Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

„Români, de ce nu ne mai iubim?“

„Români, de ce nu ne mai iubim?“
Distribuie:   

Iată o întrebare sugerată de o alta pe care şi-o punea interlocutorul unui coleg de breaslă într-o recentă emisiune TV. M-a surprins, dar nu prea, mai cu seamă că insul respectiv şi-a motivat oarecum… îngrijorarea. Este semn că oamenii încep să realizeze pericolul pierderii iremediabile a ceea ce numim identitate naţională.

N-am stat să disec situaţia pentru că mesajul era cum nu se poate mai evident: „fraţilor, suntem pe marginea prăpastiei de ceva ani. Nu trebuie să alunecăm în ea“.

Păi sigur, nu trebuie şi asta o spun milioane de români, printre ei mulţi dintre cei care au „gustat“ şi din alt mod de viaţă de pe alte meleaguri ale lumii. Dar pentru asta ar trebui să ne gospodărim mai bine, să nu mai risipim valori materiale şi intelectuale, să creăm premisele unei dezvoltări şi acumulări reale prin investiţii, producţie şi nu doar prin consum. Să ne păzim mai bine valorile şi să nu ne mai lăsăm furaţi în fiecare zi, ceas, secundă de venetici de oriunde ce consideră România paradisul afacerilor ilegale. Să nu mai mâncăm ce nu mănâncă alţii, să nu mai bem ce alţii socotesc otravă şi să nu ne mai lăsăm la îndemâna vampirilor lumii ce ne sug şi ultima vlagă de român încă sănătos.

„Românii trebuie să muncească la ei acasă, să aducă plusvaloare pentru propria lor pungă, iar veneticii să plătească gras dacă vor să mai stea pe-aici. Ajunge cât au luat fără să dea. Avem ce face, de unde să pornim şi ştim încotro s-o apucăm. Trebuie doar să fim lăsaţi să ne gospodărim cum ştim noi mai bine. Şi-apoi dacă nu suntem ajutaţi, măcar nu ne-ncurcaţi“ – se adresa interlocutorul cu pricina probabil celor „cu pâinea şi cuţitul“.

Îi dau dreptate, pentru că orice ins cu toate ale lui pe umeri realizează câte resurse are ţara, din păcate, multe ajunse pe mâini străine, câte încă se pot face cu forţă de muncă proprie şi câte resurse financiare ne-am crea astfel fără să mai ajungem slugile instituţiilor financiare internaţionale.

Am întâlnit zilele trecute un întreprinzător care a iniţiat o afacere undeva în Mureş. Cu fonduri proprii. O pepinieră şi o plantaţie de nuci, pentru început pe 30 de hectare. Are în pregătire pentru acelaşi scop încă 60. A comasat pentru asta sute de parcele, multe dintre ele nelucrate sau ineficient exploatate. A creat 30 de locuri de muncă, o parte din salariaţi fiind dintre cei recent întorşi „de-afară“. Unora le-a oferit case, pe alţii i-a sprijinit să le renoveze pe cele părinteşti.

„Vedeţi? – îmi spunea întreprinzătorul – multe sate s-au depopulat, tinerii au plecat pe unde au apucat, pentru că aici nu-şi mai găseau locul. Încercăm prin ceea ce facem să le oferim şansa de a lucra aici, acasă, să rămână în locurile de baştină, în satele noastre pline de istorie, tradiţii, obiceiuri specifice fiecărei zone. Poate că asta ar trebui să se facă la nivel naţional. Dacă noi putem pentru câţiva oameni, statul sigur ar putea face asta pentru toţi cei 2-3 milioane de români care şi-ar dori să vină acasă. Trebuie doar să se vrea şi cu siguranţă sumele investite s-ar întoarce înmiit în doar câţiva ani. Gândiţi-vă doar la impozitele şi taxele pe care atât angajatorii, cât şi angajaţii le-ar plăti la buget, apoi câtă producţie s-ar realiza care ar aduce plusvaloare. Şi noi nu exportăm profiturile, rămân aici. Ce ţară am avea!“

Bine ar fi să fie aşa! Astfel n-am mai putea fi judecaţi pentru lipsă de iubire faţă de aproapele nostru, pentru neam. Dar are cumva cine lua „taurul de coarne?“ Greu. Animalul e prea mare şi prea fioros.

Ion Banu

editorial

Alte articole:

RĂSCRUCE CU ȘAPTE CĂRĂRI

CU FRUNȚILE PLECATE

Munții noștri aur poartă…

Arde pământul, scrumește teșchereaua

Deriva elitelor

GRINDINĂ ȘI... ANTIGRINDINĂ