reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Mar 2019

CLAAS JAGUAR 960 TERRA TRAC

Odată cu debutul modelului său JAGUAR 960 TERRA TRAC, CLAAS a devenit primul producător care a lansat o combină de recoltat furaje cu sistem de șenile integrat din fabrică. Noul concept asigură o protecție optimă a solului în orice condiții. Un sistem inteligent de protecție la capăt de rând previne deteriorarea covorului de iarbă și permite operarea utilajului pe tot parcursul anului.

Testele efectuate la Universitatea de Științe Aplicate din Kiel au confirmat faptul că, chiar dacă sistemul de șenile utilizat este în versiunea cu cea mai mică lățime (de 635 mm), suprafața de contact rezultată, de peste 1,3 m2, este de peste două ori mai mare decât cea oferită în cazul anvelopelor de 800.

Unul dintre avantaje este dat de faptul că nu se afundă atât de mult în sol atunci când operează în condiții dificile, pe teren umed. Acest lucru asigură o deplasare mult mai ușoară a autovehiculelor de transport care urmează combina de recoltat.

Pe pășuni, în timpul manevrelor de întoarcere, rolele de sprijin ale fiecărei unități de șenile sunt împinse în jos hidraulic, rola frontală de acționare este ridicată și suprafața de contact este redusă cu aproximativ o treime. Aceasta previne vizibil deteriorarea covorului de iarbă prin efectul de forfecare din momentul întoarcerii.

Perfect integrate și lățime mică pe drum

claas 301219 26

Modelul JAGUAR 960 TERRA TRAC stabilește standarde noi în materie de deplasare pe șosea. Fiind echipat cu șenile late de 635 mm, are o lățime exterioară de 3,0 metri, fiind astfel ușor de înmatriculat pentru circulație pe drumuri publice. Cu șenile late de 890 mm, utilajul are o lățime exterioară de 3,5 metri. Șasiul cu suspensie oferă posibilitatea atingerii unei viteze maxime de 40 km/h și asigură un confort optim în timpul conducerii.

Ampatamentul extins asigură un compartiment de întreținere semnificativ mai mare, foarte ușor de accesat prin intermediul panourilor de întreținere de deasupra șenilelor. De exemplu, zdrobitorul de boabe poate fi îndepărtat foarte ușor pe deasupra șenilei din partea dreaptă.

JAGUAR 960 TERRA TRAC utilizează tehnologia de tocare cu eficiență dovedită a gamei de modele 900. Transmisia hidraulică continuu variabilă pentru implementul frontal asigură transmiterea eficientă a puterii la diferite viteze. Dacă lungimea de tocare este modificată, sistemul efectuează în mod automat reglajele corespunzătoare ale vitezei implementului frontal. Rezultatul este un flux constant de material recoltat și o calitate permanent bună a tocării.

Sistemul CLAAS AUTO FILL de descărcare în lateral în timpul tocării asigură un nivel minim de pierderi în timpul procesului de descărcare, reducând în mod semnificativ și sarcina operatorilor remorcii pentru transport furaje și combinei de recoltat furaje. O cameră video de înaltă rezoluție de pe canalul de descărcare detectează în mod continuu contururile remorcii pentru transport furaje în timpul deplasării și reglează automat direcția de descărcare a materialului recoltat.