Adama 04 mai 2020
update 27 May 2020

Recomandări privind prevenirea și combaterea înțepăturilor cauzate de căpușe

Deși în această perioadă instituțiile statului și toată populația din țara noastră sunt implicate în supravegherea, prevenirea și combaterea infecției cu COVID-19, nu trebuie să fie scoase din atenția generală alte afecțiuni produse de agenți patogeni (viruși, bacterii sau paraziți), precum şi de vectorii care transmit boli cu implicații grave în populația de animale și oameni.

Având în vedere numărul mare de animale infestate și de oameni înțepați de căpușe în ultimii ani, se impune ca populația să fie informată și să rețină unele aspecte privind date generale despre această specie, precum şi pericolul şi rolul pe care căpuşele îl au ca paraziţi şi în principal ca vectori în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale.

Despre căpușe

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor sau în blana lor ori pe pielea păsărilor.

Sunt paraziţi hematofagi; cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge. În acest timp masa lor corporală creşte semnificativ. Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml de sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă

Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (câteva zile) şi diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).

Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:

  • la bovine – pe perineu, pliul iei, axilă dar şi pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternală, membre, coadă, pliurile salbei etc.;
  • la cabaline – pe coamă şi coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară, faţa internă a coapsei;
  • la pisică şi păsări – în regiunea capului.

Afecțiuni determinate de căpușe

Afecţiunile pe care capuşele le pot determina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. Zona este uşor inflamată şi dureroasă, putând apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestari asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală şi veterinară ca vectori.

Căpuşele transmit (vehiculează) o serie de agenţi patogeni, respectiv:

  • prin salivă – injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
  • prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.

În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare atenţionează autorităţiile locale, proprietarii de animale şi, nu în ultimul rând, populaţia de necesitatea efectuării de urgenţă a unor acţiuni stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţean, respectiv:

  • Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
  • Iniţierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, în zonele cu risc ridicat, pentru conştientizarea crescătorilor de animale, a organizaţiilor pentru protecţia animalelor cu măsurile ce se impun pentru prevenirea infestării animalelor şi a îmbolnăvirii oamenilor prin înţepătura de căpuşă.
  • Responsabilitatea autorităţilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.
  • Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
  • Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţia animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, în parcuri şi locuri de agrement,
  • Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazdă a căpuşelor, precum şi afluirea de probe la laboratorul DSVSA judeţean pentru identificarea căpuşelor prin examene de specialitate.
  • Efectuarea tratamentelor antiparazitare la animalele din zonele ţintă, deparazitarea prin îmbăieri generale sau locale, după caz, cu respectarea măsurilor de protejare a personalului sanitar veterinar şi a îngrijitorilor de animale privind infecţia cu COVID-19.
  • Efectuarea dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizărilor, a spaţiilor care pot favoriza dezvoltarea şi îmulţirea căpuşelor, în situaţiile în care aceste acţiuni se impun.
  • Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată în deplasările permise în această stare de urgenţă, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă şi să reţină în cazul unei înţepături:
  • căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşei rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
  • după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;
  • dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică, şi o chestiune economică care trebuie să îşi producă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiunilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă, in contextul respectării cu stricteţe a dispoziţiilor şi măsurilor stabilite de autorităţile statului privind protejarea populaţiei de infecţia cu COVID-19.

Dr. Ioan Viorel Penţea
Colegiul Medicilor veterinari, Sibiu