Vadu Crișului este un sat pitoresc de lângă Pădurea Craiului. Aici, în urmă cu 50 de ani, peste 200 de familii trăiau din olărit. Ceramica albă din satul bihorean este unică în Europa. Unice sunt și vasele olarilor, foarte ușoare, însă deosebit de rezistente, dar și modul de prelucrare a lutului. Cunoscuți ca meșteri olari de sute de ani, sătenii de aici au o poveste pe care o deapănă oaspeților care le calcă pragul. O poveste adevărată, petrecută prin 1930. Viitorul rege Carol al II-lea venea cu avionul din Germania. A pierdut unul dintre rezervoarele de combustibil și a fost nevoit să aterizeze într-un lan de grâu de la Vadu Crișului. „O fată din sat, care era la secerat de grâu, i-a dus un ulcior cu apă să-și astâmpere setea. Ulciorul era din ceramică albă care la noi în sat se prelucrează de sute de ani. Carol a fost primit, atunci, cu drag de localnici și, cât a fost nevoit să stea în sat, a fost bine găzduit“, ne povestește Maria Hasas Poli, fiica meșterului olar Petru Hasas.

Fata care i-a dat apă din ulcior lui Carol, pe numele ei Maria Mudura, a ajuns în alaiul regal la București. I s-a făcut și o statuie în Parcul Herăstrău, cunoscută drept statuia Modurei. Sculptura a fost realizată de Constantin Baraschi și reprezintă o țărancă cu un ulcior pe umăr. A fost bătută și o monedă de aur cu scena petrecută în 1930. Această întâmplare i-a ajutat și pe olarii din Vadu Crișului. Vasele din lut alb au început să fie din ce în ce mai cunoscute și apreciate. Chiar și Ceaușescu a comandat câteva amfore uriașe, făcute din lut de pe Criș, pentru grădina Palatului Cotroceni. Dar povestea frumoasă a olăritului din satul bihorean se sfârșește aici. După 1990, numărul olarilor a scăzut, încet-încet. Au mai rămas la roată Petru Hasas și fiica lui, Maria. Fiu de olar, Petru s-a reapucat de meșteșug după Revoluție, când a văzut că munca înaintașilor săi începe să fie uitată. Acum este hotărât să reînvie tradiția ceramicii de la Vadu Crișului. „Din asta au trăit oamenii de sute de ani, din olărit și creșterea animalelor. Lutul de la noi este unic, nu se mai găsește nicăieri. Un francez, care a colindat lumea și a venit să vadă ceramica albă și cum o lucrăm, ne-a spus că doar în Filipine a mai văzut un astfel de lut. Îl găsim pe dealurile din zonă, câteodată la suprafață, alteori mai adânc, la 3-4 metri. Ca să-l putem lucra îl lăsăm la înmuiat, apoi îl trecem printr-un fel de moară ca să rămână curat, ca o pastă. Apoi îl frământăm, cum se frământă pâinea, și îl punem pe roată“, ne explică ultimul olar din Vadu Crișului. 

Ulcioarele din acest vechi centru de olărit din Ardeal se făceau din mai multe bucăți, lipite între ele pe roată, un procedeu neobișnuit. Interesante sunt și vechile cuptoare în care se ard vasele mari și înalte de aproape doi metri. Petru Hasas spune că „încap peste 100 de vase și temperatura trebuie să ajungă pe la 1.100 de grade. Ca să-și recapete culoarea albă, lăptoasă, trebuie spălate după ce sunt scoase din cuptor. Ceramica albă de la Vadu Crișului este deosebit de rezistentă la temperaturi înalte, de aceea se spune că cele mai bune oale pentru sarmale sunt cele de aici.

Originalitatea ceramicii din satul bihorean este dată și de modelele tradiționale de pe vase. Pentru decorare nu se folosesc vopsele moderne. Localnicii culegeau pietricele cu oxid de mangan, care erau sfărâmate și transformate într-o vopsea maronie. „Când eram copii ne trimiteau părinții să culegem pietricele de astea, le găseam pe dealuri, prin iarbă“, își aduce aminte fiica lui Petru Hasas, care vrea să ducă mai departe meșteșugul tătălui ei. „Vrem să transformăm Vadu Crișului într-un mare centru al ceramicii, cum era pe vremuri. Olarii au cam dispărut, acum mai sunt doi-trei bătrâni care se pricep, dar mai lucrăm, practic, doar eu și tata. Am făcut un proiect european pentru a crea aici un centru cu ateliere pentru cei care ar vrea să învețe, cu un muzeu, cu săli de expoziție. Așteptăm să vedem dacă vom primi finanțarea“, ne spune Maria.

De sute de ani, la Vadu Crișului se fac blide și ulcioare. Petru și Maria vor ca ceramica albă să nu ajungă o pagină neagră de istorie locală și să dispară cu totul. Roata se mai învârte încă în ograda casei de la marginea satului...

Vasile BRAIC

Cultivarea afinului reprezintă la acest moment una dintre cele mai bune investiții agricole pe suprafețe mici. Randamentul bun de producție, dar și cererea mare de pe piața externă fac ca afinele să aducă micilor fermieri români un profit considerabil, susține antreprenoarea Laza Sorina de la plantația Transilvan Berries, din localitatea Budureasa, județul Bihor. Familia Laza are în prezent o plantație de 5,3 hectare, unde cultivă 5 soiuri, iar producția medie este în jur de 10 tone/hectar.

„Am ajuns să plantăm afini datorită soțului meu, Florin, care este inginer horticol și a făcut o pasiune pentru această cultură. Primele plante au fost plantate în anul 2016, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare. Văzând că această cultură merge bine, am mai plantat alte afine în 2017 și 2020. Plantația a fost realizată din fonduri proprii, iar în 2017 am accesat programul «Tânăr fermier». La un an după aprobare, am reușit să încheiem proiectul și să realizăm vânzările necesare. Cu banii obținuti, cei 40.000 euro, am cumpărat utilaje (tractor, atomizor, tocător de resturi vegetale-mulcer, tunuri pentru păsări). Ne dorim foarte mult să ne extindem, să facem și procesare, dar, din păcate, fondurile europene pentru acest segment sunt foarte puține, momentan se acordă doar 40% finanțare.“

Pentru a avea o producție eșalonată familia Laza a ales 5 soiuri. „Am folosit turbă, iar afinele sunt plantate pe bilon acoperit cu agrotextil, irigarea se face prin picurare, folosim fertigarea. Cultivăm 5 soiuri (Duke, Blue Gold, Huron, Draper, Aurora) care asigură producția din iunie până în septembrie. Fiecare soi are caracteristicile sale. De exemplu, fructele soiului Duke sunt mari și se coc primele. Blue Gold are niște afine foarte aromate. Huron și Draper produc niște afine foarte mari. Aurora face fructe mari și un pic acrișoare. Momentan, suprafața plantată este de 5,3 hectare, iar în primăvară ne extindem, pregătim terenul pentru o nouă cultură, dar o să plantăm și în ghivece. Producția medie este în jur de 10 tone/hectar. Culesul se face exclusiv manual. De asemenea, facem tot posibilul să avem și o linie de procesare.“

Celor care doresc să investească într-o astfel de plantație antreprenoarea din Budureasa le recomandă să analizeze bine oportunitățile de valorificare pentru că în ultimii ani s-au plantat foarte mulți afini în România și Europa, iar vânzarea este destul de dificilă atunci când piața este suprasaturată.

„În perioadele cu căldură și umiditate apar multe boli care, dacă nu sunt tratate rapid, distrug multe plante. Pentru prevenție folosim soluții pe bază de cupru și sulf, în general. Primăvara folosim un insecticid, iar pentru protecția fructelor folosim o substanță fungică. Deținem certificarea Global GAP, iar conform analizelor fructele noastre sunt «curate» de pesticide.“ – Sorina Laza

„Nu am reușit să intrăm în marile magazine, deși am încercat de multe ori. Vindem foarte puțin în țară, de aceea aproximativ 95% din producție o exportăm pe cont propriu în Italia și Gemania. Prețul mediu de vânzare a unui kilogram de afine este de 3 euro.“ – Sorina Laza

Beatrice Alexandra MODIGA

Interlocutorul pe care l-am avut pentru realizarea acestui material este Raul Bereczki, crescător de vaci din rasa Abeerden Angus. În ferma sa din Meziad, județul Bihor, a pariat pe succesul implementării unui program de însămânțare artificială care să asigure afacerii sale cadența cu genetica de top din fermele similare. Acesta ne-a vorbit și despre avantajele creșterii unei astfel de rase și ce o recomandă pentru exploatarea în fermele familiale. „Abeerden Angus se pretează pentru a fi crescută în fermele mici pentru că membrii familiei se pot organiza în așa fel încât să poată întreține singuri microexploatația. Pentru că este o rasă nepretențioasă, munca și responsabilitățile legate de aceste animale sunt ușor de împărțit, iar banii obținuți după valorificare rămân în cadrul familiei.“

Caracteristici de reproducție

Unul dintre avantajele rasei este creșterea în sistem biologic. Aberdeen Angus se dezvoltă foarte bine pe pășunile întreținute în sistem biologic, fără îngrășăminte chimice, și acest fapt este un trend în toate țările care își doresc să participe și să susțină agricultura curată. Practic, oferă un avantaj și fermierilor care activează în acest sector al agriculturii bio, naturale.

O altă caracteristică specifică rasei este faptul că fată cu ușurință și neasistată. Pentru că este o rasă de talie mijlocie dă naștere la viței cu greutatea între 25 și 35-38 kg. Sunt și excepții ce ating sau depășesc 40 kg, dar aceasta poate fi un efect al modului neadecvat de hrănire ales de crescător. Gestația este scurtă, fapt ce conduce la atingerea obiectivelor de obținere a unui vițel pe an, iar vitalitatea în rândul vițeilor este foarte mare. Mai mult, în 30 de minute de la fătare vițelul deja suge și este pregătit să își urmeze mama, uneori pe distanțe de kilometri.

Se observă la această rasă și precocitate la reproducție. Vițelele, junincile pot fi introduse la montă de la vârsta de 14 luni, dar interlocutorul nostru recomandă, în baza propriilor observații, ca acest lucru să se facă după minimum 16 luni și după un control al capacității pelviene. Longevitatea exemplarelor este un alt avantaj care recomandă creșterea rasei. În foarte multe ocazii, spune crescătorul din Meziad, se observă vaci Aberdeen Angus cu fătări la vârsta de 15-17 ani, ceea ce face această rasă foarte productivă.

Starea de sănătate se menține bună în condiții minime de îngrijire

Lista cu avantajele creșterii rasei AberdeeN Angus continuă cu rezistența exemplarelor în fața bolilor. Prin implementarea unor programe sanitare preventive, deparazitare periodică, minimum de două ori pe an, prin administrarea de minerale sub formă de sare de lins, prin vizite periodice ale medicului veterinar pentru verificarea animalelor în fiecare lună sau măcar trimestrial se ajunge la o imunitate crescută și o foarte bună rezistență în fața bolilor. Astfel se asigură un status de sănătate bun și nu sunt necesare intervenții costisitoare pe viitor.

Este foarte important că acest lucru, al menținerii sănătății vacilor Aberdeen Angus, este posibil chiar și în condițiile de creștere minime de care această rasă are nevoie. Pentru creșterea animalelor tinere, respectiv a vițeilor, iarna este suficient un adăpost pentru ploaie și vânt și un gard electric. Practic, această rasă se poate întreține în baza unor costuri mici (nu este pretențioasă nici în privința hranei), cu supraveghere minimă. Fermierii care intenționează să crească această rasă au posibilitatea să „acceseze“ o bază genetică foarte mare la nivel internațional care le pune la dispoziție condiții foarte bune de dezvoltare a unui program de inseminare artificială, ca metodă de introducere de gene noi și dezvoltare a caracteristicilor genetice în grupul propriu de animale.

„Ferma de familie în România ar avea un potențial destul de mare, dar se află sub influența multor factori. Multe familii de la țară, mai ales din zonele de deal și munte, dezvoltă astfel de inițiative și cred că este un semn bun, dar observ și că piața este dominată încă de intermediari. Astfel, crescătorul își asumă toate riscurile care vin cu creșterea unui animal și nu este răsplătit îndeajuns, mai ales pentru faptul că nu are acces la o piață stabilă.“ – Raul Bereczki

Personal cred că ar fi benefică și dezvoltarea unor centre de colectare/procesare pentru a oferi crescătorilor și fermierilor din toate domeniile o șansă de valorificare a produselor lor. Dacă ai avea siguranța desfacerii produselor, ai reuși să îți faci un plan de producție și ai avea speranța că ai pentru ce munci mâine, luna viitoare și an de an.“ – Raul Bereczki

„În ultimii ani am observat, cu bucurie, unele acțiuni de colaborare și organizare a fermierilor în cooperative, dar rezultatele sunt timide pentru moment. Nu cred că se poate vorbi de o influențare a pieței sau nici măcar de a stabili, în primul rând, o piață a cărnii de vită.“ – Raul Bereczki

„Cred că, dacă sectorul HoReCa ar fi relansat, mulți fermieri din sectorul vegetal și crescători de animale ar primi o încurajare care le-ar mai amâna gândurile de a renunța, chiar ar putea stabiliza și dezvolta ferma de familie.“ – Raul Bereczki

D.Z.

În zona Bihorului se află un lac ireal, desprins parcă din poveşti, care impresionează, mai ales, prin culoarea apei. Este una dintre frumuseţile ascunse ale României despre care o mare parte dintre turişti nu au auzit încă.

Lacul de acumulare Vida a fost amenajat în anul 1967 în folosul minelor de unde se extrăgea bauxită, pe Râul Holod (Vida). Se află în apropierea localităţii bihorene Luncasprie, comuna Dobreşti. Este un lac de acumulare care s-a dezvoltat pe confluența dintre Vida și afluentul lui de pe partea stângă, Toplița.

În mijlocul lacului există un vârtej uriaş, spectaculos, ce conferă un aspect aparte. De fapt, este un baraj deservor de tip pâlnie, unic în lume, construit pentru evacuarea apei atunci când sunt ploi abundente.

Barajul de anrocamente are o înălţime de aproximativ 10 metri, iar construirea acestuia a făcut posibilă obținerea unui volum de 0,4 milioane de metru cubi de apă. Pe locul actual al barajului, până în anul 1967, se găsea cea mai veche moară din satul Luncasprie, numită moara lui Lioliu. Pe acest loc se aflau doar două case, a morarului şi a fiului său.

Lacul şi firele de apă reci ca gheaţa sunt tot ce îşi pot dori pescarii împătimiţi, care pot prinde păstrăvi de lac, cleni ori bibani. De asemenea, se pot relaxa într-un loc fascinant şi într-o atmosferă liniştitoare. Un loc perfect pentru a-ţi încărca bateriile şi o alegere inspirată pentru a petrece o vacanţă de vis. Pe malul lacului există un drum forestier, lung de aproximativ doi kilometri, de unde poate fi admirată o privelişte deosebită. Cheile Videi, care au aspectul unor potcoave de dimensiuni unice, sunt și cele mai lungi din Apuseni, măsurând aproximativ 10 kilometri.

În apropierea lacului sunt în jur de 300 caverne uimitoare, multe încă neexplorate. Printre cele care pot fi vizitate se află şi Peştera cu Cristale de la Farcu, una dintre cele mai spectaculoase din ţara noastră.

Anca Lăpușneanu

Dacă tinerii din ziua de astăzi fug tot mai mult de zootehnie, de creșterea animalelor și iau drumul străinătății, sau aleg să se îndrepte spre corporații, Doina Tonca, în vârstă de 54 de ani, din comuna Cefa, judeţul Bihor, poate să fie un exemplu pentru noi toți. Aceasta împreună cu soțul ei se ocupă de un efectiv de 200 de capre ameliorate, Anglo-Nubiene şi Alpine franceze, şi de câteva Albe de Banat doar din dragoste pentru astfel de animale, spune aceasta.

Efectiv de animale ameliorat

„Ferma aceasta de capre o am din anul 2008; am început de la o ieduţă pe care am văzut-o la un vecin şi aşa de dragă mi-a fost că numai la ea mă gândeam. După multe rugăminţi, soţul meu a fost de acord să o cumpărăm. Am început să mă laud la prieteni că am fermă de capre; ei mă tot întrebau: «câte capre ai?» Şi eu spuneam cu mândrie «Una!». Apoi, ei râdeau! Dar au început problemele, ieduţa a început să nu mănânce, era singură, cumva am reuşit şi l-am convins pe Ovi, soţul meu, să mai cumpărăm capre; astfel am mai achiziţionat 13 exemplare dintr-un sat alăturat, am mai primit de la un bun prieten trei capre, patru de la altul, am mai cumpărat şi am intrat pe iarnă cu 25 de animale. A fost greu, nu ştiam nimic despre aceste animale, dar am citit şi învăţat. Noi, fiind mutaţi de la Oradea aici, nu știam nimic despre capre“, spune crescătoarea bihoreancă.

În micuța fermă de familie de la Cefa soții Tonca au început cu Carpatine şi trei exemplare de Albe de Banat, mai spune femeia. „În fiecare an alegeam ieduţele care îmi plăceau şi le lăsam pentru noi. Apoi, am început să cumpărăm ţapi şi câteva capre Alpine franceze. Am văzut că la caprele Alpine nu le mergea aşa bine, aveau nevoie de mai multă grijă şi nu am mai cumpărat, doar ţapi ca să amelioreze rasa. Pentru că îmi plac foarte mult caprele Anglo-Nubiene am cumpărat de la domnul Horia, medic veterinar din Piteşti, doi ţapi şi o ieduţă, apoi din Ungaria doi ţapi şi două capre, iar acum merg pe Anglo-Nubiene. În prezent avem 200 de capete ameliorate, Anglo şi Alpin, şi câteva Albe de Banat. Au o producţie foarte bună, dar au nevoie de multă grijă şi mâncare bună.“

Laptele din ferma familiei Tonca ajunge la fabrica de lapte Olympus

Cu valorificarea produselor la început a fost greu, mărturisește doamna Doina. „Făceam telemea ca vai de mama ei, am risipit zeci de litri de lapte pentru că nu era bună. Apoi, pas cu pas, am învăţat singură, nimeni nu spune ce şi cum, invidia şi răutatea e mare, dar am început să am clienţi şi era în regulă, umblam prin Oradea şi Salonta la clienţi şi instituţii şi încet-încet am început să avem tot mai mulţi cumpărători. Ne-am cumpăr aparat de muls, vase de inox, dar de trei ani avem contract pentru lapte cu Olympus şi este bine, nu mai stau toată ziua şi noaptea să fac brânză şi apoi să umblu să o şi vând, mai ales că acum sunt o mulţime de cerinţe pentru autorizare la brânzărie.“

Nu există concediu, zile libere sau sărbători

Multe cheltuieli sunt la fermă, atât pe hrană, cât și pe tratamente, dar gândul de a renunța nu există. „Vara este mult de lucru cu adunarea hranei pentru iarnă. Nu ştiu să vă spun ce raţie de mâncare le dăm, mult peste 500 de baloţi de lucernă şi fân în perioada de iarnă, plus porumb boabe. Noi nu avem teren arabil aici decât păşune, aşa că achiziționăm porumb de 7.000 lei pe an, plus tărâţe şi alte produse. Sunt multe cheltuieli, dacă mai punem şi tratamentele aplicate o dată la 6 luni, nu se ajunge la un profit mare, avem noroc că sunt capre bune de lapte şi avem producţie,  aşa supravieţuim. Am învăţat să le fac şi tratamente, dar deparazitările şi tratamentele mai complicate nu le fac fără medicul veterinar. Dacă ar fi să o iau de la început, nu aș sta pe gânduri, dar să fiu mai tânără să pot munci. Dacă cineva m-ar întreba dacă merită să-şi facă fermă de capre i-aş spune să renunţe la concediu, zile libere, sărbători. Consider că ochii stăpânului îngraşă animalul! Altfel, nu are rost să-ţi cheltui banii.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Prin decizie a Guvernului României, trei localități din țară, respectiv Bala, din Mehedinți, Beiuș și Mădăraș, din Bihor, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local. În prezent, pe teritoriul țării, 52 de unități administrativ-teritoriale au statut de stațiuni turistice de interes național, iar 90 – de interes local. Ce avantaj poate aduce o astfel de clasificare? Este vorba în principal despre atragerea fondurilor europene nerambursabile și un plus de dezvoltare, dat fiind faptul că industria turismului va impulsiona (teoretic) lanțul economic pe orizontală (transporturi, construcții, agricultură, artizanat, comerț etc.).

Municipiul Beiuș, din Bihor, a avut și are de câștigat de pe urma descoperirii, în ultimul deceniu al secolului trecut, a unui important rezervor geotermal, deja exploatat prin două puțuri de forare și unul de reinjectare; acestea asigură încălzirea pentru 55% din locuințele și instituțiile publice, atenție, la cele mai mici costuri din țară. În plus, prin cea mai nepoluantă tehnologie din România. Dar zăcământul de apă geotermală ar putea fi și mina de aur pentru dezvoltarea viitoare a orașului. Se vorbește despre un parc balneoclimateric (cu patru bazine – olimpic, pentru copii, polo și agrement) în jurul căruia vor exista cel puțin 300 de locuri de cazare în trei sau mai multe hoteluri. Nucleul turistic de pe lângă apa geotermală se va dezvolta în două direcții: curele balneare oferite de ștranduri și turismul montan, având în vedere apropierea de Apuseni, zonă generoasă în locuri de vizitat (peșterile Urșilor și Meziad, Rezervația Naturală Padiș, stațiunea Stâna de Vale, satul de vacanță Arieșeni etc.). Pe de altă parte, nici orașul în sine nu-i de lepădat, cea mai puternică ofertă fiind reprezentată de Muzeul Municipal de Istorie și Etnografie, cu tot cu Colecția Niculiță Papp, bisericile istorice din centrul orașului, parcurile de agrement din proximitatea Văii Nimăiești etc.

Situată la câțiva kilometri de Salonta și de granița cu Ungaria, comuna Mădăraș își leagă viitorul tot de resursele de apă termală. Aici mediul privat a luat-o înaintea autorităților, amenajând deja un ștrand termal cu trei bazine, dar și câteva capacități de cazare, unele în zone spectaculoase. Pe raza localității sunt aproape 300 de heleștee, dar și două lacuri pentru pescuit și agrement. Centrul turistic înființat pe lângă Primăria Mădăraș descrie și câteva bogății spirituale care ar putea iscodi turistul: „Cei care vor să descopere o parte din tradiția slovacă pot vizita UDSCR Mădăraș, unde este amenajat un mic «muzeu» cu obiecte și portul popular slovac, felul în care erau amenajate casele în vremurile de altădată, icoane.“ Satele mai pun la dispoziție și alte două comori: Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului“, înscrisă în patrimoniul cultural național, este considerată, datorită picturii pe care o are, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din țară; Muzeul de icoane, înființat în anii 1970-1973, prin implicarea preotului Nemeș Gheorghe, conține peste 200 de obiecte, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, cărți vechi, cruci de lemn, prapori, veșminte, ceramică veche, ștergare, mobilier sătesc, ceasuri de perete, dar și felurite obiecte de uz casnic.“ Ce se va mai adăuga după primirea statutului de stațiune turistică vom vedea!

Comuna Bala, din județul Mehedinți, situată într-un cadru depresionar, la graniță cu județul Gorj, are în componență 15 cătune, amplasate și la 20 km de satul reședință. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice și a nămolului sapropelic, a obținut în urmă cu patru ani statutul de stațiune balneoclimaterică. Ministerul Muncii deține aici un hotel cu 208 locuri de cazare, renovat în 2016-2017, cu un grad de ocupare de 60%, asigurat în special de vârstnicii trimiși la tratament prin programele Casei Naționale de Pensii. De asemenea, există și ștranduri termale, cu băi de nămol, funcționale pe timp de vară, dar nerenovate de vreo două decenii. Bala este inclusă în Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice din România. Dispune de obiective turistice printre care bisericile din Bala de Jos, Comănești, Crainici și Dâlma, Casa-Muzeu „Petre Scurtu“, Castrul roman Cârșu, Dealurile „Mormântul Jidovului“, Moara de apă de la Molani, Râpa Dracului, ruinele Tunelul Bejna de la Rudina, cascada „Buraica“ etc. Comuna nu are însă o infrastructură care să sugereze statutul pe care-l are, inclusiv drumurile până la izvoare fiind de fapt niște cărări pietruite. Dar sunt câteva proiecte gândite de administrația locală printre care amenajări de parcuri de agrement, o nouă bază de tratament, pensiuni, reabilitare drumuri etc.

Maria Bogdan

Comisia Europeană a transmis o notificare Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricție din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obținute au fost livrate către mai multe state membre, printre care și România.

Din analiza informațiilor primite a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unități de depozitare, de pe raza județului Bihor.

În regim de urgență, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acționeze de urgență pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare și incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005.

Sursa: ansvsa.ro

Acum patru ani, frații Cîmpan au cumpărat primii măgăruși, iar în prezent în ferma lor din localitatea Mierlău, județul Bihor, trăiesc în jur de 160 de animale. Cristian Emanuel Cîmpan, fratele mai mare, are grijă ca laptele să ajungă în siguranță la cumpărători. Acesta spune că o măgăriță dă mai puțin de un litru pe zi, așa că trebuie să își programeze clienții din timp.

Rozica, vedeta fermei

Timp de patru ani, ferma s-a dezvoltat şi a ajuns la 160 de capete, care, pe lângă venitul important pe care îl aduc familiei, constituie o veritabilă atracţie pentru vizitatori. Totul se întâmplă în localitatea Mierlău, județul Bihor, la 7 km de Băile Felix. „În anul 2015 am început cu o singură măgăriță și puiul ei, luate de la Satu Mare, respectiv Roxi și Rozica, pe care le avem și acum la fermă, iar Rozica este încă vedeta fermei. După 4 ani am ajuns la un efectiv de 160 capete, 100 de femele, iar restul masculi și pui. Zona ne avantajează mult deoarece este una deluroasă și chiar avem pășunea foarte bună, în sensul că la noi în sat nu mai sunt decât în jur 50 de vaci, pe o suprafață de 400 ha de pășune; (…) pot spune că măgărițele noastre sunt răsfățate din acest punct de vedere, începând din luna mai până toamna târziu, în luna noiembrie. În restul anului le dăm cereale (porumb, grâu și ovăz) și după, fân de lucernă. În România nu există un sistem de furajare a măgărițelor, iar informații despre hrana acestora am găsit doar din străinătate, italienii fiind cei mai dezvoltați legat de acest aspect“, spune fermierul din Bihor.

Un litru de lapte costă 100 lei

La început, în ferma fraților Cîmpan laptele a fost consumat în familie, dar, văzând că există cerinţă pe piaţă, au început să îl vândă. Vânzările au pornit pe plan local, spre diferiți clienţi din localităţile apropiate, iar pe parcurs au devenit cunoscuţi în multe orașe ale țării. Un litru de lapte de măgăriţă costă 100 de lei şi poate fi comandant şi pe Internet. „O măgăriță dă în medie cam între 500-600 ml/zi; producția oscilează în funcție de câte măgărițe avem gestante sau câte sunt pe lactație; astfel aceasta oscilează între 20-30 l/zi în perioada de toamnă-iarnă, din luna septembrie până în aprilie fiind perioada în care se înregistrează cea mai mare cerere de lapte deoarece ajută la problemele respiratorii și cele legate de scăderea sistemului imunitar, dar și la tuse, astm și diverse alergii. Un litru de lapte costă 100 lei, dar în magazine poate ajunge și la 150 lei/litru cel sterilizat. Noi vrem să continuăm cu laptele crud pentru că își păstrează 100% proprietățile; din păcate, prin orice metodă de procesare laptele își pierde foarte mult calitățile, în special din lizozim, cea mai importantă substanță din lapte de măgăriță“, mai spune Cristian.

Prețul unei măgărițe poate varia între 200 și 500 de euro

Ferma de măgărițe s-a dezvoltat de la sine, exclusiv prin eforturile financiare proprii. În România nu se acordă subvenţii sau fonduri de la Uniunea Europeană pentru fermele de măgăriţe, dar, cu toate acestea, cei doi frați nu au ezitat să mărească efectivul și chiar au inițiative mărețe pe viitor. „Este posibil să mărim efectivul în funcție de cerere, așa practic ne-am și extins. În urmă cu patru ani, când am început, se găseau măgărițe și la 100 de euro, acum nu se mai găsesc sub 200 de euro, prețul acestora putând varia între 200-500 euro/măgăriță, (…), dar să nu uităm nici de cheltuielile legate de îngrijire și furajare. Aceste animale nu sunt sensibile la boli, dar noi le facem de două ori pe an deparazitare și recoltare de sânge. Am reușit să fim printre primii care am ieșit pe piață cu un astfel de business și pot spune că merită (…); pe viitor vrem să realizăm un documentar despre creșterea măgărițelor și laptele acestora deoarece nu există în România studii despre acest subiect. Totodată, ne dorim să realizăm câteva cercetări legate de laptele de măgăriță și vrem să dezvoltăm și liofilizarea laptelui, mai precis să realizăm lapte liofilizat (lapte pudră); printr-o astfel de liofilizare laptele își păstrează proprietățile în proporție de 99%; practic, este scoasă apa din lapte și rămâne doar substanța uscată. Fiind o afacere locală, noi livrăm doar lapte crud, acesta poate rezista de la 5-7 până la 10 zile, la temperatura de 2-4° Celsius. Distribuția o realizăm în orașele mari (Cluj, Arad și Timișoara), iar în perioada de toamnă-iarnă livrăm în toată țara“, încheie Cristian Cîmpan.

Unicul lapte complet natural, similar laptelui matern

Beneficiile laptelui de măgăriță constă în tratarea problemelor respiratorii, cum ar fi astm, bronșită, laringite, tot ce ține de căile respiratorii, dar întărește și sistemul imunitar datorită substanței lizozim, o enzimă cu efect antibacterian și antiviral foarte puternic. Practic, această substanță se găsește în aceeași cantitate în laptele matern, respectiv 98% este asemănător cu laptele matern. Datorită acestei enzime, studiile susțin că laptele de măgăriță este eficient în ameliorarea simptomelor de tuse persistentă, funcționând ca un antibiotic natural. Totodată, este foarte bine tolerat de copiii cu alergie la proteina din lapte de vacă. În plus, conține cantități importante de acizi grași esențiali, acid linoleic (Omega 6) și linolenic (Omega 3), de aproximativ 2 ori mai mulți decât laptele de vacă și similar cu laptele matern, de 46 de ori mai multă vitamina C decât cel de vacă și de 4 ori mai mult fier și foarte puține grăsimi. Mai mult, laptele de măgăriță are multă lactoză ce ajută la fixarea calciului în oase.

Beatrice Alexandra MODIGA

Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian CHESNOIU, a participat vineri, 20 iulie 2018, în localitatea Toboliu din județul Bihor, la inaugurarea unei sere legumicole pentru cultura de tomate în sistem hidroponic. Investiția aparține societății Valentino Land SRL, reprezentată de Robert Andrei MUNTEANU și a beneficiat de finanțare prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Valoarea totală a investiției contractate în 6 iunie 2017 se ridică la 729.096 euro, din care 489.339 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă obținută din PNDR 2020. Din punct de vedere al tehnologiilor aplicate, investiția este una dintre cele mai importante din vestul și nord-vestul României și este prima seră hidroponică realizată până în acest moment în județul Bihor.

„Proiectele finanțate prin PNDR sunt un început excelent pentru beneficiarii lor și în aceeași măsură sunt exemple foarte bune pentru tinerii antreprenori care vor fi încurajați să își pună în practică ideile, să revină în țară și să dezvolte investiții în mediul rural din România. Un exemplu foarte clar în acest sens este investiția din comuna Toboliu pe care o inaugurăm azi. La nivelul județului Bihor există deja 1.782 de beneficiari ai PNDR 2020 care au contractat fonduri nerambursabile în valoare de 174 de milioane de euro. Plățile efectuate către beneficiarii PNDR din Bihor au ajuns în acest moment la peste 70 de milioane de euro. În acest context, subliniez că este important ca solicitanții să știe de la început ce au de făcut, să gândească în perspectivă și nu să aplice doar pentru că îndeplinesc condițiile, ci pentru că au nevoie să ducă la bun sfârșit investiții care se pot dezvolta pe termen lung”, a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

În aceeași zi, Adrian CHESNOIU a efectuat o vizită de lucru în comuna Nojorid din județul Bihor la un beneficiar al submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole” din PNDR 2020. Investiția, care beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 2.499.996 euro, este în curs de finalizare și constă în crearea unui lanț alimentar integrat prin procesarea, sortarea, ambalarea și comercializarea legumelor. Contractul de finanțare a fost semnat pe data de 7 iulie 2016. În acest moment, proiectul este implementat în proporție de 90%.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Investiția societății Valentino Land SRL, finanțată de AFIR prin sM 4.1 din cadrul PNDR 2020, presupune construcția și dotarea unei sere legumicole cu o suprafață de 2.688 mp și a spațiului tehnic aferent, pentru cultura de tomate în sistem hidroponic. De asemenea, prin proiect au fost prevăzute cheltuieli cu asigurarea utilajelor necesare serei, precum și pentru împrejmuirea perimetrului acesteia.

Sera de tomate este dotată cu cele mai moderne sisteme existente pe piață. Printre dotările aferente serei se numără: cărucioare pentru recoltare, jgheaburi de cultură cu substratul aferent, echipamente pentru cântărire și etichetare, aparate automate pentru livrarea tomatelor etc.

Sera este acoperită cu folie triplu stratificată în dublu strat și cu o pernă de aer pentru o izolare termică mai bună. Cultura în cadrul serei este în sistem hidroponic, în substrat de fibră de cocos și este asistată de o stație de fertilizare total automatizată. Ca urmare a implementării proiectului, societatea estimează o producție anuală de tomate de aproximativ 100.000 kg.

Prin implementarea acestui proiect s-a asigurat crearea a 3 locuri de muncă, introducerea pe piață a produselor românești și creșterea prestigiului localității.

Sursa: afir.info

Joi, 7 iunie, a avut loc în comuna Diosig – Bihor, la mai puţin de cinci sute de metri de graniţa cu Ungaria, cea de a XI-a ediție a festivalului agrar, Ziua Grâului. Pe un platou de mai multe zeci de hectare cultivate cu grâu mai gata de recoltare, câteva sute de fermieri au participat la cel mai important eveniment de acest fel din Crișana. Evenimentul a fost astfel organizat şi amplasat încât uneori când priveai deasupra lanurilor de grâu spre graniță nu știai sigur dacă ești dincolo sau dincoace. Astfel de evenimente reușite sunt argumente în plus că și la noi se poate. Principalul responsabil pentru această reușită a fost Dan Corbuț de la compania Agroind Cauaceu – Bihor.

Pe lângă fermieri, jurnaliști și expozanți au luat parte și oaspeți importanți. Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea – primul ministru al agriculturii care a participat vreodată la Ziua Grâului pe aceste meleaguri – președintele şi vicepreşedintele Consiliului Județean Bihor, Sandor Pasztor şi, respectiv, Ioan Mang, Ion Mihaiu – prefectul judeţului, parlamentari, reprezentanţi ai structurilor din domeniu, alte oficialităţi.        

Prefectul judeţului Ion Mihaiu a vorbit despre recordurile producției de grâu de anul trecut (peste 10 milioane de tone) și așteptările extrem de optimiste de anul acesta, precizând totodată că în trimestrul al treilea, producția de grâu a reprezentat aproape 3% din PIB. Spre exemplu, în satul Cauaceu din comuna Biharia din județul Bihor de unde sunt și organizatorii de la Agroind producția a fost de peste 10 tone la hectar.

Președintele CJ Bihor a ținut să precizeze că după mulți ani culturile de grâu la Diosig arată cel puțin la fel de bine și la fel de frumoase ca și cele din Ungaria la care s-a uitat cu ciudă mulți ani.

Vicepreşedintele Ioan Mang a subliniat faptul că ceea ce se petrece la Diosig,  este de fapt o școală și un cadru de adaptare din mers la tehnicile moderne de cultivare a grâului.

Mihai Budai, unul dintre specialiştii de la Agroind, a prezentat fermierilor prezenţi cele cincizeci de soiuri de grâu de pe platforma special amenajată și gândită pentru această școală-festival. Ideea de la care a pornit și pe care a insistat să o transmită celor prezenţi a fost aceea că în agricultură nu se cheltuie, ci se investește. Au fost prezentate în detaliu tehnologiile aplicate pentru cele 50 de soiuri expuse, tehnici şi scheme de fertilizare. După finalizarea luărilor de cuvânt participanţii au fost organizaţi în grupe, fiecare dintre acestea vizitând pe rând loturile de grâu, conduşi de specialiştii Agroind şi cei de la Diosig care au purtat un permanent dialog cu cei prezenţi. De altfel, fiecare soi de grâu expus a avut afișată toată schema de fertilizare și detaliile specifice privind tehnologiile aplicate.

Astfel de întâlniri, opiniile şi experienţele împărtăşite au făcut ca în ultimii ani producția la hectar să crească aproape încă o dată. Dacă până nu demult se vorbea de o producție de grâu de 4-6 tone la hectar, acum vorbim de minim 8 tone la hectar chiar și în zonele unde nu avem o tradiție cunoscută în producția de grâu, iar în Vest și Sud, în zonele propice și consacrate acestei culturi, vorbim deja de peste 10 tone la hectar.

Informațiile primite la astfel de întâlniri reușesc să îi ajute pe fermieri să își optimizeze și maximizeze producțiile.

După ce a făcut un tur al loturilor demonstrative, ministrul agriculturii Petre Daea a salutat într-un stil deja obișnuit românilor: Salut făuritorii de hrană din România. A apreciat organizarea evenimentului, concluzionând cu promisiunea că în 16 octombrie 2018, fermierii vor primi avansul din subvențiile cuvenite.

Evenimentul s-a încheiat într-un mod obişnuit făuritorilor de hrană, cu mâncare tradițională și muzică câmpenească, toate oferite de organizatori, la fel cum s-a oferit apă, cafea și gustări pe întreg parcursul zilei.

Dr. Laurențiu Petrila

Fermierii din  nord-vestul țării, județele Satu Mare și Bihor, au avut un an agricol dificil, datorat în mare parte căderilor de grindină din primăvară, care au afectat culturile de porumb. În aceste codiții, producțiile obținute nu au fost cele mai mari din ultimii ani, însă chiar și așa, agricultorii care au ales hibrizii de porumb Pioneer s-au declarat mulțumiți de cantitatea obținută pe hectar, motiv pentru care în această campanie vor miza pe aceeași carte.

În localitatea Pișcolt, județul Satu Mare, fermier campion a devenit domnul Veres Arpad, care a obținut 16.100 kg/ha cu hibridul P0412, 14.500 kg/ha cu hibridul P0216, iar hibridul P9903 i-a asigurat 13.599 kg/ha.

Tot în județul Satu Mare, localitatea Carei, a devenit fermier campion și domnul Ciucoș Marius din cadrul societății Înfrățirea Carei, care a obținut 13.950 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 2.100 ha, iar pe 560 ha am avut anul trecut porumb,  în cultură neirigată. Am semănat după rapiță, grâu și porumb.  Am arat din toamnă, la adâncimea de 25 cm, o parte din teren, 25-30%,  a fost prelucrat cu o mașină de prelucrat solul, restul suprafeței a rămas așa.  În primăvară am nivelat, am pregătit terenul cu combinatorul, o trecere sau două în funcție de cum era solul. În toamnă am aplicat 100 kg/ha sare potasică, 250 kg/ha nitrocalcar la semănat plus 150 kg/ha la prășit. Am semănat începând din data de 7 aprilie și am terminat pe 20 aprilie. Cultura a beneficiat de o prașilă, în faza de 4-5 frunze. Am erbicidat o singură dată și doar pe o porțiune mică am aplicat un tratament. Recoltatul a avut loc începând cu 25 septembrie și până la sfârșitul lunii octombrie. Anul acesta voi semăna în jur de 530 ha și am ales hibrizii P9903, P9911 și P9415”, a punctat fermierul campion.

Următorul fermier campion este domnul Marcel Varga din localitatea Andrid, județul Satu Mare. Acesta lucrează 1.184 ha, porumb a semănat anul trecut pe 346 ha și a obținut 13.400 kg/ha cu hibridul P0216.

“În toamnă am arat la 28-32 cm, în funcție de solă, pentru că am semănat după grâu, dar și după porumb. După care în primăvară, am nivelat și am intrat cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am aplicat și complex triplu 16, între 230 și 250 kg/ha. Am semănat in intervalul 4-20 aprilie, am erbicidat în vegetație, am efectuat o prașilă în stadiul  de 5-6 frunze, când am aplicat nitrocalcar, tot între 230 și 250 kg/ha. Am început recoltatul în jurul datei de 15 septembrie, în funcție de hibrizii semănați. În această primăvară voi semăna 318 ha, toată suprafața doar cu hibrizi Pioneer: P9903, P0216, P9900 și P0412”, a punctat agricultorul Marcel Varga.

În județul Bihor, localitatea Cadea, fermier campion este Jozsef Szucs, care lucrează 250 ha, porumb a semănat anul trecut pe 80 ha și a obținut 12.000 kg/ha cu hibridul P9911. “Am semănat porumb după soia – 30 ha, și grâu – 50 ha. În toamnă am arat, la 25-25 cm, și am continuat lucrările în primăvară, am nivelat și am trecut cu combinatorul. Am aplicat complexe 20.20.0 - 300kg/ha la semănat, în perioada 4-20 aprilie. Cultura a mai beneficiat de două erbicide, de o prașilă mecanică în faza de 78 frunze când am mai aplicat și 200 kg/ha de nitrocalcar. Am recoltat începând cu sfârșitul lui septembrie, pot spune că a decurs totul bine și am fost mulțumit de producție”, a declarat fermierul campion. Acesta a adăugat că în această campanie va semăna porumb pe 70 ha.

Cristian Gozar a devenit și el fermier campion datorită hibridului P0412, care i-a asigurat producția de 11.580 kg/ha. Acesta lucrează 120 ha în județul Satu Mare, iar porumb a semănat anul trecut pe 40 ha. “Am semănat fie tot după porumb, fie după floarea-soarelui. În toamnă am arat la 35 cm, în primăvară am discuit și am efectuat 2 treceri cu combinatorul. Am semănat, după care am aplicat 250 kg/ha azot, apoi 200 kg/ha nitrocalcar. Am erbicidat doar în vegetație, nu am aplicat nici un tratament și am prășit o singură dată. Am recoltat începând cu 15 octombrie”, a punctat fermierul campion, care a mai adăugat faptul că în acest an va semăna 40 ha cu porumb și a ales doar hibrizi din gama Optimum AQUAmax, FAO 380-400.

Tot în județul Satu Mare, însă în localitatea Potău, își desfășoară activitatea și agricultorul Dănuț Filip, care a devenit fermier campion datorită hibridului P9903 – 10.000 kg/ha. “Anul trecut am avut 86 ha cu porumb în neirigat. Am arat din toamnă la 30 cm, după care în primăvară am discuit, am aplicat complex triplu 15 – 250 kg/ha și am semănat pe 10 aprilie, când am aplicat azotat de amoniu – 250 kg/ha.   Am aplicat un erbicid întregii suprafețe, doar unde a fost cazul am mai aplicat încă unul, dar nu peste tot, un tratament și o prașilă când am mai dat 100 kg/ha de azot. Recoltarea am început-o la sfârșitul lunii septembrie, iar anul acesta voi semăna în jur de 60 ha cu porumb, doar cu hibrizi Pioneer”, a declarant fermierul campion, Dănuț Filip.

În localitatea Palota - județul Bihor, fermier campion a devenit domnul Cristian Mărcuș, care a obținut cu hibridul P9721 - 9.300 și 9.200 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 1.500 ha, iar anul trecut am avut porumb pe 540 ha, semănat după grâu și rapiță, încerc să evit monocultura. Am arat din toamnă, în primăvară am efectuat una sau două treceri cu combinatorul, după cum a fost cazul. Am aplicat 250 kg/ha complex triplu 15 și îngrășământ starter -  25 kg/ha, după care am început semănatul în data de 28 martie. Am erbicidat și în postemergență și preemergență, la prășit, în faza de 6-8 frunze, am mai aplicat 180 kg/ha azotat de amoniu. Am recoltat începând cu luna octombrie, am fost mulțumit de producții, pot spune că au fost producții medii pe fermă. Anul acesta voi semăna porumb pe 700 ha, am ales hibrizii P9903, P9721, P0023, P9241, P0412”, a punctat fermierul campion.

Hibridul P9911 i-a asigurat fermierului Tudor Chiorean din localitatea Terebești, județul Satu Mare, 8.560 kg/ha și astfel a devenit fermier campion. Acesta lucrează 450 ha, iar anul trecut a avut porumb pe 180 ha, semănat după grâu. “Ca de fiecare dată, ar din toamnă la 30 cm, în primăvară am aplicat înainte cu 3 săptămâni înainte de semănat îngrășăminte complexe complexe triplu 16 – 300 kg/ha, iar pregătirea patului germinativ a constant în efectuarea unei treceri cu combinatorul și discuit. Am semănat la începutul lunii mai, în faza de de 10-12 frunze am prășit și am aplicat 200 kg/ha de nitrocalcar. Cultura a beneficiat de o erbicidare, iar producția a fost obținută în nerigat. Am fost mulțumit de evoluția culturii, am recoltat începând cu prima decadă a lunii octombrie. Pentru acest an am ales hibridul P9911 și voi semăna în jur de 200 ha”, a conchis fermierul campion.

Despre județul Bihor se spune că are un potențial turistic extraordinar. Și are: Munții Apuseni, cu peisajele sale unice și bogăția carstică fără egal, resurse balneare la Băile Felix și 1 Mai, patrimoniul cultural al Oradei și nu numai. Dar tot despre Bihor specialiștii afirmă: „Infrastructura și serviciile turistice sunt insuficient dezvoltate pentru a susține o ofertă care să poată valorifica potențialul județului ori pentru a genera venituri importante din turism (Strategia de dezvoltare 2014-2020)“.

Cele mai importante atracții turistice țin de zona montană, care ocupă 24% din teritoriul județului. Munții Bihorului, Vlădeasa, Plopișului, Pădurea Craiului și Codru-Moma adăpostesc Parcul Natural Apuseni și alte rezervații naturale botanice, zoologice, geologice și geomorfologice.

Cinci superlative speologice

În Apusenii Bihorului se găsesc cele mai multe peșteri, 8% din întregul număr de cavități cunoscute pe teritoriul României. Și tot aici aflăm câteva superlative speologice: cea mai adâncă peșteră, V5 din Sistemul Vărășoaia – Padiș; cea mai lungă peșteră, Peștera Vântului – Șuncuiuș;  cea mai mare cascadă subterană, Peștera Câmpeneasca-Vașcău;  cea mai adâncă peșteră scufundată, Izbucul Izbândiș; cea mai mare peșteră amenajată din țară – Peștera Urșilor. Totuși, dincolo de numărul important de rezervații speologice, doar 10 sunt amenajate pentru accesul publicului larg: Peștera Urșilor, Cetățile Ponorului, Ghețarul Focul Viu, Avenul Bortig, Peștera Vadu Crișului, Peștera Măgura, Peștera Meziad și Peștera cu Cristale din Mina Farcu. Ar fi putut și altele să fie deschise, dar, din motive care ne scapă, nu au fost realizate dotările de bază. În fine, la acestea vizitarea este posibilă, dar numai sub coordonarea unor organizații care pot oferi ghidaj și echipament. Speoturismul se practică în zona Padiș – Cetățile Ponorului, Defileul Crișului Repede, Cheile Albioarei, Valea Videi (Munții Pădurea Craiului) și în Valea Iadei.

Stâna din Vale, de la glorie la decădere

În toate masivele muntoase există 40 de trasee turistice omologate: 21 în zona Parcului Natural Apuseni, 9 la Stâna de Vale, 5 la Băița – Vârtop, 8 în Defileul Crișului Repede și câte unul în Remeți – Meziad și Cărpinet. Nu toate sunt însă amenajate cum s-ar cuveni, în sensul în care nu există puncte de popas corespunzătoare, panouri informative ori puncte de belvedere. Pentru sezonul rece, oferta de bază rămâne complexul de schi „Piatra Grăitoare“, din perimetrul Băița – Vârtop și mai puțin Stâna de Vale. De ce mai puțin? Fiindcă toate cele cinci pârtii, două de fond și trei de schi alpin și de tură, din stațiunea care era considerată, cândva, printre cele mai puternice cinci atracții turistice din România, au fost lăsate în para­gină. Abia iarna trecută a fost dată în exploatare una dintre ele, după ce s-a repus în funcțiune instalația de transport prin cablu și după ce pârtia a fost reamenajată și extinsă cu o pistă pentru tubing și o pârtie pentru săniuțe. Dar oricum Stâna de Vale nu mai e ce-a fost, un singur hotel oferind cazare, restul capacităților de primire turiști fiind în ruină totală. Această stare deplorabilă a rezultat din bătălia cunoscută a cercurilor de influență, care și cum să obțină patrimoniul pe o nimica toată de bani. Relieful ar mai permite practicarea unor sporturi comune sau extreme: ciclism montan, alpinism și escaladă în Vad-Șuncuiuș și Aleului – Bohodei, unde au fost amenajate aproape 100 de zone, canyoning în Valea Galbenei, Valea Oșelu, Săritoarea Bohodei, Valea Seacă-Padiș/Vârtop, rafting și kayaking (există un sigur operator pentru acest sport nautic pe râurile montane), zborurile cu parapanta (se practică ocazional în zona Roșia, Padiș, Hidișelul de Sus, Stâna de Vale), tiroliana (Roșia/ Peștera Farcău, craterul de la Betfia).

Băile Felix și 1 Mai, printre cele mai solicitate din țară

Bihorul mai are o mare bogăție care ar putea plasa zona între cele mai puternice județe din țară din punct de vedere turistic: apele carbogazoase de la Pădurea Neagră, Tămășeu, Tinca; apele oligominerale și feruginoase la Stâna de Vale; Izvorul Minunilor, localizat pe Valea Popii, afluent al Iadei și izvorul termal artezian Balint, de la Băile Felix, forat în anul 1885. De departe însă Băile Felix și 1 Mai au făcut județul cunoscut în țară și străină­tate, cele două având și cea mai mare capacitate de cazare dintre stațiunile balneoclimaterice din România. Apogeul dezvoltării a fost atins prin anii 1970-1980, când practic stațiunile s-au născut din nimic. Fluxul turistic era unul uriaș și încă este din inerție. Dar pentru că nouă nu ne plac lucrurile bune, a urmat și aici o lungă perioadă de declin, care a afectat clădiri, amenajări, ba chiar și cel mai mare ambulator balnear al stațiunii. După anul 2000 a crescut intens, lângă turismul de stat, și turismul privat, cu tot felul de oferte de agrement tentante, dar acesta a intervenit punctual, prin construcții noi, fără să existe o gândire unitară de dezvoltare. În infrastructura publică ori de uz comun au fost puține intervenții, dar cel mai mare pericol îl reprezintă faptul că exploatarea haotică și în exces a apelor termale duce la reducerea proprietăților curative. Ca să vă dăm un exemplu, nivelul apei din lacul Ochiul Mare, din Rezervația Pețea, singurul din Europa în care crește natural nufărul termal, a scăzut brusc, iar temperatura apei a scăzut de la 30 la 10 grade Celsius. Practic, aproape că nu mai există lac și nufăr! Ce-o fi de făcut? Pesemne nimic, așa cum s-a întâmplat și cu Grota Miresei din Slănic Prahova, care de fapt nu mai e grotă... Potențial balneoclimateric ar mai fi la Băile Tinca, Mădăraș sau Marghita, cu condiția unor investiții care să le facă atractive.

Ofertă de... cultură la Oradea

Oferta culturală este de asemenea una generoasă. Pe teritoriul județului sunt 431 de monumente de patrimoniu construit, dintre care 170 de situri și monumente arheologice, 221 de monumente și ansambluri de arhitectură, 40 de case memoriale și monumente de artă plastică. În Oradea nu trebuie ratate nicicum principalele obiective turistice și de patrimoniu național: Șirul Canonicilor, un ansamblu urban baroc format din zece case aliniate în fața grădinii Palatului Episcopal; Palatul Baroc, cel mai valoros complex în stil baroc construit în România; Palatul Vulturului Negru, Palatul Episcopal greco-catolic; Bazilica romano-catolică „Înălțarea Fecioarei Maria“, Biserica ortodoxă „Cu Lună“, Biserica „Sfântul Ladislau“ etc. În județ sunt de asemenea câteva lăcașuri de cult de patri­moniu: Mănăstirea de la Voivozi (sec. XI-XII), Biserica Reformată din Remetea (sec. XIII), Mănăstirea Izbuc (sec. XVII), bisericile din lemn, 61 la număr, toate declarate monumente de arhitectură.

Maria BOGDAN

N-ar trebui azi, instituțional vorbind, să ne îngrijoreze că n-are pe mâna cui rămâne folclorul românesc – tradiția populară. Avem, la nivelul fiecărui județ, direcții de cultură, ca unități descentralizate ale ministerului de profil, centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, organizate pe lângă consiliile județene, centre sau cămine culturale din localitățile țării, uneori și câte două-trei în fiecare comună. De asemenea, există institute de profil, televiziuni (comerciale, din păcate, care promovează deopotrivă urâtul și frumosul, kitsch-ul și autenticul), secțiuni de ansambluri folclorice în structura unora dintre filarmonici sau foste case de cultură ale sindicatelor. Totuși, cu această rețea instituțională de veghe, s-a întâmplat ca, vreme de peste 20 de ani, acolo, jos, în vatra satului, să nu se întâmple nimic. Să fie nimicit tot ceea ce ar fi semănat a „Cântarea României“. Să nu fie pus nimic în loc. Eventual baruri în căminele culturale. Asta până când niște anonimi – anonimi în sensul în care nu i-a promovat nimeni pentru a fi cunoscuți –, dar oameni mari la suflet, au aprins din nou flacăra tradițiilor rurale. Despre aceștia vom vorbi astăzi și câteva ediții de acum încolo. Iar ei au și un nume: Daniela Gherlea, din comuna Roșia-Bihor, și Luminița-Maria Hurlup, din Bod-Brașov.

Codrenii Bihorului

Cândva, micuța comună Roșia, situată între colinele cu același nume, la granița dintre munții și dealurile Pădurea Craiului, într-un pitoresc și cu monumente ale naturii (peșterile Ciur-Izbuc, Ciur-Ponor, Gruieț) protejate ca rezervații naturale de interes național, avea un ansamblu folcloric care ducea faima așezării în țară și în lume. Și mai avea un lucru de asemenea unic în România, un atelier de confecționat vioara cu goarnă și un rapsod neîntrecut în „zicerile“ populare la acest instrument, Dorel Codoban. După 1989, toată această zestre a fost lăsată de izbeliște. Ansamblul s-a destrămat, satul a intrat într-un alt timp și-apoi o altă rutină, nimeni nu mai avea nevoie sau chef de port, de obicei, de tradiții, de dansuri populare. Asta până în urmă cu șapte ani, când un primar, Florin Bonca, și referentul-bibliotecar Daniela Gherlea au reînființat Ansamblul „Codrenii Bihorului“ aflat și azi în coordonarea Danielei (49 de ani). Aceasta era cumva sentimental legată de vechiul grup de dinainte de 1990, fiind dansatoare a formației populare încă de când avea 14 ani. Dragostea, fiindcă la mijloc este dragoste de cântec și dans bihorean, își are rădăcinile în familie: „Bunicul meu a fost rapsod popular și aș putea spune că am crescut cu așa ceva în casă. Cu cântecul și cu dansul. Bunicul a fost cel care ne-a predat, mie și surorii mele, primele lecții de dans. Țin minte și azi, avea în mână un gen de nuielușă ușoară, învățam pașii sprijinindu-ne de speteaza unui scaun, iar când greșeam ne mai pișca uneori. Așa se face că, la 14 ani, eram suficient de competitivă pentru a evolua, alături de bunicul, în formația de dansuri a comunei, am prins și câteva deplasări în străinătate, în țară nu mai vorbesc la câte turnee am fost.“ Ansamblul are secțiuni de dans popular, soliști vocali și instrumentali, teatru, obiceiuri și tradiții locale. Începuturile au fost dificile, dar astăzi copiii și deopotrivă adulții vin cu drag la repetiții: „Avem cinci perechi de dansatori, cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare 25 de ani. Mă ocup și de un grup de copii, de la 4 la 14 ani, și trebuie să vă spun că, nefiind plătiți de nimeni, micuții vin la repetiții duminică de duminică, străbătând, pe jos, și 4-5 km! Acest lucru spune mult despre dimensiunea freamătului artistic creat pe lângă «Codrenii Bihorului»“, dimensiune la crearea căreia a contribuit și școala. La ansamblu cântă la fluier un domn, Mihai Baciu, care are 80 de ani, la vioara cu goarnă îl avem pe Ioan Isai, sunt și doi copii talentați ca soliști vocali și mai avem pe cineva care este neîntrecut la tragănă (doină).“ Ansamblul folcloric din Roșia este acum nelipsit de la manifestările de profil din zonă, fiind cooptat în programele serbărilor sătești și județene de Centrul pentru Conservarea și Promov­area Culturii Tradiționale Bihor. Grupul participă și la concursuri ori festivaluri de dansuri populare din țară: „Am fost, în această vară, la Eforie. Vă dați seama, pe lângă faptul că au urcat pe scenă, copiii – unii dintre ei – au văzut pentru prima dată marea; altfel n-ar fi avut posibilități să ajungă aici.“ În comuna Roșia sunt două așezăminte, Centrul Cultural „Gheorghe Ciuhandru“ (un academician născut pe aceste plaiuri), și Căminul Cultural „Dorel Codoban“ (meșterul viorilor cu goarne și rapsod popular, trecut în neființă în 2012). Autoritățile locale au pus bazele Festivalului de vioară cu goarnă „Dorel Codoban“, aflat la a cincea ediție, de mare succes tocmai grație unicității sale.

Cununa Bodului

Cu Bodul, localitate situată în Brașov, la nord de Țara Bârsei și în vecinătatea Oltului, s-a întâmplat altceva: înființarea coloniei de pe lângă Fabrica de zahăr Bod și mai apoi plecarea masivă a sașilor (din peste 1.404 familii au mai rămas, în 2002, 64 de sași), urmată de repopularea satului cu români veniți din județele învecinate, a pulverizat orice urmă de tradiție ori specific local. Dezrădăcinați cei plecați, dezrădăcinați cei veniți! Iar ruperea de izvor n-aduce nimic bun, nici unitate, nici apartenență la comunitate, nici suflet. Până mai deunăzi vreme, când niște oameni cu inimi încăpătoare, Luminița-Maria și Doru-Ion Hurlup, au făcut un lucru rar, extrem de rar: au învestit din banii și din timpul lor în înființarea Ansamblului folcloric „Cununa Bodului“. Povestea este una extrem de frumoasă. Luminița – Maria Hurlup (42 de ani) a făcut parte, în urmă cu 28 de ani, din echipa de dansatori din sat, atunci când acesta era încă o colectivitate bine sudată, când sașii confereau nota de specificitate locală: „Am dansat până prin clasa a VII-a. Venise la noi un instructor de la Ansamblul folcloric „Rulmentul“ – atunci fiecare unitate economică avea compartiment cultural – și ne-a învățat o mulțime de jocuri populare, printre care și vestitul dans de Crihalma. Am mers la «Cântarea României», am obținut premii, chiar și primul loc județean sau zonal, nu mai știu, la una dintre ediții. Ne strângeam la «Casa Roșie» săsească, acolo se organizau baluri și discoteci, era ceva viu, așezarea avea viață, trăia. După 1989 și mai ales după plecarea sașilor n-a mai rămas nimic. A mai încercat cineva de la Căminul cultural să facă ceva, dar n-a reușit.“ În 1995 au plecat din țară și soții Hurlup. S-au dus în Italia să-și câștige existența, fiindcă în comună nu mai era nicio șansă de trai bun încă de pe atunci. Au revenit în țară în 2000, apoi au plecat iar și s-au restabilit definitiv la Bod în 2004, dezvoltând propria afacere cu banii câștigați afară. A fost o chestiune de timp până când cei doi s-au implicat în viața localității. În urmă cu câțiva ani au înființat ansamblul folcloric și, atenție, au făcut totul pe cheltuială proprie: au cumpărat costume populare, au plătit deplasările la diverse evenimente artistice, au plătit hrana și cazarea copiilor. Și asta ani la rând, până când s-au implicat școala (director Angelica Tomuță) și Primăria Bod, în sensul în care pentru transport pun la dispoziție microbuzul școlar și plătesc apoi un coregraf din bugetul local. În rest, strădania este tot a familiei Bod, iar demersului artistic i s-a alăturat și fiul soților Hurlup. De ce au făcut toate aceste lucruri? Iată ce spune Luminița Maria-Hurlup: „Pentru că eu am considerat un dar faptul că, în urmă cu aproape trei decenii, cineva mi-a insuflat pasiunea pentru dans. Și consider că e datoria mea să dăruiesc altora ce-am primit. Fac din suflet totul. Avem acum trei generații de dansatori, grupa mare, 17-18 ani, cu 10 perechi, acum au mai rămas șase, grupa mijlocie, 12-17 ani, și grupa mică, elevi de la clasele I-IV. La început i-am învățat tot ceea ce am știut, iar când am considerat că am ajuns la limita cunoștințelor l-am adus pe maestrul-coregraf Gheorghe Debu, plătit acum de administrația locală. Mergem, de câțiva ani, la festivaluri în județ și în țară, am obținut multe premii, suntem extrem de mândri de copiii și tinerii noștri.“ Între timp, Luminița-Maria și-a luat toate atestatele necesare coordonatorilor și coregrafilor de dansuri, urmează Școala Populară de Artă din Brașov și a absolvit studiile superioare la Facultatea de Management - Brașov. Iar dacă vă închipuiți că acest efort a fost mereu apreciat în comunitate, vă înșelați: au existat momente când anumite persoane erau cât pe ce să destrame grupul. Este aspectul pe care familia Hurlup nu l-a înțeles nici în ruptul capului; nu te implici, dar cauți să distrugi...

GALERIE FOTO

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 46-47

• Interviu cu Adrian Florescu, director Direcţia Silvică Bihor

– Domnule director, aş vrea să începem cu începutul. Ce patrimoniu silvic are judeţul Bihor?

– Fondul forestier naţional regăsit pe teritoriul judeţului Bihor însumează aproximativ 189.000 ha, din care din proprietatea publică a statului, a mai rămas, 61.000 ha – o treime. Două treimi aparţin altor deţinători, suprafeţe redobândite în timp, după 1990, în baza legilor fondului funciar. În plus, DS Bihor, ca unic administrator al pădurilor proprietate publică a statului, în baza contractelor de administrare şi pază, prestări servicii silvice, are în administrare încă 54.000 ha, provenite din gestionarea suprafeţelor aparţinând primăriilor comunale şi orăşeneşti (parte din ele) şi persoanelor juridice (asociaţii, composesorate). Bisericile ortodoxe, catolice şi romano-catolice şi-au constituit propriile ocoale silvice.

Ca structură, DS Bihor are în componenţă nouă ocoale silvice, asigurând, ca teritorialitate, aproape întreaga suprafaţă a judeţului: Aleşd, Beiuş, Dobreşti, Marhita, Oradea, Remeţi, Sudrigiu, Săcuieni şi Tinca.

– Este clar, sunt de acum mai multe categorii de proprietari ai pădurilor. Se mai respectă amenajamentele silvice şi, ca o consecinţă, se exploatează pădurile în regim silvic?

– Amenajamentul silvic e baza, altfel nu putem funcţiona. Este cadrul legal pe care trebuie să-l respectăm, implementăm şi care aduce feedback-ul necesar pentru lucrările care trebuie executate în timp. Deci vorbim de durabilitate, noi trebuie să asigurăm acest lucru, asta-i menirea noastră.

– Se fac tăieri – mă refer la cele legale – dar în ce măsură este asigurată menţinerea suprafeţei împădurite prin regenerări şi plantări noi.

– Cam în fiecare an – mă voi referi aici numai la proprietatea statului, dar putem face o paralelă, cam 1 la 1, cu proprietatea privată administrată de noi – în jur de 400-600 ha sunt parcurse cu lucrări de regenerare. Ne obligăm ca în termenul prescris de lege, de doi ani, să asigurăm împăduririle acolo unde sunt tăierile rase ori ultimele tăieri şi, în plus, intervenim şi cu completări în regenerări acolo unde nu-i asigurată reuşita. Activitate avem, suntem mulţumiţi şi de faptul că dispunem de pepiniere silvice care să ne asigure materialul săditor pe care îl putem pune la dispoziţie inclusiv pentru cei care îşi doresc să planteze specii din zona noastră de activitate.

– Cea mai mare parte a sectorului silvic din Bihor se află în Munţii Apuseni. Aţi preluat suprafeţele de teren degradat, aţi plantat, se folosesc ele pentru sectorul silvic?

– Din suprafeţele degradate – alunecări de teren, eroziuni, abuzuri despre care nu ne face cinste să vorbim – am preluat prea puţin şi asta nu pentru că nu am dorit să ne implicăm, dar proprietarii lor cedează greu, nu înţeleg că noi le asigurăm continuitatea.

– Bănuiesc că nu vă este deloc indiferent când vedeţi ce se întâmplă uneori în păduri, indiferent ale cui sunt acestea…

– Într-adevăr, sunt ceva ani în spate în care am parcurs etapele necesare, dar nu suficiente, din cadrul administrării fondului forestier şi pot spune că am întâlnit toate situaţiile posibile. De la un ocol silvic de câmpie până la administrarea Parcului Natural Apuseni. Sigur că mă doare sufletul când văd că se taie şi un copac în afara exploatării planificate, dar încercăm să ţinem lucrurile sub control.

– În afara administrării şi protecţiei sectorului silvic, desfăşuraţi şi activităţi comerciale. Care sunt acestea?

– Activitatea de bază este asigurarea continuităţii pădurilor rezultată din lucrări de îngrijire, curăţire şi de igienă, Doamne fereşte, accidentale, însumând aproximativ 180.000 mc/an, suficient pentru a asigura atât desfăşurarea activităţii administrative, cât şi a executa, din surse proprii, toate lucrările care se impun. Principalul venit este adus de masa lemnoasă pe care o valorificăm la nivel superior prin modalităţile pe care le avem la îndemână.

Ca tradiţie, putem spune că ne îngrijim să aducem pe piaţă şi produse ale pădurii, cum sunt, de pildă, fructele de pădure. În perioada aceasta colectăm afine negre şi estimăm, pentru anul acesta, aproximativ 100-150 t, apoi până în toamnă continuăm cu mure, mai puţin cantitativ, şi în final, în septembrie, avem măceşele, porumbele…

– …probabil şi ciuperci.

– Ciupercile le-am concesionat, se ocupă altcineva de acest segment. Suntem poate printre puţinii din ţară care produc şi fructe mai puţin cunoscute cum este mălinul american, din care se face bitter-ul. Aşadar, nu doar lemnul face bani.

– Care-i piaţa de desfacere a produselor? În afară de lemn, care are direcţia lui?

– Beneficiarii depăşesc graniţele ţării – Austria, Germania, Franţa, dar a intervenit puternic pe piaţă anul acesta China. Aceasta a solicitat cam tot ce se obţine în pădurile României.

– Piaţă există, doar să avem ce vinde.

– Da, vremea ne este favorabilă – a plouat la timp, îngheţuri nu prea au fost… Din păcate, seceta prelungită din perioada verii ne-a afectat.

– Ştiu că aveţi şi păstrăvării, o activitate destul de dezvoltată. Face parte din activitatea dvs. comercială?

– De doi ani avem o cifră de afacere în creştere, nu vreau să spun de la cât am pornit, dar am ajuns la cifra de 35 milioane de lei.

– Atunci spuneţi de câte ori a crescut.

– În fiecare an, cu 10-20%, şi ne străduim să ne încadrăm şi să atingem toţi indicatorii de performanţă pe care ni-i propunem.

Ion BANU

Ajuns la ediţia a VI-a, Expoziţia de agricultură, zootehnie şi industrie alimentară “AgroBihor” se va desfăşura anul acesta în perioada 29-31 august, la Oradea, în parcarea Era Shopping, în organizarea Camerei Agricole şi a Consiliului Judeţean Bihor. “Agricultorii vor vedea cele mai moderne tehnologii de cultură şi cele mai performante tractoare şi utilaje agricole. Iar în ziua de 30 august, de ora 11, vor asista la demonstraţii în câmp cu utilaje, unde vom prezenta lucrări de sezon: recoltarea florii soarelui, tocarea resturilor vegetale, scarificarea, pregătirea terenului pentru semănat şi semănatul”, ne-au comunicat organizatorii.

La simpozioanele susţinute în colaborare cu, profesorii Ioan Pădeanu, Sorin Tiberiu-Bungescu şi Ioan Huţu vor informa fermierii despre noile norme obligatorii privind întocmirea amenajamentului pastoral şi pentru verificarea maşinilor şi a echipamentelor de stropit. Camera Agricola Bihor va organiza o prezentare cu tema "Ecocondiţionalitate, bune condiţii agricole şi de mediu", despre măsurile pe care trebuie să le respectate fermierii pentru a nu fi puşi în situaţia de a-şi pierde subvenţiile pe suprafaţă.

Sectorul zootehnic va expune cele mai frumoase exemplare din speciile: cabaline, bovine, ovine şi caprine. Animalele vor fi bonitate şi premiate pe specii, premiile constând în furaje oferite de Nutrientul Group.\

Şi în acest an, producătorii de legume şi de fructe îşi vor expune produsele toamnei într-un spaţiu generos, special amenajat.

Vor participa şi opt firme din Ungaria din domeniul agricol şi servicii conexe, prezenţa acestora fiind realizată prin colaborarea cu Reţeaua de afaceri din regiunea Karpatica.

Concursul de atelaje cu cai “Cupa AgroBihor” va marca a treia ediţie. Nu va lipsi nici tombola participantului, la care Agroind Cauaceu va acorda trei premii constând în sămânţă de grâu pentru suprafaţa de 5 ha. De asemenea, firma Hunrom Agrotehnics va acorda 10 vouchere de cumpărături în valoare de 100 lei fiecare.

Asociaţia Presei Agricole din România (A.P.A.R.) este partener media principal al AgroBihor.