reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Aug 2019

Babesiozele - boli grave provocate de căpușe, la câini și pisici

Babesiozele sunt boli deosebit de periculoase care pot duce chiar la decesul animalului afectat. Astăzi, acestea sunt tot mai des întâlnite pe teritoriul României. Babesioza (hemosporidioza) este o boală cosmopolită, sezonieră, determinată de sporozoare din familia Babesiidae care se dezvoltă în celulele din sânge și care sunt transmise prin intermediul căpușelor ixodide.

Babesiile parazitează intracelular și au înmulțire asexuată în gazda vertebrată și sexuată în corpul căpușelor. Babesiile au parazistism strict specific, ceea ce înseamnă că fiecare specie de babesie corespunde unei specii de căpușe. La câine, hemosporidioza este produsă de Babesia canis, Babesia gibsoni si Babesia vogeli, iar la pisică este produsă de Babesia felis, aceste babesii fiind transmise de căpușele Rhipicephalus sanguineus, Dermacentor spp, Haemaphysalis bispinoza.

Manifestările bolii

Boala se manifestă în formă acută cu: abatere, anemie, icterul mucoaselor, febră de peste 39,9˚C, edem intraorbital și al pavilionului urechii, ataxie locomotorie, anorexie, slăbire și tulburări nervoase, renale și respiratorii. De asemenea, pot apărea lăcrimarea abundentă, precum și hemoragii retiniene și con­junctivale.

Se constată bilirubinurie și hemoglobinuria, adică urina are culoare roșiatică sau brună. După câteva zile, boala se manifestă prin hipotermie și refuzul complet al hranei.

Procesul de vindecare, prin revenirea la temperatura și apetitul normale, se reali­zează în cazuri foarte rare.

Diagnosticul

Se identifică paraziții în hematii, în frotiuri din sângele periferic sau din organe: rinichi, cord, splină, ficat (colorate prin metoda MGG – May Grunwald Giemsa), iar prin hemoleucogramă se constată scăderea hematocritului, trombocitopenie.

Tratamentul

Tratamentul se face cu Imidocarb și Diminazen, substanțe care au totuși un potențial toxic destul de ridicat. Simultan, pe parcursul tratamentului, se indică și reechilibrarea hidroelec­trolitică (de exemplu, Perfuzol) și, eventual, în cazuri grave, transfuzie de sânge. Aplicarea din timp a tratamentului mărește rata de succes a vindecarii, însă câinii care au suferit de această boală pot ramâne purtători ai paraziților și rezervor natural.

Prevenția, cea mai importantă

Combaterea căpușelor este esențială și se realizează prin pulverizarea de Tetracip (Zapi) sau Romparasect 5% în mediul înconjurător (curte, vegetație etc.) și adăposturi.

La câini și la pisici, lunar, din luna martie până în octombrie, se administrează simultan antiparazitare care combat căpușele: Parakill (1-2 picături/kg greutate vie, aplicat pe piele în zona cefei) și Rombendazol Super (1 cpr/2,5 kg greutate vie/2 zile, lunar). Administrarea simultană asigură deparazitarea completă a câinilor și a pisicilor, eliminând inclusiv pericolul dirofilariozei (viermii cardiaci).

Dr. Cătălin TUDORAN

Șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac

Jigodia la câine, metode de prevenție și tratament

Atenție la răspândirea bolii!

Boala Carré, numită popular „jigodie“, este o afecțiune foarte contagioasă a câinilor, vulpilor și nurcilor. Aceasta este de natură virală, fiind răspândită în toată lumea.

Cauza bolii este un paramixovirus înrudit cu virusul rujeolic. Calea principală de infecție este prin intermediul secrețiilor, sub formă de particule de aerosoli, de la animalele infectate. Unii câini infectați pot excreta virusul câteva luni.

Virusul se multiplică inițial în țesutul limfatic al tractului respirator. Viremia determină infecția tuturor țesuturilor limfatice și este urmată de infecția epiteliului respirator, gastrointestinal, urogenital, a nervilor optici, precum și a sistemului nervos central.

Cum recunoaștem boala?

Jigodia poate fi suspectată ȋn cazul oricărei stări febrile la cățeii nevaccinați cu manifestări multisistemice.

Cățeii infectați prezintă stare febrilă tranzitorie, la 3-6 zile după infectare și, posibil, leucopenie, adică scăderea numărului de globule albe din sânge. Aceste semne pot trece neobservate sau pot fi însoțite de lipsa poftei de mâncare. Febra dispare pentru câteva zile, înaintea apariției unui puseu secundar de febră care durează mai puțin de o săptămână.

De asemenea, pot apărea secreții nazale seroase, secreții oculare mucopurulente, letargie și anorexie, precum și semne gastrointestinale și respiratorii complicate cu infecții bacteriene secundare.

Mai rar, se poate observa o dermatită pustuloasă. În urma encefalitei apar manifestări nervoase grave. Câinii care supraviețuiesc fazei acute pot prezenta hipercheratoza pernuțelor și a epiteliului nazal, dar și hipoplazia smalțului dinților erupți incomplet.

În general, evoluția îndelungată a bolii se asociază cu prezența semnelor neurologice (mișcări de manej, înclinarea capului, mișcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate direcțiile, pareza, paralizie și convulsii locale și generalizate). Spasmele musculare involuntare care implică un mușchi sau un grup de mușchi, convulsiile caracterizate prin masticație în gol și salivație sunt considerate semne neurologice clasice.

Infecția poate fi ușoară sau severă și asociată cu majoritatea semnelor menționate mai sus. Durata bolii sistemice poate fi scurtă, de numai 10 zile, dar semnele neurologice pot apărea după câteva săptămâni sau luni.

Cum prevenim apariția bolii

Se recomandă preventiv vaccinarea cu DISTEROM-C și/sau TETRAVALENT LCHP conform instrucțiunilor, de la vârsta de 6 săptămâni.

Tetravalent LCHP Romvac

În cazul apariției bolii…

Tratamentul este simptomatic și se recomandă aplicarea cât mai precoce a acestuia. Astfel, se va administra ser hiperimun SALVACAN-D asociat cu PERFUZOL (rehidratant cu electroliți, vitamine și tonice generale), VITAMINA K3 (antihemoragică), VITAMINA C, DROTAVET (antispastic) și ALERGOTRAT (antivomitiv).

În cazul în care cățelul nu mai vomită, se mai pot administra oral CASTANROM, ENTEROGUARD, ENTEROTRAT, BIOENTEROM (probiotic pentru stabilizarea florei intestinale la toate speciile de animale) și ROMENTEROPROTECT (pastă orală, adjuvant în enteropatiile animalelor tinere).

Pentru problemele respiratorii și oculare se mai recomandă PNEUMOGUARD și OCULOFORTE.

Laboratorul de Diagnostic Romvac

Ciobănescul Carpatin Românesc, mediator între om și prădători

Au trecut peste 10.000 de ani de când omul și câinele se însoțesc prin trecerea lor pe pământ. Peste 10.000 de ani în care omul s-a descoperit pe sine cu ajutorul celui mai fidel companion. Împreună și-au cizelat temperamentul și au învățat să își țină reciproc spatele. Însă câinele a fost cel care ne-a predat cele mai importante lecții despre sacrificiu. Puțina prețuire pentru propria viață l-a făcut pe acest necuvântător să ne urmeze pretutindeni. Împreună am învins Infernul, am cucerit Paradisul.

Viața în munți nu este ușoară și totuși milenii de-a rândul omul și natura au fost prinși în această simbioză. Sălbăticia a fost nevoită să îl asimileze pe vânătorul suprem al planetei, iar acesta a trebuit să accepte provocările ei. În acest parteneriat forțat, conflictele sunt iminente, iar ciobanii au cele mai interesante povești despre viața pe spatele „dragonilor de stâncă“ și întâlnirile de gradul zero cu prădători de excelență precum lupii și urșii. De multe ori, aceste întâlniri au prețul lor. Turmele ciobanilor sunt atacate de animalele sălbatice, iar prădătorii sunt surghiuniți pentru asalturile lor. Nimeni nu are de câștigat. Așa că a fost găsit un mediator, câinele. Însă pentru că doar „paza bună trece primejdia grea“, câinii aleși pentru a îndeplini această misiune trebuie să aibă capacitatea fizică și un temperament potrivit care să intimideze prădătorii. Nu se întâmplă mereu așa.

Scopul canisei

Silviu Tiriac

Silviu Chiric (foto), consilier în domeniul Protecției Naturii – Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea (APM), spune că, în urma unui studiu întreprins de echipa sa, a constatat că multe dintre stâne sunt apărate doar de câini-metiși. De aceea protecția șeptelului este compromisă, mai ales în zonele populate de lupi. Crescătorii de animale care deţin rase de câini ciobăneşti adaptate protecţiei împotriva carnivorelor mari sunt foarte puțini. Wolflife, un proiect ce pledează pentru dreptul la supraviețuire al lupului și care a fost lansat de APM Vrancea în 2014, a avut printre priorități și înființarea unui canise pentru rasele ciobănești renumite pentru eficiența lor în reducerea pagubelor la stâne. Astăzi Centrul de reproducere, îngrijire şi supraveghere a câinilor de pază a șeptelului, proiect cu o valoare de aproximativ 100.000 de euro, funcționează la Lepșa în aceeași locație a Centrului de conservare, monitorizare și reabilitare a carnivorelor mari din Munții Vrancei. Scopul canisei este de a achiziționa exemplare mature (pentru formarea unui nucleu de reproducție propriu) şi pui care să fie donați gratuit stânelor, formându-se astfel o rețea a crescătorilor de animale ce dețin câini de rasă. S-a stabilit în urma unei evaluări că Ciobănescul Românesc Carpatin este cel mai potrivit pentru cerinţele din arealul proiectului. Primul exemplar care a ajuns în canisa de la Lepșa a fost o femelă în vârstă de 1 an şi 7 luni. Ama a fost adusă în 2015 dintr-o gospodărie din Iaşi, iar în același an a mai fost adus din Bistriţa un mascul. Centrul are astăzi cinci exemplare mature, dar continuă să achiziționeze câini selectați din anumite canise din țară. În alegerea lor se ține cont și de pedigree, de caracteristicile morfologice și se verifică absenţa bolilor. Înainte de a fi integrați în acest proiect, câinii sunt testați pentru a vedea comportamentul faţă de om și animalele domestice, dacă există agresivitate. Pentru a şti care este specia pe care trebuie să o protejeze, în centru puii de Ciobănesc Carpatin Românesc interacționează din prima zi de viață cu oi.

Ciobanii trebuie să doneze mai departe

catel ciobanesc carpatin printre oi

Până în momentul de față au fost deja transferați către ciobanii din Carpații Orientali cca 20 de pui de Ciobănesc Carpatin Românesc. Chiar dacă targetul proiectului este acela de a dona ciobanilor 50 de perechi, adică 100 de câini, Silviu Chiriac spune că ideal ar fi ca ciobanii din întreg Arcul Carpatic să aibă câini de pază în rasă pură. Astfel se vor reduce pagubele produse în special de lupi și urși și se va putea vorbi astfel de conviețuirea pe termen lung a acestor specii cu oamenii din mediul rural. Perechea de pui se încredinţează ciobanilor în baza unui contract de comodat, care implică niște reguli pentru noul stăpân.

„Prin această donație, nu renunțăm pur și simplu la câini, vom face vizite repetate la stânele unde au ajuns. Vom continua să îi monitorizăm și să le asigurăm asistență veterinară în cursul primilor ani de viață. În cazul în care noii stăpâni nu vor avea grijă de animale – le vor lipsi de îngrijire veterinară, le vor maltratata etc. – acestea vor fi luate înapoi. De asemenea, ne vom asigura că în momentul în care perechea va da naștere altor pui va exista un transfer spre alte stâne. Este o regulă ca cei care au primit câini prin acest proiect să ofere gratuit mai departe altor stâne.“

catei ciobanesc carpatin

Câinii răspunzători de paza şeptelului trebuie să intimideze animalele de pradă, să le urmărească până la limita pășunii și să revină apoi la turmă. Dezvoltarea ataşamentului faţă de turmă începe timpuriu şi este probabil cel mai important aspect al formării unui câine de pază. De aceea exemplarele de la Centrul de reproducere, îngrijire şi supraveghere a câinilor de pază a șeptelului – Lepșa pleacă spre stâne cel mai târziu la vârsta de patru-cinci luni.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 40-41

Ce trebuie să știm despre parazitozele întâlnite la câine și pisică

La animale și în special la câine și pisică există o multitudine de paraziți atât interni, cât și externi. Aceștia pot să provoace boli grave atât la câine și pisică, dar și la unele animale din gospodărie și chiar omului.

Paraziții interni au localizări diverse (mușchi, aparat digestiv, respirator, excretor etc.), provocând animalelor diferite boli parazitare: protozooze (produse de protozoare); nematodoze (boli determinate de paraziți cu corpul cilindric, răspândiți pe întreg globul și care parazitează multe specii de animale, inclusiv omul); trematodoze (boli determinate de trematode, paraziți cu corpul oval alungit și turtit) și cestodoze (boli produse de paraziți al căror corp este plat, în formă de panglică). Canidele, inclusiv câinele, reprezintă gazde definitive pentru cestode și pot îmbolnăvi diverse specii de animale, inclusiv omul.

Parakil de la RomvacParaziții externi (purici, păduchi, căpușe, râie etc.) provoacă anumite simptome clinice la animale: neliniște, prurit, anemie, slăbire, abcese la locul înțepăturilor, urticarie și alopecie.

Puricii, în afară de pruritul intens pe care-l determină și leziunile de grataj consecutive acestuia, pot provoca o dermatită alergică, determinată de alergenii din saliva lor.

În cazul căpușelor, acțiunea principală este cea spoliatoare prin pierderi masive de sânge, iar secundar o acțiune alergică și pruriginoasă. De asemenea, căpușele prezintă importanță și prin faptul că sunt vectori în transmiterea unor agenți patogeni care provoacă boli extrem de grave la animale și om. Astfel sunt transmise bacterii (Francisella tularensis, Salmonella, Brucella spp), virusuri care provoacă encefalită de căpușe, febra de căpușe etc.), ricketsii, protozoare (diferite babesii), spirochete (Borelia burgdorferi). De asemenea, unele căpușe produc „paralizia de căpușe“ la bovine, ovine, carnivore, rozătoare și chiar la om. Boala este foarte gravă și se presupune că este produsă prin inocularea unei toxine de către căpușe care atacă neuronii motori corticali, producând paralizii de diferite grade și chiar moartea.

Cele mai importante tipuri de râie canină sunt râia sarcoptică (care se poate transmite și la om), râia auriculară și râia demodecică.

Mulți paraziți de la câine și pisică se transmit la om ca urmare a contactului strâns al oamenilor cu aceste animale. De regulă, copiii se pot infesta cu ouă de Toxocara cani sau de la alți paraziți, dezvoltându-se Larva migrans visceralis, cu localizări în ficat, rinichi, pulmon, ochi și sistemul nervos central. De asemenea, omul se poate infesta cu larve ale diferitelor specii de tenii: Echinococcus granulosus, Multiceps multiceps, Dipilidium caninum (adult) etc..

Având în vedere impactul pe care-l au acești paraziți asupra mediului (contaminarea apei, solului, pășunilor), transmiterea de la un animal la altul și îmbolnăvirile pe care le pot provoca animalelor de rentă din gospodărie și mai ales omului este absolut necesar să se deparaziteze atât animalele, cât și adăposturile, cuștile și toate obiectele cu care acestea vin in contact.

Deparazitări cu produsele Romvac

PARAKILL este antiparazitar extern, suspensie pe bază de fipronil.

PARACAN, comprimate, este antihelmintic cu spectru larg, pe bază de albendazol și levamisol.

ROMBENDAZOL SUPER, comprimate, este antihelmintic cu spectru larg, pe bază de albendazol și avermectina, fiind indicat la câini și pisici, în depara­zitarea internă și externă.

Rombendasol super Romvac

OTOGUARD este unguent pentru tratamentul otitelor externe cu etiologie bacteriană și parazitară. Are spectru antibacterian și antiparazitar larg prin acțiunea asociată a componentelor sale.

ROMARASECT 5% este soluție pe bază de cipermetrin și permetrin pentru dezinsecția și dezacarizarea adăposturilor, utilajelor și uneltelor cu care animalele vin în contact.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 28

Miorița, în colimatorul „băieților deștepți“?

Protestul fără precedent al ciobanilor și oierilor din fața Palatului Parlamentului de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut a ținut prima pagină a presei zile întregi. De altfel, a fost cel mai „nervos“ protest din ultimii 26 de ani din locația respectivă. Între timp, lucrurile s-au calmat, ciobanii s-au liniștit, iar „miorița“ pare că și-a revenit. Amintim că subiectul principal al scandalului au fost câinii ciobănești al căror număr ar fi fost limitat prin noua legislație. Asta să fi fost miza „adevărată“? Unii (majoritatea) spun că da... Alții, mult mai puțini, spun că nu și că de fapt se pusese de o adevărată conspirație...

Când aparențele înșală

În aparență, motivul conflictului gâlcevii pe Legea Vânătorii a fost unul pe cât de simplu pe atât de supărător pentru oieri, și anume obligația de a reduce la minimum a numărului câinilor de stână sub sancțiunea că cine nu respectă legea plătește o amendă de 15.000 de lei. Astfel, legea spunea că o stână de munte are dreptul la 3 câini, una de deal, doi câini, iar una de câmpie, la un singur câine. În plus, vânătorii pot să împuște câinii ciobanilor, dacă sunt în plus, fără să fie sancționați. Cum s-a ajuns la aceste aberații? Greu de spus. Cert este că proiectul de modificare a Legii Vânătorii prevedea că „autorizația de vânătoare acordă un drept de servitute vânătorului“ pe orice teren, fapt ce încălca dreptul la proprietate prevăzut de Constituție. De remarcat că proiectul legislativ, în forma lui inițială, nu prevedea nici acest drept de servitute, dar nici interzicerea pășunatului. Totuși, atât în Senat cât și în Camera Deputaților s-a spus ulterior că aceste prevederi sunt „bune“. Mai mult, în februarie 2014, proiectul legislativ a fost trimis la Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu din Camera Deputaților pentru un raport suplimentar comun. În iunie 2014 s-a ajuns la un consens asupra amendamen­telor. Și așa s-a ajuns și la interzicerea pășunatului. Cum?  Printr-o modificare făcută în iunie 2014, în Comisii. Astfel, art. 23, alin (1) s-a modificat cu următorul cuprins: „În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (...) c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie“. Modificarea, se precizează în raportul suplimentar, a fost făcută „din considerente de tradiție sanitar-veterinare și de protecție a solului și habitatelor naturale“. Nu e oare puțin cam ciudat să interzici cuiva să folosească proprietatea lui cum dorește pe timp de pace? În privința numărului câinilor de la stână, Legea nr. 103/1996 - Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului, prevedea, la art. 24, că „în  scopul ocrotirii și gospodăririi raționale a vânatului se interzice însoțirea turmelor și cirezilor, pe fondurile de vânătoare, de câini (...) în număr mai mare de trei în zona de munte, de doi în zona de deal și de unu la câmpie“. Problema, neobservată însă de presă, este că interdicția și limitarea numărului de câini era valabilă doar în spațiul fondurilor de vânătoare... 

Despre ce e vorba în propoziție?

Așadar, problema e veche de când lumea, după cum bine s-a remarcat... Numai că ne cam scapă logica acestei legi noi - vechi și de ce s-au încins spiritele tocmai la sfârșitul anului trecut? „Băieții deștepți din România au o miză uriașă în acest scandal: aproape 10 miliarde de euro pe care ar putea să pună mâna dacă ar distruge oieritul românesc. Un proces de distrugere care s-a făcut cu pași mărunți, ca să nu tulbure brusc apele“, scrie Opiniatransilvana. De ce este o miză de miliarde de euro? Subvențiile pentru pajiștile montane, aproximativ 3 milioane de hectare, sunt de 1,2 miliarde de euro/an. La un proiect de subvenționare de 7 ani, ajungem la 8,4 miliarde de euro. Și nu este vorba numai de subvenții. Vorbim de multe alte resurse pe care „băieții deștepți“ vor să le administreze, fără ca „ciobanii“ să poată observa manevrele. Așadar, vorbim de zone uriașe destinate defrișărilor, industriei eoliene sau „altele“ care se pot dezvolta la munte... Mai multe decât atât, terenurile ar putea fi reconcesionate pentru exploatarea resurselor solului (metale rare sau gaze de șist). Într-un cuvânt, zeci și zeci de miliarde de euro care ar ajunge în buzunarele „băieților deștepți“ și ale firmelor pe care aceștia le-ar simpatiza. De aceea, ca să îi facă pe oieri să plece din munte și, eventual, să se lase de oierit, s-au dat legi prin care se interzice accesul oilor și vacilor în pădure (vezi Legea silviculturii) sau legi prin care ciobanii ar trebui să își omoare câinii de pază și să nu își mai poată proteja animalele (vezi „fosta“ Lege a vânătorii) și altele…

Concluzia?

De această dată nu mai are rost să ajungem la nicio concluzie... Pentru că nu mai are rost să ne punem nicio întrebare în logica bunului simț atunci când vine vorba de economia sau industria românească oricare o mai fi ea... Pentru că deja avem răspuns la o serie de întrebări de genul: „Mai avem industrie românească? Dar sistem bancar? Dar comerț? Dar economie?“ Întrebări grele pentru un răspuns ușor – „NU“

Reacții...

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România

(...) Intrarea în vigoare a Legii nr. 149 din 2015, care modifică Legea Vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407 din anul 2006, prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România, dreptul la asociere al vânătorilor și îngrădește dreptul la proprietate. În epoca dialogului social instituționalizat, asociațiile crescătorilor de animale nu au fost consultate cu ocazia modificării unei legi dintr-un domeniu atât de sensibil! Într-o perioadă acută a existenței noastre, marcată de boli și restricții comerciale, de prețuri la carne mult sub cele ale altor state membre, de ajutoare naționale și comunitare întârziate, controale întărite și abuzive, falimentarea multor crescători, ajungerea în imposibilitatea de plată a datoriilor către bănci și imposibilitatea susținerii propriilor familii, suntem puși in fața unei legi cu care nu suntem de acord și pe care nu o vom accepta.

PRO AGRO

(...) Crescătorii de animale nu țin câinii de plăcere, ci păstrează un număr de câini suficient în funcție de mărimea turmei care să asigure protecția oilor, dar și a ciobanilor. Pagubele produse de animalele din fondul cinegetic asupra culturilor vegetale, pomilor fructiferi și pășunilor trebuie despăgubite de către gestionarii fondului cinegetic pe raza căruia s-a produs dauna (...). Solicităm introducerea în conținutul Legii nr. 149/2015 a unui articol care să prevadă obligativitatea vânătorilor din fondurile cinegetice de a-și dimensiona încărcătura pe habitate conform prevederilor legale în vigoare și asigurarea hranei animalelor din habitat. Considerăm de bun simț ca pentru organizarea vânătorilor să fie dat și acordul scris al proprietarului/concesionarului/ arendatorului terenului pe raza căruia se desfășoară și introducerea acestei prevederi în conținutul legii (...).

Bogdan PANȚURU

Parazitozele câinelui, un potențial pericol pentru sănătatea omului (2)

Câinele nedeparazitat este un rezervor de paraziţi pe care poate să-i transmită atât animalelor din curtea omului, cât și omului. Paraziţii sunt diverși: protozoare, nematode, cestode etc.

PROTOZOARELE sunt paraziți unicelulari, cu o multitudine de specii care produc boli parazitare (protozooze), frecvent întâlnite la animale, dar și la om.

Din această clasă face parte Giardioza, parazitoză cauzată de mai multe specii de Giardia, care afectează tineretul unor animale: căței, pisoi, viței, păsări de colivie etc. În organismul animal și uman Giardia se găsește sub formă vegetativă, iar în mediul exterior, sub formă de chiști eliminați prin fecale. Infestarea animalelor și a omului se face prin ingerarea acestor forme chistice care sunt foarte rezistente în mediul exterior.

Semnele clinice la animale sunt tulburările digestive, iar la copii boala se manifestă prin greață, vomă, dureri de cap, balonament abdominal și diaree.

CESTODELE sunt viermi al căror corp este plat și segmentat, în formă de panglică cu dimensiuni variabile de la câțiva milimetri până la câțiva metri. Acești viermi au două forme de evoluție - adult și larvă - care trăiesc în gazde diferite. Viermele adult trăiește în intestinul subțire al câinelui (gazda definitivă), iar larva sa în musculatură sau organele interne ale unor animale domestice sau sălbatice, inclusiv în diferite insecte, purici, râme (gazde intermediare) etc. Elementul de bază, în acest sens este legătura între gazda definitivă și intermediară. Din clasa cestode fac parte dipilidioza și hidatidoza.

Dipilidioza este produsă de o tenie care trăiește ca adult (cu o lungime de 20-80 cm) în intestinul câinelui și al pisicii, iar ca larvă, în puricele și păduchele câinelui. Câinele și omul se infestează cu tenie ingerând, odată cu hrana, purici sau păduchi de câine care conțin în corpul lor larve de tenie.

Semnele clinice la animalele tinere se manifestă prin prurit anal, animalul târându-se cu fundul pe pământ. De asemenea, animalele sunt slabe şi prezintă tulburări digestive și nervoase. Segmentele de tenie sunt eliminate prin fecale și sunt asemănătoare cu boabele de orez.

Hidatidoza este o boală parazitară produsă de o tenie foarte mică (Echinococcus granulosus), de circa 6 mm, care trăiește în intestinul subțire al câinelui și pisicii, dar și la animale sălbatice (vulpe și lup), aceste specii fiind gazde definitive pentru parazit. Larvele parazitului sunt formate din mai multe vezicule învecinate, prinse una de alta, putând ajunge la mărimi exagerate - cât o portocală sau cât un cap de copil - și se localizează în diferite organe interne (ficat, pulmon, rinichi, creier, oase etc.), atât la om cât și la animale (gazde intermediare). Animalele de interes economic (rumegătoarele) și omul se infestează cu parazitul, ingerând ouăle acestuia răspândite prin fecalele câinelui, pe pășune, apă și zarzavaturi.

Infestarea carnasierelor (câine, pisică, vulpe) are loc prin consumul organelor de la rumegătoare cu chiști și astfel ciclul biologic al parazitului se închide. De aceea este interzis să se dea în hrana câinilor carne și organe crude infestate.

Profilaxie și tratament

Pentru a întrerupe lanţul epidemiologic al parazitului trebuie să luăm măsuri de apărare pentru om, dar și pentru câine.

Astfel, este necesar să se aplice măsuri igienice de deparazitare a adăposturilor cu soluţii de ROMPARASECT; deratizări pentru distrugerea rozătoarelor cu momeli rodenticide ca RATITOX și BRODITOP.

Deparazitarea internă a tuturor câinilor și, mai ales, a căţelelor în a doua parte a gestaţiei se realizează cu TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER sau PARACAN. Deparazitarea externă se va face cu PARAKILL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Ciobănescul de Bucovina. Dulăul plaiului cu flori

Se spune că poporul român are patru mituri fundamentale, unul dintre ele, după părerea multora şi cel mai edificator, referindu-se la transhumanţă. Activitatea ce datează încă din Evul Mediu înseamnă acea mişcare sezonieră de a urca turmele de oi în munte, dar nu însoţite doar de ciobani ci şi de câini, după cum şi literatura populară ne-a arătat, de-a lungul timpului, care au o menire esenţială – păzirea mioarelor. Cine nu a auzit măcar o dată de mândrii câini ciobăneşti? Cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase zone de munte, Bucovina are o tradiţie străveche legată de această activitate şi, cum câinii nu au fost neglijaţi, astăzi putem admira Ciobănescul Românesc de Bucovina, un exemplar „temerar, mândru, semeţ (…), calm şi disciplinat sub mâna stăpânului în centrele populate.“

Un câine masiv, echilibrat şi devotat

Câinii ciobăneşti sunt fără doar şi poate o emblemă a ţării, indiferent de rasă sau canisă, iar acest lucru este confirmat de specialiştii din domeniu. „În general, câinii ciobăneşti s-au format în cadrul nevoilor poporului român şi poate cea mai mare nevoie a fost păstoritul. Ei au fost selectaţi de către ciobani după modul în care se comportau alături de turme. De aici se desprinde ideea că un câine ciobănesc însoţeşte turma, îşi apără stăpânul, îşi cunoaşte foarte bine teritoriul, dar niciodată nu va intra în spaţiile altor oameni pentru a-i ataca, poate deveni agresiv doar în propriul spaţiu“, susţine Petru Mustea, președintele Mioritic Club România.

Cu siguranţă caracteristicile de mai sus sunt îndeplinite şi de vedeta canină a Bucovinei. Şi, totuşi, cum arată Cibănescul de Bucovina? Ei bine, este cel mai înalt dintre ciobăneştii româneşti, are culoarea bălţată – fond alb cu pete de culoare neagră, cenuşie sau tigrată, este echilibrat, calm, foarte devotat şi neîncrezător faţă de străini, fapt ce îl face un excelent câine de pază pentru turme. Şi atunci când latră parcă-l recunoşti deoarece are un lătrat puternic, nu-i chip să se apropie picior străin de teritoriul lui fără să-i dea de veste stăpânului.

Meritul crescătorilor

Rasele de câini autohtone nu s-ar fi putut păstra fără contribuţia iubitorilor de animale care şi-au dedicat din timpul lor pentru selecţionare şi ameliorare. Un astfel de exemplu este Dorin Ghiuţă, unul dintre crescătorii de ciobăneşti din Gura Humorului. Acesta a moştenit dragostea faţă de animale de la bunicul şi de la tatăl lui, ambii crescători de câini. După cum ne-a povestit, are aproximativ 40 de ani de când creşte această rasă şi 30 de ani de când face selecţionări. „Creşterea câinilor este un lucru, selecţia altceva. În urma selecţionării exemplarelor reprezentative rezultă câinii de elită care ajung să participe la expoziţii şi concursuri. Împreună cu alţi crescători de câini din zona Bucovinei, acum 30 de ani, am început să selectez din rasele autohtone de câini pentru oierit care s-au găsit tot timpul pe aceste plaiuri. Am început selecţia cu un grup mai reprezentativ de câini şi nu a fost o treabă uşoară. În momentul de faţă am 12 câini, mulţi obţinând titluri la concursurile de specialitate“, susţine Dorin Ghiuţă.

Mare iubitor de animale, acesta este de meserie asistent sanitar veterinar şi spune că îngrijirea şi selecţionarea câinilor este un hobby şi nu poate fi numită profesie pentru că nu poate trăi în urma acestei activităţi. Tot de la el am aflat şi o diferenţă importantă care ţine mai mult de terminologie, aceea între Ciobănesc de Bucovina şi Ciobănesc din Bucovina. Primul este acel câine cu acte, cu certificat de origine care arată strămoşii pe 4 generaţii, în timp ce în cea de-a doua categorie sunt incluşi toţi câinii din zona Bucovinei, cei de la stâni şi din curţile oamenilor care nu deţin acest act oficial, cu toate că a avut la un moment dat şi înaintaşi din rasa pură. În acest moment Dorin Ghiuţă este membru al Asociaţiei Chinologice Suceava şi deţine Canisa de Humor. L-am întrebat dacă vinde exemplare şi a răspuns afirmativ pentru că e nevoie de o amortizare a costurilor. „Câinii se iau din curte, din canisă, pentru că aşa cumpărătorul poate verifica părinţii, bunicii şi aşa mai departe. Trebuie să mai şi vând, chiar dacă şi donez de multe ori, deoarece e nevoie de amortizare a costurilor pentru a putea menţine o asemenea canisă. Întreţinerea unui câine nu constă doar în a-l peria, a-i cumpăra hrană şi a-i face curăţenie, ci presupune multe altele: examinări medicale, participări la expoziţii şi aşa mai departe“, conchide Ghiuţă.

Scurt istoric

Ciobănescul de Bucovina s-a format în arealul Carpaţilor Orientali şi a beneficiat de o atenţie specială în ceea ce priveşte selecţia şi ameliorarea, motiv pentru care astăzi nu doar păzeşte turmele, ci şi proprietăţile, în general ale acelora care stau la sate, dar a devenit în timp foarte iubit şi de turişti, iar proprietarii de pensiuni din zonă au conştientizat faptul că exemplare din această rasă nu trebuie să le lipsească din ogradă.

„Primul standard al rasei a fost teoretizat în 1982, apoi reactualizat în 2001 de Asociaţia Chinologică Română, iar în 2009 Ciobănescul Românesc de Bucovina este recunoscut provizoriu de Federaţia Chinologică Internaţională ca urmare a demersurilor făcute atât de crescători, cât şi de forurile chinologice şi asociaţiile chinologice“, susţine Cristian Moroşanu, preşedintele Asociaţiei Chinologice Suceava. Tot de la el am aflat faptul că, „începând cu data de 9 iunie, România are două rase de câini omologate pe plan internaţional – Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic. Această realizare este o mândrie a chinologiei române, trebuie menţionat faptul că sunt singurele rase de animale româneşti recunoscute oficial pe plan internaţional. Acesta este rodul muncii pe care am depus-o ani de zile toţi cei din domeniu. Sperăm că în viitor vom putea omologa şi Ciobănescul Românesc de Bucovina.“

Loredana Larissa SOFRON

Parazitozele câinelui, un potențial pericol pentru sănătatea omului

Câinele poate fi purtătorul unor paraziţi intestinali, mulţi cu implicaţii asupra sănătăţii omului prin elementele de contagiu - ouăle, răspândite în mediul înconjurător prin excremente.

Toxocaroza şi Toxascaroza

Acestea sunt helmintoze cunoscute sub numele popular de limbrici, fiind întâlnite la câini, indiferent de rasă şi vârstă.

Agenţii etiologici ai acestor parazitoze sunt Toxocara canis şi Toxascaris leonina, viermi rotunzi care se localizează în intestinul subţire, în special la căţei şi tineretul canin. Dimensiunea paraziţilor este în funcţie de specia şi sexul parazitului, femela de Toxoscaris leonina măsurând circa 10 cm lungime, iar femela de Toxocara canis, circa 18 cm.

Modul de infestare a câinilor se face în mod obişnuit, cu ouă răspândite în mediul extern de către câinii parazitați, odată cu fecalele. Aceste ouă sunt foarte rezistente şi constituie o sursă de infestare chiar și după un an de zile.

Din ouăle ingerate odată cu hrana se dezvoltă larve care vor migra prin organismul câinelui, în mod diferit. La animalul adult, larvele de Toxocara migrează din intestin (calea entero-pneumo-somatică) şi ajung în musculatură. În cazul contaminării femelelor gestante, larvele de Toxocara, de asemenea, ajung în musculatură, de unde, către jumătatea gestaţiei, trec în circulaţie, traversează placenta, ajungând la fetuşi. Astfel se explică de ce căţeii nou-născuţi au paraziţi. Căţeii se pot infesta şi cu ouăle paraziților din mediul extern. În cazul parazitului Toxascaris leonine, animalele se pot infesta cu ouă din mediul extern.

Ouălele celor doi paraziţi pot fi ingerate şi de şobolani, şoareci, gândaci, iar larvele rezultate se vor închista în musculatura acestora, putând trece la câine prin consumarea lor. Parazitismul cu Toxocara canis reprezintă o zoonoză gravă, parazitul Larva migrans fiind agentul etiologic al bolii parazitare de la om.

Manifestările clinice pot lipsi sau pot fi șterse. Acestea sunt în funcţie de numărul paraziţilor şi de vârsta animalelor, fiind mai grave la căţeii tineri (1-3 luni), intens parazitaţi. Astfel apare inapetenţa, abdomenul  balonat, vomismente uneori cu ascarizi, diaree uneori sangvinolentă ce alternează cu stări de constipaţie, fenomene nervoase, crize epileptiforme, prurit cutanat, slăbire progresivă, întârzierea creşterii, păr fără luciu, mat şi zburlit şi chiar decesul.

Diagnosticul prezumptiv se pune pe seama semnelor clinice asociate cu ancheta epizootologică şi se confirmă prin examen coproparazitologic.

Profilaxie și tratament

Este necesar să se aplice măsuri igienice de deparazitare a adăposturilor cu soluţii de ROMPARASECT; deratizări pentru distrugerea rozătoarelor cu momeli rodenticide RATITOX și BRODITOP.

Mai mult, se vor face deparazitarea internă a tuturor câinilor și, mai ales, a căţelelor în a doua parte a gestaţiei, cu TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER sau PARACAN, precum și deparazitarea externă cu PARAKILL. Se recomandă, de asemenea, tonice generale precum CANIFORT, VITAMINA B1+B6, TRICAL D3 și BIOTINA SUPER.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Bolile pielii la câine

La câini apar frecvent afecțiuni ale pielii de natură parazitară, micotică, bacteriană, alergică, hormonală etc. Simptomele bolilor de piele sunt, de cele mai multe ori, asemănătoare, ceea ce face dificilă stabilirea diagnosticului.

Cele mai des întâlnite sunt afecţiunile pielii determinate de paraziţii externi, precum purici, păduchi, căpuşe și râie. De exemplu, infestarea câinilor cu purici cauzează mâncărimi şi iritaţii ale pielii, saliva puricilor fiind principala cauză a pruritului. Mâncărimile debutează la baza cozii, apoi se extind pe spate, perineu, feţele posterioare ale coapselor şi abdomen. Câinele se scarpină până la sânge, îşi pierde părul, iar leziunile se pot complica prin infecţii bacteriene secundare. Astfel, complicaţia cu piodermită este foarte frecventă, mai ales la căţeii de până la vârsta de 8 luni. Unii paraziţi interni pot cauza manifestări cutanate caracterizate prin leziuni nodulare, localizate pe faţă, trunchi şi extremităţi.

Dermatitele cauzate de ciuperci sunt pitiriazis, candidoză cutanată, tricofiţie (pecingine), micro­sporidioză etc.

Dermatitele alergice sunt cauzate de diferiţi alergeni parazitari, polen, detergenţi, acarienii prafului de casă, înţepături de insecte (furnici, omizi, fluturi, albine, viespi), alimente, anumite medicamente şi vaccinuri. Pruritul precede adesea leziunile, caracterizate prin eritem (roşeaţă), papule uneori cu o colorare în roşu a perilor la nivelul degetelor, buzelor şi al feţei interne a zonei auriculare. Acestea se extind frecvent în regiunea inghinală, perineală şi abdomen. Simptomele pot fi sezoniere, apărând odată cu polenul, sau anuale, când alergenii sunt prezenţi permanent.

Alergiile alimentare sunt frecvent incriminate în apariţia unor leziuni întinse, suprainfectate, mai ales în regiunea dorso-lombară. Acestea sunt cauzate de diferite alimente cu conţinut ridicat în proteine și apar în urma consumului în cantităţi mari de carne şi oase de pui sau porc, produse lactate, ouă, peşte sau produse cu diferiţi aditivi alimentari.

Dermatozele de origine endocrină (tiroidă, paratiroidă, ovar, testicule) sunt provocate în general de tulburări ale ciclului sexual (ciclu neregulat, pseudo­gestaţie). Pruritul este ciclic şi apare la estru (în timpul căldurilor) sau în diestru şi este însoţit de erupţii papuloase la nivelul regiunii inghinale, care se pot extinde pe abdomen şi coapse.

Seboreea (hiposecreţia glandelor sebacee) poate fi localizată sau generalizată, fiind caracterizată prin apariţia de cruste groase de culoare deschisă la baza urechilor, în jurul ochilor, pe fese, regiunea cozii etc.

Diagnosticarea corectă a tipului de dermatită – dermatoză este foarte importantă în conduita terapeutică.

Prevenția constă într-o hrană echilibrată fără aditivi alimentari, evitarea oaselor de pui și porc, deparazitarea periodică, internă și externă etc.

Tratamentul este în funcţie de agentul etiologic incriminat, fiind foarte importantă identificarea corectă a acestuia. Se impune regim alimentar, igiena pielii şi părului, deparazitări interne cu PARACAN, TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER, deparazitări externe cu PARAKILL, tratamente locale cu diferite unguente în funcție de afecțiune: UNGUENT ANTIMICOTIC, OTOGUARD, MIBAROM, DERMOGUARD, OSTEOCICATRAT sau tratamente antialergice cu ALERGOTRAT 3%, DEXAMETAROM FORTE și ECZEMTRAT.

Pentru prevenirea infecţiilor asociate diferitelor dermatite, se recomandă antibioterapie cu ENROFLOXAROM, PANDROM și AMOXILROM.

De asemenea, recomandăm hrana pentru câini, NATURE’S PROTECTION, cu microzeogen, un component cu multe beneficii, inclusiv pentru sănătatea pielii câinilor.

Viorica CHIURCIU

Primăvara creşte riscul apariţiei bolilor de piele la câini

Vine primăvara și, odată cu ea, vine și o serie de alergeni, riscul apariției bolilor de piele la câini fiind tot mai mare. Cauzele acestora sunt multiple: parazitare, micotice, bacteriene, alergice, hormonale etc. La câinii bătrâni se întâlnesc şi tumori sau chisturi de piele.

Simptomele bolilor de piele sunt asemănătoare, ceea ce face dificilă stabilirea diagnosticului: prurit (mâncărime), porţiuni roşii, iritate, lipsite de păr, papule, vezicule şi cruste care se desprind, dând aspect de piele solzoasă.

Paraziţii externi şi afecţiunile pielii

Cele mai des întâlnite sunt afecţiunile pielii determinate de paraziţii externi ca puricii, păduchii, căpuşele și râia. Infestarea câinilor cu purici cauzează mâncărimi şi iritaţii ale pielii, saliva puricilor fiind principala cauză a pruritului. Mâncărimile debutează la baza cozii, apoi se extind pe spate, perineu, feţele posterioare ale coapselor şi abdomen. Câinele se scarpină până la sânge, îşi pierde părul, iar leziunile se pot complica prin infecţii bacteriene secundare. Astfel, complicaţia cu piodermită este foarte frecventă, mai ales la căţeii mai mici de 8 luni.

Căpuşele sunt insecte mici care se hrănesc cu sânge şi care, fixate pe pielea câinelui, provoacă mâncărimi, eritem şi leziuni papuloase, care se pot ulcera.

Scabia sarcoptică şi demodecia sunt două dintre tipurile de râie care pot infesta câinii provocând leziuni pe pielea acestora.

Unii paraziţi interni pot cauza manifestări cutanate caracterizate prin leziuni nodulare localizate pe faţă, trunchi şi extremităţi.

Dermatite cauzate de ciuperci sunt: pitiriazis (provocată de Malassezia pachydermatis), candidoză cutanată (Candida albicans), tricofiţie (pecingine) produsă de T. mentagrophytes, microsporidioză.

Dermatitele alergice sunt cauzate de diferiţi alergeni parazitari, polen, detergenţi, acarienii prafului de casă, înţepături de insecte (furnici, omizi, fluturi, albine, viespi), alimente, anumite medicamente şi vaccinuri. Pruritul precede adesea leziunile caracterizate prin eritem (roşeaţă), papule uneori cu o colorare în roşu a perilor la nivelul degetelor, buzelor şi al feţei interne a zonei auriculare. Acestea se extind frecvent în regiunea inghinală, perineală şi abdomen. Simptomele pot fi sezoniere, apărând odată cu polenul, sau anuale, când alergenii sunt prezenţi permanent.

Alergiile alimentare sunt frecvent incriminate în apariţia unor leziuni întinse, suprainfectate, mai ales în regiunea dorsolombară. Acestea sunt determinate de diferite alimente cu conţinut ridicat în proteine când sunt consumate în cantităţi mari (carne şi oase de pui, produse lactate, ouă, peşte, diferiţi aditivi alimentari).

Dermatoze de origine endocrină (tiroidă, paratiroidă, ovar, testicule) sunt provocate în general de tulburări ale ciclului sexual (ciclu neregulat, pseudogestaţie). Pruritul este ciclic şi apare la estru (în timpul căldurilor) sau în diestru şi este însoţit de erupţii papuloase la nivelul regiunii inghinale, care se pot extinde pe abdomen şi coapse.

Seboreea (hiposecreţia glandelor sebacee) poate fi localizată sau generalizată, fiind caracterizată prin apariţia de cruste groase de culoare deschisă la baza urechilor, în jurul ochilor, pe fese, regiunea cozii etc.

Diagnosticarea corectă a tipului de dermatită-dermatoză este foarte importantă în conduita terapeutică.

Tratamentul este în funcție de agentul etiologic incriminat, fiind foarte importantă identificarea corectă a acestuia, impunându-se: regim alimentar, igiena pielii şi a părului, deparazitări interne cu Paracan, Total, Rombendazol super; deparazitări externe cu Parakill; în cazul micozelor, tratamente cu Unguent antimicotic sau tratamente antialergice cu Alergotrat 3%, Dexametarom, Eczemtrat; unguente ca Mibarom. Pentru prevenirea infecţiilor asociate diferitelor dermatite se recomandă antibioterapie cu Enrofloxarom și Pandrom.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA

Afecţiunile urechilor la câine şi pisică

Există numeroase cauze care duc la afecţiuni ale urechilor la câini şi pisici şi care ţin atât de anatomia acestor organe (adânci, întunecoase şi greu aerisite), cât şi de factori externi.

Deși urechile la câine și pisică sunt protejate cu o cantitate mică de cerumen, există numeroase cauze care pot duce la iritarea, inflamarea sau infectarea lor. Atunci când aceste afecțiuni nu sunt tratate la timp, apar complicații la nivelul urechii interne, ajungându-se până la pierderea auzului și chiar afectarea creierului. Cea mai frecventă afecțiune întâlnită este otita externă, adică inflamația conductului auditiv extern care poate fi acută sau cronică, unilaterală sau bilaterală.

Cum apar aceste afecţiuni!?

Dintre cauzele care duc la aceste afecțiuni amintim: paraziții externi (râia urechii, căpușele) care irită urechea animalului, producând o secreție maroniu-închis şi cauzând o mâncărime intensă. De asemenea, amintim reacțiile alergice provocate de diferiți alergeni ca praful, polenul, detergenții, miceții, dar şi puricii care secretă o substanță alergenică, răspunzătoare de aceste reacții. Mai mult, bacteriile (stafilococi, streptococci, Pseudomonas aeruginosa) și virusurile (boala Carre) duc la infecțiile urechii, provocând durere, însoțită de o scurgere purulentă, urât mirositoare. Curenţii de aer cauzează, de asemenea, inflamația urechilor.

Scuturarea excesivă din cap sau scărpinatul, manifestări întâlnite în otite, duc la apariția hematoamelor (othematom) lobului urechii, prin perforarea vaselor sanguine la acest nivel.

Trebuie să amintim că de cele mai multe ori rănirea și inflamația urechii este cauzată chiar de către stăpânul animalului, printr-o curățare excesivă, agresivă sau făcută prea în profunzimea conductului auditiv extern.

Indiferent de cauze, semnele pe care le exprimă animalul sunt, în general, disconfortul exprimat prin scărpinat, scuturarea și înclinarea capului de partea urechii afectate și durere la atingerea acesteia. Prezența în canalul auditiv extern a unui exudat închis la culoare, urât mirositor, poate fi cauzat de existenta unui parazit (Otodectes cynotis, Demodex etc.), a unei drojdii (Malassezia spp.), a unei infecții bacteriene sau de o infecție mixtă.

Diagnostic şi tratament

De aceea, pentru a diagnostica cauza bolii, medicul veterinar va examina urechea animalului şi va pune în evidență prezența unor eventuale iritații, leziuni, cruste, inflamații, a anumitor formațiuni, fire de păr, dar și exudatul urechii, pentru a putea recomanda medicația cea mai potrivită.

În schema de tratament trebuie folosite medicamente cu spectru larg, care să înlăture pruritul, durerea și inflamația. În funcție de diagnostic, tratamentul poate fi local sau general. Local, recomandăm următoarele produse: Otosan, soluție otică pentru igiena urechii sau adjuvant în tratamentul diferitelor afecțiuni ale urechii (otite, eczeme) și Otoguard, unguent cu spectru antibacterian și antiparazitar larg, prin acțiunea asociată a neomicinei, cypermetrinei și permethrinei. Anestezina din compoziție reduce senzația de durere.

Tratamentul se face prin introducerea unguentului în canalul auditiv extern, de 3 ori pe zi, timp de 4-5 zile, după toaletarea locală cu Otosan.

Pe cale generală, în funcție de afecțiune, se folosesc antibiotice, conform antibiogramei: Amoxylrom, Oxitetraciclină 10%, Enrofloxarom; antiinflamatoare: Dexametazonă; desensibilizante: Alergotrat, Eczemtrat; antiparazitare: Parakill, Rombendazol super sau antifungice: Unguent antimicotic.

Prevenţia

Ca măsură de prevenție recomandăm deparazitarea internă și externă periodică a animalului, menținerea igienei urechii prin curățarea acesteia o dată pe săptămână, cu soluții de Otosan, în special după baie sau înot.

Dr. Viorica CHIURCIU,

medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale

SC Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS