cemrom iulie 2018
update 19 Oct 2018

Fermierul român achiziționează utilaje tot mai performante

Odată cu intrarea țării noastre în Uniunea Europeană mersurile în agricultură au început să se schimbe, iar acum, după 10 ani, fermierul român a devenit tot mai modern, aplicând tehnologii performante și achiziționându-și utilaje de ultimă generație. Care sunt tendințele pe piață în acest moment am aflat de la specialiștii Ipso Agricultură.

Tractoare tot mai puternice

În ceea ce privește piața tractoarelor, trendul a fost unul ascendent începând cu acea perioadă și asta datorită faptului că agricultorii vor să lucreze cât mai eficient, mai rapid și mai ieftin. „Cerința pentru tractoarele puternice vine și în urma faptului că implementele din spatele tractoarelor sunt tot mai sofisticate, mai mari și mai grele, deci este nevoie ca tractorul să aibă o putere mai mare atât din punct de vedere mecanic, cât și hidraulic. În cadrul companiei noastre vedeta în ceea ce privește numărul tractoarelor vândute este un model de 100 CP, dar punem la dispoziție o gamă mult mai variată, ce ajunge până la 620 CP“, a declarat Paul Popescu, specialist de produs – tractoare – Ipso Agricultură.

Întrebat cum își aleg fermierii tractorul ideal, acesta a specificat faptul că decizia de achiziție nu se ia doar citind broșuri sau analizând caracteristicile tehnice, de aceea agricultorii solicită tot mai mult să vadă echipamentele la lucru în propria fermă. Așa s-a întâmplat și cu tractorul din seria 9RX, care anul trecut a fost testat peste 2.000 de ore în cadrul mai multor ferme. Este vorba de modelul 620 C ce are transmisie electronică cu 18 viteze și 4 șenile de 762 mm, care are rolul de a tracta cele mai grele atașamente și de a ușura aplicațiile, cum ar fi cultivarea, aratul și plantarea. În același timp, este echipat cu transmisie e18 PowerShift cu 18 viteze înainte și 6 viteze înapoi. Transmisia e18 poate schimba vitezele în mod automat pentru a menține o viteză a motorului constantă și pentru a elimina nevoia operatorului de a schimba vitezele în timpul variațiilor de încărcare.

Combina, cel mai de preț utilaj

Nici în rândul combinelor lucrurile nu stau rău, ba mai mult, fermierii au devenit tot mai conștienți de faptul că au nevoie de un model eficient și modern. „Suntem pe un trend ascendent, iar partenerii noștri doresc să se modernizeze din ce în ce mai mult, încă nu am ajuns la media europeană a cailor putere/ha, însă în ceea ce privește combinele, în ultimii ani piața din România este lineară, undeva la 600 de unități. Orientarea agricultorilor către echipamentele mai puternice survine și din faptul că își măresc fermele, dar un alt motiv pe care l-am observat este legat de climă, pentru că de la o vreme încoace este nevoie să recoltăm din ce în ce mai rapid. Contează bineînțeles și fiabilitatea utilajelor și în special a unei combine. Pot spune că este cel mai important utilaj din fermă, chiar dacă este folosit cel mai puțin, maximum 2 luni pe an. De aceea noi încercăm să fim tot mai aproape de fermieri pe partea de service, pentru că o combină trebuie neapărat să funcționeze în această perioadă“, a spe­cificat Cosmin Miroiu, specialist de produs – combine – Ipso Agricultură.

Best-sellerul Ipso Agricultură la categoria combine este modelul W540, un model lansat chiar în anul intrării României în UE. Este o combină hidraulică ce are cabina dotată cu tehnologie Hi-tech, dotări moderne, aer condiționat și scaun cu suspensie pneumatică. Motorul cu 6 cilindri John Deere PowerTech PSX oferă o putere de până la 273 kW, respectă normele Etapei IIIB şi foloseşte doar motorină – fără a fi necesar adaosul de Uree (AdBlue). Buncărul de cereale este încăpător – 8.000 l și dispune de sistemul Quadra-flo, care asigură o bună calitate a boabelor recoltate. De asemenea, dispune și de un sistem eficient de tocare și de împrăștiere a resturilor rămase.

Sfaturi pentru fermieri

„Este important pentru un fermier ca, atunci când își achiziționează un tractor, să nu țină cont doar de puterea lui, ci să ia în calcul ca în spatele lui să aibă și utilaje performante. De asemenea trebuie să aleagă echipamente complete, iar noi punem la dispoziție așa ceva. Un tânăr fermier ar trebui să achiziționeze utilajele care îi permit să fie atât productiv, cât și să facă economie de combustibil, de timp și eventual de inputuri. Trebuie să țină cont că pentru a deveni profitabil trebuie să aibă costuri reduse, dar în același timp să își crească producția“ – Dan Gâdea, specialist de produs prelucrarea solului IPSO Agricultură.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 42-43