Recomandări pentru perioada Postului premergător Sărbătorilor de Paşte
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Zootehnie-Medicina veterinara
În perioada Postului premergător Sărbătorilor de Paşte, populaţia care respectă această tradiţie creştină, solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv, produse de morărit şi panificaţie, soia, fasole, mazăre, alte sortimente de legume, fructe, verdețuri proaspete, produse de patiserie şi zaharoase, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, solicitare care determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piață cantități mai mari de astfel de alimente decât în mod obişnuit.
Având în vedere volumul mare de produse alimentare din aceste sortimente care se regăsesc la procesare sau în distribuție pe piața de consum, există riscul ca pe parcursul lanţului alimentar să fie supuse contaminării cu microorganisme sau prin substanţe chimice (contaminanți naturali care sunt introduși accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor) respectiv prin:
- contaminare biologică – bacterii, fungii, viruși sau paraziţi;
- contaminanți chimici – care includ substanțe chimice provenite din mediu,conaminanţi, metale grele sau alte reziduuri.
Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi obţinută şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.
Legislația şi regulile din domeniul siguranţei alimentelor pe întregul lanţul alimentar, obligă operatorii din acest domeniu de activitate, să garanteze că alimentele sunt sigure pentru consumatorul final şi nu prezintă risc pentru sănătatea populației.
În aceiași măsură pentru prevenirea apariţiei unui discomfort alimentar, sau toxiinfecţii alimentare sunt responsabilizaţi, în contextul normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi consumatorii de alimente specifice aceastei perioade, cu respectarea unor recomandări care se referă la:
- achiziționarea alimentelor de origine non-animală specifice postului numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar veterinar, care garantează, prin examen de specialitate, calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul „stradal“;
- citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, ambalate, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;
- păstrarea corectă a alimentelor pentru a evita deprecierea calitativă, în frigider, în spaţii uscate la temperaturi optime, după caz;
- evitarea manipulării alimentelor de către persoane care prezintă leziuni la nivelul degetelor de la mâini;
- păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi,veselă, etc);
- folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;
- spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor şi verdeţurilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;
- asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte, rozătoare, sau alte animale;
- gestionarea corectă a resturilor menajere.
Cu referire la aprovizionarea cu peşte sau produse din peşte, alimente care se pot consuma în anumite zile din perioada Postului premergător Sărbătorilor Paște, atenţionăm ca populaţia să cunoască următoarele:
- Peștele se comercializează în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată etc.
- Comercializarea acestuia este admisă numai în unităţi specializate, sau secţii ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar.
- Nu cumpărați pește, dacă are ochii tulburi sau urechile dezlipite de branhii, dacă are un miros specific neplăcut, iar la apăsare degetul intră cu ușurință în carne lăsînd urme care nu mai revin la normal.
- Nu cumpărați pește refrigerat cu leziuni mecanice, cu consistenţă slab compactă, cu miros de fermentare în branhii, cu prezența stratului exterior mucilaginos (cleios).
- Nu cumpărați pește congelat cu prospeţime îndoielnică, cu miros de rânced, cu nuanţă gălbuie a pielii şi a stratului de grăsime, precum şi cu gust amar.
- Nu cumpăraţi conserve fără etichete, în cutii ruginite, cutii deformate, bombate şi cu ermeticitatea deteriorată.
- Sortimentele de peşte sunt însoţite obligatoriu de certificat de confirmitate privind calitatea, originea acestuia şi valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.
În situaţia în care consumatorii constantă necomformităţi privind calitatea produselor alimentare achiziţionate se recomandă solicitarea medicilor veterinari arondaţi, sau specialiştii în domeniu din cadrul DSVSA judeţeană, pentru a se intervenii operativ şi eficient.
Dr. Ioan Viorel PENȚEA
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu
Articole înrudite
-
Suveranitatea alimentară a Uniunii Europene?
in Alimentatie -
Supravegherea şi prevenirea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om
-
Producție de carne de porc mai mică, prețuri mai mari
in Zootehnie -
Implicarea medicilor veterinari, esențială în apărarea sănătății animalelor și a sănătății publice
-
Siguranța alimentară și prețul - principalele preocupări ale consumatorilor din România
in Alimentatie -
Amenzi în valoare de 905.320 de lei aplicate de ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală
in Actualitate -
Măsuri pentru prevenirea şi combaterea zoonozelor
-
Letiția Orșivschi Heiser: „Sunt omul închistritului ouălor, nu al cuvintelor“
in Traditii -
Un simbol al veșniciei și renașterii
in Traditii -
Clubul Fermierilor: „România este o țară puternică agricol, care are capacitatea de a asigura securitatea alimentară a cetățenilor săi”
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție