reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

O văcuţă din rasa Holstein a primit titlul de "Miss Văcuţa 2012"; exemplarul valoarează 20.000 de euro

Văcuţa încununată cu titlu de "Miss" la ediţia din acest an a târgului Indagra este din rasa Holstein, are o performanţă productivă care poate atinge 14.000 de litri de lapte şi valorează peste 20.000 de euro.

"Anul acesta au participat la Concursul Naţional de Animale, organizat la Indagra, peste 80 de vaci din nouă rase care cresc în România, titlul de "Miss Văcuţa" revenindu-i unei vaci din rasa Holstein, care din punctul meu de vedere este inestimabilă. Deşi nu se vinde un astfel de exemplar, văcuţa valorează peste 20.000 de euro. Este un animal care poate obţine oricând titlul de "Miss" al Europei, nu doar al României", a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Gheorghe Neaţă, directorul general al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein România, fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).

"Miss Văcuţa 2012" provine de la ferma Matca din Galaţi şi are o performanţă productivă care poate atinge şi 14.000 de litri de lapte în a treia lactaţie.
"Concursul din acest an a adus un plus de valoare faţă de ediţiile precedente prin calitatea materialului genetic şi prin înscrierea în cărţile de rasă", a spus Neaţă.
Acesta consideră că România ar trebui să organizeze o bursă a animalelor întrucât în momentul de faţă se practică doar genul clasic de vânzare-cumpărare.

"La licitaţii nu se vinde o vacă cum este campioana din 2012, acestea se fac doar cu viţele foarte bune la preţuri situate între 3.000 şi 5.000 de euro. Din păcate, licitaţiile nu sunt suficient de mediatizate în România pentru că aici se practică genul clasic de vânzare-cumpărare, iar preţurile sunt între 1.700 şi 2.000 de euro. Aş vedea o bursă a animalelor în România, care s-ar putea organiza aici la Romexpo, ceea ce ar aduce şi o creştere a valorii genetice", a adăugat şeful Asociaţiei Holstein România.

În Concursul Naţional de Animale organizat anual la Indagra au intrat, pe secţiuni, alături de bovine şi ovinele, unde au concurat circa 250 de varietăţi din mai multe rase româneşti.

Sursa AGERPRES