În afară de jacuzzi, spa și alte exclusivități, turismul românesc, mai slab în 2017 decât în urmă cu 29 de ani!

Probabil ați auzit foarte des faptul că turismul, cu toate componentele sale – turismul de litoral, turismul activ (schi, golf, drumeții, echitație, vânătoare și pescuit), turismul rural, ecoturismul, turismul cultural, turismul balnear etc. – ar putea reprezenta rețeta de succes pentru economia României. Această năzuință este reluată în toate documentele instituțiilor de profil (Master Planul pentru turismul național orizont 2026, strategii de dezvoltare naționale, regionale și județene, Master Planul investițiilor în turism etc.) realizate după anul 2000. Lucrurile sunt extraordinare în teorie. Practica ne omoară pe noi. Iar cifrele seci ne arată o cu totul altă realitate decât cea pe care ne place nouă să o vehiculăm la televizor.

România dispune cu adevărat de resurse consistente (naturale, istorice) pentru a face din turism un motor economic. De ce nu a reușit lucrul acesta până în 2017 (ultimul cuprins în evidențele statistice ale INS) e greu de precizat. Unii spun că de vină ar fi absența unei politici generale de dirijare și orientare a sectorului. De ce a lipsit o astfel de politică, atâta vreme cât a existat întotdeauna un minister de resort, iar e dificil de înțeles. Alții cred că documentele elaborate n-au fost niciodată respectate. Cine nu le-a respectat? Se înțelege, fix structurile statului care creează cadrul general legal, cele care au obligația să imprime o anumită direcție de dezvoltare a sectorului ori care ar trebui să fie motorul dezvoltării.

Sunt apoi voci care dau vina pe infrastructura deficitară de transport (rutier, feroviar). Noi spunem altceva: a existat o așa mare bătălie și au fost atât de multe interese în privatizarea fostelor unități de cazare comunistă, cu conexiuni directe la vârful instituțiilor statului ori a grupurilor politice, încât nimănui nu i-a ars de aplicat strategii. Până nu se va tranșa și ultimul hotel din România, în fine, ultima societate care a preluat patrimoniul turistic din vremea lui Ceaușescu, nimic bun nu se va întâmpla. Când nimeni nu va mai avea nimic de împărțit sau de câștigat, atunci putem spune că turismul ar putea intra într-o etapă nouă.

Locuri de cazare mai puține în 2017 comparativ cu 1990

Nu ne propunem astăzi să reluăm povestea eșecului din stațiunile Herculane sau Slănic Moldova, Jupiter sau Neptun, Sovata sau Borsec, Căciulata sau Pucioasa, Amara sau Băile Felix etc. Au curs zeci de tone de cerneală pe marginea acestui subiect. Ne propunem însă altceva, să demonstrăm că turismul, în afară de faptul că acum avem cazări de 5 stele, cu spa și jacuzzi, apartamente de lux, echipamente de ultimă generație, n-a evoluat prea mult față de 1990. În fine, cifrele oficiale, livrate de INS, sunt foarte curioase. Și începem cu numărul structurilor de primire turistică (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile și cabane turistice, pensiuni, tabere etc. și alte spații cu mai mult de 5 locuri de cazare). În 1990 România dispunea de 3.213 structuri de cazare, iar în 2017 numărul a ajuns la 7.905. Deci avem de 2,4 ori mai multe clădiri turistice. Paradoxal însă numărul locurilor de cazare a scăzut de la 353.263 de locuri, în 1990, la 343.270 de locuri, în 2017. Cum s-a petrecut această ciudățenie? Simplu: numărul de locuri în taberele pentru studenți și elevi a scăzut de zece ori, iar cel din categoria „alte unități de cazare colective nespecificate“ (hoteluri ale sindicatelor, ale ministerelor, băncilor, unităților de stat) a ajuns la zero. Dacă mai adăugăm și unitățile ruină de pe litoral sau din stațiunile balneoclimaterice, avem o explicație pentru această diminuare. În locul unităților dispărute au apărut, este adevărat, sute de pensiuni și hoteluri de mai mici dimensiuni, cu condiții cert mai bune. Dar asta nu ne încălzește cu nimic!

Gradul de ocupare, mai mic în 2017 față de 1990!

Există apoi un indicator care iar ne arată că am involuat în ultimii 29 de ani: sosiri turiști (numărul persoanelor, români și străini, care se cazează cel puțin o noapte la o unitate turistică, indiferent de scopul călătoriei). În 1990 s-au înregistrat 12.296.552 de sosiri, iar în 2017 – 12.143.346 de sosiri. Micșorarea numărului este dată pesemne de apetitul românilor pentru vacanțele în străinătate, de scăderea numărului de elevi și studenți plecați în tabere, de turismul la negru etc. Alt indicator, respectiv înnoptări (numărul de persoane înregistrate fie și pentru o singură noapte în structurile turistice), a scăzut aproape la jumătate, de la 44.551.804 de înnoptări, în 1990, la 27.092.523 de înnoptări, în 2017. Această prăbușire e aproape ilogică. Indicele de utilizare a capacitații de cazare turistică, calculat prin raportarea numărului de înnoptări realizate la capacitatea de cazare turistică în funcțiune, nu era grozav nici în 1990 și nici în 2017. Dar și așa diminuarea ratei de ocupare este semnificativă: 46,7% în 1990, față de 30,9% în 2017.

Mai mulți turiști străini în 2017

Dacă este să ne referim la străinii care ne-au vizitat țara, ei bine aici stăm mult mai bine, numărul dublându-se în 2017 (12.706.000 de sosiri), față de 1990 (6.531.923 de sosiri). Numai că „vizitator internațional“ desemnează, din punct de vedere statistic, orice persoană străină care călătorește către o țară, alta decât aceea în care-și are în mod obișnuit reședința, înregistrată la intrarea în acea țară, în cazul nostru, în România. Se prea poate ca un turist să vină de 10 ori la noi; el va fi înregistrat de 10 ori. Însă în hoteluri și pensiuni s-au cazat doar 2,75 milioane de turiști nerezidenți! Unde să fie diferența? Simplu de răspuns: peste trei sferturi din numărul total de intrări la graniță au fost sosirile turiștilor români (diaspora), care mai apoi s-au cazat la ei acasă, iar dintre cetățenii străini, pesemne pentru o mare parte, România a fost doar țară de tranzit. Cei mai mulți vizitatori internaționali provin din Europa. Și numărul românilor care călătoresc în străinătate aproape că s-a dublat: 19.940.000 de persoane, în 2017, față de 11.274.739 de persoane, în 1990. Însă nu orice plecare este în scop turistic. Statistica reține numărul celor înregistrați la ieșirea din țară, indiferent de scopul călătoriei.

În loc de concluzii

Pentru 2018, statistica turistică ar putea arăta mult mai bine. Dar e un fel de a ne fura căciula de unii singuri. De ce emitem o asemenea apreciere? Fiindcă numărul de sosiri în unitățile de cazare a crescut grație voucherelor de vacanță acordate bugetarilor și stagiilor de formare profesională a personalului din administrația publică centrală, județeană și locală, activitate finanțată tot din bugetul statului. Lăsăm la o parte faptul că au fost avantajate de aceste două acțiuni numai marii hotelieri sau antreprenori, având în vedere că tichetele au fost valabile numai pentru unitățile de patru și cinci stele. Întrebarea este alta: în ce mod se întoarce în economie această mână întinsă turismului de către statul român? Iar răspunsul nu este unul care să ne bucure: se va întoarce parțial, sub formă de impozite mai multe către stat, dar nu și în economia reală, fiindcă programul n-a fost gândit ca un lanț care să stimuleze producția autohtonă. Vă dăm un exemplu: cu ce ne încălzește că restaurantul unui hotel din programul voucherelor de vacanță cumpără produse (carne, lactate, legume etc.) de la supermarket, ci nu de la un fermier român?

Maria BOGDAN