update 17 Mar 2023

Record mondial la recoltat de soia cu combina CR8.90

New Holland Agriculture stabilește un nou record mondial prin recoltarea unei cantități de 439.730 tone de soia în numai 8 ore cu combina CR8.90.

Performanța record, care a avut loc în Bahia – Brazilia, a fost certificată de un arbitru independent al Rank Brasil. Acesta a certificat atingerea recordului mondial.

„Prin stabilirea acestui record de recoltare a peste 439 tone de soia, combina CR8.90 o ia pe urmele precursoarei sale CR10.90, deținătoarea unui record mondial la recoltat grâu în 2014“, afirmă Lars Sørensen, directorul departamentului de Mașini de recoltat.

„Combina CR8.90 a atins această performanță și datorită recoltei impresionante ce se remarcă printr-o producție de 4,886 kg/ha, cu mult peste media de 3,600 kg, considerată ca fiind pragul de producție în Brazilia. Recordul atins de cele două modele demonstrează capacitatea extraordinară și productivitatea seriei de combine CR“.

CR8.90, combina record la recoltarea de soia: 439.730 tone în 8 ore

Recordul a fost stabilit pe 5 aprilie 2017 la Ferma Panambi administrată de frații Mingori, în Bahia – Brazilia, cu sprijinul dealer-ului Jaraguá Bahia, situat în apropierea orașului Luiz Eduardo Magalhães.

În ziua demonstrației, umiditatea solului a fost ridicată din cauza ploii de la ora 5:00 am care a fost absorbită de sol până la 20 mm, iar temperatura a fost cuprinsă între 25 și 28 de grade Celsius.

Recoltarea a început la ora 10:30 am și s-a terminat la 18:30 pm, când au fost recoltate aproximativ 90 ha. Media de recoltare a Combinei CR8.90 a fost de 54,97 tone/oră într-o recoltă de 4,88 tone/oră, cu o umiditate medie de 17%.

Performanța record a fost obținută cu un consum de 1,84 litri de combustibil per tonă de soia recoltată.

Seria CR – o gamă de combine record

Combina CR8.90 a călcat pe urmele CR10.90, cea mai puternică și productivă combină din lume, consemnată în Cartea Recordurilor pentru recoltarea a 797.656 tone de grâu în 8 ore în anul 2014, titlu pe care și-l păstrează și astăzi.

Combinele CR ating astfel de performanțe de recoltare datorită unor tehnologii specifice:

• Twin Rotor™, care a consacrat modelele New Holland, și motoarele puternice și eficiente dezvoltate de FPT.

• Sistemele de ghidare automată – precum IntelliSteer® – care permit operatorilor să recolteze nonstop și tehnologia cu rotor Twin Pitch Plus, care poate îmbunătăți condițiile de lucru pe soluri cu umiditate crescută cu până la 10%.

• Sistemul opțional Dynamic Feed Roll™ cu protecție integrată împotriva bolovanilor care îmbunătățește capacitatea seriei CR cu până la 10%, reducând spargerea boabelor.

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 44

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului