update 3 Feb 2023

Profilaxia şi combaterea rozătoarelor ca vectori de răspândire a unor boli transmisibile la oameni şi animale

Transmiterea şi răspândirea unor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziţi) şi implicit a unor boli la animale, la oameni şi de la animale la om sau dintr-un loc în altul sunt cauzate de contactul cu vectori contaminaţi, reprezentaţi de artropode (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe) dar şi de animale, în special de rozătoare (şobolani, şoareci sau alte rozătoare din mediul silvatic).

Rozătoarele fac parte din clasa mamifere şi reprezintă, din punctul de vedere al răspândirii, circa o treime din fauna globului pământesc.

În ţara noastră, conform unor date statistice, se pot întâlni multe rozătoare, grupate în şase familii, cu peste 35 de specii şi subspecii, caracterizate prin însuşiri de viaţă specifice. Acestea sunt dăunătoare sub aspect economic şi al menţinerii şi răspândirii unor boli deosebit de grave.

În afara pagubelor economice, pentru că rozătoarele vin în contact permanent cu animalele domestice din exploataţii sau cu animalele sălbatice, pot fi considerate ca purtători de germeni şi vectorii principali în transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase şi parazitare deosebit de grave. Unele sunt transmisibile și la oameni, dintre care amintim: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxiinfecţiile alimentare etc.

Înmulţirea şi răspândirea rozătoarelor sunt strâns legate de particularităţile lor de hrană (au un regim variat de hrană, atât de origine vegetală cât şi de origine animală) și de viaţă. Acestea sunt influenţate și de condiţiile geoclimatice şi sociale, respectiv existenţa de locuinţe şi adăposturi insalubre, lipsa apei potabile şi a canalizării, schimbările de mediu, comerţul internaţional, practicile agricole noi etc.

Cele mai frecvente rozătoare întâlnite în ţara noastră sunt:

Şobolanul cenuşiu de casă care preferă cu predilecţie locurile cele mai umede ale locuinţelor sau alte spaţii cu umiditate, subsoluri, canale, pivniţe, magazii, grajduri etc.). Este un animal omnivor (consumă orice aliment) care distruge cerealele, legumele din magazii, risipeşte ce nu consumă şi murdăreşte alimentele cu urină şi fecale făcându-le improprii consumului pentru alte specii. Întrucât incisivii le cresc toată viaţa, ei rod permanent, distrugând mobile, textile, conducte şi alte obiecte. Sunt lacomi şi își fac provizii de hrană. Se înmulţesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestaţii pe an (în medie 30 de zile fiecare gestaţie) cu 7-8 pui la naștere. Prezenţa lor poate fi identificată prin urmele lucioase lăsate de către labele lor prin circulaţie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru şi prin stricăciunile şi pagubele pe care le produc.

Şoarecele de casă este foarte răspândit; trăieşte în locurile mai uscate ale locuinţelor precum: poduri, magazii, bucătării, cămări sau alte spaţii unde găsește hrană. Preferă hrana vegetală (cereale sau legume şi fructe de orice fel), dar consumă, când găsește, şi produse de origine animală. Înmulţirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela născând de 5-7 ori pe an, câte 4-8 pui. Prezenţa lor se identifică prin mirosul specific al urinei, „miros de şoarece“. Este un mare dăunător care produce mari pagube materiale prin distrugerea diferitelor obiecte şi prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozătoare care vieţuiesc în ţara noastră sunt şoarecele de câmp, şoarecele de pădure, şobolanul de câmp şi şobolanul de apă.

Toate speciile de rozătoare au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor prin pagubele materiale, prin disconfortul cauzat de prezenţa şi mirosul lor, dar, în mod special, prin transmiterea unor boli infectocontagioase şi parazitare.

Din aceste motive, profilaxia şi combaterea rozătoarelor constituie o ţintă cu importanţă majoră pentru toţi factorii din zona administrativă şi de specialitate implicaţi, stabilindu-se în acest scop programe cu acţiuni specifice care să genereze reducerea numerică prin limitarea înmulţirii și a răspândirii acestora.

Acţiunea de prevenire şi combatere a rozătoarelor cuprinde o serie de etape condiţionate de particularităţile bioecologice şi alţi factori importanţi, respectiv:

  • cunoaşterea amănunţită a modului lor de viaţă şi de hrană;
  • pregătirea profesională, instruirea şi atestarea specialiştilor deratizatori;
  • delimitarea suprafeţei infestate;
  • selectarea metodei de combatere;
  • stabilirea spaţiilor de distribuire a momelilor;
  • aplicarea metodelor de deratizare;
  • inspectarea rezultatelor obţinute şi distrugerea cadavrelor rezultate;
  • continuarea măsurilor de combatere performante şi preventive.

Măsuri profilactice generale de combatere

  • salubrizarea permanentă a colectivităţilor urbane şi rurale;
  • limitarea posibilităţilor de hrănire prin blocarea accesului acestora la alimente, cereale, deşeuri alimentare, gunoaie etc.;
  • depozitarea alimentelor pe rafturi în recipiente etanşate pe care nu le pot roade (sticlă, metal emailat etc.);
  • împiedicarea pătrunderii rozătoarelor în clădiri, imobile prin: fundaţii şi pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseală şi la canalizări etc.);
  • deratizarea şi igienizarea vecinătăţilor pentru distrugerea focarelor instalate deja;
  • îndepărtarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrană şi ambalaje din subsoluri, podurile locuinţelor, din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje.

Măsuri de combatere mecanică

Prin utilizarea de curse şi capcane din lemn sau metalice, tubulatură sau spaţii închise prevăzute cu orificii în care se pot aplica momeli rodenticide sub formă de pastă sau pulberi.

Măsuri de combatere biologică

Prin prezenţa duşmanilor naturali ai rozătoarelor, respectiv animalele carnivore (câine, pisică, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevăstuică), alături de păsările răpitoare (uliu, bufniţa, cucuvea, coţofana, stârc, barza), asigurându-se un mediu propice pentru înmulțirea prădătorilor naturali, măsură care trebuie evaluată ca atare în ansamblul metodelor de luptă împotriva acestor specii de rozătoare.

Măsuri de combatere chimică

Prin utilizarea unor substanţe chimice, cu acţiune de intoxicare rapidă sau lentă care trebuie să întrunească anumite calităţi și eficacitate, respectiv:

  • să fie toxice numai pentru rozătoare, fără a afecta alte specii de animale şi păsări sau oameni;
  • să fie în termene de garanţie şi valabilitate, să prezinte date despre denumirea comercială, substanţa activă, formularul de avizare, firma producătoare, grupa de toxicitate, numărul avizului şi data eliberării;
  • să fie absorbite repede şi în totalitate în organismul rozătoarelor şi să se elimine cât mai greu, pentru ca moartea lor să se producă lent după câteva zile, pentru a nu crea panică sau să îi alarmeze pe ceilalţi şobolani sau şoareci care, astfel sesizaţi, nu mai consumă substanţele toxice sau părăsesc spaţiul supus deratizării;
  • să fie uşor de preparat şi aplicat ca pulbere pentru prăfuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
  • momelile se aplică pe suport alimentar: carne, salamuri, grăunţe etc. Acestea pot fi aplicate pe căile de acces al rozătoarelor, puse în serie, la distanţe unele de altele.

Acţiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici şi persoane instruite, testate şi autorizate, iar persoanele de execuţie să fie dotate cu echipament de protecţie adecvat şi să facă dovada examenelor medicale periodice.

Ţinând cont de modul de trai, hrană şi înmulţire a rozătoarelor, precum şi de nivelul posibilităţilor actuale economice, sociale şi de combatere, trebuie reţinut faptul că aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se pot reduce doar proliferarea şi răspândirea lor în teritoriu. Implicit este limitată și posibilitatea de răspândire a bolilor transmisibile.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului