George Enescu, inteligenţa creatoare a geniului muzical românesc

George Enescu, inteligenţa creatoare a geniului muzical românesc

În pragul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului George Enescu vă invit să o cunoaşteţi pe doamna prof. conf. Elena Bulai, cea care o perioadă a avut grijă de zestrea rămasă la Tescani, în judeţul Bacău, de la maestrul George Enescu.

– Cele 28 de zile ale festivalului vor fi un dar de inimă adus atât românilor, cât şi celui care a fost George Enescu. Cum a apărut Enescu, de unde vine el?

– George Enescu s-a născut în Dorohoi. Vine deci din Bucovina, dintr-un loc minunat în care a crescut alături de nişte părinţi iubitori de muzică, având un pian în casă. Tatăl lui a cântat la vioară, mama atingea şi ea clapele pianului, deci de la ambii părinţi a existat o ascendenţă în domeniul muzical. La un moment dat a fost numit fiu al satului Tescani pentru că, după ce a întâlnit-o pe Maria Rosetti Tescanu cu care s-a căsătorit, a frecventat conacul familiei Rosetti care i-a fost foarte drag. Acolo exista o bibliotecă care număra circa 10.000 de volume şi despre care Enescu spunea: „M-am pierdut în biblioteca de la Tescani“. Enescu iubea acest loc, unde venea cel puţin 3 luni pe an. Sărbătorile de Crăciun, de Paşti le petrecea la Tescani, iar după concerte revenea aici, pentru că era un loc foarte potrivit pentru lucru: o natură generoasă, conacul în aşe­zarea lui, cu spaţiile vaste ale încăperilor, atmosfera plăcută care domnea în acest conac şi pe care soţia lui l-a amenajat special până la sfârşit. Poate nu întâmplător conacul a fost construit de Costache Rosetti Tescanu pentru fiul său venit de la studii în anul 1881, anul naşterii lui George Enescu. Aici, în conacul de la Tescani, muzicianul a pus punctul final al operei la care a gândit 25 de ani şi a lucrat 10 ani efectiv, Oedip, pe a cărei pagină de gardă este scrisă o dedicaţie pentru Maria Rosetti Tescanu, iar pe ultima pagină apare scris 27 aprilie 1931, Tescani.

– Ce maeştrii au îndrumat paşii lui George Enescu, spre genialitate într-un fel?

– George Enescu a fost un copil înzestrat în mod deosebit. La 3 ani încerca să-şi facă o vioară din nişte beţe şi pănuşi, apoi când tatăl i-a dăruit o vioară de copil a refuzat-o şi a cerut o vioară adevărată. Primele cunoştinţe muzicale le-a căpătat chiar de la tatăl său şi de la profesorul Mihail Zoler.

Apoi a fost descoperit de Eduardo Caudela, profesor la Conservatorul din Iaşi, unde părinţii l-au dus ca să verifice dacă într-adevăr copilul prezintă o perspectivă din acest punct de vedere. Au avut o întâlnire şocantă pentru profesor, pentru că micul George Enescu a spus: „Cântaţi dumneavoastră întâi, să văd ce ştiţi.“ Profesorul s-a învoit, a schiţat câteva paragrafe muzicale şi apoi, ascultându-l pe băieţelul de doar 7 ani, i-a sfătuit pe părinţi să-l ducă să studieze la şcoli bune din străinătate, pentru că se întrezărea un copil genial al muzicii. Aşa se face că părinţii lui George Enescu hotărăsc să-l ducă la Viena să-şi înceapă studiile muzicale şi îl instalează în casa profesorului care avea să-l instruiască pentru vioară. La primele concerte ţinute la Viena a fost numit „Mozart-ul român“.

La 12 ani este primit cu dispensă la Conservatorul din Paris, pe care îl absolvă magna cum laude la 18 ani, performanţă pentru care instituţia îi oferă o vioară de producţie artizanală, pe care este inscripţionat „Premiul I pentru George Enescu“. Vioara există şi acum în casa memorială de la Tescani. La vârsta de 18 ani George Enescu îşi terminase deja toate studiile superioare muzicale existente în Europa. În timpul studiilor a prezentat în premieră la Paris opera Poema Română care a fost foarte bine primită, dar avea şi alte simfonii începute şi alte poeme muzicale. La Viena a ţinut primele concerte publice şi a cântat în capela dirijată de Brahms.

– Cu ce este deosebit Tescaniul şi, mai ales, ce reprezintă în viaţa lui George Enescu?

– Am fost 15 ani director al Centrului Cultural „Rosetti Tescanu – George Enescu“, intitulat astfel în urma actului de donaţie făcut de Maria Rosetti Tescanu, soţia lui George Enescu, în 1947 către Statul român, reprezentat de Ministerul Culturii, prin care stipula ca acolo, în conacul vechi de aproape 4 secole astăzi al familiei sale, să se înfiinţeze un înalt aşezământ cultural. În vremurile tulburi clădirea a fost folosită în fel şi chip, ca staţiune de maşini agricole, şcoală în câteva încăperi, crescătorie de păsări. S-a degradat înfiorător, dar în 1969 Guvernul de atunci al României, printr-o hotărâre guvernamentală, a reintrodus conacul în circuitul culturii la insistenţa intelectualilor din ţară şi străinătate. În 1980 a fost inaugurat aşezământul cultural în care a funcţionat vreme îndelungată tabăra de pictură iniţiată de pictorul Ilie Boca şi pictoriţa Ileana Micodin. În vremurile noastre locaţia găzduieşte timp de 3 zile Festivalul Enescu – Orfeu Moldav, devenit un festival internaţional şi un preambul al marelui Festival Internaţional George Enescu de la Bucureşti. Acesta este un omagiu adus muzicianului, un festival prestigios care rivalizează cu mari festivaluri din lume.

– Totuşi Tescaniul este un sat, cum de s-a îndrăgostit maestrul de această aşezare?

– Ca să spun drept nu cred că s-a îndrăgostit de aşezare, deşi era un sat de răzeşi ridicat de Ştefan cel Mare, care i-a împroprietărit pe cei care au luptat alături de el. George Enescu a venit în conacul familiei Rosetti de la Tescani care se înscria într-un standard european, dar exista o diferenţă între acesta şi sat. În 1945, la vremea la care era administrat de Enescu, avea camerele împodobite cu ţesături româneşti, mobile din nuc, cireş, trandafir, avea câteva piane. Era ţinut de 40 de ani şi mai bine ca un adevărat centru cultural în care intelectuali români şi străini veneau invitaţi să-şi petreacă vacanţele de odihnă sau de lucru. S-au perindat pe aici nume mari ale culturii, muzicieni, istorici, filozofi, pentru că Dumitru, tatăl Mariei Rosetti, a avut o înclinaţie artistică deosebită şi în momentul în care a moştenit conacul de la părinţii săi a transformat acest conac într-un salon.

– Ce se află acum deosebit la Tescani?

– Există vioara maestrului, un pian pe care l-am achiziţionat pentru sala de concerte şi pianul la care a cântat George Enescu, un exemplar mai vechi, dar întreţinut bine şi pe care din când în când îl deschidem pentru mari interpreţi. Din păcate, nu mai sunt la Tescani din 2007, de când şi-a pierdut statutul de instituţie de sine stătătoare şi a devenit o secţie a Muzeului George Enescu din Bucureşti, însă proiectele continuă.

– George Enescu a iubit satul Tescani, dar sătenii l-au iubit pe maestru? Erau primiţi la conac?

– Sigur, erau permanent la conac. George Enescu era un fel de confesor al tuturor, era de o discreţie totală şi dacă sătenii aveau să se plângă de ceva, la el veneau. Era adorat de săteni, avea o comunicare foarte bună cu oricine. Faţă de soţia sa avea cele mai pure sentimente, ei i-a dedicat poemul Isis, pentru că aşa îi plăcea să o numească pe Prinţesa Maruca, Maria Rosetti. Sentimentele erau reciproce, pentru că şi ea îl descria în memoriile sale Arhanghelul, Fluviul, metaforizări în care Maria Rosetti îl reflecta pe George Enescu.

Se spune pe bună dreptate că George Enescu era întâlnirea într-o singură persoană a 5 personalităţi: a compozitorului, dirijorului, pianistului, violonistului şi pedagogului.

Gheorghe VERMAN