Noile grape pliabile HR 6040 R și HR 8040 R (lățime de lucru de 6 și 8 m) vizează în principal toți prestatorii de servicii și fermele de mari dimensiuni ce urmăresc să obțină productivitate ridicată și doresc să găsească soluții pentru realizarea unui pat germinativ eficient și, în mod sigur, independent de natura solurilor, fie că pregătirea este de adâncime sau superficială, primăvara sau toamna, în condiții de umiditate sau secetă.

Noul concept al acestor grape rotative cu «lățime mare» îndeplineşte așteptările ridicate în ceea ce privește fiabilitatea și productivitatea, pentru a face față celor mai stringente cerințe.

Cele două modele au în standard o unitate de monitorizare. Instalată în cabină, va informa operatorul dacă un limitator de cuplu sau senzorul de temperatură a uleiului este activat într-una dintre cele 3 cutii de viteze ale mașinii.

De asemenea, pentru o muncă în totală liniște, în cele mai intense condiții, a fost depus tot efortul pentru a furniza maximul de fiabilitate. Toate componentele (cutiile de viteze centrale și laterale având sistem de circulație cu ulei, carcasa, angrenajul rotorului, cadrul de atașare, transmisiile) precum și trenul de rulare de pe HR 6040 R și HR 8040 R au fost concepute pentru a putea fi operate cu tractoare de până la 460 și 500 CP.

Productivitatea ridicată (ce poate atinge 100 ha într-o zi) nu ține numai de lățimea mare de lucru a acestor noi grape HR 6040R și HR 8040R. Capacitatea de adaptare a utilajului la diferite tipuri de soluri se face mai ușor, contribuind astfel în mod activ la optimizarea productivității și a calității patului germinativ, în special datorită reglării hidraulice a adâncimii de lucru și a barei de nivelare.

HR 8040 R KUHN Compressee

Niciun compromis în ceea ce privește calitatea pregătirii patului germinativ, lucrurile esențiale fiind:

  • 3.5 rotoare/m, reprezintă soluția ideală pentru lucrul pe un sol cu pietre sau cu cantități mari de resturi vegetale: nu mai sunt grămezi de pietre la capetele de rând.
  • Bara de nivelare este atașată de tăvălug pentru mărunțire personalizată și pentru o reglare rapidă, independentă de adâncimea de lucru.
  • Viteză ajustabilă a rotorului de până la 500 rpm pentru mărunțire eficientă, chiar și în soluri foarte secetoase și argiloase.
  • Gamă largă de echipamente, ștergători de urme, tăvălugi… pentru adaptarea la orice condiții.

HR 6040 R și HR 8040 R completează gama de grape ce dispun de lățimi de lucru cuprinse între 1.2 și 8 m, pentru tractoare între 80 și 500 CP.

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 42

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti