Adama 750x100 30 martie
update 30 Mar 2020

Actinomicoza, boală cu etiologie bacteriană des întâlnită la rumegătoare

Actinomicoza este o afecţiune cronică de natură infecţioasă, dar necontagioasă, produsă de germeni din genul Actinomyces, întâlnită la mai multe specii de animale domestice şi sălbatice, dar mai frecvent la ierbivore (vacă, capră, oaie) şi unele carnivore, având evoluţie sporadică.

Cauzele şi mecanismele bolii

În genul Actinomyces la ora actuală sunt incluse 41 de specii de bacterii care au caractere asemănătoare şi produc afecţiuni asemănătoare, la om şi mamiferele domestice şi sălbatice. Toate au ca loc de dezvoltare mucoasa oronasofaringiană a unor mamifere domestice sau sălbatice, majoritatea putând să producă, în anumite circumstanţe, piogranuloame caracteristice, localizate în os, ţesutul conjunctiv subcutanat, în piele şi organele interne.

La om, actinomicoza a fost descrisă pentru prima dată în 1877, dar la animale a fost identificată pentru prima dată ca entitate distinctă abia în 1902, când s-a diferenţiat de alte entităţi morbide, prin apariţia în puroi a unor formaţiuni caracteristice cu aspect de rozete (gr. Actinos = rozetă).

Principalul agent etiologic este Actinomyces bovis – germen al mucoasei orofaringiene, întâlnit în special la ierbivore. De regulă, germenul nu produce boala deoarece nu dispune de factorii de agresiune necesari pentru a penetra o mucoasă normală. Însă dacă intervin anumiţi  factori de natură să lezioneze integritatea mucoasei, facilitând astfel ajungerea germenilor în submucoasă, devine posibilă multiplicarea germenului şi iniţierea procesului patologic. Astfel de factori sunt furaje grosiere, dure, ţepoase, cu spini sau ariste, bucăţi de sârmă, dar şi alveolele dentare în momentul schimbării dinţilor sau leziunile parodontale. Imediat ce a traversat mucoasa, începe multiplicarea bacteriei în ţesuturile moi, cuprinzând apoi şi osul mandibular şi, posibil, maxila. Organismul reacţionează în încercarea sa de autoapărare, prin apariţia unor mici formaţiuni nodulare, care cu timpul vor creşte în volum, se vor uni şi vor suferi o transformare purulentă, cu formarea unor adevărate abcese.

Simptomatologie şi leziuni

La ierbivore, de cele mai multe ori, primele semne clinice care scapă adesea neobservate sunt dificultăţile în prinderea şi mestecarea hranei. Boala este sesizată la nivelul mandibulei sau maxilei; se observă o umflătură aparent insensibilă, tare, rece, a cărei dimensiune creşte lent, dar continuu. La apăsare se constată că formaţiunea cu aspect tare nu se mişcă, incluzând deopotrivă osul şi ţesuturile din jur. După câteva săptămâni sau luni se poate simţi o mică zonă mai fluctuantă, care va fi locul de deschidere prin care se va elimina un puroi gros, galben-cenuşiu în care se pot observa mici granule – tufele actinomicotice.

În această fază, din cauza dificultăţii în apucare, mestecare şi înghiţire a hranei, animalul îşi reduce la minimum consumul de furaje şi, ca urmare, slăbeşte. Extinderea procesului inflamator poate determina şi dificultăţi în respiraţie.

Diagnostic

Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere actinobaciloza, o afecţiune asemănătoare la prima vedere, dar care afectează doar ţesuturile moi din zona gâtului sau a feţei; tumorile sunt situate numai perimandibular, nu şi intraosos – şi de aceea, adesea, pot fi mobilizate faţă de mandibulă –, iar limfonodurile submandibulare, retrofaringiene sau subparotidiene sunt tumefiate.

Precizarea diagnosticului se poate face printr-un examen direct al puroiului actinomicotic nativ, pentru evidenţierea tufelor actinomicotice cu aspectul caracteristic descris.

Profilaxie şi combatere

Dată fiind sporadicitatea bolii, profilaxia generală are în vedere îndepărtarea plantelor ţepoase de pe păşunile frecventate de aceste animale şi evitarea furajării lor pe timpul iernii cu asemenea furaje.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. La nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi) pe cale bucală sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice administrate intramuscular – AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Cele mai frecvente boli întâlnite la bovine, în special la cele crescute pentru carne

În ţara noastră creşterea bovinelor pentru carne are o tendinţă ascendentă și de aceea este necesar să ştim că acestea au o receptivitate crescută la agenţii patogeni care produc bolile specifice. Receptivitatea raselor de bovine de carne faţă de agenţii patogeni este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este mai mică la acestea datorită timpului îndelungat petrecut în aer liber, pe păşune, precum şi producţiei mai mici de lapte.

Afecţiunile oftalmologice la bovinele de carne sunt destul de frecvente, în special la tineret, cu simptome de cheratită şi conjunctivită, în unele cazuri – prin afectarea văzului producând pagube mari, din cauza sacrificărilor de necesitate. Cauzele sunt infectocontagioase şi parazitare. Factorii favorizanţi sunt aerul din grajd plin de amoniac şi praf, condiţiile de igienă necorespunzătoare, precum și insectele care transmit boala şi lipsa vitaminei A. Ca tratament, se recurge la administrarea de unguente sau picături oftalmice (Unguent oftalmic, Oculoforte) şi la dezinfecţia periodică a grajdului cu Dezinfectant cationic sau Decontaminol. Ca măsură de prevenţie se administrează Vitamina AD3E buvabilă în apa de băut, timp de 5-7 zile.

Indigestia ruminală se produce cel mai frecvent prin schimbări bruşte de furaje, prin nutreţ cu stare fizică necorespunzătoare sau furajare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Alcaloza ruminală este rezultatul greşelilor de furajare, prin administrarea bruscă (fără perioadă de „obişnuire“) de furaje bogate în proteine sau azot şi, respectiv, de furaje sărace în glucide. Consecința poate fi afectarea activităţii prestomacelor.

Indigestia ruminală putridă este consecinţa administrării de apă sau furaje contaminate cu bacterii, adică foarte murdare, depozitate în condiţii improprii sau a păşunatului pe terenuri necorespunzătoare.

Acidoza ruminală este, de asemenea, consecinţa furajării defectuoase prin administrarea bruscă de nutreţuri bogate în glucide care fermentează uşor, distrug flora bacteriană ruminală benefică, formând în perioade scurte de timp cantităţi mari de acid lactic.

Meteorismul ruminal acut („balonare“) este rezultatul acumulării masive de gaze de fermentaţie în rumen şi reţea, conţinutul putând fi reprezentat de o spumozitate fină de fermentaţie – indigestie spumoasă sau gaze fără spumozitate – indigestie gazoasă.

Meteorismul ruminal acut este întotdeauna caz de urgenţă. Eliminarea gazelor din stomac se poate asigura prin consumul de furaje grosiere înainte de consumul nutreţurilor verzi, fragede, umede şi reci, mai cu seamă al leguminoaselor. În cazul apariţiei bolii la un animal pe păşune, sunt obligatorii întreruperea păşunatului şi scoaterea animalelor din parcela respectivă, pentru a preveni consumul de furaje şi pentru a limita numărul de animale afectate.

Tratamentul este în funcţie de tipul indigestiei şi urmăreşte corectarea raţiei alimentare, administrarea orală de ruminative ca Rumigen, cu efect excitant asupra mucoasei ruminale prin stimularea indirectă a rumegării şi îmbunătățirea digestiei; antibiotice: Oxitetraciclina, 1-3 administrări. De asemenea, se administrează ulei de parafină şi sulfat de magneziu.

boli bovine romvac 1

De asemenea, se administrează un tratament de susţinere cu Hepatoprotect, Vitamina B1-B6, Perfuzol, Glucoză şi Multivitarom.

În cazuri grave, se recurge la sondaj bucoesofagian sau ruminocenteză şi la însămânţarea rumenului cu alt conţinut rumenal de la un animal sănătos.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

boli bovine romvac 3

Boli care apar la rumegătoare în perioadele ploioase

Sezonul ploios și neajunsurile acestuia

Afecțiunile întâlnite la rumegătoare (bovine, ovine, caprine) în sezonul ploios sunt, în general, cele care apar din cauza unor factori favorizanți de ordin meteoro-patologic: creșterea umidității, variațiile de temperatură, de presiune și încărcătura electrică atmosferică.

Umiditatea crescută cu care ne confruntăm din cauza precipitațiilor este un factor cu implicații serioase asupra sănătății animalelor și a producțiilor zootehnice. Astfel, în aceste perioade apar mai frecvent boli digestive (indigestii, diaree, meteorism ruminal acut la rumegă­toare) din cauza consumului de plante verzi umede sau crescute luxuriant.

De asemenea, o umiditate crescută asigură condiții favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor, a paraziților și a gazdelor intermediare pentru unii paraziți (melci, râme, coleoptere etc.).

Bolile care amenință rumegătoarele

Timpul ploios crește incidența apariției unor parazitoze, astfel că rumegătoarele se pot infesta cu Fasciola hepatica, un parazit care produce fascioloza (gălbeaza) și ale cărui gazde intermediare sunt niște melci de apă dulce. De asemenea, este frecventă dictiocauloza oilor și caprelor (mătăsica) și dictiocauloza bovinelor, ambele cauzate de viermi rotunzi care se localizează în trahee și bronhii. Boala se manifestă prin tuse, dispnee și respirație accelerată.

În această perioadă crește incidența miazelor, boli cauzate de anumite insecte care zboară în jurul animalelor, proiectând din zbor ouă sau larve pe corpul acestora, care vor pătrunde și se vor dezvolta în diferite cavități, organe sau țesuturi, provocând anumite boli ca oestroza ovinelor (falsa căpială) produsă de larvele unor insecte care se localizează în cavitățile nazale, uneori în sinusuri sau meninge, cu semne clinice grave, de tip nervos.

O altă boală este miaza cutanată care afectează, în general, ovinele și este cauzată de insecte (muște de plăgi) ale căror larve provoacă eroziuni ale pielii, plăgi cutanate și tulburări generale grave.

Hipodermoza este o miază produsă de insecte ale căror larve pătrund prin piele, localizându-se în regiunea dorsolombară, unde formează noduli subcutanați sau se pot localiza în canalul vertebral, ducând la paralizie și moartea animalului.

Prezența căpușelor constituie un pericol pentru transmiterea hemosporidiozelor la rumegătoare, de exemplu babesioza ovinelor și caprinelor sau babesioza bovinelor (cârcegul sau boala urinării cu sânge). Caracteristicele comune ale acestor boli sunt febra, icterul, anemia și hemoglobinurie.

Acum pot să apară și unele boli infecțioase, favorizate de umiditate, precum mamitele la vaci, afecțiuni podale la oi și vaci, agalaxia contagioasă a oilor și caprelor (răsfugul alb), boală care afectează animalele în lactație sau nevaccinate.

De asemenea, există posibilitatea ca, în această perioadă, să apară antraxul la animalele nevaccinate din cauza ploilor abundente care scot la suprafață spori de antrax, provenind de la animalele moarte din cauza acestei boli.

Prevenirea bolilor

Pentru a preveni aceste afecțiuni, trebuie să se facă o deparazitare suplimentară, atât internă, cât și externă, cu suspensii orale de Rombendazol 10%, Rombendazol Plus, Romfenbendazol 10%, Fasciocid sau cu injectabilele Romivermectin sau Romavermectin Plus.

De asemenea, este necesar să se aplice insecticide (Romparasect 5 %) în saivane și padocuri și să se evite, pe cât posibil, pășunatul animalelor pe timpul ploii sau pe pășunea umedă.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 32

Potrivit Curții de Conturi Europene, programele vizând bolile animalelor sunt, în general, solide, însă raportul lor cost-eficacitate nu poate fi determinat cu claritate

Într-un nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeană, s-a ajuns la concluzia că programele din UE vizând bolile animalelor reușesc să limiteze în mod adecvat răspândirea acestora, însă este dificil de stabilit dacă ele sunt eficace din punctul de vedere al costurilor implicate. De și s-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderile înregistrate în numărul de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, Curtea avertizează asupra caracterului insuficient al unora dintre controale și asupra faptului că unele costuri sunt nejustificat demari.

Programele statelor membre vizând eradicarea, controlul și monitorizarea anumitor boli ale animalelor au implicat fonduri UE în valoare de 1,3 miliarde de euro între 2009 și 2014, pentru a acoperi acțiuni precum vaccinarea și testarea animalelorși despăgubirile acordate pentru animalele sacrificate.

Auditorii Curții au efectuat vizite în șapte state membre (Irlanda, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit), care, împreună, reprezintă 72 % din totalul cheltuielilor efectuate în acest domeniu. Aceștia au constatat că programele examinate contribuiseră în mod adecvat la limitarea răspândirii bolilor animalelor. Abordarea adoptată de Comisia Europeană a fost, în general, solidă și a fost susținută de o bună consiliere tehnică, de analize de risc, precum și de un mecanism pentru prioritizarea resurselor. S-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderea numărului de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, de salmoneloză la păsările de curte și de rabie la nivelul faunei sălbatice. Programele statelor membre fuseseră, în general, bine concepute și puse în aplicare și dispuneau de sisteme adecvate pentru identificarea focarelor de boli animale și pentru facilitarea eradicăriilor.

Cu toate acestea, raportul cost-eficacitate al programelor este dificil de determinat deoarece nu există modele disponibile cu ajutorul cărora să se poată realiza o astfel de analiză. Au existat cazuri de programe care nu fuseseră monitorizate în mod suficient de către statele membre și cazuri în care costurile au fost nejustificat de mari. Domeniile în care rămâne loc de îmbunătățiri includ schimbul de informații epidemiologice și accesul la rezultatele istorice, însă aceste două aspecte erau în curs de a fi îmbunătățite. În cadrul auditului, s-a constatat deasemeneacăuneleprogrameartrebuisăspecificemaibineacțiunileșicontroalelenecesare.

„Bolile animalelor se pot răspândi rapid dincolo de granițele naționale, iar unele dintre aceste boli sunt transmisibile la om”, a arătat doamna Bettina Jakobsen, membra Curții de Conturi Europene responsabilă de

raport. „O vigilență continuă și o acțiune eficace la nivelul UE suntașadar esențiale.”

Potrivit auditorilor, chiar dacă evaluarea realizată de Curte cu privire la programele veterinare specifice a fost pozitivă, eradicarea brucelozei și a tuberculozei bovine și a brucelozei ovine și caprine reprezenta o problemă persistentă pentru unele statemembre.

Curtea recomandăComisiei:

  • să faciliteze schimbul de informații epidemiologice între statelemembre;
  • să examineze dacă actualul set de indicatori ar trebui să fie actualizat, pentru a oferi o mai bună informarecuprivirelaactivitățiledecontrolveterinarșilaraportulcost-eficacitatealprogramelor;
  • să introducă în mod sistematic, acolo unde este relevant, aspectul privind fauna sălbatică în programele veterinare viitoare;și
  • să sprijine statele membre în aprovizionarea cu vaccinuri, acolo unde se justifică din punct de vedere epidemiologic.
Abonează-te la acest feed RSS