Alexandra Negrilă, tânăra care trezește la viață portul popular

Veșnicia s-a născut la sat și vrem ca asta să dăinuiască prin tradiții și obiceiuri nedenaturate de trecerea timpului sau de urbanizare. Acesta este mesajul principal al Alexandrei Negrilă și echipei sale pe care vor să-l transmită prin proiectul Etnotique. Plecând de la ideea că portul popular își pierde apartenența, protagoniștii proiectului au dorit să pună într-o altă lumină ansamblurile vestimentare autentice. Așa au ajuns să pozeze sute de costume populare și să le indexeze în mediul online. Rezultatul? O adevărată enciclopedie rurală.

Reporter: Ești pasionată de arta populară și iubești viața la țară. De unde provine dragostea ta nemărginită pentru folclor?

Alexandra Negrilă: Asemeni celorlalte sentimente, cred că ne naștem cu iubirea aceasta, în timp doar o dezvoltăm sau o punem

într-un colț de suflet. Am crescut la țară, am fost învățată cu tot ceea ce înseamnă țăranul român și gospodăria acestuia, cu bune și rele. Cu trecerea timpului, simplitatea satului și a locuitorilor a început să dispară. Poate de aceea m-am apucat să caut acele cătune și lucruri care mă apropie de copilăria mea și de poveștile bunicilor.

Rep.: Cum a luat naștere proiectul tău de suflet, Etnotique? Ce îți dorești să transmiți prin acesta?

A.N.: Forma actuală a proiectului a trecut prin mai multe etape. La început m-am concentrat pe acțiuni private, dorindu-mi ca acesta să ia forma unei mici afaceri în industria evenimentelor. Treptat, m-am trezit că toata munca mea se duce către promovarea costumelor populare cu tot ceea ce implică aceasta. Practic, eram un ONG pentru că toate fondurile erau cheltuite pentru indexarea costumelor pe site-ul  în secțiunea cultural fără alt ajutor extern.

În ultimii doi ani lucrurile s-au schimbat în totalitate, atât eu cât și colega mea Ileana Rădulescu, fotografa proiectului, ne-am dorit să facem mai mult în ceea ce privește promovarea costumelor populare, în felul acesta consideram că ne-am găsit rostul. Mai presus de toate celelalte, să-ți găsești menirea, oricât de mică este ea, este cel mai important.

Ne dorim să indexăm în mediul online cât mai multe costume populare aparținând majorității zonelor etnografice din țara noastră. Virtual, informația este la îndemâna oricui, dar vrem ca la un moment dat să se poată tipări un atlas etnografic cu toate acestea.

Rep.: Adori să spui că îți place să colecționezi piese cu suflet, care spun povești. De ce?

A.N.: Pentru că îmi place istoria, iar aceste piese de costum sunt martorii acesteia. Cu cât știu mai multe despre ele, cămăși, fote, zadii etc., cu atât valoarea lor este inestimabilă pentru mine. Să știi cine a cusut cămașa, câte eforturi a făcut creatoarea pentru ea, ce sentimente a trăit purtând acea cămașă… este de nedescris!

Rep.: Cum te simți în momentul în care porți un costum popular, care este sentimentul?

A.N.: Poate că te aștepți să zic ceva unic sau alte cuvinte pompoase. Pentru mine a devenit o parte din viață! Costumul este puțin complicat de îmbrăcat, şi de aceea devine o experiență memorabilă.

Rep.: Nimic nu este întâmplător în viață! Ai fost abordată pentru a da sfaturi cu privire la ținutele purtate de personajele în filmul Moromeții 2. Coincidență sau nu… și tu ai copilărit în satul Moromeților. Ce a însemnat acest lucru pentru tine? 

A.N.: O onoare și o experiență unică pentru că întotdeauna m-a fascinat industria cinematografiei. Am avut noroc să lucrez cu Dana Paparuz care a avut încredere în imaginea vizuală a țăranului teleormănean pe care eu voiam să o evidențiez prin propria experiență a copilăriei în sat. Mi-am dorit doar ca țăranul, așa cum era el în acele timpuri, să fie transpus în imaginea actorilor și să redea, și din punct de vedere vizual, greutățile acelor timpuri.

Rep.: Câte costume populare ați reușit să indexați până în momentul de față?

AN: Sincer, le-am pierdut șirul, cu siguranță câteva sute. Ele provin din mai multe colecții private și muzeale cu care colaborăm. În momentul actual am fotografiat aproximativ toate zonele etnografice. Urmează subzonele și cătunele. De la un sat la altul, costumele pot fi diferite. Sperăm că o să putem duce la capăt tot ce ne-am propus.

Rep.: Ce proiecte ți-ai propus în viitorul apropiat? Care este următorul pas în evoluția proiectului pentru reîmprospătarea tradițiilor românești?

AN: Avem active ca proiecte catalogul secției de etnografie a Muzeului Județean Teleorman și mai multe articole pentru care trebuie o cercetare amănunțită. În următoarea perioadă vreau să mă axez pe Muntenia pentru că se știu foarte puține lucruri și este destul de mult de cercetat. Sper să am deschiderea necesară pentru asta și să se înțeleagă importanța digitalizării acestor costume în secolul nostru. În contextul actual, nu știm când o să ne putem relua munca, mai ales că aceasta este strâns legată de puținele expoziții de costum din care veneau fondurile pentru demersurile noastre.

Ruxandra HĂBEANU

Credit foto: Ileana Rădulescu