Cina-i gata, cine dă banchetul?
Lumea pare a nu mai fi la locul ei, vremurile s-au schimbat, iar timpul parcă s-a concentrat. Nici nu vine bine vara că celelalte anotimpuri o şi iau la întrecere.
O fi asta doar imaginea a ceea ce suntem şi a comportamentului nostru balcanic prin care ne dorim mereu mai mult, chiar fără o motivaţie existenţială? Poate. Numai că asta nu face nicidecum să creştem moral şi spiritual, nici măcar economic. Fiindcă ce putem câştiga astăzi după o goană nebună de zile, luni sau ani, putem pierde într-o oră. Sănătatea şi gândurile bune, bucuria trăirii fiecărei clipe ar trebui să primeze oricărei preocupări de a ne diferenţia de semenii noştri.
O să vă întrebaţi… ce-i cu „predica“ asta?! Este doar o apreciere a ceea ce vedem şi simţim până la urmă fiecare dintre noi. Ne plângem că nu ne ajunge timpul, că alţii dau mai tare din coate încercând să ne-o ia înainte şi, la urmă, că ne simţim sleiţi de puteri datorită… stresului.
…Bine, mă opresc aici. Dar cu toate astea nu pot trece peste fapte petrecute în preajma noastră fără măcar a le aminti. Spre buna ştiinţă a celor care ar putea intra în cursă fără vrerea lor, după care s-ar putea simţi stresaţi de greşeala făcută.
Mă gândesc acum la entităţile economice cu preocupări în domeniul agricol şi nu numai, care, în dorinţa lor de a se face cât mai cunoscute în zona de activitate, cedează „iniţiativei“ unora de a le „facilita“ accesul la mijloacele media. Spun doar, atenţie cui şi dacă se impune încredinţarea unei astfel de activităţi cuiva. Există o zicală la români: „Spune-mi cu cine te-ncuscreşti ca să-ţi spun cine eşti!“.
Apoi, revenind la timpul care ne omoară zilele şi la goana după bani şi putere, se pare că şi nebunia luptei specifice campaniilor electorale se înscrie pe aceleaşi coordonate. Cât de stresante şi obositoare sunt toate cele care înseamnă luptă nebună pentru un loc mai în faţă! Nu-i uşor să cauţi, să descoperi şi să alegi cele mai ,,alese“ sloganuri pentru a prima, să alegi ceea ce trebuie să spui pentru a convinge şi, mai ales, pentru a înfrânge potenţialii competitori. Ce vei face după, rămâne de văzut. Ca şi până acum.
„A înfrânge!“ Ce urâtă preocupare şi cât de frumos şi fericit lucru ar fi tovărăşia de bun augur întru fericirea tuturor. Sună a zicere biblică, dar reflectă o realitate pe care, din păcate, nu o îmbrăţişăm. Suntem răi şi neîngăduitori. Pe deasupra și nerecunoscători. Vă amintiţi textul unui cântec interpretat de Ionela Prodan?! „Din bucata mea de pâine/ Am hrănit un om şi-un câine./ Câinele mă recunoaşte,/ Omul nu mă mai cunoaşte.“ Oare ce-i cu noi? De unde şi de ce atâta înverşunare?
Ei, le-am zis şi gata. Doar atât. Oamenii, politicienii mai cu seamă, îşi vor urma drumul lor presărat cu ghimpi şi împroşcat cu flăcările balaurilor. Cine va ajunge la capăt? Doar nu noi. Suntem prea mici şi fără vlaga unui alegător cu mintea limpede. Ne-a fost de mult tulburată şi ne este menţinută, discret, tot aşa. Ne rămâne să aşteptăm „cina“ după trasul liniei. Să vedem cine va da… banchetul. Şi ce orchestră va cânta oda învingătorului.
Ion Banu
Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 5
