Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

APIA: Cererile privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură trebuie depuse până la 31 ianuarie

Cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură se vor depune până la data de 31 ianuarie 2013, inclusiv, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură /APIA/.

Potrivit sursei citate, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 de euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR /Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale/ nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Documentul prevede faptul că 'cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare'. În plus, cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Cei care au beneficiat de acest ajutor în mod necuvenit riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, iar sumele încasate se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

Totodată, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei, menţionează APIA.

AGERPRES

Articole înrudite