Însușirea de bază a solului este fertilitatea, care este asigurată de conținutul în humus, iar humusul provine din materia organică transformată în sol de către microorganisme.

Rezultă că pentru a avea soluri fertile trebuie să le asigurăm cu cantităţi corespunzătoare de materie organică.

Materia organică provine din plante verzi în urma procesului de fotosinteză. Prin urmare, pentru a avea cât mai multă materie organică trebuie să fie valorificată la maximum energia solară prin plante.

Se apreciază că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în fenomenul de fotosinteză.

Energia solară furnizată în principalele zone agricole ajunge la 3.800-4.100°C, din care plantele valorifică, în cultura principală, 2.500-3.000°C. Rămân peste 1.000°C din vară până cade bruma nevalorificate. Din acest motiv solul trebuie să fie permanent verde. Asigurarea cu materie vegetală se poate realiza prin:

• cultura de plante leguminoase folosite ca îngrăşământ verde fie în cultura principală, fie cultură în mirişte;
• din resturile vegetale rămase după recoltarea culturilor;
• din masa de buruieni rezultată în urma dezmiriştirii;
• din acţiunea de „înverzire“ devenită obligatorie în ţările UE, pe anumite suprafeţe.

În perimetrele irigate terenul se poate menţine permanent verde prin cultivarea de soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole, în miriştea de orz, grâu, rapiţă. Acestea pot ajunge la maturitate până cade bruma folosind foarte eficient energia solară, prin producţiile obţinute sub formă de boabe sau pentru siloz. După recoltarea acestora resturile vegetale se adaugă la cele din cultura principală, îmbogăţind solul în materia organică. În zonele neirigate, după culturile recoltate în vară, este obligatorie lucrarea de dezmiriştit care prezintă multiple avantaje, printre care şi acela că forţează germinarea seminţelor de buruieni care acoperă terenul pe perioada de vară-toamnă folosind energia solară, iar după tocarea masei de buruieni se asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol.

În mod asemănător se procedează la acţiunea de înverzire care se realizează după recoltarea culturilor principale. Se folosesc seminţe de diferite plante precum: ovăz, muştar, facelia, rapiţă, latir, măzăriche, mazăre, secară, triticale, lupin, trifoi, bob, camelină, care se însămânţează două câte două, în funcţie de condiţiile climatice din zonă.

Se foloseşte utilajul tip APV care asigură pregătirea solului şi însămânţarea. Culturile verzi se înfiinţează în vară sau toamna, până la 1 octombrie, şi rămân pe teren peste iarnă.

În primăvară, culturile respective se desfiinţează până la 31 martie fie putrezind singure în sol, fie prin erbicidare.

Principalele avantaje ale menţinerii terenului permanent verde sunt:

• reţine şi conservă apa din precipitaţii, evitând eroziunea solului;
• se valorifică îngrăşămintele neconsumate de cultura principală;
• este evitată levigarea nitraţilor care se întorc în sol cu masa vegetală;
• se reduce rezerva de seminţe de buruieni şi agenţi fitogeni, dăunători;
• se valorifică energia solară, cresc biodiversitatea şi agenţii polenizatori;
• protejează agregatele structurale ale solului de lovirea picăturilor de ploaie;
• prezenţa covorului vegetal fereşte solul de arşiţă, menţinând o temperatură mai mică cu 4-6°C, favorabilă microorganismelor din sol;
• rădăcinile acestor plante afânează straturile compactate ale solului, solubilizează substanţele greu solubile din sol şi contribuie la îmbunătăţirea structurii solului.

Considerăm că sunt suficiente motive pentru a milita pentru menţinerea terenului permanent verde.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Solul lucrat la umiditatea optimă, când pământul este reavăn și se revarsă în urma utilajelor, fără bolovani, curele sau praf, se desface după suprafața de contact de minimă coeziune protejând agregatele structurale, nu se lipește de unelte și opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

Umiditatea optimă (maturitatea fizică a solului) este intervalul de umiditate caracteristică fiecărui tip de sol, în care forțele de rezistență sunt minime, deci lucrarea se poate executa cu cel mai mic consum de energie, iar calitatea lucrărilor este superioară.

Rezistența la înaintare a utilajelor folosite la lucrările solului crește cu 20-30% pe solurile compactate și cu 30-50% pe solurile foarte uscate sau umede și scade cu 40% pe solurile bine structurate.

Umiditatea optimă în funcție de textura solului este:

• 8-30% pe solul nisipos;
• 10-28% pe solul nisipo-lutos;
• 13-26% pe solul luto-nisipos;
• 15-25% pe solul lutos;
• 17-23% pe solul luto-argilos;
• 18-20% pe solul argilos.

Se observă că intervalul optim de umiditate este larg (8-30%) pe solurile ușoare, nisipoase și foarte îngust (18-20%) pe solurile grele, argiloase.

Lucrarea solului începe pe cele ușoare care se zvântă mai repede și se întrerupe activitatea când solul argilos ajunge la umiditatea optimă pentru executarea lucrării pe aceste soluri, pe celelalte putându-se lucra și după aceea.

Lucrat la umiditatea optimă rezultă teren afânat, mărunțit și nivelat, cu o bună permeabilitate pentru înmagazinarea apei provenite din precipitații și cu evitarea pierderii apei prin evaporare, activitatea microbiologică se desfășoară în condiții optime, iar creșterea rădăcinilor nestingherită.

Lucrat când solul este uscat se rup bolovani foarte mari, cu uzura foarte avansată a utilajelor și cu consum ridicat de combustibil. Printre bolovani se creează adevărate canale prin care circulă aerul antrenând și puțină apă existentă în adâncimea solului care se evaporă și intensificând procesul de mineralizare a humusului.

Lucrat când este umed, solul se taie în curele (felii) care după ce se usucă se întăresc precum betonul.

În ambele cazuri pentru mărunțirea solului se folosesc treceri repetate cu utilaje care zdrobesc și macină solul transformându-l în praf, cu uzura avansată a utilajelor, cu consum exagerat de energie și de fapt, cu distrugerea solului.

Praful rezultat astupă porii solului împiedicând infiltrarea apei din precipitații care se scurge la suprafața solului sau băltește și se evaporă, deci se pierde.

La fel, împiedică aerisirea solului, activitatea biologică aerobă, iar creșterea rădăcinilor este stânjenită.

Rezultă că în asemenea condiții regimul aerohidric, termic și de nutriție a plantelor este necorespunzător influențând direct nivelul și calitatea recoltelor.

Dacă s-a făcut o asemenea greșeală de lucrat solul prea uscat sau prea umed, este recomandată să se aștepte parcurgerea fenomenelor de umezire-uscare, contracție-gonflare, îngheț-dezgheț când solul se mărunțește în mod natural fără a provoca distrugerea agregatelor structurale.

Regula ce trebuie avută în vedere este că solul trebuie lucrat cât mai puțin și numai în intervalul optim de umiditate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Apa, în condițiile schimbărilor climatice și a frecvenței tot mai mari a secetei pe teritoriul țării noastre, a devenit factorul decisiv al producțiilor agricole. În buna gestionare a apei provenite din precipitații lucrările solului au un rol important prin asigurarea gradului de afânare care să realizeze o bună înmagazinare și conservare a apei.

Pierderile de apă din sol pot avea loc în următoarele situații:

• când solul este tasat-compactat și deține vase capilare fine până la suprafața solului, prin care are loc ascensiunea apei și pierderea ei prin evaporare la suprafața solului;
• când solul este prea afânat, bolovănos, se intensifică circulația aerului (bolovanii măresc de 2-3 ori suprafața de evaporare), aer care antrenează apa din sol și o elimină;
• când terenul este denivelat și expune o suprafață mărită atmosferei, pierderile prin evaporare vor fi proporționale cu suprafața expusă (în medie cresc cu 30-50%);
• cresc pierderile în funcție de gradul de îmburuienare.

Sarcina agricultorilor este să găsească mijloace pentru limitarea acestor pierderi și acestea se găsesc în fiecare lucrare a solului astfel:

• lucrarea de dezmiriștit trebuie să se efectueze imediat după trecerea combinei, când terenul mai păstrează o anumită umiditate. Resturile vegetale tocate de combină și împrăștiate uniform pe teren, prin trecerea grapei cu discuri, care lucrează la 8-10-12 cm adâncime, continuă mărunțirea și amestecarea lor cu stratul superficial al solului, făcând un fel de mulci care facilitează înconjurarea în sol a apei provenite din precipitații și împiedică pierderea ei prin evaporare. La determinările efectuate în toamnă s-a găsit 19,5% în parcela dezmiriștită și 11% în cea nedezmiriștită;
• lucrarea de arat are un rol important în creșterea capacității de înmagazinare a apei în sol. În cadrul rotației culturilor are loc variația adâncimii arăturii, prevenindu-se astfel formarea straturilor impermeabile. Plugul lucrează în mod obligatoriu în agregat cu grapa stelată care are rolul de mărunțire, nivelare și o ușoară așezare a solului, reducând astfel pierderile de apă prin evaporare. În cazul când se lucrează cu pluguri reversibile care nu sunt prevăzute cu dispozitiv pentru grapă, este obligatoriu ca imediat sau cel târziu a doua zi să se efectueze o lucrare de grăpat.

La determinările de umiditate, în parcelele corect arate în vară s-au găsit 800 tone de apă în plus față de terenul nearat.

• lucrarea de pregătire a patului germinativ, în special pentru culturile de primăvară, trebuie să se efectueze numai până la adâncimea de semănat și cu organe active care nu răscolesc solul. Terenul corect pregătit din toamnă, în primăvară se zvântă cu 7-10 zile mai devreme și pentru culturile cu semințe mici, din urgența I, se poate intra direct la semănat, fără pregătirea patului germinativ, evitând pierderile de apă.

Dacă încep să apară buruienile anuale, se va trece cu grapa cu colți sau cu sapa rotativă care distruge buruienile în curs de răsărire sau abia răsărite, situație în care se pot pierde până la 3 mm de apă din sol.

În cazul folosirii combinatorului, printr-o singură trecere, până la nivelul de încorporare a seminței, se pot pierde până la 6,2 mm din apă.

În niciun caz nu trebuie folosită grapa cu discuri care vântură solul la adâncime mai mare, provocând pierderi de 12,8 până la 28 mm din apa din sol.;

• lucrarea de prășit contribuie la reducerea pierderilor de apă prin combaterea buruienilor și prin evaporare la suprafața solului. Este indicat ca organele active (cuțitele) ale cultivatorului să fie cât mai plate pentru a nu răscoli solul și să fie cât mai bine ascuțite pentru a nu tăia buruienile pe dedesubt, la mică adâncime. Prin aceasta se întrerupe capilaritatea , iar buruienile rămase la suprafața solului constituie un strat izolator, un fel de mulci care împiedică evaporarea apei.

Determinările de umiditate efectuate în luna mai au înregistrat pierderi mari de apă prin evaporare de 4,9 mm/zi în parcela neprășită și 1,8 mm/zi în cea prășită.

Este la îndemâna fiecărui agricultor ca, prin lucrări în perioada optimă și de bună calitate, să asigure înmagazinarea în sol a întregii cantități de apă provenită din precipitații și să împiedice  pierderea ei prin infiltrare în adâncime, peste nivelul de creștere a sistemului radicular al plantelor, prin scurgeri la suprafața solului, greu permeabil, și prin evaporare la suprafața solului, fără strat izolator și mai ales prin consumul de către buruieni.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

La prezentarea într-o parcelă mai puțin cunoscută fermierul este interesat să îi cunoască principalele caracteristici la fața locului.

La aprecierea texturii solului se urmăresc următoarele caracteristici:

• este sol nisipos dacă este format din grăunți de nisip nelegați care nu formează agregate;
• este sol nisipos dacă alături de nisip se găsește material fin. Acesta formează agregate care se sfărâmă ușor;
• este sol lutonisipos cu aspect heterogen, formând agregate cu grad de sfărâmare mijlociu;
• este sol lutos, alcătuit din material fin, omogen, formează agregate care se sfărâmă greu;
• este sol lutoargilos format din material foarte fin și omogen care formează agregate rezistente;
• este sol argilos din care lipsesc grăunții de nisip și formează agregate tari care nu se sfărâmă.

Determinarea texturii solului în câmp

Se ia o probă de sol din parcelă, se umectează și se sfărâmă în mână până când se poate modela. Se face un sul de 3-5 cm lungime și 0,5 cm grosime care se îndoaie în formă de inel. În urma acestei proceduri se constată următoarele:

• dacă nu se poate forma sulul și se sfărâmă este o textură grosieră;
• dacă se poate forma sulul, dar se rupe la îndoire, este o textură mijlocie;
• dacă se formează ușor sul și nu se rupe la îndoire este textură fină.

Când se dorește verificarea umidității solului în câmp se procedează în felul următor:

A) se strânge în mână un bulgăre din parcela respectivă și, dacă este rece și palma se udă, este prea umed și nu se poate lucra;

- dacă se udă mâna și, trecut peste o hârtie sugativă nu lasă urmă, se poate lucra;

B) se frământă în mână un bulgăre din parcelă și i se dă drumul de la 1 metru înălțime. Dacă se turtește, este prea umed și se amână lucrarea;

- dacă se sfărâmă în agregate, se poate lucra;

C) se trage o brazdă și, dacă se varsă în urma plugului, se poate lucra;

- dacă se lipește de melte și taie brazda sub formă de curele, se amână lucrarea.

Determinarea umidității

Aprecierea aproximativă a gradului de umiditate a solului se face cu degetele, iar dacă prin cădere se turtește are umiditate de 40-50%.

• Este sol umed când umezește ușor mâna și hârtia și dă senzația de rece la mână. Are umiditate de 36-40%.
• Este jilav când prin presare umezește hârtia și prin uscare se decolorează. Strâns în mână, formează un bulgăre care prin cădere se desface în agregate. Are umiditate de 25-30%.
• Este reavăn atunci când în contact cu mâna dă senzația de rece, dar nu umezește hârtia. Are umiditate de 18-25%.
• Este sol uscat atunci când prin frecare rezultă praf, iar prin umezire se închide la culoare. Are umiditate 15-18%.

Gradul de tasare-compactare

Se decupează din sol o bucată cât o cărămidă:

• dacă se sfărâmă ușor, în bucăți mici, nu este tasat;
• dacă sfărâmăturile sunt mari și colțuroase, este tasat.
• Se mai poate aprecia tasarea după o ploaie de 15-20 mm:
• dacă parcela respectivă se usucă în mai puțin de 5 zile, este afânat;
• dacă se usucă în mai mult de 8 zile, este tasat.

Dacă după ploaie umiditatea ajunge, în 24 de ore, la 1 metru adâncime solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

Aprecierea Ph-ului solului după buruienile care cresc în parcelă

Se apreciază că:

• este sol puternic acid când crește Nardus stricta (țepoșica);
• este sol acid când predomină Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui);
• este slab acid spre neutru când crește Anemone nemorosa (păștiță);
• este sărătură când crește Salicornia herbacea și Sueda maritima.

Sunt suprafețe cu apă stagnantă când întâlnim buruienile coada calului (Egvizetum arvense), isma (Mentha longifolia) și stuf (Pharagmites communis).

Sunt soluri bogate în azot cele pe care cresc știr (Amaranthus), lobodă (Chenopodium), zârnă (Solanum nigrum), laptele cucului (Euphorbia), răcovină (Stelaria media) etc.

Sunt soluri sărace în calciu, cu structură necorespunzătore, pe care cresc punguța (Thlaspi arvense), trei frați pătați (Viola tricolor), piciorul cocoșului (Ranunculus rp) etc.

Cunoașterea acestora dă posibilitatea fermierilor să se orienteze în câmp asupra caracteristicilor parcelelor pe care lucrează.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

Clima reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice care caracterizează starea mijlocie a atmosferei într-un punct al suprafeței pământului. România are o climă temperat continentală de tranziție la răscrucea a trei climate și anume:

• climatul atlantic umed;
• climatul continental european, aspru și secetos;
• climatul sud-mediteranean, cald și uscat.

Principalele zone climatice din țara noastră

Zona I – caldă, secetoasă, ocupă 29% din suprafața agricolă în Câmpia Română, Dobrogea și o parte din Câmpia de Vest. Precipitații medii anuale de 350-600 mm, deficit de umiditate pe 0-100 cm 2.010-4.646 mᶟ/ha. Resurse termice mai mari de 0°C 4.000-4.300°C și mai mari de 10°C 1.400-1.700°C.

Zona a II-a – moderată, subumedă, ocupă 24% din suprafața agricolă. Precipitații medii anuale de 470-735 mm. Resurse termice mai mari de 0°C 3.400-4.100°C și mai mari de 10°C 1.100-1.600°C.

La principalele culturi agricole constanta termică (temperatura mai mare de 0°C este 1.700-3.700°C la porumb, 2.000-2.300°C la grâu, 1.700-2.500°C la floarea-soarelui, 2.000-2.300°C la soia etc. Aceste diferențe sunt în funcție de precocitatea sau tardivitatea soiului (hibridului).

Zona a III-a – răcoroasă, umedă, se găsește în jurul munților.

Se prevede că în România se va instala un climat cu două anotimpuri, unul secetos, celălalt ploios. Primăvara și toamna vor dispărea treptat. Stepa se transformă în semideșert, silvostepa în stepă, iar zona de pădure în silvostepă.

Seceta este considerată perioada de 10 zile vara și 14 zile iarna fără precipitații.

În zilele de secetă și arșiţă temperatura depășește 32°C, iar umiditatea atmosferică scade sub 30%.

Limita la care începe seceta este dată de raportul temperatură/cantitatea de precipitații astfel:

Rezultă că în zonele cu temperatura medie anuală de 10°C seceta începe la 400 mm precipitații.

Despre coeficiente

Sunt socotite zile de caniculă când temperatura depășește 35°C, zile tropicale la peste 30°C și nopți tropicale la peste 20°C.

Coeficientul de transpirație (cantitatea de apă – kg – necesară pentru a forma 1 kg de substanță uscată), la diferitele plante de cultură, este: 311 mei, 322 la sorg, 368 la porumb, 397 la sfeclă, 518 la grâu, 905 la in etc.

Rezultă că inul consumă de trei ori mai multă apă decât meiul deoarece meiul și sorgul sunt cele mai rezistente la secetă.

Coeficientul de ofilire depinde de textura solului. Pe solul nisipos plantele se ofilesc când mai conține 1-3% apă, pe solul lutonisipos când mai conține 3-10% apă, iar solul pe solul argilos când mai conține 10-15% apă.

Din totalul energiei solare ajunse pe frunze acestea absorb 75%; care este folosită 1-5% în fotosinteză, iar restul se transformă în căldură din care, o parte se pierde prin iradiere, iar cealaltă parte este folosită în procesul de evapotranspirație.

Coeficientul de utilizare a energiei luminoase la diferite culturi este: 2,1% la sfeclă, 2,5% la porumb, 3,26% la grâu, 4,5% floarea-soarelui etc.

Umiditatea necesară la germinarea semințelor este de 45-50% la cereale, 100% la leguminoase, 120% la sfecla de zahăr din greutatea seminței.

Clase de pretabilitate

Ponderea anilor secetoși în diferite zone din țară este 89% în Dobrogea, 69% în Muntenia și Moldova, 43% în Bărăgan și 35-39% în Câmpia Olteniei și N-E Moldovei.

Resursele de sol – clasele de pretabilitate – în țara noastră sunt:

• clasa I cuprinde 2,8% din terenul agricol și 3,8% din arabil;
• clasa II cuprinde 24,6% din terenul agricol și 35,8% din terenul arabil;
• clasa III cuprinde 20,8% din terenul agricol și 25,2% din terenul arabil;
• clasa IV și V cuprinde 51,8% din terenul agricol și 35% din terenul arabil.

Conținutul în humus din solurile noastre este 2-3% (în solurile sărace),

3-5% în solurile moderate și 5-7,5% în solurile bogate.

Asigurarea solului cu principalele elemente nutritive este:

Reacția solului exprimată în pH:

• solul este puternic acid când are pH-ul sub 5,0;
• solul este slab acid când are pH-ul 5,8-6,8;
• solul este neutru când are pH-ul 6,8-7,2;
• solul este slab alcalin când are pH-ul 7,2-8,4.

Când pH-ul depășește 8,5 se aplică amendamente sub formă de gips, iar când Ph-ul este sub 5,8 se aplică carbonat de calciu.

Starea de aprovizionare a solului cu apă pe stratul 0-100 cm se consideră: insuficientă când conține sub 600 mᶟ/ha:

• foarte mică, când conține 600-1.000 mᶟ/ha;
• mică, când conține 1.000-1.400 mᶟ/ha;
• mijlocie, când conține 1.400-1.700 mᶟ/ha;
• mare, când conține 1.700-2.000 mᶟ/ha.

Cantitatea de apă ușor accesibilă plantelor este mică atunci când conține 300-500 mᶟ/ha, mijlocie când conține 500-700 mᶟ/ha, mare când conține 700-900 mᶟ/ha.

În funcție de dezvoltarea sistemului radicular plantele pot folosi și apa din pânza freatică dacă se găsește la adâncimea de:

• 1,5 m pentru grâu și soia;
• 2,0 m pentru porumb;
• 2,5 m pentru floarea-soarelui;
• 3,5 m pentru lucernă.

Climatul arid se întâlnește  acolo unde evaporația depășește nivelul precipitațiilor

(P-E˂0). În regiunile aride indicele de ariditate este sub 24-25, iar factorul de ploaie sub 49-50.

Ia = P/T+10

Factorul de ploaie = P/T

P = precipitații anuale

T = temperatura anuală

Am prezentat principalele elemente pedoclimatice care pot ajuta fermierii la alegerea culturilor, a soiurilor și hibrizilor în funcție de zona în care se află și la stabilirea corectă a tehnologiilor de cultură.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

Compania Naturevo, prezentă în piața românească de inputuri agricole de peste douăzeci de ani, este preocupată în mod constant de găsirea de noi soluții pentru tehnologii agricole, extinzându-și continuu gama de produse, dovedind eficacitate şi oferind soluții practice și eficiente pentru clienții săi.

Avem în companie o serie de specialiști de înaltă calificare agronomică. Aceștia furnizează valoare adăugată serviciilor de distribuție către producătorii agricoli, cei mai mulți dintre clienții noștri se bazează de fiecare dată pe consultanța noastră. Tehnicienii noștri se preocupă constant de produsele și soluțiile recomandate și introduse în tehnologiile de cultură, studiind eficacitatea lor în teren împreună cu producătorii locali și sprijinindu-i în luarea deciziilor la fața locului, în fermă sau prin sesiuni de comunicare, pentru a-i instrui in ceea ce privește utilizarea gamei noastre proprii de produse.

Astfel, am adus in portofoliul nostru câteva produse unice în Romania, dar și în lume, unul dintre ele fiind prezentat în articolul de față.

TRANSFORMER este un produs inovativ prin însăși modul lui de acțiune. Până acum, în România nu a existat un ameliorator al proprietăților fizice ale solului cu un asemenea mod de acțiune.

TRANSFORMER are o capacitate excelentă de a îmbunătăți infiltrarea, distribuția și drenarea apei de irigat sau de ploaie în sol. El are capacitatea de a atenua diferențele solului și chiar de a elimina proprietatea hidrofobă a solului care nu permite soluției să curgă de-a lungul profilului solului.

TRANSFORMER este un produs care are capacitatea de a reduce tensiunea superficială a apei. Atunci când este aplicat la sol, permite îmbunătățirea proprietăților hidraulice ale solului cum ar fi: infiltrarea, drenajul, conductivitatea hidraulică, retenția de apă în sol, eliminând acțiunea hidrofobă a solului.

Prin îmbunătățirea acestor proprietăți ale solului, apa aplicată este disponibilă pentru plante și nu este pierdută prin scurgere de-a lungul capilarelor și/sau a crăpăturilor solului, dimpotrivă, permite umezirea egală a profilului de sol, atât in profunzime cât si lateral.

BENEFICII MULTIPLE CU TRANSFORMER

Prin îmbunătățirea proprietăților fizice ale solului, produsul TRANSFORMER:

• Îmbunătățește rata de infiltrare a apei în solurile grele și argiloase;
• Mărește capacitatea de reținere a apei în toate tipurile de sol;
• Reduce băltirea, spălarea și levigarea pe adâncime;
• Îmbunătățește infiltrarea apei în solurile compactate, reducând rezistența la penetrare, permițând o dezvoltare optimă a rădăcinilor;
• Îmbunătățește distribuția laterală a apei în sol;
• Reduce proprietatea hidrofobă a solului și îmbunătățește reținerea și redistribuția mai bună a apei în solurile nisipoase;
• Favorizează dezvoltarea rădăcinilor absorbante și intensifică creșterea aparatului radicular;
• Îmbunătățește disponibilitatea și absorbția substanțelor nutritive;
• Asigură distribuirea uniform în sol a produselor de protecția plantelor și a nutrienților;
• Stimulează activitatea microbiană.

CUM UTILIZAM TRANSFORMER?

Ideal este ca TRANSFORMER să fie aplicat printr-un sistem de irigare care poate fi: prin picurare, fertirigare, microaspersie sau chiar aspersie. TRANSFORMER poate fi aplicat și prin pulverizare pe solurile curate, înainte de plantare sau postplantare, cu orice aparat de stropit.

Pe solurile lutoase sau nisipoase se aplică o doza de 5-10 l/ha TRANSFORMER astfel:

• Se începe umectarea solului cu apă - 25% din norma de udare.
• Se stropește cu o doză de 5-10 litri/ha în următoarele 50% din norma de udare, în scopul de a îmbunătăți zona de distribuție a soluțiilor.
• La sfârșitul procesului de irigare, se aplică numai apă (25% din cantitatea rămasă) pentru a se asigura că TRANSFORMER va fi distribuit în mod adecvat pe sol.

În solurile grele sau unde ternul prezinta o crustă superficială:

• Urmați aceeași ordine ca în paragraful anterior, cu o doză de 10 – 15 litri/ha, dar în aplicații succesive de 5 litri/ha la fiecare 15 zile.
• Concentrația soluției nu trebuie să depășească mai mult de 1 litru la 1000 de litri de apă (concentrația 0,1%)

Un exemplu de utilizare practică a produsului TRANSFORMER la cultura porumbului, îl vom prezenta în cele ce urmează.

Proba cântarului – rezultate 2019

TRANSFORMER este marca înregistrată Oro Agri International Ltd.

Pentru a beneficia de consultanta personalizata, contactați echipa NATUREVO!

Consultați www.naturevo.ro , secțiunea contacte!

De la început trebuie să pornim de la ideea, bine fundamentată, că în primăvară trebuie să facem cât mai puține lucrări și nu de răscolire a solului.

În situația suprafețelor prezentate mai sus, pe terenurile din primele trei poziții, se intră în ferestrele iernii cu noile tipuri de grape cu discuri prevăzute în spate cu tăvălugi care pot realiza o bună mărunțire și nivelare a solului. Succesiunea fenomenelor de îngheț-dezgheț a creat condiții pentru sfărâmarea bolovanilor, pe linia de minimă coeziune, fără a provoca prăfuirea solului.

Uneori, în mod eronat se afirmă că prin îngheț-dezgheț se realizează structurarea solului. Formarea structurii solului este un proces mai complex realizat de complexul coloidal argilo-humic existent în sol.

În situația suprafețelor nelucrate (poziția 4), dacă fermierii au în intenție executarea arăturii, acesta este momentul potrivit, în ferestrele iernii. O arătură la 12-15 cm adâncime executată în iarnă nu este la nivelul arăturii de toamnă dar este net superioară arăturii de primăvară.

Se apreciază că arătura de primăvară este o crimă agrotehnică.

Pe suprafețele astfel finisate, până la desprimăvărare mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț, încât la desprimăvărare toate terenurile se prezintă mărunțite și nivelate, cu o bună rezervă de apă în sol și corect afânate, apte pentru a fi însămânțate în epoca optimă. Grija agricultorilor acum este să-și gestioneze cât mai bine apa din sol, să evite pierderile. Trebuie exclusă orice lucrare de răscolire a solului care produce mari pierderi de apă. Din experiență s-a constatat că o singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară provoacă pierderi de apă echivalente cu o ploaie de 15 l/m2.

Se va folosi grapa cu discuri mari pe suprafețele nelucrate, cu riscurile respective. Semănatul din urgența I a culturilor cu semințe mici se poate efectua direct, fără nicio pregătire a patului germinativ. Brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în terenul afânat, până la 2-3 cm adâncime. Pentru culturile însămânțate mai adânc, pregătirea patului germinativ se va face cu combinatorul, printr-o singură trecere, care lucrează până la adâncimea de semănat. În niciun caz nu se va folosi grapa cu discuri la pregătirea patului germinativ deoarece ea lucrează la adâncimi mai mari, cu răscolirea și vânturarea solului, cu mari pierderi de apă și nu se realizează acel „pat tare“ cu aport capilar pe care trebuie așezată sămânța.

Prin urmare, trebuie urmărite cu atenție aceste ferestre favorabile și trecut neîntârziat la finisarea lucrărilor solului. Numai în asemenea condiții, în teren bine mărunțit și nivelat, se va putea efectua semănatul în primăvară, în epoca optimă și de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Un teren tasat-compactat, chiar dacă are conținut ridicat de materie organică, humus și elemente nutritive, acestea nu pot fi valorificate. Aici au loc procese lente de descompunere anaerobă cu acumulare de gaze toxice.

Prin afânare se asigură mobilizarea fertilității potențiale a solului, iar schimbul de gaze se realizează ușor, fără acumularea gazelor toxice de tipul nitriților, hidrogenului sulfurat, metanului etc.

Afânarea trebuie însă realizată în anumite limite deoarece în terenul prea afânat apa se infiltrează repede peste nivelul de creștere a rădăcinilor, antrenând cu ea diverși produși chimici care poluează pânza freatică.

În același timp, aerul circulă intens prin sol antrenând apa care se evaporă la suprafața solului și provocând mineralizarea materiei organice și a humusului din sol cu eliminarea de elemente nutritive peste nivelul de consum al plantelor și surplusul se pierde prin levigare, volatilizare și eroziune.

Afânarea corectă se realizează pe solurile cu structură glomerulară stabilă și prin lucrări raționale, numai la umiditatea optimă care este de 8-26% pe solurile nisipoase, 12-22% pe solurile lutoase și 19-21% pe solurile argiloase. În aceste condiții solul se fragmentează pe linia de minimă coeziune și nu prin rupere sau compresiune.

Împrospătarea aerului din sol depinde de variațiile de temperatură între zi și noapte, de variațiile de presiune, de unghiul de incidență a vântului, de prezența apei din precipitații sau irigații care înlocuiește aerul, precum și de galeriile formate de șoareci, cârtițe și râme. Solul realizează și o afânare naturală prin îngheț-dezgheț, uscare-umezire și contracție-gonflare.

Gradul de afânare a solului se poate determina astfel:

• Prin măsurarea densității aparente (Da) a solului a cărei valori favorabile plantelor variază între 1,0-1,4 g/cm3. Într-o arătură proaspătă, negrăpată, terenul este foarte afânat, cu Da 0,8-1,0 g/cm3, iar pe terenul tasat-compactat Da este mai mare de 1,5-1,6 cm3 și apa pătrunde greu, se scurge la suprafața solului sau băltește, deci se pierde.
• Sistemul radicular crește nestingherit la Da 1,07-1,40 g/cm3, iar nitrificarea la 1,11-1,15 g/cm3.
• Prin măsurarea vitezei de infiltrare a apei în sol, care este influențată în mod direct de gradul de afânare sub denumirea de permeabilitate.
• Prin măsurarea rezistenței la penetrare care pe solurile nisipoase este mică, de 15 daN&cm2, iar pe solurile argiloase variază între 50 și 150 daN/cm2.

Aceste valori ne indică, pe de o parte, gradul de afânare, iar pe de altă parte permeabilitatea solului în funcție de care are loc circulația apei și aerului, precum și creșterea rădăcinilor.

Cunoașterea acestor valori ne indică ce lucrări să fie efectuate asupra solului. Pe solurile tasate-compactate sunt necesare lucrări de distrugere a straturilor impermeabile, de aplicare a îngrășămintelor organice, iar în asolament să nu lipsească sola săritoare de graminee și leguminoase perene care contribuie la refacerea structurii solului.

Exemplu: porumbul cultivat într-un sol tasat-compactat are sistemul radicular mai mic cu 41%, suprafața foliară scăzută de la 5.504 cm2 pe o plantă la 2.804 cm2/plantă, iar înălțimea redusă de la 171 cm la 140 cm și, bineînțeles, producțiea este diminuată corespunzător.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În condițiile frecventelor schimbări climatice, apa din sol constituie factorul decisiv al realizării nivelului și calității recoltelor. În astfel de condiții, reușita și gradul de profesionalism al fiecărui agricultor sunt evidențiate de modul cum a putut să gestioneze acumularea și conservarea apei în sol. Ne referim la zonele fără irigații care cuprind majoritatea suprafețelor agricole. Aceasta presupune ca solul să se mențină în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și limitează la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

• Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile aflate la diferite adâncimi din sol. Se urmărește ca pe profilul de până la adâncimea de 100-150 cm să se poată înmagazina apă, adică pe stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al culturilor agricole.

Importante nu sunt numai măsurile de acumulare a apei ci, în egală măsură, căile prin care se pot reduce pierderile de apă. Terenul trebuie menținut bine nivelat. Pierderile de apă cresc cu cca 30% pe terenul denivelat în funcție de suprafața expusă la soare și vânt. În primăvară terenul nu trebuie răscolit cu grapa cu discuri când pierderile de apă pot ajunge la 28-29% și să se însămânțeze direct, în terenul pregătit din toamnă, mai ales culturile din urgența I. Când este necesar, pregătirea patului germinativ se efectuează numai cu combinatorul, bine reglat și printr-o singură trecere, până la adâncimea de încorporare a seminței, caz în care pierderile de apă se situează sub 5-6%.

Efect important în reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului are operația de mulcire care,

totodată, împiedică și îmburuienarea culturilor agricole. La plantele prășitoare, aplicarea lucrării de prășit contribuie la distrugerea crustei și a buruienilor, astupă crăpăturile și, în final, reduce pierderea apei din sol.

De exemplu, la cultura porumbului în luna mai s-au pierdut 1,8 mm/zi apă în parcela prășită și 4,9 mm/zi în cea neprășită.

• Ameliorarea structurii solului prin care se asigură o porozitate și permeabilitate optime se obține printr-o corectă fertilizare organo-minerală, prin valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente acolo unde este necesar și prin folosirea în asolament a culturilor de graminee și leguminoase perene.

La fel de importante sunt măsurile de evitare a distrugerii structurii solului prin lucrări la umiditate necorespunzătoare cu utilaje care provoacă prăfuirea solului (grapa rotativă).

Se va avea în vedere că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 5-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei.

• Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă din sol prin aceea că, după culturile cu înrădăcinare adâncă, urmează culturi cu înrădăcinare superficială care folosesc apa din alt strat al solului care nu a fost epuizat de cultura premergătoare.
• Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați în funcție de zonă, de rezerva de apă din sol și de prognoza evoluțiilor precipitațiilor în perioada următoare. În condiții de secetă se vor prefera culturi mai rezistente precum sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. care pot asigura producții satisfăcătoare și în anii mai dificili. Acestea au coeficientul de transpirație (consumul specific) mai mic, adică pentru a forma 1 kg de substanță uscată consumă: meiul 311 kg de apă, sorgul 322 pe când orzul 534, cartoful 536 și ajunge la in 905 kg de apă.

Consumul specific variază și în funcție de starea de fertilitate a solului. Spre exemplu, grâul fertilizat are consum specific de 349, iar nefertilizat 922, iar la sfecla de zahăr în prealabil fertilizată este 305, iar nefertilizată 522. Dacă floarea-soarelui cu 1 litru de apă consumat realizează 3,4 g substanță uscată, sorgul realizează 6,6 g sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează o producție de 2-3 kg/ha pe când sorgul realizează 11 kg/ha.

Hibrizii de porumb Optimum Aqua Max sunt foarte rezistenți la secetă deoarece au sistemul radicular foarte dezvoltat și ramificat, știuletele este compact, cu pănuși subțiri, boabe de tip dentat și cu inserție adâncă pe un rahis subțire.

• Semănatul în epoca optimă asigură creșterea și dezvoltarea plantelor în lipsa stresului termo-hidric. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă.
• Reducerea gradului de îmburuienare sub pragul economic de dăunare deoarece acestea consumă de 2-3 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Aceasta se realizează prin creșterea plantelor de cultură înainte de apariția buruienilor care sunt înăbușite prin prașile și pe cât posibil cu mai puține chimicale.
• Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari de îngrășăminte în condiții de secetă fac ca acestea să nu fie dizolvate și soluția solului foarte concentrată poate provoca fenomenul de exosmoză.
• De aceea, doza de azot va crește la 5 kg/ha când s-au acumulat în sol în plus 10 mm de apă, față de normalul zonei, și scade cu 3 kg/ha pentru fiecare 10 mm în minus.
• Culturile verzi realizează menținerea și îmbunătățirea fertilității solului. Ele asigură valorificarea energiei solare până la sosirea înghețului, producând importante cantități de masă vegetală. Totodată, se asigură protecția solului, valorifică substanțele nutritive ușor solubile din sol a apei provenite din ploi și rețin zăpada care nu mai este spulberată. În final, masa vegetală a plantelor verzi se întoarce în sol, îmbogățindu-l în materie organică.
• Perdelele forestiere de protecție ar fi bine să fie cât mai multe deoarece asigură o bună reglare a regimului de apă din sol. Perdelele forestiere reduc viteza vântului cu 25-50%, reduc transpirația plantelor cu 30% și reduc pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%. Au rol important în reținerea zăpezii care nu este spulberată și fiecare strat de 10 cm de zăpadă, prin topire, asigură solului 300 mc/ha de apă. În lipsa perdelelor este necesar să se folosească celelalte mijloace prin care se poate reține zăpada pe teren.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

• afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
• încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
• acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
• favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
• asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
• contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
• terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

• produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
• produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
• stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
• este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Deși plantele nu se hrănesc cu materia organică din sol, ea reprezintă totuși materia primă din care, sub acțiunea microorganismelor, are loc descompunerea materiei organice cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și formarea de humus.

Se știe că 97-98% din corpul plantelor este format în procesul de fotosinteză din CO2 și apă și numai 2-3% din substanțele minerale extrase din sol sau primite prin fertilizarea foliară. Dar cei 3% au o influență importantă asupra plantelor ținând seama de felul produselor administrate, când și sub ce formă ajung la plante pentru a fi asimilate. În condițiile în care sunt raze luminoase există în aer CO2 și se asigură necesarul de apă, iar aparatul foliar se menține intact. Astfel, cei 3% au o influență determinantă asupra nivelului și calității recoltelor.

În plus, materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă. Acumularea în sol a 10-15% t/ha materie organică este echivalentă cu aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Aplicarea a 30 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aduce în sol 3.000 kg/ha humus, iar aplicarea a 1.000 kg/ha substanță uscată din paie este echivalentul a 120 kg/ha humus.

Din 1.000 kg de resturi vegetale se acumulează în sol 200 kg de humus. Resturile vegetale de la o cultură bună de grâu asigură 1.700 kg/ha humus, de la porumb 1.800 kg/ha, iar de la sfeclă 1.200 kg/hectar.

Pe un sol de tip cernoziom, pe stratul 0-100 cm se găsesc 426 t/ha de humus. Aplicarea fiecărei tone de gunoi de grajd, bine fermentat, aduce în sol 3,5 kg de azot, 2 kg de fosfor și 5-6 kg de potasiu.

Pentru menținerea unui bilanț corect de humus în sol sunt necesare 8-10 t/ha materie organică în fiecare an. Din resturile vegetale se asigură cca 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat pentru a asigura o bună fertilitate a solului.

Aceasta se poate realiza prin aplicarea de gunoi de grajd, prin culturile verzi speciale, prin îngrășăminte verzi din lupin, măzăriche, bob sau, prin covorul verde creat după dezmiriștire, din buruienile și samulastra răsărite care trebuie tocate înainte de a forma semințe.

Prin urmare, la baza formării humusului din sol stă materia organică. Humusul apare ca o substanță organică coloidală amestecată cu nisip, argilă ș.a. El conține peste 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul are capacitatea de a reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu 2 săptă­mâni efectele secetei.

Din humusul nou format prin descompunerea materiei organice din sol de către microorganismele aerobe, 80% se mineralizează și rezultă substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului, îmbogățindu-l.

Sporirea conținutului în humus al solului ca un punct procentual asigură spor de producție de 1 t de cereale/ha. Pe stratul 0-20 cm din sol se pierd anual, prin mineralizare, cca 3.000 kg/ha de humus care trebuie completat cu materie organică.

În același timp, humusul plus argila formează complexul coloidal argilohumic care constituie liantul (cimentul) pentru unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale stabile.

După conținutul în humus, solul se consideră sărac atunci când are 2-3%, moderat la 3-5% și bogat la 5-7,5%. Un sol cu conținut de 3-4% humus poate furniza, în perioada de vegetație, 20-30 kg de azot în anii secetoși și 80-100 kg în anii ploioși. Coeficientul de mineralizare anuală a humusului este de 2,5-3% în solul mai nisipos, 1,8-2,5% în solul luto-nisipos și 0,8-1,3% în solul argilos.

Din datele de mai sus rezultă rolul esențial pe care îl are materia organică introdusă în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a se asigura descompunerea aerobă cu formare de humus și substanțe nutritive pentru plante. În același timp, materia organică asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante. Niciun efort nu este prea mare pentru asigurarea materiei organice în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.

Care sunt cerințele plantelor?

Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a acumula și conserva apa, cu porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Să aibă densitatea aparentă 1,0-1,4 g/cm3, un conținut optim de umiditate cuprinsă între capacitatea de câmp (Cc) și coeficientul de ofilire (Co), bogat în humus și elemente nutritive, cu o activitate microbiologică intensă și încadrate în asolament după premergătoare favorabile, în sole cu o stare fitosanitară bună, cu grad de îmburuienare redus.

Sunt necesare asolamente elastice, corespunzătoare cerințelor pieței, dar din care să nu lipsească sola amelioratoare și datoria agronomilor este să facă din fiecare cultură o bună premergătoare.

Asupra solului să se intervină cât mai puțin și numai la umiditatea optimă, să se asigure minimum 10 t/ha/an materie organică pentru a menține în echilibru procesele de formare/mineralizare a humusului.

O atenție deosebită trebuie acordată pH-ului solului, cunoscând că peste 3,5 mil. ha au grad de aciditate ridicat.

Eficiența îngrășămintelor aplicate este condiționată de nivelul pH-ului astfel:

Pierderile de recoltă, în fiecare an, în funcție de pH sunt:

• La pH 5,8 scade producția de grâu cu 5% și de porumb cu 5%;
• La pH 5,4 –,,– cu 20% –,,– cu 15%;
• La pH 5,0 –,,– cu 26% –,,– cu 19%;
• La pH 4,8 –,,– cu 32% –,,– cu 23%;

Gradul de valorificare a fosforului din sol este influențat de pH astfel:

• La pH sub 5 coeficientul de valorificare este 10;
• La pH 5,5-6,0 –,,– este 20;
• La pH 6,5-7,0 –,,– este 30;
• La pH 7,5-8,0 –,,– este 15.

Din aceste motive este necesar ca, atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,8, să se aplice amendamente calcaroase, socotindu-se câte 2 t/ha pentru o unitate pH.

Ce poate oferi solul?

Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență. Adică, prin activitatea microbiologică din sol, de descompunere-mineralizare a materiei organice, are loc eliberarea de elemente nutritive dar, în același timp, are loc și un consum al acestora de către plante, precum și prinderi prin levigare, volatilizare, eroziune.

Aprecierea conținutului în azot se face după indicele de azot, astfel:

• slab aprovizionat la IN = sub 2, mediu aprovi­zionat 2-4 și bine aprovizionat 4-6.

Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:

• slab aprovizionat la 2,1/4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.

La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:

• slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.

Aprecierea gradului de fertilitate potențială a solului lutos se poate urmări în tabelul nr. 1.

Cantitatea de elemente nutritive necesară pentru obținerea a 1 tonă produs principal (boabe) este prezentată în tabelul nr. 2.

În tabelul nr. 3 se prezintă cantitatea de îngrășăminte care trebuie aplicată la principalele culturi agricole, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața cultivată, pentru diferite niveluri de producție.

Datele de mai sus vin în sprijinul fermierilor pentru a putea gestiona mai bine inputurile în funcție de producțiile programate.

Tabelul nr. 1

Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

Tabelul nr. 2

Tabelul nr. 3

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

Grapele cu discuri scurte de la Poettinger sunt concepute pentru dezmiriștire şi pentru pregătirea solului de însămânţare. Modul de construcţie compact, precum şi poziţia agresivă a discurilor asigură pătrunderea sigură în sol şi amestecarea eficientă a reziduurilor de la recoltare pentru o bună conservare a apei în sol.

Grapele cu discuri TERRADISC 8001 T și 10001 T de la Pöttinger, cu lățimi de lucru de 8 și 10 metri, garantează încorporarea fără blocaje a reziduurilor de la recoltare, precum și a funcționării fiabile în diferite condiții de operare, chiar și cu niveluri ridicate de paie și iarbă. Fiabilitatea ridicată în combinație cu vitezele de lucru de până la 18 km/oră asigură volumul enorm de producție a grapelor cu discuri Poettinger TERRADISC. Adâncimea mică la care lucrează este uniformă, iar bătătorirea solului este optimă şi duc la o solă lucrată foarte bine. Construcția compactă, unghiul agresiv al discului și configurația deviației instrumentelor asigură penetrarea sigură și amestecarea excelentă a solului și vegetației, chiar și în condiții uscate. Construcția scurtă reprezintă o caracteristică cheie a grapei compacte cu discuri Pöttinger. Cu TERRADISC aveți de ales între adâncimi de lucru cuprinse între 5 și 15 cm pentru cea mai bună cultivare a solului specifică terenului.

Rezultate de lucru optime datorită sistemului de braţe portante cu două discuri TWIN ARM

Finisarea uniformă a solului datorită sistemului de brațe portante cu două discuri crestate pe o bridă de prindere atinge așteptările fermierilor în privința prelucrării terenului. Pentru a realiza acest lucru, producătorul Pöttinger a optimizat geometria, dimensiunea și unghiul de montare și penetrare a discurilor. Două brațe solide de susținere sunt sudate pe o consolă de prindere foarte lată. Acest lucru asigură păstrarea în orice moment a poziției și unghiului discurilor. Chiar și în cazul solului greu sau cu pietre este imposibilă devierea discurilor în lateral – urmele solide de roți sunt afânate în mod constant. Reglajul central și hidraulic al adâncimii de lucru (opțional pe 8001 T, standard pe 10001 T) este convenabil și ușor de realizat. Rezultatul: urme joase, penetrare perfectă, urmărire foarte bună a solului, cea mai bună adâncime și încorporarea reziduurilor de recoltare în sol.

Conservarea apei în sol, chiar și cu lățimi mari de lucru

Conservarea apei în sol reprezintă, de asemenea, un aspect cheie al grapelor cu discuri TERRADISC T: secțiunile individuale ale cadrului se adaptează la contururile terenului pentru a asigura conservarea optimă a apei în sol. La capătul nearat al terenului, sistemul TERRADISC T (disc tractat pliabil) este ridicat pe suspensia şaşiului în partea din spate, astfel încât greutatea acestuia să fie distribuită pe toată lățimea de lucru. Ca standard la producătorul austriac Pöttinger, grapele cu discuri TERRADISC T oferă lățimea efectivă de lucru conform specificațiilor. Pentru grapele cu discuri TERRADISC sunt disponibile următoarele tăvăluguri tăvălug simplu sau dublu cu bare cilindrice pentru solurile uscate, tăvălug inelar de tăiere pentru soluri uscate şi dificile, tăvălug cu discuri de tăiere pentru soluri pietroase şi umede, tăvălug oscilant cu ţepi pentru soluri fără probleme, tăvălug de compactare cu discuri de cauciuc pentru soluri neuniforme și tăvălug CONOROLL simplu sau în tandem pentru soluri cu probleme.

În ciuda lățimii mari de lucru, grapele cu discuri TERRADISC T sunt compacte în timpul transportului: șasiul este prevăzut cu un sistem integrat de pliere și un sistem de transport pentru deplasarea sigură pe șosea, cu o înălțime de transport de 4,0 m și o lățime de 3,0 m. Sunt disponibile frâne pneumatice sau hidraulice.

Funcțiile de preselectare sunt utilizate pentru controlarea mașinii în mod standard, fiind necesare doar trei dispozitive cu dublă acționare de la distanță. Opțional sunt disponibile un sistem de comandă ISOBUS compatibil și sisteme hidraulice cu senzor de încărcare. Pentru acest lucru, Pöttinger oferă noul terminal EXPERT 75 ISOBUS – un sistem de comandă simplu și intuitiv pentru utilizarea cu o singură mână, cu ecran tactil și consolă de derulare. Terminalul poate fi utilizat împreună cu toate mașinile Poettinger ISOBUS compatibile.

Utilajelele agricole Poettinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator de utilaje agricole de înaltă calitate. În prezent, NHR Agropartners  deţine o reţea de 13 filiale care oferă gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii, mai mult de 230 de angajați şi în portofoliu mărci de top distribuite exclusiv cum ar fi DEUTZ-FAHR, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck, pentru a numi doar câteva dintre acestea. În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitatea şi, cu certitudine, perspectiva de viitor.

Orice cultivator știe că atunci când se ia în cultură o solă care a fost ocupată 3-4 ani cu graminee și leguminoase perene se obțin producții foarte bune deoarece solul respectiv are capacitatea de producție ridicată.

Cu trecerea anilor, capacitatea de producție scade și aceasta se datorează, în primul rând, lucrărilor solului, mai ales când acestea se execută necorespunzător.

Din aceste motive este necesar să se respecte anumite reguli la lucrările solului, și anume:

• Să se efectueze cât mai puține intervenții asupra solului pentru a-l menține afânat, cu un regim aero-hidric și termic favorabil activității microorganismelor și creșterii rădăcinilor, cu un raport optim humificare-mineralizare. Se vor folosi agregate complexe care la o singură trecere realizează mai multe lucrări. Unde este posibil, se va aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct.
• Lucrările solului se vor efectua numai la umiditatea optimă, când agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune și se varsă în urma plugului. Lucrat când este prea uscat, solul se rupe în bolovani mari, iar când este prea umed, se taie sub formă de felii (curele) care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul. În ambele cazuri mărunțirea se realizează prin treceri repetate cu utilaje care acționează agresiv asupra solului pe care îl prăfuiește, îi distruge structura. Praful respectiv astupă porii solului, care devine impermeabil, iar după fiecare ploaie formează crustă și apa nu se poate infiltra.
• Este de dorit să se folosească agregate ușoare, care nu produc tasarea – compactarea solului, agregate care au roțile cu balonul voluminos și cu presiunea redusă sau, cel mai indicat, agregate semișenilate sau șenilate care să nu producă asupra solului o presiune mai mare de 1 daN/cm2.
• Lucrările solului să se execute numai până la adâncimea necesară. Solurile normale, la peste 20 cm adâncime, au o afânare naturală suficientă. Dacă solul nu are umiditatea necesară, se lucrează numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani. Fiecare 1 cm în plus la adâncime înseamnă 130 t/ha sol răsturnat în plus, cu consum suplimentar de motorină și uzura utilajelor. Arătura adâncă duce la diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Vechii agronomi apreciau că arătura la peste 15 cm adâncime înseamnă lucrat în pagubă.
• Să se lucreze imediat după recoltarea culturilor de vară. Prin analize s-a constatat că arătura imediată scoate 1,2 bolovani/m2, iar după 15 zile se scot 12,4 bolovani/m2. Cu fiecare zi de întârziere se pierd 1-2 puncte procentuale din umiditatea solului. În urma determinărilor efectuate în toamnă, în terenul lucrat s-au găsit 19,5% umiditate, iar în cel nelucrat 11%. Conținutul în nitrați a fost de 2-6 ori mai mare și de fosfor solubil, de 3-5 ori mai mare în cel lucrat.
• Arătura trebuie grăpată concomitent sau imediat, cel târziu a doua zi. Este foarte important ca suprafețele să intre în iarnă afânate, mărunțite și nivelate, situație care asigură zvântarea terenului în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, în special, pentru însămânțările din urgența I. În arătura grăpată umiditatea a ajuns la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm adâncime. Nu trebuie folosită grapa cu discuri în primăvară deoarece provoacă pierderi de apă de 15 l/m2, iar la cultura sfeclei-de-zahăr a scăzut densitatea plantelor cu 30%. Arătura de primăvară este socotită o crimă agrotehnică.
• Trebuie excluse uneltele agresive de tipul frezei și al grapei rotative de la lucrările solului. Acestea macină solul, distrug structura, îl prăfuiesc, cu toate urmările nedorite asupra creșterii și dezvoltării plantelor.
• Pentru menținerea solului nivelat, în fiecare an trebuie schimbate direcția de deplasare a utilajelor în lucru precum și modul cum se brăzdează.
• Utilajele folosite la lucrările solului trebuie să fie bine reglate, iar organele active ale acestora corect ascuțite.
• Pe terenurile în pantă se va lucra numai de-a lungul curbelor de nivel cu pluguri reversibile, cu coame care să constituie stavilă împotriva șiroaielor de apă.

Este datoria fiecărui cultivator ca prin lucrări ale solului corect executate să asigure menținerea și sporirea gradului de fertilitate a solului, favorabil și pentru generațiile viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

„Prietenos cu mediul“ este o sintagmă care se folosește în ultima vreme în agricultură. Dar există preocupări reale în acest sens? Iulian Hornet, producător de echipamente pentru încălzire spune că există soluții, dar că nu există interes. În interviul acordat ne-a vorbit despre biochar, un produs care poate contribui favorabil la menținerea sănătății solului, fără a dăuna în vreun fel mediului înconjurător.

„Fertilitatea pământului scade cu un procent pe an“

‒ Prin prisma activității de inventator și antreprenor român, ați fost nevoit să vă măriți aria de cunoștințe chiar și în domeniul pedologiei. Ce știți despre sănătatea solului din România?

‒ Îl ținem bolnav și îl îngrijim doar ca să rămână în viață. Menținem solul sub tratamente, dar nu ne gândim să înlăturăm efectul. În momentul în care băgăm sub arătură deșeul agricol de pe teren îmbolnăvim pământul pentru că deșeul fermentează și produce tot felul de substanțe, spre exemplu metan. Astfel slăbim rezistența plantelor în fața bolilor. În 2001 terenurile agricole ale României aveau o fertilitate de 55%, iar în 2018 procentul scăzuse până la 35%. Și asta nu îngrijorează pe nimeni. Fertilitatea scade cu aproape un procent pe an tocmai din cauza acestor lucrări. Solul are, într-adevăr, nevoie de materie organică (compost, gunoi de grajd), dar trebuie administrată corect și atât cât trebuie, nu din abundență. Am stat de vorbă cu mulți agricultori și avem exemplul Insulei Mari a Brăilei. Acolo nu ară. Miriștea și cu rădăcinile plantelor sunt suficiente pentru introducerea în sol, iar resturile vegetale de pe sol sunt transformate în peleți. Tăvălugesc ca să nu piardă apa, iar producțiile lor sunt duble. Există o mulțime de lucrări științifice pe tema asta și chiar o teorie care spune că dacă se inventa discuirea înaintea aratului, plugul nu mai apărea niciodată.

‒ Care este definiția biocharului?

‒ Biocharului i se mai spune popular și cărbune vegetal  și se obține foarte simplu, chiar și prin metode rudimentare. Se așează lemne, crengi, frunze într-o groapă și i se dă foc fără aer. Același lucru se întâmplă și în stațiile de piroliză, doar că mult mai eficient și cu obținerea unor cantități mult mai mari.  Din două tone de biomasă se obțin între 400-700 kg de biochar, dar cantitatea diferă în funcție de materia primă folosită.

De ce biochar?

‒ Spre deosebire de produsele similare existente acum, ce proprietăți are biocharul?

‒ Prin comparație cu alte produse, biocharul are o valoare de zece ori mai mare în ceea ce privește mărirea fertilității solului. Odată ajuns în sol, acesta își activează proprietățile precum sechestrarea carbonului și reținerea apei în pământ. În momentul în care am pus 10 tone de biochar la hectar am certitudinea că păstrez cel puțin 75% din umiditatea solului. Chiar dacă soarele este puternic, apa nu se evaporă din biochar așa cum se evaporă din sol. Biocharul are și rol de fertilizant. Există așa-zisa „foame de azot“ care se manifestă atunci când introduci deșeul agricol în sol. Practic azotul din biomasă se pierde prin descompunere și de aici necesitatea de a administra ulterior azot. Acest lucru nu este valabil în cazul biocharului pentru că are capacitatea unui burete. Reține în sol azotul, nutrienții chiar și bacteriile E-colli. Are calități extraordinare.

‒ Cât de cunoscut este în lume?

‒ Portugalia, Spania sunt printre țările care folosesc cantitățile cele mai mari de biochar. Există o localitate în Suedia în care primăria a hotărât că nimeni nu are voie să folosească pe terenurile regiunii altceva decât biochar. S-au realizat instalații simple cu ajutorul cărora toate resturile vegetale obținute, spre exemplu, prin toaletarea copacilor se transformă în biochar. În Amazonia sunt sute de insulițe unde se folosește biocharul.

Avem tehnologia și materia primă, dar nu le folosim

‒ În România se folosește acest biochar?

‒ O delegație a Parlamentului României a vizitat o astfel de insuliță. Am discutat apoi cu cineva din delegație care îmi povestea foarte entuziast ce a văzut acolo și despre faptul că biocharul este o minune. Îmi spunea că a mâncat roșii și castraveți ca la bunica, de pe terenuri unde nu se administrează deloc îngrășăminte chimice. Și am întrebat ce vom face în România că și noi putem produce biochar. Nu am primit niciun răspuns. În Amazonia oamenii se chinuie să producă biocharul cu tehnologii rudimentare, iar noi avem și tehnologia, dar nu o folosim, iar sursa de materie primă pentru biochar o distrugem. Nu s-a luat nicio măsură parlamentară. Pe banii noștri, o delegație mare a plecat acolo doar ca să mănânce roșii și castraveți. Pământul României este în deșertificare, iar singura soluție în opinia mea este acest biochar. Țara noastră pierde prin deșertificare 1.200 de hectare pe an. Eu am propus un experiment, să vedem cum reacționează solul din Oltenia, acolo unde deșertificarea este un fenomen, după ce am aplicat biochar. Nu s-a dorit realizarea acestui experiment.

‒ Există recomandări de utilizare sau dozaj al biocharului?

‒ Înainte de aplicarea biocharului se face o analiză a solului. Nu contează dacă ai aplicat o doza mare, nu are contraindicații nici măcar atunci când este vorba despre un exces, dar din ce am citit între 10-20 de tone pe hectar este suficient. Se poate folosi orice tip de biochar, de epurare, de deșeu agricol sau menajer. În funcție de compatibilitatea lui cu solul se stabilește doza care trebuie administrată. Nu există recomandări speciale de administrare. Trebuie doar pus pe sol și discuit sau arat de suprafață astfel încât să ajungă la 15-20 cm în sol. În Portugalia, unde biocharul se folosește pe scară largă, prețul este de 600 de euro pe tonă.

Laura ZMARANDA

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

Oricare ar fi sistemul de întreținere din plantația de pomi pentru care fermierul a optat, în funcție de specie ori condițiile climatice, trebuie știut că acesta e necesar să răspundă unor cerințe majore: prevenirea eroziunii solului, menținerea proprietăților solului, distrugerea buruienilor, favorizarea executării celorlalte lucrări din veriga tehnologică, încorporarea îngrășămintelor cât mai aproape de sistemul radicular.

Sisteme de întreținere între rânduri:

– Ogorul negru: presupune menținerea afânată și fără buruieni a intervalului, prin mobilizarea periodică a solului. Se practică îndeosebi pe terenurile plane sau cu pantă redusă, în zonele cu precipitații reduse, unde și irigarea este aproape obligatorie, pentru a asigura producții ridicate. Lucrările mecanice constau în arătura de toamnă, cu două săptămâni înainte de căderea frunzelor, prilej cu care se încorporează și îngrășământul organic sau mineral și 3-4 discuiri, în timpul perioadei de vegetație. Acest sistem pierde însă teren în fața altor tehnologii care prezintă mai multe avantaje.

– Înierbarea solului sub formă de benzi: se recomandă în special pe terenurile în pantă, pentru a preveni eroziunea solului, dar și pe terenuri plane, în zonele cu precipitații sporite. Înierbarea se realizează în anul 2-3 de la plantare, cu amestec din specii larg răspândite la noi, cum ar fi Lolium perenne sau multiflorum, Poa pratensis, Festuca rubra, Trifolium repens etc. Sunt preferate leguminoasele pentru aportul de azot pe care-l aduc în sol, combinate cu ierburile care asigură densitatea. Lățimea benzilor diferă în funcție de distanța dintre rânduri. Semănatul se realizează în luna martie sau, în livezile irigate, în luna august, norma de sămânță la hectar fiind de 40-60 kg. După consolidarea covorului, acesta se cosește de 4-5 ori pe an și se lasă sub formă de mulci, pe rând.

Sisteme de întreținere a solului pe direcția rândului de pomi (între pomi pe rând):

Practicienii cunosc faptul că, pe direcția rândului de pomi, solul se va menține curat de buruieni pe o bandă cu lățimea de 1,2-1,4 m, prin lucrări mecanice și manuale, mulcire sau erbicidare.

Ogorul negru se realizează prin afânarea repetată a solului, la adâncimea de 7-10 cm, fie manual, fie prin echipamente specifice, dotate cu palpator.

Mulcirea solului: acoperirea solului fie cu mulci natural (ierburi rezultate din cosirea benzilor dintre rânduri, coceni, paie, frunze, fân), fie cu mulci artificial (polietilenă de diferite culori, agrotextil). Se practică mai ales în livezile tinere intensive și superintensive, pe terenurile nisipoase și în zonele secetoase. În prealabil, e bine ca solul să fie afânat, fertilizat cu îngrășăminte chimice, mai ales cu o doză de azot, utilizat de microorganisme pentru descompunerea materiei organice din mulciul natural.

Erbicidarea cu substanțe de contact sau sistemice asigură menținerea solului curat de buruieni, pe benzi cu lățimea minimă de 1,2 m în plantațiile cu forme de conducere plată și 2-3 m în plantațiile cu coroane globuloase.

Maria BOGDAN

România pierde anual 100 de milioane de tone de sol fertil, pe terenurile în pantă, "din deal în vale", unde nu există vegetaţie, din cauza eroziunii la suprafaţă, pe terenurile în pantă unde nu există vegetaţie, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Se pierd anual 100 de milioane de tone de sol fertil, dacă vorbim de România (...), din deal în vale, fără curbă de nivel, din cauza eroziunii la suprafaţă, din cauza vântului. Ştim foarte bine că doi-trei centimetri de sol se realizează în 3.000 de ani şi punem la loc într-o sută de ani. Aici lucrurile trebuie să fie bine cunoscute şi gestionate. Preocuparea noastră permanentă şi cercetarea fac paşi, dar şi fermierii pentru a avea soluţii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la o conferinţă organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) cu tema 'Potenţial şi realitate în Agro-Economia rurală'.

El a precizat că, printr-un anumit sistem de culturi şi aplicarea de către fermieri a unor tehnologii specifice cultivării, pot fi diminuate aceste pierderi, care afectează tot mai mult zone de nisipuri şi de câmpie.

"Cele mai afectate sunt zonele de nisipuri, de câmpie, în Oltenia sunt şi acolo 400.000 de hectare cu terenuri nisipoase în pantă şi de aceea avem nevoie de sisteme de culturi pentru înverzirea solului, pentru ca aceste procese naturale să nu se accentueze", a mai spus Daea.

Ministrul a precizat în conferinţă că un raport FAO arată că un miliard de oameni suferă de foame, din cauza lipsei de hrană, iar preocuparea actuală pentru menţionarea solului nu este suficient de activă în momentul acesta.

"În realitate avem zilnic, la fiecare 6 secunde, o pierdere a unei vieţi, a unui copil, aşa spune un raport FAO şi că pierdem într-o recreaţie 100 de copii din cauza lipsei de hrană, dar şi că suferă pe planetă peste un miliard de oameni de foame pentru că nu au posibilitatea să se hrănească. În procesul acesta al vieţii solului în loc să-l menţii te îndepărtezi de el, pentru că risipa este o evidenţă, iar preocuparea nu este suficientă de activă în momentul acesta", a mai spus ministrul Daea.

Studiile de specialitate arată că terenurile agricole în pantă cu pericol de eroziune ocupă 43% din suprafaţa agricolă a ţării.

Sursa: AGERPRES

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

• se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
• se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
• se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
• se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
• se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
• se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
• crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
• se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
• se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
• se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
• se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
• se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
• crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

• nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
• se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
• crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
• se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
• sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Înapoi la Facultatea de Fizică de la Măgurele, acolo unde m-am întâlnit cu profesorul universitar Ioan Stamatin, cel care conduce o echipă de cercetători ai Centrului 3NanoSAE. După articolele despre aparatul care măsoară prospețimea produselor la raft și proiectul solarului încălzit cu doar 500 de euro toată iarna, urmează o altă temă de discuție. Pilele de biocombustie.

Natura, transpusă la nivel micro

Primele pile de biocombustie au fost realizate în 1900 întâi ca o curiozitate, apoi ca o necesitate. Astăzi, spune profesorul Ioan Stamatin, sunt folosite în special pentru monitorizarea calității apelor și este o dovadă a faptului că natura poate fi transpusă la nivel micro și studiată astfel încât să fie retranspusă în monitorizarea și protecția mediului. Ce sunt și cum arată aceste pile? Pila de biocombustie arată la prima vedere rudimentar, însă procesele care se întâmplă în interiorul ei demonstrează încă o dată cât de complexă este natura. Practic, componentele unei pile de biocombustie monocamerală (în cazul de față, recipient de plastic) sunt doi electrozi, respectiv un anod și un catod. Interiorul ei este parțial umplut cu apă de râu (sau apă care să aibă proprietăți similare celei de râu) și cu o selecție de microorganisme care metabolizează materia organică (glucoză, carbohidrați etc.) și o transformă în produși biocompatibili.

Cum acționează microorganismele

Societățile de microorganisme sunt existente pretutindeni – apă, aer, sol – și sunt asemeni unei microjungle. Microorganismele se divid, unele sunt mai puternice decât altele, mănâncă mai mult, iar când nu mai există mâncare cele mai puternice le mănâncă pe cele mai slabe. Aceste noțiuni despre existența microorganismelor au fost completate cu rezultatele proiectului celor de la Centrul 3Nano SAE

„Este suficient să pui în apă doi electrozi realizați din material conductor (hârtie carbonică sau derivat de grafit) și anumite selecții de microorganisme. Sau putem păstra microorganismele native apei pe care o folosim. După un timp, microorganismele vor forma un biofilm (forma macroscopică a societății de microorganisme) pe electrod. Este important de știut că sunt microorganisme cărora nu le place fierul, spre exemplu, dar care preferă rocile. Alte microorganisme preferă mediul carbonic. Cert este că în acest mediu microorganismele se concentrează în jurul anodului. Catodul stă la suprafața apei unde există oxigen și se produce fermentația aerobică și anaerobică. Circulația electronilor de la anod la catod și a protonilor prin apă produce potențial electric.“

Experiment de laborator...

„Această pilă are multiple funcțiuni. Dacă, spre exemplu, îi schimb lichidul și microorganismele și pun în interiorul ei un sol umed, atunci ea devine un senzor și un analizor al calității solului. Cum funcționează? Prin activitatea bioelectrochimică, microorganismele au capacitatea de a produce electricitate. Aceasta este colectată printr-un circuit electric mic care are conectat un led sau o diodă luminiscentă. Atât timp cât microorganismele trăiesc și au activitate vor produce electricitate, iar aceasta va menține aprins ledul sau dioda. Dacă acestea se aprind înseamnă că microorganismele se dezvoltă, cresc, iar solul este sănătos. Dacă se sting, înseamnă că se întâmplă ceva. Posibil să fi fost un exces de pesticide, de îngrășăminte sau alte cauze au dus la degradarea solului.“

...și cum poate fi replicat în natură

Sol – Profesorul Stamatin spune că pilele de biocombustie pot fi folosite cu succes în agricultură, mai ales cea ecologică. Acestea pot fi folosite pe orice suprafață cultivată și, dacă este înțeles principiul lor de funcționare, pot deveni un instrument foarte util în agricultură. Biochimia solului se schimbă în funcție de substanțele aplicate și, prin monitorizarea cu ajutorul celor doi electrozi a tensiunii electrice produse de microorganisme, se pot identifica problemele.

Pădure – „Pilele de biocombustie pot fi folosite și pentru monitorizarea pădurilor. Este suficient să renunțăm la capacul recipientului. Astfel catodul sau un electrod rămâne în aer. Insectele din pădure (musculițe, țânțari etc.) vor cădea în recipient, iar microorganismele le vor descompune. Prin această metabolizare vor produce suficientă energie electrică ca să aprindă ledul.  Și așa l-am transformat într-un senzor de monitorizare a ceea ce se întâmplă în pădure. Dacă pila de biocombustie are un circuit de transmitere a datelor te poate informa ce se întâmplă în pădure. Dacă există un incendiu, spre exemplu.“

Râuri – În ape, pilele de biocombustie vor monitoriza calitatea ei, concentrația de oxigen, materia organică dizolvată. Un sistem de pile de biocombustie pus în apă în diferite poziții îți poate spune ce s-a întâmplat în râu, unde anume și când. Dacă au loc deversări accidentale, spre exemplu, microorganismele mor, dispare implicit activitatea electrobiochimică, iar pila nu mai transmite nicio informație sau emite o avertizare. Practic, natura prin ea însăși ne va informa dacă apa a fost infestată sau nu.

Tratarea apei – „Microorganismele există oriunde, dar cele din ape și sol, prin metabolizarea materiei organice în exces, tratează, epurează și menține calitatea apelor. Aceasta a fost o altă etapă a proiectului nostru în care am încercat să folosim tensiunea de la tipuri diferite de surse pentru a activa și mai mult microorganismele. Practic, le-am accelerat metabolismul și astfel le-am crescut capacitatea de epurare a apelor.“

• Pilele de biocombustie pot fi folosite pentru studiu fundamental, pentru analiză sau dezvoltare de miniroboți, numiți ecoboți sau gastroboți, această ultimă denumire fiind pusă pe seama asemănării cu un stomac artificial. Practic, putem produce un minirobot care își folosește energia electrică pentru a se plimba prin păduri sau ape și pentru a monitoriza ce se întâmplă cu mediul înconjurător.

Laura ZMARANDA