Scris de Lumea Satului în 01 Noiembrie 2016. Publicat în Sate.

Chișcăreni - oameni, locuri și tradiții din inima Moldovei

Distribuie:

Prahova a statornicit o relație foarte specială cu Republica Moldova, așa cum se cade între surori și frați buni, de aceeași mamă, pe numele său istoric și adevărat România Mare. În contextul acestei prietenii, coborâtă până la nivel de înfrățiri între comune, s-a înscris prezența reprezentanților Primăriei Drajna (primar – Violeta Gonțea) în comuna Chișcăreni (primar – Silvia Țurcanu), din raionul Sângerei, într-o zi de sărbătoare unică în felul ei, prin organizare și concepție, Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor. În acest an, membrii Ansamblului „Poienița“ al Centrului Cultural Drajna au fost singurii invitați din România la o manifestare de suflet, ceea ce spune foarte mult despre legăturile strânse dintre cele două comunități înfrățite în anul 2010.

La invitația directorului Marin Văcărelu, de la Centrul Cultural Drajna, am însoțit delegația Prahovei în această vizită și, la Chișcăreni, am avut prilejul și plăcerea de a cunoaște rosturi, locuri și datini. Nu cu mult diferite, având în vedere rădăcinile și istoria noastre comune, dar oricum cu un specific care dă Moldovei – Moldova de pe ambele maluri ale Prutului – farmecul cunoscut de toți iubitorii Țării de Sus, de ieri și de azi... Dar mai cu seamă am avut șansa de a cunoaște oameni, despre care primarul Silvia Țurcanu spune că sunt cea mai de preț bogăție a așezării. De mers, este limpede, am mers ca la un „alt acasă“. Că la acest „alt acasă“ ești salutat în limba română, ce poate să fie mai cald de-atât?

Între trecut și prezent

Bineînțeles că nu poate lipsi gândul despre trecut. Și sunt multe mărturii al unui timp grav istoric, cel al dezlipirii Basarabiei de trupul țării și al încorporării ei între republicile sovietice, în comunismul pe care l-a încercat tot estul Europei. Iar dovezi se găsesc la fiecare pas, cel puțin pe drumul Albița – Chișinău – Chișcăreni – Bălți – Sculeni. Dovezi materiale și umane. Despre cele materiale, concluzia se conturează rapid: acolo a fost comunism la sânge, nu la noi! Despre cele umane, să reamintim doar ororile sovietice din anii 1940-1953, deportările în Siberia, o tragedie națională, o rană vie nevindecată nici astăzi, inclusiv la Chișcăreni. Iar răni ar mai fi – altele noi, ca și la noi –, de pildă cea a exodului voluntar al populației, în căutarea unei vieți mai bune. Cum ar veni, Moldova, ca și România, este clătinată între istorii, sisteme politice continentale sau globale, iar oamenii trebuie să-și caute propria cale. În libertate, e adevărat, ceea ce nu este deloc puțin!

O comună în rol de lider pentru spațiul rural

Am ajuns la Chișcăreni, comună situată la 110 km nord de Chișinău și la 28 km sud de orașul Bălți, într-un amurg de toamnă blândă (început de octombrie). O toamnă frumoasă căzută peste o așezare la fel de frumoasă, dispusă pe o colină din cele multe pe care le oferă dealurile din inima Moldovei. Coline, piscuri, văi, păduri, iazuri, ogoare, vii, livezi și între ele, desfășurate în suișuri și coborâșuri , cele trei sate, Chișcăreni, Slobozia – Chișcăreni și Nicolaevca, o moșie de peste 8.000 ha, cu mai bine de 6.000 de suflete. Despre Chișcăreni se spune că ar coborî vreo nouă secole în istorie, însă prima atestare documentară datează din 6 martie 1560. Cu un trecut de 456 de ani, localitatea este considerată una dintre cele mai vechi din R. Moldova. Până în 1956 a fost centru raional. Chiar dacă acesta a fost mutat la Sângerei, comuna joacă în continuare rol de lider raional, dacă nu cumva și național, și nu doar pentru că este printre cele mai mari așezări, ca suprafață și număr de locuitori, ci pentru că reprezintă un model de dezvoltare între comunitățile rurale din întreaga țară. Fiindcă, ei da, în austeritatea bugetului local, raional și național și cu foarte puține conexiuni financiare europene, chișcărenii așa au făcut și fac, mai cu seamă de 14 ani încoace, sub conducerea unei femei-primar, dar și cu largul suport al oamenilor: se strâng ca o echipă, caută soluții la nu puţinele probleme locale, inovează.

Cea mai mare comoară: oamenii

Comuna dispune de un liceu cu predare în limba română, o școală sportivă, grădinițe cu program prelungit (cu adevărat moderne), gimnaziu rus, centru de sănătate, biblioteci publice, centru de creație și agrement, cămin cultural, două biserici, stadion și grădină publică, tabără de odihnă, filială bancară, oficiu poștal, două piețe agroalimentare vestite în zonă, iazuri aflate în gestiunea comunității, o fermă agricolă cu livezi irigate prin picurare, o afacere privată în textile. În afară de a întreține și îmbunătăți această infrastructură educațională, de sănătate și socială, comunitatea face eforturi să rezolve și celelalte probleme care țin de servicii, aprovizionarea cu apă, repararea căilor rutiere (puține străzi sunt asfaltate, iar de când cu criza financiară produsă la Chișnău, iluminatul stradal a dispărut), implementarea primului proiect național „energie regenerabilă din deșeuri agricole“, unitate de salubrizare etc. Dar cel mai important câștig este cel uman, cel al voluntariatului în sprijinul administrației și al comunității: așa au apărut echipa de fotbal promovată în primul eșalon, o școală de judoka ce a dat mai mulți campioni naționali și europeni, Centrul „Dialog“, nu mai puțin de 16 ONG-uri ale societății civile, înfrățirea cu Drajna, Asociația Obștească „Baștina“ și mai multe proiecte culturale, printre care Gala cetățenilor activi, Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor. De altfel, în sala mare a Primăriei Chișcăreni stă scris: „Cu toată dragostea pentru baștină“.

Un festival unic prin concepție

Cu toată dragostea am trăit și noi, invitații din Prahova, experiența de a cunoaște o comună cu datinile și oamenii ei, la Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor, ajuns la a VI-a ediție. Și a fost așa: o explozie de costume populare, o mare de culori în ia moldovenească, în fine, românească – și nu numai – meșteșuguri tradiționale, expoziții cu obiecte din lada de zestre, cântece și dansuri aduse pe scenă de ansambluri din localitate și alte zone moldave, inclusiv de „Poienița“, din Drajna, un drapel românesc oferit primarului Silvia Țurcanu de directorul Marin Văcărelu, pentru ce va să fie mai încolo (cu Prutul, râu interior) și, evident, plăcintele și sarmalele, gătite de gospodine și oferite, atenție, spre degustare, nicicum spre vânzare. De altfel, la acest festival doar la un stand sau două se comercializau suveniruri. În rest, nu se vindea absolut nimic pentru că sărbătoarea este gândită ca un eveniment pentru promovarea localității și a culturii tradiționale, nu din rațiuni de ordin comercial. Poate și de aici unicitatea și frumusețea acelei zile, cu o comună întreagă venită să se bucure, unii dăruind, alții primind darurile, dar toți mândrindu-se de apartenența la Chișcăreni și mai ales la valorile culturale locale, românești, păstrate nealterate, spre a fi transmise generațiilor de azi și de mâine.

GALERIE FOTO