Adama 04 mai 2020
update 28 May 2020

Recomandări privind prevenirea și combaterea înțepăturilor cauzate de căpușe

Deși în această perioadă instituțiile statului și toată populația din țara noastră sunt implicate în supravegherea, prevenirea și combaterea infecției cu COVID-19, nu trebuie să fie scoase din atenția generală alte afecțiuni produse de agenți patogeni (viruși, bacterii sau paraziți), precum şi de vectorii care transmit boli cu implicații grave în populația de animale și oameni.

Având în vedere numărul mare de animale infestate și de oameni înțepați de căpușe în ultimii ani, se impune ca populația să fie informată și să rețină unele aspecte privind date generale despre această specie, precum şi pericolul şi rolul pe care căpuşele îl au ca paraziţi şi în principal ca vectori în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale.

Despre căpușe

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor sau în blana lor ori pe pielea păsărilor.

Sunt paraziţi hematofagi; cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge. În acest timp masa lor corporală creşte semnificativ. Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml de sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă

Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (câteva zile) şi diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).

Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar şi pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, membre, coadă, pliurile salbei etc.;
  • la cabaline – pe coamă şi coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară, faţa internă a coapsei;
  • la pisică şi păsări – în regiunea capului.

Afecțiuni determinate de căpușe

Afecţiunile pe care capuşele le pot determina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. Zona este uşor inflamată şi dureroasă, putând apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestari asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală şi veterinară ca vectori.

Căpuşele transmit (vehiculează) o serie de agenţi patogeni, respectiv:

  • prin salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.

În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare atenţionează autorităţiile locale, proprietarii de animale şi, nu în ultimul rând, populaţia de necesitatea efectuării de urgenţă a unor acţiuni stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţean, respectiv:

  • Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
  • Iniţierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, în zonele cu risc ridicat, pentru conştientizarea crescătorilor de animale, a organizaţiilor pentru protecţia animalelor cu măsurile ce se impun pentru prevenirea infestării animalelor şi a îmbolnăvirii oamenilor prin înţepătura de căpuşă.
  • Responsabilitatea autorităţilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
  • Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţia animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, în parcuri şi locuri de agrement,
  • Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazdă a căpuşelor, precum şi afluirea de probe la laboratorul DSVSA judeţean pentru identificarea căpuşelor prin examene de specialitate.
  • Efectuarea tratamentelor antiparazitare la animalele din zonele ţintă, deparazitarea prin îmbăieri generale sau locale, după caz, cu respectarea măsurilor de protejare a personalului sanitar veterinar şi a îngrijitorilor de animale privind infecţia cu COVID-19.
  • Efectuarea dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizărilor, a spaţiilor care pot favoriza dezvoltarea şi îmulţirea căpuşelor, în situaţiile în care aceste acţiuni se impun.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată în deplasările permise în această stare de urgenţă, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă şi să reţină în cazul unei înţepături:
  • căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşei rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
  • după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
  • dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică, şi o chestiune economică care trebuie să îşi producă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiunilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă, in contextul respectării cu stricteţe a dispoziţiilor şi măsurilor stabilite de autorităţile statului privind protejarea populaţiei de infecţia cu COVID-19.

Dr. Ioan Viorel Penţea
Colegiul Medicilor veterinari, Sibiu

Recomandări privind prevenirea şi combaterea înțepăturilor cauzate de căpuşe

Incidenţa fără precedent, din ultimii ani, a numărului mare de animale infestate şi de oameni înţepaţi de căpuşe, recomandă ca populaţia să fie imformată şi să reţină unele aspecte privind date generale despre această specie şi pericolul la care sunt expuse persoanele care nu respectă recomandările specialiştilor din domeniu.

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor. a fost generată de o serie de factori, incluzând:

  • specificul înmulţirii căpuşelor, o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv,
  • înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini comunitari, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori,
  • modificările în utilizarea pesticidelor,
  • comerţul intensiv cu animale,
  • numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate,
  • dezvoltarea zonelor suburbane.

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor, sunt paraziţi hematofagi, care se hrănesc cu sângele gazdelor pe care le parazitează, în stare activă o singură dată, după care petrec perioade lungi pe vegetaţie de obicei în iarba înaltă şi de acolo trec direct pe tegumente. populând gazda timp de câteva zile, dacă nu sunt indepărtate. Cele mai multe cazuri apar primavăra şi vara, precum, în multe situații şi până spre toamnă.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli grave atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală  ca vectori.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol, sau în alte locuri care le pot proteja.

Ca aspect, căpușele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).      

Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

La locul înţepăturii produc iritare şi tumefiere până la infecţii locale. Infestaţia masivă cu căpuşe poate duce la anemie, pierdere în greutate, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului. 

În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

De asemenea căpuşele, ca vector principal, pot transmite agenţi patogeni periculoşi care pun în pericol viaţa oamenilor şi animalelor, dintre care menționăm bacterioze, babesioza, leptospiroza, erlihoza, anaplasmoza, Boala de Lyme şi encefalita de căpuşe. Uneori simptomele pot evolua sub-clinic (greu de sesizat), însă unele dintre afecţiuni sunt incurabile.

Atenţie

  • căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
  • după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
  • dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate;

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică şi o chestiune economică, care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiuniilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină, este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv, pe animalele gazdă. Cu cât se au în vedere mai multe caracteristici biologice, cu atât cresc şansele de reuşită.

În acest context este necesar ca toţi factorii implicaţi în această activitate, respectiv autorităţiile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, pe lângă specialiştii din domeniu, trebuie să deţină unele informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale.

În baza acestor informaţii, se recomandă ca autorităţiile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia,  să efectueze o serie de acţiuni, cu referire la:

  • Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
  • Supravegherea prin examene clinice periodice a animalelor sub aspectul infestării cu ectoparaziţi din zonelor identificate ca favorabile dezvoltării căpuşelor şi anumţarea medicilor veterinari pentru impunerea măsurilor în consecinţă.
  • Responsabilitatea autorităţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
  • Solicitarea de către autorităţiile locale implicate, pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin medicii veterinari din teritoriu.
  • Deparazitarea periodică a câinilor, a pisicilor sau a altor specii de animale (ovine, caprine, porcine), cu acaricide care sunt aplicate pe corpul gazdelor în diferite moduri (băi generale sau aplicaţii locale).
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă a autorităţilor locale şi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor cauzate de această specie..

Pentru siguranţa prevenţiei şi controlului riscului de îmbolnăvire provocată de căpuşe, apelaţi la un medic uman sau veterinar după caz.

Dr. Penţea Ioan Viorel  - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Prevenirea și combaterea înțepăturilor cauzate de căpușe

Incidența din ultimii ani a numărului mare de animale infestate și de oameni înțepați de căpușe impune ca toți factorii implicați, respectiv autoritățile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populație, specialiștii din domeniu să dețină unele informații cu referire la rolul pe care căpușele îl au ca paraziți și în principal ca vectori în transmiterea unor boli grave la oameni și animale, dar și despre realizarea unor acțiuni menite să limiteze prezența acestora în zonele favorabile înmulțirii lor, precum și de prevenire a infestării speciilor receptive.

Căpușele sunt artropode parazite ce populează suprafața corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, în blana lor sau pe pielea păsărilor. Sunt specii hematofage, cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înțepat și supt și se prind ferm de pielea animalului sau a omului.

Viața căpușelor pe corpul gazdei este de doar câteva zile și diferă în funcție de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic și de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Ciclul biologic al căpușelor (larvă, nimfă și adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. Sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roșu.

După afinitățile ecologice, căpușele se clasifică în endofile (de adăpost) și exofile (în spațiul liber). Căpușele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuințe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peșteri și parazi­tează animalele care se află în perioadele de odihnă.

Căpușele exofile, cu prezență în spațiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe pășune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condițiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufișuri, în sol etc. Ata­șarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpușele, localizându-se preponderent în zona capului și a gâtului speciei parazitate.

 capusa

Localizarea pe gazdă diferă în funcție de specia acesteia și de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar și pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei, etc.;
  • la cabaline – pe coamă și coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe fața internă a coapsei;
  • la pisică și păsări – în regiunea capului.

Afecțiunile pe care căpușele le pot determina la animale se manifestă prin tendința acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpușa, zona este ușor inflamată și dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, șoc anafilactic și chiar moartea animalului.

În organismul uman afecțiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greață, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

Pe lângă aceste simptome, rănile pe care le produc creează porți de intrare pentru infecții secundare sau produc diferite afecțiuni ale pielii, durere sau tumefacții.

Căpușele sunt transmițători ai unor agenți patogeni care produc boli atât la om, cât și la animale, fiind clasificate pe locul doi, după țânțari, în ceea ce privește importanța medicală ca vectori, respectiv:

  • prin salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge și transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obținute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpușe la om.

Pentru evitarea contactului nedorit cu căpușele, oamenii trebuie să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată atunci când merg la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetație înaltă în perioada caldă a anului și să rețină următoarele lucruri în cazul unei înțepături:

– căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşei rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;

– după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;

– dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Dr. Ioan PENŢEA - secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 28-29

Abonează-te la acest feed RSS