Povestea trufelor sau „diamantul negru“ de la Brăiești

Iepurii, pe lângă faptul că atrag privirile și relaxează datorită aspectului, mai pot aduce și profit dacă dezvolți o afacere bine gândită și depui suflet în tot ceea ce faci. Tot mai mulți fermieri sunt tentați să încerce, dar faptul că sunt animale destul de sensibile reprezintă un impediment.

Exemplul lui Alexandru-Daniel Pădurariu, student la Facultatea de Medicină Veterinară USV Iași, în anul I, din localitatea Iacobești, județul Suceava, care și-a dezvoltat o microfermă de iepuri, demonstrează că la baza tuturor lucrurilor stă marea dorință și pasiunea.

Dintr-o pasiune, o mică afacere! Ai încerca?

Tânărul și-a expus prietenii pufoși la expoziția Animal Fest by USV, reușind să atragă privirile oamenilor care nu pot trece indiferenți pe lângă acești „drăgălași”. Astfel, am aflat și noi despre acest business-hobby.

„Pasiunea mea în ceea ce le privește pe aceste mici rozătoare a început încă din copilărie, avându-i ca animăluțe de companie. Mi-au creat niște amintiri plăcute, lăsându-mi un atașament emoțional puternic. După ce am crescut mi-am dat seama că pot face dintr-o pasiune o mică afacere de care să mă ocup în timpul liber“, povestește acesta.

La început suceveanul a achiziționat rasa Californian, fiind o rasă de carne foarte prolifică, apoi pe parcurs, după ce a acumulat experiență, a achiziționat și rasa Berbec German de mai multe culori (albastru, agouty, alb, sallander), iar pentru a înfrumuseța crescătoria a ales spre achiziție și rasa Rex Galben, mai prețioasă întâlnită rar la mulți crescători.

„În momentul de față dețin exemplare care ajung la 100 euro, iar puii la 50 euro. Am achiziționat matcă din țară, dar am procurat și linii din străinătate precum Slovacia, Bulgaria și Cehia“, punctează acesta.

Rozătoare sensibile, cu o dietă specifică

Creșterea iepurilor poate varia în dificultate în funcție de mai mulți factori fie pozitivi, fie negativi, mai adaugă studentul.

„Iepurii nu necesită spații foarte mari pentru a fi crescuți, cresc repede, nasc pui mulți, având o periodă de gestație de 30-32 de zile, iar vârsta optimă de reproducerea este de 6-8 luni, în funcție de talia rasei. Sunt animale sensibile, iar această sensibilitate se manifestă în mai multe aspecte ale sănătății și îngrijirii lor, cum ar fi hrana, adăpostul și tratamentele administrate. De asemenea, necesită o dietă adecvată, la bază fiind fânul, iar cerealele și legumele proaspete trebuie să vină în cantități adecvate. Adăpostul trebuie să fie curat, ferit de temperaturi extreme, calde sau reci, iar tratamentele nu trebuie să le lipsească.

Deparazitările la timp externe-interne, dar și vaccinurile pentru a preveni diferitele boli“, mai transmite Alexandru-Daniel Pădurariu.

Pentru că participarea la concursuri poate oferi recunoaștere pentru munca și dedicarea crescătorilor, tânărul s-a înscris în Asociația Crescătorilor de Păsări și Iepuri de Rasă-Bucovina. „Particip la concursuri cu iepurii, fiind membru în asociație, mai ales că poate fi o oportunitate excelentă de a întâlni alți crescători, de a schimba informații și de a învăța din experiențele altora“, ne spune studentul.

Medicina veterinară este o profesie gratifiantă

Revenind la pasiunea spre acest domeniu, aflăm de la Alexandru că încă din copilărie l-au caracterizat grija şi pasiunea față de animalele neajutorate și a știut de atunci care îi va fi meseria.

„Ca medic veterinar trebuie să asiguri confortul și protecția animalelor tratându-le și oferindu-le afecțiunea necesară. Cunoștințele și abilitățile dobândite la Facultatea de Medicină Veterinară mă vor ajuta să îmi gestionez mai eficient și mai sănătos businessul cu iepuri. Astfel, voi putea diagnostica și trata prompt orice afecțiune, minimizând riscurile de pierderi de animale, dar și costurile asociate cu problemele de sănătate ale iepurilor. În timpul facultății, voi avea ocazia de a-mi clădi o rețea de contacte profesionale, inclusiv profesori, colegi și alți specialiști în domeniu. Această rețea mă poate ajuta să obțin sfaturi, colaborări și oportunități de afaceri. Recomand medicina veterinară pentru că este o profesie gratifiantă și implică lucrul cu animalele pentru a le ajuta să ducă o viață sănătoasă și fericită. Este o oportunitate de a combina pasiunea pentru animale cu munca într-un domeniu care are un impact pozitiv asupra vieții lor și a proprietarilor acestora“, încheie Alexandru-Daniel Pădurariu, crescător de iepuri.

Beatrice Alexandra MODIGA

Colegiul „Vasile Lovinescu“ din Fălticeni nu este doar o școală, ci un loc plin de istorie și tradiție în învățământul din Fălticeni. Acest colegiu a crescut și s-a dezvoltat de-a lungul anilor, adaptându-se nevoilor și cerințelor societății contemporane. De la începuturile sale ca școală practică de pomicultură în urmă cu 100 de ani și până în prezent, colegiul și-a extins oferta educațională, oferind specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluții economice. Pe lângă specializările de bază – agricultură, mecanic agricol și contabilitate –, oferta educațională s-a diversificat cu domenii ca industrie alimentară, protecția mediului, mecanică, silvicultură, veterinar, turism și alimentație – servicii. Impactul unui liceu cum este  Colegiul „Vasile Lovinescu“ în comunitate este vast și semnificativ, influențând educația, economia și coeziunea socială.

Recent, Colegiul „Vasile Lovinescu“ a sărbătorit, printr-un amplu program, împlinirea a 100 de ani de existenţă. Manifestările derulate pe parcursul unei săptămâni au pus în lumină primul secol de activitate prolifică a acestei unităţi de învăţământ şi au reunit o audiență impresionantă, formată din elevi, părinți, prieteni ai colegiului, foști elevi și profesori, oficialități locale și județene, reprezentanți ai mediului universitar din Iaşi şi Suceava și ai diverselor instituții și agenți economici din domeniul agricol, industria alimentară, construcții, mecanică și servicii, din ţară şi din Republica Moldova, o parte dintre ei fiind foşti absolvenţi ai acestei şcoli.

Vasile Lovinescu a pus bazele primei școli practice de horticultură

Bazinul pomicol Fălticeni-Rădășeni s-a făcut cunoscut încă din secolul al XV-lea, când a început comerțul de fructe cu polonii, ca, mai apoi, să apară informații în cronicile „Uricariul“ lui Codrescu și în „Descrierea Moldovei“ a lui Dimitrie Cantemir despre livezile de la Rădășeni și Fălticeni, respectiv despre livezile de la Horodniceni, Brădățel, Botești, Oprișeni, Ciorsaci.

Dezvoltarea bazinului pomicol Fălticeni-Rădășeni, precum și existența unui însemnat număr de livezi în zonă, s-au datorat atât condițiilor de sol și climă favorabile, cât și faptului că majoritatea locuitorilor de aici au fost oameni liberi, cu dragoste și pasiune pentru pomicultură, buni specialiști nu numai în realizarea de soiuri, forme și biotipuri autohtone la măr, păr, prun, cireș, vișin, nuc, cais, ci și în ceea ce privește industrializarea producției de fructe, prin înființarea unor fabrici de marmeladă, dulcețuri și chiar a vinului din mere sau a țuicii din prune şi a rachiului de mere. În 1908, în Groapa Rădășeni, pe un teren cedat gratuit de distinsul învățător și pomicultor Vasile Lovinescu, a fost înființată Pepiniera de stat Fălticeni-Rădășeni, care a avut un rol deosebit în organizarea și dezvoltarea bazinului pomicol şi a învăţământului agricol. Câţiva ani mai târziu, tot Vasile Lovinescu, revizor agricol și consilier tehnic la Ministerul Agriculturii, a pus bazele primei școli practice de horticultură din această zonă cu veche tradiție în cultura pomilor fructiferi și în comerțul cu fructe. Între anii 1924-1932, în clădirea şcolii funcţionează Şcoala Practică de Horticultură înfiinţată în 1920 de Vasile Lovinescu, dar care avea un sediu impropriu.

O școală trainică, deschisă spre cunoaștere și receptivă la schimbările vremurilor

Din 1932 până în 1950 școala are clase de gimnaziu și liceu comercial și Școală medie tehnică de administrație economică, de aici plecând și primele promoții de tehnicieni pomicultori cu cariere remarcabile în bazine pomicole renumite cum ar fi cele de la Pitești – Mărăcineni, Iași, Bistrița sau Voinești. De la înființare și până în prezent, a existat fără întrerupere o școală trainică, deschisă spre cunoaștere, receptivă la schimbările progresiste ale vremurilor, care a avut în anii de existență 13 denumiri. Din 1950 până în 1966 școala agricolă din urbea de pe Șomuz funcționează ca Școală Medie de Tehnică Agricolă, din 1966 până în 1974 ca Liceu Agricol, cu profilurile horticultură, agricultură, contabilitate, merceologie agricolă, mecanică agricolă, veterinar, silvic, morărit – panificaţie, protecţia plantelor, topografie, multe dintre ele fiind păstrate până în prezent. Din 1974 până în 1989 a funcţionat ca Liceu agroindustrial, aici fiind şi una dintre cele mai mari şcoli profesionale de mecanici agricoli, din 1989 până în 2004 ca Grup școlar agricol, din 2004 până în 2012 ca Colegiul Agricol Fălticeni, iar din anul școlar 2012-2013, în urma unei Hotărâri a Consiliului Local Fălticeni, poartă numele celui care a înființat prima pepinieră pomicolă din România, Vasile Lovinescu.

De-a lungul celor zece decenii de activitate didactică, Colegiul „Vasile Lovinescu“ a demonstrat permanența unei misiuni educative şi de continuu apostolat în pregătirea tinerilor pentru lucrul în agricultură și pomicultură, oferind cunoștințe practice și teoretice esențiale pentru sectorul agricol.

Fiecare elev, devenit un lider inovator şi un cetăţean responsabil

De la directorul colegiului, prof. Cristinel-Petrică Acatrinei-Vasiliu, am aflat importanţa acestui moment solemn şi contribuţia personalului didactic al acestei școli, subliniind că amintirea şi învăţăturile profesorilor trecuţi în nefiinţă continuă să inspire generaţiile actuale.

„Astăzi este o zi specială pentru noi, sărbătorim un secol de educaţie şi de contribuţie semnificativă la formarea tinerei generaţii. Fiecare elev care a trecut prin această şcoală a devenit un lider inovator şi un cetăţean responsabil. Aniversarea centenarului nostru este un moment important din istoria acestei şcoli. De-a lungul acestui secol zeci de generaţii de elevi au trecut pragul acestei instituţii, fiecare elev ducând cu el visuri, speranţe, aspiraţii unice şi devenind mai apoi lideri inovatori şi cetăţeni responsabili ai lumii.

Privind în urmă istoria noastră bogată, suntem plini de recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la succesul nostru de-a lungul deceniilor: directori, profesori, personal auxiliar, personal nedidactic, autorităţi locale şi centrale, parteneri, părinţi şi elevi. Fiecare a pus o piatră de temelie esenţială în construirea şi menţinerea acestei instituţii de învăţământ de elită şi afirmarea identităţii noastre ca şcoală. Doresc să adresez sincere mulţumiri colegilor noştri pensionari, pentru angajamentul, dedicarea şi devotamentul pentru liceul nostru. Fiecare a adus susţinere, experienţă, cunoştinţe şi pasiune pentru educaţie, fiecare a contribuit în mod unic şi valoros la misiunea noastră de a oferi elevilor o educaţie de calitate şi o experienţă şcolară împlinitoare.

Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că următoarele generaţii de elevi vor beneficia de aceeaşi educaţie de calitate şi de valorile solide pe care le-am oferit de-a lungul timpului“, consideră directorul colegiului, Cristinel-Petrică Acatrinei-Vasiliu.

Recunoştinţă pentru performanţe din partea Ministerului Educaţiei

În semn de recunoaştere a activităţii desfăşurate şi a performanţelor profesionale înregistrate în cei 100 de ani de existenţă, şeful Inspectoratului Şcolar, prof. Grigore Bocanci, absolvent al acestei instituţii, promoţia 1987, clasa regretatului profesor dr. Mircea Toma, a înmânat Colegiului „Vasile Lovinescu“ Diploma aniversară „Nicolae Iorga“ şi o plachetă omagială din partea Ministerului Educaţiei.

„Colegiul «Vasile Lovinescu» a devenit în aceste decenii un mediu stimulativ care asigură formarea de competenţe, valori şi atitudini atât de necesare tinerilor pentru a face faţă provocărilor unei societăţi în continuă schimbare, promovând egalitatea de şanse şi incluziune socială, susţinând în acelaşi timp o dezvoltare sustenabilă în context rural. Ceea ce individualizează Colegiul «Vasile Lovinescu» în mediul educaţional, precum şi în spaţiul comunitar local şi regional este dimensiunea adaptării la specificul şi dezideratele comunităţii, adeziunea instituţiei de învăţământ la valori autentice care pot gira alinierea la standardele educaţionale naţionale şi europene: profesionalizare şi responsabilitate, cooperare şi colaborare, dezvoltare durabilă.

Cei peste 1.400 de elevi care studiază acum în acest colegiu au şansa de a învăţa, de a se forma ca personalităţi autentice într-o instituţie de învăţământ care susţine şi încurajează performanţa, o instituţie cu o infrastructură în permanentă transformare şi modernizare, adaptată la standardele europene şi internaţionale. Aici elevii au ocazia să înveţe că meseria este într-adevăr o brăţară de aur.“

Colegiul „Vasile Lovinescu“ a rămas la sufletul absolvenţilor basarabeni

Printre participanţi s-au numărat şi absolvenţi din Basarabia, cu funcţii şi responsabilităţi în agricultura din Republica Moldova, care şi-au făcut studiile liceale la Fălticeni şi au descoperit cum se face agricultura modernă la facultăţile de agronomie din Iaşi, Bucureşti şi Cluj. 

„Sunt onorat şi recunoscător să fiu absolventul Colegiului «Vasile Lovinescu», o instituție binecuvântată de Dumnezeu, cu dascăli dedicați meseriei şi cu înaintaşi de o valoare inestimabilă. Le mulţumesc din suflet organizatorilor, în numele meu şi al colegilor mei basarabeni, pentru invitația la aniversarea centenarului. Oraşul Fălticeni, Colegiul  «Vasile Lovinescu», profesorii, directorii, colegii şi bucovinenii sunt şi vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna!“, ne-a spus Iurii Cărbune.

Specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluției economice

De fiecare dată când se vorbeşte de Colegiul „Vasile Lovinescu“, primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, îşi aduce aminte cu drag de timpul petrecut aici, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, între anii 2004-2012, precizând că anul acesta nu sărbătorim doar trecutul, ci şi prezentul şi viitorul unei instituţii educative care reprezintă un adevărat motor al progresului în comunitatea noastră.

„De-a lungul celor zece decenii de activitate didactică, acest liceu a demonstrat permanența unei misiuni educative şi de continuu apostolat în pregătirea tinerilor pentru lucrul în agricultură și pomicultură, oferind cunoștințe practice și teoretice esențiale pentru sectorul agricol.

Cu trecerea anilor, Colegiul «Vasile Lovinescu» și-a adaptat constant oferta educațională pentru a răspunde schimbărilor din societate și cerințelor economice în transformare și pentru a acoperi o gamă mai largă de domenii și interese. Această școală oferă, pe lângă specializările de bază – agricultură, mecanic agricol și contabilitate –, specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluții economice: industrie alimentară, protecția mediului, mecanică, silvicultură, veterinar, turism și alimentație – servicii. Această diversitate de specializări reflectă angajamentul colegiului de a pregăti elevii pentru o gamă largă de cariere și oportunități într-o lume în continuă schimbare. Elevii beneficiază nu doar de cunoștințe teoretice și practice solide în domeniile tradiționale, cum ar fi agricultura și mecanica agricolă, ci și de posibilitatea de a se specializa în domenii emergente și de viitor, cum ar fi protecția mediului, IT sau industria alimentară.

Pe lângă programa academică, colegiul promovează și dezvoltarea personală a elevilor prin activități extracuriculare, numeroase stagii de practică și de formare profesională în țări din Uniunea Europeană în cadrul Programelor Erasmus +, proiecte comunitare și colaborări cu agenți economici locali și regionali.

Acest tip de educație holistică și orientată către nevoile actuale ale societății contribuie la formarea unei generații de tineri pregătiți să facă față provocărilor și oportunităților viitoare“, este mesajul primarului municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, la aniversarea centenarului.

Silviu BUCULEI

Iustin Grigoraș Crețu, un tânăr de 19 ani din Suceava, student la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, în anul I, este un adevărat pasionat de creșterea iepurilor de rasă, exemplare unice. Pentru tânăr, creşterea iepurilor reprezintă pasiunea lui de-o viaţă, iar acum are exponate din țări precum Slovacia, Olanda și Bulgaria. Din cele cinci rase din portofoliu, preferatele lui rămân exemplarele din rasa Berbec german.

Cadoul perfect de la PetShop

Iustin Grigoraș Crețu, un tânăr din Suceava, crește iepuri de rasă pentru expoziție. Pasiunea sa este mai puțin obișnuită și costisitoare, deoarece cheltuielile nu sunt deloc de neglijat, mai ales că un iepure poate să coste peste 100 de euro.

„Această pasiune a început încă din copilărie, când tatăl meu mi-a adus acasă un iepuraș cumpărat de la un PetShop. Nu era un iepuraș de rasă, dar a fost cadoul perfect. De când sunt mic am avut iepuri, dar de aproximativ doi ani cresc iepuri de rasă pură pentru a participa la concursuri și expoziții cu ei“, transmite Iustin Grigoraș Crețu.

Berbec german, varietatea de culoare „rhon“, rasa preferată

În prezent, Iustin deține cinci rase de iepuri: Berbec german, Californian, Rex de talie mare, Rex pitic și Cap de leu.

„Toți iepurii pe care îi dețin sunt exemplare frumoase, dar pentru mine rasa de iepuri Berbec german, pe varietatea de culoare «rhon», este cea mai prețioasă și cea mai îndrăgită, deoarece această varietate de culoare «rhon» este destul de rară și foarte greu de găsit la noi în țară“, adaugă tânărul crescător de 19 ani.

Rex pitic, exemplar adus din Olanda, cel mai scump din colecția tânărului

În acest domeniu, prețurile pot varia foarte mult de la un exemplar la altul. Spre exemplu, un pui din rasa Berbec german, care se trage din părinți campioni poate porni de la 150-200 lei, mai specifică acesta. De curând, exemplarele de iepuri ai tânărului au fost înscrise în Asociația crescătorilor de iepuri de rasa din Bucovina.

„Alte exemplare care au diferite titluri de campion pot ajunge și la câteva sute de euro. Exemplarele mele sunt achiziționate de la unii dintre cei mai buni crescători de iepuri din țară și din alte țări (Slovacia, Olanda, Bulgaria). Cel mai scump exemplar pe care îl dețin face parte din rasa de iepuri Rex pitic și a fost adus din Olanda, încă de când era pui, prețul lui ajungând la 170 de euro. Rasele pe care le dețin nu sunt pretențioase sau sensibile, dar bineînțeles că pot apărea și neplăceri în momentul în care animăluțului nu îi place ceva.“

Terapie cu animale pentru copii

Iustin a ales Facultatea de Medicină Veterinară pentru că iubește animalele și îi place să se ocupe de ele.

„Mă pasionează să învăț cât mai multe despre ele și să încerc să le înțeleg gesturile și manifestările. Mi se pare extraordinar cât de deștepte pot fi aceste vietăți și cum se pot descurca singure în sălbăticie, un lucru pe care noi, oamenii, nu îl putem face. Cred că facultatea mă va ajuta foarte mult pe viitor în legătură cu această pasiune, deoarece încă sunt lucruri neștiute despre iepuri și sunt dornic să le învăț. Pot învăța tratamente noi pentru animale, care pot fi mai benefice decât ceea ce fac acum și, bineînțeles, odată ce înveți cât mai multe despre un subiect, vei putea fi cel mai bun în domeniul respectiv. Recomand tuturor oamenilor să își achiziționeze sau să adopte un animăluț care îi reprezintă. Animalele sunt suflete calde, cu care putem comunica și cu care putem crea o legătură. De multe ori copiii mici interacționează mult mai bine cu un animăluț decât cu un om, tocmai din acest motiv există și terapie cu animale pentru copilașii cu probleme“, încheie Iustin Grigoraș Crețu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Nu foarte departe de Gura Humorului, ca un desen pictat cu acuarelă desprinsă din casa cerească, ni se arată printre mirosul trandafirilor atât de perfecți și pământul proaspăt Mănăstirea Voroneț, maiestuoasa ctitorie a lui Ștefan cel Mare de la sfârșitul anilor 1400.

Compusă din Biserica „Sf. Gheorghe“, clopotniță, zidul de incintă și ruinele chilii, Mănăstirea Voroneț a fost construită în trei luni și trei săptămâni pe locul unei biserici din lemn și este monument istoric al județului Suceava. Biserica poartă hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, și face parte din patrimoniul cultural mondial din anul 1993.

Prezența monahului Daniil la Voroneț a adus insuflare cu adâncă credință acestui lăcaș de cult, ceea ce a făcut ca prezența spiritului monahal să înflorească din ce în ce mai mult. Importante donații sub formă de pământuri ori cărți au fost făcute de către Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Ieremia Movilă, printre acestea Tetravanghelul din 1940, obiecte bisericești, poloboc de vin, monede de cheltuială, zloți la tămâie, catastif de praznic.

La Mănăstirea Voroneț a fost format un atelier de copiat cărți, acestea din urmă fiind folosite la slujbele religioase, dar și o unitate de învățământ unde se predau slavona și româna; aici erau înscriși copiii boierilor și ai preoților ce erau pregătiți pentru a deveni dascăli în lăcașurile de cult, dar și în școli.

Mănăstirea Voroneț a pășit pe o treaptă mai înaltă către mai multe direcții în vremea egumenului Macarie în anii 1700, atunci când a fost reformat aspectul bisericii, cu apariția de noi chilii, reconstrucții ale proprietăților mănăstirești, au fost aduse cărți și au venit noi monahi; tot în acel timp s-a alcătuit și o Condică de avere de către Vartolomei Mayereanu Pomelnicul.

În vremea anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic s-au micșorat beneficiile lăcașurilor de cult ortodoxe, iar în urma acestui aspect reprezentanți ai bisericilor, printre ei și Inochentie al Voronețului, au solicitat împăratului Iosif al II-lea revenirea la vechile drepturi; însă, singura concesie a fost diminuarea numărului de călugări și, totodată, desființarea schiturilor. S-a realizat un fond de venituri prin care erau controlate toate cheltuielile mănăstirilor, inclusiv aici, la Voroneț.

După un timp îndelungat în care biserica Sf. Gheorghe a activat ca biserică parohială, după 1990 Mănăstirea Voroneț a revenit la viața monahală ca o comunitate de călugărițe.

Biserica este printre singurele monumente arhitecturale religioase din zona de nord a Moldovei ce și-a conservat forma inițială. Nu de dimensiuni foarte mari, biserica se mândrește cu o pictură profundă la interior ce rezistă încă din vremea lui Ștefan cel Mare; Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, tabloul închinat domnitorului Ștefan cel Mare sunt doar câteva dintre imaginile ce ne atrag atenția negreșit.

La exterior, ochii nu mai contenesc a se dezlipi de o așa dumnezeiască explozie de frumos, prin pictura din timpul domnitorului Petru Rareș ce reprezintă imaginea extraordinară a artei feudale moldovenești. Toate episoadele biblice sunt reprezentate atât de viu încât personajele tind să iasă din această sferă a frescelor, ba mai mult, au glas și uimesc prin mimica lor privirea oricui calcă pragul mănăstirii. Culorile atât de vii fac să pară că trupurile sunt într-o continuă mișcare, nicidecum statice, verdele și albastrul fac să se simtă bătăile inimilor învăluite de iubire pe de o parte, dar și a chinului pe de altă parte.

Judecata de Apoi de pe fațada de vest este structurată în patru acte, în partea de sus este Dumnezeu Tatăl, apoi Apostolii poziționați pe scaune în scena Deisis; la râul de foc ce pleacă de la picioarele Mântuitorului cei care au săvârșit păcate își află acum chinurile. Etimasia Sfântului Duh, înfățișat de un porumbel, Sfânta Evanghelie, strămoșii neamului românesc și credincioșii îndrumați de Sf. Apostol Pavel, apoi necredincioșii ce au parte de mustrarea lui Moise fac parte din al treilea act. Simbolul justiției, cumpăna, o regăsim în ultimul act, unde faptele bune și cele rele sunt puse în balanța disputei dintre îngeri și demoni pentru sufletele noastre, la nord raiul, iar la sud iadul. Fabuloasa frescă scoate în evidență sclipirea minților creatoare, astfel se împletesc printre aceste acte părți ale folclorului precum arhanghelii ce suflă din buciume.

Soarele o dezmiardă atât de des, ploaia este împinsă de vânt către ea în zilele de toamnă târzie, fulgii de nea cad ca un pieptăn pe creștetul unui copil, glasul cântecului Liturghiei ajunge până la petalele florilor și iarba pe care o călcăm, căci aici, în mijlocul acestui spectacol spiritual, înflorește tot mai mult cu ardoarea credinței și te așteaptă pentru o îmbrățișare pură cuprinsă de fiori binecuvântați Mănăstirea Voroneț.

Aurora GRIGORE

Din vârful muntelui ce umbrește cu-ale sale podoabe creștetele noastre, de pe frumosul Deal al Crucii, se spune că Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a tras cu arcul, iar unde a țintit săgeata acolo s-a făcut prestolul pentru cea ce urma să fie întâia, dar și cea mai de seamă ctitorie a sa, Mănăstirea Putna.

Situată nu departe de orașul Rădăuți, județul Suceava, Mănăstirea Putna împletește laolaltă cu o surprinzătoare căldură religia, cultura, arta. Ridicarea lăcașului de cult a început în anul 1466, după ce a fost cucerită cetatea Chilia și a fost finalizată trei ani mai târziu. În prezența întregului cler moldovenesc, mănăstirea a primit sfânta slujbă cu binecuvântarea Mitropolitului Teoctist al Moldovei la data de 3 septembrie 1469. Ulterior, până-n anul 1481, au fost ridicate chiliile, Turnul Tezaurului, zidul de apărare și turnurile lor.

Mănăstirea nu a fost ocolită de episoade negre, astfel că ocupațiile străine, incendiile și cutremurele i-au fost călăuze vitregi de-a lungul timpului. Oștile lui Timuș Hmelnițki, fiul cel mare al lui Bogdan Hmelnițki (hatmanul cazacilor), a jefuit biserica mănăstirii. În anul 1484 chiliile au ajuns ruine din cauza unui incendiu, iar biserica a fost și ea afectată.

Reconstrucțiile mănăstirii au fost realizate de-a lungul vremii prin bunăvoința domnitorilor Moldovei, Vasile Lupu, Gheorghe Ștefan, Eustatie Dabija și Mitropolitul Iacob Putneanul.

Format din parter și etaj, Turnul porții a fost construit în anul 1757 pe când domnitor era Constantin Racoviță; ,mai este denumit și Turnul Eminescu, fiindcă poetul a fost prezent aici la Serbarea de la Putna din anul 1871. Alături de Ioan Slavici, a zăbovit timp de câteva zile în sala de la etaj. Tot pe latura aceasta din partea estică a fost ridicat și Turnul Clopotniță.

Situat în partea de vest a interiorului, Paraclisul mănăstirii poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel; a fost înălțat cu ajutorul mitropolitului Iacov Putneanul, iar pictura a fost realizată în tehnica „al fresco“ de către frații Moroșan.

Spre sfârșitul anilor 1900, sub supravegherea patriarhului Teoctist Arăpașu, Casa Domnească a fost construită pe locul fostei temelii ruinate de Habsburgi.

Biserica poartă amprentele stilului arhitectonic moldovenesc, realizată din pridvor, pronaos, naos, altar, gropniță; componente bizantine, gotice și renascentiste sunt armonios îmbinate. Pentru a intra în biserică se folosesc cele două uși din lateral ale pridvorului frumos decorate cu portaluri din piatră.

În Camera mormintelor, ca în străfundul liniștii unui codru din urma războiului, regăsim mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt învelit cu baldachin din marmură de culoare albă precum caii aceia bravi și al soției sale, Maria. De asemenea, aici mai sunt printre altele și mormintele familiei Mușatinilor, ale domnitorilor Bogdan al III-lea și Ștefăniță.

Pronaosul primește raze luminoase de la două ferestre din partea sudică și nordică; în pridvor soarele abundă prin și mai multe ferăstruici, aici se află mormântul Mitropolitului Moldovei, Iacob Putneanul, și cel al Mitropolitului Sucevei Teoctist.

Altarul este delimitat de naos printr-un iconostas din lemn frumos decorat; deasupra naosului ca un fluture cu aripi deschise zărim turla octagonală și la etajul superior hexagonală. Ferestrele pictate, pardoseala din piatră și marmura presară pe alocuri culoare binecuvântată locului.

Exteriorul este decorat cu arcade oarbe, pilaștri, ferestre dreptunghiulare gotice, un brâu răsucit în torsadă ce împarte zidurile și care semnifică Preasfânta Treime; acest ultim element îl putem observa și în interiorul bisericii.

Acoperișul este îmbrăcat cu bundiță de aramă cusut minuțios ce se aseamănă cu șindrila, iar la exterior brâul cu adâncituri aerisite și ferestrele cu chenare decorative dau privirii o chemare către frumos și, totodată, simplitate. Stâlpii contraforturi de pe fațade marchează solemnitatea și siguranța lăcașului de la poalele muntelui.

Frumusețea aurită ce izvora din pictura de altădată a fost devastată de luptele pentru domnie dintre Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan. Reabilitarea acesteia s-a accentuat spre sfârșitul anilor 1900 cu ajutorul Mitropolitului Iustin Moisescu și al părintelui Sofian Boghiu. Noile picturi au luat amploare pe foițe de aur în stiluri neobizantine, baroce, ale căror culori intensifică aspectul într-un mod atât de fermecător, mai ales unde s-a folosit lemnul de tei.

În Muzeul Mănăstirii Putna sunt conservate manuscrise, broderii, obiecte de cult, însă de o mare însemnătate este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Constantinopol și craniul Sfântului Ierarh Ghenadie.

Aerul pe care-l respiri aici, împrejurul acestei vetre sihăstrești de odinioară te aduc mai aproape de substratul neamului românesc prin amprentele lăsate de domnitori, sfinți rugători, ce nu au lăsat să piară adevăratul rost al vieții, în pofida tuturor piedicilor vremii, ci au continuat într-o virtute sigură ritualul ce duce către înaltul cerului de aici, din mijlocul Sfintei Liturghii cântate cu atâta dăruire la Mănăstirea Putna.

Aurora GRIGORE

Bradul verde-argintiu stă aplecat către turla ce pare că se flutură odată cu fragilii nori albi pictați în contrastul cerului ce îmbrățișează cu atâta iubire pe cea care-i este parteneră de drum prin orice anotimp, Mănăstirea „Sântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Ridicată la începutul anilor 1500 pe locul unei vechi biserici ce nu mai există azi, mănăstirea se află nu departe de Cetatea Sucevei. Lăcașul de cult este monument istoric și, alături de alte șapte mănăstiri din Moldova, face parte din patrimoniul mondial UNESCO; aceasta poartă hramurile Sf. Gheorghe și Sf. Ioan cel Nou.

Fost sediu mitropolitan al Moldovei, mănăstirea găzduiește, în prezent, arhiepiscopii Sucevei și Rădăuților. Componentele din incinta ansamblului mănăstirii sunt Biserica „Sf. Gheorghe“, Turnul Clopotniță, clisiarnița-paraclis, chiliile, stăreția.

Ctitorită de domnitorul Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, mănăstirea nu a fost terminată până la moartea acestuia, fapt pentru care fiul său, Ștefăniță Vodă, a îndeplinit lucrarea în anul 1522, așa cum reiese și din pisania în limba slavonă din incintă. Picturile au fost înfăptuite în prima jumătate a anilor 1500, în vremea domniei lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse de la Biserica Mirăuți în timpul domnitorului Moldovei, Petru Șchiopul, cel care a avut cea mai lungă domnie din istoria Principatelor Române. În acea perioadă a fost înființată o școală teologică, unde se învățau limbile greacă, slavonă și română.

La sfârșitul anilor 1600, armata regelui Sobieski a luat tezaurul Mitropoliei și moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. După aproape o sută de ani, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost înapoiate mănăstirii pe când era episcop Dosoftei Herescu; acest lucru a fost posibil doar pentru că orașul Suceava făcea parte pe atunci din Imperiul Habsburgic. În vremea Primului Război Mondial, moaștele au ajuns într-o biserică ortodoxă din Viena, fiind readuse în iulie 1918 la Suceava.

Biserica „Sf. Gheorghe“ se remarcă prin turla octagonală ale cărei ferestre sunt orientate către punctele cardinale, dar mai ales picturile ce încă se mai zăresc pe pereții exteriori, precum o carte de povești de la bibliotecă citită cu ardoare de atâtea ori de generații la rând. Țigla-i proptită ca o copertă atinsă mereu de mâinile credincioșilor și ale Celui de Sus.

Picturile interioare în stil bizantin datează din anii 1500; acestea sunt frescele ce aduc armonia, dar în același timp și starea atât de necesară de contemplare pe care o căutăm atunci când atingem covorul bisericesc. Calendarul creștin, Pantocratorul, Profeții, Liturghia, Patimile lui Iisus, cei patru evangheliști sunt doar câteva dintre picturile ce ne conduc pe atâtea drumuri presărate cu dulce și amar din fabuloasa lume creștină. Chipurile pictate, ale lui Bogdan al III-lea, Petru și Ștefăniță Vodă, se mai zăresc încă lângă racla cu moaște.

Pe pereții exteriori, unde vremea nepriel­nică nu și-a pus amprenta de-a lungul anilor, se zăresc timid fresce precum Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului risipitor, Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul și altele. La sfârșitul anilor 1900, picturile au fost restaurate, iar asta este mai vizibil pe fațadele pereților de sud și vest.

Mănăstirea a fost îmbogățită încă din vremurile de demult cu obiecte care mai de care mai valoroase, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, argintăria cu motive florale de la racla Sf. Ioan cel Nou, gravuri în lemn lucrate de monahul Ioan în anii 1600, o cruce sculptată în lemn de chiparos de Popa Nechifor din anii 1500 și icoane dăruite de violonistul bucovinean Grigore Vindereu, în anii 1800.

Fiind ridicat ca poartă de intrare în mănăstire, Turnul Clopotniță măsoară 34 de metri și datează din anul 1589; prin bunăvoința domnului Moldovei Petru Șchiopul, turnul a fost realizat din piatră și cărămidă și se aseamănă cu o căsuță din basmele îngerești prin care intri, iar miracolele se afundă în inima însetată de frumos ce așteaptă să descopere, dincolo de prag, o altfel de tihnă.

Așa cum se mai poate descifra din pisania în limba slavonă, clisiarnița-paraclis datează din anul 1626 și a fost ctitorită de mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca; aceasta era folosită în anotimpul rece pentru îndeplinirea activităților bisericești. În trecut aici a fost întâia școală catehetică clericală din Suceava, iar azi servește ca pangar (loc pentru vânzarea lumânărilor).

O frunză tomnatică se pleacă acum, atingându-mi creștetul, către acest pământ în care se amestecă atât de domol culorile rubinii și gălbui solare, greutățile amare și împlinirile sufletești, toate cu voia Domnului, ce a socotit să lase cortina deschisă către această scenă a păcii, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Aurora GRIGORE

Continuând prezentarea fermierilor campioni, compania Corteva Agriscience felicită rezultatele agricultorilor din nordul țării, mai exact colaboratorii din județul Suceava.

“Ne bucurăm că avem prilejul de a prezenta fermieri campioni din județul Suceava, un județ unde nu predomină marii fermieri care lucrează mii de hectare, ceea ce dovedește că deși suntem cea mai mare companie de agricultură din lume, nu ne axăm doar pe nevoile acestora, ci și pe necesitățile fermierilor care lucrează câteva zeci de hectare, dar pe care îi ajutăm să aibă profit garantat la finalul campaniilor de recoltat. Avem colaborări multiple atât pe partea de hibrizi Pioneer® pentru boabe, cât și hibrizi pentru siloz, de aceea vă invit să descoperiți, în rândurile de mai jos, doi dintre fermierii campioni de anul trecut”, a declarat Maria Cîrjă – Marketing Manager România, Republica Moldova & Ungaria.

La categoria porumb pentru boabe, fermier campion a devenit domnul Andrei Claudiu Ursu din localitatea Stamate. Acesta lucrează 176 ha, a ales hibridul P9889 pentru 36 ha și a recoltat o producție de 13.030 kg/ha. “Anul trecut am avut porumb pe 80 ha, hibridul P9889 a fost semănat după floarea-soarelui. Practicăm în fermă lucrări Minimum-till, semănatul a avut loc la începutul lunii mai, atunci am aplicat pe rând îngrășăminte NPK 200 kg/ha. Am erbicidat preemergent și am mai intervenit postemergent cu două erbicidări. La prășit, în stadiul de 7-8 frunze, am mai fertilizat cu azot – 200 kg/ha. La noi în zonă nu este nevoie să aplicăm insecticide, cu toate acestea sămânța a fost tratată. Am mai administrat culturii un stimulator pe bază de zinc și aceasta a fost toată tehnologia. Noi recoltăm porumbul atunci când ajunge la      18 – 19 % umiditate, anul trecut acest lucru s-a întâmplat la finalul lunii octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a adăugat faptul că a fost mulțumit de producția obținută și că în această primăvară a ales hibrizii P9889 și P9415 pentru cele 50 ha pe care le va semăna cu porumb.

La categoria porumb pentru siloz, fermier campion a devenit domnul Mihai Todosi din localitatea Pârteștii de Jos. Acesta a ales hibridul P0725 și a obținut o producție de 83 tone/ha. “Lucrez 50 ha, 25 ha au fost semănate cu porumb, iar pe 12 ha am avut P0725, însă a fost semănat pe mai multe parcele, ceea ce înseamnă că am avut diferite plante premergătoare: lucernă, păioase și chiar porumb pe unele dintre ele. Terenul a fost arat în toamnă, iar primăvară pregătit cu combinatorul. Am semănat la finalul lunii aprilie, atunci am și fertilizat cu îngrășăminte complexe triplu 15. Am administrat erbicid doar preemergent, însă o doză mică, și nimic altceva. Recoltatul a avut loc în jurul datei de 19 septembrie, am avut o producție foarte bună și am fost mulțumit. De fapt, de cel puțin 5-6 ani aleg același hibrid pentru siloz. Primăvara aceasta voi semăna tot în jur de 25 ha cu porumb și aleg aceeași hibrizi Pioneer”, a declarat domnul Todosi.

Semn că tradiția păstoritului este una ce se simte și se transmite din generație în generație, Constantin Oloer, un tânăr de 23 de ani din Bosanci, județul Suceava, coordonează stâna familiei cu o maturitate și inteligență ce nu au cum să nu te cucerească, împreună cu părinții și cei trei frați. Suceveanul a decis să ducă mai departe încă o generație obiceiurile și rețetele păstrate de la străbunici, deținând o fermă zootehnică cu un efectiv de 300 de oi din rasa Țurcană.

Fermier de generație nouă

„Ferma pe care o susținem este una zootehnică, de ovine rasa Țurcană, având un efectiv de 300 oi și o suprafață de 15 ha de pășune. De asemenea, este susținută de o microfermă vegetală cu culturi de lucernă, trifoi, porumb, grâu și cartof, bazată pe asolamente. Povestea fermei noastre are o mică istorie, cu câteva generații în spate, fiind lăsată din tată în fiu cu obiceiuri și rețete păstrate de la străbunici. Am început să dezvoltăm ferma de la zero și înaintăm cu pași micuți. Nu am accesat fonduri europene, dar urmăresc pe viitor. Privind tehnologizarea fermei, am investit în principalele nevoi ale acesteia: o fântână, o stână, un adăpost pentru oi, un fânar pentru baloți, dar și panouri fotovoltaice pentru păstrarea brânzei la rece. Lipsa forței de muncă și a tehnologizării în acest domeniu își pun amprenta în creșterea efortului celor care susțin ferma“, specifică Constantin Oloer, crescător de ovine din județul Suceava.

Beatrice Alexandra MODIGA

În inima Rădăuților Sucevei, cântecul duios al ortodoxiei răsună dintre pereții zidiți ai Mănăstirii Bogdana, locul care destăinuie povestea celui care a întemeiat statul feudal moldovean, Bogdan I, voievodul Maramureșului și domnul Moldovei, dar și a urmașilor acestuia.

În incintă, Biserica Sf. Nicolae (sec. al XIV-lea), Turnul Clopotniță (1781) și Casa parohială (1876) păstrează vie nuanța trecutului prin picturi, morminte, lucrări bisericești, arhitectură, iconografie, astfel cultura, religia și istoria s-au răspândit atât de frumos în jurul acestui loc.

Biserica Sfântul Nicolae a fost construită de Bogdan I la jumătatea anilor 1300 în semn de recunoaștere a divinității pentru victoriile avute în luptele de apărare a libertății și independenței Țării Moldovei. Voievodul a simțit această biserică atât de aproape de sufletul său încât a dorit ca familia sa, dar și domnitorii Moldovei alături de cei dragi să-și găsească aici odihna cea de după viață.

Lespezi din piatră cu inscripții slavone au fost puse pe mormintele aflate aici la sfârșitul anilor 1400 de către Ștefan cel Mare. Așa cum arată înscris la intrarea în biserică, Bogdan al III-lea a donat 800 de zloți mănăstirii în schimbul slujirii de către preoții lăcașului a unui parastas și a unei liturghii în duminica mironosițelor atâta vreme cât el va trăi, iar după moartea sa liturghie dimineața și seara parastas pentru curățare de păcate.

În interiorul mănăstirii a fost fondată o tipografie unde s-au tipărit numeroase cărți bisericești, una dintre ele fiind și azi aici, Ceaslovul (1745); însă, după ceva vreme tipografia a fost transferată la Iași. La sfârșitul anilor 1700 Mănăstirea Bogdana a fost desființată, Biserica Sf. Nicolae a devenit biserică parohială, iar o parte din chilii au fost transformate în grajduri pentru unitatea militară a austriecilor. Abia în anul 1992 Mănăstirea Bogdana a fost reîntemeiată cu bunăvoința arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Pimen Zainea, ce a viețuit aici în liniște alături de călugări.

În naosul Bisericii Sf. Nicolae șapte morminte poartă inscripții în limba slavonă și mesaje ce ridică sufletele către cer în memoria celor care au fost Bogdan I, Lațcu, fiul acestuia din urmă, Bogdan, fratele domnitorului Alexandru cel Bun și Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. Celelalte morminte sunt ale domnitorilor Moldovei, Ștefan I, Petru I, fiul cel mic al lui Ștefan Voievod și Costea, tatăl lui Petru I și Roman I. Cel din urmă mormânt este al lui Petru I, fiul mic al lui Ștefan Voievod. Tot aici se odihnește și trupul episcopului Loeontie despre care se spune că a făcut minuni. De asemenea, Roman I (Roman Mușat), ce are mormântul decorat cu mesaj demn de slava lui Dumnezeu, se află alături de restul monumentelor funerare.

Sfântul Ierarh Leontie (Episcopul Lavrentie din Rădăuți), pastor al bisericii la începutul anilor 1400, s-a retras în singurătate slăvind pe Domnul întru totul; o perioadă de timp l-a avut ca ucenic și pe sfetnicul domnitorului Ștefan cel Mare, Daniil Sihastrul. După moartea Sf. Leontie, mulți credincioși veneau la mormântul său rugându-se și minuni vindecătoare s-au tot săvârșit. În anul 1992, Sfântul Ierarh Leontie a fost canonizat și adăugat în calendarul ortodox, iar ziua aleasă pentru praznic este 1 iulie.

În pronaosul bisericii sunt înmormântați Doamna Stana, soția domnitorului Bogdan al III-lea, Anastasia, fiica lui Lațcu și cel dintâi episcopul al Rădăuților, Ioanichie, ce a trecut la Domnul la începutul anilor 1500.

Conservată foarte bine până în zilele noastre în nuanța ei originală, Biserica Sf. Nicolae este dovada vie a primei construcții sfinte din piatră din Moldova. Fără turlă, cu acoperișul ca o umbrelă țuguiată întunecată de nori, unde picăturile de ploaie alunecă din când în când pe cele 11 ferestre, biserica poartă urme de arhitectură gotică, bizantină și romanică. Picturile foarte vechi au fost reîmprospătate în tehnica frescă în timpul lui Ștefan cel Mare, apoi pictorul bisericesc Epaminonda Bucevschi a reconturat în tempera la sfârșitul anilor 1800 spațiul dinăuntrul lăcașului.

Printre obiectele de preț ale Mănăstirii Bogdana, ce au fost dăruite altor sfinte locuri în perioada desființării sale, se numără icoana Sf. Nicolae acoperită cu argint aurit și un văl liturgic oferit de Ștefan cel Mare aflate la Mănăstirea Sucevița, mineiul pe luna noiembrie (1504) ce se găsesc la Mănăstirea Putna.

E 6 decembrie, clopotele bat azi și mai tare pentru ziua hramului Mănăstirii Bogdana, sub stratul de zăpadă s-au cuibărit zilele trainice ale sufletelor ce au avut multă dăruire pentru Cel de Sus, iar bucata de pământ pe care calc acum au transformat-o într-o carte deschisă, prin care trec inimile curate ori cele cuprinse de dorul rugăciunii, al sincerității, acum și pentru posteritate.

Aurora GRIGORE

La câțiva kilometri de orașul Suceava, pe lângă adierea și foșnetul frunzelor pădurii Dragomirna, se află ansamblul monahal fortificat Dragomirna, monument istoric construit la începutul anilor 1600 pe locul unor pășuni uitate de lume. Ctitorită de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca, mănăstirea cuprinde câteva puncte de seamă: Biserica Pogorârea Sf. Duh, Paraclisul Sf. Nicolae, egumenia, trapeza, zidul de incintă.

În vremuri deloc prielnice, Mănăstirea Dragomirna a fost atacată de cazacii lui Timuș Hmelnițki și jefuită de tătari, fiind furate obiecte de preț, dar și lăsând în urmă un gust amar pe chipurile femeilor aflate aici, așa cum amintește chiar cronicarul Miron Costin în scrierile sale.

După jumătatea anilor 1700, pe vremea ieromonahului Paisie cel Mare, mănăstirea a fost reabilitată, cunoscând chip înfloritor și prosper. Zaporojanul, clopotul de 1.100 kg și un policandrul de cristal, au fost făcute cadou mănăstirii de către împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, ambele obiecte regăsindu-se și azi în incinta locului sfânt.

Acapararea nordului Moldovei de către austrieci a adus cu sine și impunerea de reguli stricte privind mănăstirile. Astfel nu puteau fi decât un număr de 25 de călugări într-un lăcaș de cult, fapt pentru care Paisie Velicicovschi părăsește locul alături de o mare parte a comunității monahale și se îndreaptă către Mănăstirea Secu din județul Neamț. În anul 1960, Mănăstirea Dragomirna a devenit mănăstire pentru maici în urma unei decizii a mitropolitului Iustin Moisescu.

Îngustă și alungită, Biserica Sf. Duh este asemeni unei nave, iar înălțimea sa de 42 de metri impresionează negreșit la prima ridicare a privirii-nspre cerul albastru. Piatra cioplită rânduită în trepte, pilaștri atent șlefuiți, ornamentele de natură florală, sculpturile complexe sunt mângâiate de privirea turlei, ea însăși decorată cu motive variate aparținând spectrului geometric și vegetal; ferestrele mari ce luminează interiorul și ușile împrăștie o aromă gotică de jur-împrejur.

Pictura în frescă a mănăstirii, vizibilă acum doar în naos și altar, a fost măiestria zugravilor popi Ignat, Crăciun Mătieș și Gligorie; printre altele, episoade din „Coborârea de pe cruce“, „Răstignirea“, „Judecata“ le putem admira, nefiind foarte afectate de condițiile trecerii vremii.

În urma săpăturilor arheologice au fost descoperite morminte cu inscripții grecești și slavone; somnul de veci și-l dorm aici mitropolitul Anastasie Crimca, Maria Balș (fiica lui Constantin Mavrocordat, domn al Țării Românești și Moldovei), Daniil Vlahovici (episcop al Bucovinei).

Printre obiectele de patrimoniu ale Mănăstirii Dragomirna regăsim manuscrise, argintărie de cult, cărți bisericești, icoane; de o importanță aparte sunt o cruce din lemn de abanos din anul 1542, un evangheliar de la Măn. Voroneț ce datează din 1557, o psaltire din 1616, un epitaf din mătase cusut cu fir de aur și argint din Rusia (1588).

Zidurile din piatra brută de carieră dimprejurul bisericii Pogorârea Sf. Duh au fost construite la îndemnul domnitorului Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, ce a urmărit apărarea locului în timpuri deloc liniștite. Astfel, cu turnurile înalte și rezistente, perimetrul a căpătat înfățișarea unei fortărețe. O pisanie în limba slavonă de pe unul dintre pereții turnului clopotniței amintește despre dorința lui Miron Barnovschi-Movilă de a fi pomenit peste veacuri împreună cu familia sa și faptul că arhiepiscopul Anastasie Crimca a binecuvântat acest sfânt loc. Turnul clopotniță este folosit ca poartă de intrare în interiorul mănăstirii, are două etaje, cu paraclis și încăperea clopotelor cu arcade pe toate părțile.

Trapeza sau Sala Gotică, locul unde luau masa călugării, este formată dintr-o sală mare ale cărei bolți gotice sunt sculptate cu motive florale. Aici se află și chiliile și un paraclis cu hramul „Nașterii Maicii Domnului“, unde se fac slujbe religioase în perioadele reci din an.

Icoana Maicii Domnului îmbrăcată cu argint așteaptă ruga celor care cred în minunile Florii Neveștejite ale pelerinilor ce calcă pragul acestui lăcaș sfânt îmbrăcat ca o mireasă în veșminte din piatră binecuvântată atinsă de cer, Mănăstirea Dragomirna.

Aurora GRIGORE