Banner Lumea Satului 260 x 100 px    Adama decembrie 2020
update 18 Jan 2021

Cinci produse noi de la BASF

Compania BASF a început seria simpozioanelor de iarnă, iar în acest an au fost stabilite nouă locații, în regiuni diferite ale țării, unde a fost prezentată oferta pentru 2018. În acest an au fost lansate cinci produse noi pentru toate culturile de câmp și un inoculant pentru semințele de soia.

Ana Maria Pascariu, crop manager cereale și porumb: „Anul acesta la cultura de cereale păioase avem două soluții complet noi. Printre acestea se numără fungicidul Priaxor și Systiva. Priaxor este unul dintre produsele cele mai inovatoare ale BASF, este aplicat în sezonul de primăvară, atât ca prim tratament, dar și ca al doilea. Acesta are în compoziția sa două substanțe active, una fiind nouă. Este vorba despre fluxapiroxad, substanță care face parte din grupa carboxamide. La cultura de porumb anul acesta am lansat un nou pachet, o soluție completă împotriva buruienilor în postemergență, și anume Pachetul Rekord Max.“

Systiva este primul fungicid cu acțiune foliară aplicat direct pe semințe. Acesta oferă combatere eficientă pe o perioadă lungă de timp a unui spectru larg de boli ale grâului și orzului, cum ar fi: septorioza, făinarea, mucegaiul de zăpadă, pătarea reticulară, sfâșierea frunzelor de orz sau Pyrenophora teres. Produsul începe să acționeze încă din toamnă, odată cu germinarea semințelor.

Priaxor este un fungicid inovator care conține de asemenea fluxapiroxad, cea mai recentă inovație BASF. Formularea acestui fungicid permite formarea depozitelor pe limbul foliar. După uscarea soluției de stropit, substanța activă rămâne sub forma unor cristale pe frunze, rezistente la spălare, care pătrund treptat în limbul foliar. Aceste depozite au o răspândire uniformă pe suprafața foliară și fac produsul independent față de condițiile climatice. Astfel sunt asigurate absorbția și eficacitatea pe o perioadă îndelungată.

Pachetul Rekord Max este o soluție postemergentă cu un spectru larg de combatere a buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate, inclusiv a celor perene, din cultura de porumb. Acest pachet este alcătuit din produse ce conțin substanțe active cu un nod de acțiune sistemic, efectul lor fiind îmbunătățit de adjuvantul Dash HC.

Liviu Chira, crop manager oleaginoase: „Pentru cultura de soia am lansat, în colaborare cu companiile producătoare de semințe de soia, primul nostru inoculant, HiCoat Super Soy. Noutatea acestui produs este că semințele de soia se pot bacteriza și cu trei luni înainte de semănat, comparativ cu tehnologia standard care presupunea inocularea semințelor în ziua semănatului. E chiar o presiune de timp foarte mare. Cu acest nou produs este mult mai simplu. Pentru cultura de floarea-soarelui s-au lansat două noi erbicide. Primul este Pulsar Plus, care vine cu o serie de avantaje precum combaterea mai bună a buruienilor, o toleranță mai bună a noilor hibrizi de floarea-soarelui, flexibilitate mai mare în aplicarea erbicidului în funcție de stadiul și nivelul de infestare cu buruieni. Al doilea fungicid nou lansat se numește Retengo. Acesta completează celălalt produs al nostru, Piktor, astfel că avem o tehnologie completă pentru combaterea bolilor la floarea-soarelui.

Pulsar Plus – substanța activă a produsului este imazamox, dar mai conține numeroși coformulanți care îmbunătățesc retenția, absorbția și penetrarea substanței active în plante. Acesta se aplică doar la hibrizii Clerfield Plus identificați prin sufixele CL Plus, CLP sau CP sau prin sigla Clearfield Plus pe sac. Se administrează 1,2-2 l/ha în funcție de stadiul, spectrul buruienilor și nivelul de infestare.

Retengo – substanța activă a acestui produs este piraclostrobinul, care blochează transportul de electroni din mitocondrii și astfel inhibă alimentarea cu energie a ciupercii. Ca urmare, ciuperca moare. Un spor în curs de germinare necesită cantități mari de energie. Această energie este furnizată de numeroasele mitocondrii situate în special în acele zone care au nevoie de un nivel de energie ridicat, de exemplu vârful tubului de germinare. Piraclostrobin prezintă o lipofilie înaltă, o presiune scăzută a vaporilor și o solubilitate scăzută în apă. Această ultimă caracteristică are ca rezultat proprietăți bune de rezistență la spălare. Lipofilia ridicată a substanței active favorizează transportul acesteia prin membrane. Astfel este preluată rapid de plantă și distribuită translaminar. O parte din substanța activă se leagă de stratul ceros al frunzei, unde formează un depozit, iar molecula rămâne activă încontinuu pe o perioadă de câteva săptămâni.

Mircea Chetrone, director marketing: „Toate aceste produse noi au fost omologate în România și au fost lansate în aproape toate țările din Europa. Pot fi utilizate în toate regiunile în care culturile de câmp sunt cultivate, dar există specificități, motiv pentru care trebuie să colaborăm permanent cu fermierii, să adaptăm recomandările de aplicare, astfel încât să se preteze condițiilor concrete din câmp. Aici vorbim despre perioada de aplicare și de doză, de amestecul cu alte produse. Produsele sunt accesibile oricărei categorii de fermieri și din testele pe care le-am făcut în câmp avem rezultate foarte bune în privința eficacității și sporului de producție. Trebuie să gândim în termeni economici, pentru că agricultura este o afacere și bineînțeles că trebuie să vedem ce profit avem datorită sporurilor de producție obținute prin aplicarea produselor noi.“

Laura ZMARANDA

Basf IMG b

Basf IMG c

Instalații pentru semințe curate și bine tratate

Instalația pentru selectat și tratat semințe prezentată de firma Valabris la târgul AGROMALIM este deosebit de complexă, fiind de producție franceză și fabricată de Daurais, singurul producător din lume al acestui tip de utilaj. Ceea ce individualizează utilajul prezentat este faptul că aduce la un loc instalațiile de selectare a semințelor cu cele de tratare. Pe lângă aceasta, totul este instalat pe o platformă mobilă. În acest fel, utilajul poate fi deplasat în orice loc al fermei, acolo unde este necesar să se realizeze selecția și tratamentul semințelor. Utilajul se pretează la pregătirea oricărui tip de semințe de cereale. După cum ne-a spus dl Sorin Marian, consilier tehnic al Valabris, pe lângă celelalte calități, această mașină o are și pe aceea de a fi foarte curată și pentru mediu, și pentru semințele pe care le prelucrează. Acest lucru se traduce prin aceea că asigură o separare aproape perfectă a impurităților de semințe și, mai apoi, o omogenitate foarte bună a soluției de tratament pe suprafața semințelor. „Performanțele acestea fac utilajul foarte solicitat de fermieri“, spune dl Marian.

Evident că un astfel de utilaj este foarte scump, iar în multe cazuri, în ferme medii și mici, achiziționarea sa nu este justificată. De aceea există posibilitatea de a fi închiriat în regim de prestări servicii. El poate fi deplasat în ferme, în locul unde agricultorii doresc să își pregătească sămânța. Această posibilitate se corelează, după cum spune reprezentantul firmei, cu dorința tot mai mare a fermierilor români de a folosi semințe performante și de bună calitate.

Utilajele pentru selecționarea și tratamentul semințelor au capacități diferite, în funcție de mărime. Cele mai mici pot procesa în jur de două tone de semințe pe oră. Cele mari pot lucra și 10 tone pe oră. Unele dintre ele sunt tip fermier, deplasarea lor făcându-se prin remorcare cu tractorul, iar altele sunt rutiere, adică pot fi deplasate pe șosea, cu un jeep sau microbuz. Cele de tip fermier ajung la capacități de 5 tone/oră, iar cele rutiere, așa cum spuneam, până la 10 tone/oră.

Prețul unei astfel de instalații începe de la 45.000 de euro, iar cea mai scumpă nu depășește 100.000 de euro. Pentru tratamentul semințelor se folosește o tehnologie volumetrică, care exclude orice eroare de dozare. Noutatea acestei tehnologii este aceea că, dacă dintr-un motiv oarecare este oprit fluxul de semințe în instalație, atunci se oprește și dozarea de substanță de tratament. Astfel se evită o creștere a concentrației în semințele deja tratate. Astfel, volumul de soluție prescris ajunge să coincidă exact cu volumul de soluție folosit.

Din punctul de vedere al mediului, instalațiile sunt atestate fitosanitar. Ele tratează doar cu soluții lichide, ceea ce exclude răspândirea în atmosferă a pulberilor chimice. Etanșările sunt făcute perfect, astfel încât operatorul nu intră în contact cu soluțiile utilizate decât în zona de alimentare cu acestea. Astfel, orice pericol de contaminare a mediului sau al operatorilor este total exclus atâta vreme cât codurile de bune practici sunt respectate.

Alexandru GRIGORIEV

Abonează-te la acest feed RSS