Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Fermă familială de ovine cu rasa Ţurcană

Fermă familială de ovine cu rasa Ţurcană
Distribuie:   

În comuna Dumeşti, satul Hoiseşti, judeţul Iaşi, tânărul Marius Traian Mindirigiu împreună cu fratele său Radu se ocupă de mici cu creşterea animalelor. În anul 2012 au început cu 50 de oi, iar acum au ajuns la un efectiv de 400 de capete, rasa Țurcană cu varietatea Oacheşă. Cei doi tineri spun că produsele ajung la clienţii formaţi în timp sau la samsari, în lipsă de personal.

– Cum aţi ajuns să aveţi o fermă de oi? De la ce efectiv aţi pornit şi ce efectiv aveţi în prezent?

– Ferma a luat viaţă în anul 2012. Încă de mic împreună cu fratele meu Radu m-am ocupat de creşterea animalelor, doar că aveam un efectiv mai mic. Dar, în urmă cu şapte ani am dorit să ne extindem ferma, din dragoste şi pasiune pentru animale. Am pornit de la 50 de oi şi am ajuns la un efectiv de 400 de oi, rasa Ţurcană cu varietatea Oacheşă.

– Ne puteți oferi câteva detalii despre rasă, sistemul de furajare şi tratamentele aplicate?

– Rasa Ţurcană este o rasă de oaie mixtă. Aceasta se adaptează la orice relief din ţară deoarece este rezistentă şi nu necesită îngrijiri costisitoare. Furajarea se face pe timp de vară pe păşune şi pe timp de iarnă cu fân, lucernă şi ca supliment cu porumb.  Totodată, aplicăm tratamente în cazul apariţiei fasciolozei (gălbează), antraxului şi scabiei.

– La un astfel de efectiv ce produse valorificaţi şi unde?

– Produsele pe care le valorificăm sunt caşul, urda, mei în viu şi oi reformă. Distribuţia produselor noastre are loc de acasă, la clienţii formaţi în timp. Când avem prea multă brânză pe perioada verii o mai dăm şi la samsari deoarece nu avem personal şi nu putem merge să stăm cu produsele în piaţă, mai ales că obţinem undeva la 50 l de lapte pe cap de animal.

– Legat de problema lânii, aveţi cum să o valorificaţi?

– Lâna este încă o problemă mare cu care ne confruntăm deoarece în ultimii ani nu a venit nimeni să ne întrebe sau să o ia degeaba.

– La cât ajunge o astfel de investiţie şi ce sfaturi recomandaţi celor care doresc să se apuce de o astfel de fermă?

– Nu aş putea să dau un preţ estimativ acestei investiţii deoarece variază în funcţie de efectiv, rasă, zonă şi altele. Sfatul meu pentru cei care vor să investească într-o fermă zootehnică este să nu se apuce dacă nu au forţa de muncă sau nu fac această activitate în cadrul familiei.

Beatrice Alexandra MODIGA

ovine, turcana, rasa turcana, ferma de familie

Alte articole: