Înţelepciunea zapciilor

Experienţa, viaţa, relaţionările cu oamenii te fac uneori mai înţelept, alteori bănuitor, conservator şi „grijuliu“ mai degrabă faţă de ce fac alţii. Este, fără îndoială, o chestiune ce ţine de caracter, dar mai cu seamă de educaţie şi, uneori, de mediul în care te desfăşori.

Nu ştiu dacă ceea ce se întâmplă în jurul nostru este consecinţa lipsei de experienţă a celor aleşi să administreze ţara sau a grijii exagerate, necontrolate uneori, pentru împlinirea propriilor interese. Cert este că ne-am cam nimerit pe mâna unora care, lipsiţi de experienţă, dar stăpâniţi de orgolii ieftine alimentate de interese oculte, au cedat ţara cercurilor interesate a prăda tot ce se putea.

Aşa se face că dintr-o ţară cu potenţial economic şi rezerve naturale de invidiat, frumoasă şi bogată cum ne place adesea să spunem, am ajuns o colonie numai bună de exploatat din care se stoarce încă şi ce a mai rămas. Spun analiştii, comentatorii, statisticienii că ţara asta a fost devalizată în aceste două decenii de ciudată democraţie mai al naibii decât ar fi făcut-o trei războaie mondiale la un loc sau popoarele migratoare, turcii, tătarii, ungurii, ruşii ş.a. împreună în decursul secolelor. N-am motive şi, mai cu seamă, datele necesare cu care să-i contrazic. Prezentul convinge.

Într-o recentă discuţie în care se antrenaseră câteva persoane de la care aveai pretenţia că mai poţi auzi și altceva decât politică, un ins, referindu-se la viitorul Europei, al Comunităţii din bătrânul continent, îi prevestea acesteia sfârşitul prin anii 2025. Ceilalţi l-au etichetat ca fiind optimist.

Nu ştiu cât ne-a fost de folos aderarea în contextul general european postdecembrist, dar pentru România destrămarea Comunităţii acum, după ce ţara a fost devalizată, economic şi intelectual, ar însemna, spun economiştii şi unii politicieni care mai poartă încă ceva pe umeri, o întoarcere în timp cu multe decenii. Pentru că nu mai avem nici măcar ce aveam în anii ’80. Sub masca nevoii de investiţii străine, de parcă vremurile democraţiei occidentale ne-ar fi găsit prin pomi, săraci lipiţi pământului, s-a vândut tot pe nimic şi nu în scopul modernizării economiei, a investiţiilor reale, ci pentru a se demola şi valorifica tot ce se putea în interesul aşa zişilor investitori. Ce a câştigat ţara, în schimb? Fonduri europene. Bani mulţi, scumpi, greu de accesat, dar care, după cum se ştie, se întorc înzecit în visteriile celor care-i dau: furnizori şi vânzători de bani, nu autohtoni – da de unde! –, ci de prin ţările care ne-au atras în cursa aşa-zisei democraţii, scoţându-ne, vezi Doamne, din mâinile comuniştilor.

Grea încercare pentru un popor deja trecut prin vicisitudinile vremurilor de demult. Să căutăm vinovaţi? Aiurea. Sunt mulţi şi deja „afiliaţi“ într-o comunitate deocamdată invincibilă.

Cum spuneam, am nimerit pe mâna unor ignoranţi, lipsiţi de experienţă, zapcii cu gând doar la propriile buzunare, dar convinşi că vor face istorie. Tinereţea nu este un atu în politică şi cu atât mai mult în administraţie. Experienţa vine odată cu vârsta, iar înţelepciunea odată cu experienţa. Poate n-ar fi rău să mai scotocim şi prin minţile bătrâne ale unora cu drag de ţară şi de oamenii ei.

Ion Banu

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 5