O boală parazitară importantă întâlnită la ovine este babesioza, caracterizată prin evoluție sezonieră, estivală și zonală, în strânsă concordanță cu aria de răspândire și biologia vectorilor (căpușele). Agenții etiologici ai babesiozelor la ovine sunt reprezentați de Babesia motasi, de Babesia ovis și de căpusele Rhipicephalus bursa, Ixodes spp., Haemaphysalis spp., ca agenți transmițători.

Babesioza oilor, denumită popular „cârceag“, apare din cauza parazitării intraeritrocitare de către babesii care se dezvoltă, ajung la maturitate și se înmulțesc asexuat în celula gazdă. În absența unei deparazitări corespunzătoare a ovinelor, căpușele infestate cu babesii contaminează sângele animalului și declanșează boala.

Simptomele clinice ale bolii evoluează cu febră, anemie, icter și hemoglobinurie, urinare cu sânge des întâlnită în cazul tuturor babesiozelor. Din punct de vedere clinic, evoluția bolii poate fi supraacută, acută și cronică.

În forma supraacută, boala evoluează de la câteva minute până la 4-5 ore, cu mortalitate în procent de 100% și imposibilitatea unei intervenții terapeutice. Oile cad, scot gemete și mor în decubit. În cazul în care oile nu mor fulgerător, în 3-4 ore, se poate constata și hemoglobinurie caracterizată prin urină de culoare cafenie. Animalul moare prin asfixie datorată anemiei.

În forma acută, forma cea mai des întâlnită, animalele suferă de hipertermie, dar cu perioade de remisie a febrei în raport direct proporțional cu numărul paraziților intraeritrocitari; după această perioadă temperatura corporală se menține ridicată timp de 4-5 zile, cu risc mare de mortalitate în această fază, dar de regulă moartea oilor are loc în hipotermie. Oile bolnave sunt abătute și își pierd pofta de mâncare. După 3-4 zile de boală, se instalează anorexia, timp în care oile beau foarte multă apă. Poate apărea paralizia trenului posterior, oile stau culcate, iar ridicarea de la sol se face cu mare greutate, scoțând gemete și scrâșnind din dinți, decubitul este costal cu capul întins pe gât, se observă tremurături musculare. Mucoasele sunt congestionate, ulterior devin anemice, iar uneori mucoasa conjunctivală poate fi colorată subicteric. Urina se modifică și capătă culoare roșiatică la 3-4 zile după infestație și poate deveni cafenie, intensitatea culorii depinzând de numărul de paraziți.

În stabilirea diagnosticului, un rol principal îl au datele epizootologice; boala este strâns legată de sezon și poate evolua din lunile mai până în noiembrie. Simptomele clinice sunt abatere, inapetență, mers greoi, anemie și urină colorată în roșu-brun.

Din punctul de vedere al diagnosticului diferențial, acesta trebuie făcut, din punct de vedere clinic, cu antrax, luând în considerare aspectul congestiv și cianotic al mucoaselor, spre deosebire de babesioză care are o evoluție mai lentă, cu mucoase cu un aspect anemic.

În tratamentul babesiozelor se utilizează dipropionat de imidocarb 0,25 - 0,5 ml/10 kg, greutate corporală în funcție de gravitatea bolii, administrat subcutanat sau intramuscular.

Se utilizează tonice generale și rehidratante: BOROGLUCONAT DE CALCIU 10-30 ml/animal, CAFEINĂ NATRIUM BENZOICĂ 1-5 ml/zi fracționată în mai multe prize, PNEUMOGUARD 1-2 ml/animal, MULTIVITAROM 7-12 ml soluție/animal, VITA B1+B6 2-5 ml/animal, VITA C 10% 2-10 ml/zi, VITAMINA K3 2-5 ml/animal.

Profilactic, animalele trebuie deparazitate extern cu ROMIVERMECTIN 1ml/50 kg/greutate corporală.

Laboratorul de Diagnostic Romvac Company SA