reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Beneficiarii PNDR urmează să încaseze banii solicitați pentru proiecte de investiții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală care au încheiat contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și care au depus cererile de plată la AFIR în luna aprilie 2019, vor primi în conturile bancare în data de 13 mai 2019 sumele aferente cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor. Suma totală care va fi transferată beneficiarilor PNDR este de 23.353.638,77 euro.

La aceasta tranșă de plată, AFIR va deconta cheltuielile realizate pentru investiții în exploatații agricole și în exploatații pomicole, în unități de procesare a produselor agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru dezvoltarea fermelor mici, dar și pentru diverse investiții în mediul rural care nu au specific agricol.

De asemenea, vor fi decontate cheltuieli aferente lucrărilor pentru infrastructura agricolă și pentru infrastructura rutieră din mediul rural, pentru protejarea patrimoniului cultural, pentru axa LEADER, pentru înființarea grupurilor de producători, precum și pentru cooperarea fermierilor pentru realizarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a piețelor locale.

Facem precizarea că o nouă decontare a cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii PNDR va fi realizată de AFIR la sfârșitul lunii mai.

În urma unor investiții concentrate, Mecanica Ceahlău crește remarcabil calitatea echipamentelor sale în 2018 și își extinde portofoliul

Mecanica Ceahlău, unul dintre cei mai activi producători de utilaje agricole din România, și-a concentrat anul acesta eforturile și investițiile către creșterea semnificativă a calității echipamentelor produse în fabrica de la Piatra Neamț.

„Cuvintele definitorii asociate portofoliului nostru sunt, începând din 2018, excelența și un nou standard de calitate pentru toate produsele disponibile pe piață sub brandul Mecanica Ceahlău“, spune Sorin Moleșag, CEO-ul companiei, explicând care este actualul focus al producătorului român de echipamente agricole.

Principalele îmbunătățiri ale standardului sunt atât la nivel estetic, cât și funcțional și se datorează retehnologizării unor compartimente importante din cadrul liniei de producție, cum ar fi: debitarea laser, tratamentele termice, vopsitoria – totul dublat de procedee stricte de control al calității.

Mecanica Ceahlău are, în prezent, peste 35 de produse proprii în portofoliu, care asigură gama completă pentru pregătirea patului germinativ (pluguri, scarificatoare ușoare și grele, grape cu discuri independente, combinatoare), semănat (semănători pentru plante prășitoare și pentru păioase), întreținere culturi (prășitori, mașini de împrăștiat îngrășăminte solide) și echipamente de recoltat (greble, cositori și mașini de balotat) și continuă să dezvolte noi modele.

Noutățile lansate în 2018 sunt: Grapa cu discuri independente și lățime de lucru 5 m MAGNUM 5; Combinatorul VM 4.2 cu lățimea de lucru de 4.2 m; Plugurile CERES, cu mai multe dimensiuni de cadru și număr de trupițe de la 2 la 6; Scarificatoarele ușoare HADES cu 5 organe active și 2.5 m lățime de lucru și cu 7 organe active și 3 m lățime de lucru; Combinatorul SOLARIS 6 – cu lățimea de lucru de 6 m, tractat, mai multe modele de cositori, greble și mașini de balotaj.

În portofoliul companiei se află în continuare trac­toarele Steyr, mașinile de erbicidat Projet și încărcătoarele frontale Stoll.

Provocările toamnei și soluțiile Mecanica Ceahlău

Planurile companiei pentru sezonul de toamnă au ca obiectiv susținerea fermierilor în activitățile sezoniere derulate și optimizarea lucrărilor necesare cu ajutorul tehnologiei.

„Pentru campania de însămânțare din toamnă putem oferi agricultorilor români toată gama de semănători pentru păioase tip SUP modernizată: roți de sprijin mărite, distribuitori dubli de semințe compacți și subere independente.

În condițiile unui an agrotehnic foarte dificil, cu secetă prelungită, urmată de ploi abundente în perioada de recoltare, fermierii au noi provocări de gestionat în teren. Le cunoaștem și avem pregătite stocurile necesare pentru a pune la dispoziția acestora toată gama de echipamente“, menționează Sorin Moleșag, directorul general Mecanica Ceahlău.

Mecanica Ceahlău este producătorul român de echipamente agricole pe care fermierii din România se bazează constant.

Compania a parcurs, în ultimii 5 ani, un amplu proces de modernizare, extindere a capacității de producție și specializare de personal. Anul 2018 reprezintă etapa de consolidare a calității și creștere a standardului de excelență pentru produsele dezvoltate sub brand propriu în cadrul fabricii pe care compania o deține la Piatra Neamț.

203 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel național, inclusiv pentru teritoriul ITI – Delta Dunării, în perioada 3 august 2018 – 31 ianuarie 2019.

Fondurile nerambursabile în valoare totală de 203 milioane de euro sunt asigurate prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de procesare şi de comercializare sunt alocate 81,2 milioane de euro și 121,8 milioane de euro pentru crearea de noi unităţi de procesare.

„Procesatorii au acum la dispoziție fonduri nerambursabile pentru înființarea sau modernizarea unităților de procesare a produselor agricole. Ne aflăm într-un moment în care producem foarte multe materii prime, dar acum trebuie să facem pasul firesc către investiții în centre de colectare, de procesare, în unități care pot asigura un lanț alimentar integrat. În România sunt foarte mulți producători agricoli cărora trebuie să le oferim posibilitatea de a-și procesa produsele, astfel încât să crească valoarea muncii lor. Din dorința de a veni în sprijinul solicitanților de fonduri, am implementat încă o simplificare a procesului de accesare prin semnarea unui acord de colaborare cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin care AFIR va solicita extrasul de carte funciară aferent imobilului, pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de finanţare. Pot spune că suntem prima instituție care a inițiat un asemenea acord” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.           

Pragul de calitate lunar de la care pornește depunerea proiectelor este de 40 de puncte în prima etapă lunară (intervalul 3 – 31 august 2018) și scade treptat putând ajunge la pragul minim de depunere de 15 puncte, în ultima etapă lunară (intervalul 1 – 31 ianuarie 2019).

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a AFIR (www.afir.info) începând din 3 august 2018, ora 9:00 și până la 31 ianuarie 2019, ora 16:00. Sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. Totodată, precizăm că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă a fost plafonul de 200% a fost atins.

Prin intermediul sM 4.2 solicitanții pot obține sprijin financiar nerambursabil de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. Sprijinul acordat nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru IMM, 1.500.000 euro/ proiect pentru alte întreprinderi sau 2.500.000 euro/ proiect pentru forme asociative (cooperative și grupuri de producători). În cazul investițiilor care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant) finanțarea poate ajunge până la 2.500.000 euro/ proiect.

Documentația necesară solicitării fondurilor nerambursabile se întocmește conform Ghidului solicitantului și anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Accesarea fondurilor europene acordate prin PNDR 2020 pentru investiții agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin intermediul submăsurilor agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), solicitanții de finanțări europene vor respecta criteriile generale de eligibilitate aplicabile în sesiunile anterioare.

Astfel, fermierii care au în vedere depunerea unei cereri de finanțare pentru a dezvolta o investiție în sectorul agricol, vor folosi la calculul dimensiunii economice a exploatației agricole Coeficienții de producție standard 2013, conform Reţelei de Informaţii Contabile Agricole (RICA). Subliniem faptul că nu se va folosi pentru calcularea dimensiunii exploatațiilor versiunea din 2010 a listei coeficienților de producție standard. De asemenea, solicitanții vor avea în vedere aceleași specii prioritare valabile în sesiunile 2017, ele fiind prevăzute în fișele măsurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

„În această perioadă se depun la APIA cererile de plată și sunt fermieri interesați să știe cum să declare exploatațiile agricole în vederea accesării fondurilor europene pentru investiții agricole care urmează a fi disponibile în acest an. Astfel, condițiile generale de depunere nu se vor schimba față de sesiunea din anul precedent, însă vor fi câteva modificări în ceea ce privește alocarea, pragurile de calitate și acordarea punctajului aferent fiecărui criteriu de selecție. Toate aceste elemente le vom stabili împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR în urma consultării Comitetului de Monitorizare și le vom comunica în cel mai scurt timp. Așadar, încurajăm fermierii eligibili pentru finanțare prin PNDR să facă toate eforturile pentru a depune în timp util cererea unică de plată la APIA, respectiv până pe 15 mai.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Lista coeficienților de Producție Standard 2013 poate fi consultată pe pagina de internet www.madr.ro, secțiunea Agricultură – Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole (RICA) - Coeficienți pentru calcul Unitatii de Dimensiune Economică și a tipologiei exploatației agricole. De asemenea, menționăm că Lista coeficienților de Producție Standard 2013 va fi disponibilă în cadrul cererii de finanțare pentru fiecare submăsură în parte, la momentul publicării acesteia pe pagina de internet a Agenției (www.afir.info) în secțiunea Consultare Publică și, ulterior, în pagina fiecărei submăsuri deschise pentru finanțare.

Abonează-te la acest feed RSS