În pomicultura românească este loc de investiții, dar nu sunt bani!

Pomicultura românească nu se află sub cele mai bune auspicii. Cel puțin aceasta pare să fi fost concluzia generală a participanților la cea de-a cincea Conferință Națională a Pomicultorilor, desfășurată la Poiana Brașov. Organizată de către Centrul de Management Agricol, împreună cu Organizația Interprofesională Prodcom și firmele Agricover, Bayer, Intermag și Lantec, evenimentul a fost un excelent prilej de întâlnire pentru toate categoriile de actori din domeniul pomiculturii.

Producătorii pe de o parte, dar și cercetătorii, furnizorii de material săditor și echipamente și, foarte important, comercianții au discutat mare parte dintre problemele cu care se confruntă.

Interes există!

„În ciuda vremii extrem de nefavorabile (viscol, drumuri înzăpezite și temperaturi scăzute – n. red.) prezența numeroasă a invitaților ne face să spunem că această manifestare este un succes. Faptul că, în ciuda vremii potrivnice, invitații noștri au răspuns în număr atât de mare, ne face să spunem că această conferință era într-adevăr foarte necesară și a răspuns unei necesități“, a apreciat dl Andrei Radu, directorul Centrului de Management Agricol și unul dintre organizatori.

Din nefericire, cam în această zonă s-au oprit apre­cierile pozitive. În rest, concluzia generală, desprinsă din tabloul pomiculturii românești, pe care participanții l-au zugrăvit, n-a fost una foarte roz. E drept că nici neagră. Pe scurt, am putea spune că pomicultura este un domeniu în care se pot face lucruri mari și minunate, dar cu condiția să vină cineva să le facă.

Există un spațiu imens pentru investiții

O imagine sintetică a reușit să creioneze, în puține dar elocvente vorbe, dl Emil Dumitru, președintele federației PRO AGRO: „Pomicultura este un sector care mulți ani a fost vitregit, iar lipsa investițiilor se vede și în lipsa de productivitate. Sunt foarte multe suprafețe care astăzi sunt îmbătrânite. Avem doar 113.000 ha de plantații pomicole, dintre care multe într-o formă extensivă de producție. Cred că dacă vrem să fim concurenți cu ceilalți fermieri din Uniunea Europeană, și în special cu polonezii, ca să dau și un exemplu, trebuie să ne concentrăm pe ceea ce înseamnă pomicultura în sistem intensiv, cu tot ce presupune, de la instalații de irigare cu picătura și până la plase de protecție antigrindină, trebuie să învățăm să ne asociem pentru a avea cantități mari de produse, pe care să le putem ambala și eticheta, ca să avem și accesul la piață.“, consideră domnia sa.

„E adevărat că sunt și niște reușite izolate în sectorul pomicol. Personal îmi exprim regretul că nu am reușit să convingem Autoritatea de Management din cadrul PNDR să simplifice submăsura de accesare a fondurilor pe pomicultură. Cred că sectorul pomicol este un sector care ar putea să aducă valoare adăugată României. Dacă ne uităm pe balanța comercială din primele nouă luni din 2017 constatăm că am exportat fructe în valoare de aproape 4,5 milioane de euro și importăm de aproximativ 78 milioane de euro!

Practic, cifrele ne spun totul despre ce se întâmplă în piața fructelor din România și este clar că avem loc pentru o creștere foarte mare. România este o țară care prin tradiție are bazine pomicole recunoscute și încă mai avem oameni care se pricep la pomicultură și ar fi păcat să-i pierdem. Asta însă, ține de o politică a Guvernului, a MADR, a modului cum vrem să încurajăm investițiile în sectorul pomicol, de modul cum gândim noi ca producătorul să aibă acces la piață și, într-adevăr să creștem productivitatea la hectar, căci la noi aceasta este mult prea mică astăzi...“, a mai avertizat liderul PRO AGRO.

Nu au mai existat oameni cu bani dispuși să investească

Întregirea imaginii a făcut-o dl Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare și Dezvoltare în Pomicultură de la Pitești-Mărăcineni: „Dacă aruncăm o vedere globală, constatăm că multe dintre suprafețele proiectate și înființate la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 au intrat în declin. Ca atare, există un gol mare atât în investiții, cât și în producție. Acest lucru se reflectă și în semnalele trase din zona publică, din piață. Deși în statistică suprafața ocupată de plantațiile pomicole este destul de mare, în realitate producțiile sunt mici. Cred că România produce sub un milion de tone de fructe, ceea ce o face să importe“, spune dl. Coman

„De fapt, fermierii nu au mai putut investi. Înființarea unui hectar de livadă nu poate să coste sub 10.000 de euro și ajunge până la 40.000 în sistem intensiv. În această perioadă de schimbări politice au fost foarte puțini fermieri care să poată investi. Nu au existat nici oameni bogați care să investească. De-abia acum au apărut oameni care au acumulat bani din alte profesii și acum investesc în plantații pomicole. În cadrul PNDR, submăsura 4.1.a ne așteptăm la investiții în circa 10.000 de hectare, de data aceasta făcute în sistem industrial, în sistem modern, cu densități mari și cu productivități mari, dotate cu toată logistica de livadă. Când spun asta mă refer la irigare, la control și la tehnologii înalte“, deslușește domnia-sa cauzele,

„În ceea ce privește materialul săditor, întotdeauna există un risc în a procura astfel de material netestat în România. Institutul nostru și stațiunile pe care încă le mai avem, la Iași, Constanța și mai ales la Bistrița, de asta funcționează, între altele: spre a testa materialul biologic. Un test de soi durează ani, dacă nu zeci de ani, și e bine să acopere întreaga diversitate de climă și sol a României.

Un fenomen foarte interesant pe care îl vedem în ultima perioadă este mutarea pomiculturii în Sud, dar nu numai, ci în zona de câmpie. Acest program de investiții din PNDR acordă punctaje mai bune suprafețelor mari. În zona de câmpie se plantează 30, 40, ba chiar câte 50 de hectare. În zona de deal suprafețele sunt mai fărâmițate și nu întrunesc punctajul necesar. Și noi suntem curioși de ceea ce se va întâmpla, pentru că până acum aveam plantații în zona de Bărăgan, în zona Constanța. Dar în Teleorman, Iași, zona Giurgiu, nu aveam prea multe plantații pomicole. Acum, prin zonare și prin acest proiect sunt amplasamente formidabil de bune pentru amplasarea unor livezi. Este un subiect de cercetare. Sunt atât chestiuni sociale, legate de forța de muncă, alte chestiuni legate de calitatea fructelor, care probabil va fi alta decât în zona de deal, dar e vorba de 10.000 de hectare, numai în sistem intensiv și superintensiv, cu sisteme moderne!“, mai crede directorul ICDPPM.

Pe scurt, nevoie de pomicultură există. Programe, respectiv submăsura 4.1.a din PNDR există și ele. Ceea ce lipsește, sunt dispoziția sau posibilitatea de a investi, căci programele oferă doar cofinanțare. Parte însemnată din sume trebuie să provină de la investitori.

Și, dacă lucrurile vor merge bine, atunci mai trebuie ceva: sute de mii de puieți din diverse soiuri, pentru noile livezi. Altfel spus, e mult de lucru pentru pepinierele românești. Numai oameni să fie și dor de muncă!

Alexandru GRIGORIEV