, chiar dacă sunt parazitate.

Diagnosticul se pune pe semnele clinice de slăbire avansată, balonarea abdomenului, pe prezenţa fragmentelor de parazit în fecale şi se confirmă prin metode de laborator.

Profilaxia şi tratamentul se bazează pe deparazitarea animalelor de 2 ori pe an, primăvara – cu două săptămâni înainte de ieşirea la păşunat şi toamna – după 2-3 săptămâni de la intrarea în stabulaţie, folosind următoarele produse: ROMBENDAZOL 2,5%, ROMBENDAZOL 10 % sau ROMFENBENDAZOL.

De asemenea, se recomandă tratament adjuvant cu produsele: Multivitarom, Vitamina AD3 E, Vitamina B1 + B6 şi Vitamina C.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

RombendazolRomfenbendazol

Actinomicoza, boală cu etiologie bacteriană des întâlnită la rumegătoare

Actinomicoza este o afecţiune cronică de natură infecţioasă, dar necontagioasă, produsă de germeni din genul Actinomyces, întâlnită la mai multe specii de animale domestice şi sălbatice, dar mai frecvent la ierbivore (vacă, capră, oaie) şi unele carnivore, având evoluţie sporadică.

Cauzele şi mecanismele bolii

În genul Actinomyces la ora actuală sunt incluse 41 de specii de bacterii care au caractere asemănătoare şi produc afecţiuni asemănătoare, la om şi mamiferele domestice şi sălbatice. Toate au ca loc de dezvoltare mucoasa oronasofaringiană a unor mamifere domestice sau sălbatice, majoritatea putând să producă, în anumite circumstanţe, piogranuloame caracteristice, localizate în os, ţesutul conjunctiv subcutanat, în piele şi organele interne.

La om, actinomicoza a fost descrisă pentru prima dată în 1877, dar la animale a fost identificată pentru prima dată ca entitate distinctă abia în 1902, când s-a diferenţiat de alte entităţi morbide, prin apariţia în puroi a unor formaţiuni caracteristice cu aspect de rozete (gr. Actinos = rozetă).

Principalul agent etiologic este Actinomyces bovis – germen al mucoasei orofaringiene, întâlnit în special la ierbivore. De regulă, germenul nu produce boala deoarece nu dispune de factorii de agresiune necesari pentru a penetra o mucoasă normală. Însă dacă intervin anumiţi  factori de natură să lezioneze integritatea mucoasei, facilitând astfel ajungerea germenilor în submucoasă, devine posibilă multiplicarea germenului şi iniţierea procesului patologic. Astfel de factori sunt furaje grosiere, dure, ţepoase, cu spini sau ariste, bucăţi de sârmă, dar şi alveolele dentare în momentul schimbării dinţilor sau leziunile parodontale. Imediat ce a traversat mucoasa, începe multiplicarea bacteriei în ţesuturile moi, cuprinzând apoi şi osul mandibular şi, posibil, maxila. Organismul reacţionează în încercarea sa de autoapărare, prin apariţia unor mici formaţiuni nodulare, care cu timpul vor creşte în volum, se vor uni şi vor suferi o transformare purulentă, cu formarea unor adevărate abcese.

Simptomatologie şi leziuni

La ierbivore, de cele mai multe ori, primele semne clinice care scapă adesea neobservate sunt dificultăţile în prinderea şi mestecarea hranei. Boala este sesizată la nivelul mandibulei sau maxilei; se observă o umflătură aparent insensibilă, tare, rece, a cărei dimensiune creşte lent, dar continuu. La apăsare se constată că formaţiunea cu aspect tare nu se mişcă, incluzând deopotrivă osul şi ţesuturile din jur. După câteva săptămâni sau luni se poate simţi o mică zonă mai fluctuantă, care va fi locul de deschidere prin care se va elimina un puroi gros, galben-cenuşiu în care se pot observa mici granule – tufele actinomicotice.

În această fază, din cauza dificultăţii în apucare, mestecare şi înghiţire a hranei, animalul îşi reduce la minimum consumul de furaje şi, ca urmare, slăbeşte. Extinderea procesului inflamator poate determina şi dificultăţi în respiraţie.

Diagnostic

Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere actinobaciloza, o afecţiune asemănătoare la prima vedere, dar care afectează doar ţesuturile moi din zona gâtului sau a feţei; tumorile sunt situate numai perimandibular, nu şi intraosos – şi de aceea, adesea, pot fi mobilizate faţă de mandibulă –, iar limfonodurile submandibulare, retrofaringiene sau subparotidiene sunt tumefiate.

Precizarea diagnosticului se poate face printr-un examen direct al puroiului actinomicotic nativ, pentru evidenţierea tufelor actinomicotice cu aspectul caracteristic descris.

Profilaxie şi combatere

Dată fiind sporadicitatea bolii, profilaxia generală are în vedere îndepărtarea plantelor ţepoase de pe păşunile frecventate de aceste animale şi evitarea furajării lor pe timpul iernii cu asemenea furaje.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. La nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi) pe cale bucală sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice administrate intramuscular – AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Menținerea stării de sănătate la curcile de carne

Creșterea păsărilor, în general, și a curcilor de carne, în special, este o preocupare importantă pentru o parte a populației. Se asigură, astfel, o sursă de hrană pentru familii, dar și venituri substanțiale.

Carnea de curcă este o sursă de proteină de înaltă calitate, comparativ cu alte surse de proteine. Conține o cantitate mică de grăsimi și este bogată în vitamine (B6, B12, niacină, riboflavină), minerale esențiale organismului (fie, zinc, seleniu, fosfor) etc.

Pentru a fi rentabilă, creșterea păsării de la stadiul de pui de o zi și până la sacrificare trebuie realizată într-o perfectă stare de sănătate a efectivului. Numai în aceste condiții se pot obține sporurile de creștere în greutate planificate.

La primirea puilor se asigură o densitate optimă, ventilație, temperatură, umiditate și un program de lumină corespunzător. Creșterea curcilor separat de alte specii de animale, mai ales în faza de tineret, este recomandată. Hrănirea și adăparea animalelor trebuie făcută în așa fel încât să nu se împrăștie pe jos apă și furajul ce constituie mediu de dezvoltare pentru coccidii, histomonas, bacterii etc. În principiu, adăpătorile și hrănitorile trebuie să fie cu margine superioară la nivelul spatelui curcilor.

Se recomandă administrarea din primele zile de viață a Complexului polivitaminic buvabil (1 ml/litru de apă) și a probioticului Bioenterom (1 ml/litru de apă și Prodigest (1 ml/litru de apă). Administrarea de Bioenterom și Prodigest se repetă la 2 săptămâni, toată viața economică a curcilor de carne. După vârsta de 10 zile se recomandă vaccinare cu vaccin viu contra pseudopestei (Avipestisota) la 10 și 20 de zile de viață. La vârsta de 6 săptămâni se poate efectua vaccinarea cu Pestiholvac (0,3 ml/pasăre).

Prevenirea și combaterea bolilor

Prevenirea și combaterea coccidiozei, frecventă în primele 2 luni de viață, se poate realiza cu Amprolium pulbere hidrosolubilă sau Sulfacoccirom soluție buvabilă.

Dintre bolile majore ale curcilor, histomonoza și micoplasmoza trebuie avute în vedere. Histomonoza este mai frecventă la puii și tineretul de curcă, dar poate apărea la orice vârstă. În cazul acestei boli se constată diaree cu fecale moi de culoare aurie și congestia pielii capului. Se recomandă tratament cu Enteroguard pulbere (5 grame/kg furaj) sau comprimate (1 cpr/kg greutate vie/zi, timp de 5 zile, sau cu Rometronidazol  pulbere hidrosolubilă (1,5 grame/10 kg greutate vie/zi), în apă sau furaj timp de 5 zile.

Micoplasmoza  apare la toate vârstele și se manifestă prin dificultăți în respirație, inflamații și umflături la nivelul ochilor. Se recomandă tratament cu Enrofloxarom 10% (1-2 ml/litru de apă), timp de 7-8 zile, Doxyrom pulbere (2 g/10 kg greutate vie/zi, timp de 7-8 zile, Aviaprotect 1 cpr/kg greutate vie, timp de 7-8 zile, Eritrovit 1 cpr / 0,5  kg greutate vie /zi,  timp de 7-8 zile, Fosfotilrom pulbere 1 g/litru de apă, timp de 5-7 zile.

Deparazitarea periodică a curcilor de carne se poate face cu Rombendazol F 1 cpr/greutate vie/zi, 2 zile la rând, cu repetare la 14-18 zile.

Respectarea parametrilor tehnici și a măsurilor sanitar-veterinare duce, în final, la obținere unei producții de carne de calitate, la prețuri convenabile pentru crescători.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Asigurarea stării de sănătate a albinelor în perioada iernii

Importanța economică a albinelor este determinată de producția de miere și subproduse ale stupului (polen, ceară, propolis etc.), dar și de rolul lor în polenizarea culturilor agricole (rapiță, floarea-soarelui etc.) și a livezilor de pomi fructiferi. Creșterea numărului de stupi, cu familii de albine mari și puternice, contribuie la obținerea de cantități crescute de produse ale stupului, dar și de legume, fructe, plante tehnice etc.. Aceasta se poate realiza numai prin menținerea unei stări de sănătate optime a familiilor de albine.

Obținerea de familii puternice și sănătoase în perioada de toamnă (după încheierea culesului) se realizează prin respectarea lucrărilor tehnologice din această perioadă, prin hrăniri suplimentare (energetice, proteice etc.) și aplicarea de tratamente care să reducă numărul de microorganisme potențial patogene (paraziți, bacterii, virusuri, fungi). Albinele trebuie să aibă o vitalitate crescută care să le permită trecerea peste sezonul rece și obținerea în primavară, a unei noi generații de albine.

Susținerea mecanismelor naturale de apărare a albinelor împotriva factorilor de stres (paraziți, virusuri, miceți, bacterii) reprezintă o metodă eficientă de menținere a populațiilor de albine. Se reduc, astfel, și cheltuelile cu tratamentele (antiparazitare, antifungice, antibacteriene), urmate de creșterea veniturilor din apicultură.

În acest scop, Compania Romvac a realizat produsul Apivirol Forte.

Aprivrol forte Romvac

În stupinele în care se efectuează sistematic tratamentul biostimulator cu Apivirol Forte, chiar și în anii cu condiții mai puțin prielnice pentru apicultură, se obțin producții de miere mai mari cu circa 35-40%, față de stupinele netratate.

Administrarea produsului se face la toate familiile de albine din stupină, inclusiv la cele aparent sănătoase.

La familiile la care s-a făcut tratamentul biostimulator de toamnă (august, septembrie), se constată o mortalitate redusă în perioada de iernat și stimularea ouatului timpuriu, la mătci. La controlul stupinei după primul zbor de curățire, se găsesc în medie 3-4 rame cu puiet compact pe toată suprafața ramelor.

După încheierea sezonului de cules, în vederea pregătirii familiilor pentru iernat, se efectuează tratamentul biostimulator de toamnă administrând în zilele călduroase, 150-250 ml de Apivirol Forte, prin aspersare pe corpul albinelor și al puietului.

Apivirol Forte se administrează prin aspersare (pulverizare) pe suprafața ramelor cu albine și puiet cu ajutorul unor pompe manuale. Aspersarea este cea mai sigură și eficientă modalitate de administrare a acestui biostimulator, întrucât produsul este consumat imediat de albine la care declanșează puternic reflexul de autocurățire.

Pentru perioada de iernat, siropul, turtele de zahăr sau șerbet, se prepară cu un adaos de circa 150-250 ml Apivirol Forte pentru o familie de albine.

Administrarea de Apivirol Forte ca biostimulator se aplică imediat în stupinele în care se observă un declin al stării generale a familiilor de albine sau când se suspectează anumite semne de boală apărute în sezonul de cules activ sau în perioadele în care culesul este slab.

Apivirol Forte trebuie administrat fără întârziere, ori de câte ori starea generală de sănătate a stupinei nu este cea mai bună, când se constată apariția de malformații ale aripilor la albinele tinere, când apar semne nervoase la albinele culegătoare, paralizia aripilor și instalarea fenomenului de depopulare a familiilor de albine, fără prezența vizibilă a simptomelor specifice vreunei boli, dar și ori de câte ori sursele de hrană sunt reduse.

Apivirol Forte nu are nici un fel de contraindicații sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor și puietului și nu produce reziduuri în miere, polen, păstură și propolis, permițând obținerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Ion IACOB, Laboratorul de Diagnostic Romvac

Abonează-te la acest feed RSS