reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jun 2019

Babesiozele - boli grave provocate de căpușe, la câini și pisici

Babesiozele sunt boli deosebit de periculoase care pot duce chiar la decesul animalului afectat. Astăzi, acestea sunt tot mai des întâlnite pe teritoriul României. Babesioza (hemosporidioza) este o boală cosmopolită, sezonieră, determinată de sporozoare din familia Babesiidae care se dezvoltă în celulele din sânge și care sunt transmise prin intermediul căpușelor ixodide.

Babesiile parazitează intracelular și au înmulțire asexuată în gazda vertebrată și sexuată în corpul căpușelor. Babesiile au parazistism strict specific, ceea ce înseamnă că fiecare specie de babesie corespunde unei specii de căpușe. La câine, hemosporidioza este produsă de Babesia canis, Babesia gibsoni si Babesia vogeli, iar la pisică este produsă de Babesia felis, aceste babesii fiind transmise de căpușele Rhipicephalus sanguineus, Dermacentor spp, Haemaphysalis bispinoza.

Manifestările bolii

Boala se manifestă în formă acută cu: abatere, anemie, icterul mucoaselor, febră de peste 39,9˚C, edem intraorbital și al pavilionului urechii, ataxie locomotorie, anorexie, slăbire și tulburări nervoase, renale și respiratorii. De asemenea, pot apărea lăcrimarea abundentă, precum și hemoragii retiniene și con­junctivale.

Se constată bilirubinurie și hemoglobinuria, adică urina are culoare roșiatică sau brună. După câteva zile, boala se manifestă prin hipotermie și refuzul complet al hranei.

Procesul de vindecare, prin revenirea la temperatura și apetitul normale, se reali­zează în cazuri foarte rare.

Diagnosticul

Se identifică paraziții în hematii, în frotiuri din sângele periferic sau din organe: rinichi, cord, splină, ficat (colorate prin metoda MGG – May Grunwald Giemsa), iar prin hemoleucogramă se constată scăderea hematocritului, trombocitopenie.

Tratamentul

Tratamentul se face cu Imidocarb și Diminazen, substanțe care au totuși un potențial toxic destul de ridicat. Simultan, pe parcursul tratamentului, se indică și reechilibrarea hidroelec­trolitică (de exemplu, Perfuzol) și, eventual, în cazuri grave, transfuzie de sânge. Aplicarea din timp a tratamentului mărește rata de succes a vindecarii, însă câinii care au suferit de această boală pot ramâne purtători ai paraziților și rezervor natural.

Prevenția, cea mai importantă

Combaterea căpușelor este esențială și se realizează prin pulverizarea de Tetracip (Zapi) sau Romparasect 5% în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.) și adăposturi.

La câini și la pisici, lunar, din luna martie până în octombrie, se administrează simultan antiparazitare care combat căpușele: Parakill (1-2 picături/kg greutate vie, aplicat pe piele în zona cefei) și Rombendazol Super (1 cpr/2,5 kg greutate vie/2 zile, lunar). Administrarea simultană asigură deparazitarea completă a câinilor și a pisicilor, eliminând inclusiv pericolul dirofilariozei (viermii cardiaci).

Dr. Cătălin TUDORAN

Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Căpuşele, un pericol care apare odată cu venirea primăverii

Căpuşele au o activitate biologică maximă în sezonul de primăvară, atacând atât animalele, cât şi omul. Acestea parazitează temporar pe animal sau om, timp în care se hrănesc cu sânge, iar în stare liberă trăiesc în natură (sol, iarbă, tufişuri).

Aparent inofensive din punctul de vedere al unor proprietari de animale, dar periculoase din perspectiva altor crescători, căpuşele constituie o adevărată problemă atât pentru animale, cât şi pentru om. Odată cu încălzirea timpului, ieşirile în aer liber devin tot mai frecvente. Puţini sunt conștienți însă de pericolele la care se pot expune în urma contactului cu căpuşele.

Căpușele, infecțiile, anemiile, alergiile, dermatitele

Căpuşele fac parte din familia Ixodidae, fiind acarieni ectoparaziţi, adică aceștia trăiesc pe corpul animalelor şi se hrănesc cu sângele mamiferelor. În condiţii deosebite, respectiv de lipsă a hranei, pot supravieţui câteva luni de zile.

Capacitatea căpuşelor de a reţine şi transmite diverşi agenţi patogeni de natură parazitară (babesii), bacteriană, virală şi micotică la animalele domestice şi om face ca aceşti acarieni să devină periculoşi atât pentru sănătatea noastră, cât şi a animalelor pe care le avem în grijă.

Hrănindu-se cu sânge, căpuşele au, în primul rând, rol spoliator, adică sărăcesc organismul de sânge, vitamine şi minerale. Prin saliva care conţine diferite substanţe toxice, anticoagulante sau hemolizante, căpuşele determină fenomene de anemie şi toxicoză. Foarte important de ştiut este faptul că acestea transmit, odată cu înţepătura, numeroşi agenţi patogeni: virusuri (virusul encefalitei de căpuşe, virusul bolii de Nairobi), rickettsii (Cowdria spp., Ehrlichia spp., Coxiella spp.), protozoare (Babesia spp., Theileria spp.), helminţi (Dirofilaria spp., Dipetalonema spp.), paraziţi, miceţi, alte bacterii (Brucella, Salmonella) producând diferite boli, cum sunt: paralizia de căpuşe, encefalite, borelioza, babesioza, ehrichioza, febra Q etc. Acestea pot cauza dermatite sau reacţii alergice de diferite grade. La animalele de talie mică, parazitismul cu câteva sute de căpuşe adulte induce o stare gravă de anemie sau chiar poate provoca moartea animalului parazitat.

Infestarea

Zonele corporale preferate de căpuşe sunt: regiunea abdominală inferioară, faţa internă a coapselor, pieptul, părţile laterale ale gâtului și urechile. O examinare atentă a animalului, în special în zonele corporale preferate de căpuşe, vă poate conduce spre identificarea cu uşurinţă a acestor acarieni.

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele au următoarele stadii de evoluţie: ou, larvă, nimfă şi adult, care se desfăşoară fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau din tufişuri. Pentru animalele de companie (câine, pisică) care trăiesc în casă vectorii pentru aceste insecte sunt chiar stăpânii lor care le aduc în locuinţă pe haine sau încălţăminte.

Prevenirea şi combaterea infestării cu căpuşe

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se realizează atât prin deparazi­tarea lor, cât şi a adăposturilor.

Deparazitarea rumegătoarelor se face cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS. Caii se deparazitează cu ECVIROM și ECVIROM I, câinii şi pisicile cu PARAKILL şi ROMBENDAZOL SUPER, iar pentru păsări vom folosi ROMPARATOX P.

Obligatoriu se va face şi o dezinsecţie riguroasă a adăpostului, folosind produsul ROMPARASECT 5% sau TETRACIP.

Dr. Cătălin TUDORAN
Șef Laborator de Diagnostic Romvac

Recomandări privind prevenirea şi combaterea înțepăturilor cauzate de căpuşe

Incidenţa fără precedent, din ultimii ani, a numărului mare de animale infestate şi de oameni înţepaţi de căpuşe, recomandă ca populaţia să fie imformată şi să reţină unele aspecte privind date generale despre această specie şi pericolul la care sunt expuse persoanele care nu respectă recomandările specialiştilor din domeniu.

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor. a fost generată de o serie de factori, incluzând:

  • specificul înmulţirii căpuşelor, o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv,
  • înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini comunitari, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori,
  • modificările în utilizarea pesticidelor,
  • comerţul intensiv cu animale,
  • numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate,
  • dezvoltarea zonelor suburbane.

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor, sunt paraziţi hematofagi, care se hrănesc cu sângele gazdelor pe care le parazitează, în stare activă o singură dată, după care petrec perioade lungi pe vegetaţie de obicei în iarba înaltă şi de acolo trec direct pe tegumente. populând gazda timp de câteva zile, dacă nu sunt indepărtate. Cele mai multe cazuri apar primavăra şi vara, precum, în multe situații şi până spre toamnă.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli grave atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală  ca vectori.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol, sau în alte locuri care le pot proteja.

Ca aspect, căpușele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).      

Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

La locul înţepăturii produc iritare şi tumefiere până la infecţii locale. Infestaţia masivă cu căpuşe poate duce la anemie, pierdere în greutate, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului. 

În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

De asemenea căpuşele, ca vector principal, pot transmite agenţi patogeni periculoşi care pun în pericol viaţa oamenilor şi animalelor, dintre care menționăm bacterioze, babesioza, leptospiroza, erlihoza, anaplasmoza, Boala de Lyme şi encefalita de căpuşe. Uneori simptomele pot evolua sub-clinic (greu de sesizat), însă unele dintre afecţiuni sunt incurabile.

Atenţie

  • căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
  • după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
  • dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate;

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică şi o chestiune economică, care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiuniilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină, este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv, pe animalele gazdă. Cu cât se au în vedere mai multe caracteristici biologice, cu atât cresc şansele de reuşită.

În acest context este necesar ca toţi factorii implicaţi în această activitate, respectiv autorităţiile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, pe lângă specialiştii din domeniu, trebuie să deţină unele informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale.

În baza acestor informaţii, se recomandă ca autorităţiile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia,  să efectueze o serie de acţiuni, cu referire la:

  • Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
  • Supravegherea prin examene clinice periodice a animalelor sub aspectul infestării cu ectoparaziţi din zonelor identificate ca favorabile dezvoltării căpuşelor şi anumţarea medicilor veterinari pentru impunerea măsurilor în consecinţă.
  • Responsabilitatea autorităţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
  • Solicitarea de către autorităţiile locale implicate, pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin medicii veterinari din teritoriu.
  • Deparazitarea periodică a câinilor, a pisicilor sau a altor specii de animale (ovine, caprine, porcine), cu acaricide care sunt aplicate pe corpul gazdelor în diferite moduri (băi generale sau aplicaţii locale).
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului.
  • Colaborarea permanentă a autorităţilor locale şi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor cauzate de această specie..

Pentru siguranţa prevenţiei şi controlului riscului de îmbolnăvire provocată de căpuşe, apelaţi la un medic uman sau veterinar după caz.

Dr. Penţea Ioan Viorel  - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Pericolele sezonului cald: căpușele și babesioza!

Babesioza, o boală periculoasă atât pentru oameni, cât și animale

Babesioza este o boală parazitară produsă de un parazit unicelular și care ajunge în sângele organismului parazitat. Parazitul babesia este transmis prin intermediul căpuşelor care reprezintă gazde definitive şi rezervor de babesii în natură.

Aparent inofensive din punctul de vedere al unora dintre proprietarii de animale şi, în același timp, periculoase din perspectiva altora, căpuşele constituie o adevărată problemă atât pentru animale, cât şi pentru om.

Odată cu încălzirea vremii, ieşirile în aer liber devin tot mai frecvente. Puţini oameni cunosc însă pericolele la care se expun atunci când găsesc căpuşe pe corpul propriu sau pe cel al animalelor. De reţinut este şi faptul că nu toate căpuşele sunt purtătoare de babesie și de aceea se recomandă să vă prezentaţi la medic pentru a efectua testele necesare în vederea depistării posibilei parazitări.

Căpuşele fac parte din familia Ixodidae, fiind acarieni ectoparaziţi (ce trăiesc pe corpul animalelor) şi care se hrănesc cu sângele mamiferelor. Este foarte important de știut că, în lipsa hranei, acestea pot supravieţui totuși câteva luni de zile.

Faptul că aceste căpuşe ixodide reţin şi transmit omului și animalelor diverşi agenţi patogeni de natură parazitară (babesii), bacteriană, virală şi micotică face ca aceşti acarieni să devină periculoşi atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi a animalelor pe care aceștia le cresc.

Acțiunea căpușei

Femelele ixodide se hrănesc cu sângele mamiferelor înainte de împerechere, depunând ulterior, pe sol, produșii de concepție în locuri ferite de razele soarelui. Infestarea animalelor se realizează în zonele cu vegetaţie abundentă sau pe terenuri necultivate.

Căpuşele ixodide provoacă animalului o acţiune mecanico-iritativă prin fixarea pe piele şi, totodată, prin secţionarea acesteia, fapt ce provoacă o stare de disconfort, precum şi prurit (scărpinare) în zona respectivă. Acţiunea mecanico-iritativă este completată şi de o acţiune toxică, din cauza componentele salivare ale căpuşelor, care sunt inoculate în leziunea creată anterior şi care vor conduce la o reacţie inflamatorie locală.

Zonele corporale preferate de căpuşe sunt: regiunea abdominală inferioară, faţa internă a coapselor, stern și părţile laterale ale gâtului şi urechi.

Babesioza la oi şi capre

Babesioza la oi şi capre evoluează acut, subacut şi cronic. Perioada de incubaţie este de 10-14 zile. Speciile care provoacă boala sunt reprezentate de Babesia motaşi, Babesia ovis şi Babesia capreoli.

Forma acută evoluează cu febră, decubit prelungit, tahicardie, încetarea rumegării, constipaţie iniţial, urmată de diaree, uneori cu sânge, urină de culoare roşie-brună, anemie, icter şi lipsa laptelui. Animalele pot muri în 3-4 zile, dar există și cazuri în care boala trece în forma cronică sau se remite.

Forma supraacută evoluează cu febră ridicată si moarte fulgerătoare.

Forma cronică durează 3-4 săptămâni, timp în care animalul slăbeşte, nu are poftă de mâncare, temperatura corporală este mică şi mucoasele aparente (oculară, gingivală) devin palide.

Prognosticul este rezervat sau grav în formele acute şi favorabil în focarele vechi şi la animalele tinere.

Tratamentul simptomatic se face mai ales în formele acute. Se folosesc produse cardiotonice (CAFEINĂ NATRIUM BENZOICĂ), seruri glucozate (GLUCOROM 33%, PERFUZOL) şi preparate antianemice (CALCIU GLUCONIC, MULTIVITAROM). Tratamentul specific se realizează cu imidocarb.

Profilaxia se realizează prin controlul animalelor în perioadele de risc, retragerea animalelor de pe păşunile invadate de căpuşe, controlul animalelor nou introduse în efectiv, combaterea căpuşelor în adăpost şi pe păşune folosind produsele TETRACIP şi ROMPARASECT.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, medic veterinar
Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 30

Prevenirea și combaterea înțepăturilor cauzate de căpușe

Incidența din ultimii ani a numărului mare de animale infestate și de oameni înțepați de căpușe impune ca toți factorii implicați, respectiv autoritățile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populație, specialiștii din domeniu să dețină unele informații cu referire la rolul pe care căpușele îl au ca paraziți și în principal ca vectori în transmiterea unor boli grave la oameni și animale, dar și despre realizarea unor acțiuni menite să limiteze prezența acestora în zonele favorabile înmulțirii lor, precum și de prevenire a infestării speciilor receptive.

Căpușele sunt artropode parazite ce populează suprafața corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, în blana lor sau pe pielea păsărilor. Sunt specii hematofage, cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înțepat și supt și se prind ferm de pielea animalului sau a omului.

Viața căpușelor pe corpul gazdei este de doar câteva zile și diferă în funcție de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic și de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Ciclul biologic al căpușelor (larvă, nimfă și adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. Sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roșu.

După afinitățile ecologice, căpușele se clasifică în endofile (de adăpost) și exofile (în spațiul liber). Căpușele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuințe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peșteri și parazi­tează animalele care se află în perioadele de odihnă.

Căpușele exofile, cu prezență în spațiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe pășune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condițiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufișuri, în sol etc. Ata­șarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpușele, localizându-se preponderent în zona capului și a gâtului speciei parazitate.

 capusa

Localizarea pe gazdă diferă în funcție de specia acesteia și de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar și pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei, etc.;
  • la cabaline – pe coamă și coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe fața internă a coapsei;
  • la pisică și păsări – în regiunea capului.

Afecțiunile pe care căpușele le pot determina la animale se manifestă prin tendința acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpușa, zona este ușor inflamată și dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, șoc anafilactic și chiar moartea animalului.

În organismul uman afecțiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greață, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

Pe lângă aceste simptome, rănile pe care le produc creează porți de intrare pentru infecții secundare sau produc diferite afecțiuni ale pielii, durere sau tumefacții.

Căpușele sunt transmițători ai unor agenți patogeni care produc boli atât la om, cât și la animale, fiind clasificate pe locul doi, după țânțari, în ceea ce privește importanța medicală ca vectori, respectiv:

  • prin salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge și transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obținute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpușe la om.

Pentru evitarea contactului nedorit cu căpușele, oamenii trebuie să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată atunci când merg la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetație înaltă în perioada caldă a anului și să rețină următoarele lucruri în cazul unei înțepături:

– căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşei rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;

– după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;

– dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Dr. Ioan PENŢEA - secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul Sibiu

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 28-29

Căpuşele - un pericol pentru sănătatea animalelor și a omului

Odată cu sosirea zilelor călduroase și a apariției colțului ierbii își fac simțită prezența și căpușele, paraziți foarte periculoși pentru sănătatea animalelor și a omului. Acestea sunt hematofage (se hrănesc cu sânge) şi au o activitate biologică maximă în acest sezon, atacând atât animalele cât şi omul. Acestea, hrănindu-se cu sânge, au în primul rând efect spoliator, sărăcind organismul în sânge, vitamine şi minerale. Saliva căpușelor care conţine diferite substanţe toxice, anticoagulante sau hemolizante poate determina fenomene de anemie, toxicoză sau reacții alergice de diferite grade.

Căpușele sunt cei mai întâlniți vectori pentru transmiterea bolilor atât la animale, cât și la oameni. Astfel, ele transmit prin secrețiile lor, odată cu înţepătura, numeroşi agenţi patogeni: virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi miceţi, producând astfel diferite boli cum sunt: paralizia de căpuşe, encefalite, borelioza, babesioza, ehrichioza, febra Q etc.

Căpuşele parazitează temporar pe animal sau om, timp în care se hrănesc cu sânge, iar în stare liberă trăiesc în natură (sol, iarbă, tufişuri), fără să se hrănească ani de zile. Există două familii de căpușe care pot transmite boli: Ixodidae (căpușe cu carapacea tare) și Argasidae (căpușe moi). Există căpuşe din familia Ixodidae care parazitează la mamifere şi care uneori atacă şi păsările, dar există şi căpuşe din familiile Argasidae şi Gamassidae, specifice păsărilor.

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele au următoarele stadii de evoluţie: ou, larvă, nimfă şi adult, care se desfă­şoară fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe; din acest punct de vedere există trei tipuri de căpuşe, şi anume: căpuşe cu o singură gazdă; căpuşe cu două gazde – adică larvele şi nimfele acestora, după ce se hrănesc pe un animal cad pe sol, se transformă în adulți şi apoi atacă alt animal; și căpuşe cu trei gazde, fiind cele care îşi desfăşoară fiecare stadiu de evoluţie pe animale diferite.

Căpuşele cu două sau trei gazde intermediare folosesc pentru a se hrăni mamifere sălbatice mici (rozătoare, insectivore), păsări sălbatice şi în special mamifere de talie mare, domestice şi sălbatice. În felul acesta se creează un lanţ parazitar în care sunt cuprinse mai multe specii de animale.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau de pe tufişuri. Pentru animalele de companie (câine, pisică) care trăiesc în casă vectorii pentru aceste insecte sunt chiar stăpânii lor care le aduc în locuinţă pe haine sau încălţăminte.

Căpuşele păsărilor trăiesc pe pasăre în stadiile de larvă şi nimfă, iar ca adult în diferite materiale lemnoase, cuibare, coaja copacilor, tufişurile de lângă coteţe, unde se retrag ziua, atacând doar noaptea.

Romavermectin B Romvac

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se fac atât prin deparazitarea lor, cât şi a adăposturilor. Deparazitarea rumegătoarelor se face cu ROMIVERMECTIN și ROMAVERMECTIN PLUS, iar la ovine se fac şi îmbăieri antiscabioase. Caii se deparazitează cu ECVIROM sau ECVIROM I, iar câinii şi pisicile cu PARAKILL. Păsările se deparazitează cu ROMPARATOX.

Pentru deparazitarea adăposturilor se folosesc soluţii insecticide ca ROMPARASECT.

Combaterea căpuşelor în mediu este mai greu de realizat și are în vedere defrişarea terenurilor prin distrugerea şi arderea arbuştilor, buruienilor, precum şi prin aplicarea unor metode zootehnice care se bazează pe rotaţia păşunilor și interzicerea animalelor infestate pe păşu­nile asanate.

Parakil Romvac

Dr. Viorica CHIURCIU
Doctor în științe medicale, Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, pagina 26

Căpușele, un real pericol pentru transmiterea unor boli periculoase la animale și om

Căpușele sunt paraziți foarte periculoși pentru sănătatea animalelor și a omului. Acestea se hrănesc cu sânge şi au o activitate biologică maximă în acest sezon.

În acest an au fost numeroase subiecte de presă despre existența în anumite zone din țara noastră a adevăratelor invazii de căpușe, crescând, astfel, pericolul contractării de către oameni a bolii Lyme.

Lanțul parazitar

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe, răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele parazitează temporar, fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe.

Căpuşele cu două sau trei gazde intermediare folosesc pentru a se hrăni mamifere sălbatice mici (rozătoare, insectivore), păsări sălbatice, dar, în special, mamifere de talie mare, domestice şi sălbatice. În felul acesta se creează un lanţ parazitar în care sunt cuprinse mai multe specii de animale.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau de pe tufişuri.

Căpușele sunt purtătoare de bacterii și virusuri care determină o serie de boli grave atât la animale, cât și la om (babesioza, tularemia, paralizia de căpuşe, encefalite, ehrichioza, febra Q etc.), borelioza fiind cea mai răspândită.

Borelioza sau boala cu 1.000 de fețe

Borelioza sau boala Lyme are ca agent etiologic o bacterie din specia spirochetelor – Borelia burgdorferii. Această bacterie este transmisă prin intermediul căpușelor, într-un interval de 1-3 zile, din momentul când acestea se fixează pe piele. Căpușele preiau bacteria de la animalele infectate și o transmit în timp ce se hrănesc cu sângele omului.

Trebuie să se știe că nu toate căpușele sunt infectante, ci numai cele care au supt sânge de la un animal bolnav. Dacă insecta este îndepărtată imediat după fixare, riscul transmiterii bacteriei scade. Din păcate, înțepătura de căpușă nu este simțită de către om, deoarece în saliva acesteia există o serie de substanțe care anesteziază locul înțepăturii. De aceea, întotdeauna când ieșim la plimbare în locuri cu multă vegetație trebuie să ne controlăm pentru a evita infestarea cu căpușe.

Borelioza se mai numește și boala cu o mie de fețe din cauza manifestărilor clinice variate care mimează mai multe boli. Primul semn al infecției este, de obicei, o urticarie circulară, de culoare roșie, cu un punct în mijloc, care seamănă cu un ochi (ochi de bou), fără să manifeste durere sau mâncărime.

După câteva zile sau săptămâni pot să apară simptome asemănătoare unei răceli: febră, frisoane, dureri musculare și articulare, cefalee, oboseală, stare de rău sau mărirea în volum a ganglionilor. După mai multe luni, pot să apară afecțiuni articulare (mai ales la nivelul genunchiului), manifestări neurologice sau cardiace. Simptomele neurologice se manifestă cu paralizie facială, dureri de cap, amorțeală și furnicături la nivelul membrelor, tulburări de coordonare, de memorie și concentrare. Manifestările cardiace se manifestă prin palpitații și amețeli etc.

Prevenirea şi combaterea infestării

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se face atât prin deparazitarea lor, cât şi a adăposturilor. Deparazitarea rumegătoarelor se realizează cu Romivermectin și Romaver­mectin Plus, iar la ovine sunt recomandate şi îmbăieri antiscabioase. Caii se deparazitează cu Ecvirom sau Ecvirom I, iar câinii şi pisicile cu Parakill. Păsările se deparazitează cu Rom­paratox.

Pentru deparazitarea adăposturilor se folosesc soluţii insecticide precum Romparasect 5%.

Dr. Viorica Chiurciu, medic veterinar, doctor în științe medicale

Vine primăvara şi, odată cu aceasta, şi căpuşele

Căpuşele au o activitate biologică maximă în sezonul de primăvară, atacând atât animalele, cât şi omul. Acestea parazitează temporar pe animal sau om, timp în care se hrănesc cu sânge, iar în stare liberă trăiesc în natură (sol, iarbă, tufişuri), fără să se hrănească ani de zile. Există căpuşe care parazitează la mamifere, dar care uneori atacă şi păsările, în acelaşi timp existând şi căpuşe specifice păsărilor.

Hrănindu-se cu sânge, căpuşele au, în primul rând, rol spoliator, adică sărăcesc organismul de sânge, vitamine şi minerale. Prin saliva care conţine diferite substanţe toxice, anticoagulante sau hemolizante, căpuşele determină fenomene de anemie şi toxicoză. Foarte important de ştiut este faptul că acestea transmit, odată cu înţepătura, numeroşi agenţi patogeni: virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi, miceţi, producând diferite boli, cum sunt: paralizia de căpuşe, encefalite, borelioza, babesioza, ehrichioza, febra Q etc. Acestea pot cauza dermatite sau reacţii alergice de diferite grade.

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele au următoarele stadii de evoluţie: ou, larvă, nimfă şi adult, care se desfăşoară fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe. Din acest punct de vedere există trei tipuri de căpuşe, şi anume: căpuşele cu o singură gazdă; căpuşele cu două gazde, adică larvele şi nimfele acestora, după ce se hrănesc pe un animal cad pe sol, se transformă în adulţi şi apoi atacă alt animal; şi căpuşe cu trei gazde, fiind cele care îşi desfăşoară fiecare stadiu de evoluţie pe animale diferite.

Astfel, căpuşele cu două sau trei gazde intermediare folosesc pentru a se hrăni mamifere sălbatice mici (rozătoare, insectivore), păsări sălbatice şi în special mamifere de talie mare domestice şi sălbatice. În felul acesta, se creează un lanţ parazitar în care sunt cuprinse mai multe specii de animale.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau de pe tufişuri. Pentru animalele de companie (câine, pisică) care trăiesc în casă, vectorii pentru aceste insecte sunt chiar stăpânii lor care le aduc în locuinţă pe haine sau încălţăminte.

Căpuşele păsărilor trăiesc pe pasăre în stadiile de larvă şi nimfă, iar ca adult, în diferite materiale lemnoase, cuibare, coaja copacilor, tufişurile de lângă coteţe, unde se retrag ziua, atacând doar noaptea.

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se realizează atât prin deparazitarea lor, cât şi a adăposturilor. Deparazitarea rumegătoarelor se face cu ROMIVERMECTIN şi ROMAVERMECTIN PLUS, iar la ovine se fac şi îmbăieri antiscabioase. Caii se deparazitează cu ECVIROM sau ECVIROM I, câinii şi pisicile cu PARAKILL. Păsările se deparazitează cu ROMPARATOX sau ROMPARASECT.

Pentru deparazitarea adăposturilor, se folosesc soluţii insecticide: ROMPARASECT 5%.

altCombaterea căpuşelor în mediu este mai greu de realizat şi are în vedere defrişarea terenurilor prin distrugerea şi arderea arbuştilor, buruienilor, precum şi prin aplicarea unor metode zootehnice care se bazează pe rotaţia păşunilor, interzicerea animalelor infestate pe păşunile asanate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS