Am mai păşit peste un an, noi, echipa de la „Lumea Satului“ şi „Lumea Satului TV“, împreună cu cealaltă echipă mult mai mare, a fermierilor , gospodarilor, specialiştilor şi locuitorilor mediului rural, pentru care scriem, încercând să aducem în atenţia publicului larg din România secvenţe de viaţă reală, muncă, împliniri sau dezamăgiri din acest spaţiu românesc extraordinar. Le mulţumim tuturor pentru o excelentă colaborare şi, ca de fiecare dată, vom asculta gândurile câtorva dintre fermieri, un fel de sinteză a anului pe care-l vom încheia curând.

Un 2014 mediu în Ialomiţa

Marin Nedu, preşedintele Asociaţei Judeţene a Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa şi administratorul Societăţii Miracom Căzăneşti: „Să spunem despre 2014 că a fost un an mediu. Unul care ne-a solicitat totuşi toată ştiinţa pentru a putea face faţă extremelor meteo, ploi şi secetă, caniculă şi îngheţ/ger. Pe de altă parte, în piaţă s-a întâmplat un paradox: deşi recolta a fost mai mică în comparaţie cu 2013, în loc să crească preţurile, ele au scăzut sub nivelul acelora de anul trecut. Teoria economică de tipul cerere şi ofertă este aşadar, cel puţin în cazul nostru, al producătorilor agricoli, una relativă. Jucătorii de pe piaţă, iar aceia nu suntem noi, fermierii, au creat alte mecanisme. Cât despre legislaţie, în general lucrurile s-au mai ordonat. În ceea ce mă priveşte, anul acesta m-am lovit de neînţelegerea particularităţilor din agricultură cu privire la utilizarea forţei de muncă. Se vorbeşte despre 8 ore de muncă, despre libere sâmbăta şi duminica, or se cunoaşte foarte bine că agricultura nu operează cu ochii pe ceas, ci doar pe vremea de afară şi epoci optime de lucrări. Mă bucur însă că relaţia dintre noi şi minister s-a dezgheţat!“

Un an început rău şi terminat binişor

Mircea Croitoru, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Profesionale Legume-Fructe şi directorul executiv al Societăţii Agricole „Legume-Fructe“ Matca-Galaţi: „2014 a început foarte rău pentru noi, cei din Matca, dar am salvat până la urmă anul prin ciclul al doilea de producţie. Seria neagră a debutat cu căderile de zăpadă, pentru care legumicultorii noştri n-au primit despăgubiri, a continuat cu grindina şi a sfârşit cu inundaţiile din luna iunie, când serele şi solariile din vreo 600 de gospodării nici nu se mai zăreau dintre ape. Nici pentru aceste ultime calamităţi nu s-au acordat despăgubiri. Până la urmă, am recuperat, cât să acoperim cheltuielile şi să avem un pic de câştig, cu tomatele. Dacă n-ar fi fost această cultură, sincer, nu ştiu ce ne-am fi făcut. Cât despre relaţia noastră cu Ministerul Agriculturii, sunt în continuare supărat că noi, micii fermieri din legumicultură, şi mă refer strict la asociaţiile pe care le reprezint, n-am fost niciodată, dar niciodată, chemaţi la întâlnirile de la minister. Ca o consecinţă a acestui refuz de a fi şi noi consultaţi, micile ferme legumicole, care-şi dezvoltă producţia în spaţii protejate, au fost sărite din schema de ajutor de minimis din HG 865/2014, împotriva prevederilor Regulamentului UE nr. 1.408/2013. Apoi, din cauza birocraţiei, mulţi dintre legumicultori au renunţat la tranşele patru şi cinci din Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă.

Nu mai vorbesc despre problemele financiare enorme provocate de introducerea taxei pentru construcţiile speciale ori de impozitul pe venit. De exemplu, mi s-a întâmplat chiar mie ca, în urmă cu un an, să ies cu pierderi severe, dar impozitul mi l-au fixat din birou, aşa cum au vrut funcţionarii de la Finanţe, în funcţie de cât venit au crezut ei că am realizat!“

Taxa pe stâlp, o surpriză neplăcută

Adrian Mocanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli de Cereale şi Plante Tehnice Prahova, membru în Comitetul director al LAPAR, fermier în comuna Dumbrava: „Anul a fost prost din cauza excesului de precipitaţii din primăvară, când am întors porumbul, iar acum mai am 80 ha în câmp! Preţul este foarte slab, 0,40 lei/kg boabe, a scăzut şi la 0,37-0,38 lei/kg. Pe total fermă însă (rapiţă – 3.500 kg/ha, vândut cu o medie de 1,4 lei/kg, grâu – 5.000 kg/ha, livrat cu un preţ mediu de 0,68 lei/kg), nu sunt pe pierderi, dar comparând 2014 cu  2013 am ieşit cu o cifră de afaceri mai mică, în medie, cu 30%, dar profitul a scăzut cu 70%. Estimez  un câştig de 300.000 de lei în 2014, faţă de 1.300.000 lei în 2013 şi de aceea spun că anul n-a fost bun. Acest profit mă ajută doar să trec peste iarnă. Cu „taxa pe stâlp“ am o poveste de... Stan şi Bran! Am zis să-mi ieftinesc costurile cu energia pentru iluminatul de noapte al fermei şi al parcului de utilaje şi am montat patru stâlpi fotovoltaici, autonomi. Ei m-au costat 2.500 de euro, iar taxa impusă s-a ridicat la 1.120 lei/an (254 de euro). În loc să-mi amortizez cheltuiala, în nouă ani, îi mai plătesc o dată!“

An bun pentru cireşe, rău pentru mere

Vasile Băianu, Cerasus Grup Cotnari: „Aş împărţi anul în două. A fost excelent pentru cireşe şi rău pentru mere. La cireşe, în 2014, am reuşit, în sfârşit, să intru cu producţia în supermarketuri. Am plecat de la un preţ de livrare de 7 lei/kg şi am încheiat cu 8 lei/kg+TVA, am convenit iniţial să livrez 900 kg, apoi solicitarea a ajuns la 15 tone. Mi-au spus că cireşele mele le-au crescut vânzarea la acest sortiment de la 30 la 500 kg/zi. La mere am început cu primele cantităţi bine, în sensul că le-am livrat la 1,90 lei/kg, dar după aceea embargoul UE impus Rusiei ne-a înge­nuncheat. Polonia, de exemplu, şi-a redirecţionat către România toate exporturile pe care le contractase cu Moscova, creând o supraofertă pe piaţa noastră, cu o scădere drastică a preţurilor. Or, la nivelul subvenţiei pe care o primesc agricultorii polonezi, în raport cu noi, e limpede că ei pot face faţă unor costuri de livrare mai mici, pe câtă vreme pentru noi un preţ mic ne duce pe pierderi. Eu am mai avut o problemă cu mărul: livada a fost atinsă puternic de grindină în 2012, cu afectarea elementelor de rod pentru 2013 şi parţial 2014. Din toate aceste motive am început să defrişez o parte din livada de măr şi să o înlocuiesc cu peri; pere sunt puţine în România, motiv pentru care preţul de valorificare a fost unul bun, de 3,8-4 lei + TVA.“

Din bine, în mai bine

Ioan Tătăran, proprietar de carmangerie din Lăpuşel, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş şi vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porci din Rasa Mangaliţa şi Bazna: „Nouă ne este din bine în mai bine. Pe plan personal, în 2014, am cules rezultatele unui proiect al soţiei mele, de promovare a produselor tradiţionale, cu o extindere neaşteptată a portofoliului de clienţi. O foarte mare satisfacţie ne aduce, nu doar mie, ci celor care ne ocupăm cu aşa ceva, segmentul de nişă reprezentat de revitalizarea raselor de porc Mangaliţa şi Bazna. Anul acesta am înfiinţat Asociaţia Crescătorilor de Porci din Rasa Mangaliţa şi Bazna, am organizat simpozioane la Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Alba-Iulia şi Herculane şi este neaşteptat de multă lume care vine înspre această zonă nu doar pentru faima de grăsime şi carne sănătoasă a raselor, ci şi pentru că se întreţin uşor, fără multe cheltuieli. Şi eu am un efectiv de 60-70 de capete, dar merg şi cu porcul de carne, fiindcă anumite sortimente (kaizerul, costiţa sau pieptul ardelenesc) nu pot fi făcute decât din acest tip de produs. Şi iar am remarcat un lucru pozitiv, rasele sunt solicitate nu doar în Ardeal, ci şi în Moldova, Muntenia şi Banat, deci va fi cât de curând vorba despre o extindere la nivel naţional a Mangaliţei.“

Maria BOGDAN

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Veţi recunoaşte, cu planeta Pământ se petrece ceva. A cam luat-o razna! De la o vreme nimic nu mai seamănă cu amintirile noastre.

S-o începem cu oamenii. Oriunde s-ar afla, de orice naţiune ar fi, sunt puşi pe gâlceavă.

Conflictul armat nu mai este acum excepţia, ci mai degrabă regula.

Asta, gândesc, poate şi pentru că celebru Malthus a avut, se pare, dreptate.

Ne înmulţim în progresie geometrică, în vreme ce resursele abia de mai ţin pasul în progresie arit­metică.

Planeta albastră gâfâie deja. Viitorul a devenit o necunoscută, în pofida revoluţionării ştiinţei.

Temperatura e în creştere. Prevesteşte chiar o posibilă comă dacă oamenii nu se vor grăbi să coabiteze şi să colaboreze cu natura.

Un ilustru literat, de origine română chiar, Eugen Ionescu, îl admonesta cândva pe Creator că a croit cel puţin greşit lumea.

Călătoria fiinţei umane prin lume ar fi trebuit să înceapă cu finalul. Apoi să întinerim întru veşnica fericire a omenirii.

Ori aşa, cum zice vorba: copii frumoşi, maturi detestabili.

De la un timp anotimpurile au o altă logică.

Scapă raţionalului.

Tocmai pentru asta şi lupta cu viaţa a devenit aproape crâncenă.

Ce ni s-a întâmplat, de pildă, în 2014? Şi încă nu l-am păşit cum se cuvine.

Pâinea noastră cea de toate zilele ne-a amăgit speranţele fiindcă optimismul semănătorului s-a prefăcut aproape pe nebăgat de seamă în deziluzie.

Era în luna martie când câmpiile aromeau deja a pâine proaspătă.

Creduli din fire, ne-am şi tocmit socotelile.

Mai bine de opt milioane de tone, preziceau optimiştii. Numai că, ştiţi zicala: un optimist este mai totdeauna un om neinformat.

Ce s-a petrecut? Primăvara s-a dat dispărută, zilele căpătând mai degrabă alura celor de iarnă.

Aşa cum era şi firesc, grâul şi-a prefăcut speranţa în spaimă.

Timpul a început a curge fără temei, s-au despletit, ca un bivol negru, ploi pustiitoare, iar vremea secerişului ne-a amintit de începutul unei toamne rău prevenitoare.

Ce-am vegheat anotimpuri am pierdut în câteva zile.

Evident, lauda de sine ne-a pedepsit ca mai totdeauna.

Boabele cu preţul aurului s-au vândut pe mai nimic.

Fie că n-au existat depozite, fie că nevoia de bani s-a acutizat, grâul, mult-puţin, s-a spulberat precum pleava.

Nu contest performerii dintot­deauna.

Chiar cu o minimă diminuare a recoltei cântarele au arătat ca totdeauna la Curtici, în Insula Mare, la Feteşti, prin Teleorman, şi 7-8 tone la hectar.

Cum de aici s-a putut?

Secretele sunt uşor de înţeles.

Tehnologiile de vârf aplicate unor soiuri româneşti pregătite pentru capriciile vremii de la noi, apoi grija, neobosita grijă, pentru evoluţia câmpului au dat roade.

De reţinut, aşadar. Agricultura e înainte de toate ştiinţă.

Şi cunoaştere. Farmacia naturii nu e o poveste.

Vorbeam despre ştiinţă.

Din motive care ţin mai degrabă de neputinţa de a înţelege economia atâtor decidenţi amatori, cercetarea agricolă românească e în suferinţă.

Iar durerile ei sunt molipsitoare.

Mii de hectare de teren au fost pur şi simplu furate câmpurilor de producere a seminţelor, au fost ignorate nevoile financiare ale unităţilor de cercetare ştiinţifică, cercetătorii înşişi devenind doar oameni cu un anume „hobby“ fiindcă salariile au intrat în uitare şi de aici necazuri de tot felul.

Nu mai producem sămânţă, importăm lucruri nepotrivite la preţuri de unicat, iar rezultatele nu se lasă aşteptate.

2014 e încă un an din care ar trebui să învăţăm. Să învăţăm şi să luăm aminte.

Natura nu poate fi învinsă, dar cu ea se poate colabora. Şi da! Dar asta înseamnă ştiinţă. Şi la acest capitol politicienii noştri sunt, mai toţi, corigenţi. Ba, ce zic eu? Repetenţi de-a binelea. Numai că ei au, din păcate, pâinea şi cuţitul! Asta până într-o zi! Vedeţi doar cum e cu vremea. Cu vremurile, vă asigur, aşişderi!

Gheorghe VERMAN

Finalul lunii octombrie aduce la ROMEXPO evenimentul bilanţ al agriculturii româneşti – IndAgra – Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei.

An de an, cele mai importante companii din domeniu îşi dau întâlnire pentru a prezenta o situaţie la zi a domeniului agricol, alături de autorităţi şi asociaţii implicate în această arie de activitate. Reunind utilaje agricole, tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, sere şi solarii, seminţe, bulbi de flori, îngrăşăminte, bovine, ovine, cabaline şi păsări de rasă, IndAgra îşi aşteaptă vizitatorii între 29 octombrie şi 2 noiembrie pentru cinci zile în care informaţiile şi tehnologiile de ultimă oră vor fi în prim-plan.

Companii din România, dar şi din Austria, Belgia, Bulgaria, China, Corea de Sud, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Spania, Turcia şi Ungaria vor expune în 2014 la IndAgra şi promit o ediţie ce va depăşi aşteptările. Dintre noutăţile acestui an amintim participarea de grup din Italia organizată de Camera de Comerţ, Industrie, Artizanat şi Agricultură din Pordenone, dar şi prezenţa ca ţară în premieră a Lituaniei.

Vă aşteptăm în această toamnă la ROMEXPO pentru a da startul unui eveniment reper, ale cărui implicaţii se regăsesc în numeroase proiecte care contribuie la dezvoltarea agriculturii româneşti.

În 2013 la IndAgra au participat 430 de companii, din 21 de ţări, ce au ocupat o suprafaţă expoziţională de 30.000 mp. Timp de cinci zile, târgul a fost vizitat de 60.000 de persoane.

Program de vizitare:

29 octombrie - 1 noiembrie 2014, între orele 10.00 - 18.00;

2 noiembrie 2014, între orele 10.00 - 16.00

Pentru mai multe detalii despre eveniment, accesaţi: www.indagra.ro

• Interviu cu Ion BANU, editorul revistei Lumea Satului şi realizatorul emisiunii Din lumea satului de pe postul AGRO TV ce se difuzează duminica între orele 13.00 – 14.30

– Aş vrea să pornim cu situaţia la zi: cum ar arăta o fotografie a agriculturii noastre în acest moment?

– Discutăm acum după ce, iată, tocmai am tras linie după un an şi după alţi vreo 22-23 de ani, câţi au trecut după ’90.

Cred să s-au făcut mari greşeli, am mai spus care au fost acestea şi ce ar fi trebuit făcut astfel încât să menţinem exploataţiile agricole la un nivel care să asigure performanţă, nu doar supravieţuirea familiilor celor care administrează sau care au în proprietate asemenea suprafeţe.

E trist să vorbim după atâţia ani încă de 40.000 parcele. Multe dintre acestea nu pot beneficia de susţinere financiară din partea UE şi a bugetului naţional pentru că sunt sub 3.000 mp. Or, deţinătorii de terenuri ar trebui să se gândească măcar şi pentru acest lucru la forme asociative, astfel încât să-şi unească suprafeţele şi să primească subvenţie pe ele.

– Aţi pus punctul pe i. Mă gândesc că dacă cineva îşi doreşte, de pildă, să cumpere terenuri cum le-ar putea comasa pentru a putea folosi tehnica agricolă modernă existentă pe piaţă?

– Sigur, avem atâtea informaţii accesibile tuturor încât oricine poate vedea unde a ajuns tehnica agricolă şi cum poate fi utilizată cât mai eficient. Nici nu mai trebuie să vorbim prea mult şi să ştim prea multă carte ca să ne dăm seama că astfel de tehnică nu se poate utiliza, valorifica eficient pe suprafeţe mici. Aşadar, încă un motiv de a ne gândi cum să realizăm exploataţii agricole, astfel încât să putem valorifica tehnica agricolă de care dispune lumea în acest moment.

– Ruralul mai prezintă o situaţie cel puţin ciudată. Din moment ce în rural locuiesc mai bine de 45% dintre locuitorii ţării, dar lucrează efectiv în agricultură cam în jur de 30%, diferenţa se înţelege că nu ştim cu ce se ocupă.

– Corect. Dar există alternativa activităţilor nonagricole în spaţiul rural, care pot fi repuse în valoare pentru a ocupa în primul rând forţa de muncă; iar în marea lor majoritate unităţile de procesare a producţiilor principale şi secundare în agricultură ar trebui să existe în mediul rural.

– Sunt şi meserii tradiţionale care au fost părăsite. De pildă străinii – mă refer la nemţi, francezi, italieni, spanioli – caută oameni calificaţi din România care să îndeplinească funcţii de cioban, de îngrijitor la ovine ş.a.m.d., meserii care la noi sunt privite cu oarecare circumspecţie, ca să nu spun dispreţ.

– Da. Parcă ne e ruşine să spunem că suntem ţărani, parcă ne e ruşine să salutăm un ţăran, parcă e ceva de ultima speţă omul care lucrează la ţară. Uităm că fiecare dintre noi, în obârşia noastră mai îndepărtată sau mai apropiată, ne tragem tot de acolo. Multora ne e ruşine să recunoaştem că am trăit la ţară, că avem sau am avut bunici, străbunici în acest spaţiu. Că acolo s-a născut veşnicia şi tot acolo se plămădeşte pâinea noastră cea de toate zilele.

Pe de altă parte, în agricultură s-a investit foarte puţin după ‘90. Încă avem încărcătura pe tractor pe CP foarte mare. Este de şase, şapte ori mai mare comparativ cu ţările din Vest. Spuneaţi mai devreme despre producţiile noastre medii care ne situează în coada Europei. Adevărat, şi este o consecinţă a fărâmiţării exagerate a suprafeţelor agricole. Oamenii trebuie să înţeleagă că, dacă se asociază, nu-şi pierd dreptul de proprietate, dar vor avea avantaje uriaşe.

– De fapt, în sistemul cooperatist se lucrează şi în Europa, pentru că toată agricultura este organizată pe segmente. Mă gândesc acum la mult mediatizatul subiect privind vânzarea terenurilor. Pământul este proprietate naţională, este bunul cel mai de preţ al unei ţări, pe care noi îl risipim într-un mod criminal.

– Nu îl risipim, îl înstrăinăm. Este grav ce se întâmplă. Citeam recent din lucrările înaintaşilor agriculturii româneşti: Şişeşti, Ion Ionescu de la Brad şi, mai recent, dintr-o carte a prof. univ. Iulian Peştean, care a realizat o lucrare monografică a lui Petre Aurelian, unul dintre înaintaşii cei mai de seamă şi trecuţi oarecum în umbră, pentru că în perioada de după ’45 toţi care au avut o suprafaţă de teren erau consideraţi burghezi, moşieri şi daţi uitării. La acest Aurelian am găsit un paragraf care mi-a plăcut mult şi se potriveşte condiţiilor noastre de acum: „Vai de statele care, din nepricepere sau prin trădare, vor cădea în mrejele întinse la fiecare pas de diplomaţia economică! Odată prinse vor scăpa dintr-însele micşorate şi ciuntite ca şi în urma unui război.“

– Adevărat. Deja revin în actualitate iminenta criză alimentară şi o alta a apei. Noi credem că avem resurse de apă inimaginabile. Nu este aşa. Cum scade Dunărea puţin, avem probleme.

– Dumnezeu ne-a hărăzit cu mai multe bazine hidrografice, important este cum administrăm şi cum gospodărim această apă. Se începuse, şi n-ar fi rău să se continue, realizarea acelor salbe de baraje pe principalele râuri din ţară, care ar fi putut stoca cantităţi mari de apă. Este un mod de a administra cât mai eficient apa potabilă, stocată în perioada când ea există din abundenţă şi eliberată atunci când avem nevoie de ea. Este important să nu pierdem nicio picătură. Cu atât mai mult cu cât aceste bazine hidrografice ne-ar da posibilitatea să producem şi energie electrică. Trebuie regândite şi sistemele de irigaţie, astfel încât să valorificăm apa prin cădere liberă.

– Să revenim la iniţiativa în legătură cu înstrăinarea terenurilor agricole. Noi avem o suprafaţă arabilă demnă de  luat în seamă, numai că deja peste 1 milion de hectare au fost vândute. Nu riscăm să devenim iobagi pe propriul teren?

– În condiţiile şi ritmul actual nu va trece multă vreme până când vom ajunge să călcăm în propria ţară pe pământ străin. Poate exagerăm puţin. Din documente reiese că s-au vândut vreo 800-900 mii ha pe acte şi alte aproape 1.000.000 ha (vorbesc fermierii) fără acte, pe chitanţă încheiată pe la primării, notariate, pentru că nu aveau cadastrul făcut. Uneori, ca cineva să vândă 5.000 mp plăteşte cadastrul mai scump decât valoarea terenului. Personal, ca român, sunt absolut împotriva înstrăinării terenurilor. Nu are importanţă cine lucrează pământul, de ce naţionalitate este, important este să fie aici, să fie cetăţean al acestei ţări, chiar dacă are dublă cetăţenie. Polonezii au pus o condiţie, printre altele: cei care cumpără teren în Polonia să aibă rezidenţă minimum 12 ani. Noi n-am pus măcar o zi. Pe noi ne pasc cel puţin două pericole: în primul rând, vânzarea terenurilor în apropierea graniţelor e un mod de a cuceri teritoriul fără război. Să presupunem că vine din Ungaria un cetăţean şi cumpără 1.000 ha aproape de Nădlag. Nu-i proprietatea lui, e cetăţean ungur? Pe de altă parte, pierdem cel mai de preţ mijloc de producţie: pământul.

– Aşa se explică faptul că cele mai scumpe terenuri sunt în Transilvania şi în zona Banatului.

– Eu am dat exemplul de acolo. Poate să fie oriunde pe graniţă. După aceea, dacă cel care cumpără nu are cetăţenie română, nu locuieşte aici, nu are o societate comercială aici care să fie fiscalizată, verificabilă, mecanismul este simplu. De exemplu, produce 1 kg de grâu cu un euro, îl vinde unei firme din ţara de baştină cu 1 şi cinci cenţi. El plăteşte în România impozit aferent profitului realizat de 5 cenţi, iar dincolo îl vinde cu 1,50 euro şi plăteşte în ţara lui de baştină impozit pentru 45 cenţi. Unde-i profitul României prin vânzarea terenurilor? Vreau să-mi facă cineva o comparaţie între fermierii români care au 1.000 ha în exploatare şi un fermier străin care are aceeaşi suprafaţă. Au plătit acelaşi impozit pe profit? Mă îndoiesc!

– Este o formă mascată de export al venitului naţional.

– Da, unii spun că important este să lucreze pământul, că doar nu pleacă cu el. Nu pleacă cu el, ci cu profitul de pe el. Şi astfel România pierde. Pierdem noi toţi. „Prin nepricepere sau prin trădare“, spunea Aurelian.

– Am vorbit mult despre ceea ce se întâmplă la noi, dar n-aş vrea să se înţeleagă că nu avem şi rezultate de excepţie.

– Am pornit un pic mai sceptic în discuţia noastră, şi suntem la început de an, dar este foarte adevărat că avem şi rezultate bune. Sunt şi ferme performante în România. Şi mă gândesc la exploataţia lui Dimitrie Muscă de la Curtici, la Insula Mare a Brăilei, la TCE Trei Brazi – Neamţ, mă gândesc în Dolj la Anghel, în sud la Jihad, la Poenaru de la Feteşti, la Ciulinaru de la Călăraşi. Sunt mulţi, nu-mi vin în minte toţi. Câteva sute de oameni care au reuşit să realizeze exploataţii agricole performante şi cu producţii de nivel european.

– Tot românul spune „excepţia întăreşte regula“. Dorinţa este să punem în valoare ceea ce deja avem la îndemână şi sper ca în 2014 politicul să deschidă porţile către belşug. El, după părerea mea, a rămas un pic în urmă. Economicul, adică producătorul, nu poate face nimic dacă legalitatea nu-i permite să facă.

– Acum avem o strategie, sper să fie pusă în valoare şi să fie acceptată de toate forţele politice. Trei lucruri ar trebuie realizate cu prioritate: cadastrul, refacerea sistemelor de irigaţii şi găsirea formelor de determinare a agricultorilor să se asocieze. Acestea pot pune în mişcare agricultura şi putem exploata la adevărata valoare pământul de care dispunem.

– Sperăm ca 2014 să fie un an în care carul să fie scos la drum drept. Vă mulţumesc foarte mult, domnule Banu.

Gheorghe VERMAN

Dintotdeauna, de când mă ştiu, trecerea pragului dintre ani mi-a pus probleme, mai cu seamă de conştiinţă. Adică am învăţat ceva nou de la anul care s-a dus, ca să nu zic de la deceniile care s-au scurs.

Fiindcă aşa e să fie! Agricultura e poate cea mai revoluţionară ramură economică în stare, în condiţiile unei exploatări normale, să susţină chiar PIB-ul unei ţări.

România şi din acest punct de vedere are toate condiţiile şi prin urmare şansele să dezvolte o agricultură capabilă să concureze cu suratele ei din Uniunea Europeană.

În realitate, mai cu seamă în ultimele două decenii, nu doar că am bătut pasul pe loc, dar n-am reuşit decât performanţa unui pas înainte şi a altor doi înapoi.

Aşa se face că ne numărăm printre ţările UE, dintre cele 28 de membre, între ultimele patru după producţia medie la ha, cu şanse reale să coborâm în statistica performanţelor agricole europene.

A fost 2013 un an agricol satisfăcător?

Şi da şi mai cu seamă nu!

Recoltele ceva mai acătării s-au datorat, s-o recunoaştem, contribuţiei Celui de Sus.

După care, în condiţiile unei organizări precare, fermierii, chiar şi cei mai harnici, au fost degrabă decapitalizaţi.

Dar cum se prezintă azi agricultura românească?

Fondul funciar agricol măsoară 14,7 mil./ha, adică 61,8% din total, dintre care 64% teren arabil, cu o medie pe locuitor de numai 0,45 hectare.

36% din populaţia activă este ocupată în agricultură, deşi 45% din populaţia ţării locuieşte în rural.

Astfel satul ascunde un şomaj mascat.

Dispunem astăzi, dacă putem să ne exprimăm astfel, de 47 milioane de loturi, în comparaţie cu numai 22 de milioane loturi în 1940.

Fermele familiale însumează şi ele 4,1 milioane unităţi, adică 68% din terenul agricol, cu o suprafaţă medie pe gospodărie de numai 2,5 hectare.

Sunt deci ferme de semisubzistenţă ori, în cel mai bun caz, de subzistenţă.

În aceste condiţii comparaţia cu UE ne este net nefavorabilă. Valoarea producţiei primare pe hectar este de numai 300-350 euro, faţă de 750-800 euro în fermele UE.

În ceea ce priveşte valoarea producţiei agricole finale – 880-900 euro faţă de 1.500-2.000 euro în Uniunea Europeană.

Cifrele au limbajul lor sec, dar exact.

Intrăm şi în 2014 cu speranţe, dar mai ales cu îndoieli.

Strategia evoluţiei agriculturii României, vorba lui nenea Iancu, „e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire“.

Ba, mai mult!

Speranţele fermierilor români sunt legate mai cu seamă de sprijinul promis de UE. Numai că ştiţi zicala: „A promite e nobil, a te ţine de cuvânt e zadarnic.“

Adăugăm introducerea unei legislaţii puţin stranii, dacă nu chiar păgu­boase.

Înstrăinarea fondului funciar prin vânzare necondiţionată oricărui vene­tic cu bani.

Astfel, bunul naţional cel mai de preţ încape pe mâna samsarilor de ocazie, românii devenind iobagi în propria ţară.

Ce e de făcut? Trebuie dezorganizat haosul.

Agricultura se cere susţinută prin programe naţionale şi finanţări adecvate. Ba trebuie reconsiderată ca principală ramură a economiei naţionale româneşti.

Priorităţile rămân sau mai degrabă se impun ca politici naţionale:

– sistem de credite cu dobânzi suportabile de 5-15% pe termen de 20 de ani;

– stimularea formelor asociative;

– reluarea realistă a composturilor;

– revitalizarea zootehniei;

– organizarea teritoriului şi zonarea producţiei agricole;

– sistem de impozite suportabil şi eliminarea economiei concurenţiale prin ocolirea legii;

– şi, esenţial, refacerea sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi cercetare ştiinţifică agricolă.

Evident, calificarea adecvată a managerilor ca şi evitarea rutării aproape năucitoare a decidenţilor sunt priorităţi politice de foarte mare urgenţă.

2014 ar trebui să însemne anul de răscruce pentru agricultura şi ruralul românesc.

Altminteri, România are toate şansele să devină un teritoriu agricol bântuit de bunul plac al viitorilor proprietari, dependentă, cum a şi ajuns, de importurile scumpe şi deci păguboase.

Asocierea e, pentru moment, gura de oxigen de care avem atâta nevoie.

Îmi cer iertare pentru această scurtă preumblare prin statistica la zi a ceea ce a mai rămas din mândria altcândva a economiei româneşti.

Dar e nevoie să luăm seama la nepriceperea unor politicieni de ocazie puşi să hotărască în locul ştiinţei şi experienţelor autohtone.

De la nepricepere, ca să nu zic prostie, la dezastru nu e decât un pas.

În ceea ce ne priveşte suntem aproape gata să păşim.

2014 ne va arăta dacă mai avem măcar mintea cea de pe urmă.

Oricum, speranţa moare ultima.

Gheorghe VERMAN

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urmează să se ridice în 2014 la 19,41 miliarde lei, în creştere cu 7,8% faţă de 2013, ceea ce reprezintă circa 2,94% din PIB, potrivit proiectului de buget al instituţiei, avizat deja în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Principala majorare se referă la capitolul de cofinanţare a proiectelor cu bani europeni, după cum susţine Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi mai puţin la subvenţii. Din bugetul total de aproximativ 19,4 miliarde de lei, 5,8 miliarde de lei provin de la bugetul de stat, iar 7,2 miliarde de lei din contribuţia nerambursabilă a UE.

Ajutoarele totale acordate producătorilor agricoli din fonduri naţionale se ridică la 2,3 miliarde de lei, din care pentru subvenţii sunt alocate 1,52 miliarde lei, 663 milioane lei pentru plăţile pe vegetal şi 69 de milioane de lei reprezintă renta viagera agricolă. În ceea ce priveşte sumele destinate cofinanţării fondurilor externe nerambursabile, acestea depăşesc 2,6 miliarde de lei.

„Pentru anul 2014 avem o creştere a bugetului care se datorează capitolului de cofinanţare. Este de înţeles, pentru că în anul 2014 vom avea două programe naţionale de dezvoltare rurală de finanţat. Sperăm ca în a doua parte a lui 2014 să avem deja primele măsuri din noul PNDR pe care le scoatem la licitaţie şi cred că avem nevoie de finanţare. Aici avem o creştere în buget de la 6,09 miliarde lei la 7,2 miliarde lei“, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

10.000 de fermieri scoşi de sub urmărire penală

După ce Daniel Constantin a anunţat că ministerul de resort lucrează la un proiect de act normativ care-i va scoate de sub incidenţa financiară şi penală pe cei peste 10.000 de fermieri (care deţin 279.000 de capete bovine) afectaţi de decizia Curţii de Conturi cu privire la plata naţională directă complementară din sectorul zootehnic, Parlamentul a şi găsit sumele necesare pentru a returna banii recuperaţi anterior. Drept urmare, bugetul MADR a fost suplimentat cu 28,6 milioane de lei.

„Fermierii au dat o declaraţie pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat, iar Curtea de Conturi a constatat că aveau datorii, ca atare s-au recuperat sume importante plătite ca subvenţie în cuantum de 26.800 de lei. Sunt foarte multe procese, circa 10.000 de fermieri sunt în anchetă penală în prezent“, a declarat Constantin.

Ministrul Agriculturii susţine că bugetul pe 2014 prevede şi acordarea unui ajutor de minimis pentru tancurile de răcire a laptelui (pentru care este alocată suma de 70 milioane de lei). Măsura a fost luată pentru a ajuta micii crescători de vaci de la nivel local, în contextul în care la 1 ianuarie 2014 expiră derogarea pentru calitatea laptelui, iar la 1 ianuarie 2015 urmează să fie eliminate cotele de lapte la nivel european şi competiţia pe piaţă „va creşte foarte mult“, a declarat Constantin. Plăţile naţionale directe complementare pentru bovine se vor ridica la 585 milioane de lei, în timp ce la ovine şi caprine vor atinge 348 milioane de lei. Ministrul a mai anunţat că se menţine subvenţionarea preţului pentru motorina utilizată în agricultură, pentru care va fi alocată suma de 473 milioane de lei. În acelaşi timp, el a ţinut să sublinieze că instituţia pe care o conduce nu are în buget noi investiţii pentru minister, nefiind prevăzute majorări de sume pentru bunuri şi servicii sau capital. „Suntem la limita de supravieţuire, marea parte a fondurilor suplimentar alocate mergând către ajutorarea fermierilor şi accesarea cât mai multor fonduri europene pe zona de dezvoltare rurală“, a precizat Constantin.

Ioana Guţe

Decizia de reducerea TVA la carne va fi luată numai după ce se vor vedea efectele produse de această măsură la pâine și pe tot lanțul, iar acest lucru se va întâmpla, probabil, pe parcursul anului 2014, undeva în august-septembrie, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent în fosta vatră a satului Rubla, din județul Brăila.

 "Dacă efectul de reducere a TVA la pâine se va resimți, în sensul de a salva locurile de muncă, de oferi un mediu concurențial corect, de a salva societățile respective, de a avea încasări la bugetul de stat și de a se ieftini produsele, abia în momentul acela ne gândim și la extinderea măsurii de reducere a TVA și la alte produse. Următorul produs, din rațiuni economice și din calculele făcute la minister, este carnea, după aceea ne gândim la legume-fructe, la lapte și în alte sectoare în care evaziunea a ajuns la cote alarmante. Credem că prin două acțiuni care vin în același timp, respectiv reducerea fiscalității și întărirea controlului, putem să combatem evaziunea și putem să avem efectele pe care le-am amintit", a spus Constantin.

Întrebat când estimează că va fi redusă TVA la carne, șeful MADR a menționat că într-un an de zile, cel mai probabil, august — septembrie 2014.

"Dacă știți acordul și scrisoarea cu FMI, acolo se spune pe parcursul anului 2014. Este bine că avem un termen, nu atât de restrictiv, pentru a avea timp să se implementeze această măsură. Cred că, după un an de zile, undeva august — septembrie 2014, vom face evaluarea și vom lua o decizie dacă vom extinde. Dacă măsura va avea succes, la pâine și pe tot lanțul, FMI nu va mai cere măsuri de garanții suplimentare, să creștem taxele în altă parte", a adăugat ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că, potrivit statisticilor oficiale, prețul pâinii a scăzut, în medie, cu 11,5% după reducerea TVA la 9%.

"Mă bucur că zilele acestea există anumite statistici, prezentate chiar de INS, care arată că prețul la pâine a scăzut cu un procent de 11,5%, în medie, ceea ce este un lucru foarte bun. Cei care au semnat un acord de bună voie cu MADR s-au ținut de cuvânt și prețul a scăzut exact cu diferența de TVA. Este primul efect benefic. Îmi doresc, în continuare, ca instituțiile de control să lucreze în același ritm. În luna septembrie au fost mult mai multe controale decât în trecut, au fost foarte multe sancțiuni, au fost foarte multe mijloace de transport indisponibilizate, foarte multe amenzi și prejudicii foarte mari descoperite", a explicat șeful MADR.

În ceea ce privește reducerea evaziunii în sectorul de legume și fructe, Constantin a afirmat că se are în vedere modificarea legislației pentru eliberarea certificatului de producător.

"Ne gândim la înlocuirea acestuia cu un atestat de producător și mai departe cu un carnet al producătorului care să însoțească marfa. Cred că aceste măsuri și această legislație nouă poate să combată evaziunea fiscală și în acest sector", a adăugat oficialul Ministerului Agriculturii.

Evaziunea fiscală în sectorul cărnii este estimată la 230 de milioane de euro, după ce TVA a fost majorată la 24% la mijlocul anului 2010.

Reprezentanții MADR au afirmat recent că odată cu introducerea TVA de 24% au 'dispărut' subit zeci de mii de tone de carne și produse din carne, pe care le regăsim în economia subterană. Se apreciază că numai la carne de porc au dispărut 71.000 de tone în economia subterană la nivelul anilor 2011 și 2012, ceea ce a condus la neîncasarea la bugetul național a 30 de milioane de euro.

AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti