Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 27 Oct 2021

ALIMENTAȚIA VACILOR DE LAPTE

România deține un șeptel de cca 2 milioane de capete de taurine, ceea ce reprezintă aprox. 2,30% din totalul efectivului exploatat la nivelul Uniunii Europene (FAOSTAT, 2017). 90% din vacile din România sunt crescute în ferme de tip asociativ-familiale sau simple gospodării, iar restul de 10% în ferme de tip industrial (MADR, 2017). Acest articol se adresează acelor exploatații cu caracter tradițional și își propune să înlesnească pentru fermieri înțelegerea principiilor de alimentație caracteristice sistemului românesc de exprimare a necesarului nutritiv al animalelor și a valorii nutrețurilor.

Pentru ca o vacă să producă lapte de calitate, în codiții de eficiență economică, aceasta trebuie să primească o rație echilibrată. Necesarul nutrițional al unui animal se compune din necesarul pentru întreținerea funcțiilor vitale (ceea ce necesită animalul ca să poată trăi) și necesarul pentru producția de lapte. Exprimarea acestui necesar nutrițional se face cu ajutorul a cel puțin 5 principii nutritive: substanță uscată (kg/cap/zi), energie (UNL/cap/zi), proteină (g PDI/cap/zi), minerale (g Ca și P/cap/zi) și caroten (mg/cap/zi).

Substanța uscată

Taurinele sunt animale poligastrice, prezentând anumite particularități la nivelul sistemului digestiv.

Astfel, stomacul acestora este tetracameral și specializat în valorificarea furajelor de volum (bogate în celuloză). Pentru o bună funcționare a prestomacurilor este necesară acordarea unei atenții deosebite structurii și conținutului rației. Pentru evaluarea acestui parametru, trebuie să ținem cont de structura fizică a rației (particulele de furaj trebuie să aibă dimensiuni cuprinse între 1-3 cm), coeficientul optim de încărcare (kg SU/UN între 1,5 și 3,3) și fermentescibilitatea mijlocie (nivel de energetice echilibrat).

Energia

Se măsoară în unități nutritive lapte (UNL), sistem românesc, propus în 1991 de dr. Ghe. Burlacu. Necesarul vacilor este de cca 0,95 UNL/100 kg greutate vie și de 0,48 UNL/litru de lapte.

ibna 2

Tabelul de mai sus permite stabilirea exactă a necesarului zilnic de energie al unei vaci de lapte. Acesta se află la intersecția dintre linia corespunzătoare greutății vii a vacii cu coloana producției de lapte. În cazul de mai sus, o vacă cu o greutate de 550 kg și o producție zilnică de 20 litri de lapte/zi va necesita un aport energetic de 14,70 UNL.

Proteina

Pentru exprimarea necesarului de proteină se recomandă sistemul francez care presupune folosirea proteinei digestibile în intestin (g PDI). Acest sistem ține cont de capacitatea biomasei ruminale de a prelucra sursele de proteină atât din punct de vedere energetic, cât și din punctul de vedere al conținutului de azot. Astfel, sistemul PDI presupune exprimarea necesarului exprimat în PDIE (proteina digestibilă în intestin permisă de conținutul energetic al rației) și PDIN (proteina digestibilă în intestin permisă de conținutul în azot al rației). Cele trei valori trebuie să fie egale (necesarul se exprimă în g PDI, iar aportul în g PDIE și g PDIN), având în vedere că vaca poate valorifica aportul proteic doar la nivelul parametrului cel mai mic. Dacă o vacă are un necesar de 1.250 g PDI, iar rația cu care este hrănită asigură un aport de 1.000 g PDIE și 1.300 g PDIN, vaca va primi prin rație un aport real de proteină de doar 1.000 g PDI/zi, ceea ce nu este suficient! Necesarul de întreținere al unei vaci este de cca 67,5 g PDI/100 kg greutate vie și de 50 g PDI/litru de lapte produs.

ibna 3

Și în acest caz, intersecția dintre linia determinată de greutatea vacii și coloana definită de nivelul producției determină necesarul de proteină al animalului. Vaca exemplificată aici va avea un necesar de 1.371 g PDI.

Macromineralele

Fermierii trebuie să acorde o atenție deosebită aportului de calciu (g Ca/zi) și fosfor (g P/zi) deoarece acestea joacă un rol vital în menținerea bunăstării animalelor producătoare de lapte. Se recomandă câte 5 g de Ca și P pentru fiecare 100 kg greutate vie a animalului și câte 3 g, respectiv 2 g, de Ca și P pentru fiecare litru de lapte produs. O vacă de 550 kg și cu o producție de 20 litri de lapte va avea următorul necesar de macroelemente:

  • Întreținere: 550 kg GV/100 * 5,0 g Ca = 27,5 g Ca
  • Producție: 20 L lapte * 3,0 g Ca/L = 60,0 g Ca
  • Total: 87,5 g Ca
  • Întreținere: 550 kg GV/100 * 5,0 g P = 27,5 g P
  • Producție: 20 L lapte * 2,0 g P/L = 40,0 g P
  • Total: 67,5 g P

Vitaminele

În general, aportul vitaminic se asigură prin suplimente și premixuri, iar în grija fermierului rămâne doar echilibrarea surselor de caroten. Necesarul vacilor de lapte este de 15 mg/100 kg GV și 15 mg/1 L lapte. Astfel, vaca exemplificată va avea un necesar de 382,5 mg caroten/zi.

Rația zilnică

Furajele care formează rația zilnică reprezintă surse de nutrienți (UNL, PDI, Ca, P, caroten etc.). Dezideratul major este acela de a găsi combinarea optimă a acestora astfel încât necesarul nutrițional al vacilor să fie satisfăcut în proporție de 100%.

Având în vedere variabilitatea producției de lapte a unui efectiv de vaci de lapte, se recomandă optimizarea unor rații individuale sau formarea de grupe tehnologice. Pentru a ușura această muncă a nutriționistului se poate aplica următoarea strategie de alimentație:

– se va calcula o rație de bază care să satisfacă necesarul vacilor pentru întreținere și producția a 10 litri de lapte;

– producția de lapte ce depășește cei 10 litri asigurați prin rația de bază va fi susținută cu ajutorul unui nutreț combinat de completare astfel optimizat încât, prin administrarea unui kg, să asigure producția a 2 l de lapte.

O rație bine echilibrată, destinată vacii prezentate aici, va avea următoarea structură și caracteristici:

– 25 kg siloz de porumb

– 8 kg fân de lucernă

– 5 kg nutreț combinat IBNA pentru vaci în lactație exploatate în sistem semiintensiv.

Prin combinarea celor trei furaje, rația asigură bunăstarea vacii și manifestarea potențialului genetic al acesteia. Avantajul principal al acestei metode constă în faptul că rația este foarte versatilă doar prin modificarea cantității de nutreț combinat în funcție de variația producției de la o zi la alta sau de la o vacă la alta. IBNA Balotești vă propune un nutreț combinat a cărui structură și optimizare au rezultat în urma studiilor efectuate de cercetători cu experiență vastă în domeniu. De asemenea, specialiștii noștri stau la dispoziția crescătorilor care doresc consultanță în domeniul nutriției vacilor de lapte.

Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziție!

IBNA Balotești

Șef Serviciu MCTE

Ing. Alexandru KELEMEN

0764.909.219; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Reducerea nivelului proteic în hrana puilor de carne

Cererea globală de carne de pui pentru consumul uman înregistrează o creștere accelerată comparativ cu cea a produselor alimentare proteice alternative (carnea de porc sau vită) datorită accesibilității și acceptării generale într-o varietate de tradiții, culturi și religii (Whitnall și Pitts 2019; OECD 2020). Se preconizează o creștere a producției globale de carne de pasăre de la 105,6 mil. tone, în 2020, la 181 mil. tone, în anul 2050, adică o creștere de 72% în trei decenii (Greenhalgh şi col., 2020).

În ultimii ani, atenția consumatorilor s-a concentrat din ce în ce mai mult asupra aspectelor legate de bunăstarea animalelor, lupta împotriva rezistenței antimicrobiene și a poluării mediului cu azot sau fosfor (Lemme şi col., 2020).

Pentru a proteja sustenabilitatea producției de carne de pasăre au fost elaborate diferite strategii nutriţionale privind reducerea nivelului de proteină brută din hrană prin utilizarea unor formule echilibrate la nivel de aminoacizi digestibili, suplimentarea cu aminoacizi esențiali și aditivi furajeri.

Scopul acestor strategii nutriționale a fost reducerea excreției totale de azot și a emisiilor de amoniac, probleme critice, în special în Uniunea Europeană, unde a fost introdusă o legislație strictă pentru a răspunde acestor preocupări (Greenhalgh şi col., 2020).

Nutreţurile combinate clasice pentru pui de carne au un nivel proteic de 23% în faza de start, 22% în faza de creștere și 19% în faza de finisare și sunt formulate pe bază de porumb, grâu, şrot de soia, gluten de porumb, la care se adaugă suplimentate de aminoacizi esențiali de sinteză (metionina, lizină, treonină) pentru a satisface cerinţele nutriționale în aminoacizi ale hibrizilor moderni.

Cercetări recente efectuate în cadrul INCDBNA-Baloteşti (Proiect ADER 9.1.4) au evidențiat că reducerea cu 2 procente a nivelului de proteină brută în hrana puilor de carne pe bază de surse proteice alternative locale (șroturi de rapiță și floarea-soarelui) prezintă următoarele avantaje:

  • permite obținerea unor performanțe productive și indici de calitate ai carcasei la nivelul potențialului genetic în cazul suplimentării cu aminoacizi esențiali la nivelul cerințelor hibridului;
  • nu afectează negativ dezvoltarea gastro-intestinală, reduce tranzitul proteinei în intestinul subțire și poate reduce producția de metaboliți toxici proveniți din fermentația proteinelor în cecum;
  • are efecte pozitive asupra bunăstării puilor și asupra mediului prin reducerea azotului excretat în dejecții.

În concluzie, dezvoltarea și adoptarea unor soluţii nutriţionale cu nivel redus de proteină brută pot reduce dependența industriei avicole pentru surse de proteine „intacte“ (de exemplu, şrot soia), pot crea oportunitatea utilizării surselor de proteine alternative, pot reduce costurile de producţie și au impact pozitiv asupra mediului.

Anca GHEORGHE, Mihaela HĂBEANU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală-Balotești

Vitamina D în hrana găinilor ouătoare

Vitamina D prezintă un interes deosebit pentru alimentația umană, în special datorită unui metabolism unic de sinteză, la nivelul pielii, sub influența razelor ultraviolete (290-315 nm). Vitamina D se găsește în plante și animale ca rezultat al sintezei endogene, este liposolubilă, insolubilă în apă, stabilă la temperaturi ridicate, susceptibilă oxidării la contactul cu aerul și lumina.

Există foarte puține alimente cu conținut natural în vitamina D: pește (cod, hering, sardine, păstrăv, somon, ton), lactate și brânzeturi, gălbenuș de ou, ficat de vită, ciuperci. Termenul de vitamina D desemnează un grup de compuși precum vitamina D2 (ergocalciferol) și vitamina D3 (colecalciferol).

Metabolizarea vitaminei D se produce la nivelul ficatului: 25(OH)D3 (calcidiol), urmată de 1,25 (OH)2D3 și 24,25 (OH)2 D3 la nivelul rinichilor. Cashman și colab. (2016) în studiul publicat în American Journal of Clinical Nutrition consideră deficiența de vitamina D ca fiind pandemică. Conform unui studiu efectuat de Ene și col. (2018), în România, la populația de peste 4 ani, insuficiența vitaminei D se înregistrează la peste 70% dintre cazuri, la populația cu vârste între 4-8 ani reprezintă 1,96%, iar în cazul indivizilor cu vârsta de peste 70 de ani reprezintă 26,39%. Rata cea mai ridicată a deficienței și insuficienței de vitamina D a fost identificată în Oltenia și Moldova. O strategie de impact și cu o largă acoperire, în special în condițiile actuale generate de pandemia COVID-19, o constituie îmbogățirea alimentelor în vitamina D. Conform Regulamentului (CE) NR. 887/2009 al comisiei din 25 septembrie 2009887/2009, se permite substituirea vitaminei D3 din nutrețul combinat al păsărilor, parțial sau total, cu 25-OH-D3. Barnkob și colab. (2020) menționează 3 modalități de îmbunătățire, pe cale naturală, a conținutului ouălor în vitamina D: suplimentarea concentrației de vitamina D3 sau/și 25(OH)D3 din furaj, expunerea la UVB a găinilor și a produselor lichide din ouă (ouă întregi, albușuri de ou, gălbenușuri).

vitamina D gaini outoare

S-a dovedit științific că există o relație liniară între conținutul de vitamina D din furaj și cel din ou. O concentrație de 20 μg vitamina D/100 g gălbenuș s-a obținut utilizând 617,5 μg vitamina D/kg furaj. Suplimentarea vitaminei D în furaje poate furniza niveluri mai ridicate în ouă decât prin expunerea la UVB a găinilor. Cu toate acestea, efectele benefice ale suplimentării cu vitamina D în furaje sunt limitate de legislația UE care stabilește limita maximă la 80 μg vitamina D / kg furaj. În studiile de nutriție animală realizate prin suplimentarea vitaminei D în nutrețul combinat s-a observat la nivelul organismului păsărilor o scădere a incidenței tulburărilor osoase, o îmbunătățire a absorbției calciului și fosforului la nivel intestinal, a mineralizării oaselor și a mobilității datorită creșterii densității osoase (Driver și colab., 2005; Korver, 2005; Kasim și colab., 2006). Browning & Cowieson (2014) au introdus în rețetă o combinație de 250 μg/kg furaj vitamina D3 și 69 μg/kg furaj de 25(OH)D3 și au obținut un conținut în vitamina D în galbenuș de 12,9 μg/100 g. Dacă s-ar introduce în rețetă același nivel, exclusiv vitamina D3, ar fi necesar includerea aproximativă a 378 μg/kg furaj.

continut vitamina d

Concentrațiile de vitamina D3 și 25(OH)D3 din gălbenușul de ou au crescut semnificativ, concomitent cu creșterea nivelului de includere din furaj. Studii ale eficienței transferului de vitamina D3 din furaj în ou au fost realizate și de Mattila și colab. (2011) care au conchis ca prin suplimentarea cu vitamina D3 și 25-OH-D3, individual sau asociat (43 μg/kg vitamina D3, 31 μg/kg vitamin D3 și 30 μg/kg 25-OH-D3, 55 μg/kg 25-OH-D3, 122 μg/kg 25-OH-D3), se obține cu succes transferul din furaj în gălbenuș. Chen și colab. (2020) au experimentat pe perioada unui întreg ciclu de viață al găinilor ouătoare introducerea în rețetă a 2.760 UI/kg vitamina D3, 5.520 UI/kg vitamina D3, 2.760 UI/kg vitamina D3 + 2.760 UI (69 μg)/kg 25(OH)D3.

Rezultatele au arătat că suplimentarea pe termen lung cu 25(OH)D3 are efecte pozitive asupra producției de ouă și a calității oului, în special în faza timpurie de ouat. Așadar, soluția suplimentării furajului găinilor ouătoare cu vitamina D reprezintă o strategie de obținere a unui aliment funcțional, oul îmbogățit în vitamina D, cu un potențial larg de acoperire și cu un impact pozitiv asupra sănătății populației, minimizând astfel riscul deficitului de vitamina D.

Gabriela Maria CORNESCU, Romeo-Ovidiu AVRAM

Newsletter finanțat în cadrul contractului nr. 144/13.10.2016 „Dezvoltarea unor soluții de furajare inovative pentru galinacee în vederea obținerii de alimente accesibile, cu calități nutriționale îmbunătățite“, GALIM PLUS, POC, Axa 1.

Năutul (Cicer arietinum L.) Sursă alternativă de proteină pentru hrana păsărilor

Pe plan mondial, a crescut foarte mult interesul pentru a maximiza nivelul de utilizare a unor ingrediente proteice produse la nivel local, inclusiv a boabelor de leguminoase. În România, cultivarea și mai ales utilizarea unor leguminoase (de exemplu mazăre, fasole, linte, năut, lupin alb – liber de alcaloizi etc.) în hrana păsărilor nu a fost și nu este promovată ca în alte țări, deși constituie o alternativă viabilă la șroturile de soia provenite din importuri, atât din punct de vedere bioproductiv cât și sub aspect economic și ecosanogen (aceste boabe prezintă avantajul că nu sunt modificate genetic și, în plus, conțin grăsimi bogate în acizi grași polinesaturați din seria omega-3, considerați benefici pentru sănătatea omului). Folosind ingrediente furajere alternative și durabile, pentru a substitui o parte din șrotul de soia poate fi una din strategiile de reducere a costurilor cu furajarea în sectorul avicol. În acest context, INCDBNA, Balotești, prin programul NUCLEU, proiect PN16-41.01.02 (finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării) a avut ca obiectiv studierea unor surse alternative de proteine, cu valoare biologică ridicată, care pot fi disponibile pe plan local, sustenabile și în același timp și economice.

Năutul (Cicer arietinum L.) este o plantă leguminoasă anuală, caracterizată printr-o rezistență foarte mare la secetă, cultura fiind bine adaptată la condițiile pedoclimatice semiaride. Cultura de năut lasă terenul aerat, structurat, curat de buruieni. Este o foarte bună premergătoare pentru cereale și îmbogățește solul cu 90-100 kg azot atmosferic fixat în sol. Aspectul exterior al acestei plante se deosebește de cel al mazării prin forma frunzelor și a păstăii (care închide în mod obișnuit două boabe sau trei, mai rar o singură boabă). Boabele acestei plante se aseamănă cu cele de mazăre, deosebindu-se numai printr-o excrescență caracteristică a embrionului în formă de cioc, care se aseamănă cu capul de berbec și au culoarea roz deschis, galben și foarte rar cafeniu.

Pe plan mondial, năutul se cultivă pe o suprafață de peste 12 milioane de hectare, reprezentând un aliment de bază în Europa de Sud, Africa de Nord, India și alte zone. India este cel mai mare producător de năut, urmată de Pakistan și Turcia. Deși în prezent năutul este produs pentru consum uman, pe măsură ce producția va crește, va crește și disponibilul ca sursă alternativă de proteine și energie pentru nutriția animală. În Europa năutul se cultivă pe aproape 100.000 ha, iar cea mai mare producție medie s-a realizat în Grecia, respectiv de 1.438 kg/ha. Producțiile cele mai mari au fost realizate în China, respectiv 4.333 kg/ha. În țara noastră năutul găsește condiții favorabile de vegetație în Dobrogea, în Câmpia de Vest și partea de sud a Câmpiei Moldovei. Producții bune se pot obține în jurul Aradului și Timișoarei, ca și în zona Iașului.

Boabele de năut devin disponibile ocazional pentru industria de nutrețuri, în special atunci când acestea sunt declasate calitativ pentru consumul uman (cum ar fi: leziuni la îngheț, decolorare sau deteriorare). Interesul pentru utilizarea boabelor de năut în alimentația păsărilor se justifică în primul rând prin conținutul relativ ridicat în proteine (26,3% per kg substanță uscată), a profilului în aminoacizi esențiali (în special lizină), dar mai ales datorită conținutului mic de factori antinutriționali, comparativ cu soia (Glycine max L.), mazărea (Pisum sativum L.) și boabele de fasole (Phaseolus vulgaris L.) și prin valoarea energetică ridicată (12,8 MJ energie metabolizabilă/ kg). Totodată, boabele de năut reprezintă o sursă destul de bogată în săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier) și în complexul de vitamine B.

INCDBNA-IBNA Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente efectuate pe pui de carne (hibridul Cobb 500) și curcă (hibridul Grade Maker) în condiții de fermă (Biobaza experimentală), recomandă utilizarea boabelor de năut în cantități de până la 200 g/kg nutreț pentru faza de creștere-finisare (vârsta 23-42 zile) la pui de carne și de până la 400 g/kg la broilerul de curcă în faza de finisare (vârsta 9-22 săptămâni). Astfel, se înlocuieşte 58% din şrotul de soia, respectiv până la 41% din proteina nutrețului combinat).

Noile nutrețuri asigură atât menținerea performanţelor de creștere, a randamentului la sacrificare, dar mai ales obținerea unor produse avicole de calitate, prin îmbunătățirea caracteristicilor nutritive ale cărnii (piept, pulpe), în sensul scăderii ponderii acizilor grași saturați în favoarea celor polinesaturați, de tipul omega-3 (benefici pentru sănătatea umană), comparativ cu nutrețul clasic (pe bază de șrot de soia). Totodată, se influențează pozitiv principalii indici de eficiență, respectiv rata de eficienţă a utilizării proteinei și rata de eficienţă a utilizării energiei furajului. În plus, se reduce efortul valutar al României, prin reducerea importului de şrot de soia.

Având în vedere compoziția chimică și valoarea nutrițională a boabelor de năut, precum și rezistența la secetă și arșiță, recomandăm producătorilor agricoli români, dar mai ales crescătorilor de păsări în sistem ecologic să acorde o mai mare atenție acestei culturi.

Avantajele utilizării camelinei pe piața cărnii

Adaosul uleiului de camelină în receptura de nutreț combinat adaugă un plus de valoare hranei prin efectele asupra calității cărnii. Pentru fermieri apare oportunitatea câștigării unui nou segment de piață reprezentat de consumatorii de produse animaliere funcționale. În ultimii ani, consumatorii sunt tot mai conștienți de influența nutriției asupra sănătății, iar pentru îmbunătățirea statusului lor de sănătate aceștia sunt din ce în ce mai interesați de produse alimentare conținând elemente nutritive care au efecte benefice în prevenirea și reducerea riscului de apariție a unor boli (cardiovasculare, gastro-intestinale, inflamatorii etc.). Având în vedere că, de exemplu, la nivel mondial, consumul de carne de porc reprezintă aproximativ 40%, interesul pentru producerea de carne de porc ca aliment funcțional va crește în viitor, ceea ce va putea aduce profit fermierilor. Este nevoie de o schimbare a strategiei de marketing în acest sens.

Camelina este și o sursă importantă de subproduse întrucât după extracția uleiului rămân cantități însemnate de plantă cu un conținut valoros în lipide, dar și în proteină (apropiat de cel al șrotului de soia) care pot fi folosite ca șrot. Deși variabil, prețul șrotului de camelină se menține în jurul valorii de 0.29 euro în timp ce prețul șrotului de soia este de 0.60 euro (mai mic cu 0.31 euro) astfel că înlocuirea șrotului de soia cu șrot de camelină poate aduce beneficii suplimentare fermierului. De asemenea, ca și în cazul uleiului de camelină, datorită conținutului ridicat în acizi grași polinesaturați, în special a acizilor grași n-3 (30-35%), calitatea cărnii poate fi îmbunătățită, devenind astfel aliment funcțional. Fermierii pot crește prețul cărnii, preț justificat cu atât mai mult cu cât cerințele consumatorilor pentru o calitate superioară a produselor animaliere sunt în creștere.

Camelina este doar un exemplu, dar industria agroalimentară, prin biotehnologiile moderne utilizate, pune pe piața furajelor numeroase subproduse bogate în compuși bioactivi (polifenoli, acizi grași polinesaturați, vitamine, minerale, fibre etc.) care cresc valoarea nutritivă a produselor animaliere (carne, ouă, lapte).

Ionelia Țăranu și Mihaela Hăbeanu, IBNA-Balotești

Polifenolii - sursa de antioxidanți în dietele îmbogățite în acizi grași polinesaturați ale găinilor ouătoare

Alimentația, în zilele noastre, ocupă un rol foarte important, consumatorii fiind din ce în ce mai preocupați de ceea ce mănâncă, de compoziția chimică a alimentelor, de gradul de aditivare a acestora. Tendința actuală, dar și viitoare, este de a consuma alimente îmbogățite în nutrienți (alimente funcționale), care dispun de un efect pozitiv asupra sănătății umane. Acizii grași polinesaturați omega 3 (PUFA W3) și omega 6 (PUFA W6) sunt acizi grași esențiali care au un rol important în prevenirea şi tratamentul bolilor cardiovasculare, a hipertensiunii arteriale, a diabetului zaharat, a cancerului, artritei, alte tulburări inflamatorii și autoimune etc. Este foarte important să existe un echilibru în alimentație între PUFA W3 și PUFA W6.

Utilizarea în furajele găinilor ouătoare a plantelor vegetale bogate în acizi grași polinesaturați sau a celor care reprezintă surse naturale de antioxidanți reprezintă o cale naturală de îmbogățire a calității oului din punct de vedere nutrițional, prin modificarea componenților nutriționali din ou și, totodată, menținând prospețimea ouălor în timp. Îmbogățirea conținutului de acizi grași polinesaturați ai gălbenușului pe cale naturală (prin dietă) este de o deosebită importanță pentru că, pe de-o parte, permite folosirea intensă a resurselor vegetale oferite de mediul înconjurător, dar și valorificarea subproduselor acestora și presupune optimizarea rațiilor pentru obținerea unor alimente sigure și de înaltă calitate. Sursele vegetale bogate în PUFA Ω 3 pentru includerea în dieta găinilor ouătoare sunt: șrotul de in, șrot de mazăre, șrot de rapiță etc.

Sensibilitatea la autooxidare, reacție majoră de degradare a lipidelor, este o preocupare atât pentru industria alimentară, cât și pentru consumatori. Susceptibilitatea la oxidare a acizilor grași atât din alimente de origine vegetală cât și animală crește odată cu nivelul de acizi grași polinesaturați și afectează substanțial nutrienții, aroma și siguranța produsului, depozitarea acestuia și eficiența economică. Peroxidarea este un proces prin care, sub acțiunea radicalilor liberi, lipidele membranelor celulare sunt afectate, ducând la degradarea acestora.

Aportul de antioxidanți prin intermediul dietei este considerat a fi important în reducerea efectelor negative ale oxidării lipidelor (Halliwell, 2012). Antioxidanții sintetici, cum ar fi butil-hidroxianisol (BHA), butil-hidroxitoluen (BHT) etc., au fost utilizați atât în produsele alimentare, furaje, cât și în produsele farmacologice (Gülçin, 2012). Cu toate acestea, din cauza posibilelor efecte toxice și cancerigene asociate cu BHT și BHA, utilizarea lor este din ce în ce mai mult supusă dezbaterilor (Vandghanooni și colab., 2013). Ca urmare, există o creștere a interesului în utilizarea antioxidanților naturali (Carocho și colab., 2013). Cele mai cunoscute grupuri de antioxidanți naturali sunt vitaminele (C, E, etc), carotenoidele și polifenolii (Samaranayaka și colab., 2011; Gülçin, 2012).

Polifenolii sunt unii dintre cei mai numeroași și larg distribuiți compuși din produsele naturale ale regnului vegetal. Deși polifenolii sunt caracterizați chimic ca și componente cu caracteristici structurale fenolice, acest grup de produse naturale este extrem de divers și conține mai multe subgrupuri de compuși fenolici. Numeroase cercetări au arătat că surse vegetale de polifenoli adăugate în dieta găinilor ouătoare bogate în PUFA au condus la îmbunătățirea performanțelor productive ale găinilor ouătoare, reducerea bacteriilor patogene din intestinul găinilor (Iqbal și colab., 2020), îmbunătățirea calității nutriționale a ouălor prin conținutul în antioxidanți (Wang și colab., 2020), reducerea nivelului de colesterol din gălbenușuri (Laudadio și colab., 2015), reducerea proceselor oxidative a lipidelor din gălbenuș și, astfel au contribuit creșterea stabilității oxidative a acestora (Kara și colab., 2016; Untea și colab., 2020).

ibna polifenolii 2

Aceste cercetări sugerează că adaosul de surse naturale de polifenoli în furajul găinilor ouătoare, îmbogățit în acizi grași polinesaturați, poate fi o sursă alternativă eficace în contracararea proceselor oxidative apărute la ouăle îmbogățite în PUFA și astfel nu periclitează siguranța consumatorului.

Mihaela SĂRĂCILĂ, Tatiana Dumitra PANAITE, Arabela Elena UNTEA

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Newsletter finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 – Contract Subsidiar nr. 684/04.02.2019 SC AGRO PREST 2005 SRL (anexă la Contractul de finanțare nr. 144/13.10.2016, GALIMPLUS, cod SMIS2014+ 107697). Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Aditivi furajeri pentru purcei sugari

Sănătatea intestinală a purceilor este dependentă de o serie de factori. Funcționarea optimă a tractului gastro-intestinal implică digestia și absorbția nutrienților, procese metabolice cu generare de energie și o microbiotă stabilă, mecanisme de apărare care includ funcțiile barierei intestinale, cele pentru răspunsul imun și interacțiunile dintre ele.

O problemă majoră pentru purcei după fătare vine de la faptul că trec într-un mediu bogat în microbi, iar sistemul imunitar este imatur din punct de vedere funcțional, deși anatomic este dezvoltat. Purceii sugari și în criza de înțărcare sunt astfel susceptibili la tulburări gastro-intestinale. Multă vreme antibioticele reprezentau o soluție viabilă. Cu toate acestea, deși antibioticele pot controla infecțiile și pot îmbunătăți starea de sănătate, evidențele medicale arată faptul că folosirea excesivă a acestora conduce la rezistența antimicrobiană. Începând cu 2006, când utilizarea antibioticelor a fost restricționată, a crescut interesul pentru soluții alternative cum ar fi utilizarea de aditivi furajeri bazați pe tulpini bacteriene vii.

Dată fiind importanţa stării de sănătate pentru acest stagiu de producţie de care depind performanțele ulterioare, de cele mai multe ori se recurge la supraîncărcare cu nutrienţi în special proteină a hranei purceilor. Motivul asigurării unui înalt nivel proteic al hranei îl constituie facilitarea trecerii de la hrana lichidă, bazată pe lapte matern, la hrană solidă de tip starter, bazată pe diferite surse de proteină, grăsime și carbohidrați. Cercetările însă au evidențiat faptul că un înalt nivel proteic poate servi ca substrat pentru dezvoltarea bacteriilor patogene (Hăbeanu și col., 2015). Pe de altă parte, malnutriţia proteică şi aminoacidică compromite imunocompetenţa, animalele devenind susceptibile la infecţii bacteriene, virale, creşte incidenţa diareelor.

O serie de cercetări derulate la IBNA Balotești au evidențiat efectele favorabile ale unor aditivi microbieni în reducerea incidenței tulburărilor digestive. Astfel, studiile noastre au arătat că tulpinile bacteriene Bacillus spp. și Lactobacillus pot acționa probiotic, dar și enzimatic în organismul gazdă prin dezvoltarea de enzime care permit absorbția nutrienților. După ingestie, datorită prezenței sporilor ca o formă de rezistență, tulpinile bacteriene germinează în intestion, servind ca biocatalist enzimatic, prin dezvoltarea de enzime ce acționează asupra carbohidraților, lipidelor și proteinelor, facilitând astfel absorbția nutrienților prin mucoasa intestinală.

În cadrul unui test biologic derulat în Biobaza experimentală IBNA s-a folosit în pondere de 2,5% un aditiv microbian obținut prin asocierea a două tulpini  bacteriene, respectiv L. acidophilus și L. Plantarum (50 : 50). O interrelație pozitivă a fost observată între calitatea laptelui de scroafă și performanțele bioproductive ale purceilor până la înțărcare. În hrana scroafelor lactante au fost încorporate semințe de cânepă în scopul îmbogățirii compoziției colostrului și laptelui în acizi grași omega 3 benefici sănătății. Laptele modificat a influențat pozitiv performanțele purceilor, înregistrându-se un spor mediu zilnic de 1,27 ori față de cel înregistrat în cazul purceilor proveniți de la scroafe cu hrană clasică. În plus, efectele au fost potențate de adaosul aditivului microbian. Purceii au fost monitorizați zilnic pentru identificarea celor care au prezentat diaree. Fecalele de la fiecare animal au fost examinate vizual. Pentru stabilirea severității diareei în funcție de consistența fecalelor s-a stabilit un sistem de punctare subiectiv cu note de la 1-4, în care 4 reprezintă diaree agresivă. Prin adaosului produsului microbian s-a redus frecvența enteritelor cu 16% și în special a celei agresive.

În cadrul IBNA Balotești, există o colecție de tulpini bacteriene catalogate, caracterizate fenotipic, iar o parte a acestora a fost confirmată molecular. Noi asocieri de tulpini, sau monoculturi sunt testate pentru obținerea de aditivi cu efecte notabile.

Dr. ing. Mihaela HĂBEANU

Emisia de gaze cu efect de seră din dejecții suine 30-40 kg

Hrana cu adaos de oleo-proteaginoase și subproduse, cu o structură diferită lipo-proteică și în fracțiuni glucidice, poate reprezenta o metodă eficientă de scădere a azotului excretat, cu efecte implicite asupra mediului.

  • Gazele cu efect de seră (GES) din agricultură reprezintă mai mult de 9% din cele emise, iar din acestea CO2 reprezintă 82%.
  • Managementul azotului este o parte importantă a activităților derulate în fermele de creștere a animalelor.
  • Din totalul nutrienților excretați, azotul reprezintă două treimi.

Un set de studii au fost efectuate la IBNA Balotești pe purcei de 30-60 kg care au fost întreținuți în cuști de metabolism. S-a avut în vedere testarea in vivo a unor tipuri de hrană cu o structură diferită bazate pe participarea în proporții diferite a unor resurse vegetabile disponibile local: 

IBNA tabel

S-a cuantificat excreta de N în funcție de tipul de hrană și cele mai eficiente sunt redate în graficele alăturate:

IBNA GRAFIC

Datele experimentale înregistrate au fost incluse în ecuații de regresie pentru calcularea utilizării nete a proteinei și a valorii biologice a acesteia, a producției de căldură și pentru predicții la nivel de metabolism energetic:

IBNA 2

Mai mult, greutatea corporală metabolică și producția de căldură au fost parametrii de care s-a ținut cont în calculul emisiei prin dejecții a CO2 și a celui exhalat:

IBNA 3


Important de știut !!!

  • Excreta de N depinde semnificativ de aportul de N prin hrană și consumul acestuia, dar și de consumul de lipide.
  • Pe măsură ce consumul de N crește % de N excretat față de ingestă scade, fiind observată o corelație negativă semnificativă.
  • Emisia și exhalarea de CO2 sunt corelate semnificativ cu consumul de celuloză și hemiceluloză, dar nu cu cel de N și lipide.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Controlul azotului în ferma de suine

În fermele de suine trebuie să se acorde atenție maximă reducerii cantității de azot din dejecții.

Emisiile de CH4, CO2 și N2O sunt de fapt pierderi de azot, energie și materie organică care afectează eficiența și productivitatea, iar nutriția constituie un factor determinant pentru limitarea acestor pierderi.

Conform Reglementărilor CE, tendința în UE-28 este de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Emisiile de CH4 și N2O sunt reglementate prin protocolul de la Kyoto al Convenției Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice (1997) la care România este semnatară. Directivele cu privire la nitrați limitează perioada de timp pentru care este permisă aplicarea dejecțiilor și stabilește un standard de 50 mg L-1 pentru NO3 în apele de suprafață și adâncime. Conform acestui cadru legislativ, statele europene membre au implementat la nivel național programe prin care să îndeplinească obligațiile de reducere a pierderilor de NO3 (în apă) și de reducere a emisiilor de NH3 și de gaze cu efect de seră (în aer). Aceste măsuri sunt bazate pe documente oficiale care specifică ultimele cunoștințe științifice și cele mai bune tehnici de reducere a poluării: pentru Practici agricole bune pentru nitrați (CEE, 1991) și, pentru NH3 Document de orientare pentru prevenirea și reducerea emisiilor de NH3 din surse agricole (UNECE, 2014). Conform documentului oficial Document de referință despre cele mai bune tehnici disponibile pentru creșterea intensivă de păsări de curte și porci sau BREF (CE, 2003), fermierului i se permite să desfășoare activitate dacă demonstrează utilizarea corespunzătoare a celor mai bune tehnologii disponibile care nu implică costuri excesive (BAT), enumerate și descrise în documentul oficial menționat mai sus.

Ținta fixată pentru 2020, comparativ cu anul de referință 1990, este de 20%, iar până în anul 2030 se preconizează o reducere de 40%.

Într-un an, de exemplu, producţia de azot, în funcţie de animalul crescut în gospodărie şi/sau fermă, este de aproximativ 13 kg/an/cap. La porcii la îngrășat, prin reducerea nivelului de proteină brută din hrană în condițiile asigurării necesarului de aminoacizi limitativi, poate fi redusă, de exemplu, excreta de azot cu 25% până la 50%, depinzând de strategia de furajare, ceea ce conduce la o reducere a pH-ului și implicit a emisiilor de NH3 (Dourmad and Jondreville, 2007). A fost frecvent sugerat faptul că nivelul proteic din hrană poate reduce și nivelul de N2O, întrucât NH3 este precursor în formarea acestuia, dar experiențele din laborator au infirmat această ipoteză (Osada et al., 2011).

Din studiile desfășurate în IBNA Balotești, pe diferite structuri de nutreț combinat, s-a evidențiat faptul că la purcei din categoria creștere-îngrășare (30-60 Kg), la un consum mediu de nutreț combinat de 2,7 kg /cap/ zi, respectiv 71 g ± 14,6 azot/cap/zi, cantitatea de dejecții excretată este de 1,68 kg ± 0,37/cap/zi (cca 60%). Din cantitatea de azot consumată /cap/ zi, o pondere de 35,62 % ± 11,82 este excretată, iar digestibilitatea azotului este de 82,3 ± 8%.

Rețetele de nutreț combinat folosite în testarea biologică au fost pe bază de: i) porumb și grâu cu și fără adaos de mazăre, iar pentru o structură a profilului în acizi grași care să fie benefică sănătății s-a folosit un amestec (3:1) format din mazăre și semințe de in; ii) mei (25%) sau triticale (25%) asociate cu porumb ca ingrediente energetice, iar pentru aportul proteic s-au utilizat semințe de in extrudat și deșeu de nucă de la patiserii (1:1).

Important de știut

Cea mai mică pondere a azotului excretat din totalul azotului ingerat s-a înregistrat la purceii care au avut ca ingrediente energetice porumb și grâu, la care s-a adăugat șrotul de soia ca ingredient proteic clasic. Rețetele pe bază de mazăre și mei au avut, de asemenea, o pondere de 31%, respectiv 32,8%. Valoarea biologică a proteinei utilizate din hrană a fost de 77,89% ± 10,37, iar % de digestibilitate a azotului a fost în medie 46,51%, cu o valoare maximă de 84% la lotul clasic, la lotul cu mei 84%, iar minima de 79% la rețetele cu triticale. Azotul ureic din plasmă înregistrează o concentrație de 14,11 ± 7,09 mg/dL, cel mai mare nivel fiind în cazul includerii mazării boabe în hrană în pondere de 16%, la o înlocuire totală a șrotului de soia.

Un obiectiv principal pentru echipa noastră de cercetători rămâne stabilirea de noi strategii care, aplicate în practica zootehnică, să contribuie la diminuarea concentrației azotului în dejecții prin soluții nutriționale. În egală măsură, se are în vedere identificarea și testarea de noi metode de reducere a poluanților.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Colibaciloza la viței

Cei mai des întâlniți factori cauzali ai diareei neonatale sunt virușii (Rotavirus și Coronavirus), bacteriile (E. Coli și Salmonella spp.) și paraziții gastrointestinali (Cryptosporidia şi Coccidia). Diareea neonatală provoacă deshidratare puternică şi astfel au loc pierderi mari de apă și electroliți din organismul animal, ajungând la scăderi ale greutății vițeilor de până la 10-15%. Diareea neonatală provoacă pierderi economice însemnate, din cauza costurilor cu tratamentele sanitar-veterinare şi reducerii sporului de creştere a viţeilor.

Colibaciloza este considerată una dintre cele mai importante cauze ale diareei la viței, cu o prevalenţă de 5-100%.

Colibaciloza afectează tubul digestiv și are ca agent patogen Escherichia coli, fiind responsabilă de 50-60% din cazurile de mortalitate la viţei. Cei mai afectaţi sunt vițeii în primele 3-4 zile de viață, boala evoluând în mai multe forme:

  • forma supraacută, cu debut brusc, hipertermie 40-41,5°C, inapetență, fecale cu mucus și sânge, moartea survenind după maximum 12 ore;
  • forma acută, cu hipertermie, abatere profundă, inapetență, tenesme, meteorism, diaree cu fecale lichide spumoase, alb-cenuşii, urât mirositoare, uneori sangvinolente, mucoase palide, moartea survenind în 2-4 zile;
  • forma subacută, cu stare enterotoxică, diaree, omfaloflebite, tulburări respiratorii, moartea survenind în cca 10 zile.

Colibaciloza prezintă risc zoonotic, manifestându-se inclusiv la om, prin diaree apoasă sau hemoragică, însoţită de vomă. Boala se transmite fie prin contactul direct cu animalul infectat, fie indirect cu suprafeţe/alimente contaminate cu E. coli.

Transmiterea la viţei se realizează prin contactul direct cu fecalele animalelor infectate, inclusiv prin suprafeţe comune şi aşternut contaminat. În colectivitate, transmiterea se face prin aerosoli urinari și respiratori, ca urmare a suptului ombilicului sau a contactului fecalo-oral.

Manifestările clinice specifice sunt diareea apoasă, stare generală slăbită, inapetență și deshidratare rapidă. În unele cazuri se poate ajunge la septicemie, iar moartea vițeilor survine rapid (în mai puțin de 12 ore), dacă nu se intervine cu tratament la primele semne de boală. Colibaciloza se deosebește de parazitoze prin manifestarile cu caracter rapid, deshidratare majoră și hipertermie.

Tratamentul la animalele care au contactat boala se face în principal simptomatic, prin combaterea diareei și rehidratarea viţelului, în vederea refacerii dezechilibrelor electrolitice, combaterea dezechilibrelor metabolice și prevenția complicațiilor bacteriene. Există numeroase preparate medicamentoase antidiareice care pot fi administrate viţeilor, cum ar fi: Diaroak, Globigen Dia Stop, Diarsanyl Plus.

Colibaciloza necesită izolarea imediată a viţeilor afectaţi şi instituirea rapidă a unei îngrijiri terapeutice bazate pe corectarea hipoglicemiei. Pentru un vițel care pierde prin deshidratare cca 4-5 litri lichide din organism este necesar un aport dublu de soluţie electrolitică, administrată cu sonda esofagiană în primele 24 de ore, în 4 reprize.

Pentru o eficienţă sporită a tratamentului se pot administra parenteral antibiotice cu spectru larg de acţiune asupra bacteriilor gram-negative. La viței, rezultate eficiente au fost obținute prin utilizarea produselor precum Colofive, Trimazin 30%, Sulfadimidin sau Enrotron 100mg/ml.

În funcție de severitatea diareei și de gradul de deshidratare poate fi necesară administrarea orală a soluțiilor de electroliți de 1-4 ori pe zi. Pentru combaterea acidozei metabolice se recomandă administrarea de soluții izotone (Lectade Plus, Ionoser, Lectade-plus, Energosol, Rehidravit), care conţin bicarbonat de sodiu (1,3-1,4%), glucoză (5%) şi clorură de sodiu (0,85%).

În colibaciloză diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului epidemiologic al fermei și a manifestărilor clinice, ţinând cont de vârsta vițeilor și de prezenţa diareei apoase. Pentru identificarea exactă a agentului patogen se recomandă examene de laborator.


Prevenția în combaterea colibacilozei este nespecifică și are cel mai important rol. Igiena din fermă constituie cel mai ieftin și eficace tratament în prevenția colibacilozei!


Recomandări:

  • vaccinarea vacilor gestante, în vederea imunizării viţeilor împotriva E. Coli cu Rotavec Corona, Kolibin Rc Neo sau Bovigen Scour;
  • colostrarea vițeilor în primele 2-3 ore de la fătare, administrând minimum 2 kg de colostru la primul tain;
  • întreţinerea viţeilor în cuşti individuale până la vârsta de 14 zile, cu evitarea contactului direct între aceştia (distanţa minimă de 0,3-0,5 m între cuşti);
  • dezinfectarea periodică a cuştilor şi schimbarea aşternutului, cu evitarea excesului de umiditate (65-75%) şi a curenţilor puternici de aer (maximum 0,5 mps);
  • cazarea unui număr de maximum 5 viţei în cazul întreţinerii în boxe colective, în perioada 0-3 luni;
  • utilizarea testelor rapide la nivelul fermei pentru identificarea diferențiată a cauzei diareice (Rotavirus, Coronavirus, E. coli sau Cryptosporidium), în vederea adaptării tratamentului.

Elena IRIMIA, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Beneficiile cojilor de citrice în hrana păsărilor

Actualmente, cererea de produse furajere pentru animale este în creștere rapidă în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, multe dintre ele având deficit de hrană. În acest caz, noile resurse alternative neconvenționale de alimentare ar putea juca un rol important în atingerea acestui deficit. Producția la nivel mondial de citrice se apropie de 90 de milioane de tone pe an (Marín și colab., 2007). Majoritatea acestor fructe sunt prelucrate pentru a obține sucul și de aici rezultă subprodusele, inclusiv cojile, membranele și alte părți, care sunt considerate deșeuri de citrice (Pascual și Carmona, 1980). Din cauza costurilor ridicate de procesare, majoritatea subproduselor din citrice sunt aruncate în ocean (Yoo și colab., 2011) și constituie o problemă severă de mediu (Montgomery, 2004) care duce la poluarea acestuia. Astfel de resurse, conform Wadhwa & Bakshi (2013), pot fi utilizate ca o sursă excelentă de nutrienți și ajută la eliminarea decalajului dintre cererea și oferta de hrană pentru animale. În plus, utilizarea lor poate reduce și costurile de hrănire, iar fermierii obțin profituri mai mari. Mai mult, utilizarea acestor reziduuri de citrice bogate în substanțe bioactive poate oferi o platformă ieftină, eficientă și ecologică pentru producerea de nutraceutice noi sau pentru îmbunătățirea altor produse existente.

Portocala dulce (Citrus sinensis) este principalul fruct al grupului de citrice, constituind aproximativ 70% din producția și consumul total, fiind totodată și unul dintre cele mai importante și mai vechi produse de horticultură din multe zone tropicale și sub-tropicale. Coaja de portocale este un produs secundar primar, fiind foarte hrănitoare. Este o sursă bogată de vitamina C și conține o concentrație ridicată de fenoli (Hasin și colab. 2006, Yang și colab., 2011).

Cercetările privind proprietățile funcționale ale subproduselor rezultate din citrice, în special cojile, au devenit un subiect interesant pentru mulți cercetători în special datorită costului scăzut și a disponibilității ușoare, reprezentând o sursă bogată de fenoli și fibre alimentare, bogate în compuși bioactivi (flavonoizi, carotenoizi, vitamine și minerale); aceste reziduuri rezultate în urma procesului tehnologic de fabricație pot fi reciclate si utilizate ca suplimente alimentare cu valoare adăugată (Benavente-Garcia & Castillo, 2008). Mai mult decât atât, cojile de citrice au o calitate mai bună decât alte surse de fibre datorită prezenței compușilor bioactivi asociați (flavonoizi și vitamina C) cu proprietăți antioxidante, ce oferă proprietăți funcționale suplimentare și efecte de promovare a sănătății (Marín et al., 2002; Vlaicu et al., 2020).

În privința studiilor experimentale, Ebrahimi și colab. (2013) au declarat că utilizarea cojilor de portocale a favorizat creșterea în greutate corporală a puilor broiler prin includerea a 3% reziduuri de portocale. Un alt studiu (Chaudry și colab., 2004) a obținut o creștere medie în greutate zilnică a puilor nesemnificativă comparativ cu o rețetă standard prin utilizarea a 5% coji de portocale. Aceiași autori au obținut cele mai bune performanțe zootehnice atunci când cojile de citrice au fost adăugate în proporție de 7.5% comparativ cu rețeta standard.

În ceea ce privește calitatea cărnii de pui, Mourão și colab. (2008), prin utilizarea a 10% coji de portocale, au obținut o scădere a nivelul de acizi grasi MUFA (în principal 18: 1n-9) și o creștere semnificativă a nivelului de PUFA (P 0.05) în raport cu carnea lotului control.

Într-un alt studiu experimental, Pourhossein și colab. (2015) au declarat că puii hrăniți cu coji de citrice tind să exprime un răspuns imun mai mare decât cei care au primit tratamentul de control, arătând cel mai mare răspuns imunologic în comparație cu lotul control (P 0.05). De asemenea, în aceeași dietă au fost observate efecte semnificative asupra componentelor serice, concentrațiile de globule albe și limfocite, care au crescut în timp ce procentul de heterofile (P 0.05) a scăzut.

Rezultate pozitive au obținut și Oluremi și colab. (2006), care au observat că dietele experimentale au avut un efect semnificativ (P 0.05) asupra greutății corporale finale a puilor de carne din dietele care au conținut 5, 10 și 15% coji de citrice în comparație cu grupul de control.

Abbasi și colab. (2015) au investigat efectul diferitelor niveluri de deșeuri de citrice asupra populației microflorei intestinale a puilor broiler și au descoperit că noua dietă a redus foarte mult speciile de Bacteroid și populațiile Enterococcus, dar a crescut și numărul populațiilor de E. coli și Lactobacilli.

În ceea ce privește efectele deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare, Nazok și colab. (2010) au declarat că utilizarea deșeurilor de citrice în procent de 12% sau 16% nu a avut niciun efect semnificativ asupra grosimii cojii ouălor, dar a scăzut liniar colesterolul. Rezultatele privind scăderea colesterolului din ou prin utilizarea cojilor de citrice au fost susținute anterior și de Chaudry și colab. (2004) care au mai afirmat că utilizarea deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare a scăzut semnificativ conținutul de colesterol în ouă (P 0.05), având totodată și efecte benefice asupra parametrilor sangvini prin scăderea conținutului de trigliceride și glucoză.

Pe baza datelor din literatură, deșeurile de citrice reprezintă un produs secundar valoros în hrana animalelor, atât pui broileri cât și găini ouătoare.

Utilizarea cojilor de citrice în dietele găinilor ouătoare și a puilor broiler nu a afectat performanțele zootehnice, având efecte semnificative asupra conținutului de colesterol în ouă care joacă un rol cheie în sănătatea consumatorului. Mai mult, carotenoizii din cojile de portocale reprezintă un colorant natural al produselor alimentare (carne de pui și ouă). Pe de altă parte, deșeurile de citrice au și efecte benefice asupra unor parametri din serul sangvin și au influențat microflora intestinală a puilor de carne. Cercetări suplimentare sunt necesare pentru a clarifica procentul optim al deșeurilor de citrice în dietele găinilor ouătoare și ale puilor broiler în toate fazele de producție.

Alexandru Vlaicu
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.


Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).


 

IBNA- programe de finanțare pentru selecția genomică

Planul sectorial pentru cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și de dezvoltare rurală al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe anii 2019-2022, „Agricultură și Dezvoltare Rurală – ADER 2022“, își propune să ofere soluții în privința protecției mediului și a combaterii schimbărilor climatice, pentru o mai bună orientare spre piață și asigurarea într-o mai mare măsură a legăturii dintre cercetare, inovare, consultanță, fermieri și procesatori. De asemenea, ar trebui să asigure în continuare securitatea alimentară prin accesul permanent la alimente suficiente, sigure și hrănitoare și să contribuie la obținerea unei producții agricole sustenabile, o alimentație mai sănătoasă și la bunăstarea animalelor.

Având în vedere tematica și orientările cercetării, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală Balotești are în derulare un proiect care beneficiază de finanțare în cadrul ADER 2022 – „Caracterizarea genomică a raselor de ovine în vederea creării unor populații de referință ce vor fi folosite la estimarea valorii de ameliorare genomică“. Metodele tradiționale de ameliorare a ovinelor au dus la specializarea acestora și la scăderea variabilității caracterelor de importanță economică. La ora actuală, evaluarea genetică a reproducătorilor din populația de ovine, pe baza performanțelor proprii și a indivizilor înrudiți, este foarte costisitoare atât din punct de vedere financiar cât și al timpului. Astfel, prin valorificarea polimorfismelor unor singure nucleotide (SNP), evaluarea genomică permite identificarea indivizilor valoroși din punct de vedere genetic încă de la nașterea acestora, scurtând foarte mult procesul de selecție și costurile legate de acesta. Din acest punct de vedere, selecția genomică va intensifica ameliorarea atât a producției de lapte și carne la ovine, cât și rezistența la îmbolnăvire a acestora. Pentru a avea certitudinea unor producţii superioare noua generație trebuie să fie superioară atât din punct de vedere cantitativ, dar și calitativ. Noua tendinţă şi concepţie în dezvoltarea zootehniei presupune o reorientare în toate compartimentele specifice proceselor tehnologice de bază, dar şi o creştere a calităţii producţiilor. În acest context, ameliorării animalelor îi va reveni, pe viitor, îndeplinirea unor obiective extrem de importante. Obiectivul lucrărilor de selecţiei este ca fiecare generaţie care apare să fie superioară celei precedente, plecându-se de la ipoteza că reproducătorii selecţionaţi sunt capabili să transmită la urmaşi însuşirile valoroase pe care le posedă.

Scopul proiectului de față este acela de a pune bazele unei populații de referință prin genotiparea ovinelor din rasele locale, populație cu ajutorul căreia să se poate estima valoarea de ameliorare genomică. Astfel, pentru a atinge ceea ce s-a propus este nevoie de câteva etape măsurabile: cu ajutorul controlului oficial al performanțelor să se pună bazele unei baze de date care să cuprindă informații fenotipice (cantitatea de lapte, greutăți corporale, evaluarea exteriorului, informații despre reproducție); estimarea efectului SNP-urilor asupra caracterelor evaluate prin cele mai noi metode biometrice; estimarea componenților de varianță-covarianță care implicit conduc la estimarea parametrilor genetici; identificarea celor mai bune metodologii de analiză biometrică care vor fi folosite la predicția valorii de ameliorare. Ca obiective secundare ale proiectului amintim: optimizarea metodelor de măsurare a fenotipurilor; optimizarea metodelor alese pentru estimarea parametrilor genetici în funcție de specificul caracterelor (caractere cu heritabilitate mică, caractere care se măsoară repetat în decursul vieții productive ale animalului); verificarea SNP-urilor corespunzătoare populațiilor analizate și identificarea densității panelurilor ce urmează a fi folosite la genotipare; analiza comparativă a diverselor metode matematice folosite în estimarea valorii de ameliorare genomice.

Odihna și rumegarea - indicatori de bunăstare și confort la vacile de lapte

Vacile de lapte au un ritm circadian specific, iar activitățile principale de odihnă, hrănire și rumegare se desfășoară conform unui tipar conservator. Comportamentul vacilor este influențat de o serie de factori precum sistemul de întreținere, tipul de furajare, starea de sănătate, factorii climatici și nivelul productiv.

Modificări de comportament

Modificările de comportament în ceea ce privește timpul alocat odihnei și rumegării pot fi folosite ca un indicator de bunăstare şi confort al animalelor şi au implicaţii directe asupra stării de sănătate şi a producţiilor obţinute.

Astfel, atunci când taurinele stau culcate se reduce presiunea exercitată de greutatea corporală asupra membrelor, reducându-se incidenţa şchiopăturilor, iar la nivelul glandei mamare are loc o intensificare a circulaţiei sângelui cu 20-25%, comparativ cu poziţia ortostatică şi ca urmare creşte producţia de lapte. Vacile de lapte alocă odihnei în medie 10-14 ore. Vacile aflate în lactație se odihnesc în 15-20 reprize pe zi, fiecare având o durată de la 0,5 la 3 ore. Atunci când durata odihnei și a furajării sunt afectate simultan, vacile aleg să se odihnească și neglijează furajarea. Pentru fiecare oră de reducere a odihnei se înregistrează o reducere a consumului de furaje cu 45 de minute. Având în vedere efectele ierarhiei sociale la vacile întreţinute în sistem liber şi influenţa acesteia asupra odihnei, se recomandă ca în fermele cu efective mari să fie constituite grupe tehnologice de maximum 40-50 de capete.

La întreţinerea vacilor în cuşete, durata odihnei este semnificativ influenţată de tipul despărțitorului de stand şi dimensiunile cuşetelor, precum şi de tipul de aşternut. Astfel, se recomandă ca pentru taurinele din rasa Jersey, cu o dezvoltare corporală mai mică (400-450 kg), dimensiunile minime să fie de 2,4/1,05 m, în timp ce la rasele cu dezvoltare corporală mare precum Holstein (600-650 kg), dimensiunile recomandate sunt de 2,5/1,14 m. La întreţinerea liberă, vacile preferă odihna pe aşternut de nisip, comparativ cu utilizarea saltelelor de cauciuc, alocând odihnei cu cca 10-15% mai mult. Pentru vacile întreținute legat, dimensiunile recomandate ale standului de odihnă sunt de 1,7-1,8/1,2 m. În acest caz așternutul de paie este cel mai des folosit recomandându-se utilizarea a 2-3 kg de aşternut pe vacă şi împrospătarea zilnică a acestuia cu 0,5 kg.

4 litri de salivație

Având în vedere că principala activitate a vacilor culcate este rumegarea, odihna influenţează direct durata zilnică a rumegării. Aceasta are loc de regulă la scurt timp după încetarea consumului de furaje şi în timpul nopţii. De regulă, vacile rumegă între 6-9 ore pe zi în 12-17 perioade, efectuând în medie 25.000-29.000 de mişcări masticatorii pe parcursul a 24 de ore. În timpul rumegării se produc cca 200-300 ml de salivă/min., fapt ce concură la menţinerea unui pH adecvat în rumen. Cantitatea de salivă este influenţată de structura raţiei, astfel consumul unui kg de fibroase determină o salivaţie de 4 litri, în timp ce consumul de furaje suculente determină producerea a 0,5 litri de salivă. Lipsa sau reducerea rumegării la vacile aflate în lactaţie pot fi semne clinice de debut al unor boli metabolice şi/sau afecţiuni digestive. Cercetările recente au arătat implicaţiile practice ale comportamentului, vacile care alocă odihnei şi rumegării 10-11 ore pe zi produc cu 2,5-3 kg mai mult lapte comparativ cu vacile care se odihnesc şi rumegă 6-7 ore, în condiţii identice de furajare şi întreţinere.


Având în vedere importanţa odihnei şi rumegării la vacile de lapte, se recomandă:

  • Respectarea programului zilnic de activităţi din fermă;
  • Utilizarea unei cantităţi suficiente de aşternut de calitate;
  • Respectarea dimensiunilor cuşetelor de odihnă în funcţie de dezvoltarea corporală a animalelor;
  • Vacile în lactație să nu petreacă mai mult de 1-1,5 ore la o mulsoare, inclusiv staționarea în sala de așteptare;
  • Evitarea lotizărilor frecvente şi constituirea unor grupe de producţie omogene (conform nivelului productiv, vârstei animalelor şi a stării fiziologice);
  • Raţiile administrate să fie echilibrate şi să respecte cerinţele nutriționale ale vacilor;

Conţinutul în celuloză al raţiei să fie cuprins între 23-25%, minimum 17%. Acest lucru se poate realiza prin introducerea în raţie a unei cantităţi de 2,5-3 kg fân de lucernă de calitate.


Mădălina MINCU,

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte

Vacile aflate în lactaţie tolerează cu dificultate temperaturile excesive din timpul verii, zona de confort termic a acestei categorii fiind cuprinsă între 5° şi 22°C. Stresul de caniculă se instalează atunci când temperatura depăşeşte valoarea de 28°C, vacile de lapte reducându-şi consumul de furaje cu 10-30%, în funcţie de severitate. Având în vedere că o parte din energia din furaje este direcţionată de organism către procesele de termoreglare, la temperaturi mai mari de 33°C producţia de lapte scade cu peste 20%.

Un element esenţial pentru reducerea stresului de caniculă este asigurarea unui regim hidric corespunzător, ţinând cont că pentru fiecare kg de substanţă uscată ingerată de animal sunt necesari 5,5 litri de apă, iar pentru producerea unui kilogram de lapte sunt necesari 4,5 litri de apă.

Conform particularităţilor anatomice şi de comportament ale taurinelor, acestea consumă apa prin imersarea botului aproximativ 2-3 cm, viteza de consum a apei fiind de 4,5-5,5 litri/minut.

În condiţii termice neutre, vacile aflate în lactaţie consumă, de regulă, 70-80 litri de apă pe zi, în condiţii de caniculă consumul ridicându-se la 120-150 litri, în cazul vacilor cu producţii de lapte mai mari de 25 kg/zi.

Vacile consumă apa imediat după furajare şi după efectuarea mulsului, preferând apa la o temperatură de 10-17ºC. La temperaturi ale apei de peste 32ºC consumul este semnificativ redus sau sistat.

Apa administrată vacilor trebuie să fie lipsită de miros şi gust, respectând concentraţiile maxime de nitriţi (0,4 mg/dm³) și nitraţi (45 mg/dm³). Se recomandă recoltarea de probe de apă şi trimiterea acestora pentru analize chimice şi microbiologice, cel puţin de două ori pe an.

La vacile întreţinute pe păşune, stresul de caniculă este amplificat de expunerea la radiaţia solară directă. De aceea este imperios necesară asigurarea de umbrare şi accesul la o sursa de apă proaspătă. Astfel, se recomandă ca umbrarul să asigure 2-2,5 m2 per animal, iar sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 250-350 m.

De asemenea, trebuie ales cu grijă tipul de adăpători utilizate. În cazul adăpătorilor cu clapetă scade consumul de apă cu cca 30%, comparativ cu adăpătorile cu nivel constant, datorită faptului că vacilor nu le este caracteristic consumul prin soarbere de la suprafaţa apei. Mai mult, presiunea apei în urma apăsării pe clapetă este mare, ceea ce constituie un factor stresant pentru animal.

În adăpost, de regulă, poziţionarea şi dimensionarea adăpătorilor este extrem de importantă, recomandându-se ca sursa de apă să nu fie la o distanţă mai mare de 50 m faţă de frontul de furajare, asigurând un front de adăpare suficient / vacă, cu o înălţime a adăpătorilor de 0,7-0,8 m.

Recomandări pentru reducerea stresului de caniculă la vacile de lapte:

  • utilizarea adăpătorilor cu nivel constant, asigurând 2 adăpători pentru fiecare grupă tehnologică (30-50 de capete);
  • curăţarea zilnică a adăpătorilor şi verificarea funcţionării acestora, având în vedere acumularea de resturi furajere care pot duce la blocarea instalaţiilor de adăpare sau la degradarea calităţii apei;
  • utilizarea de ventilatoare şi umidificatoare în adăposturi şi / sau întreţinerea vacilor în adăposturi semideschise, pentru a permite o ventilaţie suficientă;
  • asigurarea de umbrare şi accesul la o sursă de apă proaspătă pentru vacile întreţinute pe păşune;
  • creşterea valorii energetice a raţiei zilnice, prin utilizarea furajelor concentrate, fără ca acestea să aibă un aport mai mare de 65% din valoarea energetică a raţiei, în vederea evitării apariţiei acidozei ruminale;
  • 60% din raţia zilnică să fie acordată vacilor în intervalul 20:00-06:00, când temperatura medie scade, astfel încât să fie încurajat consumul de furaje;
  • reducerea proporţiei furajelor grosiere din raţie deoarece prin procesul de digestie a fibrei sunt degajate cantităţi ridicate de căldură biologică, fără a scădea însă conţinutul de celuloză al raţiei sub 17%;
  • în sistemul gospodăresc, unde de regulă se practică adăparea la găleată, se recomandă adăparea vacilor de 4-5 ori/zi.

Mădălina MINCU,

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Recomandări privind utilizarea probioticelor în hrana viţeilor

Sistemul intensiv de creștere a tineretului taurin apelează frecvent la produse cu acțiune stimulantă în vederea îmbunătățirii capacității de valorificare a resurselor furajere şi a stării de sănătate. Dacă în trecut o practică des întâlnită a fost reprezentată de administrarea antibioticelor în doze de prevenție, cu rol de promotor în creșterea tineretului taurin, începând cu anul 2006 administrarea antibioticelor ca aditivi furajeri în zootehnie a fost restricționată în Uniunea Europeană. Ca alternativă, Comisia Europeană a elaborat recomandări privind utilizarea probioticelor în creșterea animalelor (Regulamentul CE nr. 767/2009). Probioticele sunt microorganisme vii, cu efecte potenţial benefice asupra organismului animal, administrate în cantități suficiente, într-un interval specific de timp.

Utilizarea probioticelor în alimentația viţeilor poate avea următoarele efecte:

  • Administrarea în primele 3 săptămâni de viață poate reduce incidența și severitatea diareei cu 25-30% și crește sporul mediu zilnic cu până la 10-15% în perioada de alăptare;
  • În perioada de creștere poate contribui la reducerea nivelului de stres, stimularea dezvoltării ruminale, limitând acidoza ruminală prin popularea tractului digestiv cu bacterii specifice;
  • Favorizează absorbția nutrienților, contribuind activ la reducerea incidenței și a severității afecțiunilor gastrointestinale până la statutul de tineret taurin la îngrăşat;
  • Contribuie la creșterea greutății carcasei și la o pondere mai mare a cărnii în carcasă, datorită efectului pozitiv exercitat asupra ratelor de creștere şi îmbunătăţirii ratelor de conversie a furajelor.

Posibilitățile de administrare diferă în funcție de formularea produsului bio-terapeutic, după cum urmează: lichid, pulbere, capsule și microcapsule.

Recomandările de administrare a produsului probiotic animalelor de fermă derivă din forma de prezentare a produsului, respectiv pe cale bucală: per os (administrare directă), în apă sau în rețetă (solidă sau lichidă). Rezultatele cele mai importante se observă, de regulă, în primele 14 zile de la debutul administrării probioticelor.

Recomandări în administrarea probioticelor:

  • Rațiile furajere administrate să fie echilibrate energo-proteic, în funcție de necesarul fiecărei categorii de animale;
  • Administrarea de probiotice pentru atenuarea perioadelor de stres, precum înțărcarea, transportul animalelor, vaccinarea, ecornarea, relotizări, schimbări ale rațiilor furajere;
  • Evitarea suprapunerii mai multor factori de stres în același timp, ca de exemplu ecornarea şi vaccinarea;
  • Asocierea probioticelor cu vitamine (A, B, C, D3, E), prebiotice (inulina) şi săruri minerale rehidratante (clorura de sodiu, citrat de sodiu și clorura de potasiu);
  • Păstrarea în condiții optime de temperatură şi umiditate a produselor probiotice, evitând expunerea directă la soare a acestora;
  • Administrarea corectă a produselor probiotice, respectând dozajul și timpul de administrare.

Exemple de produse probiotice introduse în hrana vițeilor și dozarea recomandată:

recomandari probiotice vitei tabel

Daniela GRIGORE,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creştere a Bovinelor Baloteşti

SORGUL, o alternativă cerealieră pentru anii secetoşi

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

- Se redeschide interesul pentru o veche cereală!!!!

- Revine în actualitate sorgul și capătă importanță din ce în ce mai mare, în special în anii secetoși și în zonele uscate.

- La nivel european s-a regândit politica vizavi de suprafața cultivată cu sorg datorită unor argumente care pledează pentru această cereală:

  • Sorgul (Sp. vulgare) este o cereală rustică, cu potențial nutritiv valoros.
  • Sorgul poate fi o alternativă la cereale fezabilă din punct de vedere economic (în ultimii ani a reprezentat 80-90% din costul porumbului).
  • Sorgul este a 5-a cereală din lume adaptată la zonele cu climă caldă, secetoasă (FAO).
  • Sorgul reprezintă o sursă de principii activi ce influențează pozitiv sănătatea:

- vitamine hidrosolubile (complex B);

  • compuși fenolici.
  • Rezultatele obținute la IBNA Balotești confirmă argumentele de mai sus:

- performanțele de creștere la purcei în faze critice de dezvoltare nu se diminuează semnificativ la un nivel de includere de 20%, dimpotrivă sporul mediu zilnic înregistrează o creștere cu 12% comparativ cu cel obținut la animalele hrănite cu porumb.

- parametrii biochimici plasmatici, ca markeri de referință pentru sănătate, se încadrează în limite normale: sorgul adăugat în hrană conduce la descreșterea concentrației colesterolului în sânge cu cca 17,53% datorită probabil compușilor fitochimici aflați la un nivel mai ridicat în boabele de sorg.

- nu determină o creștere semnificativă a frecvenței enteritelor sau asupra scorului de incidență diaree.

Important de știut !!!

- Sorgul conține tanini condensați care au ca efect reducerea palatabilității și implicit a consumului de hrană. Nivelul taninilor variază între 0,2-2%.

- Ca regulă, sorgul cu un nivel redus de tanini (0,05%) poate fi folosit ca singură cereală în nutrețul combinat la porci, cu excepția sugarilor.

- Actualmente sunt varietăți libere de factori antinutriționali.

- 40% din producția de sorg este folosită în consumul uman.

- Tendința este de creștere a producției, a suprafeței și a ponderii de utilizare în hrana animalelor.

- RECOMANDĂM VARIETĂȚI DE SORG ALB ÎN HRANA PURCEILOR.

Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI (PFE−17/2018-2020).

Contaminarea cu micotoxine, o problemă mereu în actualitate

Pe tot parcursul lanțului alimentar, din câmp și terminând cu alimentația umană, există o mare probabilitate ca una sau mai multe specii de mucegaiuri să se dezvolte și să producă micotoxine dacă există condiții favorabile de mediu. Plantele sunt mai susceptibile la atacul fungilor în condiții de stres, cum ar fi irigarea excesivă, expunerea la pesticide, prezența insectelor dăunătoare etc. Cerealele sunt vectori foarte importanţi ai micotoxinelor pentru că ele sunt universal consumate de om şi animale. În ţările calde şi umede este în mod particular favorizată dezvoltarea fungilor genului Aspergillus responsabil de sinteză de aflatoxine, în timp ce în climatul temperat continental este favorizată dezvoltarea fungilor genului Fusarium și sinteza micotoxinelor de tipul zearalenonei și deoxinivalenolului. Sinteza de micotoxine este variabilă de la un an la altul, în funcție de factorii de mediu. Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca de exemplu aflatoxina să fie mult mai des întâlnită în regiuni temperate. Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul 2016 în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de țări din Europa a arătat că deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.

În România, datorită climatului continental cu ierni reci și veri călduroase și uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea observată în alte țări europene. În plus, puține studii au fost publicate în România referitoare la contaminarea cu micotoxine și un număr redus de date sunt disponibile din această regiune a Europei în vederea realizării unor studii statistice privind gradul de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu micotoxine în România prezintă o importanță deosebită.

ibna grafic 2

În anul 2016, în INCDBNA-IBNA Balotesti, în cadrul Laboratorului de Biologie și Nutriție Animală au fost analizate 597 de probe de furaje și materii prime provenite din regiunea de Sud-Est a României pentru a evalua contaminarea cu 3 dintre cele mai cunoscute micotoxine: aflatoxină (553 probe), deoxinivalenol (87 probe) și zearalenonă (9 probe). Rezultatele au arătat că majoritatea probelor au fost contaminate cu micotoxine și doar un număr mic de probe nu au fost contaminate (8,3% din probele analizate pentru conținutul în aflatoxină și 5,7% din probele analizate pentru conținutul în deoxinivalenol; (figura nr. 1). În schimb, toate probele analizate pentru zearalenonă au fost contaminate. Cele mai multe dintre probele analizate au fost de nutreț combinat și concentrate proteino-vitamino-minerale, dar și de cereale (figura nr 2). Din probele analizate, o contaminare mai mare de 0,004 mg/kg a fost obținută pentru aflatoxină la toate probele de gluten de porumb investigate. Probele analizate pentru toate cele trei micotoxine au fost co-contaminate cu cel puțin două dintre micotoxinele analizate. Co-contaminarea cu micotoxine reprezintă o problemă frecventă, probabilitatea ca o probă de cereale și cu atât mai mult de nutreț combinat să fie contaminată cu mai mult de o micotoxină fiind foarte mare. Din acest motiv administrarea la animale a furajelor contaminate cu mai multe micotoxine, chiar dacă acestea sunt în concentrații aflate la limita minimă recomandată de Uniunea Europeană, poate induce la animale numeroase efecte negative prin efectul toxic cumulativ. În concluzie, se recomandă ca obligatorie analiza micotoxicologică a cerealelelor și a materiile prime furajere, înaintea administrării lor în hrana animalelor.

Daniela Eliza MARIN & Ionelia ȚĂRANU

Nutrețuri combinate pentru ovine și caprine

Consumul de carne de miel și ied sunt strâns legate de tradiția pe care românii o respectă cu ocazia sărbătoririi  Paștelui, ceea ce face ca, premergător acesteia, în România, să fie sacrificații cca. 3-4 milioane de miei și iezi anual. Se recomandă ca aceștia să atingă o greutate de minimum 10-15 kg în viu înainte de sacrificare pentru a se evita consumul de carne imatură, sursă de substanțe responsabile pentru boli precum guta. Practica pastorală presupune concentrarea fătărilor în intervalul ianuarie-martie al fiecărui an. La fătare mieii au o greutate care variază între 2,5-3,5 (de exemplu Țurcana) și 4,5-5,5 kg (de exemplu Cap Negru de Teleorman). Studiile au arătat faptul că greutatea la fătare influențează evoluția ulterioară a mieilor, astfel încât se recomandă acordarea unei atenții deosebite tehnologiei de hrănire din timpul ultimei perioade de gestație a oilor, dar și din timpul îngrășării mieilor. În general, mieii îngrășați in sistemul tradițional înregistrează sporuri medii zilnice (S.M.Z.) de 0,125 kg, ceea ce corespunde unei perioade de îngrășare de minimum 90 zile pentru a atinge greutatea ideală de 15 kg în viu. Un calcul simplu demonstrează faptul că doar mieii fătați înainte de ultima decadă a lui ianuarie 2019 vor putea atinge greutatea scontată în perioada prepascală. Pentru a optimiza aceste performanțe, IBNA Balotești vă  pune  la  dispoziție  gama  sa  de  nutrețuri combinate destinate rumegătoarelor mici.

Conform studiilor efectuate de cercetătorii români, administrarea  de nutrețuri combinate îmbunătățește performanța mieilor cu până la 60%, crescând S.M.Z. de la 0,125 la 0,200 kg, ceea ce se traduce în reducerea perioadei de îngrășare cu cca 37,50%, diferență ce se „cuantifică“ în buzunarul fiecărui crescător de ovine/ caprine.

Nutrețurile combinate IBNA pentru miei și iezi au la bază atât cercetări fundamentale, cât și aplicative realizate în cadrul institutului și sunt alcătuite din materii prime de cea mai bună calitate, asigurându-se astfel transferul tehnologic al inovării către fermieri.

Nutrețuri combinate

ibna ovine caprine tabel 1

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Nutrețuri combinate (continuare)

ibna ovine caprine tabel 2

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Concentrate proteino-vitamino-minerale

ibna ovine caprine tabel 3

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

NUTREȚURI COMBINATE PENTRU TAURINE

ibna ovine caprine tabel 4

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

Concentrate proteino-vitamino-minerale

ibna ovine caprine tabel 5

INGREDIENTE: Cereale, șroturi (soia, floarea-soarelui), lapte praf, fosfat și carbonat de calciu, aminoacizi, premix vitamino-mineral.

IBNA - utilizarea șroturilor de rapiţă în hrana păsărilor

Şrotul de rapiţă provine din două specii de plante, ambele aparţinând genului Brassica spp. În Europa Centrală şi de Nord se cultivă hibrizi din varietatea Brassica napus, iar în Canada şi Asia sunt cultivate ambele varietăţi (Brassica napus şi Brassica campestris sau Brassica rapa). Potrivit rapoartelor US Department of Agriculture/Foreign Agricultural Service (USDA/ FAS, 2018/19), şrotul de rapiţă este al doilea, ca producţie mondială, dintre şroturile proteice produse în lume, după cel de soia.

Utilizarea şroturilor de rapiţă ca sursă proteică pentru hrana păsărilor a fost limitată mult timp de prezenţa unor concentraţii ridicate de glucozinolaţi şi acid erucic prezente în varietăţile tradiţionale de rapiţă. Atunci când seminţele de rapiţă sunt încălzite, mirozinaza, enzimă prezentă în seminţele crude, descompune glucozinolaţii în mai multe grupe de compuşi toxici şi amari. Toxicitatea seminţelor de rapiţă afectează, în principal, funcţionarea tiroidei şi, în consecinţă, întârzierea creşterii (la tineretul aviar) şi scăderea procentului de ouat (în cazul păsărilor ouătoare). Factorii care produc gustul amar (de exemplu, izotiocianat) sunt puţin activi la păsări, care sunt sub acest aspect mai puţin sensibile decât mamiferele. Niciun tratament tehnologic nu poate, la ora actuală, în afară de cele care se practică pentru boabele de soia (toastare, extrudare etc.), să facă produsul perfect din punct de vedere nutriţional. Doar selecţia vegetală a permis scăderea considerabilă a nivelului de glucozinolaţi.

În ultimii 20-30 de ani cultivatorii canadieni, printr-un program de selecţie şi hibridare, au dezvoltat noi varietăţi de rapiţă care combină atât nivelurile reduse de acid erucic ( 2%), cât şi de glucozinolaţi (15-30 µM tioglucozide la 1 gram substanţă uscată), varietăţi cunoscute sub denumirea comercială de Canola, forma abreviată de la „Can. O., L-A“ (Canadian Oilseed, Low-Acid). Canola este o plantă oleaginoasă importantă atât pentru conținutul de proteine (16-24%), dar mai ales pentru ulei (38-50%). Şrotul provenit din seminţe de Canola este galben la culoare comparativ cu cel de rapiţă (varietatea Brassica napus), care are o culoare mai închisă (maro). Şrotul de rapiţă și/sau Canola obţinut din boabe întregi conţine circa 40% proteine brute (în raport cu SU). Comparând principalele surse proteice vegetale, din punctul de vedere al profilului în aminoacizi, constatăm că şrotul de rapiţă este deficitar în lizină, dar are un conţinut ridicat în aminoacizi cu sulf (metionină şi cistină).

Recomandăm ca formularea reţetelor de nutreţuri pentru păsări, care au în componență șroturi de rapiță, să se facă ţinând cont atât de concentraţia în aminoacizi a acestui ingredient, dar mai ales de coeficienţii de digestibilitate ai acestora.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA), Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente, recomandă următoarele niveluri de includere ale şrotului de rapiţă în hrana păsărilor:

Niveluri de includere

Găini ouă consum:

15% (se înlocuieşte 50% din şrotul de soia; totodată, se reduc costurile cu furajarea cu 5-7%, în funcţie de preţul de achiziţie a şrotului de rapiţă).

Pui de carne:

  • Start – 5%
  • Creștere-dezvoltare – 8%
  • Finisare – 11%

IBNA Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate și de concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM) pentru toate categoriile de păsări (găini ouătoare, pui de carne, curci, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe și gâște). Toate produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg sau saci de 30 kg și sunt disponibile atât în varianta măcinată, cât și granulată.

Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin intermediul paginii noastre: http://www.magazin.ibna.ro

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Proiect de cercetare la IBNA Balotești, dedicat rumegătoarelor de fermă (PC 4)

– prezentare generală –

În cadrul unui nou proiect al institutului IBNA Balotești, de cercetare complexă, în cadrul componentei 4, în parteneriat cu Facultatea de Biologie din București, Institutul de Biochimie al Academiei Române și catedra de Chimie din Universitatea Babes-Bolyai, se va avea în studiu influența unor substanțe extrase din plante asupra rumenului, dar și asupra producției de lapte la vaci.

Se cunoaște faptul că nutriția animalelor reprezintă ponderea cea mai mare în cheltuielile de creștere a animalelor de fermă, dar se reflectă și în calitatea și competitivitatea produselor animale obținute. Modificarea rațiilor vizează îmbunătățiri ale performanțelor productive sau ale calității produselor și nu numai. Astfel, într-o primă etapă de cercetare se va avea în vedere așa-zisa „manipulare a rumenului“, adică o modificare a populațiilor de microorganisme cu ajutorul unor extracte din plante în direcția creșterii acelora care pot degrada mai eficient rația furajeră cu compoziție cunoscută. Acest aspect este o prioritate de cercetare în ultimii ani la nivelul organizațiilor agricole internaționale, dar și la nivelul Ministerului Agriculturii din România. IBNA Balotești desfășoară de mai mult timp cercetări asupra mediului ruminal și nutriției rumegătoarelor, deci, în urma colaborării cu partenerii amintiți, vom putea aduce un grad de noutate în tehnologiile de furajare. Prin tehnici moderne de genomică se vor identifica rapid principalele categorii de microorganisme din rumen. Tot cu tehnici moderne de biochimie se vor identifica la nivel celular acei intermediari ai metabolismului proteinelor și glucidelor care pot fi utili ca biomarkeri pentru eficiența procesului de degradare în rumen. Deși scopul proiectului nu vizează și reducerea poluării cu metan, se vor urmări și efectele extractelor de plante asupra reducerii populațiilor de bacterii metanogene.

Într-o a doua etapă se vor studia efectele extractelor de plante asupra calității laptelui produs. Tehnicile moderne de spectroscopie cu detecție de masă ne vor permite să identificăm proteine/enzime din lapte, cu natură complexă și rol în metabolism sau apărarea imună (studiu de proteomică), care pot funcționa, de asemenea, ca biomarkeri pentru calitatea laptelui.

Ca o valorificare a cercetării se dorește a fi reducerea cantităților de resurse furajere proteice scumpe până la un nivel optim pentru degradarea ruminală, acest fapt având efecte nu doar economice, ci și asupra mediului înconjurător prin reducerea poluării cu amoniac. Un alt efect ar putea fi și includerea și valorificarea în rații, în mod controlat, a unor resurse vegetale cultivate doar în anumite zone sau a unor produse rezultate din diverse industrii ce folosesc legume, fructe sau semințe.

Ana CISMILEANU, Cătălin DRAGOMIR

Abonează-te la acest feed RSS