reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 May 2019

Agalaxia contagioasă și mamita gangrenoasă a oilor și caprelor

Cele două boli prezente pe tot globul, inclusiv în țara noastră, provoacă pagube economice însemnate la oi și capre, atât prin mortalitate, cât și prin afectarea producției de lapte.

Agalaxia contagioasă a oilor și caprelor, numită popular „răsfugul alb“, este o boală infectocontagioasă, la care sunt sensibile, de obicei, femelele în lactație, dar se pot îmbolnăvi și femelele sterpe, masculii, precum și tineretul. Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma agalactiae, o bacterie cu rezistență redusă în mediul exterior, dar care poate rămâne în stare latentă în glanda mamară, un timp îndelungat.

Sursele principale de infecție sunt reprezentate atât de animalele bolnave cât și de cele animalele purtătoare care elimină bacterii prin urină, fecale, secreții genitale și lapte. Boala se transmite rapid și prin intermediul mâinilor mulgătorilor.

Clinic, boala evoluează cu mai multe localizări: mamară, articulară, oculară. Localizarea mamară apare la animalele în lactație și se caracterizează prin modificări calitative și cantitative ale laptelui. Acesta devine verzui sau gălbui, se separă în două straturi și coagulează la fierbere. Secreția lactată scade brusc sau încetează. Boala poate evolua ca o mamită benignă sau gravă (ireversibilă), glanda mamară fiind congestionată, mărită în volum, caldă și dureroasă, se poate atrofia, prezentând focare indurate sau abcese. Celelalte localizări se întâlnesc mai ales la miei, tineret berbeci și oi sterpe. În localizarea articulară apar artrite manifestate prin șchiopături și paraplegii care duc la slăbire și moarte. În localizarea oculară pot să apărea forme benigne, reversibile (epiforă, fotofobie, conjunctivite), dar și forme ireversibile, soldate cu pierderea globului ocular.

Mamita gangrenoasă a oilor și caprelor, numită și „răsfugul negru“, este o boală infectocontagioasă gravă, întâlnită la oile și caprele în lactație. Aceasta apare sporadic sau enzootic, fiind influențată de anumiți factori favorizanți: plăgi accidentale ale tegumentului mamar, mulsul traumatizant sau condiții de igienă necorespunzătoare.

Agentul etiologic al bolii, Staphylococcos aureus, este epifit pe tegumentul mamar al animalelor sănătoase. Sursa principală de infecție o reprezintă oile bolnave care elimină bacterii prin secrețiile mamare, contaminând obiectele din jur, devenind surse secundare de infecție. Boala se trans­mite de la un animal la altul prin mâinile mulgătorilor sau prin mieii care sug și provoacă răniri mameloanelor.

Clinic, mamita gangrenoasă debutează brusc, cu febră, abatere, lipsa poftei de mâncare, a rumegării, accelerarea pulsului și respirației, animalul deplasându-se cu greutate. Mamela devine caldă, tumefiată și dureroasă. De obicei, este afectată numai jumătate din glanda mamară, care devine insensibilă, de culoare violacee, iar secreția lactată dispare, fiind înlocuită cu o secreție roșietică cu grunji. În mod obișnuit, după o evoluție de 3-5 zile, boala se termină prin moartea animalului. La animalele care supraviețuiesc, mamela este compromisă, prin eliminarea jumătății gangrenate.

Diagnosticul în ambele tipuri de boli se pune pe semnele clinice și prin anchetă epidemiologică. Confirmarea diagnosticului se pune numai în laborator.

Prevenirea celor două boli se realizează prin măsuri generale și specifice. Profilaxia specifică se bazează pe folosirea vaccinurilor inactivate contra agalaxiei contagioase a oilor și caprelor, AGALAXIN și AGALAXIN FORTE (vaccinuri care conțin germeni inactivați de Mycoplasma agalactiae și Staphylococcus aureus). În profilaxia curentă, vaccinurile se administrează la oi și capre în a doua parte a gestației, iar la celelalte categorii de ovine și caprine se administrează primăvara, în luna mai. Înainte de vaccinare este recomandată deparazitarea animalelor cu ROMIVERMECTIN sau ROMBENDAZOL.

Dr. Viorica CHIURCIU

Doctor în științe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 30

Saanen sau „Holsteinul caprelor“, rasa care poate asigura profit fermei

Creșterea caprelor pentru lapte poate reprezenta una dintre cele mai profitabile investiții în zootehnie, mai ales dacă ne gândim la faptul că cerințele pentru produsele lactate sunt destul de mari, iar prețurile pe măsură. Însă, pentru ca investiția să renteze, atenția principală trebuie acordată alegerii rasei. În ultimii ani, mai mulți fermieri din țară s-au orientat către rase care le-au asigurat profituri considerabile colegilor europeni. O astfel de rasă este Saanen, iar unul dintre fermierii care a mizat pe productivitatea ei este Vasile Lungu din județul Iași.

Caracteristicile rasei

Originară din Elveția, Saanen este una dintre cele mai apreciate rase, producția și calitatea laptelui fiind motivele pentru care mai este cunoscută și ca Holsteinul caprelor. Media de lapte/zi este în jur de 5 litri, iar pe durata lactației de 9 luni producția variază între 600 și 1.000 de litri, la nivel european înregistrându-se chiar și recorduri de peste 1.200 de litri.

Dacă atunci când este vorba despre producțiile de lapte caprele Saanen se diferențiază clar față de alte rase, atunci când vine vorba despre caracteristicile fizice diferențele nu sunt atât de evidente. Au părul scurt și mătăsos, în nuanțe de crem sau alb, capul este adesea fără coarne, gâtul lung și corpul alungit. Ugerul, cu mameloanele bine dezvoltate, este sub formă de pară și direcționat un pic înainte. Greutatea unei femele este cuprinsă între 50-65 kg, în timp ce masculul poate cântări chiar și 80 kg. De ase­menea, caprele Saanen rentează și din punctul de vedere al fertilității deoarece au capacitatea de înmulțire ridicată, de la 100 de capre putând rezulta anual între 180-250 de iezi.

Rasă de bază la Astra Trifești

Activitatea vastă din domeniul agricol a domnului Vasile Lungu a făcut ca în sectorul zootehnic să crească mai multe specii de animale. Dacă la bovine, porcine sau ovine a mizat pe încrucișări pentru obținerea metișilor de carne, la capre a mizat întocmai pe rasa Saanen. În prezent deține aproximativ 450 de capre, dintre care 350 adulte și 100 tineret. Pentru că fermierul lucrează și o importantă suprafaţă de teren agricol, furajarea o poate asigura fără costuri prea mari. În ceea ce privește îngrijirea caprelor, acesta ne-a declarat că nu necesită atenție specială, de aceea a decis să și mărească treptat efectivul. Inițial caprele erau mulse manual, însă pentru că producția de lapte a crescut, domnul Lungu a achiziționat o stație de muls mecanică specială pentru capre. Adesea, producțiile/lună depășesc 10.000 de litri, laptele fiind pregătit în mod tradițional, cu cheag natural, urdă și caș. La fel ca și celelalte produse animaliere rezultate din propria fermă, și acestea ajung la cantina unde le este servită masa angajaților grupului de firme Domeniile Lungu.

Exact cum ne-a obișnuit, domnul Lungu nu se oprește cu investițiile, și pentru că rasa Saanen i-a confirmat așteptările, următorul pas este acela de a amenaja un atelier de prelucrare a laptelui pentru ca tot mai mulți ieșeni să poată consuma preparate din cel mai apreciat lapte de capră.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 34

Furajarea inteligentă a caprelor a dublat producția de lapte

Ferma de capre din Nucet, județul Dâmbovița, aparține Simonei Prodan și a fost construită plecând de la un hobby, dar s-a dovedit o afacere de succes, mai ales după ce au implementat un sistem nou de nutriție, încă în dezvoltare, Nutricap (realizat de dr. ing. Ilie Voicu și dr. ing. Ioan Surdu), care a dublat producția de lapte obținută în fermă.

Creșterea caprelor – un business pentru cei care iubesc caprele

Ferma e relativ nouă, fiind înființată în luna martie 2014 din fonduri proprii. Soțul fermierei este director în domeniul energiei. Mai precis, CEO la Vienna Energy, firmă care a cumpărat peste 30 de microhidrocentrale construite pe râurile României. Au adus atunci 40 capre Saanen, rasa cea mai produc­tivă când vine vorba de producția de lapte. Dar, din păcate, la început producția lor era destul de mo­destă. Rar depășea 2 l/zi de cap de capră. Din vorbă în vorbă au aflat că nutriția e principala carență în producția limitată. Dacă la început a fost un hobby pentru familia Prodan rezultatele, chiar și în primul an când producția nu a fost ok, i-au îndemnat să privească altfel spre viitor. Au investit și într-o mică lăptărie. Îl au alături de ei pe Iustin Ivlev, un specialist în marketing și mana­gementul proceselor, și își propun să dezvolte firesc acest hobby spre a deveni un sector important al activității lor. Au deja clienții lor fideli, iar Ivlev a devenit fan lapte de capră. Conform spuselor acestuia, familia Prodan a investit peste 200.000 euro în fermă până acum. O parte din bani, aproape de jumătate, au venit din producția comercializată.

Imediat după furajare, adăpostul este una dintre cheile succesului

„Nu le punem muzică de Bach, dar le asigurăm o anume senzație de libertate“, spune Iustiv Ivlev. Caprele au acces continuu la un padoc curat și larg. Furajarea este asigurată prin rații special alese în funcție de perioada în care se află femelele. Prefătare, repaus mamar, pregătire pentru montă etc. Prin furajarea specială s-a reușit monta la întreg efectivul în numai 3 săptămâni. Deși reproducția caprelor în orice sezon este succesul exploatațiilor intensive, biotehnologiile de reproducție aplicate la caprine fac posibile multe alte scheme în fermele comerciale. Am aflat despre fotoperiodicitate, despre efectul mascul, dar și despre evitarea folosirii hormonilor și bureții intravaginali care pot induce călduri și în extrasezon. Dar familia Prodan își dorește să păstreze ferma în sistem cât mai aproape de bio. Toate tere­nurile pe care cultivă furajele pentru fermă sunt certificate eco. Ei sunt primii clienți ai fermei. Asta înseamnă să ai încredere în ceea ce produci și pui pe piață. De fapt, vorba lui Iustin Ivlev, specialistul în marketing care mi-a vorbit despre fermă, „clientul cumpără satisfacție și încredere, niciodată doar satisfacție.“ Dotarea tehnică nu presupune investiții prea mari. Exceptând lăptăria și instalația de muls, celelalte utilaje (tractor, presă de balotat, cositoare etc.) au fost luate la second-hand. În schimb, nutriția este foarte importantă. Mai ales rețetele de furajare.

Programul de nutriție dezvoltat de cercetătorii Ilie Voicu (director de proiect, coordonator – INCDBNA Balotești) și Ioan Surdu (responsabil proiect partener 1 – SIAT SA București) a reușit să schimbe în foarte bine producția de lapte atât cantitativ cât și calitativ. Sporul de producție a fost mai mult decât dublu în circa 2 luni de implementare a noii scheme de furajare, „ceea ce este extraordinar“…, susține Iustin Ivlev.

Cine dorește să încerce acest program de nutriție se poate adresa INCDBNA Balotești.

Doar caprele se înmulțesc continuu în sectorul zootehnic

Poate unde capra este „un model de eficiență“, producând lapte cu un consum de hrană relativ redus, datele oficiale stabilind că o capră poate produce lapte de până la 20 de ori greutatea sa fizică. Iar „vaca săracului“, cum mai este alintată capra, se poate exploata eficient atât în sistem intensiv cât și extensiv. Un alt aspect al creșterii acestui sector zootehnic este și dezvoltarea de la an la an a consumului de lapte de capră. Însă mai este mult până când românii își vor schimba obiceiurile alimentare. Din punct de vedere morfologic laptele de capră este cel mai apropiat laptelui de mamă, având însușiri bionutritive net superioare celorlaltor categorii de lapte de consum. Chiar „este considerat un medicament preventiv, curativ și ieftin“, conform Buletinului Caprin cu numărul 18 editat de Caprirom.

Numărul caprinelor a fost singura cifră din zootehnie care nu a cunoscut decât palierul pozitiv după Revoluție. Dacă în 2.000 erau declarate 538.000 de capete, iată că în 2013 s-au numărat peste 1,4 mil. capete. Tendința este însă în continuare crescătoare, subliniază președintele Caprirom, „între 2013 și 2014 numărul femelelor reproducătoare crescând cu 200.000 de capete (de la 1,2 mil. la 1,4 mil.). Trendul s-a păstrat în continuare, deși în noile reglementări din PNDR capra nici măcar nu mai apare denumită distinct, iar pentru construirea proiectelor este nevoie să se facă echivalentul cu oaia noastră cea de toate zilele. Acum trebuie să amintim că și oaia se simte un pic mai bine, dar asta e deja altă vorbă.

Creșterea caprelor în libertate era frecventă acum 25 de ani. Dar creșterea intensivă e ceva destul de nou. Din cele auzite se pare că este o activitate care se impune mai lesne pentru ferma mică și medie. Adică pentru ferma de familie. Laptele se caută, iar brânzeturile merg foarte bine le export. Dar, în lipsa asocierii, va fi greu să se pătrundă pe această piață. Urez succes celor care vor să încerce.

Tudor CALOTESCU

Caprele de Angora, o „mină de aur“ neexploatată

Deşi clişeistic, titlul de faţă mi-a fost inspirat de discuţia pe care am avut-o cu unul dintre crescătorii de capre din România. Şi nu orice fel de capre, ci capre de Angora. Câţi dintre dvs. au auzit de această rasă? Probabil destul de puţini, pentru că în România există o singură fermă mare de capre de Angora la Brăila, în satul Scărlăteşti. Unitatea aparţine unui inginer horticol, Aurel Constantin. În opinia sa, caprele de Angora sunt „o mină de aur“ neexploatată. De ce mină de aur? Pentru că, spre deosebire de alte rase, capra de Angora poate fi exploatată integral pentru lapte, carne, piei şi pentru preţiosul mohair. De ce neexploatată? „Pentru că România este o ţară deja bogată“.  Răspunsul, uşor sarcastic, dar pe deplin adevărat, scoate la iveală multe teme de meditaţie în ceea ce priveşte orientarea agriculturii româneşti.

Cum au fost salvate caprinele lui Ceauşescu

Aurel Constantin este fermier de 40 de ani. Micul său imperiu agricol a fost clădit cu credinţa că trebuie să obţină performanţa sau nimic. A trebuit să fie exigent ca să reuşească, de aceea puţini au fost cei care i-au rămas alături în marşul său spre excelenţă. De mai bine de 20 de ani se ocupă şi de creşterea caprinelor. Nu este singura specie de animale pe care a avut-o în ograda sa pentru că, spune el, întreaga sa viaţă a fost un experiment. Acest principiu l-a aplicat şi în agricultură.

Afacerea pe care a început să o dezvolte acum două decenii a pornit din imboldul unui gest de altruism. Ajuns la Institutul de Cercetare Palas Constanţa pentru a vedea nişte animale, fermierul din Scărlăteşti a văzut pentru prima oară capre de Angora. Potrivit spuselor directorului de atunci, exemplarele de acolo erau un cadou pe care Ceauşescu l-ar fi primit de la Hosni Mubarak. Deşi starea lor era jalnică, aspectul neobişnuit al acestor capre l-a cucerit. Şi-a spus că trebuie să le salveze şi, după îndelungi negocieri cu directorul de atunci al institutului, i-au fost încredinţate cinci exemplare de capre Angora, pe atunci aflate în Patrimoniul Naţional Genetic. Ulterior a cumpărat şi câţiva ţapi din Franţa pentru a-şi mări efectivul. Fără să ştie aproape nimic despre această rasă, a început să se documenteze, iar astăzi spune că îşi poate da doctoratul în capre de Angora. Nu a durat mult până să se convingă de faptul că această rasă este o „comoară“ la propriu. Astăzi are în ferma sa 250 de exemplare.

O rasă fără pretenţii

Istoria caprelor pentru mohair începe în Turcia, în oraşul Ankara, numit odinioară Angora. Această rasă şi-a dobândit repede faima graţie lânii de foarte bună calitate, cu peri fini şi lungi de aproximativ 15 cm din care se obţine mohairul folosit atât pentru ţesături, cât şi pentru tricotaje. Calitatea lânii exemplarelor până în trei luni este de 31-35 micrononi, iar în cazul exemplarelor adulte calitatea este 35 de micrononi.

Caprele de Angora, foarte asemănătoare la aspect cu oile, se tund de două ori pe an, iar de la un exemplar se pot obţine între 2,5 şi 5 kg de fibre. Crescută în special pentru producţia de lână, capra de Angora poate fi exploatată şi pentru producţia de carne şi lapte. Deşi nu excelează la producţia de lapte, există şi exemplare care dau peste 500 de litri pe an. Caprele din rasa Angora nu sunt foarte prolifice şi rar fac câte doi iezi. Aceste animale nu sunt sensibile şi nu necesită o atenţie deosebită prin comparaţie cu alte caprine. Totuşi, pentru că producţia de lână rămâne principala direcţie de exploatare a acestei rase, este foarte important ca animalele să fie ţinute în padocuri curate şi să fie scoase la păşunat în locuri fără ciulini sau alte plante care s-ar putea prinde de blana lor. Aurel Constantin atrage atenţia şi asupra pericolului consangvinizării care aduce cu sine pierderea calităţilor rasei prin reducerea dimensiunii exemplarelor, prin pierderea fineţii fibrei etc.

În România de ce nu se poate?

Vreme de mai bine de două decenii, Aurel Constantin a crescut capre de Angora. În tot acest răstimp s-a convins că în ţara noastră nu sunt condiţii pentru a atinge performanţa în acest domeniu, mai ales în cazul caprelor de Angora. Pentru a avea câştiguri mari din creşterea lor este nevoie de un întreg lanţ de manufactură, prelucrare etc. Din nefericire, în ţara noastră nu mai există tăbăcării şi ţesătorii, motiv pentru care activitatea de creştere a caprelor de Angora este limitată. Mărturiseşte că lipsurile pe care le are ţara noastră în prelucrarea lânii l-au determinat să se gândească la crearea unui circuit închis: fermă de capre, fabrică, tăbăcărie şi chiar o croitorie. Şi totuşi celelalte afaceri pe care le manageriază i-au ocupat timpul şi l-au împiedicat să se dedice 100% acestei cauze. Spune că, având experienţa de acum, dacă şi-ar propune să „rupă gura târgului“, şi-ar putea mări efectivul la 3.000 de exemplare şi ar dezvolta afacerea pe care o are. Refuză totuşi să se implice într-un astfel de proiect pentru că are credinţa că misiunea de a readuce România în ierarhia liderilor în prelucrarea lânii trebuie să le revină tinerilor. Chiar şi aşa fermierul din Brăila a reuşit să îşi păstreze sustenabilă ferma şi a colaborat de-a lungul timpului cu oameni interesaţi de caprele de Angora, cu specia­liştii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie Bucureşti, chiar şi cu un designer. Lâna caprelor de Angora de la Scărlăteşti a fost valo­rificată şi în ţară, dar şi dincolo de graniţele ei. Preţurile de valorificare au variat de la 3 dolari la 5 dolari. Uneori a vândut în ţară şi cu 100 lei kilogramul de lână de Angora.

Mohairul, preţiosul fir de lână, este la mare căutare în ţările occidentale, iar hainele realizate din lâna caprelor de Angora se vând în magazine exclusiviste din marile metropole ale lumii. În România prelucrarea lânii caprelor de Angora nu este posibilă. Pentru străini nu este însă nicio problemă. Aceştia prelucrează lâna, dar la preţuri foarte ridicate, care pornesc de la 17 euro, şi pot ajunge şi până la 150 de euro pe kilogram.

Pentru români însă nu pare să însemne mare lucru potenţialul economic important pe care îl au caprele de Angora. Aurel Constantin spune că, de când creşte aceste capre, doar câţiva oameni au fost interesaţi de această rasă şi că în întreaga ţară mai există probabil doar undeva la 100 de exemplare, în afară de cele din ferma lui. Se declară în continuare dispus să renunţe la nucleul său valoros de caprine – un ied se vinde cu 100 de euro, iar preţul unui ţap poate ajunge şi la 1.200 de euro – doar pentru cineva care îşi doreşte să perpetueze în rasă pură caprele de Angora de la Scărlăteşti.

Este o cerinţă de care fermierul din Scărlăteşti nu este dispus să facă abstracţie.

Caprele de Angora au, în general, o talie mică. Înălţimea taliei caprei este de 45-60 cm, iar înălţimea taliei ţapilor este de 50-70 cm. În cazul femelelor greutatea este de 30-40 kg, iar ţapii pot să ajungă şi până la 55 de kilograme.

Laura ZMARANDA

Protostongilidoza - boala ce afectează oile şi caprele în sezonul cald

Protostongilidoza este o biohelmintoză pulmonară subacută sau cronică, produsă de nematode din familia Protostrongylidae, ce afectează ovinele şi caprinele, caracterizată prin leziuni granulomatoase în parenchimul pulmonar şi tulburări respiratorii. Această afecţiune mai este cunoscută şi sub denumirea de pneumonie verminoasă datorită localizării larvelor de paraziţi la nivelul alveolelor pulmonare.

Etiologie

Principalii paraziţi care afectează animalele sunt: Protostrongylus rufescens, care parazitează bronhiolele la oaie şi capră; Mϋllerius capillaris, care parazitează în bronhiole şi alveolele pulmonare la oaie şi capră, şi Cystocaulus ocreatus, care parazitează subpleural, în alveole şi bronhiole la oaie şi capră.

Epidemiologie

Infestarea animalelor se produce de obicei la păşune, prin consumul melcilor infestaţi sau al larvelor infestate libere, odată cu iarba. Receptivitatea este, în general, mai crescută la ovinele şi caprinele adulte. Evoluţia bolii este caracterizată de sezonalitate și este asigurată de dinamica populaţiilor de melci activi începând din vară până în toamnă, perioadă în care se realizează şi infestarea animalelor receptive.

Modificări post-mortem

Modificările sunt reprezentate de: focare de bronho­pneumonie cronică caracterizate de zone proeminente de culoare grivitroasă, în cazul leziunilor noi (pneumonie sticloasă) sau de culoare albicioasă, în cazul leziunilor vechi (pneumonie albă); noduli pseudotuberculoşi în toată masa pulmonului, iar la palparea parenchimului se simte aspectul de „pulmon împănat cu alice“.

Simptomatologie

Evoluţia bolii este cronică şi fără simptome în infestaţii moderate. În cazul evoluției clinice se întâlnesc simptomele unei bronhopneumonii sau pleuro­pneumonii, cu tuse seacă, apoi chintoasă, respiraţie greoaie, fără sufocare, cu secreţie nazală puţin abundentă. La ascultare se percepe suflu tubar şi raluri subcrepitante. Animalele slăbesc şi le cade lâna.

Diagnosticul la animalele în viaţă se pune pe baza semnelor clinice şi epidemiologice, plus prin efectuarea unui examen larvohelmintoscopic.

Prognosticul este favorabil în infestaţii moderate şi rezervat în formele cronice, complicate cu bronhopneumonie sau edem pulmonar.

Tratamentul se efectuează cu antiparazitare specifice, reprezentate de Levamisol, Romivermectină 1%, Rombendazol 10% suspensie sau Romfenbendazol. Tratamentul antihelmintic se va completa cu tratament simptomatic cu antibiotice în cazul formelor pulmonare: Pandrom sau Tylavet şi se va avea în vedere îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a hranei.

Profilaxia vizează îndepărtarea excesului de umiditate din păşunile mlăştinoase, păşunatul rotativ, păşunatul tineretului pe păşuni separat de adulţi, efectuarea de tratamente profilactice la animale cu două săptămâni înainte de scoaterea la păşune şi la 2 săptămâni după introducerea în stabulaţie şi efectuarea de tratamente strategice la 6-8 săptămâni după scoaterea la păşune.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Eimerioza (Coccidioza) mieilor și iezilor

Este o boală parazitară intestinală ce afectează tineretul ovin şi caprin sub vârsta de un an, manifestată prin diaree însoţită frecvent de sângerări sau constipaţie şi slăbire, fiind produsă de specii de Eimeria. Este frecventă în toate sistemele de exploatare, la mieii şi iezii întreţinuţi în colectivităţi mari. Pierderile, prin mortalitate, ajung de la 3% la 50%.

Eimeriile sunt paraziți care, în stadiul vegetativ, se dezvoltă în tubul digestiv, iar oochisturile se dezvoltă în mediul extern, devenind astfel elementul infestant.

Epidemiologie

Sursele de infecție sunt reprezentate de mieii și iezii bolnavi. Rezistența eimeriilor este de 6 luni sub zăpadă și de 10 luni în locuri umede și întunecate. Izbucnirea și evoluția bolii sunt favorizate de diverși factori: vârstă, aglomerație, umiditate, subnutriție. Contaminarea animalelor se face prin ingerarea oochiştilor odată cu iarba, furajele şi apa, dar şi prin lingerea ombilicului. Şobolanii şi şoarecii reprezintă vectori care favorizează transmiterea şi menţinerea bolii.

Tabloul clinic

Boala debutează clinic după o incubație de 10-21 zile.

Manifestări clinice la miei

Frecventă la tineretul de 1-4 luni, se manifestă prin diaree variabilă, uneori severă, care poate deveni hemoragică, murdărind posteriorul, sete pronunțată și tulburări în deplasare. Mieii prezintă diaree apoasă, de culoare galben-brună, cu mucus, urât mirositoare, ușor hemoragică. Aceștia prezintă tenesme şi gemete caracteristice, se deshidratează, slăbesc, sunt epuizaţi, iar moartea poate să cuprindă chiar și jumătate din efectiv.

Manifestări clinice la iezi

Forma acută se manifestă prin diaree apoasă, galben-negricioasă, urât mirositoare, creșterea temperaturii corporale și apariția cheagurilor de sânge, deshidratare rapidă urmată de slăbire marcantă. Moartea survine la 10-30% din efectiv în 10-14 zile.

Forma supraacută este rară, gravă, cu evoluție în 24 de ore sub formă de meningoencefalită.

Forma cronică se manifestă prin diaree negricioasă, uneori sangvinolentă și urât mirositoare, lipsa poftei de mâncare și lipsa vioiciunii.

Diagnostic

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice și epidemiologice, confirmarea făcându-se prin examenul microscopic al fecalelor.

Prognosticul este favorabil în infecții ușoare și în faza de debut a bolii, rezervat în fazele avansate de boală și la animalele întreținute necorespunzător.

Tratament și profilaxie

Tratamentul este specific și vizează administrarea de AMPROLIUM 20% și, injectabil, SULFADIAROM. În cazurile ușoare de boală, se poate administra ENTEROGUARD M pulbere, timp de 3-5 zile. Pentru restabilirea funcțiilor circulatorii și digestive, precum și pentru rehidratare se poate administra: PERFUZOL, MULTIVITAROM, GLUCOZĂ 33%. Se poate administra și CAVITROM sau VITAPREMIX BIO MOS în furaj la mieii și iezii mai mari de 2 luni. Pentru restabilirea florei intestinale se recomandă administrarea unui probiotic, ANIMAL PROBIOTIC, supliment nutritiv bioactiv pentru animale.

Prevenția se va face evitând factorii favorizanți prin acțiuni de dezinfecție a adăposturilor cu DECONTAMINOL sau CATIOROM, acțiuni de dezinsecție folosind ROMPARASECT 5% și deratizare cu RATITOX F sau BRODITOP. Se va evita, pe cât posibil, suprapopularea adăpostului și stresul produs de lotizări sau înțărcare. Preventiv, se poate administra AMPROLIUM 20% în doză de 5 ori mai mică decât doza terapeutică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Romvac Company SA

După 4 ani în Spania doi tineri prind rădăcini la Clisura Dunării

Autorităţile se plâng că forţa de muncă pleacă spre alte meleaguri, dar nu fac nimic pentru a contracara această migraţie. Nici chiar atunci când tinerii români se întorc în ţară cu gândul de a porni o afacere. Chiar şi aşa, fără sprijin din partea statului, un român şi-a luat inima în dinţi şi a investit toată avuţia lui dobândită prin străini în creşterea animalelor. Cu un strop de curaj şi alături de familie s-a calificat ca „tânăr fermier“ pe Măsura 112, de unde a obţinut 24.000 de euro. Prea puţin pentru planul gândit de protagonistul articolului nostru, dar un start bun pentru a impulsiona afacerea.

Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea

L-am cunoscut pe Adrian Dogaru prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Poarta Almăjului“ al cărui reprezentant ne-a dus chiar în zona Zascoc, la 3 km de comuna Berzeasca, judeţul Caraş-Severin, pe dealurile unde păşunau oile şi caprele tânărului fermier. Am lăsat în urmă asfaltul şi am pornit pieziş pe un drum de pământ săpat probabil în deal chiar de cel care se instalase la câţiva zeci de metri altitudine deasupra nivelului Dunării. Urcând, mă şi gândeam că doar priveliştea sublimă şi măreţia Dunării ce curge lin la poalele dealurilor compensează sărăcia zonei şi neajunsurile celor care trăiesc aici. Mi-am rotit privirea. Cât vezi cu ochii, dealuri pe alocuri abrupte, cu vegetaţie spontană şi, în rest, linişte. Nici măcar oile pe care aşteptam să le văd nu se arătau. Am aflat mai târziu că mişunau mai sus, păstorite de un cioban. Singurele construcţii care lăsau totuşi să se vadă prezenţa umană în zonă erau saivanul şi stiva de lemne aduse pentru ridicarea vreunei construcţii. Ne-am apropiat şi am aflat povestea lui Adrian, un tânăr din Buzău, plecat la 18 ani în Spania să crească animale. Asta făcea şi acasă, însă acolo munca era recompensată mai bine. „A fost bine, aveam un salariu mai mare şi am reuşit să strâng ceva bani. Am avut noroc de oameni cumsecade care m-au plătit şi cu 900-1.100 de euro pe lună. Dar era muncă, trebuia să te trezeşti la patru şi jumătate dimineaţa, iar seara stăteam până la miezul nopţii“, îşi aminteşte Adrian. Probabil că ar mai fi rămas în Spania, însă viaţa i-a scos în cale viitoarea soţie, Geoalina Târloşan, cea care avea să-i aducă pe lume primul copil. După patru ani de stat în Spania s-au gândit că împreună ar putea muta munţii din loc, cum se spune, aşa că entuziasmul i-a adus înapoi acasă. „Ştiţi cum este, fiecare ne dorim o familie, iar eu nu am vrut să o întemeiez în străinătate. Voi avea un copil şi vreau să lucrez în ţara noastră. În străinătate degeaba iei bani mulţi, că te simţi ca un sclav. Atâta vreme cât munceai la ei te tratau bine, după aceea dacă se întâmpla ceva, făcea un român ceva, fura de exemplu, băteau apropouri. Asta nu te face să te simţi bine“, explică tânărul. Aşa s-a convins că vorba veche „fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea“ este cât se poate de reală.

Instalarea tinerilor fermieri

În octombrie 2013 localitatea Berzeasca, unde se află casa părintească a Geoalinei, a devenit cămin adoptiv şi pentru Adrian. I-au aşteptat cu braţele deschise familiile, care le-au fost alături din primul moment. Mama fetei a demarat imediat procedura de întocmire a dosarului pentru accesarea Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, tatăl băiatului a venit să dea o mână de ajutor la ridicarea saivanului, astfel încât tânăra familie să prindă rădăcini la malul Dunării.

La o lună de la aterizarea în România Adrian a cumpărat primele animale – 160 de oi şi 90 de capre. S-a înhămat la un efectiv mare din start, în care a investit aproape 80.000 de lei. Nu a fost uşor. Începuseră ploile, venise frigul. Timp de două săptămâni şi el şi soţia au dormit alături de animale sub cerul liber. Vremea, care ameninţa sănătatea animalelor, a im­pulsionat construirea saivanului. „Ne temeam pentru capre, care sunt mai sensibile, pentru că oile sunt rezistente la frig. Avem o rasă locală, un amestec de Ţurcană cu ceva sârbesc. Acum pot spune că este o rasă bună de lapte, cu producţii chiar şi de 800 ml la mulsoare“, afirmă Adrian.

Un atu important – tinereţea

Pe când era gata saivanul, tinerii au primit şi ei un adăpost. Chiar acolo lângă grajdul animalelor tatăl fetei a ridicat o „căbănuţă“, după cum spune Adrian. Eu i-aş spune totuşi nu mic adăpost cât o bucătărie de bloc, patru pereţi şi un acoperiş în care aveau un pat, o masă şi o sobă. Fără confort, dar aveau unde pune capul după o zi de muncă. Aşa au trăit mai mult de un an, chiar şi în situaţia când Geoalina era însărcinată. Optimismul, tenacitatea şi puterea de muncă m-au uimit la aceşti tineri.

Între timp efectivul de animale aproape că s-a dublat. „Astăzi avem 430 de oi şi capre, pentru că am mai cumpărat şi avem din efectivul nostru mieluţe şi ieduţe pentru a schimba animalele bătrâne“, explică Adrian.

Meseria de crescător de animale nu le era străină, aşa că nu le-a pus probleme nici în România, însă curiozitatea mea era legată de cum rezolvă valorificarea laptelui. Ei bine, au plecat totuşi cu ceva din Spania. „Ajutându-i pe spanioli să proceseze laptele, am învăţat multe. Ce-i drept, în alte condiţii. Ei erau mai bine dotaţi, aveau tanc de răcire, presă etc. Din păcate, noi nu avem încă aceste dotări, facem brânza ca în România, aşa cum o fac ciobanii dintotdeauna. Asta e, nu se pot face toate odată ca să ajungem la nivelul spaniolilor“, se destăinuie tânărul fermier.

Aşa este, au luat-o treptat şi au început cu Măsura 112 prin care au accesat 24.000 de euro cu care şi-au achiziţionat o motocositoare, însă ambiţia este aceea de a clădi un grajd după norme europene şi de a cumpăra utilaje performante care să le uşureze munca celor 86 de hectare concesionate de la primărie.

Cât am stat de vorbă cu Adrian, soţia şi-a făcut de treabă să aducă oile mai la vale, ca să se poată mândri cu avuţia lor. Deşi aflată în ultimele luni de sarcină, Geoalina nu găsea niciun motiv să se retragă în confortul oraşului, acolo unde au un apartament. Este tot timpul alături de soţul ei, iar el spune că „în munca asta trebuie să fii mereu lângă animale, mai ales că nu găsesc forţă de muncă. Sunt puţini cei care vor şi ştiu să muncească la stână. Trebuie să meargă cu oile, să nu le piardă şi să aibă grijă să nu se rănească“, spune Adrian. Temporar problema este rezolvată: de ajutor le este unchiul tânărului, un băiat venit tocmai de la Buzău şi un atu important – tinereţea. Cum se vor descurca de acum încolo, doar Dumnezeu ştie.

Patricia Alexandra POP

Creşte interesul pentru fermele de capre

„Creşterea caprelor tinde să devină o industrie grea a zootehniei româneşti.“

Aceasta a fost concluzia participanţilor la cea de-a treia ediţie a Expoziţiei-Târg de Caprine (cu vânzare prin licitaţie cu strigare), găzduită de aşezarea sibiană Târnava, comună situată în vecinătatea municipiului Mediaş şi a oraşului Copşa Mică.

Iată, succint, ce am auzit, ce am văzut, ce am fotografiat şi ce am înţeles de la o astfel de „Bursă a caprelor“:

Ä mai întâi de toate fac îmbucurătoarea constatare că acest animal a ajuns, în ultima vreme, să fie la mare căutare, dovadă că la această „bursă a caprelor“ au fost mai mulţi crescători care voiau să cumpere decât cei care aveau animale la vânzare. Până nu demult capra era considerată „vaca cu lapte a săracului“, numai că, între timp, ea s-a integrat în aşa-zisa „industrie grea a zootehniei întregii lumi moderne“, iar laptele de capră, ca şi derivatele lui, în „farmacia vie a omului sănătos sau bolnav“. Mai pe româneşte spus: a „omului care vrea să trăiască sănătos şi viguros până la adânci bătrâneţe“, după cum spunea celor prezenţi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Capre „CAPRIMED“ Târnava, Gheorghe Streza;

Ä prima încrucişare reuşită dintr-o capră din rasa „Roşia de Târgovişte“ şi un ţap „Carpatin româneasc“ a fost realizată în anul 1992 de acelaşi fiu de ţăran-plugar Gheorghe Streza din Lunca Blajului, al cărui răposat tată a obţinut, în urmă cu o jumătate de secol, recordul naţional cu cel mai mare cartof recoltat de pe pământul său, cu greutatea de 4 kg şi 970 grame. Şi cum fiul s-a nimerit să calce pe urmele bătătorite de paşii vrednicului său tată, amintitul tehnician zootehnist mai ţine minte din copilărie că animalul lui preferat din bătătura casei era o capră care, zilnic, lăsa în şuştarul de muls până la 4 litri de lapte de un alb imaculat, dulce şi înspumat, purtând savoarea unui întreg buchet din florile de câmp ale verilor şi toamnelor;

Ä tot acelaşi Gheorghe Streza este autorul primului studiu ştiinţific şi practic referitor la dezlegarea tainelor creşterii caprelor, a ameliorării raselor şi a preparării şi valorificării pe piaţă a brânzeturilor din laptele lor, precum şi cărnii şi produselor din carne de capră;

Ä singurul animal care are calitatea pronunţată de a face diferenţierea între cele patru gusturi – dulce, amar, sărat şi acru – este capra;

Ä alegând, cu predilecţie, din ierburile câmpurilor plantele medicinale ale florei spontane, iar din arbuştii sălbatici frunzele şi mugurii tineri, fructele coapte, dulci şi aromate, precum şi seva spinilor de trandafiri şi de porumbele, laptele de capră este cel considerat a fi supermedicamentul natural pentru om, încă din frageda sa copilărie. Ca atare, este denumit când „Sângele alb al omului“, când „Elixirul vieţii“. Nu întâmplător este laptele preferat de majoritatea po­pulaţiei ţărilor dezvoltate ale lumii. Doar laptele matern se apropie de calităţile lui tămăduitoare;

Ä de la acest animal prietenos omul poate valorifica, eficient, nu numai laptele, ci şi părul pentru a fi transformat în firele unor ţesături fine, ca şi în pensule pentru vopselele pictorilor de biserici. Iar în sculpturi artistice sunt folosite coarnele şi copitele. De asemenea, gunoiul din stânele caprelor este pentru agricultură, în general, şi pentru viticultură şi pomicultură, în special, un excelent îngrăşământ natural şi ecologic, înlocuind cu succes atât îngrăşămintele chimice, cât şi erbicidele poluante;

Ä la Târgul-licitaţie cu strigare şi-au expus exemplarele de elită atât „căprarii-veterani“, cât şi mai tinerii lor colegi patroni a 20 de ferme de caprine, doi dintre cei mai viguroşi berbeci de reproducţie fiind vânduţi cu 1.800 şi respectiv 1.500 de lei;

Ä tânărul crescător Victor Giurgiuveanu, din satul Târnăvioara, judeţul Sibiu, a adus în expoziţie „capra minune“, care are ugerul nu cu două, ci cu patru ţâţe;

Ä dacă în urmă cu trei ani ciobanii sibieni aveau doar 7.000 de capre, în prezent se află în plină lactaţie peste 20.000, reprezentate de cele mai valoroase şi productive zece rase existente în Europa, dar ameliorate de specialiştii români;

Ä în pieţele şi târgurile din oraşele învecinate stânelor se vând peste 30 de diferite tipuri de produse obţinute de la capre: numeroase sortimente de brânzeturi, unt, lapte proaspăt, iaurturi, carne proaspătă, pastramă afumată, cârnaţi, salamuri, crenvurşti şi virşli din carne de ied;

În concluzie, presupunând că o familie obişnuită de ţărani deţine un efectiv de 200 de capre aflate în lactaţie, acea familie ar putea obţine, lunar, un venit de 16.000 de lei doar prin valorificarea proprie a produselor de la capre. Creşterea lor este rentabilă şi ar putea fi un îndemn ca tinerii de la sate să devină crescători de capre în loc să-şi părăsească satul şi ţara natală pentru a culege fructele, legumele şi florile fermierilor spanioli, italieni, germani, francezi sau olandezi! La „Bursa Caprelor“ din aşezarea sibiană Târnava o femelă aflată în pragul primei gestaţii s-a vândut cu doar 200 de lei.

Notă: De veţi dori să obţineţi alte informaţii utile despre creşterea caprelor, domnul Gheorghe Streza oferă oricui consultaţii gratuite la telefoanele: 0369.425.837; 0740.066.789 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ioan VULCAN

APIA eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite, beneficiari CNDP, la speciile ovine şi caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate conventiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, pentru anul 2013, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra Cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementarilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverinţă se precizează că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că Beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 732/31.07.2013, cuantumului de plată înscris în adeverinţă este de 30 de lei pe cap de animal.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condițiilor în care se vor încheia Convențiile dintre instituțiile financiare bancare și nebancare și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III - Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Naşional de Dezvolare Rurală 2007-2013.

Ferma de capre, o afacere dezvoltată pe principiul paşilor mărunţi

Doi tineri, soţ şi soţie, din judeţul Cluj au decis să investească în zootehnie. Au hotărât ca afacerea lor să aibă la bază o fermă de capre şi au pornit la drum cu două exemplare dintr-o rasă austriacă, cu care speră să obţină nu doar profit, ci şi un alt stil de viaţă.

Rasa Saanen asigură productivitatea şi dezvoltarea fermei

Pe Ramona şi Răzvan Titieni i-am cunoscut la Cluj, la o expoziţie unde reprezentau rasa Saanen ca membri ai unei Asociaţii de crescători de capre din Austria. Faptul pare cel puţin ciudat, însă totul are o explicaţie.

În urmă cu doi ani, tinerii, hotărâţi să-şi pună pe picioare o fermă de capre, au început să se informeze pentru a afla ce rasă s-ar ridica la nivelul lor de aşteptare, o rasă uşor de crescut, cu productivitate mare, cu o calitate bună a laptelui, de la care să poată valorifica totul. Sarcina de a găsi şi alege animalele i-a revenit lui Răzvan, capul familiei, absolvent de Biotehnologii la Facultatea de Medicină Veterinară. După lungi căutări pe Internet a aflat de un fermier care avea rasa Saanen şi de la el a cumpărat primele două capre. Nu a fost uşor. Pe vremea aceea Răzvan era angajat şi a trebuit să apeleze la un credit pentru a plăti vânzătorului 800 euro, cât valorau cele două exemplare. În primii doi ani ai afacerii şi-a menţinut job-ul, însă apoi şi-a dat seama că, „dacă nu te ocupi de afacere, nu se ocupă nimeni de ea“, după cum spune Răzvan Titieni. Tot anul trecut au început să mărească efectivul şi au mai adus în fermă 12 capre, din aceeaşi rasă, cumpărate de data aceasta direct din Austria. Acolo proaspătul fermier s-a înscris într-o Asociaţie a crescătorilor de Capre şi a achiziţionat animalele cu 380 euro bucata. Nici de această dată nu i-a fost uşor să investească. „A fost nevoie de un sacrificiu. Am plecat din ţară pentru 5 luni, unde am câştigat nişte bani pe care i-am investit în ferma de capre, pentru că am hotărât că asta este ceea ce vrem noi să facem de acum înainte“, îşi aminteşte Ramona Titieni.

De când face parte din Asociaţia Crescătorilor de Capre din Austria, Răzvan reprezintă rasa Saanen la toate expoziţiile cu animale din România, nu cu scopul de a vinde exemplarele expuse, ci pentru a face cunoscută rasa şi altor români. Iar performanţele ei chiar sunt de apreciat. Fiind o rasă de lapte, caprele Saanen dau un lapte de o calitate net superioară faţă de rasa comună din România. Pe lângă faptul că are colesterol 0, iar 96% din compoziţie este similară celui matern, acesta aduce beneficii nutritive extraordinare şi nu are acel gust specific de capră. „De regulă, o capră fată câte 2-3 iezi, doar la prima fătare are doar unul. Există totuşi şi excepţii, pentru că noi am avut o capră care a avut 3 ieduţi. Producţia medie de lapte este de 4-5 litri pe zi, dar şi preţul unui animal este destul de mare faţă de rasa autohtonă“, a declarat Ramona Titieni.

Abonamentele clienţilor le asigură desfacerea

Cele 12 capre aduse din Austria anul trecut au fost înmulţite, iar astăzi ferma numără 27 de exemplare. Pe principiul acesta familia Titieni speră să dubleze numărul animalelor an de an. Valorificarea nu îi sperie, au deja piaţă de desfacere în localităţile învecinate, unde distribuie clienţilor interesaţi atât lapte cât şi brânză de capră, pe bază de abonament. „Cererea este mare, anul trecut nu am reuşit să facem faţă, pentru că mămicile au început să-şi crească copiii cât mai natural. De fapt, se ştie din bătrâni că laptele de capră este benefic pentru astm, pentru întărirea imunităţii. În plus, părinţii mă cunosc, ştiu de unde provine laptele, au fost în vizită la ferma noastră, au văzut condiţiile în care le creştem. Preferă ca, în loc să dea 5 lei pe un lapte de vacă din comerţ, din care se scoate totul până ajunge la vânzare, să cumpere la acelaşi preţ lapte de capră, direct din fermă sau adus de mine acasă“, spune Ramona Titieni.

Cu asigurarea furajelor ar fi un pic mai greu, dar cei doi tineri s-au orientat pe plan local, astfel încât să asigure animalelor necesarul de hrană. „Avem 30 ha de păşune arendate, mai mergem în grădini la oameni, mai avem şi noi terenuri cu fâneaţă, am închiriat un teren pe care am pus lucernă, ne-am dotat şi cu un tractoraş cu cositoare, pentru că fără utilaje cam greu te descurci“, afirmă Răzvan Titieni.

Cu toate grijile şi provocările noului domeniu în care s-au implicat, tinerii merg înainte. Pe lângă îngrijirea caprelor şi distribuţia produselor la clienţi, Ramona, care a terminat kinetoterapie, continuă să facă terapie la domiciliul clienţilor. Practicarea profesiei necesită timp, însă îi aduce şi beneficii, pentru că o ajută în găsirea de noi clienţi pentru produsele lactate. Soţul a renunţat din acest an la locul de muncă, gândind că „dacă nu rişti, riscul e mai mare“, după cum spune chiar el, iar acum se ocupă doar de afacerea cu capre.

Fondurile europene, o responsabilitate care îi sperie

Au plecat la drum puţin naivi, dar cu încrederea că le vor face pe toate din mers.

„La început ne gândeam că o să dureze doi ani investiţiile şi apoi gata. Ei bine, am înţeles că acestea nu se termină niciodată, mai ales dacă vrei să faci o treabă aşa cum trebuie făcută, adică să faci toate analizele, toate deparazitările la timp, să ai furaj de calitate, să le dai concentrate pe perioada lactaţiei şi iarna, ca să suplimentezi puţin producţia de lapte. Investiţia este continuă, dar şi satisfacţia este mare atunci când le vezi fericite“, ne-a mărturisit Ramona.

Privindu-i pe cei doi, mi-am dat seama că ar fi tinerii potriviţi pentru Măsura europeană 112 şi evident că nu m-am putut abţine să nu-i întreb dacă au făcut vreun demers în accesarea de fonduri europene. Răspunsul a fost scurt şi destul de radical.

„Nu. Pentru că noi am pornit pe cont propriu, cu paşi mărunţi. Vrem să vedem cum merge piaţa, cum ne descurcăm şi cât putem duce. Niciodată nu spunem niciodată, dar pentru moment nu“, a fost reacţia Ramonei. Am continuat discuţia încercând să aflu ce îi sperie cel mai tare, iar Răzvan Titieni nu a ezitat să răspundă: „Mă sperie responsabilitatea. Depindem de mulţi factori, lucrăm cu animale, anul acesta am avut pierderi mari, pentru că natura îşi ia tributul, dar mergem mai departe. Primăvara este cel mai greu, când încep fătările şi trebuie să facem faţă pierderilor. Am avut capre care din 3 ieduţi au rămas cu unul, pentru că restul nu au supravieţuit. Am făcut autopsii, ca să determinăm cauzele şi să evităm în viitor acest fenomen. Suntem conştienţi că în orice există pierderi, iar biologia nu este matematică.“

Chiar şi în aceste condiţii familia pe care am cunoscut-o la Cluj nu regretă momentul deciziei de a investi în ferma de capre, ba mai mult, îi sfătuieşte şi pe alţii să facă la fel. Dar, cu o condiţie: „Să aibă pasiune pentru ceea ce fac. Dacă nu o fac din plăcere şi o fac pentru bani nu ştiu dacă o să le iasă. Eu spun că, dacă faci ceea ce îţi place, indiferent de domeniu, vei reuşi. Sunt acum fermieri care au mii de capre şi au pornit de la una, iar ca să ajungi să numeri până la 1.000 tot cu 1 trebuie să începi. Şi mai e ceva, ajungi să fii propriul tău stăpân, nu mai eşti un roboţel într-o societate rapidă şi agresivă, în care trebuie mereu să vii, să pleci. Pentru mine este o plăcere să stau în aer liber, să le privesc, să le îngrijesc, acestea au fost şi argumentele care ne-au determinat să pornim la drum cu ferma de capre“, consideră Ramona. Dar, nu uitaţi, spune Răzvan Titieni „nu mai ai sărbători, duminică, vacanţe, ci un program fix şi aproape la fel în fiecare zi, pentru că ele trebuie hrănite dimineaţa, trebuie făcut curat şi ele nu ştiu că este sărbătoare.“

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal aferente anului 2013, a anunţat joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"APIA informează potenţialii beneficiari că în perioada 5 - 30 aprilie 2013 pot depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul 'Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine'. De această primă pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale", se arată într-un comunicat al APIA, remis AGERPRES.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul APIA judeţean/local pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine. 

Potrivit APIA, prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa agenţiei cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu. Pentru a primi plata pe cap de animal, beneficiarii trebuie să deţină un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul pentru care se solicită prima trebui să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.

De asemenea, numărul de animale trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal, trebuie să fie afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional şi pot depune toate documente necesare la centrul judeţean al APIA sau al municipiului Bucureşti, în perioada 2 - 4 aprilie 2013. Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. 

Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai - 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.

Sursa: AGERPRES

Râia la ovine, caprine şi bovine - o boală păguboasă!

Râia sau scabia este o boală parazitară a pielii care apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţii de igienă şi alimentaţie necorespunzătoare. Agenţii etiologici ai bolii sunt mai multe specii de paraziţi din familia Sarcoptidae, care se localizează în diferite regiuni ale corpului, producând leziuni specifice. Boala produce pierderi economice însemnate, constând în scăderea producţiilor de lapte, carne şi lână. La ovine şi caprine se întâlnesc următoarele tipuri de râie: sarcoptică, psoroptică, corioptică, uneori asociate între ele.

Râia sarcoptică sau râia capului se caracterizează prin apariţia unor cruste foarte groase, de culoare alb-cenuşie, cu aspect văros, în regiunea capului, în jurul buzelor şi ochilor. Această formă de râie este rară la oaie, în schimb la capră este mai des întâlnită, fiind generalizată la cap, torace, abdomen, mamele şi membre.

Râia psoroptică sau râia corpului este cea mai frecventă şi severă scabie întâlnită la oaie, deoarece apare pe regiunea superioară a spetei, pe regiunea dorsală, gât, părţile laterale ale toracelui, generalizându-se cu repeziciune pe întreg corpul. Boala apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţiile unei igiene necorespunzătoare, fiind influenţată de o alimentaţie carenţată sau de prezenţa altor boli.

Contaminarea se face fie prin contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave, fie indirect cu diferite obiecte parazitate (ustensile din grajd, aşternut etc.).

Din punct de vedere clinic, această râie provoacă prurit (mâncărimi), căderea lânii în smocuri mai întâi pe anumite zone ale corpului, apoi se întinde pe toată suprafaţa lui. Pe piele se observă mici noduli, vezicule şi cruste, iar în râia generalizată animalele pot prezenta şi unele complicaţii (pulmonare, carenţiale etc.).

La capre, râia psoroptică se localizează la ureche, determinând cruste abundente, de culoare brună, urât mirositoare, prurit, otite etc.

Râia corioptică sau râia picioarelor are o frecvenţă mai redusă şi se localizează mai mult pe părţile inferioare ale membrelor posterioare, sub forma unor papule (mici noduli) pruriginoase.

La bovine evoluează aceleaşi tipuri de râie ca şi la ovine şi caprine, râia corioptică fiind însă forma cea mai gravă. Paraziţii se localizează la baza cozii, în fosa anală, pe crupă, pe întreg trenul posterior. Aceasta se caracterizează prin prurit intens, depilaţii şi cruste groase. Pielea animalului se îngroaşă şi formează falduri, pe care apar crăpături sângerânde, care se pot infecta.

Diagnosticul prezumptiv al acestor parazitoze se pune pe baza semnelor clinice şi este confirmat prin examene de laborator.

Profilaxie şi tratament

Pe lângă măsurile de igienă privind adăpostirea corespunzătoare a animalelor şi o alimentaţie echilibrată, se instituie un tratament al întregului efectiv de animale cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS şi soluţii de uz extern ca ROMPARASECT 5%. Pentru întărirea rezistenţei organismului este foarte importantă vitaminoterapia cu MULTIVITAROM, VITAMINA AD3E, VITAMINA B1-B6, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, precum și administrarea blocurilor pentru lins.

Pentru a feri animalele de noi recontaminări, concomitent cu deparazitarea animalelor, este obligatoriu să se facă igienizarea adăposturilor şi a ustensilelor din fermă, prin dezinfecţia cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, precum şi prin deparazitarea acestora cu ROMPARASECT 5%.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Răsfugul alb şi răsfugul negru, două boli infectocontagioase grave ale oilor şi caprelor

Cele două boli prezente pe tot globul, inclusiv în ţara noastră, provoacă pagube economice însemnate la oi şi capre, atât prin mortalitate, cât şi prin afectarea producţiei de lapte.

AGALAXIA CONTAGIOASĂ A OILOR ȘI CAPRELOR, numită popular „răsfugul alb“, este o boală infectocontagioasă la care sunt sensibile, de obicei, femelele în lactație, dar se pot îmbolnăvi și femelele sterpe, masculii, precum și tineretul. Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma agalactiae, cu rezistență redusă în mediul exterior, dar care poate să rămână în stare latentă în glanda mamară un timp îndelungat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Viorica CHIURCIU - Medic veterinar,
Doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS