Exploatarea nerațională a solului, prin aplicarea de tehnologii de cultură necorespunzătoare, a dus la degradarea continuă a acestuia, ajungând uneori la starea de nefolosință prin sărăturare secundară, acidifiere, înmlăștinare, eroziune avansată, tasare-compactare, prin scăderea conținutului în humus, distrugerea agregatelor structurale, reducerea activității microbiologice și prin diminuarea elementelor fertilizante din sol etc.

O contramăsură la aceste dezechilibre o constituie agricultura durabilă.

Dezvoltarea durabilă a agriculturii constă în capacitatea acesteia de a satisface necesitățile generației actuale, fără a compromite șansa generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Dacă se dorește evitarea degradării solului sau măsuri de reducere a acestor fenomene pe suprafețele degradate, sunt necesare o serie de măsuri la care ne vom referi în continuare:

1. Dezvoltarea sectorului zootehnic care, pe lângă faptul că poate valorifica superior producția agricolă, este un furnizor de îngrășăminte naturale complexe, foarte favorabile îmbunătățirii însușirilor solului.

Dacă ne referim numai la sectorul taurin, acesta a scăzut, din păcate, de la peste 5 mil. de capete în 1990, la cca 2 mil. de capete în prezent.

a) Dacă există zootehnie, există gunoi de grajd care, prin aplicarea a 30 t/ha se asigură 3.000 kg de humus care constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. Totodată, humusul împreună cu argila formează complexul coloidal argilo-humic care constituie liantul (cimentul) unirii particulelor de sol în agregate structurale stabile. În solul cu structură regimul aero-hidric este favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol.

b) Dacă există zootehnie, suntem obligați să cultivăm plante furajere graminee și leguminoase anuale și perene incluse în asolamente științific întocmite. Acestea, pe lângă furajul asigurat animalelor, au acțiune benefică asupra structurii solului, asupra acumulării și conservării apei în sol și asupra îmbogățirii solului în azot natural prin acțiunea simbiotică a plantelor leguminoase. Totodată, plantele leguminoase, prin sistemul radicular pivotant adânc, aduc la suprafață calciu, care foarte important în asigurarea structurii stabile a solului.

2. Menținerea solului permanent verde, adică după recoltarea culturilor principale se însămânțează culturi secundare sau, cel puțin, favorizarea creșterii buruienilor și a samulastrei după dezmiriștit și arătură. Prin aceasta se valorifică energia soarelui până toamna târziu, se protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de temperaturile foarte ridicate, se reține apa și se previne eroziunea, se asigură consumarea nitraților formați, evitând levigarea lor și, nu în ultimul rând, se asigură cantități importante de materie organică pentru sol.

3. Încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Pentru menținerea în echilibru a cantității de humus din sol este necesar să se adauge anual câte 10 t/ha materie organică. Prin resturile vegetale de la culturile agricole se asigură 4-5 t/ha. Restul trebuie adăugat. Culturile secundare și buruienile crescute și tocate înainte de a produce sămânță sunt bine-venite pentru asigurarea solului cu materie organică.

4. Fertilizarea corectă a culturilor, evitând fenomenul de acidifiere sau de alcalinizare. Scăderea sau creșterea pH-ului solului este cauzată atât de fertilizarea necorespunzătoare folosind îngrășăminte cu caracter acid pe solurile cu pH-ul scăzut sau cele cu caracter bazic pe solurile cu pH-ul ridicat, cât și de capacitatea de tamponare a solului scăzută ca urmare a legării calcului de către radicalii acizi.

Prin aplicarea gunoiului de grajd și prin culturile leguminoase care aduc calciu din adâncime și, dacă este nevoie, prin aplicare de amendamente se pot îmbunătăți aceste soluri.

5. Executarea de lucrări mecanice mai puține, cu utilaje mai ușoare, la umiditatea optimă și fără mașini de tip freză sau grapă rotativă care pur și simplu macină solul, îl prăfuiesc, distrugând structura și contribuind la tasarea și impermeabilizarea solului prin înfundarea porozității cu praful produs. Sunt recomandate utilaje ușoare și prevăzute cu roți duble sau cu șenile care tasează mai puțin solul.

Este indicat ca presiunea pneurilor pe sol să nu fie mai mare de 1 daN/cmp, iar utilajele cu șenile reduc presiunea pe sol cu 60% față de cele cu pneuri.

Ca urmare a tasării solului se reduce porozitatea și permeabilitatea, se înrăutățește regimul aerohidric, scade activitatea microbiologică și conținutul în humus, se degradează structura solului, crește densitatea aparentă (Da) și lucrările solului se efectuează din ce în ce mai greu, cu consum ridicat de combustibil, iar recoltele obținute sunt scăzute.

Așa se explică de ce un sol natural, sub vegetația unei pajiști, nederanjat, are grad de fertilitate ridicat. El are structură glomerulară, asigură o bună înmagazinare și conservare a apei, o activitate microbiologică optimă, cu conținut ridicat de humus și elemente fertilizante, fără eroziune.

În măsura în care, prin tehnologiile de cultură aplicate, se va ajunge la apropierea de aceste caracteristici, nu vor mai fi probleme cu privire la evoluția negativă a solurilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Intrarea în scenă a tasării pe rând, văzută ca evoluţie a tehnologiei aplicate asupra solului, a fost firească şi strict necesară. După 10-15 ani creştea producţiei este o mare bucurie, însă în mod dureros solul este puternic afectat de pulverizare.

Ø Tasarea în sine este cunoscută; urma tasării pe rând care aduce progresul este abandonată din necunoaştere... Tribuna Viaţa Satului ne poate ajuta în acest sens;

Ø Suprafaţa împodobită cu urmele tasării schimbă impactul atmosferic şi nu este un amănunt; ocroteşte viaţa solului (valoare incalculabilă) şi plantele la îngheţ, iar valoarea sporului de recoltă depăşeşte cu mult „economiile“ obţinute direct şi indirect prin agresivitatea vitezei şi a utilajului;

În decada anilor ’90 tasarea pe rând era o noutate şi era firesc să încercăm să cunoaştem cum putem folosi cât mai eficient urmele la care se întrevedea un impact semnificativ, iar deschiderea optimă a fost studiată în poligon şi verificată în experimentări comparative pe parcursul a 10 ani şi a rămas 17,5 cm între rânduri.

Schiţa desenată sugerează clar zona de acumularea a apei pe teren neted şi în rigolă, determinând schimbarea favorabilă a arhitecturii de înrădăcinare printr-o mai bună dezvoltare a plantelor cu sporul firesc de recoltă.

Acumularea şi conservarea apei din precipitaţii reprezintă factorii decisivi privind sporul de recoltă. Urma tasării realizează prin spălarea versanţilor acumularea pe rând a fertilizanţilor naturali şi artificiali (la rădăcina plantelor).

Acţiunea de atenuare a curenţilor de aer contribuie la reducerea evaporării apei din sol şi a eroziunii de apă şi de vânt, precum şi a confortului termic pentru plante. Protejarea la îngheţ s-a confirmat în 19 noiembrie ’93 şi la 27 feb 2003.

La Staţiunea Valul lui Traian s-a realizat un poligon cu rigole orientate pe direcţia celor 4 puncte cardinale şi supus unor încercări diferite: evaporarea apei, temperatura în rigolă şi pe terenul neted a fost studiată în diferite momente: vară, toamnă şi s-au înregistrat diferenţe şi peste 10 grade faţă de cele din terenul neted. Acest fapt ilustrează potenţialul schimbării pe care-l instalează NOUL IMPACT ATMOSFERIC.

Ing. Eugen FLOREA

Una dintre metodele științifice prin care se pot afla informații despre structura și compoziția chimică a solului este cartarea agrochimică. Dar străbunii noștri nu aveau la îndemână această tehnologie și totuși cunoșteau foarte bine pământul. Cum? Se foloseau de anumite indicii. Spre exemplu, flora spontană spune multe despre caracteristicile pământului.

Pe solurile cu pH sub 7 puteți întâlni planta denumită trei-frați-pătați cunoscută sub numele de Viola tricolor. Una dintre alternativele prin care puteți mări pH-ul este adăugarea de var sau cenușă. Pe un astfel de teren puteți cultiva pepene, andive, rubarbar, ceapă și cartofi.

Pelinul negru (Artemisia vulgaris) preferă terenurile puțin fertile. Pe un astfel de sol puteți cultiva ridichii, morcovi, mazăre, sfeclă, păstârnac, salvie și cimbru. Pentru a fertiliza acest tip de sol puteți folosi compost sau bălegar care reprezintă o importantă sursă de azot. Puteți adăuga de asemenea fosfor și potasiu.

Amaranthus ssp, cunoscută popular drept talpa-gâștei, apare în general pe solurile care prezintă azot liber.

Prezența pătlaginei – Plantago major – pe un anumit teren semnalează faptul că acesta este argilos, neaerisit și compact.

Laura ZMARANDA

Înainte de existența tehnologiilor de care dispunem acum, oamenii știau să interpreteze semnele vremurilor doar privind cerul, pământul sau comportamentul animalelor. Știau, spre exemplu, dacă un sol este roditor sau nu doar privind cu atenție flora spontană. Chiar dacă acum există o serie de metode științifice prin care pot fi aflate structura și compoziția solului, vă propun să ne întoarcem în timp și să abordăm agricultura dintr-o perspectivă holistică. Pentru cei care sunt preocupați de permacultură, acesta va fi mai mult decât un exercițiu de imaginație. De pe site-ul Institutului de Cercetare în Permacultură din România am aflat ce caracteristici are solul în funcție de flora spontană care crește în anumite regiuni.

Prezența urzicilor, cunoscute științific drept Urtica dioica, anunță faptul că solul este unul fertil, dar că are un exces de azot și o lipsă de cupru.

Busuiocul sălbatic, Galinsoga parviflora în termeni științifici, se dezvoltă pe solurile cu exces de azot și care prezintă o lipsă de cupru.

Rumex obtusifolius, cunoscută popular drept ștevia de unt, preferă solurile argiloase, compacte și umede.

În general, prezența trifoiului (Oxalis oxyptera) pe anumite terenuri semnalează un sol argilos, cu o deficiență de calciu și molibden și un nivel scăzut al PH-ului.

Raphanus raphanistrum sau ridichea sălbatică preferă solurile care au o lipsă de bor și magneziu.

Rogozul (Cyperus rotundus) crește de obicei pe solurile acide, dense, anaerobice și care prezintă o lipsă de magneziu.

Taraxum officinalis, păpădia, este probabil planta cel mai ușor de recunoscut. Însă ce nu știu poate mulți dintre noi este că existența ei pe anumite terenuri este condiționată de solul fertil și care are în compoziția sa bor.

Iarba grasă – Portulaca oleracea – crește pe soluri cu umiditate, fertile, bine structurate, bogate în materie organică.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA

Fertilitatea solului este condiționată, în primul rând, de prezența materiei organice, în can­titate cât mai mare. Sursele de materie organică pentru sol provin, în cel mai ușor și sigur mod, din resturile vegetale ale culturilor respective (rădăcini, tulpini, vreji, frunze etc.).

De dorit ar fi să se administreze cantități mai mari de gunoi de grajd, de compost, să se folo­sească îngră­șăminte verzi. În ultima perioadă, folosirea sistemului de „culturi verzi“ care este obligatoriu pentru anumite suprafețe, pe lângă faptul că asigură rezerva de apă, reprezintă și o sursă importantă de materie organică pentru sol.

Cu fiecare recoltă se exportă cantități importante de materie organică și pentru menținerea bilanțului humusului sunt necesare 8-10 t/ha materie organică. Din resturile vegetale se pot asigura până la 5-6 t/ha, iar restul trebuie adăugat dacă vrem să avem un sol fertil.

Indiferent care este sursa de proveniență a resturilor vegetale, acestea trebuie să ajungă în sol până la adâncimea de 12-15 cm pentru a fi descompuse în condiții aerobe.

Armata de microorganisme care ia în primire această materie organică este foarte numeroasă:

– microflora solului formată din bacterii, ciuperci (care acționează, de regulă, în mediu acid) și actinomicete (care descompun substanțele cu molecula mare de tipul celulozei) reprezintă zeci de milioane, până la 1 miliard pe 1 g de sol uscat;

– fauna solului alcătuită din protozoare – sunt sute de mii la 1 g de sol uscat – realizează o bună mărunțire a culturilor vegetale;

– se mai menționează râmele care trec prin aparatul lor digestiv cca 40 t de sol pe an/ha.

În mod practic, dinamica materiei organice constă în:

• la recoltare, combinele toacă resturile vegetale la 5-6 cm lungime și le împrăștie uniform pe întreaga suprafață;
• se efectuează imediat o lucrare cu grapa cu discuri (dezmiriștit) care continuă mărunțirea materialului vegetal pe care îl amestecă cu stratul superficial al solului;
• intervine, în prima etapă, microfauna solului (protozoare, viermi, râme ș.a.) care este considerată utilaj pentru mărunțirea resturilor vegetale;
• pe suprafețele astfel mărunțite se instalează ciupercile care distrug cuticula externă a materialului vegetal și pătrund în interior;
• în final, sunt create condiții pentru activitatea bacteriilor care descompun materia organică cu produși intermediari și finali.

Pe seama produșilor intermediari (polifenoli, aminoacizi), sub acțiunea microorganismelor, aceștia se unesc, condensează și polimerizează rezultând acizi humici, deci se formează humusul. Cca 80% din humusul format se mineralizează, rezultând substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului.

În urma tuturor acestor acțiuni resturile vegetale devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de microorganisme.

Acum este momentul pentru efectuarea arăturii și încorporarea resturilor vegetale până la 12-15 cm, unde se continuă descompunerea.

Din descompunerea materiei organice rezultă glucoza care constituie sursa de energie pentru întreținerea proceselor metabolice ale microflorei.

Uneori se eliberează mai multă glucoză și surplusul este folosit de bacteriile fixatoare de azot (Azotobacter chreococum ș. a.).

Procesul de mineralizare intensă a materiei organice din sol nu este indicat deoarece rezultă o cantitate mare de substanțe nutritive, peste valorile și posibilitățile de consum ale plantelor și o parte din acestea se pierd prin levigare și volatilizare.

Intensitatea descompunerii materiei organice depinde de raportul Carbon/Azot (C/N). Cu cât acest raport este mai mic (bacteriile preferă C/N = 5), cu atât procesul de mineralizare este mai activ. Cel mai repede se mineralizează îngrășămintele verzi care au C/N = 17. Resturile vegetale provenite din cereale au C/N mai mare de 50 și atunci microorganismele folosesc ca sursă de energie descompunerea humusului. În acest caz se recomandă ca la fiecare tonă de paie să se administreze cca 10 kg de azot pentru a preveni așa-numita „foame de azot“.

Cum humusul este indicatorul principal al fertilității solului, menționăm că, la o producție bună de grâu, din rădăcini, miriște și paie se obțin cca 1.700 kg/ha humus, iar de la porumb 1.800 kg/ha și de la sfecla de zahăr (frunză și colete) se obțin 1.200 kg/h humus.

Prin urmare, este la îndemâna cultivatorilor să folosească toate aceste surse de material vegetal și prin dirijarea corectă a procesului de descompunere să asigure atât substanțele nutritive pentru plante cât și rezerva de humus a solului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU

Bazându-se pe experiența acumulată în mulți ani de lucru pe câmp și prin respectarea nevoilor unui număr de 25.000 de clienți mulțumiți, CLAAS și-a etalat expertiza TERRA TRAC la târgul Agritechnica prin versiuni îmbunătățite ale sistemului de șenile care echipează o combină de recoltat furaje JAGUAR și un tractor AXION de dimensiuni mari.

Totul pentru sol – și așa a fost timp de 30 de ani

Compactarea solului reduce randamentul și necesită multă muncă pentru a-l afâna din nou. Acesta este motivul pentru care CLAAS acordă o mare importanță protecției solului, începând cu măsurile luate în timpul procesului de dezvoltare a utilajelor. În urmă cu 30 de ani, compania a prezentat prima combină de recoltat produsă în serie cu șenile în totalitate din cauciuc. Câțiva ani mai târziu a urmat conceptul TERRA TRAC. De atunci, CLAAS a urmărit în mod sistematic dezvoltarea tehnologiei sistemelor de șenile la combina de recoltat LEXION de dimensiuni mari. Avantajele oferite de acest sistem pentru combinele de recoltat includ:

• reducerea cu 66% a presiunii exercitate asupra solului comparativ cu utilajele cu roți;
• viteza de deplasare de 40 km/h cu o lățime de transport care respectă reglementările de licență pentru transportul rutier;
• nivelul ridicat de confort în timpul conducerii datorită suspensiei hidropneumatice;
• ghidarea uniformă a implementului frontal și o stabilitate direcțională de excepție;
• stabilitate ridicată pe pantele laterale;
• potențial de reducere a costurilor prin protejarea structurii solului și reducerea efortului necesar pentru aratul ulterior.

Ca următorul pas logic, CLAAS echipează acum tractoarele AXION de dimensiuni mari și combinele de recoltat furaje JAGUAR cu acest concept.

TERRA TRAC pentru JAGUAR

Echipând combina JAGUAR cu TERRA TRAC, CLAAS este primul producător de combine de recoltat furaje care prezintă un sistem de șenile montat din fabrică, integrat la combinele de recoltat furaje, care protejează solul și covorul de iarbă prin intermediul unei funcții unice de protecție la capătul rândului. În timpul manevrelor de întoarcere, utilajul este susținut de rolele de sprijin din mijloc, ridicând astfel parțial fiecare șenilă. Ca urmare, zona de contact și presiunea exercitată asupra solului se modifică rapid la un nivel comparabil cu cel specific anvelopelor 800.

Studiile efectuate în cadrul Universității de Științe Aplicate din Kiel au demonstrat că prin reducerea în acest mod a suprafeței de contact este posibilă reducerea efectului nedorit de forfecare (care altfel este întâlnit în cazul întoarcerii pe iarbă a unui utilaj cu șenile) la aproape același nivel ca în cazul unui utilaj cu roți. Acest concept inovator per­mite utilizarea intensă a utilajelor, pe parcursul întregului an, fără a pierde timp pentru conversie. Cu șenile late de 635 mm, modelul JAGUAR cu TERRA TRAC se încadrează în lățimea de transport de 3,0 m, cu o viteză maximă de 40 km/h. Cu șenile late de 800 mm, utilajul are o lățime exterioară mai mică de 3,5 m. Alt avantaj practic este demontarea și montarea din lateral mult mai ușoară a zdrobitorului de boabe, deoarece șenilele sunt montate mai jos decât anvelopele.

TERRA TRAC pentru AXION

AXION 900 TERRA TRAC dezvoltat de CLAAS este primul tractor semișenilat cu suspensie completă. Societatea Germană pentru Agricultură (DLG) a premiat acest concept cu o medalie de argint la târgul Agritechnica. Sistemul de șenile are la bază tehnologia utilizată în prezent la combinele de recoltat. Roata de acționare, care este mai mare decât cele de la unitățile de șenile ale combinelor de recoltat și combinelor de recoltat furaje, asigură transmisia unui cuplu mai mare. Chiar și în timpul lucrărilor grele de arătură la viteze mici, sistemul de șenile transmite puterea la nivelul solului, cu alunecare minimă. Prototipul AXION 900 TERRA TRAC combină avantajele unui tractor cu șenile în materie de tracțiune și protecție a solului cu confortul de conducere al unui tractor standard. Suspensia independentă de la nivelul roții motrice, al roții în contact cu solul și al rolelor de susținere permite sistemului de șenile să se adapteze optim la conturul solului. În ciuda suprafeței mari de contact, prototipul AXION 900 TERRA TRAC are o lățime semnificativ redusă comparativ cu cea a unui tractor cu anvelope late sau duble. Suspensia oferă un nivel foarte ridicat de confort la conducerea cu viteze de până la 40 km/h.

Suportul pe care se bazează producția agricolă este solul. Principala caracteristică a acestuia este fertilitatea, care reprezintă capacitatea de a pune la dispoziția plantelor, pe tot parcursul vegetației, apa și sărurile nutritive, precum și ceilalți factori de vegetație. În funcție de baza materială de care dispun și de pregătirea profesională, cultivatorii pot asigura culturilor agricole un agrofond mai mult sau mai puțin corespunzător cerințelor acestor culturi.

Calitatea agrofondului depinde, în primul rând, de natura și caracteristicile solului, dar și de tehnologia aplicată, dacă se respectă asolamentul și rotația culturilor, de lucrările solului, de îngrășă­mintele organice și minerale aplicate, dozele și momentele aplicării lor etc.

Pentru practicarea unei agriculturi științifice, raționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze cartarea agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive pot pune solul la dispoziția plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de producție.

De asemenea, cunoscând pH-ul solului știm dacă este necesar să aplicăm amendamente, știm ce tipuri de îngrășăminte să aplicăm pentru a nu provoca creșterea pH-ului, ce culturi se pretează în funcție de reacția solului etc.

Trebuie să se renunțe la agricultura de tip minerit care se practică, în bună măsură, în țara noastră. Se apreciază că în fiecare an, cu recoltele obținute, se extrag din sol peste 1.200.000 t NPK și se aplică cca 330.000 t NPK, rămânând un deficit de peste 850.000 t NPK an de an. S-a ajuns astfel să avem, așa cum apreciază agrochimiștii și pedologii, 7,4 mil. ha cu conținut redus de humus, 6,3 mil. ha cu conținut redus de fosfor, 5,1 mil. ha cu conținut redus de azot, 3,4 mil. ha cu pH acid etc.

Cum determină diferiți factori îmbunătățirea calității agrofondului?

a) Conținutul în humus este de dorit să fie mai mare de 4%, deoarece prin mineralizare el pune la dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegetației. Totodată, împreună cu argila, constituie liantul care asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de humus asigură anual 20-25 kg de azot/ha sau, mai bine zis, fiecare unitate Indice de azot (IN) produce 20-30 kg/ha de azot pe timp secetos, 50-60 kg/ha de azot în anii cu precipitații medii și 80-100 kg/ha în anii ploioși.

b) Nivelul fosforului mobil din sol să fie 8-16 mg P2O5/100 g de sol, cunoscând că fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5.

c) Nivelul potasiului din sol să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol echivalând cu 13 kg/ha K2O.

d) Reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 când este pretabilă majorității culturilor agricole.

e) Să dispună de o structură glomerulară cu puternică stabilitate hidrică. În solul bine structurat gradul de afânare are valori optime, cu densitatea aparentă (Da) de 1,0-1,4 g/cm3, iar nivelul porozității totale a solului este de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație) 18-24%.

f) Astfel de sol, acumularea și conservarea apei se realizează în cele mai bune condiții depășind perioadele scurte de secetă.

g) Pe asemenea agrofond nota de bonitare poate fi 80-100, respectiv ar face parte din clasele I și II de calitate.

h) Dacă se are în vedere și un grad de îmburuienare redus, se poate sconta pe producții, așa cum au obținut în ultimul timp marile societăți agricole conduse de specialiști de înaltă clasă.

În Insula Mare a Brăilei s-au obținut în 2016, pe anumite suprafețe, 20.350 kg/ha de porumb boabe în condiții de irigare.

Fermierul Carol Costandache din Ialomița, la neirigat a obținut 11.403 kg/ha de porumb boabe.

La grâu s-au obținut producții de 11.000 kg/ha cu soiul Apache de la firma Limagrain, la soia, în Brăila, 6.000 kg/ha, la rapiță, în Teleorman, 6.330 kg/ha etc.

Prin urmare, pe un agrofond în care toți factorii de vegetație acționează în condiții optime, se pot obține producții nebănuite comparativ cu producțiile medii obținute în țara noastră.

Important este să ne cunoaștem bine pământul pe care lucrăm și să-i dăm tot ce este necesar, atunci când este momentul.

Rezultatele obținute pe suprafețe limitate demonstrează potențialul productiv al solurilor noastre, al geneticii superioare și îndemnul că, atunci când se aplică tehnologii de cultură superioare, rezultatele vor fi pe măsură.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 12-13

Cantitatea de apă existentă în sol, în stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor, poate asigura recolte mai mari sau mai mici în funcție de mai mulți factori și în primul rând de tehnologia de cultură aplicată.

Apa din sol poate fi folosită pentru consum productiv, în procesul de transpirație a plantelor, dar și în consum neproductiv (pierderi), prin evaporare la suprafața solului și prin consumul de către buruieni.

Evaporația apei și volumul de îmburuienare pot fi limitate printr-o tehnologie de cultură adecvată.

Dar și apa destinată consumului productiv, în procesul de transpirație al plantelor, poate fi folosită cu eficiență mai mare dacă se iau măsuri ca:

– menținerea umidității aerului cât mai ridicată prin asigurarea lanurilor compacte, fără goluri, prin perdele de protecție, prin reducerea vitezei vântului;

– folosirea soiurilor (hibrizilor) cu frunze dispuse mai aproape de verticală, prevăzute cu strat de ceară și cu pori care micșorează transpirația;

– realizarea unei fertilizări raționale, echilibrate, care asigură concentrarea sucului celular, reținând astfel mai multă apă.

De exemplu, fertilizarea corectă a porumbului a redus transpirația cu 20-40%. Transpirația este procesul fiziologic prin care plantele elimină în atmosferă apa sub formă de vapori.

Care este rolul transpirației plantelor?

Prin transpirație se intensifică absorbția apei și a sărurilor minerale din sol în plantă. Soluția solului (apa cu sărurile minerale dizolvate în ea) este absorbită de plante, prin procesul de osmoză, deoarece sucul celular al plantelor este mai concentrat decât soluția solului.

Transpirația este motorul care asigură circulația sevei în corpul plantelor, jucând rol de pompă aspiratoare. Totodată, prin transpirație se împiedică supraîncălzirea frunzelor și se reglează temperatura plantelor deoarece pentru transformarea a 1 g, apă în vapori se consumă 536 de calorii, motiv pentru care frunzele au temperatura mai scăzută cu 6-7°C decât temperatura aerului înconjurător.

Transpirația previne creșterea exagerată a turgescenței plantelor care ar influența negativ procesele fiziologice de fotosinteză, respirație, transpirație etc. Când soluția solului este mai concentrată, ca urmare a aplicării îngrășămintelor, cantitatea de apă consumată în procesul de transpirație este mai mică.

Coeficientul de transpirație sau consumul specific reprezintă cantitatea de apă consumată de plante pentru a forma 1 g de substanță uscată. Când nu s-au mai aplicat îngrășăminte, consumul specific este de 1,5-2 ori mai mare, adică planta consumă mai multă apă pentru a forma 1 g de substanță uscată și în condiții de secetă plantele suferă mai mult. Așa, de exemplu, grâul are consumul specific de 928 când nu s-au aplicat îngrășăminte și de 349 când s-a fertilizat.

Consumul specific mediu la diferite culturi este:

Mei – 311       porumb – 368          cartof – 636

Sorg – 322      sfecla zahăr – 397     lucerna – 831

Ce factori influențează transpirația plantelor?

Temperatura influențează transpirația prin aceea că de la energia luminoasă primită de la soare plantele folosesc în procesul de fotosinteză 1-10% care se transformă în energie chimică și este înglobată în substanțele organice sintetizate, iar restul se transformă în căldură, care mărește intensitatea transpirației. Stratul de ceară, porozitatea și alte modificări anatomo morfologice micșorează intensitatea transpirației.

Lumina este importantă deoarece într-o atmosferă saturată cu vapori de apă, în lipsa acesteia, transpirația are loc numai pe seama energiei puse în libertate în procesul de respirație, care ridică temperatura plantelor peste temperatura mediului înconjurător.

În timpul zilei transpirația este de 10-12 ori mai mare decât noaptea. Radiațiile albastru-violet cresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Umiditatea atmosferică influențează transpirația plantelor în sensul că, atunci când umiditatea relativă a aerului este scăzută, crește intensitatea transpirației.

Vântul intensifică transpirația în primul rând prin stomate deoarece sunt înlăturați de vânt vaporii de apă din jurul plantelor.

În funcție de intensitatea vântului, transpirația poate crește de 2-3 ori până la 20 ori.

Prin urmare, cunoscând fenomenul de transpirație al plantelor, respectiv consumul specific de apă al fiecărei culturi, se poate realiza o zonare corectă a plantelor în funcție de rezerva de apă și regimul precipitațiilor.

Prin tehnologii de cultură corect aplicate se pot obține producții agricole ridicate și în anii cu precipitații mai reduse.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 16

Solul este un bun național. El trebuie exploatat în așa fel încât să-i menținem și să-i sporim fertilitatea pentru generațiile viitoare. Trebuie să se aibă în vedere că solul fertil s-a format într-o îndelungată perioadă istorică și că distrugerea lui se poate întâmpla în cadrul unei generații prin aplicarea de lucrări necorespunzătoare.

Se apreciază că pentru formarea unui strat de sol gros de 2,5 cm sunt necesari 500 ani.

Am făcut aceste mențiuni pentru a trezi responsabilitatea agricultorilor asupra modului cum lucrează pământul.

Solul este un organism viu și trebuie acționat asupra lui cu blândețe, cu multă grijă și delicatețe.

Un iscusit agronom al Bărăganului spunea că de sol trebuie să te apropii atunci când te primește, dar să nu-l faci să te aștepte. Se referea la faptul că solul trebuie lucrat numai la umiditatea optimă sau maturitatea fizică, adică atunci când stratul lucrat se revarsă, fără bolovani, praf sau sub formă de curele. Atunci bulgării se desfac după suprafețele de contact, de minimă coeziune, protejând agregatele structurale ale solului. În asemenea condiții solul opune minimum de rezistență, cu consum redus de combustibil și cu evitarea uzurii utilajelor agricole.

Trebuie să menționăm că deja solurile din țara noastră, așa cum apreciază pedologii, nu se găsesc într-o stare de fertilitate optimă pentru a valorifica potențialul soiurilor hibrizilor cultivați.

Peste 6,3 mil. ha sunt supuse eroziunii prin apă, 378.000 ha eroziunii prin vânt, 4 mil. ha au tendința de deșertificare, 6,5 mil. ha sunt predispuse la formarea hardpanului (talpa plugului), iar 2,3 mil. ha au tendința de a forma crustă.

Toate acestea ne atrag atenția că lucrările solului trebuie executate cu mult discernământ:

– Nu se lucrează când solul este uscat deoarece are loc ruperea solului sub formă de bolovani printre care circulă intens aerul, producând mineralizarea materiei organice și a humusului din sol.

– Nu se lucrează nici când este umed deoarece solul este tăiat sub formă de curele care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul.

Și în primul și în al doilea caz pentru mărunțirea solului se folosesc utilaje agresive care de fapt macină solul, distrugând agregatele structurale și rezultând praf care, după prima ploaie, astupă toți porii solului și formează o crustă groasă care blochează circuitul aerului și infiltrarea apei în sol.

Prin arătura efectuată imediat după recoltarea unei culturi, când solul mai are încă umiditate, au rezultat 1,5 bolovani/m2.

Când arătura s-a efectuat după două săptămâni au rezultat 12,4 bolovani/m2.

Este indicat să se folosească agregate complexe care la o singură trecere execută mai multe lucrări, evitând tasarea și compactarea solului.

Se consideră că un sol se găsește în condiții optime de cultură când are densitatea aparentă (Da) 1,25-1,45 g/cm3, porozitatea totală 44-53%, porozitatea de aerație 15-30%, iar porozitatea capilară 30-35%, când are permeabilitatea 2 mm/oră, iar cantitatea de apă utilă 2.000 m3/ha.

Unde este posibil, este indicat să se aplice sistemul conservativ de lucrări ale solului care este mai ieftin, evită distrugerea acestuia, menține mai ușor apa și elementele nutritive în sol, îmbogățește solul în materie organică și influențează pozitiv activitatea microbiologică din sol.

Este de dorit să fie excluse de la lucrările solului utilajele foarte agresive precum freze și mai ales grapa rotativă care la 500 rot./min. macină solul.

Fenomene de distrugerea solului au loc mai ales pe terenurile în pantă.

Ele s-au identificat după aplicarea Legii nr. 18/1991, când s-a cerut reconstituirea proprietății pe vechile amplasamente și când s-au distrus toate amenajările antierozionale.

S-au defrișat pădurile, s-au desțelenit pășunile, se lucrează solul de la deal la vale și în structura culturilor se găsesc multe plante prășitoare care nu au rol protector.

Au apărut șiroaie, ogașe, ravene care în urma ploilor torențiale și a topirii zăpezilor rup solul, îl spală și îl deplasează la vale, unde colmatează culturile și șanțurile de scurgere a apei, provocând inundații în zonă.

Pe pantele peste 12% sunt necesare culturi de protecție pe care micul producător nu-și permite să le facă. Bune protectoare ar fi leguminoasele și graminele perene, precum și cerealele păioase. Contraindicate sunt culturile prășitoare de porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof care, de fapt, sunt predominante.

Desființarea teraselor și împărțirea terenului pe linia de cea mai mare pantă nu mai dă posibilitatea lucrării terenului de-a lungul curbelor de nivel, cu pluguri reversibile, cu răsturnarea brazdei în amonte etc.

Semănatul culturilor ar trebui realizat tot paralel cu curbele de nivel pentru ca fiecare rând de plante să constituie un obstacol în calea apei.

Se recomandă arătura cu coame, negrăpată, tot cu intenția de stăvilire a apei.

Prin urmare, numai prin asocierea micilor producători și trecerea la organizarea terenului pe principii antierozionale se mai poate preveni distrugerea terenului prin eroziune.

Este necesar să se întreprindă asemenea măsuri până nu este prea târziu.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 12-14

În funcție de tipul solului, de textura și structura acestuia, dar și de modul cum este lucrat, spațiile libere din sol pot varia foarte mult.

Prin urmare, când ne referim la porozitatea solului avem în vedere aceste spații care mențin în stare de echilibru volumul de apă și de aer din sol.

Aerul și apa sunt factorii care, alături de elemen­tele nutritive, care și ele sunt condiționate de primii doi factori, reprezintă condițiile de bază pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pentru activitatea microbiologică din sol.

În sol se găsesc porii din interiorul agregatelor structurale care pot fi mici (cu aspect poros), mijlocii (spongios) sau mari (cavernos), dar și porii dintre agregatele structurale care, la rândul lor, pot fi cu fisuri mici, cu fisuri mijlocii (sol crăpat) sau cu fisuri mari (sol spintecat).

Porozitatea totală a solului poate avea valori de 48-60% din masa solului, din care porozitatea capilară (30-36% și porozitatea necapilară (de aerație) 18-24%.

Porozitatea de aerație este socotită deficitară când are valori de 6-10%, moderată la 11-22% și bună când reprezintă 23-30% din spațiile solului. Porozitatea se consideră favorabilă creșterii recoltelor atunci când porii solului sunt ocupați 2/3 cu apă și 1/3 cu aer.

Schimbări radicale în porozitatea solului au loc atunci când se execută arătura:

– porozitatea capilară înainte de arătură = 26,1%, iar după arătură =18,3%;

– porozitatea necapilară înainte de arătură = 11,2%, iar după arătură = 42,5%.

Desigur că prin așezarea naturală a solului, după cca 2 săptămâni, se revine la porozitatea normală sau această așezare a arăturii se poate grăbi prin lucrări cu grapa stelată sau tăvălugul.

Când spațiul lacunar (porozitatea) din sol crește de la 30 la 50% permeabilitatea solului crește de 5-7 ori, cu efecte negative împotriva apei din sol.

Mărimea spațiilor libere din sol depinde de gradul de afânare, respectiv de tasare a solului care se pot exprima prin densitatea aparentă (Da) care reprezintă raportul între masa unui corp poros și volumul total al acestuia. Se consideră ca optimă valoarea Da de 1,20-1,30 g/cm3.

Solul proaspăt arat este foarte afânat și are Da de 0,8-1,0 g/cm3. Solul așezat este cele mai favorabil culturilor agricole și are Da 1,0-1,4 g/cm3.

Nitrificarea se desfășoară în condiții optime la Da de 1,11-1,45 g/cm3. Sistemul radicular se dezvoltă nestingherit la Da de 1,07-1,45 g/cm3.

Solul tasat are Da mai mare de 1,50 g/cm3 și aici circulația aerului, apei și creșterea rădăcinilor sunt stânjenite.

Cel mai puțin corespunzător culturilor agricole este solul compactat la care gradul de tasare se manifestă și în adâncime și are Da cu valori peste 1,60 g/cm3.

Porozitatea solului este considerată foarte mică, mică, mijlocie, mare conform valorilor:

Se apreciază că, atunci când porozitatea (spațiul lacunar) depășește 58%, apa se infiltrează prea repede în adâncime, peste nivelul de creștere al rădăcinilor, aerul se primenește prea des și intensifică evaporarea apei din sol, precum și mineralizarea humusului.

În terenul neafânat, când oxigenul scade sub 5%, respirația rădăcinilor scade, iar la 1% se oprește. De asemenea, când concentrația CO2 crește la 2-3%, respirația rădăcinilor se oprește.

În terenul tasat pe stratul 0-30 cm creșterea rădăcinilor la sfecla de zahăr este stânjenită:

La fel, reducerea porozității solului influențează negativ creșterea sistemului radicular la porumb, redus cu 41%, și la floarea-soarelui, redus cu 49%, și bineînțeles, în mod corespunzător scade și producția.

Prin urmare, prin toate mijloacele să fie evi­tate acțiunile care duc la tasarea-compactarea solului, pentru menținerea unui grad de afânare în limitele Da de 1,0-1,4 g/cm3, când regimul aerohidric, termic și de nutriție sunt optime pentru plante.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 16-17

Prin mulcirea solului înțelegem operațiunea de împrăștiere pe suprafața terenului a unor materiale de natură organică precum paiele, pleava, vreji de leguminoase, tulpini tocate de porumb și floarea-soarelui, gunoi de grajd, turbă ș.a. Lucrarea se efectuează după recoltarea culturilor sau concomitent cu recoltarea dacă aceasta se efectuează cu combine prevăzute cu aparat de tocare și împrăștiere a resturilor vegetale. Important este ca operațiunea de împrăștiere să asigure o distribuire cât mai uniformă pe teren a materiei organice respective.

Avantajele mulcirii solului constau în:

a) Materialele organice existente la suprafața solului asigură o bună înmagazinare a apei provenite din precipitații, evită scurgerea apei la suprafața solului, cu efect de eroziune, și constituie un tampon împotriva pierderii apei prin evaporare.

b) Acest strat de materie organică primește direct picăturile de ploaie și ferește stratul superficial al solului de loviturile acestor picături care ar influența destrămarea agregatelor structurale ale solului, transformarea lor în praf, cu influență în astuparea porilor solului și formarea crustei.

c) Stratul de mulci protejează solul de acțiunea directă a razelor solare, menținând o temperatură mai scăzută cu 2-4°C, iar în sezonul rece menține o temperatură mai ridicată, prin aceasta asigurând o activitate constantă și bogată a microorganismelor din sol.

d) Totodată, stratul de mulci protejează tinerele plante, semănate în toamnă, de temperaturile scăzute, de îngheț.

e) Un rol important are stratul de mulci și în problema controlului stării de îmburuienare a terenului. Tinerele buruieni răsărite, majoritatea din semințe foarte mici, sunt înăbușite de stratul de materie organică, nu pot realiza fenomenul de fotosinteză și, nemaiavând rezervă de hrană în semințe, se usucă.

f) În afară de avantajele prezentate mai sus, materia organică existentă la suprafața solului constituie și un foarte valoros îngrășământ organic.

După o cultură de cereale păioase, miriștea și paiele tocate rămase pe teren, prin descompunere, asigură peste 1.500 kg/ha humus. La fel, o cultură de porumb, prin tocarea tulpinilor, realizează cca 2.000 kg/ha humus.

Avantaje asemănătoare realizează și culturile verzi (culturi secundare, tactice) înființate în vară-toamnă și lăsate peste iarnă pentru reținerea zăpezii, iar primăvara (martie) sunt desființate pentru însămânțarea culturilor de primăvară. Pentru înființarea culturilor verzi se folosesc plante precum muștarul, rapița, secara, măzărichea ș.a.

Față de mulcirea solului, ele prezintă în plus următoarele avantaje:

– asigură valorificarea energiei solare în perioada când culturile principale au fost recoltate, realizând o bogată materie organică atât de necesară creșterii fertilității solului;

– ele evită levigarea nitraților formați în perioada când culturile principale nu se mai găsesc pe teren și nitrații respectivi se întorc în sol odată cu materia organică a culturilor verzi. Prin aceasta se evită și poluarea apei freatice cu nitrați.

Pentru toate aceste avantaje credem că merită să fie făcute toate eforturile pentru a realiza operațiunea de mulcire a solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 14

Ca peste tot unde există viață, și în lumea plantelor, și în sol desfășurarea fenomenelor vitale are nevoie de un anumit regim de temperatură.

Parcurgerea proceselor fiziologice și biochimice din sol necesită un anumit grad de temperatură minimă, optimă și maximă.

Sursele de căldură pentru sol le reprezintă soarele, căldura internă a pământului și căldura rezultată din descompunerea materiei organice. Principala sursă de căldură o reprezintă, totuși, soarele.

Într-o zi senină de vară, cu 100.000 lucși, cad pe suprafața pământului 1,2-1,3 cal/cm2/minut.

Din totalul energiei calorice solare:

– 42% se pierde în spațiul cosmic;

– 15% este absorbită de atmosferă;

– 43% ajunge pe pământ, iar din aceasta:

            • 80% este reflectată în spațiul terestru;

            • 20% este absorbită de apă, sol, vegetație.

Din acești ultimi 20%:

– 2/3 este reflectată sau străbate frunzele;

– 1/3 este absorbită de frunze pe care o folosesc astfel:

            • 90% se transformă în energie termică folosită în transpirație;

            • 10% se transformă în energie chimică în procesul de fotosinteză și o parte este cuprinsă în ATP (adenozin trifosfat) – un nucleotid cu rol important în schimbul de energie necesar proceselor vitale.

Așa, de exemplu, procesul de nitrificare în sol are loc la temperatura optimă de 25-35°C. Peste 40°C și sub 10°C nitrificarea se reduce sau încetează. La fel se întâmplă și cu activitatea altor microorganisme din sol. Scăderea temperaturii solului de la 21°C la 13°C reduce disponibilitatea fosforului pentru plante cu 70%. Așa se întâmplă în primăverile reci. Grâul, ca să parcurgă iarna fără pierderi, trebuie să acumuleze în perioada de toamnă 450-550°C, iar rapița 800-900°C.

Modificările climatice care se prevăd vor aduce inevitabil modificări și cu privire la epoca optimă de semănat. Erbicidarea culturilor trebuie să aibă loc la temperaturi de 16-20°C deoarece la peste 25°C are loc volatilizarea lichidului, iar pe timp de arșiță se închid stomatele și tratamentul nu are efect.

Creșterea porumbului are loc cu 10 cm în 24 de ore la temperatura de 21°C și cu 13,5 cm la 25°C. În funcție de nivelul temperaturii s-au adaptat și plantele astfel:

– plante microterme care cresc și se dezvoltă la 9-15°C;

– plante mezoterme care cresc și se dezvoltă la 10-40°C;

– plante megaterme care cresc și se dezvoltă la peste 40°C.

În zona noastră se întâlnesc plantele mezoterme.

Temperatura minimă de germinare:

– la grâu, orz, secară este 1-2°C;

– la porumb, soia, fasole este 8-10°C;

– la dovleac este 12-16°C.

Sunt și temperaturi dăunătoare plantelor, cum sunt temperaturile scăzute apărute primăvara târziu, când plantele și-au reluat vegetația, sau cele apărute toamna timpuriu, când încă nu s-a încheiat vegetația.

La fel de dăunătoare sunt temperaturile de 40-45°C apărute în perioada de fecundare la porumb, fasole, soia.

În funcție de temperatură s-a stabilit și constanta tehnică a culturilor agricole, astfel: grâul 2.000-2.300°C, porumbul 1.200-2.300°C, floarea-soarelui 1.700-2.500°C, soia 2.000-3.000°C etc., de care se ține seama la zonarea culturilor.

Oxidările din plante ridică temperatura frunzelor cu 6-7°C, dar se reglează (se autoapără) prin transpirație deoarece pentru transformarea a 1 g de apă în vapori (în transpirație) se consumă 536 de calorii.

Posibilități de dirijare a regimului termic al solului

Pentru creșterea și dezvoltarea în condiții normale a plantelor de cultură este necesar ca acestea să beneficieze de un anumit regim termic specific pentru fiecare cultură.

Sarcina cultivatorului este să intervină prin toate mijloacele pentru a asigura acest regim.

Posibilitățile care stau la îndemâna cultivatorului se referă la:

– Afânarea adâncă a solului pentru a facilita accesul aerului care, având capacitate calorică mai mică decât apa, se încălzește mai ușor.

– Eliminarea excesului de apă pentru a facilita aerisirea solului.

– Cultivarea pe coame, pe biloane care se încălzesc mai ușor.

– Aplicarea gunoiului de grajd semidescompus și folosirea tuturor resturilor vegetale care prin descompunere contribuie la încălzirea solului;

– Mulcirea terenului cu mraniță, cu turbă, cu folii de polistirenă de culoare închisă pentru a atrage razele solare și a încălzi solul.

– Irigarea când este necesar și temperatura este ridicată.

– Reținerea zăpezii care constituie o plapumă peste culturile de toamnă. S-a demonstrat că, dacă în aer erau minus 15°C, sub stratul de zăpadă gros de 15 cm temperatura era în jur de zero grade.

– Perdelele de protecție protejează prin lipsa curenților și prin depunerea stratului uniform de zăpadă.

– Combaterea buruienilor care umbresc solul și susțin o temperatură cu 2-3°C mai mică.

– Culoarea, expoziția și panta terenului contribuie la o mai eficientă valorificare a razelor solare.

– Un rol important îl prezintă zonarea culturilor pentru a cultiva în fiecare zonă speciile care se pretează nivelului respectiv de regim termic.

Aplicând măsurile menționate, vom asigura condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, finalizate prin recolte bogate și de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 14-15

Avântul luat de dezvoltarea științei tehnicii din zilele noastre a determinat o evoluție spectaculoasă și în domeniul agriculturii.

Dacă luăm ca termen de comparație nivelul pro­ducțiilor agricole din anul 1938, an de vârf al perioadei interbelice, constatăm că saltul până în zilele noastre este foarte mare.

Astfel, producția medie de grâu a fost în 1938 de 1.310 kg/ha, iar în anul 2011 de 3.665 kg/ha, la porumb a crescut de la 1.055 kg/ha la 4.259 kg/ha, la floarea-soarelui de la 673 kg/ha la 1.801 kg/ha, la soia de la 940 kg/ha la 1.984 kg/ha, la sfecla-de-zahăr de la 13.668 kg/ha la 36.140 kg/ha, deci producții de 2-3 ori mai mari.

Dar țările din Vestul Europei obțin producții duble și uneori triple față de cele obținute în țara noastră în prezent.

Întrebarea este: de vină este solul, genetica folosită ori tehnologia aplicată? Avem dovezi conclu­dente că și în țara noastră se pot obține producții la nivelul cel mai ridicat dacă se aplică tehnologia corespunzătoare.

Astfel, la grâu, cu soiul Apache de la Limagrain s-a obținut producția de 11.000 kg/ha, iar cu soiurile românești la TCE3 Brazi 10.000 kg/ha. La porumb, în cultură intensivă, cu tehnologia Dekalb cu irigare prin picurare, s-au realizat 20.000 kg/ha. La floarea-soarelui se obțin în mod curent de către marile exploatații agricole producții de 3.500-4.500 kg/ha. La soia, în județul Brăila, fermierul Cristinel Brânză a realizat 6.000 kg/ha cu soiuri de la Compania Pioneer. La sfecla de zahăr, în județul Brașov, pe o suprafață de 6.000 ha s-a obținut o producție medie de 75.000 kg/ha, iar în experiențele de la USAMV Iași s-au realizat 85.000-90.000 kg/ha. La rapiță, în județul Teleorman, fermierul Ovidiu Siteanu a obținut pe unele parcele 6.330 kg/ha.

Desigur că acestea sunt excepții, dar ele confirmă posibilitatea obținerii de producții agricole profitabile și în țara noastră.

Aceste producții mari sunt realizabile în marile exploatații agricole care sunt conduse de specialiști de înaltă clasă și cu dotarea necesară.

Ce facem însă cu milioanele de producători agricoli care nu au nici bani, nici dotare și nici cunoștințele necesare, iar ei ocupă cea mai mare suprafață agricolă din țară pe care obțin producții de 1.500-2.000 kg/ha?

Dacă se dorește revigorarea întregii agriculturi este necesar să se implice în mod direct statul și în primul rând Ministerul Agriculturii, precum și organele județene.

Încă din prima jumătate a secolului al XX-lea acad. Gh. Ionescu-Șișești menționa: „Statul trebuie să fie principalul factor de progres economic și social prin cadrul organizatoric pe care-l creează agriculturii și prin măsurile de politică agrară pe care le promovează.“ (În acea perioadă agricultura era fărâmițată ca și acum).

Cu privire la implicarea Ministerului Agriculturii, acesta spunea: „Ministerul Agriculturii să nu mai fie o organizație birocratică de administrare a domeniilor statului, ci să devină un adevărat îndrumător tehnic al agriculturii încadrat cu specialiști competenți în treburile agriculturii.“

Dovezi de implicare a organelor statului am cunoscut mai recent, când presa anunța că județul Vâlcea a ocupat locul I pe țară la producția medie/ha obținută la grâu.

Eu provin din acest județ și cunosc bine ce condiții are pentru agricultură, comparativ cu alte județe. Este o zonă de deal, cu multe soluri cu pH acid și cu grad redus de fertilitate.

M-am interesat cum au reușit să obțină cea mai mare producție de grâu și am stat de vorbă cu mai mulți specialiști la Direcția Agricolă, inclusiv cu președintele Consiliului județean, un vechi prieten, dr. ing. Ion Câlea (din păcate, plecat dintre noi prea devreme).

Mi-a explicat că toți specialiștii s-au mobilizat și cu ajutor de la stat s-au adus sute și mii de tone de amendamente calcaroase, iar proprietarii de teren aveau sarcina să le împrăștie pe câmp.

Preocuparea cea mai mare a fost să discute în fiecare comună cu toți agricultorii care doreau să cultive grâu pentru a se asocia și a însămânța tot grâul în una sau două tarlale pentru fiecare comună.

Astfel amplasat grâul la un loc s-a putut aplica tehnologia corespunzătoare obținerii de producții ridicate.

Cine se ocupă acum de cei peste 3,5 mil. producători agricoli care, în bună parte, provin din alte domenii de activitate și au puține noțiuni de tehnologie agricolă? Cine asigură consultanța agricolă la acești oameni?

Poate că în noul parlament și în noul guvern vor fi cuprinși mai mulți specialiști legați de agricultură și cu dorința de a ridica nivelul agriculturii românești acolo unde merită.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 14-16

În perioada de toamnă-iarnă-primăvară apare fenomenul de băltire a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii. Acesta se întâlnește în special pe terenurile grele, argiloase, compactate, în care infiltrarea apei se face cu mare greutate. Băltirea mai poate avea loc la desprimăvărare, când se topește zăpada și nu se poate infiltra în solul care a fost puternic înghețat. Culturile care se găsesc sub stratul de apă mai mult de 48 ore, de regulă, sunt compromise din lipsă de aer. Tot așa se poate întâmpla iarna, când deasupra stratului de zăpadă s-a format o pojghiță de gheață care nu permite accesul aerului.

Aerul are rol important atât deasupra cât și în interiorul solului, cu mențiunea că aerul din interior este diferit, în ceea ce privește compoziția, de aerul atmosferic de deasupra solului, astfel:

                     În atmosferă    În stratul superior al solului

Oxigenul                    21%      10-20%

Azotul                       78%      78,5-80%

Dioxidul de carbon    0,03%    0,2-3,5%

Se mai găsesc urme de amoniac și vapori de apă.

Rolul oxigenului apare de la germinația seminței și în tot cursul vieții plantelor. Prin procesul de respirație în plante pătrunde oxigenul care realizează oxidarea hidraților de carbon din care rezultă energia necesară creșterii și dezvoltării plantelor.

În solul corect aerisit se dezvoltă microorganismele aerobe care descompun materia organică și rezultă substanțele nutritive pentru plante. Într-un teren afânat și aerisit sistemul radicular se dezvoltă mai bine, asigurând explorarea unui volum mai mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive, iar fenomenul de secetă este mai puțin resimțit.

Prezența oxigenului este benefică pentru bacteriile fixatoare de azot și simbiotice. Când proporția oxigenului în aerul din sol scade sub 5% activitatea rădăcinilor încetează.

Azotul din aer este un gaz inert și deasupra unui hectar de teren se găsesc 300.000 t de azot care nu poate fi folosit de plante decât după intervenția microorganismelor care îl transformă în săruri de azot.

De asemenea, bacteriile simbiotice (Rhizobium) fixează zilnic 10 cm3 azot/m2 sol, asigurând ca după cultura de mazăre să se găsească în sol 60 kg/ha de azot, iar după lucernă 280 kg/ha de azot.

Amoniacul (NH3) există în aer în cantităţi reduse. El este oxidat de bacteriile nitrificatoare şi transformat în nitraţi.

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit în procesul de fotosinteză. Apa din sol încărcată cu CO2 are putere de solubilizare mai mare.

Vaporii de apă existenţi în aerul din sol pot condensa şi formează „roua interioară“ care poate constitui o sursă secundară de aprovizionare cu apă.

Din cele de mai sus rezultă importanţa afânării solului pentru accesul aerului.

Cel mai indicat este ca 1/3 din porii solului să fie ocupaţi cu aer şi 2/3 cu apă. La capacitatea de câmp pentru apă a solului, capacitatea de aer este:

• 30-40% pe solul nisipos, când mineralizarea humusului este 2,5-3% anual;
• 10-25% pe solul lutos, când mineralizarea humusului este 1,3-1,8% anual;
• 5-15% pe solul argilos, când mineralizarea humusului este 0,8-1,3% anual.

Regimul aerohidric optim al solului se realizează atunci când densitatea aparentă (Da) este 1,1-1,4 g/cm3.

Porozitatea optimă de aeraţie a solului are următoarele valori:

• porozitatea totală: 48-60%, din care:

– porozitate capilară 30-36%;

– porozitate de aeraţie 18-24%.

• se consideră porozitate deficitară când are valori de 6-10%, moderată – 11-22% şi bună cu valori între 23-30%.

Aerul favorizează regimul termic al solului deoarece are conductibilitate termică scăzută. Primenirea aerului se realizează prin difuziune, prin variaţiile de temperatură, prin schimbarea presiunii atmosferice, prin vânt, cu apa de ploaie, prin galeriile realizate de râme, de cârtiţe.

Măsurile de dirijare a regimului de aer din sol sunt:

– menţinerea solului într-o stare optimă de afânare;

– distrugerea crustei ori de câte ori se formează;

– eliminarea excesului de apă prin şanţuri de scurgere, drenaj;

– aplicarea îngrăşămintelor organice care îmbunătăţesc însuşirile solului;

– irigaţia intermitentă – apa elimină aerul încărcat cu CO2 din sol şi după infiltrarea apei pătrunde aer oxigenat;

– asolamente cu sole înierbate care asigură îmbunătăţirea structurii solului şi deci reglarea regimului de aer;

– efectuarea praşilelor chiar dacă lipsesc buruienile;

– pe suprafeţele prea afânate se execută tăvălugirea;

– când se formează pojghiţă de gheaţă deasupra stratului de zăpadă se trece cu grape uşoare sau cu turme de oi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 24

Câmpurile experimentale: soluții pentru salvarea solurilor

Ziua Mondială a Solului, desemnată de Organizaţia Națiunilor Unite pe data de 5 decembrie, are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a rolului solului în viața noastră de zi cu zi și a problemelor legate de necesitatea protejării calitative a resurselor noastre limitate de sol. Dacă luăm în discuţie problemele pe care le ridică asigurarea rezervelor de hrană, inundațiile sau schimbările climatice, multe dintre răspunsurile pe care le căutăm s-ar putea afla în sol. Solul, această crustă fragilă, este de fapt un sistem complex și în egală măsură încă plin de mistere, iar cercetarea științifică dezvăluie an de an, tot mai multe despre rolul și importanța sa în susținerea vieții pe pământ.

Ca parte a celor mai recente demersuri științifice, proiectul European FP 7 ”RECARE” reunește oameni de știință din întreaga Europă într-un efort conjugat de a găsi răspunsuri practice cu privire la menținerea stării de sănătate a solului. Echipe de cercetători din Islanda şi până în Cipru, în colaborare cu reprezentanți cheie ai utilizatorilor de terenuri, testează în prezent soluții pentru problemele urgente legate de buna gestionare a solului.

În diversele ţări europene participante la proiect, au fost configurate și organizate câmpuri experimentale în vederea identificării soluțiilor practice pentru limitarea efectelor diverselor tipuri de degradare a solurilor, pornind de la impactul incendiilor spontane asupra eroziunii terenurilor până la modalităţile de reabilitare a solurilor din zonele afectate de eroziunea datorată vânturile arctice din Islanda sau de remediere a solurilor poluate cu metale grele aflate în zone din România și Spania.

Domnul Prof. dr. Mihail Dumitru, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, referindu-se la colaborarea din cadrul acestui proiect de cercetare menționa: "Suntem încântați de faptul că proiectul a ajuns la mijlocul perioadei de desfăşurare iar comunitatea din zona de studiu aleasă (Axente Sever și Copșa Mică din județul Sibiu) ne-a fost alături în tot acest timp, participând cu entuziasm la identificarea, ierarhizarea și selectarea măsurilor de remediere ce au fost testate in câmpurile experimentale organizate în acest proiect"

"A răspunde la întrebările practice legate de contaminarea solului cu metale grele reprezintă o chestiune critică nu numai pentru comunitatea din zona afectată. De aceea, rezultatele studiilor noastre realizate în câmpurile experimentale vor fi prezentate nu numai în România, ci și în toată Europa. Întreaga colaborare și efortul depus alături de partenerii noștri sociali din zona Axente Sever-Copșa Mică va căpăta astfel o importanță internațională și totodată va contribui la rezolvarea problemelor locale printr-o mai bună gestionare a solului".

Coordonatorul proiectului, Prof. dr. Coen Ritsema, de la Universitatea din Wageningen, Olanda, a declarat: "În Europa ne confruntăm cu multe provocări legate de protecţia mediului înconjurător, dar noi avem convingerea că putem gestiona solul mai eficient și astfel putem reduce din problemele cu care se confruntă omenirea. Noi, în calitate de cercetători, propunem mai multe soluții practice pentru diverse probleme pornind de la alunecări de teren în zonele montane şi continuând cu inundaţiile apărute în orașe din cauza impermeabilizării solulului. Proiectul ”RECARE” lucrează cu oameni ce se confrută cu soluri degradate din diferite cauze iar noi folosim cunoștințele acestor comunități pentru a găsi răspunsuri și soluții rapide. "RECARE” reprezintă un model de colaborare remarcabilă între oamenii de știință din Europa; sunt sigur că în câțiva ani, la finalul proiectului, vom putea anunța o serie de măsuri care pot fi luate în considerare pentru a ajuta la conservarea solurilor și în consecinţă la protejarea oamenilor de problemele pe care le generează degradarea solurilor "

Notă surse adiționale

• Pentru mai multe informații cu privire la studiile realizate în zona Copșa Mică, Axente Sever, vă rugăm să accesaţi: http://www.recare-hub.eu/tools-and-outputs/recare-experiments
• Pentru informații suplimentare ”RECARE”, pentru postări Facebook, vă rugăm să contactați Jane Mills. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., +44 1242 714137 @Jane__Mills și
• Pot fi găsite mai multe informaţii despre ”RECARE” pe YouTube - https://www.youtube.com/watch?v=3dt7gINkCJw
• ”RECARE” este un proiect sprijinit de programul UE FP7 Programme.

Jumătatea lunii octombrie a fost rezervată unui eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor de Porumb din România în localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Ialomiţa. Destinaţia a fost societatea Sopema, o fermă ce aparţine preşedintelui APPR, Arnaud Perrein. Tema evenimentului a fost excesul de apă şi soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

Alina Creţu, director executiv APPR - „Asociaţia Producătorilor de Porumb din România nu îşi propune să organizeze foarte multe evenimente publice, dar avem lunar întruniri interne pentru membrii noştri. Evenimentul acesta a fost deschis şi altor fermieri decât celor care fac parte din APPR, în special celor din sudul ţării, pentru a vedea un utilaj extraordinar, primul din România, achiziţionat de ferma Sopema. Este vorba despre un utilaj de drenare a solului. În anumite zone din judeţul Ialomiţa, Călărăşi, chiar şi Prahova sunt probleme foarte mari cu excesul de apă, iar fermierii au dorit să afle mai multe despre acest utilaj şi în acest context a venit ideea organizării unui astfel de eveniment. În final, acesta s-a conturat mai complex de atât, pentru că au fost şi discuţii despre sol şi pedologie. Totul pentru a veni cu cât mai multe răspunsuri pentru fermierii noştri. Am avut-o ca invitat special pe dna Laura Paulete de la Universitatea din Cluj şi un specialist în agrochimie de la Universitatea din Oregon, SUA.“

Atracţia evenimentului a fost însă utilajul olandez Inter-Drain, care costă nici mai mult, nici mai puţin de 450.000 de euro. Ferma Sopema se întinde pe 3.700 de hectare, însă pe o parte din suprafaţa lucrată excesul de apă este o problemă serioasă care cauzează pierderi importante bugetului unităţii. Recent adus în fermă, utilajul a fost deja folosit pentru drenarea a 78 de hectare.

„Când vorbim despre exces de apă nu vorbim de ceva permanent, ci de perioade cu băltiri. În special toamna târziu sau primăvara devreme. Acest exces de apă împiedică efectuarea lucrărilor la timp, recoltarea, semănatul care este primul moment important din viaţa plantelor. În această zonă, mulţi ani la rând nu s-a putut intra la semănat decât la sfârşitul lunii mai şi dacă vorbim despre porumb sau floarea-soarelui este mult peste epoca optimă de însămânţare“ .

Sistemul de drenare a solului implementat în ferma Sopema este unul complex, cu multe piese, utilajul fiind doar una dintre ele. În fapt, vorbim despre un sistem de ţevi de colectare îngropate la minim 80 de cm adâncime în pământ. La această distanţă nu mai există riscul de a fi agăţate de alte utilaje agricole. Principiul acestei mașini este să instaleze țevile la același nivel indiferent de cum se prezintă parcela la suprafață, de aceea în prealabil se fac măsurători topografice. Abia după ce se obţin toate coordonatele, toate diferențele de nivel din parcelă, se stabileşte cum vor fi așezate țevile de drenaj. Este o procedură standard de la care nu se face abatere niciodată, pentru a evita riscul diferenţelor de nivel şi implicit de greșeală a instalării.

Utilajul de tip scarificator, piesa vizibilă a acestui sistem, este prevăzut în spate cu un cuțit care trage țeava în față. Acesta este ghidat prin laser sau GPS. Sistemul laser funcționează cu două aparate, un emițător și un receptor. Acest laser citește o linie de lumini care nu se văd cu ochiul liber. El face un disc luminos, pe care îl citește și se așează singur în poziție. Echipamentul are prevăzut și un sistem prin care controlează diferențele de nivel care trebuie să fie de maxim 0,2% scurgere.

Arnaud Perrein, preşedinte APPR- „ În zona aceasta există o problemă cu excesul de apă, mai ales după ploile masive care au fost. Vrem să împărtăşim din experienţa noastră, nu să dăm lecţii, pentru că şi noi încercăm încă să găsim soluţii acum la această problemă. Din calculele făcute, folosirea acestui utilaj în ferma Sopema implică un cost de până în 1.000 euro/hectar. Acest preţ include topografia terenului și instalarea sistemului de drenaj. Estimăm că putem facem în jur de 10 hectare pe zi, dacă totul este bine pregătit înainte de a pune utilajul la treabă. Din experiența noastră, din munca pe care o depunem pentru a ne lupta cu astfel de terenuri care se inundă, investiția pe hectar se amortizează în cel mult șase ani.“

Alina Creţu - „Asociaţia are destul de multe proiecte, dar încercăm să le prioritizăm şi să facem ce este cel mai util pentru membrii noştri. Un eveniment important va fi în perioada 3-4 noiembrie, când vom fi organizatori ai Congresului Internaţional al Sorgului, o manifestare unică în România, pentru că aduce laolaltă specialişti din SUA, Germania, Rusia, Ucraina, Africa. Sunt deja peste 200 de participanţi care s-au înscris pe site-ul acestei conferinţe internaţionale. Asta nu se întâmplă foarte des în mediul agricol din România şi credem că va fi un succes.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 12-13

În noțiunea generală de pământ care ne hrănește avem în vedere, în primul rând, solul.

Acesta este definit ca stratul afânat de la suprafața scoarței terestre care poate asigura creșterea plantelor datorită proprietății sale fundamentale care este fertilitatea.

Aceasta reprezintă capacitatea solului de a pune la dispoziția plantelor, în mod simultan și neîntrerupt, apa și substanțele nutritive.

Vom prezenta în continuare principalele însușiri și valori care caracterizează solurile noastre:

1. Solul este alcătuit din:

• 50% partea solidă formată din

            – 95% substanțe minerale

            – 5% substanțe organice:

                        → 85% humus

                        → 10% rădăcini

                        → 5% organisme

• 50% pori ocupați:

            – 25% cu apă

            – 25% cu aer, variabil în funcție de:

                        textura solului:

                        → pe sol nisipos = 30-40% aer

                        → pe sol lutos = 10-25% aer

                        → pe sol argilos = 5-10% aer

De regulă, porii sunt ocupați 1/3 cu aer și 2/3 cu apă.

2. Suprafața totală a fondului funciar în România este de 23.839.100 ha.

Suprafața agricolă este de 14.630.100 ha, reprezentată de:

• 9.395.300 ha de teren arabil;

• 4.828.500 ha de pășuni și fânețe;

• 209.400 ha de vii și pepiniere viticole

• 169.900 ha de livezi și pepiniere pomicole.

3. Calitatea terenurilor din România este apreciată astfel:

• Terenuri de clasa I și II de calitate bună și foarte bună 27,5%

• Terenuri de clasa a III-a de calitate mijlocie 20,8%

• Terenuri de clasa IV și V de calitate slabă și foarte slabă 51,7%

După aprecierile Institutului de Pedologie și Agrochimie, în ultimii 20 de ani s-a pierdut o clasă de fertilitate.

4. Aprecierea gradului de fertilitate potențială a unui sol lutos este – vezi tabelul nr. 1 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

5. În general, fertilitatea solului din țara noastră este relativ bună.

Se apreciază că la nivel mondial există soluri cu:

• Fertilitate redusă pe 62% din suprafață.

            → În România, pe 52%.

• Soluri cu fertilitate moderată în lume, pe 27%

            → În România, pe 20,7%

• Soluri cu fertilitate ridicată în lume, pe 11%

            → În România, pe 27,3%

6. Starea de fertilitate a solurilor noastre este evaluată prin note de bonitare astfel:

• Teren fără restricții, cu nota de bonitare 81-100, ocupă 4,02% din suprafață.

• Teren cu limitări mici, cu nota de bonitare 61-80 ocupă 38,56% din suprafață.

• Teren cu limitări mijlocii, cu nota de bonitare 41-60 ocupă 32,64% din suprafață.

• Teren cu limitări mari, cu nota de bonitare 21-40 ocupă 13,51% din suprafață.

• Teren cu limitări severe, cu nota de bonitare 1-20 ocupă 11,48% din suprafață.

Culturile agricole cu pretenții mai mari față de sol vor fi amplasate pe terenurile cu nota de bonitare mai mare de 60.

7. Asupra gradului de fertilitate, un rol important îl are conținutul în humus, astfel:

• Sunt socotite soluri sărace când conțin 2-3% humus.

• Sunt socotite soluri moderate când conțin 3-5% humus.

• Sunt socotite soluri bogate când conțin 5-7,5% humus.

8. În ceea ce privește porozitatea de aerație

a solului, aceasta este considerată:

• deficitară, când are valori de 6-10%

• moderată, când are valori de 11-22%

• bună, când are valori de 23-30%

9. Capacitatea de reținere a apei de către sol este socotită:

• mică, atunci când reține 300-500 mm

• mijlocie, când reține 500-900 mm

• mare, când reține  900-1.200 mm

10. După nivelul precipitațiilor anuale care cad în România, acestea sunt de:

• 390-550 mm pe suprafața de 5,4-5,5 mil. ha

• 500-600 mm pe suprafața de 4,5-4,9 mil. ha

• peste 600 mm pe suprafața de 3,5-3,9 mil. ha.

11. Din punctul de vedere al resurselor termice și solare teritoriul țării noastre se împarte în trei zone – vezi tabelul nr. 2 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Suma gradelor de temperatură necesară plan­telor pe parcursul perioadei de vegetație este de:

• 2.000-2.300°C la grâul de toamnă;

• 1.200-2.300°C la porumb;

• 1.700-2.500°C la floarea-soarelui;

• 2.400-2.700°C la sfecla-de-zahăr;

• 2.000-3.000°C la soia;

• 2.500-5.000°C la sorg.

În funcție de aceste cerințe are loc și zonarea culturilor agricole

12. Indicii hidrofizici ai solului au valori variate în funcție de textură – vezi tabelul nr. 3 (ÎN REVISTA TIPĂRITĂ PE BAZĂ DE ABONAMENT)

Cunoașterea acestor indicii ne ajută în dirijarea regimului de apă pe solurile pe care lucrăm.

13. Dacă nu se iau măsuri de folosire rațională a solului, vor apărea probleme precum:

• Eroziunea prin apă existentă pe - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe afectate de secetă - 7,1 mil. ha.

• Soluri cu pH-ul acid - 3,4 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de fosfor - 6,3 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de azot - 5,1 mil. ha.

• Suprafețe cu conținut redus de humus - 7,4 mil. ha.

• Suprafețe cu tendințe de deșertificare - 4,0 mil. ha.

Prin urmare, cunoscând această stare de lucruri privind solurile din țara noastră, avem obligația să întreprindem toate măsurile care duc la îmbunătățirea fertilității solului, din care să nu lipsească, periodic, cartarea agrochimică și pedolo­gică, pentru a-l lăsa în condiții favorabile generațiilor viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 14-15

Lucrările agricole specifice campaniei de vară se vor efectua în condiții relativ bune, dar în majoritatea regiunilor rezerva de umiditate din sol va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, reiese din prognoza agrometeorologică publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), și valabilă pentru următoarea săptămână.

Din punct de vedere agrometeorologic, până pe 12 august, în stratul de sol 0-20 cm, conținutul de umiditate, se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă) în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei și Crișanei, Maramureșului, centrul și estul Transilvaniei, izolat în nord-vestul Banatului.

De asemenea, în cea mai mare parte a Banatului, Transilvaniei, nordul Olteniei, estul Maramureșului și al Crișanei, izolat în nord-vestul Munteniei, aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și izolat optime.

În același timp, conținutul de apă, în cultura de porumb, pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei și Olteniei, local în vestul Crișanei, izolat în centrul și sud-estul Transilvaniei.

Rezerva de umiditate a solului va prezenta, în general, valori satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, în Banat și Maramureș, pe suprafețe extinse din Crișana, Transilvania, nordul Olteniei, izolat în nord-vestul Munteniei și al Moldovei.

Pe terenurile agricole unde există culturi de câmp și specii pomi-viticole se mențin deficite de umiditate în sol, iar procesele vegetative vor fi întârziate. Totodată, în cazul porumbului, se vor semnala știuleți subdimensionați, semințe seci și capitule reduse la floarea-soarelui, precum și un ritm de creștere al fructelor/boabelor mai redus decât în mod normal, acumularea forțată a zahărului în fructe, subdimensionarea și căderea prematură a rodului.

Potrivit specialiștilor, în funcție de data semănatului, floarea-soarelui se va afla la înflorire (70-100%) și maturitate în ceară (40-100%), precum și maturitate deplină (10-50%), la nivelul întregii țări, în timp ce sfecla de zahăr va înregistra alungirea și îngroșarea axei hipocotile (40-100%), concomitent cu procesul de acumulare a zahărului în rădăcină, iar la cartof se va consemna creșterea tuberculilor și uscarea prematură a vrejilor, precum și maturitatea tehnologică și recoltarea.

La soiurile de semințoase (măr, păr, gutui) se vor semnala creșterea rodului și acumularea zahărului în fructe, iar la sâmburoase (piersic, prun) se vor extinde lucrările de recoltare. Vița-de-vie va parcurge creșterea boabelor, frunzelor și lăstarilor în majoritatea podgoriilor, iar la soiurile timpurii de masă va fi posibilă coacerea în 'pârgă'.

În ceea ce privește estimările meteorologice, perioada următoare se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Astfel, temperatura maximă a aerului se va încadra între 23 și 36 de grade Celsius, în majoritatea zonelor agricole, iar minimele se vor situa între 8 și 25 de grade Celsius, în aproape toată țara, valorile cele mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei.

Sub aspect pluviometric, sunt posibile ploi locale cu caracter de aversă, acestea fiind însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat căderi de grindină, mai frecvente în vestul și centrul țării. În prima parte a intervalului, izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

AGERPRES

Anul acesta vremea foarte capricioasă și total atipică i-a ținut în șah pe fermieri. Despre specificul acestui an și modul în care agricultorii ar putea să-și adapteze mai bine tehnologiile am stat de vorbă cu dl prof. dr. Mihail Dumitru, directorul științific al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București.

„Anul acesta nu este unul grozav“

„Temperaturile nu au încurcat. Greutățile au venit pentru solurile grele, cu peste 35%, ba chiar 40 – 45% argilă, unde nu s-a putut lucra la timp. Există chiar și acum (n. red. - 15 iunie) suprafețe pe care nu s-a putut intra. De data aceasta, excesul de apă este cel care ne creează probleme. Au fost inundații care au afectat și ele diverse zone; grindina a afectat și ea unele regiuni. Suntem gata să recoltăm rapița și orice vânt, orice grindină scutură o mare parte din ea. În aceeași situație este și orzul, a cărui recoltare trebuie să înceapă și ea“, spune dl Dumitru.

Ca o apreciere generală asupra acestui an agricol, așa cum s-a văzut până acum, domnia sa consideră că „majoritatea fermierilor mari, care au avut un excedent de utilaje agricole cu productivitate mare, au reușit să semene la timp și să țină sub control buruienile, astfel încât să se poată bucura de excedentul de apă.“ Mai greu a fost pentru agricultorii care nu au avut suficiente utilaje la îndemână și, ca atare, nu au reușit să semene în scurtele intervale dintre ploi. De aceea au semănat cu întârziere sau chiar deloc, crede directorul științific al ICPA.

„În general, nu stăm rău, dar nici grozav. Dacă ne gândim și la recolta de fructe, care a fost afectată de zilele reci din primăvară, apoi de ploile care au făcut necesare numeroase stropiri, apoi ne gândim și la vița-de-vie, unde au fost destule pierderi definitive pricinuite de degerarea butucilor, anul acesta nu este unul grozav!“

„Vai de capul celor fără potențial economic!“

În ultimii ani, fermierii români erau obișnuiți să se plângă de lipsa apei. În anul acesta lucrurile au stat invers. Și anul trecut a fost o primăvară ploioasă, dar cantitățile de ploi au fost mult mai mici decât în anul acesta, astfel că situația a fost mai ușor de gestionat. „Pentru agricultorii cu un potențial mediu, 2016 nu este unul grozav. Iar pentru cei care au un potențial sub medie, e vai de capul lor! Nu mai vorbesc despre țăranii din fermele de subzistență. Neavând utilaje, ei așteaptă pe cineva să le lucreze pământul. Numai că fiecare și-l lucrează înainte pe al lui și abia apoi pe al altora. Apoi, acolo unde nu s-a ierbicidat, așa cum este cazul gospodăriilor mici, semințele au avut condiții foarte bune de dezvoltare, să îmburuieneze culturile de grâu, orz și ce mai aveau oamenii. Nu s-a putut intra nici cu sapa, așa că pentru toți acești oameni apreciez că este un an modest“, consideră dl Mihail Dumitru.

„De asemenea, în Teleorman și în Argeș, unde sunt soluri argiloase, a fost o mare problemă pentru toată lumea. Acolo a băltit apa pe terenurile agricole, iar porumbul și floarea-soarelui fie nu s-au semănat la timp, fie nu s-au semănat deloc“, a mai spus specialistul.

„Până și colegii de la Stațiunea de Cercetări Agricole Teleorman, care sunt niște specialiști cu o foarte mare experiență, au avut mari probleme. Chiar și ei au rămas cu niște suprafețe neînsămânțate. Mă gândesc că, dacă niște specialiști de talia lor nu s-au putut descurca, cu atât mai puțin o pot face alții“, a exemplificat domnia sa.

„Producția reală e cea din hambar“

Domnul Mihail Dumitru consideră că nu există o regulă generală. Regimul de lucru al terenurilor depinde de putința economică a fiecărui agricultor. „Totul depinde acum de echipamentele pe care le ai. Dacă ploile continuă în același stil, atunci e foarte important să poți prinde o pauză între ploi, ca să ieși și să recoltezi. Producția reală este cea pe care o ai în hambar. Restul, ceea ce vezi, e frumos, arată bine, dar e doar o producție potențială.

Anul acesta probabil că e nevoie și de mai multe tratamente pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor, ceea ce nu e nici simplu, nici ieftin. Dacă vin două săptămâni de secetă, deja intrăm în partea cealaltă, vorbim de deficit de apă. Noi avem nevoie, în condiții ideale, de o ploaie de 15-20 mm/mp la fiecare zece zile. De aceea spun că fermierii care au echipamente și putere economică sunt cei care reușesc să valorifice întregul potențial de producție al pământului“, crede domnia sa.

„Solul este un mecanism extraordinar“

Din punctul de vedere strict al menținerii calității solurilor, directorul științific al ICPA apreciază că ploile numeroase au spălat azotul. Ca atare, fermierii ar trebui să administreze îngrășămintele care conțin acest element în mai multe faze, inclusiv împreună cu un tratament foliar.

„Mai trebuie avut în vedere, atunci când se calculează necesarul de îngrășăminte, că solul este un organism extraordinar, care știe și să se autoregleze, atât cât poate. După ploi, cum cresc temperaturile peste 20°C, materia organică începe să se descom­pună și să readucă azotul în sol.“

Conform constatărilor sale, tot mai mulți dintre marii fermieri au început să practice o agricultură conservativă. Faptul că resturile vegetale rămase în urma recoltării sunt lăsate pe teren este foarte important. În felul acesta, o parte din substanțele scoase din sol sunt restituite. Ideal este ca ele să fie înglobate superficial în sol, la o adâncime de 4 – 5 cm, cu un disc.

Astfel se îmbunătățesc foarte rapid toți parametrii solului. În același timp, scade presiunea referitoare la cantitățile tot mai mari de îngrășăminte care sunt necesare pentru a completa rezerva de substanțe nutritive a terenurilor agricole.

Avem nevoie de studii la nivel național

Cea mai mare problemă referitoare la terenurile din România (după aceea că se vând tot mai des și în suprafețe tot mai mari străinilor – discuție asupra căreia vom reveni cu altă ocazie) este, în opinia cercetătorului, lipsa unor studii metodice la nivelul întregii țări. „Studii pedologice, ca să știm ce soluri avem, nu se mai fac decât dacă ne obligă cineva când înființăm o plantație. Studii agrochimice, la fel. Nici unele la nivel național. Așa se face că am ajuns în situația în care nu mai avem date recente referitoare la compoziția solurilor. Or, aici este un mecanism complex, cu interdependențe foarte strânse. Dacă dai pământului ce și cât îi trebuie, atunci cresc producțiile. Creșterea producțiilor înseamnă creșterea randamentelor, iar creșterea randamentelor înseamnă scăderea prețurilor. Asta se traduce în creșterea competitivității pe piață. Și iată cum se leagă lucrurile între ele. Numai că cineva trebuie să și vrea să țină cont de aceste lucruri“, spune Mihail Dumitru.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 12-13

Acad. D. Davidescu făcea următoarea ierarhizare a factorilor care contribuie la obținerea de pro­ducții agricole: APA – substanțele nutritive – însușirile solului cu capacitatea sa productivă – combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Prin urmare, apa este factorul primordial care trebuie avut în vedere. Fiecare agricultor trebuie să își propună ca obiectiv prioritar crearea condițiilor ca fiecare picătură de apă din precipitații să fie înmagazinată în sol și să fie evitate la maximum pierderile de apă. Aceasta deoarece în condițiile țării noastre seceta afectează peste 7 mil. hectare.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

1. Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și a permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile. Când pe stratul 0-30 cm s-a format hardpanul (talpa plugului) se va lucra cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil este situat la 30-40 cm se va lucra cu cizelul pe această adâncime, iar dacă se găsește la 50-70 cm se va lucra cu scarificatorul. Prin aceasta se asigură condiții pentru acumularea de mari cantități de apă în sol pe adâncimea de până la 100-150 cm care se poate valorifica de către rădăcini. Aprovizionarea optimă cu apă a solului pe 0-100 cm este de 1.200-1.500 m3/ha când poate rezista, fără pierderi semnificative, la 1-2 luni de secetă. S-a determinat că din precipitațiile căzute în perioada de toamnă s-au pierdut 80% pe solul nelucrat și numai 13,7% pe cel lucrat corect.

2. Ameliorarea structurii solului, care asigură o porozitate și permeabilitate optime, se realizează printr-o corectă fertilizare organo-minerală, cu valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente unde este necesar și prin cultivarea de ierburi perene într-un asolament rațional întocmit. Desigur, trebuie evitate multiplele lucrări ale solului și la umiditate necorespunzătoare care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului.

3. Măsuri eficiente pentru reducerea pierderilor de apă din sol. Cele mai mari pierderi se produc prin evaporare la suprafața solului. Trebuie evitate lucrările de răscolire, de vânturare a solului, cum se constată la grapa cu discuri la care s-au înregistrat pierderi de apă de până la 29%. Realizarea unui mulci natural sau artificial la suprafața solului evită pierderile prin evaporare. Un teren bine structurat realizează la suprafața solului, pe 2-5 cm, un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderile de apă prin evaporare.

Prașilele efectuate foarte superficial, cu cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt, fără a răscoli solul, asigură reducerea pierderilor de apă prin evaporare. S-a demonstrat că porumbul prășit în luna mai a înregistrat pierderi de apă de 1,8 mm/zi, iar cel neprășit 4,9 mm/zi. Foarte important este ca terenul să se mențină nivelat, fără coame. Prin analize efectuate în primăvară pe stratul 0-10 cm s-a găsit 23% umiditate pe terenul nivelat și 17% pe cel denivelat, iar pe coamă s-a găsit doar 7,74% apă.

4. Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă prin aceea că se are în vedere ca, după culturile mai consumatoare de apă, să urmeze culturi cu consum mai mic, iar după culturile cu înrădăcinare adâncă să urmeze culturi cu înrădăcinare superficială care, deci, vor folosi apa din straturi diferite.

5. Folosirea rațională a îngrășămintelor este foarte importantă în dirijarea regimului de apă din sol. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură înmagazinarea și reținerea unor cantități mai mari de apă (humusul reține de 6 ori mai multă apă).

Pe suprafețele corect fertilizate consumul de apă este mai mic. Astfel, porumbul într-un sol sărac consumă 550-600 l de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată, iar pe un sol fertilizat, doar 350-400 l de apă.

6. Semănatul în epoca optimă asigură o creștere și dezvoltare normală a plantelor cu capacitatea de a realiza o masă vegetală mai mare cu un consum redus de apă deoarece sunt evitate stresurile. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol. Când în perioada de toamnă-iarnă au căzut mai puține precipitații, densitatea plantelor va fi mai mică.

7. Folosirea de specii și soiuri (hibrizi) care valorifică mai bine apa existentă în sol, care s-au dovedit mai rezistente la secetă. Astfel, consumul specific (coeficientul de transpirație) care ne indică necesarul de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată este: 311 la mei, 322 la sorg, 518 la grâu, 831 la lucernă etc. S-a constatat că floarea-soarelui la 1 l de apă consumat realizează 3,4 g de substanță uscată (s.u.), pe când sorgul realizează 6,6 g de substanță uscată. Tot așa porumbul la fiecare 1 mm de apă consu­mată realizează o producție de 2-3 kg, pe când sorgul realizează 8-11 kg.

8. Distrugerea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă (de 2-3 ori mai mult decât plantele de cultură) asigură ca apa existentă în sol să fie consumată numai de plantele de cultură.

9. Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură o îmbunătățire radicală a regimului hidric din sol. Ele reduc viteza vântului cu 26-50% și pierderea apei prin evaporare cu 20-45%. În spațiul dintre perdele se menține o atmosferă mai umedă, determinând reducerea transpirației plantelor și deci consum mai mic de apă. La Stațiunea Mărculești – Ialomița s-a găsit în spațiul pro­tejat de perdele un strat de zăpadă de 60-80 cm, iar în afara acestui spațiu doar 15 cm. Se știe că fiecare 10 cm strat de zăpadă aduce în sol 300 m3/ha apă.

10. Irigarea este măsura cea mai sigură de dirijare a regimului de apă din sol dar, deocamdată, este asigurată pe suprafețe reduse.

Pentru aceasta este necesar să fie valorificate, cu maximă eficiență, celelalte mijloace care stau la îndemâna agricultorilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU