reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Fermierii români din Banat vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture

Fermierii români din Banat vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture care va avea loc la Timișoara în 10 aprilie 2019, la Hotel Continental, începând cu ora 9,30, organizată de PRIAevents. Ne-am bucura să dați curs invitației noastre și, astfel, să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Banat este un eveniment important pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între fermieri, autorități, și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

În cadrul acesteia vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români ce au investit multă muncă, resurse și experiența lor de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.  Au investit cunoștințe și energie pentru agricultura românească – motor extrem de important al economiei tării noastre. De asemenea, vom recunoaște meritele cercetătorilor și al celor care au avut un aport important pentru agricultura noastră.

Haideți să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră!

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață, și finanțează programele dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

Agricultura este ramura care contribuie la creșterea economică a țării noastre. Spre ex. țara noastră se află pe locul al doilea în UE ca producător apicol. La sfârşitul lui mai 2017, România a devenit principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană.

otențialul României în sectorul agricol este foarte mare și încă există loc de crestere. În continuare vom vedea  probleme cu care ne confruntăm, dar și soluții sau sugestii pentru a exista o creștere esențială a agriculturii românești.

Foarte important este să vedem cum putem beneficia de PAC după 2020, cum atragem mai multe fonduri europene, cum avem rezultate bune, constante și sustenabilitate, cum creștem agricultura României.

Cele 527.762 de hectare de teren arabil din Timiş pentru care s-au înregistrat recent cereri de plăţi reprezintă, comparativ cu anul trecut, o creştere a suprafeţei cu 2,38 la sută. E de bine atât în ceea ce priveşte mărirea suprafeţei totale cultivate, cât şi la capitolul financiar, deoarece va creşte proporţional şi absorbţia fondurilor europene, pe componenta plăţilor directe destinate fermierilor.

Centrul Judeţean Timiş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a preluat, în intervalul 1 martie – 15 mai, 18.347 de solicitări de subvenţii pe unitatea de suprafaţă arabilă. Din nou s-a făcut simţit fenomenul concentrării suprafeţelor în exploataţii mai mari, acesta găsindu-şi expresia în aproximativ 200 de cereri în minus faşă de nivelul solicitărilor din 2017.

Printre temele abordate se vor regasi:

  • Cum va arăta Politica Agricolă Comună după anul 2020?  Cum realizăm creşterea absorbţiei fondurilor europene?
  • Cadastrul național. Cum ar trebui să arate legea fondului funciar? De când se va face identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole obligatoriu pe baza datelor cadastrale? Ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară?
  • Legea risipei alimentare. Cum se va aplica ea în România? Ce spun autoritățile? Dar toate celelalte părți implicate?
  • Cum funcționează lanțul dintre producători, procesatori și retaileri
  • Ce are trebui să aibă în vedere fermierii sau cooperativele atunci când se gândesc să stabilească parteneriate cu rețelele comerciale?
  • Importanța produselor romanești în strategia retailerilor. Ce trebuie să știe partenerii locali ai rețelelor comerciale pentru a avea cat mai multe produse prezente la raft? Cum pot avea o colaborare de lungă durată și fructuoasă?
  • Care este strategia privind cercetarea pe termen lung?
  • Sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole, ferme de animale, fructe și legume sau pajiști și pășuni?
  • Agricultura de precizie - folosirea tehnologiei pentru a eficientiza costurile în procesul de producție agricolă
  • Diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor agricole; extinderea la nivel național sau internațional
  • Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri în agricultură;
  • Ajutoarele de stat in agricultură - cine poate beneficia de ele? Ce subvenții primesc fermierii români pentru Campania 2020?
  • Cum pot ajuta bancile, societățile de leasing și fondurile de garantare la creșterea absorbției fondurilor UE?
  • Care este rolul fondurilor de investiții destinate agriculturii?
  • Activitatea agențiilor AFIR și APIA care au un rol esenţial în aplicarea Politicii Agricole Comune.

Lectorii invitați sunt:

Călin Ionel DOBRA– Președinte, Consiliul Județean Timiș; Reprezentant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Valeriu TABĂRĂ – Președinte ASAS/Fost Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Prof.univ.dr. Cosmin Alin POPESCU- Rector,  Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului; Florin Marius FAUR – Director Executiv,  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiș; Reprezentant CEC Bank; Gelu BARNA – Preşedinte, Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest, jud. Timiş; Adriana Szekely – Preşedinte, Cooperativa Agricolă TimlactAgro; Stelică Mălăeştean – Proprietar, Ferma Oveg; Prof.univ.dr.ing. Doru Ion PETANEC – Director, DJA Timiş. Conferința va fi moderată de către Raluca VOIVOZEANU, CEO PRIA Conferences.

Participați la cea mai importantă conferintă, cu festivitate de premiere pentru fermieri, destinată agriculturii în Timișoara, dezbateți cele mai importante teme pentru agricultura României alături de fermieri, reprezentanți ai autorităților și presă.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Banat fac parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents  care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass - mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor bine documentate din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului  Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania  şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro

Gala Case IH „Red Carpet“ 2018

Mult așteptata gală Case IH „Red Carpet“ a avut loc în acest an în extremitatea vestică a țării, chiar în inima Banatului – Timișoara și s-a desfă­șurat la sfârșitul lunii noiembrie.

Apreciem ca fiind „mult așteptată“ pentru că ediția din acest an a galei a marcat lansarea noii serii de combine Axial-Flow de mare capacitate, ce poartă numărul 250, lucru care a stârnit un interes uriaș din partea fermierilor. Astfel, printr-o pregătire atentă, specifică tradiției deja formate, echipa Titan Machinery România a întins special covorul roșu tuturor celor peste o sută de invitați. Întâmpinarea noastră călduroasă pe care aceștia au îmbrățișat-o a dorit parcă să facă în ciudă unei vremi reci și ploioase tipică toamnei târzii.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croația și Serbia al Case IH. Acesta a făcut o scurtă lecție de istorie, memorând prima ediție a evenimentului: „În urmă cu 6 ani a avut loc prima ediție a Red Carpet. Atunci am reușit să adunăm 15 fermieri. Astăzi, la a șasea ediție, observ cu plăcere că au venit peste 100 de fermieri, ceea ce denotă o activitate susținută din partea tuturor angajaților Titan Machinery România.“

Un eveniment festiv de rafinament american

Evenimentul „Red Carpet“ a fost creat de Titan Machinery pe stilul celui american, în jurul unor mese rotunde, unde unii întreabă, iar ceilalți răspund. Inginerii care au oferit răspunsuri de specialitate, argumentate, agricultorilor s-au plasat în atenția acestora, câte unul la fiecare masă, astfel încât fiecare să fie pregătit să ofere informații fiecărui fermier în parte. Ca atare, ne-am bucurat de atenția continuă a tuturor celor prezenți, pe întreaga durată a prezentărilor, acest aspect reprezentând dovada faptului că evenimentul a avut o eficiență maximă în ceea ce privește comunicarea tuturor informațiilor și a noutăților către publicul obiectiv prezent.

George Stanson a trecut rapid prin istoria de aproape 200 de ani a companiei Case IH, de la rudimentara batoză creată în urmă cu aproape două secole, la actuala combină cu rotor cu flux axial, sistem inventat de Case IH și perfecționat timp de 40 de ani în continuu. Apoi s-a trecut imediat la prezentarea explicită a avantajelor pe care le aduce noua serie 250, prezentare susținută de grafice, scheme, imagini și montaje video, spre deliciul oaspeților prezenți. Noua serie 250 a combinelor Axial-Flow va înlocui practic vechea serie 240, punând astfel la dispoziția fermierilor din România cele 3 modele noi, cu puteri nominale cuprinse între 402 și 550 de cai.

Axial-Flow® 250, în căutarea perfecțiunii

Cu tehnologia de treierare îmbunătăţită, puterea motorului şi cabina modernă specifice, seria 250 Axial-Flow® este dezvoltată în jurul fermierilor, pentru aceştia. Pentru operaţii uşoare, reglaje rapide şi simple, fiabilitate maximă, motorul fiecărui Axial-Flow corespunde cerinţelor specifice condiţiilor dificile de recoltare din zilele noastre fără a irosi carburant.  Productivitatea este optimizată, iar pierderile de boabe sunt reduse la minimum. Totodată, cabina a fost transformată într-un „centru de comandă“.

Nou pentru seria 250 este sistemul AFS Harvest CommandTM, ce reprezintă un pachet de funcții automate, concepute pentru a îmbunătăți productivitatea operatorilor și a combinelor. Confortul pentru zilele lungi de lucru este asigurat și prin suspensia pe aer și sistemul de reducere a vibrațiilor. Elementul central al acestora este tehnologia dovedită cu rotor simplu Axial-Flow®, care oferă toate avantajele, cum ar fi: treierare temeinică, pierderi minime de boabe şi calitate excelentă a boabelor datorită celei mai delicate manevrări a boabelor, precum și cele mai scăzute costuri de funcţionare şi fiabilitate maximă.

Avantaje:

  • Putere maximă a motorului de până la 634 CP;
  • Calitate inegalabilă a boabelor cu tehnologia cu rotor simplu;
  • Concepută pentru capacitate maximă: lăţime a hederului pentru boabe de până la 13,50 m şi rezervor de boabe de până la 14.440 de litri;
  • Toate comenzile principale sunt integrate în consola din dreapta şi în maneta de comandă multifuncţională;
  • Sistem de tocare X-Tra

– Distribuţie uniformă a paielor pe întreaga lăţime a hederului (până la 13,5 m);

– Lungime paie 50 mm;

  • Sunt disponibile 5 game de heder: Heder pentru boabe 3050, heder flexibil 3020, heder tip transportor cu bandă 3100, heder pentru porumb 4000 şi heder de ridicare 3000.

Rețeaua de semnal de precizie RTK+ a Titan Machinery Romania.

În 2018 s-au împlinit doi ani de la conectarea abonamentului cu numărul 200 în rețeaua noastră. 200 de utilaje, de la tractoare Farmall până la Quadtrac, combine de recoltat, utilaje Case IH sau multibrand, de la excava­toare până la scrapere de nivelat, se folosesc cu succes de precizia maximă și nu lasă două urme diferite la treceri succesive. Deși inițial semnalul de precizie RTK + a fost conceput pentru sistemele de navigație, având în vedere precizia foarte bună a acestei tehnologii de până la 2.5 cm acuratețe, aceasta este dezvoltată și utilizată în prezent și în sistemele autodrive/autopilot, agricultura de precizie și sistemele de control ale utilajelor industriale.

Datorită repetabilității în timp, compactarea solului este mult redusă, calitatea și productivitatea terenului agricol fiind îmbunătățite. Datorită preciziei și repetabilității, această tehnologie este unica prin care se poate realiza un management precis și eficient al fermei și al terenurilor. Titan Machinery oferă echipa­mente de ghidare și poziționare ce utilizează tehnologia RTK+ și sunt compatibile cu o gamă variată de utilaje agricole, de construcții sau din alte industrii.

Ofertele au fost pe măsura așteptărilor

Titan Machiery România a pregătit pentru fermieri la această gală oferta Early Bird 2018, pe care a lansat-o în această toamnă pentru combinele Case IH Axial-Flow, la achiziționarea cărora se oferă un autoturism pick-up nou, marca Mercedes-Benz. Această ofertă expiră la data de 31 decembrie 2018 și este valabilă în limita stocului de combine disponibil. Totodată, s-au propus discount-uri substanțiale la piese de origine Case IH și oferte de finanțare extrem de avantajoase adaptate nevoilor fiecărui fermier în parte. Evenimentul nu s-ar fi putut încheia altfel decât prin vizionarea „pe viu“ a combinei CASE IH Axal-Flow 8250, cu o putere a motorului de 480 de cai și o capacitate a rezervorului de boabe de 14 400 de litri. Astfel, pe covorul roșu și în lumina reflectoarelor, s-a studiat acest model, s-au dezbătut informații tehnice, s-a încercat combina și s-au făcut bineînțeles numeroase poze. Titan Machinery România mulțumește tuturor fermierilor și partenerilor prezenți la eveniment pentru atenția și interesul acordate.

Bogdan Constantin, PR & Communication Specialist

Timișoara - Festivalul Vânătorilor

Ediția a IX-a a Festivalului Vânătorilor din Timiș a avut loc în luna iulie a.c. și a strâns la un loc cele 4 filiale ale AJVPS Timiș (Timișoara, Lugoj, Făget și Sânnicolau Mare), plus invitați din Ungaria – Camera de Vânătoare de la Csongrad și din Provincia Voivodina – Serbia cu 3 grupe, fiind un regal vânătoresc atât pentru organizatori, cât mai ales pentru invitați. Cu această ocazie președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, Cornel Lera, ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

– Domnule Lera, ce ne puteți spune despre vânat și vânătoare?

– Principalul lucru este că vrem să continuăm tradiția de a le readuce la cunoștință membrilor și simpatizanților noștri ce în­seamnă vânătoarea fiindcă lumea de obicei percepe vânătorii ca pe niște oameni răi care împușcă. Nu, nu e așa! Oamenii nu trebuie să uite că de cele mai multe ori, când sunt ierni grele, inundații ori alte probleme, noi am fost primii care am intervenit cu asigurarea hranei, cu primele măsuri care se impun în funcție de situația dată.

– Câți membri aveți în asociație și cam câte sunt femei?

– La ora actuală, AJVPS Timiș are aproximativ 1.200 de vânători, dar pe lângă vânători avem și 7.000 de pescari. Spre surprinderea mea, avem și 27 de vânătorițe și vreau să vă spun că cele mai multe sunt absolvente de studii superioare.

vanatoare d

– Care este cel mai bătrân vânător din cadrul asociației? Dar cel mai tânăr?

– Nu a putut fi prezent la manifestare, dar cel mai bătrân este domnul Laichici din Buziaș, în vârstă de 92 de ani, iar cei mai tineri au 19 ani și avem din aceștia destui. Nu mai este ce-a fost înainte, când aveam în jur de 500 de candidați. Anul trecut am avut 65 de candidați. E păcat că se pierde încet, încet tradiția. Vânătoarea, prin acțiunea ei, înseamnă mișcare, leagă prieteni etc. Academicianul Vintilă spunea într-un articol că „...vânătoarea, dacă nu era, trebuia să o creăm, era nevoie!“

– Vânat se mai găsește?

– Putem spune că avem vânat destul de mult, iar vânătorii AJVPS Timiș se bucură de aproape toate speciile de vânat. Avem căpriori, mistreți, fazani, iepuri, prepelițe, rațe, iar dacă urcăm spre zona montană, avem chiar și urși și râși Avem lupte cu vulpile și șacalii fiindcă sunt dăunători care fac pagube foarte mari în rândul vânatului, dar și cu cei care fac culturile agricole pentru că nu întotdeauna administrează combaterea așa cum trebuie; mai avem probleme cu câinii hoinari și cu ciobanii. Ne luptăm, însă e foarte greu. Dar vreau să vă spun că asociația noastră merge foarte bine în raport cu ce se întâmplă în țară. Probabil și faptul că suntem mai aproape de Vest ne-a dat posibilitatea să gândim altfel, iar întâlnirile acestea cu cei din Ungaria, Serbia din Austria, ne-au dat ocazia să învățăm multe lucruri.

– Dintre păsările mici, ce se poate vâna?

– Prepelița e una dintre speciile preferate de vânători, bineînțeles fazanul, care e un vânat preferat și gustat de majoritatea vânătorilor și nu numai. Se mai găsesc și rațe, sturzi, avem cam tot ce ne trebuie și nu numai deoarece avem pentru noi, dar suntem căutați și de alții. Organizăm partide de vânătoare contra cost cu vânătorii străini care ne ajută la gospodărirea fondului și trebuie să știe toată lumea că noi ne ocupăm de autogospodărire, nu primim de la nimeni, din contră, pentru cele 30 de fonduri de vânătoare pe care le gospodărim, AJVPS Timiș plătește 78.000 de euro/an chirie plus alte cheltuieli. Lucrând din 1982 doar în vânătoare și având funcții de răspundere îmi pare foarte rău că vânatul și peștele reprezintă bunuri naționale și nimeni nu are grijă de ele. Noi nu primim subvenții cum primesc fermierii, din contră trebuie să plătim chirii, să facem totul pentru a menține efectivele optime. Dacă acestea nu există nu putem primi plan de recoltă și atunci acțiunea noastră e zadarnică. Mă bucur că prin acțiunile noastre am reușit să aducem lângă noi și pescarii, 7.000 la număr. Prin contracte avem toate apele din județul Timiș, de apele mari e vorba, cum ar fi – Timiș, Bega, Mureș, Aranca, Bârzava, plus afluenții lor.

Text și foto: Clement Lupu

VINVEST 2018: ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri

Desfăşurată în acest an sub motto-ul “Identitatea vinului românesc”, cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST a serbat Marea Unire a Vinurilor şi s-a bucurat de 300 de sortimente provenite din toate provinciile istorice româneşti. Din cadrul evenimentului nu au lipsit nici soiuri internaţionale de prestigiu, toate reuşind să încânte gusturile celor peste 2700 de vizitatori ce au trecut pragul Salonului în cele trei zile de eveniment.

Acum, la Centenarul Marii Uniri, şi într-un moment în care Timişoara deţine gloriosul titlu de „Capitală Europeană a Culturii”, VINVEST a dedicat această ediţie serbării celor 100 de ani trecuţi de la marile evenimente. Simbolistica trecerii s-a regăsit în cadrul Salonului chiar de la intrare, acolo unde a fost amenajată o expoziţie inedită de 100 de sticle de vinuri româneşti, sub forma unei comparaţii între etichetă veche şi etichetă nouă: 50 dintre sticlele prezente au fost din arhiva celor 13 ediţii ale Concursului Naţional de Vinuri, iar celelalte 50 din rândul producătorilor de vin prezenţi în acest an la eveniment.

În acelaşi ton încărcat de patriotism, grupul Jidvei a lansat un produs de sărbătoare: Vinul Unirii, pentru care a ales două sortimente: Fetească Regală şi Rozé, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Shyraz.

Producătorul VINCON ROMANIA şi-a completat portofoliului prin lansarea unui nou brand, ce revendică tradiţia vinului moldovenesc: Sigillum Moldaviae - gamă de vinuri ce provine din podgorii moldoveneşti recunoscute pentru vinurile de calitate: Huşi, Odobeşti şi Panciu.

Un moment aparte a fost oferit de Cotnari, care i-a invitat pe cei prezenţi să deguste în premieră vinuri roşii şi rozé, adăugându-le gamei de vinuri albe SELECŢII, din podgoria Cotnari.

Producătorul Hermeziu a ales, de asemenea, VINVEST 2018 pentru a-şi lansa noile vinuri Petiant: Madame Bleu și Mademoiselle Rosé.

În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIII-a. Din cele 129 de probe de vinuri înscrise de 25 de producători românești, au primit Marea Medalie de Aur:

  • VINCON ROMANIA, gama Sigillum Moldaviae, cu sortimentul Tămâioasă Românească
  • Domeniile Recaş, cu sortimentul Muscat Ottonel
  • Hermeziu, C’est Soir, cu sortimentul Busuioacă de Bohotin
  • Dealu Mare, gama Lacerta Rezerva, cu sortimentul Cabernet Sauvignon
  • Dealu Mare, gama Premium Budureasca, cu sortimentul Sauvignon Blanc Fume
  • Hermeziu, gama Thrubilo, cu sortimentul Spumant Sec.

Pe lângă cele 6 Mari Medalii de Aur, au fost decernate 18 medalii de aur şi 14 de argint, după cum urmează:

Categoria Vinuri Albe: 6 medalii de aur, 8 medalii de argint

Categoria Vinuri Rosé: 3 medalii de aur, 3 medalii de argint

Categoria Vinuri Roşii: 7 medalii de aur, 5 medalii de argint

Categoria Vinuri Aromate: 2 medalii de aur, 1 medalie de argint

Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România, preşedintele comisiei fiind doamna Arina ANTOCE, prof.dr. expert O.I.V. (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului). “A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi medaliile pentru aceste vinuri. Pe lângă aceste distincţii, toţi expozanţii, precum şi cei implicaţi în Concursul Naţional de Vinuri, ediţia a XIII-a, au primit o medalie specială: Medalia Centenarului Marii Uniri. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concurs şi Salon.”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Ediţia de anul acesta a VINVEST s-a bucurat şi de prezenţa unor invitaţi de marcă din rândul autorităţilor naţionale şi locale, dar şi de cavaleri ai vinului de la Ordinul Sfântul Vincenziu din Szeged, Asociația Femeilor Specializate în Degustarea Vinului din Szeged și un reprezentant al Ordinului Cavalerilor Vinului Sfântul Teodor din Belgrad, cu toţii completând nota festivă a evenimentului.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a a fost un eveniment la care şi-au adus contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori au fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Asociația de Cultură și Promovarea a Vinului VINVEST, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. În rândul producătorilor de vin, partener national a fost Crama Hermeziu, iar parteneri principali au fost Cotnari, Jidvei şi VINCON ROMANIA.

VINVEST este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa Centrală și de Est. De 15 ani, participanții din România și din străinătate folosesc acest prilej pentru lansarea de produse noi și pentru deschiderea de noi parteneriate. Promotor deja consacrat al brandurilor românești, are ca obiectiv atât încurajarea legăturilor de afaceri în beneficiul consumatorului final, cât și educarea publicului larg în arta vinului.

GALERIE FOTO


VINVEST 2018 Salon desfăşurat în cinstea Centenarului Marii Uniri

Cel mai mare salon de vinuri din vestul ţării, Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST- ediţia a XV-a- este pregătit să îşi primească vizitatorii începând de vineri, 30 martie, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Cele 300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră naţională, vor fi expuse şi degustate până duminică, 1 aprilie, ora 17:00.

Sub încărcătura emoţională puternică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta VINVEST 2018 va transforma Timişoara într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi tările vecine. Astfel, timp de trei zile, aşa cum demult nu s-a mai întâmplat, Sărbătoarea Vinului se transformă într-o unire regională.

Desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”,  programul Salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente: inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, şi multe altele. De asemenea, crama Hermeziu a ales VINVEST 2018 pentru a-şi lansa o nouă gamă de vinuri, iar crama Cotnari  îşi va prezena o gamă inedită de vinuri de vinotecă.

“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata  piață internațională. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului,  cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 - 2018”, spune ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Cei interesați să participe la VINVEST 2018 sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.

GALERIE FOTO


MAREA UNIRE A VINURILOR în anul Centenarului Marii Uniri, la cea de-a 15-a ediţie a Salonului VINVEST Timişoara 2018

300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră națională, vor fi expuse și degustate la a XV-a ediție a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST 2018

În anul binecuvântat al Centenarului Marii Unirii, organizatorii VINVEST, CCIAT si ADAR vă dau întâlnire la Timişoara,  la cel mai mare eveniment dedicat vinului și unul dintre cele mai vechi şi de tradiţie evenimente din România, Salonul Internațional de Vinuri – VINVEST ediția a XV-a, care va avea loc în perioada 30 martie – 1 aprilie 2018 la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.

Nu există nicio îndoială că vinul și gastronomia se numără printre cei mai puternici piloni ai identității şi unităţii naționale.Tocmai de aceea, ca în fiecare an, militant tenace (şi) pentru aceste eterne idealuri româneşti, Salonul internaţional Vinvest 2018 este o veche şi totuşi constant nouă oportunitate de a (re) descoperi cele mai îmbietoare vinuri și distilate din România. Succesul acestui eveniment este bine stabilit, mai ales că, de pildă, în 2017 am numărat 2800 de vizitatori.

De la văile Moldovei sau Munteniei  până la dealurile Olteniei ori la țărmurile Dobrogei,  prin Valea Târnavelor, Crişana  sau Banat, viticultura și toate regiunile sale vor fi bine reprezentate aici, la secular-europeana Timişoara  devenită, timp de trei zile, o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice.  Cu mărci  mai noi sau consacrate,  DOC-denumire de origine controlată sau nu, soiurile şi producătorii se înfrăţesc, se reunesc patriotic  într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu o identitate bine definită, sub motto-ul evenimentului "Identitatea vinului românesc, ” în cadrul Salonului VINVEST Timişoara 2018.  La rându-i,  marea degustare de vinuri din 15 martie 2018, -un important preeveniment al Salonului- va marca începutul sărbătorii noastre: 100 de ani de vinuri ale României.

“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata  piață internațională. Preconizăm  şi anul acesta să aducem în salon crame care expun, în total,  300 de sortimente de vin. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului,  cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 - 2018”, ne-a declarat ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Suntem siguri că şi inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin (50 sticle din primele ediţii ale concursului, oferite de VINVEST) şi alte 50 sticle de vin susţinute de producători se vor bucura de aprecierile publicului.

De asemenea, salonul va marca o mult aşteptată reîntâlnire a producătorilor de vin, o repetiţie, în avans,  putem spune, în oraşul Timişoara, desemnat Capitală Culturală Europeană 2021, prin care dorim să accentuăm bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente de-acum un veac.   Vă invităm aşadar să rezervaţi în agenda evenimentelor dumneavoastră şi  Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, ediţia a 15-a, în perioada 29 martie -1 aprilie 2018, la Timişoara.

Simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii vor constitui tot atâtea evenimente de excepţie, realizate şi cu aportul producătorilor înscrişi la salon.

Importatorii şi distribuitorii de vinuri, producătorii şi distribuitorii de utilaje şi servicii conexe sunt asteptaţi pentru a-şi prezenta ofertele, pe parcursul celor trei zile ale salonului.

Cei interesați să participe la VINVEST sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 20 de lei, bani pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.

GALERIE FOTO


Timișoara va găzdui cel mai cunoscut curs de agricultură ecologică din România

Fermierii din vestul țării vor putea învăța agricultură ecologică de la specialiști dedicaţi şi cu o vasta experienţă, în cadrul unui eveniment unic de acest gen. În perioada 21-24 octombrie, agenția de training Creative Business Management vine la Timișoara cu un program unic de curs în urma căruia fermierii vor putea obține o diplomă acreditată Ministerul Educaţiei pentru “Operator în ferme ecologice mixte”, cod COR  314205.

Programul este structurat pe patru zile, timp în care trei dintre specialiștii în agricultură ecologică își vor împărtăși secretele profesionale cu cei care aleg să facă parte din grupele organizate în Timișoara. Sunt așteptați fermieri cu activitate în domeniul cultivării plantelor și creșterii animalelor care vor să afle cum pot produce în sistem ecologic și care doresc să își înscrie parcelele de teren la APIA pentru obţinerea subvențiilor. Cursul de agricultură ecologică este primul de acest gen și cel mai longeviv, având o tradiție de peste 4 ani. Mai mult de 1000 de fermieri au absovit cursurile de agricultură ecologică ale Creative Business Management, mulți dintre aceștia fiind chiar din Timișoara sau zona de vest a tării.

Am decis să organizăm acest training în Timișoara la solicitarea fermierilor din zonă. Peste 50 de fermieri de aici au participat în ultimul an la sesiunile noastre din București și ne-au recomandat ca furnizor de încredere în acest domeniu. Avantajul unui curs local este că fermierii nu mai sunt nevoiți să susțină costurile de deplasare și cazare în alt oraș, așa cum se întâmpla în cazul sesiunilor din Capitală”, spune Beatrice Pandea, coordonatorul trainingurilor de agricultură ecologică.

Structura cursului este una dinamică, adaptată nevoilor de informaţie ale fermierilor şi cuprinde 3 module teoretice. Lectorul Maria Toader, profesor in cadrul UASMV, predă principiile cultivării plantelor în sistem ecologic, reţete de fertilizatori şi metode de recoltare în cardul modulului vegetal.

Dr. Ing. Aurelia Grecu oferă detaliile legate de condiţiile de certificare ale unei ferme ecologice în cadrul modulului de certificări. Acesta include informaţii despre completarea angajamentelor şi cererilor unice de plată pe măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pentru PNDR 2014-2020 (Măsura 10 – agro-mediu şi climă, respectiv Măsura 11 – agricultură ecologică). Noţiunile învăţate îi vor ajuta pe fermieri în completarea adeverinţelor APIA necesare depunerii dosarelor pentru obţinerea subvenţiilor.

În cadrul modulului de creştere a animalelor în sistem ecologic, trainerul Viorica Boboc, expert cu vastă experienţăîn domeniu, prezintă toate speciile importante de animale cu tipologiile şi nevoile lor de creştere în sistem ecologic.

Obiectivul cursului este să echipeze fermierii cu noţiunile esenţiale din domeniul agriculturii ecologice, dar şi să încurajeze schimbul de experienţă între aceştia şi împărtăşirea de soluţii la problemele întălnite în activitate. Prima ediţie a cursului de Agricultură ecologică din Timişoara va avea loc în perioada 21-24 octombrie 2017, iar înscrierile au început. Doritorii îşi pot rezerva locul la telefon 0743.183.353, pe email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe pagina cursului.

Sute de feluri de vin, unele în premieră națională, vor fi expuse și degustate la a XIV-a ediție VINVEST

Cel mai mare eveniment dedicat vinului și unul dintre cele mai vechi și de tradiție evenimente din România, Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara – VINVEST ediția a XIV-a, va avea loc în perioada 31 martie – 2 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, ocazie cu care iubitorii de vin pot alege și degusta aproape 300 de feluri de vin.

Dintre cei 30 de expozanți prezenți, Cramele Hermeziu au anunțat că vor să participe cu noutăți de interes pentru publicul larg, astfel că vor lansa, în premieră națională, câteva vinuri noi, la Timișoara.

“Amploarea VINVEST este tot mai mare, de la an la an. Iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim pentru o piață internațională. Am reușit anul acesta să aducem în salon crame care au, în total, aproape 300 de feluri de vin. Toți cei care iubesc vinul sau își doresc să-l cunoască mai bine au șansa să discute cu specialiști despre arta consumului, asocierea cu gastronomia și inclusiv despre producție. Ca în fiecare an, și la această ediție sunt prezenți în târg reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, adică cei care dezvoltă logistica. Micii producători sau cei care vor să devină producători pot găsi la VINVEST soluții și răspunsuri importante pentru proiectele lor”, a spus Ing. Lucia Pîrvu, director executiv VINVEST.

În 2017, VINVEST are cel mai amplu program de până acum: 9 degustări de vin asociate unor preparate gastronomice, 4 tombole cu premii în vin și vacanțe în România, lansare de carte, dezbateri pe tema importanței turismului vitivinicol din România, un domeniu extrem de relavant pentru strategia de dezvoltare a turismului românesc. De altfel, VINVEST a fost prezent pentru susținerea activităților turistice vitivinicole în cadrul Târgului de Turism al României, unde s-au purtat discuții pe această temă și cu ministrul Turismului domnul Mircea Titus Dobre.

“Este foarte important să dăm atenție acestui domeniu complementar producției vinului. Avem vinuri extraordinare, apreciate internațional, avem crame care arată superb, avem tot mai multe crame noi dezvoltate din fonduri guvernamentale sau europene... toate acestea trebuie promovate corespunzător pentru că industria vinului înseamnă mult mai mult decât consumul în sine. Iubitorii de vin călătoresc în lume pentru a cunoaște zone viticole noi și pentru a înțelege esența unui vin. Avem un potențial extraordinar. VINVEST face tot efortul pentru a promova turismul și pentru a propune direcții de acțiune și strategii care, puse în practică în colaborare cu autoritățile, să se transforme în ofertă turistică, deci în vacanțe extraordinare pentru public”, a mai adăugat ing. Lucia Pîrvu.

O activitate deosebit de importantă, care are loc cu câteva zile înainte de VINVEST, este Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția XII. Un juriu format din cei mai importanți degustători și oenologi români vor premia cele mai bune vinuri din cele câteva zeci de probe înscrise. Decernarea medaliilor va avea loc în cadrul VINVEST, în cea de-a doua zi a salonului, sâmbătă – 1 aprilie 2017, de la ora 12:00. Publicul vizitator va avea astfel șansa de a afla care este cel mai bun vin național înscris în concurs, pe categorii de produse.

Cei interesați să participe la VINVEST sunt așteptați în zilele de vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 20:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 20 de lei, bani pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar de vin cu emblema VINVEST pe care îl poate folosi și în cadrul degustărilor din salon.

Invitatie VINVEST 2017

Abonează-te la acest feed RSS