Istorii din cetatea ortodoxiei române

Mănăstirea Bârsana poartă cu sine istorii de aproape 630 de ani. Dar nu tot trecutul este legat de locul în care se află lăcașul astăzi. Intrând pe porțile acestui așezământ aflat în patrimoniul mondial UNESCO trebuie să știm că o parte din clădiri, inclusiv biserica aflată sub protecția celor 12 apostoli, este ridicată după 1990. De unde atunci, veți întreba, toată această istorie încărcată?

Să începem cu numele satului Bârsana. Și ne ducem în timp, în 1326, când regele Carol Robert de Anjou l-a înnobilat pe viteazul cneaz Stan (Stanislau) Bârsan cu ținuturile de pe Valea Izei pentru fapte de eroism. De la el a împrumutat localitatea denumirea. Mai târziu, prin 1390, într-un document din 21 iulie care vorbește despre proprietățile familiei voievodale Dragoș (descendent al cneazului Bârsan), se face referire la un drum care se bifurcă, unul ducând în sat, iar altul înspre biserică sau mănăstire. Dar primul lăcaș s-a pierdut în negura vremurilor, despre el neștiindu-se exact unde a fost ctitorit. Interesant este că istoricii susțin c-au existat două vetre monahale. Cea de astăzi ar proveni din 1739, an în care ar fi fost strămutată biserica realizată în 1711 la „Părul Călugărului“ de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fiii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Dar la 12 iulie 1791 ocupația străină a confiscat, desființat și devastat Mănăstirea Bârsana și i-a alungat pe călugări, care s-au refugiat în Moldova, la Mănăstirea Neamț. Însă, cum Maramureșul a fost și a rămas o cetate a ortodoxiei și pentru a feri biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ de profanare, în anul 1803 sătenii au mutat-o în sat, în locul denumit „Podurile Jbârului“, unde poate fi văzută și astăzi.

Dar vatra mănăstirii, cu tot ce a mai rămas din ea, a fost bine îngrijită mai apoi de parohia comunei. Preoții și sătenii au dorit întotdeauna să zidească o altă mănăstire, dar ocupația străină, războaiele mondiale și apoi comunismul au împiedicat acest vis să se împlinească. El a devenit posibil după 1990. La reconstrucție, supravegheată de părintele Gheorghe Urda și stareța Filofteia Oltean, au participat cei mai mari artiști populari ai zonei, păstrându-se cu sfințenie tehnica de demult a construcțiilor care îmbină lemnul și piatra de râu. Ansamblul cuprinde biserica în stil maramureșean, altarul de vară, aghiasmatarul, stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, arhondaricul, praznicarul cu trapeza, Muzeul de icoane și carte veche Gavril de Bârsana, Turnul-clopotniță, poarta maramureșeană. Despre noua biserică, care măsoară 57 de metri, se spunea, până deunăzi vreme, că este cea mai înaltă construcție creștină din lemn din lume. Iar vizitatorul, întrând în acest complex unic în felul său, va avea sentimentul că a pășit în rai, atâta frumusețe întâlnind oriunde ar privi.

Maria BOGDAN