Banner Lumea Satului 260 x 100 px    Adama decembrie 2020
update 14 Jan 2021

Demo Show Moldova 2018: Participare numeroasă a fermierilor interesați de demonstrația de recoltat porumb, cu 7 combine de ultimă generație

Reunind la această ediție 7 companii membre APIMAR într-o demonstrație de recoltat porumb, Demo Show Moldova 2018 s-a bucurat de vizita a peste 300 de fermieri, studenți ai USAMV Cluj-Napoca și USAMV „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” – Horia (Neamț) și ai Liceului Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” – Miroslava (Iași), primării, reprezentanți APIA, AFIR, Direcții Agricole Județene din zona Moldovei.

Pentru prima dată în România, fermierii au putut vedea la lucru 7 combine de ultimă generație, de la producători diferiți, în cadrul demonstrației de recoltat porumb, prezentate de către următoarele firme participante: Agri Alianța, Agritehnica Service, AgroConcept, Claas, General Leasing, NHR AgroPartners, Titan Machinery Romania.

Evenimentul a început la orele 11:00 cu salutul de bun venit transmis din partea organizatorului A.P.I.M.A.R, prin doamna Monika Puiu, Președinte, a partenerului DLG InterMarketing, prin doamna Raluca Mareș, Exhibition Manager și a partenerului tehnic APPR, prin doamna Alina Crețu, Director Executiv. Dl. Ovidiu Ranta, conf. dr. ing. în cadrul USAMV Cluj-Napoca a prezentat pe scurt principalele momente din programul evenimentului și a dat startul demonstrației, cu parada combinelor.

Combina Rostselmash RSM161

Header: Power Stream de 8 rânduri
Capacitate buncar: 10500 l
Motor: Cummins QSL8.9, 380 CP

Combina New Holland CR8.90

Header: OLIMAC 12-70 TRD F de 12 rânduri
Capacitate buncar: 12.500 litri
Motor: FPT Industrial Cursor 11, Putere Maximă 517 CP

Combina CLAAS LEXION 770 TERRA TRAC

Header: CORIO 1270 C CONSPEED 12 rânduri
Capacitate buncăr: 12.800 l
Motor: Mercedes-Benz, 626 CP

Combina Deutz Fahr C9306 TS

Header: Olimac Drago 2 pe 8 randuri
Capacitate buncar: 10.500 litri
Motor: 363 CP

Combina Massey Ferguson Beta 7370

Header : Ziegler CornChampion de 8 randuri
Capacitate buncar: 9000 l
Motor : AGCO Power, 360CP

Combina Fendt 9490 X

Header: Olimac Drago, 12 rânduri
Capacitate buncăr: 12.000 l
Motor: AGCO Power, 367 kW /496 CP

Combina CASE IH Axial Flow 8240

Header: Olimac Drago, 12 rânduri
Capacitate buncar: 14.400 L
Motor: FPT 420/571 la 2000 RPM

La finalul demonstrației, toate cele 7 combine au pornit simultan către publicul vizitator, astfel fermierii putând vedea încă o dată, împreună, 7 grei ai agriculturii într-un eveniment unic în România.

Defilarea a fost urmată de golirea buncărelor în locurile special amenajate, dând ocazia fermierilor prezenți să poată vedea rezultatele după recoltare.

Evenimentul a continuat cu sesiunea de networking, fermierii interesați în a afla informații suplimentare putând solicita firmelor participante să efectueze demonstrații individuale.

La finalul evenimentului, firmele participante au oferit fermierilor diverse obiecte promoționale și machete de mașini și utilaje agricole.

premiere utilaje agricole

Demo Show Moldova 2018 a fost organizat de către A.P.I.M.A.R - Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România, în parteneriat cu DLG InterMarketing, având ca Partener tehnic APPR - Asociația Producătorilor de Porumb din România, în localitatea Horia, județul Neamț.

Tractorul, prietenul fermierului. Top 5 cele mai populare branduri

Se spune despre tractor că este cel mai îndrăgit utilaj al unui fermier. Cert este că de la primul tractor și până acum acest utilaj a cunoscut o dezvoltare tehnologică fără precedent. De la tractoarele de acum câteva decenii, la care contau cât de comod e scaunul și etanșarea cabinei în caz de ploaie, s-a ajuns ca acum tractoarele să încorporeze înalte tehnologii, atât de „înalte“ încât pot lua decizii singure… Tractoarele, spre deosebire de alte utilaje agricole, pot fi folosite ca utilaje multifuncționale, de la prelucrarea pământului, încărcător frontal, până la tractarea remorcilor sau multe alte lucruri. Mai jos vă prezentăm un studiu care a dorit să răspundă la întrebarea: „Care sunt cele mai utilizate branduri de tractor în România?“, potrivit Utilben. Compania Utilben a fost înființată în anul 2006 și este una dintre cele mai importante companii pe piața utilajelor second-hand din România.

Preferințele…

La respectivul studiu au participat 133 de agricultori din toate zonele României care au răspuns la întrebarea: „Ce brand de tractor folosești?“ Care au fost preferințele acestora în alegerea unui brand de tractor preferat?

Locul 5: Compania Deutz-Fahr a fost înființată în anul 1968, după o asociere între DEUTZ și FAHR. În 1995 Deutz-Fahr s-a alăturat grupului italian SAME/ Lamborghini. Aceștia se laudă cu cea mai modernă fabrică de producție de tractoare din lume. Tractoarele Seria 6, serial 7 și seria 9 sunt produse în Germania la cea mai înaltă calitate.

Locul 4: Fendt este un producător de tractoare bine-cunoscut, cu sediul în Germania. Compania produce mai multe utilaje agricole, cum ar fi mașinile de balo­tat, combinele de recoltat etc. Această compania a fost înființată în 1937, fiind o afacere de familia, utilajele fiind produse de către frații Fendt cu ajutorul tatălui lor. Acum compania este deținută de către AGCO. Fendt au o gamă largă de tractoare între 70 și 500 CP.

Locul 3: New Holland este un brand internațional renumit pentru tractoare și alte utilaje agricole cum ar fi cele de recoltat, pulverizatoare, echipamente de însămânțare și multe altele. Compania a fost înființată în anul 1985 în Pennsylvania, iar acum are sediul în Torino, Italia. Inovația este un lucru important pentru New Holland, aceștia primind numeroase premii pentru acest lucru. Această firmă a produs un tractor care funcțio­nează pe bază de hidrogen, numit NH2.

Locul 2: Case este o companie care a luat naștere în 1984 și are o rețea extinsă de dealeri și distribuitori. Astăzi această companie este bine cunoscută pe piața tractoarelor pentru producția modelelor Magnum, acest model devenind unul dintre cele mai eficiente pentru agricultura de mari dimensiuni datorită eficienței și consumului redus de combustibil. Această companie este deținută de CNH în asociere cu New Holland, devenind al doilea cel mai mare producător de echipamente agricole din lume.

Locul 1: John Deere și-a început producția de tractoare în anul 1918, producând tractoare de mari dimensiuni cu 4 și 6 cilindri și cu o putere hidraulică mare. John Deere ocupă locuri fruntașe și în topuri internaționale de echipamente agricole. Aceștia au fost primii care au pus accent pe confortul din cabină, introducând aerul condiționat și difuzoarele din utilaj.

Bogdan PANȚURU

Abonează-te la acest feed RSS