reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Măsurile ANSVSA pentru prevenirea apariției gripei aviare

În perioada noiembrie 2016 – prezent, în România s-a confirmat prezența virusului influenței aviare, serotipul H5N8, în mediul sălbatic și în 9 gospodării ale populației.

În țara noastră, influența aviară nu a fost confirmată în exploatații avicole comerciale.

Având în vedere situația națională și internațională sub aspectul evoluției influenței aviare ANSVSA a dispus următoarele măsuri, pentru împiedicarea răspândirii bolii pe teritoriul României:

  • monitorizarea în permanență a statusului de sănătate la păsări domestice și sălbatice pe întreg teritoriul României. În acest sens, orice suspiciune va fi notificată în regim de urgență DSVSA-urilor județene și ANSVSA;
  • au fost solicitate instituiri de protocoale de colaborare cu o serie de instituții implicate în observarea, supravegherea și monitorizarea păsărilor sălbatice, respectiv societăți ornitologice, Asociația Biosfera Delta Dunării, asociații de vânătoare, etc.;
  • o atenție deosebită și o înăsprire a controalelor transporturilor intracomunitare cu păsări vii și ouă de incubat provenite din țările unde au evoluat focare de influență aviară în ultima perioadă;
  • a fost dispus pe întreg teritoriul României ca în cazul exploatațiilor comerciale de păsări autorizate/înregistrate sanitar veterinar cu sistem de creștere și exploatare a păsărilor free-range și ecologic, toate păsările să fie ținute închise în adăposturi fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice și fără a avea contact cu păsările sălbatice.
  • a fost solicitată întărirea tuturor măsurilor de biosecuritate în exploatațiile comerciale avicole de pe teritoriul României.

De asemenea, ANSVSA reia apelul către cetăţeni pentru a respecta următoarele măsuri pentru a limita răspândirea bolii, după cum urmează:

  • toate păsările din gospodărie se vor ține închise în perimetrul exploataţiei, fără a le permite accesul la lacuri şi bălţi;
  • păsările se menţin în adăposturi închise sau, cel puţin, sub șoproane îngradite, pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice;
  • separarea rațelor și gâștelor domestice de alte păsări de curte;
  • limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură persoană și asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice;
  • se interzice adăparea păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri, iazuri, sau bălți;
  • toate cazurile de îmbolnavire sau moarte la păsările din orice specie sau la mamifere, din curtea proprie, vor fi anunțate, fără întarziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;
  • toate cadavrele de păsări şi mamifere, descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA județeană;
  • se interzice organizarea pe teritoriul localităţii de pieţe, târguri sau expoziţii de păsări şi animale, până la clarificarea situaţiei epidemiologice din exploatația unde evolueaza suspiciunea de boală,
  • toate indicațiile medicului uman de familie şi ale medicului veterinar de liberă practică împuternicit se respectă necondiţionat;

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului