Logo
Imprimă această pagină

Workshop Combine Camp

Înțelegând necesitatea interacționării cu fermieri în această perioadă dificilă, IPSO Agricultură a organizat la începutul lunii Martie workshop-uri cu tema „Combine Camp“ în care au fost prezentate soluțiile de recoltare John Deere.

În condițiile restrictive actuale impuse de pandemie nu se mai pot organiza vizite la fabrica de combine John Deere din Zweibrücken, Germania; din acest motiv am invitat grupuri limitate de fermieri să participe la prezentări de produs la noi acasă, în sediile IPSO.

Întâlnirile au fost organizate respectând toate condițiile impuse de pandemie și cu toate măsurile necesare pentru a fi în deplină siguranță sanitară.

În cadrul acestor workshopuri au fost prezentate combinele din seria S (S770) și T(T550) și au fost exemplificate modul specific de funcționare și avantajele fiecărui model în parte prin expunerea părților componente interne ale combinelor care evidențiază fluxul de material. Aceste componente interne (riguri) au fost transportate de la fabrică special pentru aceste demonstrații de funcționare.

Completând aceste prezentări, invitații au primit informații importante despre serviciile de post vânzare și despre pachetele FarmSight care îi ajută pe fermieri să obțină maximum de productivitate în activitățile lor folosindu-se de tehnologia disponibilă de la John Deere.

Invitații noștri au aflat și despre noua ofertă de garanție IPSO, valabilă de la 1 martie, prin care clienții beneficiază de garanție de 3 ani sau 3.000 de ore de funcționare pentru toate tractoarele John Deere din Seriile 6+7+8+9 și de 3 ani sau 1.500 de ore de funcționare pentru toate combinele John Deere precum și pentru atașamente, inclusiv headere Geringhoff și Oros.

Clienții invitați au fost încântați să participe și să schimbe impresii cu specialiștii noștri, dar mai ales să acumuleze informații importante care să îi ajute în decizia lor de a achiziționa cea mai potrivită combină.

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului

Revista Lumea Satului