update 6 Feb 2023

APIA primește Cereri de solicitare a ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători de animale din sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că, în perioada 27 august – 15 septembrie 2022, primește Cereri de solicitare a ajutorului excepțional pentru susținerea următoarelor activități:

  • creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor;
  • creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.

Scopul acestei scheme de susținere financiară îl reprezintă acordarea de ajutoare excepționale, producătorilor agricoli, crescători de animale, din sectoarele suin și avicol, pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie  - 31 iulie 2022, necesare activităților de creștere și/sau reproducție a suinelor, respectiv de creștere și/sau reproducție și/sau incubație a păsărilor, în vederea realizării obiectivelor de utilizare eficientă a resurselor, gestionarea nutrienților și aplicarea unor metode de producție favorabile mediului și climei, pentru susținerea activității de creștere în anul 2022, prin compensarea pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, energie electrică și gaze naturale.

Cererile se depun la Centrele Județene ale APIA pe raza cărora potențialii beneficiari au sediul social sau unde au depus cerere de solicitare pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor. Formularul de cerere și documentele justificate ce însoțesc cererea, precum și Ghidul solicitantului se vor regăsi pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Beneficiarii sunt producătorii agricoli, crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, și/sau persoane juridice, care dețin exploataţii autorizate sanitar veterinar până la data de 24 februarie 2022.

Condițiile de eligibilitate:

a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;

b) să dețină exploatație cu cod ANSVSA, autorizată sanitar – verterinar;

c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, respectiv de creștere și/sau reproducție și/sau incubație a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;

d) ajutorul de adaptare excepțional se acordă pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine/păsări, cu scopul de a menține exploatația în bune condiții tehnologice.

Plata ajutoarelor excepționale se efectuează până la data de 30 septembrie 2022.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor excepțional în sectoarele suin și avicol sunt de 129.166,292 mii lei, echivalentul sumei de 26.100 mii euro stabilit în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467, care se asigură astfel:

  1. a) 63.075,336 mii lei, echivalentul sumei de 12.745,324 mii euro, finanțare externă nerambursabilă conforma Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467;
  2. b) 66.090,956 mii lei, echivalentul sumei de 13.354,676 mii euro, de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile art.2 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467 și în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

Cursul valutar este cel stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467. 

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:

a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate);

b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat.

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar se calculează în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 150.000 euro.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:

a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire;

b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie.

Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar se calculează în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 100.000 euro.

În situaţia în care sumele centralizate depăşesc resursele financiare aprobate cu această destinaţie, valoarea ajutorului excepțional se reduce proporţional pentru toţi beneficiarii.

Totodată, în cazul în care din resursele financiare alocate rămâne o sumă nedistribuită/neutilizată, aceasta se redistribuie procentual celorlalți beneficiari cu respectarea sumei maxime de 150.000/100.000 euro per beneficiar, în funcție de specii.

Legislație: Hotărârea nr. 1053/2022 privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescătorilor de animale din sectoarele suin și avicol, publicată în Monitorul Oficial nr. 834/24.08.2022.

MADR acordă ajutoare excepționale producătorilor agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), informează potențialii beneficiari că, în perioada  19 august - 2 septembrie 2022 inclusiv, primește Cereri de solicitare a ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în conformitate cu Hotărârea nr. 1032/18.08.2022 privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli din sectorul vegetal, publicată în Monitorul Oficial nr. 817/2022.

Această schemă de susținere financiară are ca obiectiv asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie - 12 august 2022, cu achiziția de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafețele cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienții și aplică metode de producție favorabile mediului și climei prin activitatea agricolă de întreținere a plantațiilor pe care o desfășoară.

Cererile se depun/transmit (prin fax/poştă/eletronic) la Centrele APIA unde au depus Cererea unică de plată 2022.  APIA pune la dispoziția solicitanților formulare pretipărite ale cererii de solicitare ajutorului excepțional, încărcate cu datele preluate din IACS - Cererea unică de plată 2022: date de identificare, suprafete și culturi (coduri de cultură) declarate, iar aceștia trebuie să le verifice/completeze/corecteze dacă este cazul.

Documentele atasate cererii sunt următoarele:

  1. copie a documentelor justificative de achiziție de la furnizori a resurselor materiale necesare, respectiv produse fertilizante, motorină, produse de protecție a plantelor, după caz, emise în perioada 24 februarie 2022 - 12 august 2022;
  2. copie document coordonate bancare în condițiile în care coordonatele bancare sunt diferite față de coordonatele bancare înscrise în cererea unică de plată 2022;
  3. declarație pe proprie raspundere privind înregistrarea în scopuri de TVA - Anexa 11 din Ghidul solicitantului:

-pentru solicitanții neplătitori de TVA va fi decontată întreaga valoare înscrisă în documentul justificativ de achiziție;

-pentru solicitanții înregistrați ca plătitori de TVA aceasta nu se decontează prin ajutorul excepțional.

Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) să solicite ajutorul excepțional prin depunerea cererii la centru APIA la care este arondat;

b) să fie înregistrați în evidențele APIA cu cererea unică de plată 2022 cu suprafețe declarate de teren cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, prevăzute la codurile menționate în anexa nr.1; suprafețele declarate se încadrează în intervalul de la minim 0,1 ha inclusiv, până la maxim 200 ha inclusiv chiar dacă suprafețele declarate în cererea unică 2022 sunt mai mari de 200 ha;

c) să achiziționeze resurse materiale pe bază de documente justificative, precum documente fiscale respectiv factura, bon fiscal, din care să rezulte datele de identificare ale solicitantului respectiv nume și prenume/denumire, în perioada 24 februarie-12 august 2022;

d) să mențină suprafața aferentă culturilor pentru care beneficiază de ajutor excepțional, în anul de cerere 2023.

Grantul financiar unitar este în cuantum de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu  prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467.

Suma care se acordă beneficiarilor este obținută prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare și nu poate depăși valoarea maximă de 175.000 lei/ beneficiar.

În cazul în care suma de plată calculată prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare este mai mare decât valoarea totală a documentelor justificative depuse pentru resursele materiale achiziționate, atunci se aprobă suma reprezentând valoarea totală a documentelor justificative. În cazul în care sumă calculată este mai mică decât valoarea totală a documentelor justificative depuse pentru resursele materiale achiziționate, atunci se aprobă această sumă calculată.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor sunt de 126.150,673 mii lei, echivalentul sumei de 25.490,649 mii euro stabilit în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (6) din Regulamentul delegat (UE) 2022/467, care se asigură astfel:

a) 63.075,3364 mii lei, echivalentul sumei de 12.745,3245 mii euro, finanțare externă nerambursabilă conforma Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467;

b) 63.075,3364 mii lei, echivalentul sumei de 12.745,3245 mii euro, de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile art.2 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467 și în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie. În situaţia în care sumele centralizate depăşesc resursele financiare aprobate cu această destinaţie, valoarea ajutorului excepțional se reduce proporţional pentru toţi beneficiarii.

A fost aprobată o Hotărâre pentru acordarea unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor

A fost aprobată o Hotărâre pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul delegat (UE) nr. 2015/1853 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepţionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creşterii animalelor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Fermierii care vor beneficia de ajutoarele excepţionale sunt producătorii agricoli crescători de vaci de lapte şi producători agricoli crescători de porcine.

Astfel, se modifică data ratei de schimb euro – lei, de la 17 octombrie la 30 septembrie 2015.

Prin această Hotărâre de Guvern se reglementează faptul că, pentru a beneficia de sprijin, producătorii pot dovedi că sunt în activitate şi prin oferta scrisă de a contracta făcută de un prim-cumpărător, valabilă la data depunerii solicitării şi a cel puţin unui document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent ofertei de a contracta.

Pentru situaţia în care sumele cuvenite producătorilor eligibili din sectorul laptelui şi produselor lactate, fie depăşesc, fie nu epuizează plafonul alocat sectorului, actul normativ reglementează modul de repartizare a diferenţei în deficit sau exces, în cadrul aceluiaşi sector, către aceiaşi beneficiari eligibili, recalculându-se cuantumul unitar alocat pe beneficiar sau pe cantitatea de producţie realizată în perioada de referinţă.

Perioada în care fermierii pot depune cereri este stabilită între 30.05. – 06.06.2016, în vederea distribuirii întregii sume către beneficiarii eligibili.