Utilaje agricole 16 Septembrie 2019, 21:25

Trei soluții de reducere a consumului de pesticide propuse de NHR Agropartners (II)

Scris de

Maşini inteligente care permit reducerea cantităţii de pesticide

Din ce în ce mai multe maşini folosesc sisteme de ghidare (cu laser, GPS) pentru a controla traficul şi trecerile pe sol sau secţiunile rampelor maşinilor de stropit şi de fertilizat. Ghidarea corectă este primul pas pentru controlul traficului în câmp. Se pot reduce suprapunerile şi traficul pe sol (compactarea solului, cu efectele ei nocive), în plus faţă de avantajele preciziei mai mari a lucrării, vitezei mai mari de lucru indiferent de vizibilitate, inclusiv noaptea. Aceasta este şi o sursă de economii de combustibil şi de creştere a productivităţii. Folosind sistemele de autoghidare, maşina poate intra la fiecare a doua sau a treia trecere, fără nevoia de a face întoarcerea la cap de rând din mai multe mişcări (reducerea timpilor de întoarcere). Câteva secunde economisite la fiecare întoarcere poate duce la economii importante şi la creşterea productivităţii. Fără suprapuneri sau fără zone netratate, fără nevoia de marcatori pentru conducerea maşinii de stropit şi lucrare mai precisă.

Sistemul automat de control al secţiunilor elimină suprapunerile peste suprafaţa tratată la trecerea anterioară.. Se închid una sau mai multe secţiuni ale rampei, eliminând suprapunerile şi astfel economisindu-se pesticide şi protejând mediul.

Trei solutii NHR 2

Maşini şi mai sofisticate, precum Navigator sau Alpha de la Hardi, oferă controlul automat al fiecărei duze şi suprapunerile sunt reduse şi mai mult, pentru că nu se mai închide o secţiune cu 5-10 duze, ci fiecare duză. Se poate diminua cantitatea de pesticide cu până la 10%, evitând dubla stropire şi distrugerea plantelor, stropirea în zone critice prin închiderea sau deschiderea diferitelor duze sau chiar utilizarea normelor variabile.

Trei solutii NHR 4a

Folosirea unor maşini capabile să plaseze corect pesticidele, reducând deriva şi pierderea soluţiei în atmosferă sau prin evaporare, aduce mai multe beneficii: creşterea vitezei de lucru, mărirea duratei când se poate face tratamentul în bune condiţii prin reducerea influenţei vitezei şi direcţiei din care bate vântul, tratament de foarte bună calitate pe ambele feţe ale frunzelor şi favorizarea pătrunderii soluţiei până la sol. Prin creşterea calităţii tratamentului se poate reduce doza de pesticid.

Aceasta se poate realiza prin folosirea unor maşini de stropit cu cortină de aer care protejează jetul de soluţie. Un sistem bine-cunoscut este Hardi Twin (fig.2). Două ventilatoare montate central asigură un debit de aer constant pe toată lăţimea rampei, atât în stânga cât şi în dreapta, creând o cortină de aer care se poate înclina în faţă şi spate, în funcţie de direcţia din care bate vântul, reducând efectul acestuia asupra tratamentului. Substanţa este plasată la locul dorit, cu derivă redusă, adică cu mai puţine pesticide purtate de vânt în atmosferă sau pe sol, şi cu evaporare mai redusă, viteza de lucru mai mare şi calitate mai bună a tratamentului. Din acest motiv, datorită calităţii sporite a tratamentului şi acoperirii cu pesticide se poate reduce substanţial cantitatea de lichid la hectar. Aceasta înseamnă protecţia mediului, a sănătăţii plantelor şi a consumatorilor, precum şi mai mulţi bani în buzunarul fermierului. Încercări efectuate în 2018 la Universitatea Aarhus – Flakkebjerg Research Center din Danemarca au confirmat posibilitatea reducerii dozei de pesticide cu 30% datorită depunerii de soluţie sub rampă cu 30% mai mare faţă de sistemul convenţional şi cu derivă redusă cu până la 80% [5].

În cazul maşinilor de erbicidat Hardi dotate cu sistemul Twin, cele două ventilatoare asigură o mare cantitate de aer pe ambele jumătăţi ale rampei (maximum 2.000 m3/h/m lăţime de rampă, cu viteza aerului de 35 m/s) permite viteze mai mari de lucru în condiţii de vreme dificile.

Controlul excelent al derivei când se foloseşte sistemul Twin face posibil ca picăturile foarte fine de soluţie să ajungă şi să acopere mai bine suprafaţa frunzelor, într-o mare varietate de condiţii şi distribuţia soluţiei pe întreaga plantă să fie mai uniformă. Planta este mişcată de curentul de aer, colectând o cantitate mai mare de picături fine din aer. Efectul aerului face ca picăturile fine şi medii să fie controlate de curentul de aer şi ghidate spre plantele ţintă, ajungând la un depozit mai uniform şi la o acoperire completă a zonei ţintă.

Tot mai mulţi producători oferă maşini de stropit în vii care pot recupera surplusul de soluţie. De o parte şi de alta a rândului de viţă-de-vie se află câte un panou care îmbracă rândul, soluţia se pulverizează din ambele părţi ale rândului, tratează plantele, iar surplusul se prelinge pe pereţi (panouri) şi se adună în partea de jos, de unde se reintroduce în rezervor. Reducerea cantităţii de pesticide este considerabilă, iar impactul asupra mediului, redus la minim. Practic, toată soluţia ajunge pe plante şi nu se mai pierde nimic în atmosferă sau pe sol, se reduce evaporarea, iar surplusul de soluţie se recuperează.

Toată soluţia pulverizată ajunge la ţintă, iar cantitatea de soluţie poate fi redusă cu până la 60- 80% la primele tratamente şi cu 10-15% la ultimele. Se poate vorbi de o reducere medie de 25-30% cu o astfel de maşină.

Trei solutii NHR 3

Aplicarea dozelor variabile de pesticide

Principiul aplicării normelor variabile constă în colectarea informaţiilor despre bolile, buruienile şi dăunătorii dintr-o parcelă cu ajutorul unor senzori sau drone care scanează sola, transferul acestor informaţii la maşina agricolă, capabilă să regleze din mers doza aplicată. Un sistem de ghidare este necesar pentru a recunoaşte fiecare loc din teren. Informaţiile sunt procesate şi transmise computerului maşinii de stropit, care-şi reglează automat parametrii de lucru, distribuind cantitatea de substanţe chimice necesară, acolo unde se cere.

Concluzii

Cele trei soluţii propuse de NHR Agropartners pot asigura o reducere importantă a consumului de pesticide, prin creşterea preciziei de aplicare şi fără să influenţeze recoltele obţinute, protejând mediul şi sănătatea operatorilor şi consumatorilor produselor agricole.

Tratarea apei este o practică bună şi poate ajuta fermierii să crească eficienţa tratamentelor fitosanitare ale culturilor lor.

Pe de altă parte, industria oferă o mulţime de maşini agricole capabile să distribuie cantitatea corectă de pesticide sau îngrăşăminte, cu precizie mare şi să reducă pierderile în atmosferă, economisind cantităţi importante de chimicale.

Reducerea cantităţii de chimicale reprezintă un pas înainte şi este o alternativă care trebuie luată în considerare. În afara protecţiei mediului, sunt alte avantaje, precum: creşterea eficienţei tratamentelor, efect mai rapid, reducerea costurilor cu combustibilul, pesticidele şi îngrăşămintele, creşterea productivităţii prin reducerea cantităţii de lichid la hectar şi prin creşterea vitezei de lucru, încadrarea în timpul optim de efectuare a fiecărei lucrări, cu rezultate favorabile pentru creşterea sustenabilă a recoltelor etc.

Dr. ing. Florin NEACȘU


Vizualizari 1360
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti