Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Daniel Constantin a participat la invitația ministrului francez al agriculturii la o întâlnire bilaterală de lucru, la Paris

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, alături de secretarul de stat Achim Irimescu, a participat la invitația ministrului francez al agriculturii, domnul Stephane Le Foll, la o întâlnire bilaterală de lucru, la Paris, marți, 6 noiembrie 2012.

Cei doi miniștri și-au arătat preocuparea față de propunerile făcute recent, de reducere a bugetului general al UE pentru perioada 2014-2020 și implicit al celui pentru agricultură, cu circa 5%. În opinia celor doi oficiali, propunerea inițială a Comisiei privind bugetul agricol constituie minimul acceptabil.

De semenea, în cadrul întâlnirii s-au subliniat și aspecte din propunerea de reformă a PAC, asupra cărora cele două state membre au o poziție comună, cum ar fi:

  • posibilitatea statelor membre de a acorda plăți pe suprafață mai mari pentru primele hectare;
  • înverzirea – posibilitatea ca în cadrul obligativității necultivării a 7% din suprafață să se introducă culturi de plante legumicole și plante proteaginoase;
  • finanțarea corespunzătoare a programelor de dezvoltare rurală.

În perioada urmatoare vor continua discutiile tehnice cu privire la convergența plăților directe între statele membre, Franța insistând pentru considerarea celor doi piloni ai PAC. Părțile au agreat ca la nivel tehnic să se insiste pentru identificarea unei poziții generale, comune, asupra PAC, mai ales în contextul în care obiectivele politice generale sunt identice atât pentru România, cât și pentru Franța. În acest sens, grupul de lucru româno-francez se va reuni în scurt timp.

La solicitarea Franței privind poziția acesteia asupra prelungirii regimului actual referitor la drepturile de plantare a viței-de-vie, document semnat deja de 14 state membre ale UE, ministrul român a indicat acordul său în susținerea demersului francez.

Ministrul român a vorbit și despre necesitatea restabilirii bunelor relații cu Federația Rusă în domeniul agro-alimentar, în urma întâlnirii recente pe care a avut-o cu omologul rus. Discuția a vut loc și în contextul inspecției veterinarilor ruși în unitățile românești interesate pentru reluarea exporturilor pe piața rusă. În acest context, ministrul francez a propus stabilirea unei trilaterale franco-româno-ruse pentru a facilita dialogul necesar restabilirii schimburilor comerciale cu produse agro-alimentare cât mai curând posibil.

Ministrul român l-a invitat pe omologul francez să efectueze o vizită în România, prin care să continue dialogul deschis și constructiv. Vizita ar urma să aibă loc în prima parte a anului viitor.

Întâlnirea celor doi miniștri s-a desfășurat într-o atmosferă de totală deschidere spre colaborare, inclusiv la nivel tehnic.

Legumicultorii şi reprezentanţii MADR vor definitiva în perioada următoare o strategie pe termen lung pentru sectorul legume-fructe

Membrii Asociaţiei Naţionale Profesionale Legume -Fructe din România se vor întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru definitivarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung a sectorului.

Discuţiile cu reprezentanţii MADR vor avea ca teme: identificarea de soluţii pentru scurtarea lanţului producător-consumator; construirea de depozite în bazinele legumicole; TVA -ul diferenţiat la maxim 9 %; facilităţi fiscale pentru încurajarea asocierii în cooperative şi grupuri de producători; programe de finanţare pentru construcţia de noi sere şi solarii moderne, gen ,,primul solar sau prima seră ' şi pentru modernizarea celor existente, gen ,,programul rabla'; reglementarea situaţiei accesului producătorilor în pieţele agro-alimentare; program de finanţare pentru achiziţia de ambalaje; programe de investiţii pentru repornirea sistemelor de irigaţii; programe de formare profesională acreditate pentru reconversie profesională - gratuite pentru producătorii agricoli.

Asociaţia Naţională Profesională Legume-Fructe a fost înfiinţată în anul 2009 şi numără peste 80 de membri, asociaţii, cooperative şi grupuri de producători din România.

Sursa AGERPRES

Agricultorii protestează miercuri în Piaţa Victoriei

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) şi Holstein.RO organizează miercuri, în Piaţa Victoriei, mitingul ' SOS Salvaţi Agricultura României!'.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, mitingul va începe la ora 10.00 şi este autorizat de către Primăria Municipiului Bucureşti.

Agricultorii sunt nemulţumiţi de rezultatele întâlnirilor cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi cu reprezentanţii ministerului cu care au discutat, printre altele, despre ajutoarele de stat care vor fi acordate pentru anul 2012. Reprezentanţii LAPAR au solicitat, la întâlnirea din 28 septembrie, un sprijin financiar pe suprafaţă de 220 de euro pe hectar, maximul stabilit de MADR fiind de 170 de euro.

Sursa AGERPRES

  • Publicat în Social
  • 0

Ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, în conformitate cuHG nr. 1029/2012pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 796/2012, a doua perioadă de depunere a cerererilor de plată aferente anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă, se încheie în data de 09 noiembrie.

De acest sprijin comunitar pot beneficia crescători de vaci de lapte şi/sau de bivolițe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metișii acestora ,,persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale".

Solicitanţii trebuie sa depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de la ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui raza teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale.

Condiţii de acordare generale:

- exploataţiile sunt localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013;

- bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific sunt identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE;

- deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000.

Condiţiile de acordare specifice categoriilor solicitate sunt:

1. Pentru vacile de lapte:

a) beneficiarii sunt înregistraţi în sistemul de gestionare a cotei de lapte al Serviciului de Administrare a Cotei de lapte din cadrul APIA cu cota de lapte pentru livrari şi/sau vânzări directe şi vor prezenta dovada înregistrării;

b) solicită ajutor specific pentru un număr minim de 2 vaci de lapte/exploataţie şi un număr maxim de 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar;

c) vacile de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioada de reţinere de 6 luni, la adresa exploataţiei/ locaţ-iei menţionate în cerere;

d) vaca de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs identificat şi înregistrat în RNE;

e) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.

2. Pentru bivoliţe de lapte:

a) solicită ajutor specific pentru un efectiv de maxim 50 capete bivoliţe de lapte, pe beneficiar;

b) bivoliţele de lapte pentru care se solicită ajutor specific trebuie menţinute pe o perioadă de reţinere de 6 luni, la adresa exploataţiei/locaţiei menţionate în cerere;

c) bivoliţa de lapte a fătat cel puţin o dată până la termenul limită de depunere a cererilor, are minim 17 luni la data depunerii cererii şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE;

d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor animalelor pentru care solicită ajutor.

3. Pentru taurine din rase de carne:

a) solicită ajutor specific pentru un efectiv total de animale de maxim 90 capete, pe beneficiar;

b) deţin documente oficiale care atestă rasa de carne / metişii cu rasele de carne;

c) deţin documente care atestă ieşirile din efectiv, pentru cazurile de tineret ieşit din exploataţie;

d) prezintă la depunere originalele paşapoartelor şi a documentelor care certifică rasa pentru animalele pentru care solicită ajutor, cu excepţia celor ieşite din exploataţie;

e) animalele pentru care se solicită ajutor specific sunt deţinute de beneficiar cel puţin o perioada de 8 luni de la data intrării în exploataţie a acestora şi până în momentul ieşirii;

f) cererea va fi vizată de către Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie - ANARZ, prin structurile sale teritoriale;

Ajutorul specific pentru taurine din rase de carne, pentru anul 2012 se acordă:

-     o singura dată pentru categoria de vârstă a animalului, pentru tineretul mascul şi/sau femel care are vârsta de maximum 20 luni, existent sau ieşit din exploataţie în perioada 01 ianuarie–31 iulie 2012;

-     anual, pentru vaci din rase de carne.

 Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plată ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.

 APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale deţinut în exploataţie/ii şi cu încadrarea pentru fiecare categorie, efectiv înscris în RNE.

 Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual, în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană, la ultima cotaţie a lunii septembrie, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,5383 lei, pentru un plafon maxim de 30.000.000 euro.

 Cuantumul ajutorului specific se calculează de către APIA, după finalizarea verificarilor, prin raportarea plafonului maxim la efectivul de capete eligibile din toate categoriile.

Crearea asociaţiilor de producători în agricultură se va bucura de sprijinul total al CE

Organizarea asociaţiilor de producători agricoli se va bucura de sprijinul total al Comisiei Europene, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Jerzy Bogdan Plewa, director general adjunct în Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene.

'Este nevoie de diversificarea sectorului agricol cu noi servicii. Prin urmare, as putea să insist mai mult, dar trebuie să subliniez că parteneriatele pentru inovare sunt deja în curs de implementare şi vor fi folosite din plin în următoarea perioadă de programare. Diversificarea economiei locale poate fi considerată una dintre priorităţi pentru aceste fonduri europene', a afirmat Plewa.

'28% din populaţia activă lucrează în domeniul agricol, în România. Acest sector se confruntă cu o productivitate foarte scăzută, adică 38% la nivelul Uniunii Europene, deşi există un potenţial uriaş în acest domeniu. Trebuie să intervenim în domenii-cheie pentru a găsi oportunităţi. În cadrul politicilor agricole comune, lucrăm la oferirea de noi oportunităţi tinerilor fermieri. Utilizarea ineficientă a resurselor este o problemă în România, în mai multe domenii, nu numai în agricultură', a precizat oficialul european.

De asemenea, reprezentantul CE a punctat că, la nivelul infrastructurii de mediu, România are de suferit în special la capitolul gospodărirea apelor, tratarea apelor sau alimentarea cu apă. România dispune de o biodiversitate de foarte mare valoare, dar fragilă, cu 18% din suprafaţa totală în situri Natura 2000. Provocarea majoră se referă la modul în care se poate evita pierderea acestei biodiversităţi din cauza declinului faunei, a degradării terenurilor. România este extrem de vulnerabilă în faţa dezastrelor naturale induse de schimbările climatice, a subliniat Jerzy Bogdan Plewa.

Sursa AGERPRES

România, al doilea stat după Germania care a redeschis discuţiile privind exportul de produse agroalimentare în Rusia

România este al doilea stat după Germania care deschide discuţiile cu Federaţia Rusă în vederea reluării exportului de produse agroalimentare pe această piaţă, a declarat, luni, pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

"Vizita specialiştilor Serviciului Federal pentru Inspecţia Veterinară şi Fitosanitară al Federaţiei Ruse în România este un eveniment de o importanţă deosebită pentru că suntem al doilea stat care face acest lucru, după Germania, ceea ce înseamnă că există această deschidere şi interes din partea Rusiei pentru produsele noastre. Este un efort al ministrului român al Agriculturii pentru că redeschiderea acestor discuţii cu Federaţia Rusă au început în urmă cu trei luni şi au fost finalizate odată cu vizita ministrului în Rusia. Consider că este un succes pentru că Rusia este o piaţă pe care am pierdut-o de-a lungul timpului", a precizat Botănoiu.

Reprezentantul MADR a afirmat că nu vor putea fi exportate orice produse agroalimentare pe această piaţă pentru că România este încă deficitară pe anumite segmente şi acestea trebuie reglate, în primul rând, pe piaţa internă.

"Nu vom vedea toate produsele agroalimentare româneşti pe piaţa Rusiei pentru că sunt anumite produse unde suntem deficitari şi trebuie să le reglăm la nivelul producţiei şi pieţei noastre, dar avem produse foarte bune, care fac faţă cu succes pe această piaţă. Mă refer aici la o serie de alimente procesate, produse din carne, vin şi miere", a adăugat oficialul MADR.

Acesta consideră că după cele 14 zile de evaluări efectuate de specialiştii ruşi la unităţile româneşti de producţie şi procesare carne va fi încheiat un protocol cu măsurile care ar mai trebui luate, iar după finalizare se va încheia efectiv un acord de reluare a schimburilor comerciale cu Rusia pe acest segment.

"După evaluarea serviciilor veterinare ruse se va încheia un protocol cu ce ar mai trebui refăcut sau modificat şi pe urmă se va semna acest acord prin care vom putea susţine schimburile cu Rusia. Nu pot da un termen, dar noi încercăm să facem acest lucru cât mai repede", a adăugat Daniel Botănoiu.

În ceea ce priveşte reluarea exporturilor pe piaţa chineză, secretarul de stat în MADR a subliniat că a fost semnat deja un acord de principiu între serviciile veterinare din cele două ţări, iar în prezent are loc un schimb de informaţii şi de răspunsuri la întrebările şi chestionare ale părţii chineze. După finalizarea acestora se va semna un memorandum prin care vor putea fi exportate şi în China produse agroalimentare româneşti.

"În noiembrie va fi organizată o misiune economică în China, la care vor participa şi reprezentanţi din MADR, alături de oamenii de afaceri români, ceea ce este foarte important pentru că pe masa Guvernului chinez agricultura există ca o prioritate, atât pe partea de investiţii chineze pe piaţa românească cât şi în ceea ce priveşte prezenţa noastră cu produse pe această piaţă", a mai adăugat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

Un număr de 12 unităţile româneşti de producţie şi procesare carne şi lapte, interesate să exporte pe piaţa rusă, vor fi verificate de specialiştii serviciilor veterinare din Federaţia Rusă, începând din 5 noiembrie 2012.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de ANSVSA, specialiştii Serviciului Federal pentru Inspecţia Veterinară şi Fitosanitară al Federaţiei Ruse se vor afla în România, în perioada 5- 16 noiembrie 2012 şi vor evalua un număr de 12 unităţi din industria alimentară din sectorul cărnii roşii, produselor din carne, carne de pasăre, unităţi din sectorul laptelui şi prelucrării produselor lactate.

Sursa AGERPRES

România, prima ţară din Europa care are criterii de evaluare pentru destinaţiile de ecoturism

România devine prima ţară din Europa care a dezvoltat un sistem de recunoaştere a destinaţiilor de ecoturism pe baza criteriilor dezvoltate de Consiliul Global de Turism Durabil (GSTC) şi a Standardelor Europene de Ecoturism (EETLS), după lansarea, vineri, a destinaţiilor de ecoturism şi criteriilor de recunoaştere a acestora.

'Avem o ocazie unică de a ne poziţiona pe piaţa europeană de ecoturism atât din punct de vedere tehnic, prin criteriile de ecoturism, cât şi din punct de vedere imaginii pozitive pe care ecoturismul o poate oferi pe piaţa reală de turism, imagine legată de natura şi de cultura rurală din România. Este o premieră în Europa şi credem că la nivel internaţional suntem prima ţară care are criterii acestea. Anumite microregiuni din România care au pe teritoriul lor şi o arie protejată, un parc naţional, un parc natural împreună cu comunităţile din jurul lor, cu reţeaua de servicii, aici vorbim de pensiuni turistice, de tur operator, de ghizi şi alt gen de servicii, sunt capabile să facă un parteneriat şi să reprezinte acestă zonă', a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România, Andrei Blumer.

El a explicat că destinaţiile ecoturistice sunt zonele geografice unde se poate practica o formă de turism care respectă natura şi tradiţiile locale.

Potrivit reprezentantului AER, ecoturismul reprezintă un instrument excelent de dezvoltare durabilă locală a zonelor rurale din apropierea sau din interiorul ariilor naturale protejate, iar în momentul de faţă din ce în ce mai multe zone se cristalizează ca destinaţii de ecoturism cu o reţea de servicii bine închegată şi infrastructură turistică specifică (Ţara Dornelor, zona Băilor Tuşnad, Ţara Haţegului - Retezat, Pădurea Craiului - Apuseni, Delta Dunării, Podişul Hârtibaciului etc).

În opinia sa, o destinaţie de ecoturism înseamnă în primul rând o imagine verde, o imagine "coerentă" care să fie susţinută de servicii specifice.
De asemenea, o destinaţie de ecoturism înseamnă şi un bun management al deşeurilor şi o bună infrastructură de acces. "Ecoturismul se poate face şi cu infrastructură mai precară din punctul de vedere al calităţii. Toleranţa turiştilor este mai mare", a explicat Blumer.

"Criteriile sunt ca un ghid de bună practică. I se spune unei zone ce trebuie să facă, cine trebuie să facă. Ele urmăresc să dea o linie directoare zonei respective. Criteriile pentru recunoaşterea destinaţiilor de ecoturism au fost elaborate într-un proces participativ într-un grup de lucru interministerial de către Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism (INCDT) şi Asociaţia de Ecoturism din România (AER), în colaborare cu Ministerului Mediului, Ministerul Agriculturii, ANTREC, WWF România, RNP Romsilva şi UNDP", a spus Blumer.

El a mai menţionat că asociaţia desfăşoară o campanie timp de un an al cărei scop este recunoaşterea unei dimensiuni noi a naturii şi a satului tradiţional din România, o dimensiune economică şi socială.

Tot vineri a fost prezentat prototipul lotcii ecoturistice - un nou model de barcă dezvoltat de Ivan Patzaichin.

  • Publicat în Social
  • 0

Teleorman: Aproximativ 160 de hectare vor fi împădurite printr-un program al CJ

Aproape 160 de hectare de terenuri degradate vor fi împădurite în toamna acestui an în judeţul Teleorman printr-un program iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) pentru îmbunătăţirea calităţii mediului prin creşterea suprafeţelor ocupate de vegetaţia forestieră.

Vicepreşedintele CJ Teleorman, Ilie Bălan, a declarat luni pentru AGERPRES că a fost aprobată asocierea instituţiei cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale pentru materializarea

"Programului privind măsurile de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite", care se va derula până la sfârşitul anului 2020.
"În cadrul acestui program sunt prevăzute înfiinţarea de pepiniere, realizarea de perdele forestiere pe drumurile judeţene şi comunale, împădurirea terenurilor degradate şi plantarea de pomi fructiferi", a precizat sursa citată.

CJ va asigura necesarul de puieţi pentru lucrările de împădurire, totalul pentru această toamnă fiind de circa 795.000 de bucăţi.
Între administraţiile publice locale "care şi-au exprimat interesul şi disponibilitatea pentru împăduriri" se află cele din Roşiorii de Vede, Videle, Gratia, Sfinţeşti, Viişoara, Conţeşti, Botoroaga, Nenciuleşti şi Drăgăneşti de Vede.

Teleormanul este considerat între zonele deficitare din ţară în ceea ce priveşte vegetaţia forestieră, având o suprafaţă împădurită de numai 5,14%.

Sursa AGERPRES

Ministrul Agriculturii merge la Paris şi Bruxelles în perioada 6 - 8 noiembrie

În perioada 6-8 noiembrie 2012 o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale condusă de ministrul Daniel Constantin va efectua o deplasare la Paris, Franţa şi Bruxelles, Belgia.

Astfel, la Paris, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se va întâlni cu omologul său francez, Stéphane Le Foll, pentru a avea un schimb de opinii privind reforma Politicii Agricole Comune.

Din data de 7 noiembrie 2012 delegaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se va afla la Bruxelles, Belgia, unde ministrul Agriculturii va avea întâlniri cu comisarii europeni – Dacian Cioloş, comisar pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi cu Maria Damanaki, comisar pentru Afaceri Maritime şi Pescuit.

Sursa MADR

România tradiţională, regăsită pentru câteva zile de bucureşteni la târgul Indagra

În mirosuri de mici şi pastramă, dar şi în iz de balegă, bucureştenii au roit în jurul grătarelor încinse de producători tradiţionali din toate zonele ţării, în cadrul celui mai mare târg de agricultură din România, chiar dacă printre înghiţituri au mai tras cu ochiul la câteva exemplare superbe de cabaline şi bovine, care costau cât o maşină de fiţe.

Ediţia din acest an a târgului de agricultură - Indagra a fost, poate mai mult ca oricând, o ediţie a producătorilor tradiţionali şi a apicultorilor, care nu s-au putut lăuda cu vânzări record chiar dacă vânzoleala din târg a fost mai mare şi mai intensă decât în anii trecuţi. Indagra din acest an poate fi comparată, dacă păstrăm proporţiile de rigoare, cu România, tradiţională evident. În această perioadă de criză, când resursele financiare sunt limitate, "musai" trebuie să asociezi cuvântul tradiţional pe orice produs alimentar şi să vii cu o reţetă locală păstrată de la bunici, dacă vrei să rămâi în piaţă.

Oficialii spun că Indagra a crescut "mult şi frumos" în ultimii ani. A trecut de 17 ediţii. A ajuns aproape de majorat. Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a afirmat la deschidere că Indagra ar putea avea pretenţia unui târg regional în sud-estul Europei.

"Târgul Indagra a crescut mult şi sper ca în viitor, după ce ajunge la majorat, să treacă într-o nouă etapă de dezvoltare şi de reflectare a evoluţiei realităţilor din agricultură şi industria alimentară şi chiar să anticipeze o posibilă evoluţie a sectorului în România", a spus comisarul european, un mare iubitor al produselor tradiţionale româneşti.
În acest an, târgul de agricultură şi industrie alimentară a adus bucureştenilor numeroase atracţii, de la bogăţia de produse tradiţionale, naturale sau ecologice, la pâinea uriaşă cu cartofi de 75 de kilograme, până la expoziţii de flori, meşteşuguri şi concursuri despre obiceiurile satului, care din păcate sau din fericire, depinde din ce unghi priveşti, au fost apreciate mai mult de copii, decât de adulţi.

Cele peste 90 de vaci şi 250 de oi, multe din exemplare provenind din patrimoniul genetic al Românei, dar şi demonstraţiile de echitaţie au fost un alt punct de atracţie pentru bucureşteni. Au fost şi expozanţi care au stârnit curiozitatea vizitatorilor cu fructele kaki sau pomul Ginkgo biloba, care pot fi cultivate fără pretenţii şi în România.
Toţi cei care au vizitat Indagra în aceste zile au fost dornici să vadă animale, să se plimbe cu trăsura, dar mai ales să guste produsele tradiţionale dintr-o anumită regiune a ţării, fie sarmalele maramureşene cu păsat sau gulaş din Covasna, fie viţel la proţap, bulz tradiţional din zona Bran sau peşte, toate udate din plin cu ţuică, must sau pălincă.

***

Preşedintele Asociaţiei Intermacedonia, George Lungu, a organizat pentru prima dată la Indagra o expoziţie cu oi aduse din Bulgaria, rase nou create la sud de Dunăre, dar şi cu produse tradiţionale româneşti, bulgăreşti şi macedonene. Parteneriatul cu vecinii bulgari va continua şi la alte târguri pentru că a fost de bun augur.

"Am organizat o expoziţie comună a asociaţiilor crescătorilor de oi din Bulgaria, care au adus patru rase de oi de lapte şi de carne, diferite de ceea ce avem noi, unele fiind create la Institutul lor din Bulgaria. Standul româno-bulgar este, de asemenea, ocupat cu produse tradiţionale, noi am venit cu specificul nostru, adică cu sărmăluţe, mici, pastramă, iar bulgarii cu sugiucul lor, cu produse din carne de oaie, vită sau porc. Avem produse şi din Macedonia, precum baclavale, brânzeturi, mititei sau plăcinte. Suntem multumiţi, am avut şi vânzare şi degustare şi protocol, dar una peste alta cred că o să iasă bine la acest târg. E primul an în care am organizat în comun cu bulgarii, dar vom continua acest parteneriat şi anul viitor, pe 4-5 mai, la Arbanasi, în Bulgaria", a declarat pentru AGERPRES George Lungu.

***

Producătorul tradiţional din Valea Asăului (Bacău), Rodica Ferchiu, prezentă pentru a zecea oară la Indraga cu produse lactate şi conserve din legume produse în gospodărie, a fost nemulţumită de vânzările slabe din acest an, chiar dacă numărul participanţilor a fost unul record faţă de ediţiile precedente.

"La această ediţie sunt foarte multe produse, dar şi foarte mulţi participanţi, cu toate că vânzarea a fost foarte slabă faţă de anul trecut. Noi suntem aici doar ca monumente, ne vizitează, gustă, se uită, îşi clătesc ochii şi pleacă. Vizitatori sunt foarte mulţi, cei mai mulţi din ultimii trei ani, dar la fel şi noi producătorii. Eu am venit cu produse lactate şi conserve din legumele proprii din grădina mea, dar am venit degeaba. Eu am avut certificare bio în fermă, am fost numărul 6 pe România, dar din cauza taxelor mari de certificare, pe care nu le-am putut pune în preţul produsului, am renunţat. Numai pentru ferma mea de vaci am plătit 130 de milioane de lei vechi, o sumă mare pentru un producător cu câteva vaci. Am pierdut mult, pentru că în ultimii ani vânzarea a scăzut foarte mult şi nu am putut să fac faţă cheltuielilor. Am renunţat la ferma de vaci şi am trecut pe legume. Cred că Ministerul Agriculturii ar trebui să facă o verificare mai strictă pe acest sector al produselor tradiţionale, pentru că sunt foarte mulţi care nu au habar ce vând. Nu sunt certificaţi tradiţional, dar sunt trecuţi în rând cu noi, iar consumatorul nu ştie în cine să mai aibă încredere. Din toţi expozanţii care sunt aici cred că doar un sfert sunt producători adevăraţi", a afirmat Rodica Ferchiu.

***

Tudor Adriana Milena, administratorul societăţii Miledy Naturals din Bucureşti, a venit la Indagra cu săpunuri făcute manual doar din plante şi uleiuri vegetale. Este de un an pe piaţă şi se bucură că afacerea merge binişor. Este fericită că primeşte un ajutor esenţial din partea băiatului, care este balerin de meserie, dar împărtăşeşte aceeaşi bucurie când vorbeşte despre produsele naturale. A obţinut din fonduri europene o sumă mică, 5.200 de euro, pe un proiect pe care şi l-a scris singură, dar cu care a reuşit să îşi pornească afacerea. Pentru că are mare încredere în produsele pe care le face ţinteşte şi piaţa externă, respectiv Germania, cu un produs destinat îngrijrii părului.

"Suntem de un an pe piaţă şi oferim creme de faţă, de mâini, uleiuri de hidratare şi săpunuri unicat în lume, cum este cel cu coajă de copac, cu macerat de stejar, mesteacăn sau salcie. Suntem fericiţi că suntem la acest târg pentru că putem lua legătura cu clienţii noştri, sunt foarte mulţi doritori de produse naturale. Avem un laborator cosmetic, unde ne facem produsele şi intenţionăm să ne certificăm bio când vom ajunge să folosim în proporţie de 95% plante certificate bio. Acum folosim în produse mai mult de jumătate plante şi uleiuri bio. Mă străduiesc să îmi aduc singură materia primă pentru a ţine preţul cât mai jos. De exemplu, la un săpun cu 5-6 uleiuri am un preţ de 14 lei, iar la produsele aduse de afară, cu două, trei uleiuri, preţul este de 20 de lei. De asemenea, fac tot posibilul să folosesc plante româneşti din culturi bio, iar din afară să aduc doar uleiurile care nu se fac la noi. De ce să nu promovez eu şi cimbrişorul românesc, care are o mulţime de proprietăţi?

Pentru mine tot ceea ce fac este o plăcere şi mă bucur că şi fiul meu, care are cu totul altă meserie, este balerin, s-a implicat în acest business. Cred că trebuie să investeşti suflet şi să respecţi produsul, să îl faci aşa cum trebuie şi astfel devine o afacere profitabilă. Deocamdată, aşa ca orice afacere în primul an, încă plusez, adică adaug bănuţi. Eu am început acest business cu fonduri europene, obţinute pe un proiect pe care l-am făcut singură, pe programul privind egalitatea de şanse a femeii în societatea românească, derulat de BNS. Încurajez lumea să ceară fonduri, să întocmească proiecte, pentru că se pot obţine. Cred că suntem primii producători din România care vom avea curajul să deschidem şi un magazin doar cu săpunurile proprii", a povestit Tudor Adriana Milena.

***

Petre Biolan, un horticultor cu 40 de ani vechime în meserie, a reuşit de cinci ani să aclimatizeze copacul Ginkgo biloba în România, cunoscut drept copacul lui Dumnezeu sau Arborele vieţii, fiind singurul care a supravieţuit bombei atomice aruncate asupra oraşului japonez Hiroshima, în 6 august 1945. Este socotit ca fiind una dintre primele specii apărute pe pământ, în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani. Arborele este originar din China, atinge înălţimi cuprinse între 40-50 de metri, un diametru de 2-3 metri şi poate ajunge la vârste de 3.000-4.000 de ani, rezistând totodată la condiţii climatice nefavorabile.

"Am atins apogeul în meseria mea prin cultivarea copacului Ginkgo biloba încă de acum cinci ani de zile, într-o localitate de lângă Bucureşti. Se pretează foarte bine chiar şi la temperaturi scăzute. Oamenii sunt ignoranţi, dau o groază de bani pe medicamente, pe când, dacă ar lua un copăcel din acesta, ar face 2 litri de tinctură sau au putea consuma frunze crude. Ginkgo biloba se prinde uşor, nu are dăunători, nu are boli, deşi în zilele noastre a fost trecut pe lista roşie de dispariţie. Acest copac are 2.000 de principii active, eu spun doar că este antibronşitic, antiasmatic, irigă creierul cu sânge. Nu prea am avut clienţi la Indagra pentru că lumea nu ştie, nu sunt interesaţi nici cei care ar trebui să fie în contextul acestor schimbări climatice. Cred că este importat să fie plantaţi în şcoli, să înveţe copiii despre el. I-am propus ministrului Agriculturii când a venit în târg să planteze la minister, dar cred că sunt prea mic ca să-l intereseze acest lucru. În ţările dezvoltate nu există parc care să nu aibă aşa ceva. Noi în schimb avem corcoduşi", a spus Petre Biolan.

***

Alte fructe miraculoase, mai puţin cunoscute la noi, deşi se găsesc în supermarketuri, sunt fructele kaki şi aronia. Agronomii Tudor Marian şi Stepa Viorel le cultivă de şase ani în Bulgaria şi le vând în România. Vor în 2-3 ani să le cultive şi în ţară pentru că proprietăţile lor sunt extrem de benefice pentru sănătate. Datorită formei sale, fructul kaki sau fructul zeilor, este foarte asemănător cu roşia, iar culoarea acestuia variază de la galben spre portocaliu roşiatic. Fructele de kaki conţin o substanţă numită tanină care favorizează proprietăţile antioxidante ale fructului. Prin consumul de kaki se poate reduce riscul bolilor cardiovasculare, al unei game variate de tumori, al diabetului şi al hipertensiunii. De asemenea, frunzele de kaki sunt foarte benefice organismului, în special pielii. Este de 15 ori mai bogat în vitamina C decât lămâia şi are un conţinut mare de săruri minerale. La rândul său, Aronia este un arbust rezistent, pe care frigul nu îl doboară, nici temperaturile de minus 30 de grade Celsius. Fructele sale sunt considerate 'superfructe'. Ele sunt mici, asemănătoare afinelor, de culoare neagră sau roşie şi au un gust amărui. Specialiştii spun că în România, datorită climei, boabele de Aronia sunt mai dulcegi.

"Fructele kaki le producem în Bulgaria şi le vindem în România, la fel şi fructele de Aronia. Ne pregătim să le cultivăm şi în România, în 2-3 ani, probabil la început la Institutul Agronomic. Deocamdată, avem la Balcic în arendă 4,5 hectare de teren şi facem o producţie de 3 tone. În Bugaria, facem de 5 ani Aronia şi de şase ani fructe kaki. Deşi se găsesc fructe kaki în supermarketuri, cu 4-5 lei bucata, noi le vindem la târg cu 10 lei kg, unde intră 5-6 fructe. A mers bine vânzarea la Indagra, lumea este interesată şi cumpără. Avem şi suc de Aronia, o importantă sursă de detoxifiere şi de întărire a organismului", a spus Stepa Viorel.

Peste 400 de firme din 22 de ţări şi cel puţin 50 de producători din toate zonele ţării au fost prezenţi la cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei - Indagra, care s-a desfăşurat în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie 2012.

Târgul a fost organizat de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, sub patronajul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS